Você está na página 1de 15

"Mărturii arheologice descoperite pe

teritoriul judeţului Galaţi"


Cercetările arheologice efectuate în judeţul Galaţi, în parteneriat de către Muzeul de
Istorie Galaţi şi Muzeul Mixt Tecuci, au adus noi dovezi istorice privitoare la trecutul istoric
al acestui spaţiu din sudul Moldovei.
Aceste cercetări au putut fi realizate datorită sprijinului financiar şi logistic al primăriilor
Tecuci, Lieşti şi Negrileşti, Episcopiei Dunării de Jos prin protoieria Nicoreşti, parohia Lieşti
şi Mănăstirea Adam, precum şi a Consiliului Judeţului Galaţi, care au înţeles necesitatea
salvării mărturiilor istorice ascunse de pământ mii şi sute de ani.
Rezultatul cercetărilor coordonate de arheolog expert Mircea Nicu, arheolog specialist
Costel Ilie, pe şantierele menţionate, a operaţiunilor de curăţare, marcare, restaurare,
conservare şi etalare efectuate de restauratorii şi conservatorii, Adrian Mihalache, Corneliu
Moraru, Claudia Gheonea şi Cotinel Munteanu, precum şi întregul personal al celor două
muzee, a făcut posibilă organizarea expoziţiei.
Mănăstirea Adam,
Comuna Drăguşeni, Judeţul Galaţi
Cercetare arheologică preventivă - 2006

Biserică de plan triconc, cu absidele laterale realizate în grosimea zidurilor de 1,20 m,


uşor ieşite din linia pereţilor de sud şi de nord. O turlă se dezvoltă pe pronaos şi o alta mai
mică este turla Pantocrator. Accesul dintre pronaos şi naos este îngustat de ziduri foarte
groase. Accesul principal se face pe latura de sud. Mai există un acces direct în altar.
Decoraţia exterioară este foarte simplă şi se concretizează într-o profilatură în zona
cornişei. Un soclu masiv înconjoară biserica.
Din pisania bisericii aflăm că la 1868 s-a refăcut catapeteasma şi s-a pictat întreaga
biserică; s-au refăcut stranele, s-a refăcut duşumeaua şi s-a construit un cafas pentru cor. Între
anii 1869-1870 s-a făcut o reparaţie amănunţită la biserică, iar pictorul I. Musceleanu a
acoperit pisania de la intrarea în biserică unde era menţionat anul de întemeiere a bisericii, cu
o altă pisanie scrisă cu litere latine.

Cercetarea arheologică preventivă, desfăşurată în anul 2006, la Mănăstirea Adam a avut


ca obiectiv degrevarea de sarcina istorică a unei suprafeţe de aproximativ 600mp, pentru
ridicarea unei noi construcţii multifuncţionale pe latura de est a promontoriului "Apărătura",
la nord-est de actuala biserică.
Obiectivul este înscris în Lista Monumentelor Istorice la poziţia GL-II-m-B-03073 şi în
conformitate cu legislaţia existentă s-au realizat cercetări arheologice preventive în vederea
descărcării de sarcină istorică. Cercetarea a fost realizată de Muzeul de Istorie din Galaţi,
activitatea fiind coordonată de arheologii Mircea Nicu şi Costel Ilie.
La suprafaţa solului pot fi sesizate resturi de cărămidă provenind de la diferite
construcţii, în diferite puncte din incinta mănăstirii, precum şi zonele de înhumări, de pe
laturile de nord şi de sud ale bisericii, cu morminte încadrate cronologic de la începutul
secolului al XIX-lea până la mijlocul secolului al XX-lea.
Cercetarea arheologică a fost realizată prin practicarea a 12 unităţi de cercetare şi
informare stratigrafică, secţiuni şi casete de diferite dimensiuni.
Biserica "Sfântul Nicolae"(Banu),
Comuna Nicoreşti, Judetul Galaţi
Cercetare arheologică preventivă - 2006

