Motivația alegerii carierei didactice

Un profesor bun e cel care face ca lucrurile mai grele să ți se pară ușoare. Există
nenumărate afirmații cu privire la menirea unui profesor, cele mai multe fiind subiective,
reflectând părerile fiecărei persoane în parte. Însă ceea ce mă face pe mine să îmi doresc să
aparțin acestui mediu este plăcerea de a fi cea care împărtășește cunoștiințele asimilate de-a
lungul anilor de studii cu cei dornici de cunoaștere. Predarea este o chemare specială, deoarece
această meserie nu se potrivește oricui. Trebuie să ai un minim de iubire față de a împărtăși ceea
ce știi cu ceilalți. Să îți dorești să inițiezi pe cineva, așa cum au făcut și alții cu tine și să oferi
elevilor șansa de a te vedea ca pe un model .Ca profesor, cea mai mare responsabilitate este
aceea de a le asigura studenţilor sau elevilor bagaje de cunoştinţe academice. Profesorul este
solicitat să predea, pentru a facilita studenţilor acumularea de cunoştinţe. El trebuie să stimuleze,
să dezvolte şi să încurajeze minţile tinere.

Cariera didactică se urmează numai dacă are vocaţie, nu doar atunci când viaţa ne refuză în
alte locuri. Este adevărat că, în multe domenii de activitate, oamenii sunt răsplătiţi în mod egal
cu efortul depus. În educaţie nu este aşa; dai întotdeauna mai mult decât poţi obţine. Profesorul
are în faţă suflete, minţi, perechi de ochi şi urechi, toate îndreptate cu încredere spre el. Un bun
profesor modelează mintea celor cu care lucrează. Îi formează, le aranjează gândirea, îi învaţă
cum să gândească nu ce să gândească. Pentru aceasta profesorul are nevoie nu doar de răbdare,
ştiinţă şi inteligenţă, ci și de dăruire.

Un profesor adevărat nu se gândeşte numai la stăpânirea disciplinei lui, ci și la felul în care

studentul sau elevul foloseşte în mod independent ceea ce a învăţat, profesorul fiind mândru de
activitatea sa doar în momentul în care elevul îl întrece în ceea ce privește volumul de
cunoștiințe.

Mi-am ales meseria de profesor în ideea de a da dovadă de iscusinţă, talent, răbdare și multă
dăruire, făcând o pasiune pentru munca cu copiii, dar și pentru munca în echipă alături de
ceilalți colegi și totdată oameni de la care pot învăța continuu,deoarece sunt oameni cu
experiență, la fel de dornici ca și mine să împărtășească ceea ce știu. Unui elev îi rămane
întipărit în minte atât portretul fizic cât şi moral al unui profesor îndrăgit şi stimat,ce ştie să îşi
apropie cu căldură umană pe cei din jurul său. Profesoratul nu e una din acele meserii pe care le
practici pentru bani sau pentru faimă chiar dacă un pedagog înnăscut nu se dă uitării de generaţii
întregi datorită respectului său față de meserie.

A fi profesor te învață mai presus de toate să fii om pentru cei mici,dar și pentru cei mari. Cu
toții știm că geniile se nasc la şcoala unde predă cel ce se dăruieşte pe sine, având ca rezultate
minţi sclipitoare de elevi ce nu îl vor da uitării,iar cunoştiinţele acumulate de la acesta le va fi de
folos în viaţă.
 Ceea ce este foarte interesant în activitatea de profesor este faptul că, deși și mie mi-au
fost insuflate cunoștiințe, nimeni nu m-a învățat să fiu profesor. Această deprindere am
dobândit-o pe parcursul anilor de liceu, dar și de facultate. Am avut deosebita plăcere să fiu
mereu înconjurată de profesori cărora această meserie li s-a potrivit ca o mănușă, făcându-mă să
realizez cât de plăcut poate fi să interacționezi cu ceilalți.

Nimeni nu se naşte învăţat, nici măcar un profesor. Însă ingredientul cel mai important în a fi
profesor este cunoașterea de sine, de a-ți ști limitele, de a-ți cunoaște poșibilitatea de a fi pus în
situații limită, cum ar fi cele de a te modela după fiecare elev în parte. Spre deosebire de tipicul
profesor conșiderat “bun”, nu aș putea trece cu vederea peste încurajarea gândurilor, a
preocupărilor elevilor, ceea ce definește individualitatea fiecărui elev, fără să îl etichetez ca bun
sau prost. De asemenea, un alt element important în drumul spre a cunoaște mai bine fiecare elev
în parte este valorificarea fiecărui tip de inteligenţă, a fiecărui talent.

În opinia mea, încrederea elevilor trebuie câștigată treptat, la fel cum trebuie câștigat
și respectul din partea elevilor. Ca profesor nu stârneşti teamă, ci impui stimă, nu constrângi,
ci convingi, trebuie să eviți favoritismul, trebuie să simți fiecare elev și fiecare elev să te simtă
pe tine, să se creeze acea chimie între cei doi, care denotă o stare benefică pentru ambele
categorii, ceea ce nu este deloc greu pentru mine.

Din punctul meu de vedere , una dintre cele mai importante abilităţi ale unui profesor
este aceea de a relaţiona cu elevii, de a lega o prietenie bazată pe respect reciproc. Atunci când
pronunţ cuvântul “profesor” nu mă gândesc neapărat la cineva care stă în spatele unei catedre şi
îndrumă un student în rezolvarea unei probleme. Din contră. Profesor e echivalentul cuvântului
mamă, prietenă, și de ce nu..soră mai mare. Deși sunt conștientă de faptul că mulți o văd ca pe o
meserie statică și că a fi profesor nu înseamnă decât să stai în spatele catedrei și să supraveghezi
asupra bunei desfășurări a orei, nu e doar atât. A fi profesor înseamnă să fii într-o evoluție
continuă, să lărgești orizontul cunoaşterii şi să completezi informaţii pe care le ai și tu la rândul
tău, de la alți profesori.

Motivația pentru această meserie e de cele mai multe ori intrinsecă, deoarece simți că vrei să
fii pentru alții ceea ce au fost și profesorii tăi pentru tine. De asemenea , apare și
satisfacția profesională care parcă îți dă aripi când vezi că reușești ceea ce ți-ai propus. A fi
profesor are un efect generator și activator, dar și director, deoarece reușește să îmi îndrepte
comportamentul spre ceea ce vreau să fiu în continuare.

Cu ajutorul nostrul, al profesorilor tineri, se poate recrea acel sistem în virtutea căruia am
crescut , unul în care aveam timp să respirăm aerul științei, unul în care să poți foloși voința de
fier pe care ne-am creat-o de-a lungul anilor, unul în care să fie mereu cineva care să te ghideze
și să te sfătuiască, un sistem care să fie unica alternativă pentru a ne crește copiii, un sistem al
minților tinere capabile să îi facă pe elevi să fie mai atenți și mai interesați de ceea ce scrie pe
tablă.