Escolar Documentos
Profissional Documentos
Cultura Documentos
CUVÎNT îNAINTE
Cartea de faţă se adresează iubitorilor drumeţiei, în special tineretului, ea urmărind să pună la
dispoziţia celor interesaţi o informaţie succintă, de mare accesibilitate şi adresabilitate, privind bogatul şi
variatul potenţial turistic românesc.
După cum arată şi titlul, atenţia noastră a fost precumpănitor îndreptată către prezentarea —
uneori mai extinsă, alteori sintetică sau numai enunţiativă — unui segment bine determinat din vastul şi
valorosul patrimoniu turistic al ţării: monumentele naturii, rezervaţiile naturale (geologice,
paleontologice, speologice, botanice, cinegetice etc.), peşterile, arborii ocrotiţi, parcurile, staţiunile
balneoclimatice sau climatice.
În momentul cînd ne-am propus elaborarea volumului, demersul nostru a avut în vedere o dublă
finalitate, bine definită: oferirea unui util instrument de lucru amatorilor de drumeţie, precum şi, mai ales,
gruparea intre coperţile unei singure cărţi a aproape tuturor obiectivelor naturale de interes major de pe
teritoriul patriei, în ultimă instanţă întreprinderea noastră fiind şi o caldă pledoarie pentru cunoaşterea şi,
în primul rînd, ocrotirea şi protejarea mediului înconjurător, a impresionantului tezaur — de neînlocuit —
cu care Natura a împodobit spaţiul românesc.
Astfel, în opt itinerare de mărime variabilă, propunem cititorilor mai multe circuite prin
majoritatea zonelor ţării, invitîndu-i la pasionante şi interesante excursii în Delta Dunării, pe litoralul
Mării Negre, la Cazanele Dunării, pe văile Prahovei, Oltului, Cernei; Bistriţei, Crişurilor, Someşului şi
Mureşului, pe platoul Bucegilor, pe piscurile semeţe ale Retezatului sau Făgăraşului, la Vulcanii noroioşi
ori pe molcomele obcine ale Bucovinei, în Maramureş sau în Munţii Apuseni, în staţiuni de faimă
europeană sau de simplu interes local, în peşteri, parcuri, rezervaţii naturale, în municipii, oraşe şi alte
localităţi, majoritatea aşezări străvechi, cu bogate tradiţii în domeniul creaţiei materiale şi spirituale.
Aşa cum era şi firesc, nu am intenţionat să ne oprim doar la o prezentare unilaterală a
obiectivelor turistice şi cu toate că ponderea o deţine patrimoniul natural, am considerat util şi necesar să
punctăm, pastilat, cîteva date esenţiale referitoare la istoria localităţilor urbane şi rurale întîlnite de-a
lungul circuitelor propuse cititorilor, menţionînd, de asemenea, şi existenţa unor remarcabile monumente
istorice, de artă şi arhitectură.
Din raţiuni metodologice am adoptat un criteriu unitar de prezentare la municipii şi oraşe; astfel,
după o succintă „fişa" istorică ne oprim asupra muzeelor, accentul fiind pus, acolo unde este cazul, pe
muzeele (secţiile) de ştiinţe naturale, apoi asupra monumentelor de arhitectură sau de artă plastică,
încheind expunerea cu grădinile botanice, parcurile, arborii ocrotiţi etc. existente în perimetrul
localităţilor sau în împrejurimile lor. în privinţa staţiunilor balneoclimatice şi climatice am optat pentru
oferirea unei informaţii la obiect privind clima, factorii naturali de cură, indicaţiile, amintind, desigur,
acolo unde se impunea, obiectivele naturale ce merită a fi cunoscute de vizitatori.
Din toate aşezările urbane şi rurale am îndrumat cititorii către rezervaţiile naturale, peşterile,
pădurile, parcurile naturale sau dendrologice, punctele de mare pitoresc etc. aflate în vecinătatea lor.
Volumul de faţă se dedică bravului nostru tineret care a dovedit, încă o dată, în zilele Revoluţiei
din Decembrie 1989, cu deplină maturitate, că iubirea de patrie rămîne sentimentul cel mai profund, de
neînlocuit, dus pînă la jertfa supremă. în numele acestui sentiment, al acestei jertfe, să păstrăm cu grijă, cu
dăruire, să îmbogăţim, nu numai material, ci şi sufleteşte, acest patrimoniu de frumuseţe care este
România.
Km 0 (DN 1) BUCUREŞTI
Municipiul Bucureşti, capitala României, este situat în partea de sud a ţării, în Cîmpia Română, la
aproximativ 60 km de Dunăre, 100 km de Carpaţi şi 250 km de litoralul Mării Negre; el se desfăşoară pe
direcţiile nord-sud (53 km) şi est-vest (46 km), avînd suprafaţa de 1 521 km2.
În Piaţa 1848 se află borna kilometrică 0 de unde începe măsurătoarea şi numerotarea kilometrică
a drumurilor naţionale, pînă la hotare. Teritoriul Bucureştilor este străbătut de rîurile Dîmboviţa şi
Colentina, ultimul formînd în părţile de nord şi est ale capitalei o salbă de lacuri amenajate pentru odihnă şi
recreere: Mogoşoaia, Străuleşti, Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, Plumbuita, Fundeni, Pantelimon,
Cernica şi altele.
Primele mărturii ale existenţei omeneşti pe teritoriul oraşului, identificate în cartierele Pantelimon
şi Colentina, datează din paleoliticul inferior, continuitatea şi permanenţa de locuire în perimetrul
Bucureştilor fiind atestate de vestigii aparţinînd celorlalte epoci istorice descoperite în toate zonele
municipiului.
Cea mai veche consemnare scrisă, cunoscută pînă în prezent, a denumirii actuale o găsim într-un
document emis de domnitorul Vlad Ţepeş la 20 septembrie 1459, act care se încheie cu menţiunea că a fost
dat „în cetatea Bucureşti". După ce timp de aproape două secole a fost, împreună cu Tîrgovişte, capitală a
Ţării Româneşti, din anul 1659 rămîne singura capitală a statului muntean. Din Bucureşti, a ridicat Mihai
Viteazul steagul luptei antiotomane în anul 1594, moment ce avea să ducă la prima unire politică a ţărilor
române, realizată de voievod la 1600. Implicat în toate evenimentele majore ale ţării, Bucureştii au fost
centrul revoluţiilor ele la 1821 şi 1848, precum şi al luptei pentru Unirea Principatelor. În evul mediu oraşul
a jucat şi un însemnat rol cultural: tipografie la 1580, Academie domnească în anul 1694 etc.
La 24 ianuarie/5 februarie 1862 Bucureştii rămîn unica capitală a Principatelor Unite, numite de
atunci încolo România, la 9 Mai 1877 aici s-a proclamat independenţa ţării, iar la 1 Decembrie 1918, în
urma Marii Uniri, oraşul devine capitala statului naţional unitar.
Bucureştii au avut şi o importantă funcţie economică şi culturală; aici s-au înfiinţat: prima moară
cu abur din ţară (1853), prima fabrică de bere (1854), s-a introdus iluminatul public cu lămpi de petrol
(1854), fiind primul oraş din lume care a folosit această inovaţie, s-a înfiinţat uzina de gaz aerian de la
Filaret (1871), fabrica de zahăr de la Chitila (1876), oraşul a devenit nod al reţelei de căi ferate, s-a introdus
tramvaiul (1872, iniţial cu cai; din 1894 şi cel electric), au apărut, după primul război mondial, unele mari
întreprinderi industriale (uzinele Malaxa, azi Faur), s-au ridicat edificii publice. În anul 1864 s-a înfiinţat
Universitatea, apoi alte institute de învăţămînt superior (Conservatorul de Muzică, Şcoala de Belle Arte,
Facultatea de Medicină, Şcoala de Drumuri şi Poduri, Academia Comercială etc!); în anul 1866 lua fiinţă
Societatea Literară, devenită în 1867 Societatea Academică, iar din anul 1874 Academia Română.
Oraşul de azi este o mare metropolă, caracterizată din punct de vedere economic prin unităţi ale
industriei grele, industriei constructoare de maşini, de utilaj chimic, industrie electronică, confecţii, textile,
chimică, alimentară, prelucrarea lemnului etc.
Municipiul Bucureşti, prin potenţialul său turistic, prin numeroasele monumente istorice, de artă şi
de arhitectură, prin obiectivele cultural-artistice şi ştiinţifice, prin marile sale baze sportive, prin întinsele
sale parcuri şi frumoasele monumente ale naturii, constituie o puternică atracţie pentru populaţia ţării.
Obiectivele turistice, numeroase, au o mare valoare cultural-artistică şi istorică. Dintre acestea
amintim: MUZEUL DE ISTORIE AL ROMÂNIEI clădire monument de arhitectură, ridicată în anii 1894—
1900 după planurile arhitectului Al. Săvulescu; ceramica neolitică; „Gînditorul" celebră realizare a culturii
Hamangia; piese aparţinînd culturii Cucuteni; tezaurul de la Hinova, ce conţine podoabe de aur în greutate
de peste 4 kg; vasul descoperit la Grădişton Muncelului cu inscripţia Decebalus per Scorillo; copia
Columnei lui Traian; tezaurul de la Pietroasa cunoscut sub numele de Cloşca cu puii de aur; coiful de la
Ciumesti — Satu-Mare; Proclamaţia de la Padeş (1821), Proclamaţia de la Islaz (1848); exponate şi
documente privind lupta pentru Unirea Principatelor, Războiul pentru Independenţă, Primul război mondial
şi Marea Unire din 1918; numeroase mărturii referitoare la perioada interbelică, participarea României la
războiul antifascist; lapidariu antic şi medieval, tezaur istoric şi cabinet numismatic; MUZEUL DE ARTA
AL ROMÂNIEI (organizat într-o aripă a Palatului Regal, clădire monument de arhitectură reconstruită în
anii 1930—1937, după planurile arhitectului D. Nenciulescu; Galerie Naţională; Galerie Universală; Secţie
de grafică; Secţie de artă decorativă) de care aparţin Muzeul Colecţiilor de Artă şi Muzeul Ceramicii şi
Sticlei; MUZEUL SATULUI ŞI DE ARTA POPULARA (înfiinţat în 1936, una dintre primele instituţii de
acest gen din lume; ocupă 10 ha în Parcul Herăstrău; 298 de construcţii populare tradiţionale, cu inventarul
lor, amplasate după criteriul zonelor geografice); MUZEUL LITERATURII ROMANE (clădire monument
de arhitectură ridicată în anul 1863; arhitect Rudolf Boroczyn; manuscrise, documente, fotografii, ediţii
princeps, diverse publicaţii literare menite să prezinte creaţia şi personalitatea marilor scriitori români);
MUZEUL DE ISTORIE' ŞI ARTA AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI (clădire monument de arhitectură
ridicată în anii 1832—1834; refaceri în 1862; istoria oraşului din cele mai vechi timpuri pînă în prezent;
Secţie de artă românească şi străină); MUZEUL DE ISTORIE NATURALĂ „GRIGORE ANTIPA" clădire
construită în anul 1908 la stăruinţele savantului Grigore Antipa; cel mai mare muzeu de acest fel din ţară şi
unul dintre cele mai reprezentative din lume; expoziţia de bază, alcătuită pe criterii ştiinţifice riguroase,
înfăţişează o parte a impresionantului patrimoniu ce numără peste 850 000 de piese; materialul este
sistematizat pe cîteva teme majore; prima dintre ele are în vedere evoluţia Pămîntului şi a vieţuitoarelor;
cea de-a doua urmăreşte relaţia animal-mediu ambiant; centrul de greutate al expoziţiei este reprezentat de
tema privind fauna globului şi, în paralel, fauna României; dintre exemplarele mai deosebite ale faunei
exotice amintim: struţul african (cea mai mare specie actuală de pasăre, masculul putînd atinge 150 kg
greutate şi 2,50 m înălţime), nandu (cele mai mari păsări din America, cu înălţimea de 1,20—1,50 m şi
greutatea de cca 25 kg), casuarii (păsări de pădure, puternice, care nu zboară, dar în schimb sînt bune
alergătoare, putînd atinge 40—50 km pe oră, şi traversează înot rîurile şi fîşiile de apă din junglă), pasărea
nocturnă kiwi (are miros bine dezvoltat datorită deschiderii nărilor la extremitatea ciocului, caz unic în
lumea păsărilor), cufundării (păsări acvatice, excelente înotătoare; în caz de pericol rămîn sub apă cîteva
minute, reapărînd la suprafaţă la 200—300 m distanţă), tucanii (au ciocuri mari, puţin arcuite şi scot sunete
croncănite sau stridente, ascuţite), termitele africane arboricole (trăiesc în cuiburi construite la suprafaţa
solului, unele măsurînd mai mulţi metri înălţime), gîndacul elefant din Brazilia tropical-ecuatorială (numit
astfel după prelungirea în formă de trompă de elefant ce o poartă pe cap), peste 250 000 specii de fluturi,
ariciul, cangurul, capibara (cea mai mare dintre rozătoare, cu lungimea de pînă la 1—1,30 m, greutate pînă
la 60 kg şi înălţimea 50 cm), şoarecele săritor din deşerturile asiatice (îşi sapă galerii cu mai multe tuneluri
de refugiu), lemingul norvegian (animal cunoscut pentru înmulţirea sa masivă în anii cu hrană abundentă;
la fiecare trei-patru ani), furnicarul (limba cu diametrul de numai 10—15 mm poate fi scoasă pînă la 60
cm), ghitonul sau jderul-flămînzilă (foarte puternic pentru talia lui, poate tîrî un urs sau poate omorî renul
ori elanul), iakul (bun căţărător pe stînci, rezistent, trăieşte în Tibet pînă la 6 100 m alt.), dromaderul,
babuinii, morsa, guerza (maimuţă cu păr lung pe spate, care-i amortizează şocurile cînd se aruncă dintr-un
copac în altul), gorila de munte (cel mai mare şi puternic reprezentant al primatelor; poate atinge 7,75 m
înălţime şi 275 kg greutate), marele păianjen sud-american Avicularia ivicularia, capabil să ucidă şi
păsărele, creveta uriaşă de Indonezia, cu labele de 30 cm lungime, moluscă Tridacna gigas (trăieşte în
recifii coralieri din Oceanul Indian şi atinge 400 kg greutate), somnul electric (musculatura sa produce
suficientă electricitate pentru a comoţiona chiar şi un om), maimuţa năsoasă kahan (masculul are un nas
lung care creşte o dată cu vîrsta), scheletul unui Dinotherium qiqantissimus (unicat în lume; înalt de 4,5 m),
scheletul porumbelului Didus ineptus, originar din Insula Mauritius etc.]; CURTEA VECHE (secolul al
XVI-lea, cu refaceri; aici funcţionează Muzeul Curtea domnească — Palatul Voievodal, secţie a Muzeului
de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti); BISERICI, MONUMENTE DE ARTA ŞI ARHITECTURA,
dintre care amintim: Buna Vestire — Curtea Veche (secolul al XVI-lea, cu refaceri; ctitorie a lui Mircea
Ciobanul) Mihai Vodă (1591, cu refaceri; ctitorie a lui Mihai Viteazul), Radu Vodă (veacul al XVII-lea;
ctitorie a lui Radu Mihnea), Patriarhia (secolul al XVII-lea, cu refaceri; ctitorie a lui Constantin Şerban
Basarab), Fundenii Doamnei şi Colţea (secolul al XVII-lea; ctitor spătarul Mihai Cantacuzino), Sf.