Biserică navă, cu absida altarului rotunjită. Uşa de intrare în biserică are, la partea
superioară, o deschidere în arc trilobat. Aceeaşi arcatură trilobată se regăseşte la uşile de acces
în altar, practicate într-o catapeteasmă de zid, cu grosimea de 60 de cm.
Pronaosul şi naosul au forme pătrate şi sunt separate printr-un arc dublou, lat de 120 cm.
Deasupra pronaosului se ridică turla clopotniţei, cu bază pătrată, iar peste naos se dezvoltă
turla cilindrică a Pantocratorului.
Pereţii exteriori sunt împărţiţi în două registre de un brâu de cărămidă aşezate pe colţ.
Acelaşi motiv ornamental se reia şi la cornişă. Firide lungi, terminate cu arc în acoladă, trec
peste cele două registre şi dau bisericii o linie elansată.
Construirea bisericii a început în anul 1800 şi s-a sfinţit în 1807, iar zidul de incintă s-a
terminat în anul 1868. Are 200 de ani vechime şi este singura înconjurată de un zid de incintă
care se păstrează întreg.
Ctitorii, Banul Nicolae Lentin şi soţia sa Catinca erau greci veniţi în Moldova cu
domnitorul Alexandru Moruzzi. Ei au avut un singur fiu Ioan, care a murit tânăr. Mormântul
lui se află în partea de sud-vest a bisericii. După moartea fiului, soţii Lentin au închinat
biserica mânăstirii Neamţ căreia i-au dăruit şi cele două moşii de la Nărteşti şi Piscu Covurlui,
în suprafaţă de 1800 de fălci. Pe latura de sud vest au existat chilii de pământ.

Cercetarea arheologică preventivă s-a desfăşurat la solicitarea Parohiei Nicoreşti care


viza o suprafaţă de aproximativ 200mp, situată în partea de sud-est a Bisericii Sfântul
Nicolae-"Banu", în incinta delimitată de zidurile vechii mănăstiri, în vederea construirii unei
clădiri cu destinaţie de muzeu şi activităţi administrative. Obiectivul este înscris în Lista
Monumentelor Istorice la poziţia Gl-II-a-B-03088 şi în conformitate cu legislaţia existentă s-
au realizat cercetări arheologice în vederea descărcării de sarcină istorică.
În urma semnării contractului nr. 46/14 06 2006, între Muzeul Mixt Tecuci, în calitate de
executant şi proprietarul terenului, Parohia Nicoreşti, în calitate de beneficiar şi finanţator, sau
executat lucrările arheologice, în perioada 14 iunie-7 iulie 2006. La cercetare a luat parte şi
Muzeul de Istorie din Galaţi în baza protocolului de colaborare încheiat cu Muzeul Mixt
Tecuci.
Biserica"Naşterea Maicii Domnului" - Negustori,
Comuna Nicoreşti, Judetul Galaţi
Cercetare arheologică preventivă - 2006

Biserică cu plan triconc, compartimentată astfel: pridvor deschis, pronaos, naos şi altar.
Pridvorul deschis este susţinut de şase coloane pictate, între care se deschid arce trilobate;
pronaosul este acoperit cu o boltă în leagăn; peste naos se dezvoltă o calotă semisferică,
absidele laterale sunt mai mici decât absida altarului, uşor alungită.
La exterior, biserica este încinsă de o dublă profilatură torică, la 2/3 din înălţimea
zidului şi o decorsaţie profilată sub cornişă. Pereţii exteriori sunt compartimentaţi în casete
verticale.
Este o biserică zidită în prima jumătate a secolului al XVIII -lea şi prezintă elemente
specifice arhitecturii religioase moldoveneşti a epocii.
Biserica iniţială a fost construită la 1400, a fost arsă de turci şi de tătari şi s-a refăcut la
1728, pe aceeaşi temelie.
Biserica a fost reparată în anii: 1828, 1886, 1901, 1923. În anul 1956 s-au făcut reparaţii
capitale: consolidarea fundaţiei cu beton (fundaţia iniţială era din bolovani); consolidarea
zidurilor cu două centuri din beton; refacerea acoperişului.

