Arta Egiptului antic

In Egiptul Antic s-a dezvoltat unul dintre cele mai vechi si de lunga durata centre de arta ale
antichitatii.

(pentru marire, click aici)

sursa: wikipedia

Atat conditiile geografice cat si imprejurarile istorice ale Egiptului au fost favorabile
dezvoltarii artei.

Egiptul este o regiune cu resurse naturale bogate. Din malul depus de revarsarile anuale ale
Nilului se confectioneaza o caramida rezistenta. Colinele si falezele care strajuiesc de o
parte si de alta valea Nilului, sunt bogate in cariere de porfir, granit, diorit, alabastru,
calcar, gresie si alte materiale de constructie rezistente.
 Muncile campului
ilustrate pe un relief al unui mormant
sursa

Desi in Egipt lemnul este rar si de esenta slaba, ca palmierul si unele specii de salcam, din
regiunile nu prea indepartate ale Africii ecuatoriale se importa abanosul, iar din Liban
cedrul, lemnul de esenta tare, foarte pretuit pentru confectionarea mobilelor de lux pentru
clasa conducatoare. De asemenea din peninsula Sinai se importau aurul, argintul si arama,
din care se lucrau podoabele.

Datorita asezarii sale geografice, inconjurat la sud si vest de deserturi, iar la nord de Marea
Mediterana, Egiptul a fost ferit multa vreme de invazii puternice si a devenit unul dintre
centrele cele mai importante ale artei antice.

Istoria artei egiptene antice poate fi urmarita aproape fara intrerupere de la sfarsitul
mileniului al IV-lea i.Hr., cand se pun bazele statului egiptean, si pana in anul 525 i.Hr.,
cand Egiptul este cucerit de persi si isi pierde astfel independenta.

Arta si religia

Arta egipteana s-a dezvoltat in stransa legatura cu religia si in special cu cultul mortilor,
element de baza al religiei egiptene.

Egiptenii credeau ca o parte a fiinite omenesti, numita “ka”, nu piere odata cu trupul, ci
continua sa traiasca, avand aceleasi nevoi ca si defunctul inainte sa moara. Pentru ca aceasta
parte sa se poata intoarce in trupul din care a plecat, se luau masuri speciale pentru ca el sa nu
se descompuna si sa nu putrezeasca. In acest scop, trupurile mortilor erau imbalsamate cu
diferite substante si transformate in mumii.
 Anubis, zeul egiptean asociat
cu mumificarea si ritualurile de inmormantare
sursa

Tot ca mijloace de prevedere se depuneau in morminte statuile defunctilor, pentru a inlocui

trupurile, in cazul in care acestea totusi se vor descompune, si se construiau morminte masive,
pentru a apara ramasitele funerare o vreme cat mai indelungata. Aceasta practica a dus la
dezvoltarea arhitecturii, sculpturii si picturii cu caracter religios-funerar, care aveau
drept scop, potrivit cerintelor cultului, sa preamareasca inainte de toate pe faraoni, socotiti
zei, si aristocratia. Saracii nu se bucurau de acest cult deosebit, ci erau ingropati direct in
pamant, in cosciuge simple.

Impiedicata in dezvoltareea ei de nevoile stricte de cult si interesele de consolidare a ordinii

de stat, creatia libera din vechiul Egipt a fost limitata, iar artistii au fost obligati sa respecte in
operele lor regulile sau canoanele impuse de religie. Aceste restrictii au dat artei egiptene un
aspect caracteristic.

Principalele canoane

Potrivit canoanelor stabilite, in basorelief si in pictura marimea personajelor era fixate in

functie de rangul lor social. Astfel, imaginile faraonilor si ale zeilor erau de cateva ori mai
mari decat cele ale oamenilor din popor. Capul si picioarele figurilor erau prezentate din
profil, iar ochii, umerii si pieptul erau vazute din fata.