Gheorghe Nou (1707, cu refaceri: ctitorie a lui Constantin Brîncoveanu care-şi are mormîntul aici),
Creţulescu (veacul al XVIII-lea), Antim (1715; ctitorie a lui Antim Ivireanul), Stavropoleos (1724, cu
refaceri), Ghica-Tei (1833; ctitorie a lui Grigore Dimitrie Ghica) ş.a.; STATUILE lui Mihai Viteazul (1876;
Carrier Belleuse), Ion Eliade Rădulescu (1879; Ettore Ferrari), Gheorghe Lazăr (1885; Ion Georgescu),
Spiru Haret (1935; Ion Jalea) amplasate în faţa Universităţii (clădire monument de arhitectură ridicată în
anii 1857— 1869 după planurile arhitectului Al. Orăscu). Mihai Eminescu (Gheorghe Anghel) din faţa
Ateneului Român (edificiu monument de arhitectură construit în anul 1888, după proiectul arhitecţilor
Albert Galleron şi C. Băicoianu), Mihail Kogălniceanu (1936; Oscar Han); MONUMENTUL GENIULUI
— LEUL (1926; Spiridon Georgescu); ARCUL DE TRIUMF (1935; arhitect Petre Antonescu; sculpturi de
Ion Jalea, Corneliu Medrea, Constantin Baraschi); MONUMENTUL AVIATORILOR (1936; Lidia
Kotzebue): MONUMENTUL EROILOR PATRIEI din faţa Academiei Militare (1957; Zoe Băicoianu,
Marius Butunoiu, I. Dămăceanu, T. N. Ionescu); numeroase CLĂDIRI MONUMENTE ISTORICE, DE
ARTA ŞI ARHITECTURA şi anume: Hanul Manuc (începutul secolului al XIX-lea; atentă restaurare în
anii 1968—1972) Palatul Ghica-Tei (1822; în interior fresce de Giacometti), Banca Naţională a României
(1885; Albert Galleron şi Cassien Bemard), Palatul de Justiţie (1895; A. Ballu), Palatul C.E.C. (1896—
1900; Paul Gottereau), Palatul Parlamentului (1907; Dimitrie Maimarolu), Institutul de Arhitectură „Ion
Mincu" (1912—1927; Grigore Cerchez), Sala Palatului (1960; Horia Maieu, T. Ricci, Ignat Şerban), Palatul
Radiodifuziunii (1960: T. Ricci, L. Căreia, M. Ricci), noile clădiri ale Academiei de Studii Economice
(1967—1968), Centrul de Televiziune, sediul Televiziunii Române (1968; T. Ricci, T. lacoban, M.
Căciulă),. Aeroportul Internaţional Otopeni (1969), hotelul Intercontinental (1970; D. Ha-riton, I. Moscu,
Gh. Nădrag, I. Belea), Teatrul Naţional (1967— 1970; Horia Maieu, Romeo Belea, N. Cucu), Institutul
Politehnic (1967—1972; Octav Doicescu), Palatul Sporturilor (Sala Polivalentă; 1974); METROUL (trei
magistrale a căror lungime însumează 60 km); BAZE TURISTICE ALE COMPANIEI DE TURISM
PENTRU TINERET; BAZE SPORTIVE ŞI STADIOANE (Naţional, Steaua, Dinamo, Giuleşti, Olimpia,
Patinoarul artificial ş.a.).
Pe teritoriul Bucureştilor se află numeroase parcuri şi zone de agrement; dintre acestea vom aminti
pe cele mai importante.
PARCUL HERĂSTRĂU, numit iniţial Parcul Naţional, a început să fie amenajat în anul 1936 pe
un teren vast cuprins între Şoseaua Kiseleff şi lacurile Herăstrău şi Floreasca. Extins şi transformat în anul
1951, parcul ocupă în prezent suprafaţa de 187 ha, inclusiv lacul. Pe lac se află trei insule; două mai mici,
pe care se înalţă sălcii şi plopi, şi alta mai mare, cunoscută sub numele de Insula Trandafirilor, legată de
restul parcului prin poduri frumos arcuite şi situată în partea de sud a lacului.
În incinta parcului se găsesc un teatru în aer liber (3 000 locuri), pavilioane pentru biblioteci şi
expoziţii, terenuri şi baze sportive, o seră în care se cultivă plante necesare parcului, Expoflora,
debarcadere, un parc de distracţii pentru copii, busturi ale unor oameni de cultură români şi străini.
În parc vegetează un unicat dendrologic, o varietate a salcîmului japonez cu ramuri plîngătoare şi
frunze pătate cu alb. Întrucît era necunoscut în literatura de specialitate şi a fost descris pentru întîia dată de
specialiştii din ţara noastră, în anul 1960, a primit numele de Sophora japonică Bucureşti (existenţa
salcîmului a înregistrat-o şi prestigioasa revistă „The American Horticultural Magazine", care i-a subliniat
valoarea ornamentală).
PARCUL LIBERTĂŢII, amenajat pe Dealul măreţului, acoperit odinioară cu viţă de vie, ocupă
suprafaţa de 36 ha. Deşi primele preocupări pentru crearea unui parc în zonă dateaza din anul 1864, parcul
a fost inaugurat abia în anul 1906 după proiectul realizat de Louis Redon.
În parc se află Arenele Libertăţii (capacitate 5 000 locuri), vastă construcţie în formă de potcoavă,
cu coloane în stil doric, concepută de arhitectul Negrescu, pentru reprezentaţii teatrale în aer liber. Tot aici
poate fi admirată Fîntîna Gheorghe Gr. Cantacuzino, monument în stil neoclasic, înălţat în anul 1870.
Construcţia, realizată din blocuri de piatră care imită stîncile, are faţada şi părţile laterale prevăzute cu
basoreliefuri şi piloni de susţinere pe care sînt fixate plăci de ceramică înfăţişînd steme şi cavaleri
medievali. Partea din faţă dispune de o firidă la baza căreia se găseşte un mic bazin de piatră din care
ţîşneşte apa.
În parc trăiesc copaci seculari printre care şi un exemplar din arborele mamut (Sequoia gigantea)
originar din munţii Sierra Nevada şi California (S.U.A.), unde atinge peste 100 m înălţime, pînă la 10 m în
diametru şi vîrstă impresionantă de peste 4 000 de ani.
În faţa intrării în parc este amplasată Fîntîna Zodiacului, construită în anul 1934 după planurile
arhitectului Octav Doicescu. Decoraţia cuprinzînd un ciclu de mozaicuri în alb şi negru, reprezentînd
semnele zodiacului, aparţine sculptorului Mac Constantinescu.
GRĂDINA CIŞMIGIU, cea mai veche grădină publică amenajată în Bucureşti, a fost inaugurată la
22 martie 1860, actuala sa înfăţişare datorîndu-se, în mare, peisagistului Fr. Rebuhn. Dintre arborii şi
arbuştii care se evidenţiază prin raritatea speciei amintim: Pinus jeffreyi, un pin originar din America de
Nord, Libocedrus decurrens, conifer din America, un stejar masiv şi secular (Quercus robur), alunul turcesc
(Corylus colura) ş.a.
Punctele de atracţie ale Cişmigiului sînt: lacul, terasa cu trandafiri, Rondul roman (unde sînt
amplasate busturile mai multor scriitori clasici români), busturile altor scriitori şi publicişti (Traian
Demetrescu ,George Panu, Maica Smara), Monumentul eroilor francezi (executat în marmură de Carrara de
către sculptorul Ion Jalea în anul 1922).
Dintre celelalte parcuri bucureştene menţionăm: PARCUL TINERETULUI (cu Palatul Sporturilor
şi Culturii, fîntîni arteziene, lac, loc de distracţii pentru tineret etc.), PARCUL CIRCULUI, PARCUL
KISELEFF, precum şi parcurile şi grădinile mai mici: COPILULUI, NICOLAE BĂLCESCU, VITAN,
IOANID, GRĂDINA ICOANEI, DRUMUL TABEREI ş.a.
Pe teritoriul oraşului sînt ocrotiţi o serie de arbori şi arbuşti care se evidenţiază prin raritatea
speciei în această zonă geografică sau prin dimensiuni, vîrstă şi particularităţi morfologice. Asemenea
arbori sînt: tisa (Taxus baccata; în str. Ştirbei Vodă nr. 132 şi Tunari nr. 34), exemplare de peste 100 de ani,
avînd coronament bogat şi o mare valoare decorativă; magnolia (Magnolia dianae; în str. Polonă nr. 4,
Berthelot nr. 26, Sergent Militam nr. 8, General Dona nr. 12 ş.a.), specie ornamentală ocrotită la care florile
apar direct pe ramuri şi înainte de înfrunzire; dudul alb (Morus alba; str. Batistei nr. 2) originar din China,
în vîrstă de peste 200 de ani; salcîmul japonez (Sophora japonică; str. M. Ser-ghiescu nr. 11) plantat în anul
1910; platanul (Platanus acerifolia; lîngă podul Cotroceni), exemplar de peste 200 de ani, cu diametrul
peste 1 m; liliacul (Syringa vulgaris), un exemplar mare, cu diametrul de peste 50 cm aflat pe str. Mihai
Eminescu; în grădina Casei Scriitorilor „Mihail Sadoveanu" (Calea Victorie nr. 115) vegetează un exemplar
unic de ulm de cîmp, remarcabil prin coroana sa ramificată şi frunze mici.
ÎMPREJURIMI
PĂDUREA CERNICA se întinde de la şoseaua Bucureşti — Călăraşi (DN 3) spre sud, pînă la
valea Colentinei unde se află Lacul Cernica (341 ha şi un volum de apă de 7 000 000 m3). În curtea
mănăstirii din apropiere se întîlnesc doi stejari seculari în vîrstă de 250 de ani; alături de ei se remarcă
carpeni, ulmi, tei. Fauna de interes cinegetic este reprezentată de căprioare, mistreţi, iepuri şi pe alocuri
pisici sălbatice.
În apele lacului creşte ostrăţelul bălţilor (Utricularia vulgaris), plantă carnivoră cu frunze
lipicioase şi cozi lungi. În lac trăiesc ştiuca (Exos luduş), bibanul (Perca fluviatilis), plătica (Brama
brama), linul (Ţinea ţinea) şi alte specii de peşti.
PĂDUREA PUSTNICUL este accesibilă pe şoseaua Bucureşti - Călăraşi (DN 3) pînă la km 14,5,
apoi la stînga pe un drum nemodernizat ce traversează pădurea de la vest la est sau se merge pe o
ramificaţie laterală asfaltată. Pădurea, amenajată pentru prima dată la sfîrşitul secolului trecut (1882), ocupă
suprafaţa de 855 ha şi este populată de numeroase specii ca: stejarul, cerul (Quercus robur), teiul (Tilia
pucios, frasinul (Frasinus excelsior), paltinul (Acer platanoides), carpenul (Carpinus betuluş), jugastrul
(Acer campestre), ulmul, salcîmul (Robinia pseudacacia).
În apropierea pădurii se află Lacul Pustnicul şi mănăstirea Pasărea (1813), unde în anul 1864 s-a
înfiinţat o şcoală primară şi un spital pentru locuitorii satelor din jur; aici şi-a petrecut ultimii ani de viaţă
sculptorul Gheorghe Anghel, creatorul statuii lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român.
PĂDUREA JILAVA, situată în partea sudică a municipiului, spre Giurgiu (DN 5), are aspect de
zăvoi, dominaţi fiind plopii euroamericani, plopii indigeni, stejarul, frasinul, salcia (Salix purpurea, arţarul
(Acer platanoides), salcîmul.