Cercetările arheologice preventive au fost efectuate pe latura de vest a monumentului


Biserica "Naşterea Maicii Domnului - Negustori" în urma semnării contractului, dintre
Muzeul de Istorie Galaţi, în calitate de executant şi proprietarul terenului, Parohia Nicoreşti,
în calitate de beneficiar şi finanţator. Lucrările arheologice s-au efectuat, în perioada 17 iulie-
30 iulie 2006.
Obiectivele investigaţiei arheologice au vizat descărcarea de sarcină arheologică,
conform solicitării Parohiei Nicoreşti, care intenţionează să realizeze o construcţie anexă pe
latura de vest a Bisericii "Naşterea Maicii Domnului-Negustori", monument istoric datat la
1728, obiectiv înscris în Lista Monumentelor Istorice, la poziţia GL-II-m-B-03086 şi
depistarea eventualelor urme de locuire umană din perioade mai vechi.
Au fost puse în evidenţă urmele de fundaţie a construcţiei ce a fost demolată, care data
din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, precum şi morminte de înhumaţie, anterioare
construcţiei menţionate, încadrate cronologic în secolele XVIII-XIX.
În toate cele patru casete au apărut morminte de înhumaţie, sub nivelul fundaţiei
construcţie, de la adâncimea de -0,50 pană la -1,70. Densitatea înmormântărilor pe suprafaţa
cercetată(100mp) demonstrează existenţa unei necropole din secolele XVIII-XIX, anterioară
construcţiei.
În urma cercetării arheologice au ieşit la iveală şi fragmente ceramice aparţinând epocii
bronzului şi epoca modernă(similare cu cele descoperite la Biserica Sf. Nicolae-"Banu" din
comuna Nicoreşti, judeţul Galaţi, în campania anului 2006).

Situl arheologic Lieşti, Judeţul Galaţi


Cercetare arheologică preventivă - 2007

În urma informării făcute de preoţii Ion Croitoru şi Constantin Gabor, privind existenţa
unor urme materiale din epoci mai vechi pe teritoriul comunei Lieşti în vechea vatră a satului,
aşezată în lunca Bârladului, un colectiv de la muzeul Mixt Tecuci s-a deplasat la faţa locului,
unde s-a constatat existenţa, la nivelul solului, a unor ziduri de fundaţie din piatră şi cărămidă
În această zonă a fost amplasată o cruce metalică de 2 metri înălţime fixată într-un soclu de
beton, care marca o veche biserică dispărută, care a deservit satul Lieşti până la inundaţiile din
anul 1881.
Locul în care se presupune că a existat vechea biserică este situat la vest de actualul sat
între cursul vechi al Bârladului şi râul Siret, în apropierea gârliţei Berzovia, la circa 1 km de
râul Bârlad spre vest.
În urma unei periegheze de-a lungul cursului Bârladului vechi au mai fost sesizate urme
de înhumări care provin, probabil de la o necropolă de tip Sântana de Mureş.
Potrivit informaţiilor biserica veche cunoscută de localnici ca "Biserica din vale" este
semnalată ca fiind ridicată în ani 1840-1846 . Din informaţiile obţinute de la preotul paroh, în
urma inundaţiilor de la 1881 biserica a fost distrusă, ca şi întreg satul, de altfel, aşezarea
mutându-se pe terasa superioară de pe malul drept al râului Bârlad, la est de punctul cercetat.
Existenţa vechei vetre a satului este confirmată prin numeroase descoperiri
întâmplătoare de monede, obiecte de cult, fragmente ceramice, resturi de materiale de
construcţie, toate datate în secolele XVIII-XIX. Terenul pe care au fost aşezate satul şi
biserica a suferit intervenţii recente, ca urmare a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare realizate în
perioada comunistă.