In sculptura, personajele erau asezate in pozitii frontale, astfel incat o linie perpendicular
poate imparti corpul omenesc in doua parti absolute egale.
 Menkaura statuie din alabastru
Muzeul de Arta din Boston
sursa

Cu toate acestea, constrangerile religioase si existent canoanelor nu au putut mentine arta

egipteana neschimbata. Transformarile social-economice care au avut loc in Egipt de-a lungul
veacurilor au produs modificari insemnate in creatiile artistice, operele de arta deosebindu-se
de la o epoca la alta si chiar diferentiindu-se in cadrul aceleasi epoci.

In reprezentarea zeilor, a faraonilor si a aristocratiei, exigentele si constrangerile religioase

erau insa mai mari si deci modificarile sunt mai putin vizibile; in schimb, in reprezentarea
oamenilor din popor, creatia artistica era mai libera, iar apropierea de realitate mai evident.
Din aceasta cauza, in arta egipteana deosebim doua cercuri tematice: un cerc tematic
hieratic si sacerdotal, in care apar reprezentati zeii, faraonii si aristocratii, si un cerc
tematic realist si popular, in care este reprezentat poporul.
 Faraonul,
reprezentat cu insemnele puterii
sursa

Bibliografie: Istoria artelor plastice, Constantin Suter, Editura Didactica si Pedagogica,

Perioadele evolutiei civilizatiei egiptene

Evolutia civilizatiei si culturii egiptene poate fi divizata in cateva mari perioade.

1. Sfarsitul mileniului al IV-lea – 3200-2780 i.Hr., perioada Predinastica si epoca tinita

(dinastia I si dinastia a II-a), capital la Tinis;

2. Cca. 2780-cca 2280 i.Hr., Imperiul Vechi (dinastiile III-VI), capitala la Memphis;

3. Cca 2280-2060 i.Hr., Prima Perioada Intermediara (dinastiile VII-X);

4. Cca 2060-1786 i.Hr., Imperiul de Mijloc (dinastiile XI-XII);

5. 1786-1552 i.Hr., A Doua Perioada Intermediara (dinastiile XIII-XIV); fondarea dinastiilor

a XV-a si a XVI-a; dominarea Hicsosilor in nord; Dinastia a XVII-a tebana in sud;

6. 1552-1070 i.Hr., Imperiul Nou sau al doilea Imperiu Teban, dinastiile XVIII-XXI; capitala
la Amarna; in epoca dinastiilor rameside, dinastiile XIX-XXI-capitala s-a mutat in Delta;

7. 1070-711 i.Hr., A treia perioada intermediara dinastiile XXI-XXIV. Slabirea si decadenta

Imperiului;
8. 711-332 Epoca Tarzie; (dinastiile XXV-XXX); 525-332 i.Hr., Renasterea saita (Dinastia
XXVI); dominatia persana (dinastia XXVII); ultimele dinastii indigene (XXVIII, XXIX,
XXX); a doua dominatie persona, Alexandru cel Mare;
332-30 i.Hr., Epoca greaca, perioada elenista. Dinastiile macedoneana si ptolemeica;
30 i.Hr., Epoca romana;
395 d.Hr. Epoca copta sau bizantina;

Dupa 641 – se afirma dominatia islamica, perioada in care Alexandria ramane capitala
Egiptului – una dintre placile turnante ale civilizatiilor mediteraneene.

Bibliografie: Istoria artelor plastice vol.I, Adriana Botez-Crainic, Editura Didactica si

Pedagogica,

Epoca tinita (3200-2780 i.Hr.)

Inceputul istoriei artei Egiptului antic are ca punct de plecare mileniul al III-lea i.Hr., cand
este realizata unificarea Egiptului sub faraonul Narmer. Din acest moment putem vorbi de
epoca tinita cu capitala la Tinis, aflata in partea sudica a Egiptului. Perioada coincide cu
primele doua dinastii faraonice. Prima dintre ele, marcata de personalitatea lui Horus Narmer
sau Menes, este caracterizata prin consolidarea statului egiptean (faraon si administratie),
organizarea irigatiilor, primele expeditii in Nubia si desertul arabic, fixarea calendarului
zodiacal si dezvoltarea scrierii.