PĂDUREA MOGOŞOAIA, una dintre principalele zone turistice ale Capitalei, este accesibilă fie
pe şoseaua Bucureşti — Ploieşti (DN 1 A), pînă în comuna omonimă, fie pe şoseaua Bucureşti —
Tîrgovişte (DN 7), pînă în comuna Chitila şi apoi încă 3 km pe o ramificaţie asfaltată la dreapta.
Vegetaţia forestieră cuprinde teiul, salcîmul, aninul (Alnus incăna), jugastrul şi alte specii. Aici
vegetează cele mai frumoase arborete de tei din apropierea Bucureştilor, unele exemplare avînd înălţimea
de 25 m, diametrul de 40—50 cm şi trunchiuri drepte pe mari porţiuni, cu coroane mari şi frumoase. De
asemenea, în pădure supravieţuiesc stejari monumentali (vîrsta în jur de 150— 160 de ani, înălţimea de
peste 30 m şi diametre de 80—100 cm).
În apropiere se află comuna Mogoşoaia, atestată documentar din vremea lui Mihai Viteazul
(1598). Ca obiective turistice amintim palatul construit în anul 1702 de către domnitorul Constantin
Brîncoveanu şi lacul Mogoşoaia (92 ha suprafaţă, 4,8 km lungime, 1 220 000 m3 volum de apă).
Km 60 (DN 1) PLOIEŞTI
Aşezat la confluenţa Prahovei cu Teleajenul la mică depărtare de dealurile subcarpatice, Ploieştiul
este cunoscut documentar din anul 1545. Actul de naştere propriu-zis al oraşului îi reprezintă iasă
documentul emis de Mihai Viteazul în anul 1597, prin care vestitul domnitor decidea să-şi ridice aici curtea
şi tabăra militară. De la sfîrşitul secolului al XVII-lea, localitatea cunoaşte o continuă dezvoltare' datorită
situării sale pe drumul ce lega capitala cu Braşovul. La începutul veacului al XVIII-lea, Antonio Maria del
Chiaro, vorbind despre oraşele Ţării Româneşti, considera Ploieştiul al patrulea ca importanţă.
Dezvoltarea oraşului capătă un ritm vertiginos o dată cu descoperirea zăcămintelor petrolifere.
Ploieştiul zilelor noastre este un puternic centru industrial (utilaj petrolier şi petrochimic, produse
petroliere, rulmenţi grei, industrie textilă, alimentară etc.) şi cultural-ştiinţific (teatru, orchestră simfonică,
institut de învăţămînt superior etc.).
Obiective turistice: COMPLEXUL MUZEAL PRAHOVA cu Secţie de istorie (unelte din
paleolitic şi neolitic, ceramică geto-dacă şi romană, tezaur de monede geto-dace găsite la Rîfov, documente
şi exponate privind evoluţia oraşului din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre), Secţie de artă
(pictură şi sculptură românească modernă şi contemporană), Expoziţia „Ceasul de-a lungul vremii"
(aproximativ 2 000 de ceasornice de tipuri diferite, începînd cu piese din secolul al XVII-lea), Muzeul
Republican al Petrolului (evoluţia extragerii şi prelucrării petrolului), Expoziţia memorială Nichita
Stănescu şi Secţia memorială I. L. Caragiale (consacrate vieţii şi operei celor doi mari scriitori); MUZEUL
DE BIOLOGIE UMANĂ în compartimente distincte sînt prezentate bogate informaţii, ilustrate cu o mare
diversitate de exponate: diapozitive, fotografii, mulaje, piese originale preparate adecvat, instalaţii
electronice, diorame; sectorul de antropogeneză se ocupă de apariţia şi evoluţia omului, printre
numeroasele fosile şi unelte ce au aparţinut purtătorilor unor străvechi civilizaţii numărîndu-se cele de
Australantrapus oltenensis identificat la Bugiuleşti-Vîlcea, cel mai vechi tip de om din Europa; sectorul de
anatomie şi fiziologie umană, normală şi patologică prezintă corpul omenesc, precum şi medicamente
româneşti apreciate în ţară şi peste hotare; sectorul de ecologie se ocupă de raporturile stabilite în natură,
între oameni şi biosferă, posibilităţi de adaptare a omului la diferite condiţii de mediu; sînt înfăţişate zonele
protejate din lume şi din ţara noastră (parcuri şi rezervaţii naturale), elementele de floră şi faună ocrotite de
lege în România şi în alte părţi ale globului; în cadrul unor expoziţii tematice periodice, muzeul expune
diferite colecţii valoroase axate pe ştiinţele naturii; MONUMENTUL VÎNĂTORILOR închinat eroilor din
1877—1878 (1898; G. Vasilescu); ANSAMBLUL SCULPTURAL „TRIPTIC DOMNESC": Vlad Ţepeş
(1971; V. Blendea), Mihai Viteazul (1971; N. Kruch), Tudor Vladimirescu (1971, O. Iliescu); STATUIA lui
Dobrogeanu-Gherea (1971; N. Kruch); BUSTURI I. Negulici, I. L. Caragiale etc. În estul oraşului (5 km pe
DN 1 B), pe valea Teleajenului, se află PARCUL BUCOV (popas turistic, lac cu ambarcaţiuni, ştrand).
ÎMPREJURIMI
MUNŢII BUCEGI, masiv impunător şi grav, ca o adevărată cetate de piatră, sînt accesibili din
Buşteni cu ajutorul telecabinei care urcă pînă la Babele. Traseul, lung de 4 351 m, are o diferenţă de nivel
de 1 235 m; cablul este susţinut de şase piloni, iar cabina trece la înălţimea de 160 m. Din anul 1982 se
poate traversa platoul Bucegilor în continuare, cu telecabina de la Babele la Peştera (traseu lung de 2 611
m).
În prezent, pe o mare suprafaţă a Munţilor Bucegi s-au constituit cîteva rezervaţii. Cea mai întinsă
(6 680 ha), de forma unei potcoave, ocupă abrupturile şi înălţimile din est, nord şi nord-est. În cuprinsul ei,
pe versantul sudic al Caraimanului şi pe Valea Jepilor, se află o zonă ştiinţifică de protecţie absolută (200
ha). Rezervaţia are un caracter mixt, cu elemente de relief extrem de spectaculoase, la care se adaugă o
bogată paletă floristică şi faunistică.
Versantul prahovean adăposteşte pe distanţa de 12 km şi diferenţa de nivel de pînă la 1 600 m
deasupra Văii Prahovei o „colecţie" de forme de relief, văi adînci şi înguste (Valea Coştilei), hornuri
strîmte, ridicate aproape vertical (Fisura Albastră din Valea Albă), colţi, ace, ţancuri (Colţul Galbenelor,
Acele Morarului, Ţancul Ascuţit), pereţi cu înclinaţie ameţitoare (Marele Perete al Galbenelor).
Vegetaţia este reprezentată de tufişurile de jnepeni (Pinus muqo), zîmbrul (Pinus cembra), singura
specie arborescentă care creste în zona alpină şi care constituie un relict glaciar cu răspîndire limitată la noi,
arboretul de larice (Larix decidua), salba moale (Evonymus latifolia), aflat numai în cuprinsul rezervaţiei,
tisa, întîlnită în exemplare izolate sau în pîlcuri.
Alături de rezervaţia principală, în Munţii Bucegi se mai găseşte REZERVAŢIA PEŞTERA-
BABELE, zonă cu. mare afluenţă turistică datorită reliefului complex, pădurii, pajiştilor şi cîtorva puncte
fosiliere; de asemenea, este de semnalat şi REZERVAŢIA ZĂNOAGA. Aici, dintre enigmaticele
„sculpturi" în piatra stîncilor, amintim Babele, Sfinxul şi Omu.
Despre Babele (înalte de 4—5 m) geograful Simion Mehedinţi nota că sînt „stînci ciudate,
ademenea unor momîi puse înadins să păzească singurătatea cea bîntuită de viscole". Lîngă ele se află
Sfinxul ce reprezintă un bloc, asemănător cu un imens cap de om, de cca 12 m lăţime şi 8 m înălţime.
Apariţia Babelor şi a Sfinxului a fost determinată de alternanţa stratelor cu alcătuire diferită asupra
cărora au acţionat agenţii externi (îngheţ-dezgheţ, şiroirea, vîntul). Vîrful Omu apare ca un bloc masiv, cu
trei feţe. N. Densuşianu, în lucrarea sa Dacia preistorică (Bucureşti, 1913), îl numea „Columna cerului". În
apropierea lui există o stîncă uriaşă, înaltă de cca 20 m şi lată de 10 m.
Fig 01. LEGENDA
Fig 02.
Rezervaţia Peştera-Babele mai include în arealul său şi Peştera Ialomiţei (1 128 m lungime),
cunoscută din secolul al XVI-lea, Peştera Pustnicului, care impresionează prin formele de concreţiuni bine
conservate, Cheile Urşilor, Cheile Horoabei, cu versanţi abrupţi de 150—200 m.
Ca rarităţi floristice remarcăm stînjenelul de munte (Iris dacica), nopticoasa (Hesperis
moniltformis) şi păiuşul. Rezervaţia Zănoaga rămîne, în principal, o rezervaţie floristică, una dintre cele
mai reprezentative din lanţul carpatic.
ÎMPREJURIMI
Oraş menţionat documentar din anul 1265 şi unde în luna octombrie 1599 a poposit Mihai
Viteazul în drum spre Şelimbăr, locul strălucitei victorii care avea să ducă la unirea Transilvaniei cu Ţara
Românească, deschizîndu-se astfel drumul către prima unire politică a ţărilor române, realizată în anul
1600. Localitate renumită prin celebrele sale sere de flori şi cu multe alte obiective turistice: monumente
istorice (cetate ţărănească construită în anul 1432, apreciată drept cea mai mare fortificaţie de acest fel din
Ţara Bîrsei), izvoare mezotermale (27°C) de la ştrandul Codlea şi amenajările din jurul lor etc.
Măgura Codlei (1 292 m alt.), considerată de localnici drept barometrul lor (cînd vîrful măgurii
este învăluit în ceaţă cei din Codlea ştiu sigur că vremea va fi urîtă), aparţine de Munţii Codlea, care fac
tranziţia între Munţii Făgăraş şi Munţii Persani. Din acest punct de vedere al structurii geologice Munţii
Codlea se aseamănă atît cu Munţii Făgăraş (prin prezenţa şisturilor cristaline), cît şi cu Munţii Persani
(existenţa rocilor vulcanogen-sedimentare).
Km 44 (DN 1) PERŞANI
Localitate cu elemente de staţiune balneoclimatică. Apele minerale clorurate, bicarbonatate,
calcice, precum şi nămolul sapropelic sînt indicate în tratamentul afecţiunilor reumatismale şi ginecologice
(în comună se poate ajunge şi pe calea ferată, pe linia Braşov — Sibiu, coborîndu-se la staţia C.F.R.
Persani).
Km 52 (DN 1) ŞERCAIA
Localitatea, aflată la extremitatea nord-vestică a Ţării Bîrsei, pe malul pîrîului Şercaia, la
confluenţa acestuia cu Oltul, este atestată din anul 1235. Aici, în secolul trecut a activat o secţie a ASTREI,
care difuza ziare şi cărţi, cultiva dragostea pentru folclor, pentru portul tradiţional, organiza serbări,
conferinţe etc., tradiţiile culturale fiind păstrate şi astăzi. În comună exista o pepinieră care oferă, anual,
zeci de mii de puieţi.
În sudul Şercaiei (4 km pe DN 73 A şi spre vest încă 4 km pe DL) se întinde, pe 400 ha,
REZERVAŢIA BOTANICĂ POIANA CU NARCISE din Dumbrava Vadului, considerată printre cele mai
înalte rezervaţii de acest fel din Europa. Ea se dezvoltă într-o pădure de stejari cu mari poieni şi se
caracterizează printr-o neobişnuită abundenţă, în lunile mai-iunie, a narciselor (Narcissus stellaris). Flori ce
cresc obişnuit în păşuni, fîneţe, poieni umede, narcisele sînt răspîndite în Alpi, Munţii Jura, Tirol,
Iugoslavia, nordul Greciei, la noi în ţară întîlnindu-se şi în judeţele Bistriţa-Năsăud, Hunedoara,
Maramureş, Mureş şi Prahova,
Prezenţa narciselor în număr foarte mare în această pădure veche de peste 100 de ani este
determinată de slaba umbrire şi de solul podzolic ce a favorizat îmnlăştinirea terenului, situat în zona cu
precipitaţii abundente din Depresiunea Făgăraşului.
Narcisele cresc în asociaţie cu piciorul cocoşului, ţepoşica, mălaiul cucului (Luzula campestris) şi
alte plante. Dintre alte specii, în rezervaţie se mai găsesc răculeţul (Polygonum bistorta), tămîioara (Viola
elatior), stînjenelul siberian (Iris sibiria), bulbucii de munte.
PĂDUREA DUMBRAVA (3 km pe DJ 106), întinsă pe 980 ha şi fiinţînd încă din veacul trecut,
cuprinde numeroase specii; predomină stejarul în amestec cu gorunul, carpenul, salcîmul, laricele şi pinul;
dintre arbuşti amintim: păducelul, alunul (Corylus avellana) şi cornul (Cornus mas).