Situl arheologic Negrileşti, Judeţul Galaţi


Cercetare arheologică preventivă - 2007
Lista Monumentelor Istorice-cod-Gl-I-s-B-02988

Locul ales pentru trasare celor trei unităţi de cercetare a fost determinat de existenţa
unor vase mari şi fragmente ceramice existente în malul puternic erodat al râului Bârlad.
În secţiunea S1 şi caseta Cs1au fost descoperite urme materiale din epoca bronzului şi
din secolele IV-V d. Hr., constând în fragmente ceramice, oase de animale, urme de vatră şi de
locuinţă, gropi menajere.
La circa 30m spre sud, în apropierea curţii şcolii, la punctul "Izvor", a fost practicată
caseta Cs2 de unde au fost recoltate fragmente ceramice neolitice.
Pe o distanţă de circa 100m, în ruptura malului se pot observa urme de locuire, gropi
menajere cu material arheologic din diferite perioade istorice. Dintr-o astfel de groapă, aflată
la 2m sud de caseta Cs1, au fost recuperate fragmente ceramice ce provin de la patru vase de
mari dimensiuni şi de la o amforă, datate în secolele IX-X.
2006 Period Bronze Age; Late Medieval; Modern; ; ; ; ; ; Category
Domestic; Religious, Ritual and Funerary; County / District Galaţi Locality
Nicoreşti Village Nicoreşti Site Biserica �Sfântul Nicolae - Banu� Site area
Site name Research team Nicu Mircea - responsabil (M Tecuci), Ilie Costel (MI
Galaţi) Area research team