Artele
Arhitectura foloseste tehnica zidirii cu caramizi si decorarea portilor palatelor. Are loc
fondarea Zidului Alb la Memphis si construirea necropolelor regale de la Abydos si Sakkarah.
In sculptura, in relief si ronde-bosse, este semnalat debutul stelei regale. Ca material de lucru
sunt folosite lemnul si piatra slefuita, precum si metalele.

Primele doua lucrari importante din sculptura sunt reliefurile: Paleta lui Narmer si Stela
regelui Sarpe.

Paleta lui Narmer

 Paleta lui Narmer
Royal Ontario Museum,Toronto, Canada
sursa

Pe una dintre fete are ca tema glorificarea puterii faraonului. Personaj principal al scenei,
faraonul are silueta marita, distinctie a functiei importante pe care o poarta. Capul este
acoperit cu o tiara inaltata. In mana dreapta tine sceptrul ridicat, semn al autoritatii supreme.
La picioarele sale zace prizonierul, simbol al armatei invinse.

Autoritatea suverana a faraonului este asigurata de ocrotirea divina a zeului Horus, present in
soimul symbolic aflat in fata scenei.

Cealalta fata, compusa in register etajate, prezinta teme cu semnificatie mitologica.

Remarcabila pentru debutul artei egiptene este existenta legii frontalitatii formulate in
viziunea bidimensionala a sculpturii in relief. Elaborata in toate detaliile inca de la inceput, in
aceasta prima opera, legea frontalitatii ofera elementele caracteristice ale canoanelor
morfologice: capul vazut din profil, ochiul din fata, umerii din fata, torsul si abdomenul din
trei sferturi, pricioarele repetand acelasi profil la ambele membre inferioare.

Stela regelui Sarpe

 Stela regelui Sarpe
sursa: www.touregypt.net

Horus, zeul ocrotitor al cetatii si al faraonul, present in Paleta lui Narmer, reapare si aici. De
asta data el este persnajul principal care concentreaza asupra sa atentia privitorului.
Naratiunea a disparut. Soimul este pasarea sacra a carei forta divina se proiecteaza asupra
cetatii aflata la picioarele lui. Sarpele, semn al intelepciunii, este intermediary intre zona
divina sic ea terestra.
Caracterul ideogramic al imaginii este exprimat mai puternic in aceasta opera decat in primul
relief analizat. Mesajul e codificat. Continutul are sens religios si mistic.

Din aceasta perioada s-au defnit principiile artei egiptene: gravitatea, simplitatea si claritatea,
ordinea si sinteza, armonia si simbolul.

Arta Imperiului Vechi

Arta Imperiului Vechi poate fi urmarita pe traseul urmatoarelor dinastii, respective de la

dinastia a III-a pana la dinastia a VI-a, inclusive, intre anii 2660 si spre 2180 i.Hr. Statul
faraonic are stabilita capitala la Memphis.

Primul apogeu al culturii si artei egiptene este inregistrat in timpul dinastiilor a IV-a si a V-a.
Autoritatea politica si prosperitatea economica vor atinge maxime spre 2600 i.Hr., in timpul
dinastiei a IV-a, celebra datoritaq personalitatii faraonilor Snefru, Keops, Kefren si Mikerinos.
Acestia sunt faraonii celebri care au cristalizat locul si puterea indiscutabila a suveranului
monarh, cei a caror reputatie a daruit Egiptului dimensiunea maretiei si grandorii.
 Piramida lui Keops
sursa

Dinastia a IV-a va fi cea in care se va impune titlul regal de fiul lui Ra. Faraonul, situate in
varful piramidei sociale, este considerat de origine divina.