În Pădurea Dumbrava se găsesc Grădina Zoologică (exemplare de faună din România şi din alte
ţări), precum şi Muzeul Tehnicii Populare (amenajat pe 100 ha, muzeul deţine un bogat patrimoniu compus
din 165 ele construcţii, numeroase instalaţii tehnice ţărăneşti şi peste 13 000 obiecte de inventar
gospodăresc). PĂLTINIŞ (31 km pe DJ 106 A) STAŢIUNE CLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES
GENERAL, situată în Munţii Cindrel la altitudinea de 1 380—l 442 m (cea mai înaltă staţiune din ţară).
Zonă de păduri cuprinzînd foioase în amestec cu răşinoase (fag, molid, brad, larice). Păşunile şi fînaţele sînt
alcătuite mai ales din graminee: păiuş roşu (Festuca rubra), firuţa de livezi (Poa pratinsu, ovăz auriu
(Trisetum jlavescens) şi trifoi (Trifolium badium).
Climat de munte; temperatura medie anuală este de 4°C (În iulie, cca 12CC, iar în ianuarie,
aproximativ —6°C); precipitaţiile medii anuale ating 1 000 mm; stratul ele zăpadă (grosime medie 50— 60
cm) se menţine patru-sase luni pe an, ceea ce favorizează practicarea sporturilor de iarnă.
Factori naturali de cură: bioclimat alpin, tonic stimulent.
Indicaţii: nevroza astenică, stări de debilitate, surmenaj fizic şi intelectual, convalescenţă cu stare
generală bună, hipertiroidie benignă, rahitism şi tulburări de creştere la copii, anemii secundare. Din
staţiune se fac drumeţii spre Cheile Cibinului, Valea Sadului, poiana şi vîrful Cindrel, precum şi excursii la
Răşinari, Sibiu, pe Transfăgărăşan şi pe Valea Oltului.
CISNĂDIOARA (8 km pe DN l, apoi 12 km pe DJ 106) localitate unde se conservă un monument
de arhitectură fortificat, situat pe un deal izolat, la 585 m înălţime, construit din piatră în stil romanic, în
anul 1223, unul dintre cele mai vechi lăcaşuri din Transilvania.
Tot aici se află REZERVAŢIA GEOLOGICA „CALCARELE DE LA CISNĂDIOARA" (la cca
800 m sud-vest de comună) formată dintr-un bloc mare şi izolat de calcar, asemănător cu un cioc de vultur,
ce stă ridicat la 3—4 m deasupra pîrîului Rîuşoru. Blocul este constituit din numeroase cochilii de hipuriţi,
amoniţi şi belemiţi de vîrstă cretacic superior, implantate în masa de calcar. OCNA SIBIULUI (5 km pe DN
L, apoi 14 km pe DJ 106 B) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES
GENERAL, situată la nord-vest de Sibiu, într-o mică depresiune, la altitudinea de 408 m, într-o zonă
acoperită cu păduri de stejar.
Apariţia şi dezvoltarea localităţii, atestată documentar pentru prima dată în anul 1263, s-a datorat
exploatării sării încă de pe vremea romanilor. Masivul de sare are formă ovală, lungimea de 1 300 m şi
lăţimea de peste 600 m.
Primele analize chimice ale apelor s-au efectuat în anul 1820, iar la 20 iunie 1858 Ocna Sibiului a
devenit, oficial, staţiune balneară. Aici se găsesc cele mai multe lacuri saline din staţiunile din România
precum şi cel mai adînc lac de ocnă din ţara noastră. Dintre cele 52 de lacuri numai 15 sînt mai mult
folosite pentru tratament (Cloşca, Crişan, Ocniţa, Lacul fără Fund, Lacul Trestiilor, Lacul Avram Iancu şi
altele).
Lacul Avram Iancu se găseşte pe locul celei mai mari saline, închisă încă din anul 1817; el a
început să se formeze după 1850, procesul încheindu-se în jurul anului 1890. Lacul are formă circulară,
suprafaţa de 1 320 m2, voluimul de apă de 26 772 m3 şi adîncimea maximă de 132,5 m (după alte surse
126 m). Datorită salini-tăţii foarte ridicate (180—200 g/1 la suprafaţă şi pînă la 300 g/1 spre fund) lacul
este mult solicitat pentru băi.
Climat de depresiune intracolinară; temperatura medie anuală atinge 8,8°C (în iulie, 20°C, iar în
ianuarie,...—4°C); precipitaţiile medii anuale înregistrează 600—700 mm.
Factori naturali de cură: apa minerală clorurosodică a unor lacuri; apa minerală clorurosodică,
uşor bicarbonatată a izvoarelor Horea, Cloşca şi Crişan; nămol sapropelic extras din lacuri; bioclimat
sedativ de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni asociate.
Km 19 (DN 7) TĂLMACIU
Localitate situată la confluenţa Cibinului cu rîul Sadu, în sudul căreia, pe un deal ce domină
împrejurimile, se văd vestigiile CETĂŢII construite în anul 1370. Cetatea a fost dărîmată în anul 1453, cînd
Iancu de Hunedoara a hotărît înlocuirea ei cu o fortificaţie ridicată chiar în marginea trecătorii Turnu Roşu.
Km 24 (DN 7) BOIŢA
Aşezare situată pe malul drept al Oltului, unde au fost descoperite o cetate dacică şi urmele unui
CASTRU ROMAN (secolul al II-lea e.n.). În marginea sudică a localităţii se află CETATEA TURNU
ROŞU, construită la sfîrşitul secolului al XIII-lea.
Km 41 (DN 7) CÎINENI
Cea mai importantă comună din Defileul Oltului, situată pe locul castrului roman Pons Vetus, pe
cele două maluri ale rîului, este atestată documentar din anul 1415, din vremea domniei lui Mircea cel
Bătrîn.
Ultima poartă transcarpatică a Oltului în drumul său spre Dunăre o reprezintă defileul dintre Turnu
Roşu — Cozia, săpat între stînci cu nume ciudate şi pitoreşti: Foarfeca, Armăsarul, Clopotul ş.a.; în zonă
rîul face ocolişuri bruşte în puncte cu denumiri sugestive ca Cîrligul Mare şi Cîrligul Mic. Defileul este
străbătut de o modernă şosea şi de cale ferată.
Defileul Turnu Roşu — Cozia se desfăşoară pe mai mult de 50 km, între două dintre cele mai mari
masive muntoase ale Carpaţilor Orientali: Munţii Căpăţînii şi Lotrului, la vest, Munţii Făgăraş la est. Între
Văratica şi Călimăneşti, pe lungimea de 14 km (defileul de la Cozia), Oltul înregistrează un mare debit,
transportînd în medie 140 m3/s (în lunile foarte ploioase cantităţile sînt de peste 10 ori mai mari). În
prezent, curgerea tumultoasă de altădată a fost îmblînzită. În lungul defileului s-au construit hidrocentralele
de la Turnu (putere instalata 70 MW), Călimăneşti (38 MW) şi Gura Lotrului (25 MW).
Km 99 (DN 7) RÎMNICU-VÎLCEA
Municipiul Rîmnicu-Vîlcea, situat pe malul drept al Oltului, s-a dezvoltat pe o veche vatră de
locuire, unde cercetările arheologice au descoperit vestigii din neolitic, epocile bronzului şi a fierului, din
perioada dacă şi daco-romană. Atestat documentar la 4 septembrie 1389, într-un hrisov de la Mircea cel
Bătrîn, oraşul a devenit, datorită amplasării sale pe un drum intens circulat, un însemnat centru comercial.
La Rîmnicu-VîIrca a avut Curtea domnească Pătrascu cel Bun, tatăl lui Mihai Viteazul, în decursul
existenţei sale localitatea fiind implicată în toate evenimentele majore ale istoriei medievale, moderne şi
contemporane (revoluţia de la 1821, revoluţia de la 1848 ş.a.). În oraş s-a desfăşurat şi o intensă viaţă
culturala şcoală, tipografie înfiinţată de Antim Ivireanul, unde s-au tipărit 10 cărţi etc.).
În Rîmnicu-Vîlcea s-au dezvoltat diferite unităţi industriale (chimie, confecţii, industrie
alimentară), oraşul avînd, de asemenea, şi o însemnată funcţie turistică.
Obiective turistice: MUZEUL JUDEŢEAN cu Secţie de Istorie ceramică, unelte, podoabe, arme
dacice şi romane, colecţie numismatică, colecţie de carte veche, exponate referitoare la revoluţiile de la
1821 şi 1848, războiul pentru independenţă, epoca contemporană), Secţie de artă (pictură, sculptură şi
grafică românească), Casa memorială „Anton Pann" (într-o clădire monument de arhitectură) şi Complexul
muzeistic Magheru (în clădirea în care şi-a avut statul major generalul Gh. Magheru în timpul revoluţiei de
la 1848: steaguri, documente, arme ptc.1); COMPLEXUL ARHITECTONIC AL EPISCOPIEI (edificiu în
stil postbrîncovenesc; picturi murale de Gh. Tăttărescu; colecţie de carte veche şi artă medievală);
STATUIA ECVESTRA a lui Mircea cel Bătrîn (1966; Ion Irimescu); MONUMENTUL EROILOR din
războiul pentru independenţă (1915; Ion lordănescu); STATUIA lui Alexandru Ioan Cuza (Octav Iliescu);
BUSTUL lui Nicolae Bălcescu (1914; Constantin Mihăilescu); PARCUL ZĂVOI (între malul Olăneştilor şi
Iazul Morilor; în parcul a-menajat la mijlocul veacului trecut vegetează mulţi arbori seculari); DEALUL
CAPELA (aflat în vestul municipiului, la altitudinea de 440 m, este acoperit de o bogată pădure de foioase).
ÎMPREJURIMI
ÎMPREJURIMI
Km 66 (DN 72 A) STOENEŞTI
Localitatea ocupă, după Rucăr, locul al doilea ca întindere dintre aşezările rurale din bazinul
Dîmboviţei. Cea mai veche atestare documentară a Stoeneştilor datează din 9 iulie 1557. După bătălia de la
Călugăreni, din 13/23 august 1595, Mihai Viteazul s-a retras aici, instalîndu-şi tabăra pentru 36 de zile. Din
Stoeneşti se poate merge în zona PLATOULUI CARSTIC PIATRA (cota cea mai înaltă, Colţii-Stînii,
atinge 917 m alt.) dominat de mici dîlme, unde se dezvoltă cîmpuri de lapiezuri şi între care se schiţează
doline adînci în formă de pîlnie.
Km 75 (DN 72 A) CETĂŢENI
Localitatea se află la extremitatea sudică a Munţilor Leaota, care înaintează pe stînga Dîmboviţei
cu peste 10 km dincolo de Depresiunea Cîmpulung, ultimele culmi ale Leaotei atingînd aici înălţimea de
950—1 100 m.
Între Cetăţeni (la sud) şi Cotencşti (la nord) predomină conglomerate, roci rezistente. O bună parte
din acest sector (2,5 km), impresionant prin îngustime şi sălbăticie, formează CHEILE DÎMBOVIŢEI,
declarate REZERVAŢIE NATURALĂ. Cea mai frumoasă porţiune, cuprinsă între Colţii Doamnei şi Valea
Chiliilor, are versanţi abrupţi pe ambele maluri, iar eroziunea a creat un microrelief de vîrfuri ascuţite,
coloane etc.
Îngustimea văii, topoclimatele diferite generate de expunere şi de energia de relief mare (200—
300 m), varietatea rocilor (gresii, marne, argile conglomerate) au permis dezvoltarea unei vegetaţii ierboase
bogate, multe exemplare avînd caracter endemic: omagul (Acanitum moldavicum), breabănul (Cardamine
glanduligera), crucea voinicului (Hepatica transylvanica), coada iepurelui (Sesleria heufferiana), brusturul
negru (Symphytum cordatum), cimbrişorul (Thymus comosus) şi altele.
Mai semnalăm: iarba căşunăturii (Saxifraga cuneifolia), aninul alb, afinul, vulturica (Hieracium
transylvanicum), perişorul (Orthilia secundă), crinul de pădure etc. De-a lungul cheilor se remarcă, de
asemenea atît elemente ale pădurii de conifere (molizi), cît şi exemplare ale pădurilor de dealuri înalte
(îndeosebi fagul). Fauna cuprinde specii diferite ca: vipera (Vipera berus), acvila de munte (Aquila
chrysaetus), corbul, cocosul de munte (Tetrao urogallus), ursul, rîsul (Lynx lynx) etc.
Faima locurilor este legată şi de vestigiile descoperite pe un mic platou stîncos, denumit Cetăţuia
sau Cetatea lui Negru Vodă, unde s-a identificat şi cercetat cea mai veche cetate geto-dacică de zid
cunoscută pînă acum la sud de Carpaţi, centrul unei formaţiuni geto-dacice dinaintea lui Burebista. La
poalele platoului au fost scoase la lumină resturile unei aşezări geto-dacice din secolele III—I î.e.n., care s-
a dezvoltat pînă în jurul anului 70 î.e.n.
ÎMPREJURIMI
Municipiul Timişoara, cel mai mare oraş din vestul ţării, este situat în Cîmpia Banatului, pe rîul
Bega, al cărui canal (canalul Bega) îl străbate de la est la vest. Prima atestare a localităţii datează de la
începutul secolului al XIII-lea (1212), cînd este consemnat Castrum Timisiensis (cetatea de pe Timiş).
Oraşul va cunoaşte o rapidă evoluţie în veacurile XIV—XV ajungînd principalul centru urban al Banatului.
