Agapia

Poate mai mult decât toate celelalte aşezăminte călugăreşti din Moldova,
Mănăstirea Neamţ îşi datorează faima şi însemnătatea sa activităţii culturale şi
artistice cu totul deosebite, desfăşurate aici în secolul al XV-lea şi la începutul
secolului următor.
Încă din vremea organizării şi recunoaşterii mitropoliei Moldovlahiei, spre
sfârşitul secolului al XIV-lea, şi începutul secolului al XV-lea, înregistrăm mărturii şi
indicii despre existenţa unor scrieri patristice în versiuni slavone şi la est de Carpaţi.
Chiar dacă nu avem astăzi dovezi explicite despre preocupările cărturăreşti ale
primului mitropolit cunoscut al Moldovei, Iosif , deducem că el era o mare autoritate
bisericească, îngrijindu-se în acelaşi timp şi de soarta şi conducerea marilor mănăstiri
Neamţ şi Bistriţa. El a dat dispoziţie chiriarhală egumenului nou al celor două
mănăstiri reunite după metoda vremii, Neamţ şi Bistriţa, la 1407, printr-un document
din 7 ianuarie, să primească în grijă şi „cărţile”. Nu cunoaştem ştiri documentare în
legătura cu provenienţa acelor cărţii. Se crede că unele proveneau de la muntele Athos
sau de la diferite alte mănăstiri din sudul Dunării, de unde au fost aduse de călugări
valahi