In arta sunt stabilite rigorile si emblematica sacra.

Arhitectura
Perioada Vechiului Imperiu a fost considerate “era piramidelor”. Revolutia in constructii,
efectuata prin inlocuirea caramizilor cu piatra, a permis construirea mastabalelor, a
piramidelor in trepte, a portilor templelor si palatelor.

Arta a atins asemenea inalte realizari in arhitectura si sculptura, incat privirile tuturor erau
indreptate asupra Egiptului, apreciat ca unul dintre miraculoasele locuri, cele trei piramide de
la Gisech numarandu-se printre minunile lumii.

Piramidele erau mormintele regilor si uneori ale reginelor. Traditia piramidelor a durat
incepand cu dinastia a III-a (catre 2800-2750 i.Hr.) pana la a XVII-a (catre 1600 i.Hr.) si apoi,
mai tarziu, in perioada 750-650 i.Hr.

Initiatorul mormantului de tip piramida a fost arhitectul Imhotep, inteleptul divinizat de

egipteni si sfetnicul regelui Djser, fondatorul dinastiei a III-a. Piramida faraonului aflata la
Sakkarah, in sase trepte gigantic, are inaltimea de 61m si dimensiunile bazei intre 109 si 125
m. Sub piramida, sapate la mare adancime in stanca subterana, se afla camerele funerare ale
regelui si ale celor unsprezece membri din familia sa, precum si alte camera si coridoare bogat
decorate cu ceramica.

Intr-un alt post, voi vorbi despre celebrul ansamblu de la Gisech, care cuprinde Sfinxul,
piramidele lui Kufu (Keops), Kafra (Kefren) si Menkaura (Mikerinos).

Templele divine erau constructii consecrate zeilor. Edificii religioase, ele aveau functia
pastrarii legaturii intre fortele cosmic si destnul existentei terestre. Multimea nu intra in
sanctuare. Templul nu era o casa deschisa rugaciunii unde oamenii puteau sa isi afle linistea
sufleteasca. Edificiul avea caracter simbolic, era imaginea redusa a lumii si slujitorii lui erau
preotii.

Sculptura statuara
Impregnata de occultism, sculptura statuara va fi asimilata ceremonialului ritualic al trecerii
trupului defunctului in viata eternal. Aspectele particulare ale metafizicii egiptene vor
determina in tridimensionalul sculpturii in ronde-bosse rigori si principia morfologice precum
legea frontalitatii si imobilismul, fixitatea formelor hieratice ale staticii sacerdotale.

Statuia egipteana va dezvolta trei principia morfologice dinstincte: simetria, verticalitatea

monodirectionala a structurii sculpturii si perceperea vizuala frontal.

Principiul simetreiei este corespunzator compunerii statuii in dispunerea simetrica a

anaromiei perrsonajului aflat fie in picioare, fie in pozitie sezanda sau in pozitie orientala cu
picioarele incrucisate. Coborarea unei vertical vizuale mediane, pornita de la baza nasului
pana la sol, imparte silueta umana in doua jumatati simetrice, acestea nefiind flexionate lateral
niciodata. Simetria lasa ca exceptie doar piciorul stang proiectat inainte, simbolizand pasul
spre eternitate si uneori mana dreapta, flexata in unghi drept, adusa ritualic la piept, in cazul
statuilor prezentate in picioare.

Imagine a sufletului defunctului, statuia fixeaza momentul dialogului cu fortele judecatii

supreme situate in fata defunctului, in orizontul spatiului divin, deschis monodirectional
privirii personajului.

Desi, statuara in ronde-bosse ofera prin tridimensionalul sau perceperea optica jur imprejur, in
cazul citirii sculpturii egiptene, descifarea se face din planul frontal, datorita conceptiei
vertical a personajului defunct in dialogul cu orizontul indepartat al fortelor divine.