Între 1552—1718 Timişoara s-a aflat sub ocupaţie otomană, aici fiind reşedinţa unui paşalîc al Porţii. După
1718 în Banat s-a instaurat dominaţia habsburgică care a durat pînă la Marea Unire din 1918. În această
perioadă s-a reconstruit cetatea, s-a trasat canalul Bega, s-au înfiinţat primele manufacturi. Timişoara s-a
numărat printre cele dintîi oraşe din lume unde s-a introdus tramvaiul cu cai (1869), aici s-a folosit pentru
întîia oară transportul în comun pe apă (pe canalul Bega), oraşul fiind primul din România care a introdus
iluminatul electric al străzilor (1884).
Timişoara, unul dintre cele mai mari oraşe din ţară, deţine în prezent un puternic profil economic
(unităţi ale industriei electrotehnică, chimică, alimentară, prelucrarea lemnului, textile, încălţăminte etc.) şi
are o importantă funcţie cultural-artistică şi ştiinţifică (centru universitar, numeroase institute de cercetare
ştiinţifică, edituri, presă literară, teatru, operă ş.a.).
În oraşul-martir Timişoara, la 16—17 decembrie 1989, s-a aprins flacăra Revoluţiei care avea să
ducă peste puţine zile, la 22 decembrie, la răsturnarea dictaturii şi reinstaurarea libertăţii şi democraţiei în
România.
Obiective turistice: COMPLEXUL MUZEAL TIMIŞ cu secţie de istorie (vestigii neolitice,
dacice şi romane, documente medievale, arme, numismatică, numeroase exponate referitoare la epocile 48
modernă şi contemporană etc.), Secţie de artă (creaţii ale pictorilor români şi ale artiştilor din şcolile
italiană, germană, flamandă), Secţie de etnografie (sector pavilionar cu colecţii de costume, ţesături,
ceramică, pictură pe sticlă; sector în aer liber, în Pădurea Verde, care cuprinde gospodării tradiţionale,
instalaţii tehnice populare etc.) şi Secţie de ştiinţele naturale (printre altele, bogate colecţii ornitologice şi
de lepidoptere); CASTEL (secolul al XIV-lea; refaceri în veacul trecut); VESTIGII ALE VECHILOR
FORTIFICAŢII; BISERICA ROMANO-CATOLICĂ (secolul al XVIII-lea; baroc); PRIMĂRIA VECHE
(monument de arhitectură; 1731—1734, stil baroc); PALATUL DICASTERIAL (monument de arhitectură
din secolul trecut; edificiu cu 450 de camere); CATEDRALA ORTODOXA; OPERA DE STAT (stil
românesc tradiţional); MONUMENTUL OSTAŞULUI ROMÂN (1962; Iulia Oniţă); STATUIA lui Gh.
Doja; BUSTUL lui Decebal (1974; P. Mercea); NUMEROASE PARCURI (Parcul Central, Parcul
Poporului, Parcul Rozelor, Parcul Botanic, Parcul Elevilor etc., majoritatea aflate de-a lungul Begăi) etc.
PĂDUREA VERDE (6,3 km2) legată de centrul Timişoarei prin linie directă de tramvai şi
străbătută pe latura sa sud-vestică de mica şi îngusta albie a pîrîului Behela, reprezintă unul dintre locurile
de agrement cele mai îndrăgite de localnici. Stejarul constituie arborele majoritar în compoziţia pădurii
(exemplarele monumentale de stejari bătrîni produc o impresie deosebită vizitatorilor), dar se mai întîlnesc,
în proporţie redusă, jugastrul şi alte specii. Fauna pădurii cuprinde, în efective reduse, căprioare, iepuri,
mistreţi, precum şi o mare varietate de păsări locale şi de pasaj.
ÎMPREJURIMI
BAZOŞ (17 km pe DN 6, apoi 3 km pe DL) unde se află un PARC DENDROLOGIC (60,4 ha)
amenajat la sfîrşiul secolului trecut. Climatul submediteranean şi solurile de luncă favorizează, în special,
dezvoltarea speciilor arboricole exotice.
Din suprafaţa totală a parcului, o porţiune de 7,8 ha formează REZERVAŢIE ŞTIINŢIFICĂ
compusă din Parcul dendrologic mare, Parcul american şi o pepinieră pentru specii exotice. Din cele cca
400 de specii de arbori şi arbuşti exotici se remarcă stejarii (peste 20 de specii: Quercus montana, Q.
velutina, Q. borealis), caria (Carya nucet, C. ovala, C. glauca), copac în genul nucului, unul dintre cei mai
mari arbori din Europa, magnoliile, arţarul tătăresc, paltinul roşu (A. rubrum), castanul, platanul american
(Platanus occidentalis), catalpa (Catalpa bignonioides), bujorul lemnos (Paeonia arborea).
BUZIAŞ (37 km pe DJ 586), STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES
GENERAL, situată la contactul Cîmpiei Timişului cu Dealurile Pogănişului. Climat de cîmpie, cu caracter
continental moderat; temperatura medie anuală este de 11°C (în iulie, 20,8°C, iar în ianuarie, 0,1°C);
precipitaţii medii anuale în jur de 750 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, clorurate, sodice, calcice,
majoritatea folosite în cura externă (apa minerală extrasă prin forajul Apemin se îmbuteliază); mofetă;
bioclimat sedativ de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni
neurologice periferice şi centrale, afecţiuni asociate.
În parcul staţiunii o colonadă de lemn, destinată curei de teren, decorată cu motive ornamentale,
constituie o amenajare unică în staţiunile balneare din ţara noastră. În oraş, un obiectiv interesant îl
reprezintă Colecţia Iuliana Folea Troceanu, deţinătoarea unor valoroase exponate de artă bănăţeană.
Km 84 (DN 58 B) BOCŞA
Oraş situat pe Valea Bîrzavei, între înălţimi calcaroase, bogate în zăcăminte de fier şi cărbune.
Pe locul numit „Cracul de aur" se află urmele unei mine romane de aur declarată rezervaţie
arheologică; la punctul „Buza turcului" s-au găsit vestigiile unei cetăţi din epoca fierului. Bocşa, unde încă
de la începutul veacului al XVIII-lea (1719) s-au înfiinţat un furnal şi o topitorie, este astăzi un cunoscut
centru metalurgic al Banatului.
MUNTELE MIC (11 km pe D J 608 A de la Borlova, apoi 3,5 km cu telefericul sau continuarea
traseului, încă 11 km, pe un drum nemodernizat) STAŢIUNE CLIMATICĂ PERMANENTĂ DE
INTERES LOCAL situată în masivul Ţarcu-Godeanu, într-o căldare deschisă pe versantul sudic al
Muntelui Mic.
Climat montan; temperatura medie anuală este de cca 5° C (în iulie, aproximativ 14° C, iar în
ianuarie, —5° C); precipitaţiile medii anuale depăşesc 1100 mm; stratul de zăpadă se menţine în jur de
cinci luni pe an, ceea ce favorizează practicarea sporturilor de iarnă.
Factori naturali de cură: bioclimat tonic, stimulent.
Indicaţii: stări de debilitate, surmenaj fizic şi intelectual, convalescenţă cu stare generală bună.
Din staţiune se organizează excursii la Poiana Mărului, în Munţii Ţarcu-Godeanu, precum şi în
municipiul Caransebeş.
ÎMPREJURIMI
Km 76 (DN 67 D) CELEI
Sat situat pe apa Oriei, la confluenţa acesteia cu Pocruia şi cu Is-varna. La 4 km de Celei se
găseşte localitatea Isvarna, aşezată într-o zonă de carst calcaros unde există numeroase fenomene carstice
(izbucuri cu debite deosebit de puternice).
La 2 km de Isvarna întîlnim localitatea Pocruia, situată pe valea cu acelaşi nume, la poalele
muntelui Cioclovina, în cuprinsul unei întinse zone carstice cu multe doline mari şi adînci (numite aici
„Vîrtoape").
În apropierea satului se află PEŞTERA POCRUI, iar pe pantele dealurilor, dintre Pocruia şi
Tismana se întinde PĂDUREA POCRUIA-TISMANA (237,5 ha), declarată REZERVAŢIE FORESTIERĂ.
În pădure cresc: castanul comestibil (Castanea sativa), mulţi arbori avînd circumferinţa de peste
1,50 m şi vîrsta de peste 200 de ani, fagul, gorunul, frasinul, mărul coricov sau pădureţ (Malus sylvestris),
iar covorul ierbos cuprinde, printre alte specii, obsida (Bromus mollia) pieptănăriţa (Cynosurus echinatus),
frăguţa (Fragaria viridis).
Km 90 (DN 67 D) PEŞTIŞANI
La 3 km de Peştişani (pe DJ 672) se află satul natal al marelui sculptor Constantin Brancuşi;
EXPOZIŢIA MEMORIALĂ organizată în casa în care artistul a văzut lumina zilei păstrează obiecte ce au
aparţinut familiei lui Constantin Brancuşi.
ÎMPREJURIMI
ÎMPREJURIMI
ÎMPREJURIMI
ORĂŞTIE (12 km pe DN 7 spre est), străveche aşezare românească a cărei primă atestare
documentară datează din anul 1 224, a fost în evul mediu un important centru meşteşugăresc şi comercial al
Transilvaniei. În tipografia de aici, Şerban, fiul diaconului Coresi, a editat, fn anul 1582, vestita Palie de la
Orăştie, una dintre primele tipărituri româneşti. În Muzeul de Artă Populară din localitate sînt expuse
unelte de fier, ceramică neolitică, tezaure de monede de argint, un mic depozit de bronzuri etc.
Orăştie constituie punctul de plecare spre cetăţile dacice din Munţii Sebeşului: Costeşti, Blidaru,
Piatra Roşie, Sarmizegetusa Regia.
GEOAGIU-BĂI (16 km de Orăştie; 7 km pe DN 7 şi 9 km pe DL) staţiune balneoclimaterică
permanentă de interes general, situată la poalele Munţilor Metaliferi, în apropierea culoarului Mureşului.
Climat continental moderat de depresiTine intradcluroasă; temperatura mrdîf anuală este de cca 0° C (în
iulie, 20° C, iar în ianuarie,... —2°...—3° C); precipitaţii medii anuale 500 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale bicarbonate, calcice, magneziene, hipotone şi hipotermale
(29—33o C), utilizate atît în cura internă, cît şi în cura externă; nămol de turbă; bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni neurologice periferice,
afecţiuni ginecologice, afecţiuni asociate.
Dintre obiectivele turistice din vecinătatea staţiunii amintim: aşezarea romană de la Germisara;
vestigiile drumului roman; satul Cigmău locul de naştere al scriitorului şi iluministului român Ion Budai-
Deleanu, una dintre personalităţile remarcabile ale Şcolii ardelene. În staţiune funcţionează o BAZA
TURISTICĂ PENTRU TINERET. De asemenea, de aici se organizează excursii la Orăştie, Deva, Simeria,
Hunedoara etc.
ÎMPREJURIMI
HUNEDOARA (18 km de Deva; 5 km pe DN 7 spre est, apoi 13 km pe DN 68 B la dreapta),
localitate atestată documentar din anul 1267 şi devenită oraş la începutul secolului al XV-lea (1415), este
azi un important centru siderurgic al ţării (primele trei furnale au fost construite încă de la sfîrşitul veacului
trecut, în anii 1882—1884).
Obiective turistice: CASTELUL CORVINEŞTILOR (secolul al XV-lea, refaceri în veacurile
XVIII—XIX şi temeinică restaurare în anii 1965—1970; cel mai important monument de arhitectură gotică
civilă din ţara noastră); EXPOZIŢIE DE ISTORIE şi EXPOZIŢIE DE ETNOGRAFIE ŞI ARTA
POPULARĂ (în castel).
În apropierea oraşului se întind pădurile Chizid şi Teliuc (ambele însumînd 560 ha), locuri de
recreere, de mai multe decenii, a hunedorenilor. Vegetaţia forestieră este reprezentată de gorun, cer, carpen
şi alte specii, mulţi arbori atingînd vîrsta de peste 120 de ani. O faună bogată şi variată — mistreţ, căprior,
iepure, vulpe, pisica sălbatică, viezurele, potîrnichea şi alte numeroase păsări — populează ambele păduri.
Km 94 (DN 79 A) GURAHONŢ
În localitate, cercetările arheologice au identificat două ateliere paleolitice, unde meşterii
comunităţilor primitive confecţionau arme şi unelte (vîrfuri de lance, răzuitoare, dăltiţe, lame etc.). La 10
km de Gurahonţ, în perimetrul satului Zimbru se află REZERVAŢIA BOTANICĂ „DOSUL LAURULUI"
care reprezintă limita est-atlantică a extinderii europene a genului Ilex şi, de asemenea, singurul loc din ţară
unde poate fi întîlnit acest arbust. Sensibil la secetă şi frig (în iernile grele tulpina se usucă, dar regenerează
primăvara, dînd lăstari noi), arbustul, de 3—4 m înălţime, creşte intens pînă la vîrsta de 50 de ani, apoi
dezvoltarea sa devine foarte înceată. Tufele formează desişuri în care se pătrunde cu mare greutate.
Frunzele sînt lungi de 3—8 cm, cu marginea ondulată şi ţepos ascuţită, forma lor variind în raport de vîrstă;
au culoare verde deschis, cu luciri puternice. Fructul este reprezentat ele o bacă sferică (de culoare roşie la
coacere), cu patru-cinci seminţe.
ÎMPREJURIMI
Km 0 (DN 1) CLUJ-NAPOCA
Municipiul Cluj-Napoca, situat pe Someşul Mic, în zona de contact a trei mari unităţi geografice
— Cîmpia Transilvaniei, Podişul Someşan şi Munţii Apuseni —, este străjuit de dealuri ale căror înălţimi
sînt cuprinse între 500—800 m (Dealul Popeşti, Dealul Rîpos, Dealul Fîneţele Satului, Dealul Feleacu ş.a.).