În luna mai 2006, am primit din partea Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu
Cultural a judeţului Galaţi, documentaţia necesară pentru descărcarea de sarcină
arheologică a unui teren aflat în incinta Bisericii Sfântul Nicolae - �Banu�, din
comuna Nicoreşti, judeţul Galaţi, în vederea construirii unei clădiri cu destinaţie de
muzeu şi activităţi administrative de către proprietar, Parohia Nicoreşti. Proiectul
vizează o suprafaţă de aprox. 200 m2, situată în partea de SE a bisericii, în incinta
delimitată de zidurile vechii mănăstiri. Cum obiectivul este înscris în Lista
Monumentelor Istorice la poziţia Gl-II-a-B-03088, în conformitate cu legislaţia existentă
s-au realizat cercetări arheologice în vederea descărcării de sarcină istorică. Conform
informaţiilor deţinute la momentul debutului cercetărilor1, se ştia faptul că mănăstirea
a avut chiliile situate în partea de SV a bisericii şi că a existat un cimitir al acesteia,
câteva morminte aflându-se încă pe latura sudică a bisericii. În incinta mănăstirii nu au
fost efectuate cercetări arheologice până la declanşarea campaniei actuale. Ctitorii,
Banul Nicolae Lentin şi soţia sa Catinca erau greci veniţi în Moldova cu domnitorul
Alexandru Moruzzi. Ei au avut un singur fiu Ioan, care a murit tânăr. Mormântul lui se
află în partea de SE a bisericii. Construirea bisericii a început în anul 1800, sfinţirea în
1807, iar zidul de incintă s-a terminat în anul 1868. După moartea fiului, soţii Lentin au
închinat biserica mânăstirii Neamţ căreia i-au dăruit şi cele două moşii de la Nărteşti şi
Piscu Corbului, în suprafaţă de 1800 de fălci. Pe latura de SV au existat chilii de
pământ. Zona cercetată se află în incintă fostei Mănăstirii �Banu�, situată lângă
Primăria comunei Nicoreşti (latitudine = 45.933, longitudine = 27.283, altitudine = 142
m), la numai 20 m spre N de aceasta. S-a procedat la efectuarea unei descărcări
�clasice�, prin executarea unor secţiuni de informare şi control stratigrafic,
amplasate astfel încât să acopere o suprafaţă cât mai mare din ceea ce urmează a fi
afectat de lucrările edilitare. Au fost practicate cinci unităţi de cercetare şi informare
stratigrafică, secţiuni de diferite dimensiuni şi orientări. SI A cu dimensiunile de 15
m/2,2 m şi SI B cu dimensiunile de 15 m/2,5 m, sunt localizate în zona vestică a platoului,
în partea de SV a bisericii, la 1,5 m de zidul de V al incintei şi au orientarea N-S. În
aceste secţiuni au fost surprinse urmele unei construcţii aşezată pe bârne din lemn ce a
avut destinaţia de locuinţă, reprezentând o parte a vechilor chilii ce au adăpostit
călugării de la fosta mănăstire. Construcţia având L= 15 m era compartimentată în cinci
încăperi, trei camere (dimensiuni: 3,80 / 4,60 m) şi două spaţii despărţitoare cu
dimensiunile de 1,20 / 4,40 m. Ca sistem de construcţie clădirea avea la fundaţie pământ
galben bătut peste care erau aşezate bârne de lemn (18/18) ce delimitează cele 3 încăperi.
Bârnele au fost surprinse în diferite stadii de conservare pe toate laturile construcţiei.
Peste bârnele de fundaţie se afla o podea realizată din cărămizi dispuse orizontal
(dimensiune cărămizi 27/15/4), conservată parţial în toate cele 3 încăperi. În partea de V
a spaţiilor despărţitoare au fost surprinse resturi de zidărie tot din cărămidă ce
delimitau încăperile cu urme de tencuială pe ambele părţi, cu o gr. de până la 4 cm. Ca
inventar, au fost recoltate, de pe suprafaţa podelei din cărămidă, fragmente ceramice
aparţinând sec. XIX-XX, obiecte din fier şi aramă din aceiaşi perioadă (cuie, scoabe,
talgere), câteva monede datate în 1774, 1816 şi 1924, precum şi o monedă otomană de la
mijlocul sec. al XIX-lea. Monedele descoperite în timpul curăţării pământului din chilii
datează perioada de funcţionare a acestora începând din prima jumătate a sec. al XIX-
lea şi până spre mijlocul sec. al XX-lea. Probabil aceste chilii au fost distruse de
cutremurul din 1940, când şi biserica a avut de suferit aşa cum arată pisania bisericii, ce
aminteşte de refacerea acesteia între anii 1946-1949. Presupunem că într-o anumită
măsură cărămida de la clădire şi din paviment a fost refolosită la modificările pe care le-
a suferit zidul de incintă pe latura de SE în vederea uşurării traficului pe şoseaua
Nicoreşti-Poiana. S II se află localizată în partea de S a platoului şi a bisericii, la 4 m de
zidul de incintă din partea de S, are orientarea E-V şi dimensiunile de 46/1,5 m. În
secţiunea sus menţionată au fost depistate urmele a două gropi menajere cu material
ceramic de epocă modernă. Groapa 1 (G 1) - cu dimensiunea de 2 m are baza uşor
alveolată şi merge până la ad. de -1,80 m şi a avut ca inventar material arheologic
ceramică din epoca modernă, cenuşă şi fragmente de cărămidă şi beton care au astupat
groapa. Groapa 2 (G 2) - cu dimensiunea de 4 m, cu baza dreaptă, se adânceşte până la
-4,20 m. Din această groapă au fost recoltate numeroase fragmente ceramice provenind