Intr-un alt post voi discuta despre statuia faraonul Kefren, Triada lui Mikerinos, Printul
Rahotep si sotia sa, printesa Nofret, Scribul, Ka-Aper.

Pictura
In pictura se inregistreaza progrese lente.

Cateva fresce importante sunt Gastele de la Medium, Pisica la panda, Vanatoarea in Delta.
Pictura este caracterizata de desfasurarea in plan bidimensional, siguranta liniei, prezenta
elementelor zoomorfe.

Piramidele
Marile piramide ale dinastiei a IV-a reflecta forta si grandoarea autoritatii faraonului.

Ansamblul de la Gisech, complex care cuprinde Sfinxul, piramidele lui Kufu (Keops),
Kafra (Kefren) si Menkaura (Mikerinos), sintetizeaza cautarile si conceptele de geometrie
parcurse in timp, de la trunchiul de piramida de tip mastaba la piramida de forma pura.
 Sfinxul
sursa

Marea Piramida a lui Keops, avand dimensiunile de 142 m inaltime si latura de 428 m si
fetele perfect orientate spre cele patru puncte cardinale, era inconjurata de strazi cu mastabale.
Considerata zona rezervata, a primit numele de Orasul Piramidei.

Piramida lui Keops

sursa

Piramidele de mici dimensiuni, templele funerare si mormintele particulare, mormintele

hipogee (sapate in stanca), mormintele rupestre de monarhi vor fi construite din abundenta in
cadrul arhitecturii din Imperiul Vechi.
 Piramida lui Kefren
sursa: http://www.virtourist.com/africa/pyramids/11.htm

Piramida lui Mikerinos (dreapta)

sursa: http://www.virtourist.com/africa/pyramids/12.htm

Templul divin

Planul templului cuprindea spatii cu destinatie precisa, compartimente subordinate rigorilor

cultului, distribuirea incaperilor respectand gradual ritualul sacru. Intrarea era flancata de doi
piloni si permitea patrunderea in curtea interioara. Aceasta era mobilata cu altare si statui de
cult. Urma apoi marea sala hipostila, adica sala prevazuta cu multe coloane, care sustineau
lespezile plafonului. Legatura cu sanctuarul o faceau mai multe sali successive care aveau
inaltimea micsorata treptat si luminarea tot mai slaba. Ele serveau pastrarii obiectelor de cult
necesare serviciului religios si creau ambianta misterioasa. La capatul sirului de Sali se afla
sanctuarul, capela cu plan patrat sau dreptunghiular, de mici dimensiuni, cu acoperis propriu.
Aici era spatiul sacru, Sfanta Sfintelor, care pastra statuia zeului protector. Statuia era scoasa
din templul sau in timpul procesiunilor si sarbatorilor.
Templele funerare

Templele funerare (templul lui Memnon) aveau planul, ordonarea spatiilor si decoratia la fel
cu cele ale templului divin. In interiorul lor exista insa mormantul faraonului incununat de o
capela in care erau oficiate riturile supravietuirii.

Divinitatea si sacrul in arta egipteana

Panteonul si teologia in epoca Imperiului Vechi au fixat preponderenta adorarii zeului Ra la

Heliopolis. Egiptenii considerau sufletul omenesc nepieritor la moartea corpului, migrand
succesiv in alte forme vii, in corpuri de animale ale pamantului, ale marii si ale aerului si
intorcandu-se in corpul omului dupa mii de ani, dupa parcurgerea etapelor unui vast ciclu de
reincarnari. Pentru a fi pastrat trupul, supus degradarii dupa moarte, era imbalsamat
asigurandu-se astfel viata in continuare si unirea cu lumea de dincolo. Ideea unei judecati
divine care asteapta defunctul la pragul celeilalte lumi apare inca din Imperiul Vechi, si
apartine celui mai vechi fond de gandire religioasa egipteana.