Pe vatra aşezării dacice Napoca s-a dezvoltat oraşul roman cu acelaşi nume, a devenit municipium şi
capitală a Daciei Porolissensis în anul 124 e.n.; ridicată la rangul de colonia peste o jumătate de veac
localitatea s-a numărat printre cele mai importante centre urbane ale Daciei romane.
Atestat documentar la începutul secolului al XIII-lea (Castren-ses de Clus, în 1213), oraşul a
înregistrat o evoluţie ascendentă în evul mediu; în anul 1316 obţinea calitatea de civitas, iar în veacurile
XV—XVI avea însemnate funcţii economice, sociale şi politice (mari privilegii de natură politică,
administrativă şi juridică a primit Clujul de la Matei Corvin, născut în localitate).
Clujenii au participat la răscoala de la Bobîlna (1437), la războiul ţărănesc condus de Gheorghe
Doja (1514), l-au sprijinit pe Mihai Viteazul, au luat parte activă la revoluţia de la 1848—1849, au fost
prezenţi la lupta naţională a românilor din Transilvania, de numele oraşului fiind legate atît acţiunea
cunoscutăt sub numele de Supplex Libellus Valahornm (1891), cît şi procesul Memorandului (1894). La
Cluj s-a afirmat o puternică mişcare muncitorească primele organizaţii muncitoreşti luînd fiinţă în 1860, iar
în 1891 constituindu-se Secţia locală a P.S.D.
În evul mediu Clujul a avut şi însemnat rol cultural. În 1550 se înfiinţa prima tipografie; între 1580
—1602 funcţiona la Cluj un colegiu academic de rang universitar, cu trei facultăţi, printre cei care au
studiat aici numărîndu-se şi Nicolae Pătrascu, fiul lui Mihai Viteazul. În anul 1776 îşi deschide porţile un
alt colegiu, cu patru facultăţi, la Facultatea de chirurgie predînd celebrul medic oculist român Ioan Piuariu-
Molnar, iar printre absolvenţii Facultăţii de drept aflîndu-se, în prima jumătate a veacului trecut, Avram
Iancu, Ion Buteanu şi alţi viitori conducători ai revoluţiei române de la 1848—1849. De asemenea, în anul
1872 s-a înfiinţat Universitatea din Cluj.
Oraşul este un mare centru economic (combinat de utilaj greu, întreprindere de material rulant,
fabrică de maşini de rectificat, întreprindere de electronică industrială şi automatizări, combinat de pielărie
şi încălţăminte, unităţi ale industriei textile, alimentară, a confecţiilor etc.) şi cultural (Universitate,
continuatoarea tradiţiilor Universităţii Daciei Superioare înfiinţată în anul 1919, institute de învăţământ
superior politehnic, medico-farmaceutic, agronomic etc., institute de cercetare ştiinţifică, teatre, operă,
edituri, presă literară.
Obiective turistice: MUZEUL DE ISTORIE (bogate colecţii cuprinzînd exponate şi obiecte
preistorice antice, dacice şi daco-romane medievale, moderne şi contemporane; lapidariu roman şi la-
pidariu medieval); MUZEUL DE ARTĂ (clădire monument de arhitectură în stil baroc, construită în anii
1774—1785, unul dintre cele mai remarcabile edificii din oraş; colecţii de pictură, sculptură şi grafică,
românească şi străină); MUZEUL ETNOGRAFIC (sector pavilionar; sector în aer liber, în Pădurea Horia,
care prezintă gospodării ţărăneşti, precum şi instalaţii tehnice ţărăneşti şi ateliere meşteşugăreşti);
MUZEUL ZOOLOGIC (deţine cca 200.000 de piese, exponatele fiind organizate pe criteriul evoluţionist,
pe baza principiului filogenetic, cu reprezentanţi indigeni şi exotici; se remarcă colecţia de păsări colibri şi
cea de ouă de păsări; numeroase diorame înfăţişează aspecte din Delta Dunării sau din Cîmpia Română);
VESTIGII ALE FORTIFICAŢIEI MEDIEVALE (secolele XV-XVI); BASTIONUL CROITORILOR
(secolul al XVII-lea); BISERICA REFORMATA (secolul al XV-lea, cu refaceri); BISERICA CATOLICA
SF. MIHAIL (1349—1480; refaceri în veacurile XVI—XVIII; gotic, precum şi elemente ale Renaşterii şi
barocului); BISERICA ORTODOXA DIN DEAL (secolul al XVIII-lea); CATEDRALA ORTODOXA
(1933); CASA MATEI CORVIN (secolul al XV-lea; cea mai veche clădire laică clin oraş; gotic şi
Renaştere); STATUIA ECVESTRA A LUI MIHAI VITEAZUL (1976; Marius Butunoiuj; STATUIA
ECVESTRA A LUI MATEI CORVIN (1902; Janus Fadrusz); STATUIA LUI BABA NOVAC (1975; Virgil
Fulkea); STATUIA LUI LUCIAN BLAGA (R. Ladea); STATUILE LUI MIHAI EMINESCU (O. Han şi O.
Maitec); GRUPUL STATUAR ŞCOALA ARDELEANA (1973; R. Ladea); GRUPUL STATUAR HOREA,
CLOŞCA ŞI CRIŞAN (1973; Ion Vlasiu); BUSTURI ale unor personalităţi româneşti de seamă;
STADIONUL MUNICIPAL; PARCUL CENTRAL; GRĂDINA BOTANICĂ etc.
GRĂDINA BOTANICĂ, este una dintre cele mai frumoase, complete şi interesante instituţii de
acest gen din sud-estul Europei, înfiinţată în anul 1920 datorită eforturilor profesorului Alexandru Borza şi
deschisă pentru public în anul 1925, ocupă suprafaţa de 14,33 ha.
Colecţiile Grădinii Botanice cuprind aproximativ 11 000 specii de plante grupate pe cîteva
sectoare de bază: ornamental, fitogeografic, taxonomic, economic şi medical. În cadrul Grădinii Botanice
se remarcă: un mare rozariu cu cca 600 de specii de trandafiri; Grădina mexicană cu plante de pustiu —
plante suculente; Grădina sino-japoneză cu bogate colecţii de plante din Extremul Orient (glicina, gutuiul
japonez, crini, cireşi japonezi etc.); colecţiile de cactacee (peste 500 de specii); elemente ale florei Alpilor,
Pirineilor, Balcanilor zonei mediteraneene: serele cu plante tropicale şi subtropicale (bananieri, mangrove,
papirus, plante carnivore etc.) şi serele cu plante mediteraneene şi australiene (măslini, rodii, palmieri pitici,
ficuşi, eucaliptul etc)
Bogat reprezentată este flora şi vegetaţia ţării noastre, expoziţia fiind organizată pe zone
geografice: Bărăgan, Moldova, Dobrogea, Banat, Oltenia, Transilvania, Munţii Carpaţi.
În cadrul Grădinii Botanice funcţionează Muzeul Botanic care dispune de interesante colecţii de
plante utile indigene şi exotice (plante alimentare, aromatice, medicinale, textile ş.a.), precum şi de colecţii
care prezintă plantele în ordinea lor evolutivă (alge, ciuperci, licheni, muşchi, ferigi, gimnosperme,
angiosperme).
În muzeu pot fi admirate două exemplare de Welwitschia miribilis din Angola, precum şi colecţia
Emil Pop, axată pe flora fosilă pliocenă de la Borsec.
ÎMPREJURIMI
Km 9 (DN 1) FELEACU
Veche aşezare românească, atestată documentar în 28 ianuarie 1367 într-o diplomă de la regele
Ludovic I de Anjou, prin care locuitorii ei erau însărcinaţi cu paza drumului comercial dintre Cluj şi Turda,
pentru aceasta ei primind o serie de privilegii.
Dealul Feleacu, dominînd partea sudică a municipiului Cluj-Napoca, constituie o zonă de trecere
între Munţii Apuseni şi Podişul Someşan, fiind acoperit, în parte, de o pădure care însumează peste 1 400
ha.
În pădure predomină carpenul şi fagul, dar se mai întîlnesc aici molidul, laricele, duglasul, pinul
negru, pinul silvestru, mesteacănul, frasinul, cireşul, -teiul, jugastrul, ulmul şi chiar salcîmul.
Km 31 (DN 1) TURDA
Municipiul Turda este situat în bazinul inferior al Arieşului, pe ambele părţi ale rîului.
Localitatea, vechi centru de exploatare a sării, cunoscută de pe vremea dacilor şi apoi a romanilor
sub denumirea de Potaissa, atestată pentru prima oară în anul 1075, apare menţionată ca oraş (dvitas
Tardensis) la sfîrşitul secolului al XIII-lea (1297). În anii 1566—1567. Turda era considerată drept una
dintre cele mai bogate aşezări urbane ale Transilvaniei. În Turda există unităţi ale industriei chimice,
industriei sticlăriei, materialelor de construcţii etc.; de asemenea, în oraş funcţionează un teatru dramatic.
Obiective turistice: MUZEUL DE ISTORIE (în clădirea Palatului voievodal, edificiu monument
de arhitectură, datînd din secolul al XV-lea; stil gotic şi Renaştere; clădirea a găzduit mai multe diete ale
Transilvaniei; muzeul deţine bogate colecţii de arheologie, istorie medievală, modernă şi contemporană;
interesant lapidariu roman); CASTRUL ROMAN (pe platoul Dealului Cetăţii; ocupînd suprafaţa de 23 ha
el este cel mai mare din România şi a fost ridicat de soldaţii Legiunii a V-a Macedonica cantonată la
Potaissa); biserica reformată (secolul al XV-lea, cu refaceri; gotic şi baroc); MONUMENTUL lui Ioan
Raţiu (1936; Cornel Medrea).
ÎMPREJURIMI
Km 61 (DN 1) MIRĂSLAU
Numele comunei aminteşte de două evenimente deosebite din trecutul zbuciumat al poporului
nostru, de lupta pentru unitate şi independenţă naţională. Unul dintre ele este legat de locul bătăliei dintre
oastea lui Mihai Viteazul şi armata generalului Basta, la 18/ 28 septembrie 1600, soldată cu înfrîngerea
voievodului. Cel de-al doilea evocă luptele crîncene purtate de ostaşii români pentru eliberarea patriei de
sub dominaţia fascistă.
Km 67 (DN 1) AIUD
Localitatea, situată pe Valea Mureşului la confluenţa acestuia cu pîrîul Aiud (în zona unde se crede
că a existat aşezarea dacică şi romană Brucla), apare menţionată documentar încă de la sfîrşitul secolului al
XIII-lea (1293) sub numele de Villa Enud; în anul 1462 ajunge tîrg, iar în veacul al XVI-lea oraş,
proprietate a principilor Transilvaniei.
În anul 1704, Habsburgii au atacat şi distrus localitatea întrucît aici se aflau partizanii lui Francisc
al II-lea Rakoczi, conducătorul partidei antiimperiale din Transilvania. Tot aici a fost închisă Ecaterina
Varga, în anii 1847—1849, iar în vremea revoluţiei de la 1848—1849 în oraş a locuit generalul Iosif Bem.
Obiective turistice: MUZEUL DE ISTORIE (clădire monument de arhitectură din
veacul al XVII-lea; bogate colecţii de arheologie, dintre exponate detaşîndu-se depozitul de bronzuri datînd
din secolul al XIII-lea î.e.n., precum şi un coif roman de paradă, piesă unicat; colecţii de istorie medievală,
modernă şi contemporană; colecţie de artă populară); MUZEUL DE ŞTIINŢE NATURALE (una dintre
cele mai vechi instituţii de acest gen din ţară, în prezent cu un patrimoniu de peste 35 000 de piese;
expoziţia de bază, avînd ca tematică evoluţia materiei, flora şi fauna ţării noastre, cuprinde colecţii
ornitologice, colecţii de fluturi exotici, de mamifere etc., dintre piese remarcîndu-se eşantioane din
meteoritul de la Mod, căzut în Podişul Transilvaniei în anul 1882, fosila palmierului Sabat major, fosile de
mamut etc.); CETATEA (secolele XV-XVII; se conservă zidurile de incintă, înalte de 10 m şi groase de
1,20 m precum şi opt turnuri).
În împrejurimi, la 11 km pe DJ 107 M, întîlnim CHEILE AIUDULUI, defileu spectaculos format
de rîul Aiud în calcarele Munţilor Trascău pe lungimea de 4 km.
ÎMPREJURIMI
SEBEŞ (14 km pe DN 7) oraş situat pe vatra unei străvechi aşezări româneşti, menţionat în anul
1245 şi atestat ca oraş în prima jumătate a secolului al XIV-lea (1345). În evul mediu Sebeşul a fost un
renumit centru meşteşugăresc, breslele de aici, existente în anul 1376, fiind printre primele din
Transilvania, alături de cele din Sibiu, Braşov şi Cluj. În tipografia de aici s-au tipărit în veacurile XVI şi
XVII cărţi în limba română (Zbornicul slavonesc, 1581; Sicriul de'aur, 1683).
Îmbogăţindu-şi vechile sale tradiţii meşteşugăreşti, Sebeşul contemporan a devenit un oraş
cunoscut pentru unităţile industriei textile, ale prelucrării lemnului, pielăriei etc.