de la vase din epoca modernă, întregi şi reîntregibile, precum şi obiecte din metal. Au
fost controlate de asemenea 5 aglomerări de fragmente de cărămidă provenite din
demolarea unor amenajări aferente monumentului, poate alte corpuri de chilii. Întrucât
acestea se extindeau şi în afara secţiunii au fost deschise două casete, C 1 şi C 2, cu
dimensiunile de 2/2 m. În C 1 aglomerarea de cărămidă era delimitată spre E de piatră
de râu de dimensiuni mari. Adâncimea stratului de cărămidă a ajuns la -0,40 m. Au fost
descoperite fragmente ceramice din epoca modernă, obiecte din metal (cuie, un cârlig de
pescuit). În C 2 după aglomerarea de cărămidă a apărut un strat de 5 cm de arsură ce
conţinea şi delimita aglomerarea de cărămidă din S II. Tot în caseta 2 în partea de E a
depunerii de arsură, de la ad. de 0,90 m a apărut o groapă circulară cu d=0,60 m. Lângă
această groapă la -1,47 m, în partea de E a fost sesizat un complex de oase de animale şi
fragmente ceramice din epoca bronzului. Sub această aglomerare de oase, la -1,80 m au
apărut urmele unui înhumat din care s-a păstrat numai mandibula şi o mică parte din
calota craniană, având ca inventar câteva fragmente ceramice şi două fragmente de
topor din piatră. Considerăm că oasele de animale fac parte din acelaşi complex cu
restul oaselor umane, reprezentând un sacrificiu funerar. Au mai fost descoperite pe
întreaga suprafaţă a secţiunii S II, la diferite adâncimi, mici fragmente ceramice
aparţinând epocii bronzului. Din gropile menajere 1 şi 2 au fost recoltate numeroase
fragmente ceramice aparţinând epocii moderne precum şi obiecte din metal (cuie,
scoabe, linguriţă din bronz). S III se află localizată pe platou, la cca. 22 m S de biserică şi
la 4 m N de secţiunea S II, are orientarea E-V şi dimensiunile de 10/2 m. În această
secţiune a fost descoperit un beci ce are pereţii din cărămidă în care erau prevăzute nişe
pentru treptele din lemn. Bolta de intrare este situată în partea de E şi a fost distrusă
până la prima treaptă. Gura de deschidere are 2 m, bolta fiind realizată din cărămidă de
27/14/6, bine arsă, în două arce de cerc suprapuse. Lungimea beciului este de 6 m, cu
înălţimea în zona centrală de 2 m, şi este prevăzut cu 2 guri de aerisire, obturate de
pământul depus prin demolare. Din pământul amestecat cu spărtură de cărămidă,
provenit din demolare, au fost recuperate fragmente ceramice, obiecte din metal (cuie,
scoabe, bucăţi de tablă, tasuri din bronz) subansamble din unelte agricole şi mijloace de
transport, precum şi fragmente dintr-o cruce funerară cu inscripţii. S IV se află
localizată pe platou, la 4 m de secţiunea S II, în continuarea secţiunii S III, la 6 m spre E
de aceasta, are orientarea E-V şi dimensiunile de 10/1,5 m. În această secţiune au fost
sesizate urmele unei căi de acces de la mijlocul sec. XX, precum şi izolat fragmente
ceramice de epocă modernă şi din epoca bronzului. În secţiunile cercetate s-a observat o
stratigrafie simplă cu doar trei nivele. Solul vegetal are o gr. variabilă între 0,15-0,20 m,
urmat de un sol negru granulos de cca. 0,40-0,60 m apoi de sol negru în amestec cu
galben 0,40-0,60 m şi solul galben, steril arheologic . Ceramica aparţinând epocii
bronzului a fost găsită în nivelul 3. In profilul de V a S1 A se păstrează stratigrafia
generală prezentată cu diferenţa că sub stratul vegetal de doar 5 cm apar straturi
provenite de la demolarea zidurilor construcţiei. În urma cercetărilor efectuate se
confirma existenţa construcţiilor anexe (chilii şi beci) ale fostei mănăstiri care au
funcţionat până spre mijlocul sec. al XX-lea. Au apărut şi date noi privind răspândirea
în nordul judeţului Galaţi a aşezărilor din epoca bronzului, Biserica Sfântul Nicolae-
Banu devenind un nou punct arheologic pe harta judeţului Galaţi. Descoperirile din
epoca bronzului sunt sporadice ele nereprezentând o locuire îndelungată, o eventuală
aşezare în această epocă poate să fi existat pe platoul Dealului Primăriei sau la N între
localităţile Nicoreşti şi Poiana. Urme de locuire din epoca bronzului au fost surprinse,
tot izolat, în cercetările efectuate la Biserica Negustori aflată la N de Biserica Banu.
Ceramica ce aparţine epocii moderne, are analogii cu descoperiri de la Nicoreşti,
punctul Guzga (material inedit în colecţia Muzeului Mixt Tecuci) şi a altor descoperiri
întâmplătoare din perimetrul satului Nicoreşti. Note: 1. Referinţe bibliografice -
Theodor N. Ciuntu, Dicţionar geografic statistic şi istoric al judeţului Tecuci,
Stabilimentu grafic I. V. Socecu, Bucureşti, 1897, N. Stoicescu, Repertoriul bibliografic
al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova, Bucureşti, 1974, Preot Dumitriu
Scarlat, Mănăstirea Banu, Comuna Nicoreşti-Tecuci, teză de licenţă, Chişinău, 1932,
Marele dicţionar geografic al României, Stabilimentu grafic J.V. Socecu, Bucureşti,
1902; Enciclopedia României, vol I, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1938; Ion Hulea,
Monografia Comunei Nicoreşti şi a Comunei Poiana, Editura Făt Frumos, Bucureşti,
2004