Ceremonia Deschiderii gurii avea semnificatia primirii de catre defunct e “energiei vitale”, iar
actul Psihostaziei era actul “cantaririi sufletului defunctului” prin care acesta pronunta “dubla
spovedanie” in urma careia era admis sau nu, in paradisul lumii de dincolo. Intrate in ritualul
religios sacerdotal, ele au fost illustrate in sculptura si pictura.

Corespunzatoare celor doua momente religioase, reperele morfologice din statuara urmaresc
traducerea lor in inventarul gestic al canoanelor. Statica sacerdotala corescunde momentului
sacru al Psihostaziei, al judecatii. Sculpturile au atitudinea maximei incordari. Expresia
chipului este detasata de mediul apropiat. Urmatorul moment este asteptarea savarsirii actului
liturgic al Deschiderii gurii, prin regenerarea energiilor umane si primirea energiilor vitale
cosmic de natura sacra ale vietii eterne. Calota craniana, lasata pe spate, pune in valoare
barbia usor inaltata, in asteptarea momentului ceremonial al Deschiderii gurii. Impartasania
este primita. Piciorul stang este proiectat in fata, semnificand pasul spre viata eterna.

Triada lui Mikerinos

Menkaura (sau Men-Kau-Re; Mycerinus în latină; Mykerinos în greacă) a fost un faraon al

celei de a IV-a dinastie egiptene (cca. 2620 î.Hr.-2480 î.Hr.) ce a comandat constucţia celei de
a treia (şi în acelaşi timp cea mai mică) piramide din Giza. Khamerernebty II era regina/soţia
principală.

Triada lui Mikerinos, inscrisa compozitional in piramida, este reluata in mai multe variante,
cu unele interventii de realizare plastica, demonstratii de virtuozitate artistic. Grupul statuar
este format din cuplul regal al faraonului si reginei alaturi de care se afla zeita Isis, divinitate
suprema, care reda suflul vital faraonului defunct. Calota capului si barbia inaltate, pumnii
stransi definesc momentul procesului ritualic. Simetria anatomiei, cu exceptia faraonului
Mikerinos al carui picior stang este proiectat inainte, vadeste resprectarea principiilor stilistice
prestabilite.
 Triada lui Mikerinos
sursa

Impresionanta este si alaturarea maiestuasa a personajelor. Atitudinea impunatoare a

faraonului, silueta masculina, fumos conturata, au fascinatie si sobrietate. Inscrierea simetrica
intre cele doua siluete feminine dezvaluie frumusetea si gratia rasata a femeii egiptene a
antichitatii.

Cele doua sensuri majore, verticala si orizontala, stabilesc reperele cruciform ale conceptului
de echilibru, static si dinamic, al ansamblului

Statuia faraonului Khefren

Impresionanta expresie solemna, linistea si maretia faraonului Khefren fascineaza. Asezat pe

tron, Khefren este prezentat cu insemnele puterii. Atitudinea lui autoritara cere supunere,
tacere si prosternare. Detasat de ambianta imediata, faraonul Khefren priveste spre departari
astral, cu expresia de vizonar. El este in dialog cu forte invizibile, superioare lumii terestre.
Horus, zeul imaginat sub forma soimului, deshide aripile ocrotitoare in jurul capului regal.
 Statuia faraonului Khefren
sursa: www.egypten.varberg.dk

Faraonul Khefren participa la desfasurarea celor doua acte de ceremonial exceptional:

procesul judecarii eului defunctului sau cantarirea inimii si primirea dreptului de nemurire,
Forta interioara a eului faraonului proiectata spre un orizont spiritual, aflat in afara realitatilor
fizice, suprema lui concentrare si asteptare a trecerii in nemurire il fac invulnerabil.

Structura axiala inscribe silueta faraonului in unghiuri de 90 de grade. Simetria este

desavarsita, cu mica interventie a mainii drepte care strange pumnul.