Obiective turistice: MUZEUL ORĂŞENESC (clădire monument de arhitectură datînd din secolul
al XV-lea; stil gotic şi Renaştere; în acest edificiu a convocat Mihai Viteazul dieta Transilvaniei în
septembrie 1600; bogate colecţii de istorie, preponderente fiind exponatele referitoare la activitatea
breslelor; colecţie de carte veche românească şi străină; colecţie de tablouri a pictorului Sava Hen-ţia,
născut în localitate; colecţie de artă populară; colecţie de etnografie africană şi de ştiinţele naturii a
exploratorului Franz Binder din veacul trecut); FORTIFICAŢIE MEDIEVALA (secolele XVI—XVII; se
conservă ziduri de incintă şi cîteva dintre turnurile de apărare); RÎPA ROŞIE etc.
RÎPA ROŞIE, situată la cca 3 km de oraş, REZERVAŢIE NATURALĂ întinsă pe 10 ha, constituie
cel mai spectaculos fenomen de badland (şiroire) existent în ţara noastră.
Rîpa Roşie (495 m alt.) întinsă pe un front de 800 m şi o înălţime de, 125 m, se ridică aproape
vertical, ca un perete gigantic, roşu, colorat prin dungi de gresii şi argile roşietice şi galbene, pe care
eroziunea apei a modelat-o în forme uimitoare. Apele de şiroire au săpat adînc faţa Rîpei Roşii, dînd naştere
laj coloane, contraforturi şi piramide din pămînt, de culoare roşie şi violacee.
Rîpa Roşie reprezintă importanţă şi datorită vegetaţiei ce şi-a găsit adăpost aici. Astfel, se întîlnesc
plante rare ca: Ephedra dista-chya, Genista spathulata, un endemism numit Dianthus serotinus var.
demissarum, plante de stepă (Salvia nutans s. transsylvanica) ori plante de climat cald şi uscat (Quercus
pubescens, Onosma viride, Centaurea atropurpurea, Agropyron cristatum ş.a.).
Printre coloanele pereţilor verticali cuibăresc porumbei (Columna îivia), turturici (Streptopelia
ţurţur), iar în văgăuni trăiesc vulpi.
Km 40 (DN 74 A) CÎMPENI
Oraş situat în apropierea confluenţei pîrîului Abrud cu Arieşul, cei mai important centru
administrativ, economic şi politic al Ţării Moţilor. Deşi foarte veche, localitatea apare menţionată
documentar abia în anul 1587. De numele Cîmpenilor este strîns legată lupta moţilor pentru drepturi
naţionale şi sociale. Aici a avut loc o puternică mişcare în mai 1782 care a reprezentat un preludiu al
revoluţiei conduse de Horea, Cloşca şi Crişan; în toamna anului 1784 Horea şi-a instalat tabăra la Cîmpeni,
iar în timpul revoluţiei ele la 1848—1849 la Cîmpeni şi-a avut cartierul general Avram Iancu.
Obiective turistice: STATUIA ECVESTRA a lui Avram Iancu (1927; C. Dimitriu-Bîrlad);
CASELE tribunilor din timpul revoluţiei de la 1848—1849; Mihai Andreica, Clement Aiudeanu, Nicolae
Corcheş.
ÎMPREJURIMI
ÎMPREJURIMI
Km 66 (DN 1) CIUCEA
Veche aşezare românească amintită documentar în anul 1384, legată de numele lui Octavian Goga
care a locuit o perioadă în castelul din comună; în prezent aici s-a organizat o EXPOZIŢIE MEMORIALĂ
consacrata vieţii şi activităţii scriitorului. O aripă a aceluiaşi castel l-a găzduit un timp şi pe poetul
progresist maghiar Ady Endre.
În apropierea Ciucei întîlnim Defileul Crişului Repede, lung de 48 km, situat între localităţile Vadu
Crişului şi Bologa; Crişul Repede este singurul rîu care a reuşit să traverseze Munţii Apu-. seni dintr-o parte
în alta.
Defileul cuprinde peşteri, cascade şi adăposteşte o foarte interesantă floră şi faună, existenţa
acestor elemente, precum şi pitorescul zonei, determinînd declararea defileului drept REZERVAŢIE
NATURALĂ MIXTĂ.
Km 68 (DN 1) VALEA DRĂGANULUI (ramificaţie 6 km la stînga pe DJ 764 A)
Localitatea este punct de pornire în drumeţii şi excursii spre Munţii Vlădeasa şi Bihor. În amonte
pe Valea Drăganului, la 550 m altitudine, într-un cadru deosebit de pitoresc, s-a amenajat Complexul
turistic Valea Drăganului.
Km 97 (DN 1) SAULA
În apropierea localităţii, pe Dealul Riseg (774 m alt.), se găseşte o REZERVAŢIE BOTANICĂ
unde creşte liliacul sălbatic.
ÎMPREJURIMI
ÎMPREJURIMI
ŞIŞEŞTI (4 km pe DJ 184) comună natală a lui Vasile Lucaciu, supranumit „Leul de la Şişeşti",
unul dintre conducătorii luptei naţionale a românilor din Transilvania, participant la procesul
Memorandului. În casa în care a văzut lumina zilei Vasile Lucaciu s-a amenajat o EXPOZIŢIE
MEMORIALĂ consacrată vieţii şi activităţii acestuia, iar în clădirea şcolii întemeiată de el în anul 1905 s-a
organizat o EXPOZIŢIE MUZEALA referitoare la învăţămîntul în Maramureş.
La 4 km de Şişeşti în localitatea Dăneşti se găsesc izvoare minerale sulfuroase, bicarbonatate,
sodice indicate în tratarea afecţiunilor remuatismale şi a afecţiunilor tubului digestiv.
ÎMPREJURIMI
CIRIC (5 km spre nord-est pe DL), cunoscută zonă de agrement a ieşenilor, cu două lacuri
artificiale, Ciric şi Aroneanu II, aflate în mijlocul unei păduri de foioase.
REZERVAŢIA GEOLOGICA ŞI PALEONTOLOGICA REPEDEA f4 km pe DN 24 spre sud-est
din comuna Bîrnova. apoi încă 4 km pe DL), întinsă pe 38,5 ha, prezintă deosebită importanţă ştiinţifică
datorită formaţiunilor sarmaţiene a căror studiere a contribuit la determinarea stratigrafie! Podişului Central
Moldovenesc. REZERVAŢIA DE FÎNEŢE DE PE VALEA LUI DAVID (12 km pe DL) ocupă o pajişte
extrem de bogată, întinsă pe 50 ha, pe coasta vestică a Dealului La Coşări. Rezervaţia botanică cuprinde
numeroase alunecări vechi de teren, care au creat un microclimat variat; aici cresc plante foarte diferite din
punct de vedere fitogeografic, unrlo chiar rarităţi floristice pentru ţara noastră.
CUCUTENI (12 km nord-vest pe DL) comună situată în coasta Dealului Spinoasa şi pe valea
pîrîului Toleasa. În sudul locolităţii, pe Dealul Cetăţuia (140 m alt.), s-a descoperit cea mai completă
staţiune neolitică din ţara noastră, datînd din mileniile IV—III î.e.n. Purtătorii culturii Cucuteniv răspîndită
pe aproape întregul teritoriu al României, sînt creatorii unei ceramici cu forme variate, pictată cu motive
originale, de un deosebit nivel tehnic şi calitativ. Pictura bicromă sau tricromă a pieselor ceramice utiliza
motive spiralice şi meandrice, combinaţia lor respectînd regulile ritmului şi simetriei în raport de forma
obiectului (ceaşcă, cupă, castron etc.). Motivele decorative şi cromatica ceramicii culturii Cucuteni o
situează printre cele mai remarcabile realizări neolitice din ţara noastră.
STRUNGA (9 km pe DN 28) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ SEZONIERĂ DE INTERES
LOCAL situată în sud-vestul oraşului Tîrgu Frumos.
Climat continental de dealuri şi podişuri; temperatura medie anuală este de cca 9°C (în iulie, peste
20°C, iar în ianuarie,...—4"C); precipitaţiile ating o medie anuală de 500—550 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale sulfuroase, sulfatate, bicarbonatate, calcice, magneziene,
sodice; bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni neurologice periferice, afecţiuni ale tubului digestiv,
afecţiuni hepato-biliare, afecţiuni respiratorii, afecţiuni otorinolaringologice.
Km 73 (DN 28 B) HÎRLAU
Unul dintre cele mai vechi oraşe din Moldova, Hîrlăul, atestat documentar din anul 1384, a fost
reşedinţă de vară a lui Ştefan cel Mare; de asemenea, în anul 1624, după incendiul suferit de Curtea
domnească din Iaşi, domnitorul Radu Mihnea a stat o perioadă la Hîrlău.
În oraş se conservă VESTIGIILE FOSTEI CURŢI DOMNEŞTI unde săpăturile arheologice au
scos la lumină material ceramic din veacul al XV-lea (plăci de sobă, plăci decorative şi pavimentare etc.),
precum şi BISERICA construită de Ştefan cel Mare în anul 1492.
ÎMPREJURIMI
ÎMPREJURIMI
Comuna, situată pe valea pîrîului Stupea, este locul natal al folcloristului Simeon Florea Marian şi
a compozitorului Ciprian Po-rumbescu, interpret virtuoz, militant pentru o creaţie muzicală inspirată din
cîntecul popular, autorul primei operete româneşti („Crai nou").
EXPOZIŢIA MEMORIALĂ „CIPRIAN PORUMBESCU" prezintă vizitatorilor documente şi
fotografii legate de viaţa şi creaţia artistului, instrumente la care a cîntat compozitorul, partituri în
manuscris, diferite publicaţii etc. Pe teritoriul comunei se găseşte şi frumoasa pădure de foioase Beranca.
ÎMPREJURIMI
ÎMPREJURIMI
ÎMPREJURIMI
ÎMPREJURIMI
CHEILE ZUGRENI (20 km nord-est pe DN 17 B), rezervaţie geologică situată pe rîul Bistriţa,
reprezintă un interesant monument al naturii. Dintre elementele floristice, specifice stîncăriilor, se remarcă
floarea de colţ, aflată aici în cea mai joasă staţiune naturală din Moldova, precum şi endemismul petrosia
(Andryalla levitomento-sa). Vegetaţia lemnoasă cuprinde molidul, paltinul de munte, teiul, ulmul, plopul
tremurător, scoruşul. Rezervaţia acoperă suprafaţa de 100 ha.
ŞARU DORNEI (18 km pe DL) comună pe teritoriul căreia se găsesc numeroase izvoare de apă
minerală (arsenicală, carbogazoasă, sodică, calcică, magneziană) recomandată în tratarea afecţiunilor
gastrice, hepatice, anemiilor, stărilor limfatice etc.
În perimetrul localităţii întîlnim şi REZERVAŢIA FORESTIERĂ TINOVU ŞARU DORNEI (35
ha suprafaţă); vegetaţia este alcătuită din muşchi arctic de tip Sphagnum, precum şi din arborete în care
predomină pinul silvestru.
Km 121 (DN 17) DORNA CANDRENILOR
Comuna, situată în sudul muntelui Ouşoru (1 639 m alt.), este renumită pentru izvoarele sale de
apă minerală, utilizate, în parte încă din secolul trecut. În prezent, patru moderne staţii de îmbuteliere —
una în centrul comunei, iar celelalte la Poiana Negrii, Poiana Vinului şi Poiana Coşnii — valorifică superior
izvoarele de apa minerală din localitate.
ÎMPREJURIMI
ÎMPREJURIMI
ÎMPREJURIMI
TARCĂU (4 km est pe DN 15) comună veche atestată documentar încă din secolul al XV-lea, pe
teritoriul căreia se găsesc bazinele unora dintre cele mai vechi păstrăvării din ţară. În prezent, 13 din cele
40 de bazine (cu suprafaţa totală de 1200 m2) sînt populate cu păstrăvul curcubeu (Salmo gairdneri
Richard).
Tot în perimetrul comunei Tarcău mai întîlnim CASCADA BOLOVĂNIŞ, REPEZIŞURILE
CASCADA DE LA IANUŞ, precum şi REZERVAŢIA FORESTIERĂ GOŞMAN (173 ha) care cuprinde
arboret natural de molid, brad şi fag în vîrstă de 140—260 de ani, precum şi exemplare de ulm, paltin, alun
şi scoruş.
ÎMPREJURIMI
ÎMPREJURIMI
ÎMPREJURIMI
ÎMPREJURIMI
ÎMPREJURIMI
TURIA (10 km pe DJ 115) punct în dreptul căruia, pe pantele muntelui Puturosul, REZERVAŢIE
NATURALĂ MIXTĂ, se întîlnesc cinci peşteri cu emanaţii solfateriene şi mofetice. Peştera cea mai mare
are lungimea de 14 m şi înălţimea de 6 m. Atmosfera ei este încărcată cu hidrogen sulfurat şi bioxid de
carbon ce ies prin fisurile rocilor. Acestea reprezintă ultimele manifestări ale unei activităţi vulcanice foarte
intensă pînă acum 1 000 000 de ani. În afara acestor peşteri, pe muntele Puturosul se află şi o interesantă
floră, ceea ce a dus la punerea sub ocrotire a unei suprafeţe de 150 ha. BĂILE BALVANYOS (20 km pe DJ
115) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL, situată într-un parc
natural, la poalele Munţilor Bodoc.
Temperatura medie anuală este de 5° C, iar precipitaţiile medii anuale ating 800 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale carbogazoase, feruginoase, calcice; mofete; bioclimat tonic
stimulent.
Indicaţii: afecţiuni cardiovasculare, nevroza astenică, afecţiuni asociate.