Statuia lui Ka-Aper

Statuia sufletului lui Aper, a fost numita si Seik-el-Beled sau Primarul Satului, deoarece la
descoperirea sculpturii satenii au considerat ca recunosc in ea chipul primarului lor.
 Ka-Aper
sursa: www.touregypt.net

Statuia, una dintre cele gasite in mastabaua lui Aper, este un exemplu de sculptura realizata
din lemn, aceasta avand o lunga traditie in Egipt. Desi statuii ii lipseste partea inferioara a
gambelor, ea ramane o opera reprezentativa a statuarei dinastiei a IV-a, prin via evocare a
personajului marcat de distincte trasaturi fizonomice, particulare trasaturi ale etniei si varstei.
Chipul oriental, tipologia semita apartin unui barbat matur ale carui deformari produse de
uzura vietii se vad in silueta opulent, pantecul marit si tinuta obosita. Personajul are o functie
administrativa importanta, sustine cu mana stanga bastonul autoritatii pe care o reprezinta.
Inaintarea, sugerarea siluetei in mers, avand piciorul stang in fata, este convingatoare, ca si
privirea indreptata spre taramurile departate. Atitudinea generala include starea concentrarii
initiatice a momentului trecerii in viata de dincolo. Impresionanta este, in aceasi masura,
privirea magnetica, expresia profund grava a chipului si a intregii atitudini, ca si sugestia
mersului, pasul.

Imobilismul impus de dogma hieratica a statuarei este, in acest caz, ocolit prin impregnarea
sugestiva a miscarii. Sculptorul, vadit preocupat de redarea si surprinderea expresiei de viata,
a trecut cu mult peste scopul functional magic al statuii. Ka-Aper, statuia defunctului al carui
destin se consumase in mileniul al III-lea i.Hr., pregatit sa accepte Judecata trecerii in viata de
dincolo, a devenit capodopera prin transfigurarea artistica.

Scribul

Una dintre cele mai importante piese ale Muzeului Luvru este Scribul, o statuie egipteana de
dimensiuni reduse, pe langa care as fi trecut nestingherita daca ghidul nu ne-ar fi atras atentia
Integrat principiului spatiului plastic frontal si vizualizarii monodirectionale, personajul se
ofera spectacolului optic complet al ronde-bosse-ului. Compozitia piramidala poate fi
receptata jur imprejur, in varinata integral de ronde-bosse, insertia globala in spatiu a statuii
cuprinzand acordul tuturor axelor structurii cu toate unghiurile de vedere ale ansamblului.
Statuia impresioneaza deopotriva prin tensiunea expresiei si prin splendida solutie plastica
axiomatica.
Personajul este conceput in pozitie sezanda, caracteristica scribilor. Din calcar pictat, cu
picioarele incrucisate si bratele sprijinite pe papirusul care urmeaza a fi acoperit cu hieroglife,
scribul are privirea concentrata, atitudinea incordata. Inteligenta patrunzatoare a chipului
exprima acuitatea spiritului si perspicacitatea celui obisnuit sa nu piarda un cuvant din gandul
partenerului.

Ochii, realizati din alabastru, cristal si piatra neagra, incercuiti cu fard, au fluidul misterios al
vietii. Invaluite de magnetism, chipul si silueta Scribului marturisesc despre miraculoasa clipa
astral, despre momentul de inspiratie a artistului, a carui forta creatoare fixeaza secunda rapita
a timpului, secunda devenita eterna.

Materia neinsufletita, impregnate de vibratiile expresiei intense, este incarcata de seductive, a

primit forta transfiguratoare a evocarii vietii. Unda de mister degajata de statuia Scribului se
tese in acest secret proces al creatiei, ea nu este legata de sensul religios ori liturgic al dogmei
mistice. Proaspata prin geniul insuflat, extraordinarea fascinatie degajata de aceasta opera
creata in mileniul al III-lea i.Hr., este datorata artistului necunoscut, al carui spirit creator a
smuls eternitatii misterul cosmic al vietii.