În apropierea staţiunii pot fi vizitate vestigiile cetăţii Balvanyos, construită în secolele XII—XIII.
ÎMPREJURIMI
ÎMPREJURIMI
ÎMPREJURIMI
ÎMPREJURIMI
ÎMPREJURIMI
MAREA NEAGRA are suprafaţa de 413 490 km2, adîncimea medie de 1 282 m, adîncimea
maximă de 2 245 m, volumul apelor sale atingînd cca 529 955 km3. Ţărmurile ei puţin crestate au
determinat apariţia unui număr redus de peninsule. Malul românesc, desfăşurat pe 235 km, între braţul
Chilia (cel mai nordic dintre cele trei braţe ale Deltei Dunării) şi localitatea Vama Veche (lîngă graniţa cu
Bulgaria), prezintă două forme distincte de relief: de la braţul Chilia şi pînă la Constanţa se întîlneşte un
ţărm jos, nisipos; de la Constanţa şi pînă la Vama Veche malul este înalt de pînă la 20 m. Temperatura
medie anuală a apei la suprafaţă în zona ţărmului românesc este de 12,6°C.
Datorită aportului substanţial de apă dulce adus de numeroasele fluvii care se varsă în ea, Marea
Neagră are salinitatea de 20— 22%, mult mai scăzută decît a oceanului planetar. Curenţii marini alcătuiesc
două ramuri închise. Malul românesc se află sub influenţa ramurii vestice, cu lăţimea de cca 15—20 km,
care acţionează de la nord la sud. Acest curent principal transportă apele dulci ale Dunării şi ale altor fluvii
către strîmtoarea Bosfor cu o viteză medie de 1 km/oră. Din Golful Odessa pleacă un alt curent, secundar,
lat de numai 4—6 km; el întîlneşte curentul principal la sud de vărsarea braţului Sfîntu Gheorghe în mare.
Mareele, foarte reduse, de cca 7—10 cm, sînt aproape lipsite de importanţă. Fenomenul se explică prin
situarea Mării Negre departe de Oceanul Atlantic, în inima masei continentale euroasiatică.
O altă caracteristică a Mării Negre constă în numărul redus de insule, numai cinci: Fidonisia,
Berezaia, Sfîntu Ioan, Kefkeu şi Şerpilor.
Vegetaţia este formată din grupe de alge, iarbă de mare, plesnitoarea, anghinare. Acvifauna
cuprinde: meduza de apă rece, melci, scoici, unghiuţa, creveta de iarbă, crabul de iarbă, morunul, hamsia
chefalul de mare, foca de Caliacra, cîinele de mare (singurul rechin din Marea Neagră), delfinii.
ÎMPREJURIMI
Km 5 (DL) MAMAIA
STAŢIUNE CLIMATICĂ SEZONIERĂ DE INTERES GENERAL situată între Marea Neagră şi
Lacul Mamaia. Lacul Mamaia, în suprafaţă de 2 105 ha, are lungimea de 8 km, lăţime variabilă, între 700—
4 000 m, şi adîncimea de 7—8 m. Izvoarele subterane care îl alimentează au contribuit la îndulcirea apei.
Climat de litoral marin; temperatura medie anuală depăşeşte 11°C (în iulie, peste 22°C, iar în
ianuarie, cca 0,3°C).
Factori naturali de cură: apa mării; bioclimat marin, bogat în aerosoli salini şi în radiaţie solară cu
efect solicitant.
Indicaţii: anemii secundare, stări de debilitate, unele afecţiuni reumatismale.
Staţiunea beneficiază de o frumoasă plajă, lungă de 8 km şi lată de 100—200 m. Pe Lacul Mamaia
se pot face plimbări cu vaporaşul, se practică diferite sporturi nautice, precum şi pescuitul sportiv.
Km 18 (DL) NĂVODARI
Oraş situat pe malul Lacului Taşaul (suprafaţă de 25 km2), între lac şi mare aflîndu-se Combinatul
Petrochimic Midia.
În apropierea localităţii s-a amenajat şi dezvoltat STAŢIUNEA CLIMATICĂ SEZONIERĂ DE
INTERES GENERAL NĂVODARI. Climat de litoral marin; temperatura medie anuală depăşeşte 11°C (în
iulie, 22°C, iar în ianuarie, cca 0,5°C; precipitaţii medii anuale sub 400 mm.
Factori naturali de cură: apa mării; bioclimat marin bogat în aerosoli salini şi în radiaţie solară cu
efect excitant.
Indicaţii: hipotiroidism, anemii secundare, rahitism, stări de debilitate, unele afecţiuni
reumatismale.
ÎMPREJURIMI
ENISALA (8 km pe DL) comună pe teritoriul căreia şei află ruinele CETĂŢII HERACLEEA,
construită de genovezi spre sfîrşitul veacului al XIII-lea în scopul supravegherii navigaţiei în Golful
Babadag şi pe braţele Dunării. Aici s-au descoperit două tezaure monetare din secolul al XIV-lea conţinînd
monede din timpul domniei lui Mircea cel Bătrîn, precum şi diferite obiecte de ceramică feudală.
Enisala, ca şi localităţile Unirea şi Sarichioi, se găseşte pe malul LACULUI RAZIM, cel mai mare
lac şi cel mai mare complex lacustru din ţară. În componenţa complexului lacustru intră lacurile Razim,
Sinoie (171,7 km2), Goloviţa (118,7 km2), Zmeica (54,6 km2) şi Babadag (23,7 km2).
Lacul Razim, lung de 30 km (de la nord la sud), cu lăţimea maximă de 20 km, iar cea minimă de
1,5 km, are suprafaţa de 415 km2; pentru a se conserva fauna piscicolă a fost necesară alimentarea lacului
cu apă dulce din Dunăre. În largul lacului se află insula Popina (98 ha suprafaţă; 47 m înălţime), locul
preferat de clocire al călifarului roşu (Tadorna ferruginea), pasăre ocrotită de lege.
ÎMPREJURIMI
DELTA DUNĂRII, cel mai nou pămînt al ţării şi partea cea mai joasă a reliefului patriei noastre,
ocupă suprafaţa de 5 640 km2 din care 4 340 km2 revin României. Din punct de vedere geografic, Delta este
compusă din două mari compartimente: Delta fluvială şi Delta fluvio-maritimă.
Delta fluvială cuprinde numeroase lacuri, cele mai însemnate fiind Merheiul Mare (1 100 ha),
Fortuna (400 ha), Matiţa (600 ha), Babina (400 ha), toate la nord de canalul Sulina, precum şi Gorgova
(1300 ha), Isacoval (1100 ha), Uzlina (500 ha) la sud de canalul Sulina. Între braţul Sfîntu Gheorghe şi
Complexul Razim-Sinoie se găseşte cel mai mare lac al Deltei fluviale — Dranov (2 500 ha) —, dar şi
uscatul cel mai întins, unde lacurile sînt foarte rare.
Delta fluvio-maritimă cuprinde grindurile Letea, Caraorman şi sectorul maritim din faţa Deltei,
între braţele Sulina şi Sfîntu Gheorghe se găsesc lacurile Roşu (1 300 ha), Lumina (900 ha), Puiu (800 ha),
Roşuleţ şi Puiuleţ (cîte 30 ha). Fiind o unitate de relief în formare, aflată sub acţiunea mării şi a Dunării,
cea mai mare parte a Deltei este ocupată de apă.
Suprafaţa acoperită de ape variază de la 60—65% în perioada apelor scăzute, pînă la peste 90% în
momentul marilor inundaţii. În acest sens, este demn de precizat că prin cele trei braţe ale Deltei trec anual
în jur de 200 000 000 000 m3 de apă.
La Ceatalul Ismail (nu departe de Tulcea) apele Dunării se despart în două braţe: Chilia, ce se
îndreaptă spre nord, şi Tulcea ce porneşte spre sud. La rîndul său, braţul Tulcea, lung de 17 km, se împarte
în alte două braţe: Sulina, care traversează aproape prin mijloc delta, şi Sfîntu Gheorghe.
Braţul Chilia (117 km lungime) primeşte 60% din debitul total al Dunării şi graţie acestei mari
cantităţi de apă albia lui are lăţimea medie de 500 m, pe alocuri depăşind chiar 1 km. Braţul Chilia se
despleteşte într-o mulţime de brăţişoare, toate formînd o mică deltă ale cărei ape se varsă prin 45 de guri.
Braţul Sfîntu Gheorghe (109 km lungime) primeşte 21,2% din debitul total al Dunării; el are cel
mai sinuos traseu, iar lăţimea albiei sale irămîne în general constantă, ea fiind de 300—400 m; adîncimea
medie atinge, în general, 5—8 m, rareori depăşind 20 m. Braţul Sulina (110 km lungime), de fapt un canal
amenajat, cu maluri supraînalţate prin diguri bine consolidate şi protejate de un dolaj de piatră, primeşte
18,8% din debitul total al Dunării. Vegetaţia deltei, extrem de bogată, cuprinde, după aprecierea
specialiştilor, în jur de 1 150 specii de plante. Dintre plantele ierbacee amintim: nufărul alb, nufărul galben,
iarba broastelor, ciulinii de baltă, limba apei, rizacul, papura etc.
O formaţie specifică lacurilor deltei o constituie plaurul, asociaţie de plante acvatice ale căror
rădăcini se ţes cu rizomi de stuf, formînd un fel de „insule" plutitoare, cu grosimea de pînă la 1 m (uneori
se rup, fiind luate de vînt şi purtate de ape). Într-o formaţie de plaur se găsesc cca 20 de plante aşezate într-
o anumită ordine. Pentru vegetaţia lemnoasă a deltei reprezentative sînt: salcia albă, plopul, arinul, frasinul,
precum şi pădurile combinate ale grindurilor Letea şi Caraorman.
PĂDUREA LETEA (182,4 ha), cea mai veche REZERVAŢIE NATURALĂ din Dobrogea,
înfiinţată în anul 1938, dezvoltată' pe grindul cu acelaşi nume, creează un peisaj deosebit de interesant din
punct de vedere ştiinţific prin haşmacurile ei (fîşii de pădure, late de 10—250 m, situate între dune)
alcătuite din amestecul mai multor specii, inclusiv stejari de dimensiuni uriaşe. Dintre toate haşmacurile
grindului Letea, Haşmacul Mare (cca 10 km lungime) cuprinde cea mai remarcabilă vegetaţie în
compunerea căreia intră stejarul brumăriu, plopul alb, plopul negru, salcia albă şi frasinul pufos.
Aspectul tropical al pădurii Letea este dat, în primul rînd, de liana numită periploca (Periploca
graeca), plantă mediteraneană ce-$i găseşte refugiul cel mai nordic în delta noastră. Ea se înfăţişează sub
forma unor coarde lungi de 10—25 m, cu scoarţa roşie-brumă-rie şi cu frunze simple, lucioase. Alături de
periploca. se încolăcesc pe ramurile copacilor şi alte plante agăţătoare, precum viţa de vie sălbatică,
hameiul, iedera, volbura.
Fauna deltei cuprinde un vast mozaic de specii, fără egal pe continentul european şi chiar cu
unicate mondiale. Dintre numeroasele exemplare ale ornitofaunei amintim: vulturul pleşuv brun (Aegypius
monachus), hoitarul alb, egreta mare, raţa roşie, lebăda de vară, raţa sunătoare, culicul mare (Numenius
c.rquata), gîrliţa mare (Anser albifrons), polierul argintiu (Pluvialis apricaria), fugaciul de ţărm (Calidris
alpină), pelicanul comun ş.a.
Peste 110 specii de peşti dintre care menţionăm.în primul rînd, şalăul, somnul, crapul, morunul,
nisetrul, păstruga cega etc. populează Delta Dunării, prin cantitatea şi calitatea sa, peştele fiind una dintre
bogăţiile inestimabilă ale acestei lumi mirifice
Delta adăposteşte şi numeroase specii de mamifere: vidra (Lutra Intra), nurca (nstela luVeola),
dispărută de peste 150 de ani din apele continentale ale Europei, pisica sălbatică, mistreţul, vulpea, lupul,
cîinele enot (Nyctereus procynoide) ş.a. Dintre alte exemplare ale faunei mai semnalăm, de asemenea
brosca ţestoasă, racul, şarpele de apă, vipera etc.
Pentru ocrotirea fondului biologic al Deltei Dunării au fost delimitate două zone principale de un
excepţional interes ştiinţific: REZERVAŢIA ROŞCA — BUHAIOVA — HRECISCA (14 000 ha, în delta
fluvială, între grindurile Chilia şi Letea, unde cuibăreşte cea mai mare colonie de pelicani din Europa) şi
REZERVAŢIA SFÎNTU GHEORGHE — PALADA — PERIŞOR [16 400 ha, în delta fluvio-maritimă, la
est de Lacul Dranov, spre ţărmul mării, unde sînt concentrate majoritatea speciilor lacustre: lebede, gîşte
gulerate (Branta bernicla), gîşte cu piept roşu (Branta ruficollis) etc.
În zona comolexului de lacuri Roşu — Roşuleţ — Lumina — Puiu se află SATUL DE yACANŢA
PENTRU TINERET ROŞU (de aici se organizează excursii de una-două sau patru zile, cu hidrobu-zul sau
cu ponton-dormitor, în Deltă).
Excursiile în Delta Dunării se organizează, de obicei, pe braţele Sulina şi Sfîntu Gheorghe, pe
unele canale ce leagă aceste două braţe, precum şi pe Dunărea Veche (traseul iniţial al braţului Sulina, care
descrie un M larg între milele 9 şi 19).
Fig 09
ÎMPREJURIMI