Principala rezervatie naturala din judetul Galati este localizata pe nisipurile din campia
Tecuciului si anume la sud de localitatea Liesti, in jurul satului Hanu Conachi, pe o fasie de
circa 4 km lungime si 0,5 - 1 km latime avand o suprafata de circa 84 ha si care se continua
pana in lunca Siretului.

La cativa kilometri de Municipiul Galati se afla rezervatia paleontologica de la Barbosi cu o


suprafata de circa 1 ha, cuprinzand fosile de moluste din faza Euxinului vechi. De asemenea,
nu departe de Galati, si anume la nord de oras, dar pe valea Prutului, pe teritoriul comunei
Tulucesti, in locul numit Rapa Balaia, se afla cea de-a doua rezervatie paleontologica.

A treia rezervatie paleontologica se afla langa orasul Tecuci, pe soseaua Tecuci-Valea


Marului-Pechea-Galati, cu o suprafata de 1,5 ha. Rezervatia se afla pe terasa inferioara a
Barladului, la punctul numit La Rates, adica acolo unde a fost candva un han.

In partea de rasarit a judetului Galati, pe teritoriul comunei Baneasa, intre localitatile


Baneasa si Roscani, se afla Padurea Baneasa, in care, pe langa padurea in sine este ocrotit si
bujorul salbatic, pe seama caruia s-au creat legende si o mare serbare populara care are loc in
fiecare an. Se spune ca bujorii ar fi aparut din sangele moldovenilor cazuti in lupta de la
Roscani, de la 1574, cand armata lui Ioan Voda cel Viteaz a fost invinsa de turci datorita lipsei
de apa.
Tablitele de la Tartaria, prezentate pentru prima oara publicului larg

Potrivit unor experti, ele reprezinta prima scriere alfabetiforma din lume,

In cadrul expozitiei "Turnul lui Babel", organizata in localitatea Graz, Austria, au fost expuse,
zilele trecute, niste copii de foarte buna calitate ale celebrelor placute din argila descoperite la
Tartaria (judetul Alba), in 1961, care, dupa unele teorii, reprezinta cea mai veche scriere din
lume. Este pentru prima oara cand tablitele, in numar de 3, care au dat nastere la atatea
controverse, au fost expuse publicului larg. Originalele sunt pastrate la Muzeul National de
Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, nefiind trimise in expozitie din cauza faptului ca
asigurarea lor ar fi costat o avere, a declarat, ieri, istoricul clujean Gheorghe Lazarovici.
Copiile sunt insotite de patru volume de prezentare a placutelor de la Tartaria, reprezentand, in
cadrul expozitiei, un loc de frunte. Pentru necunoscatori, celebrele tablite sunt inscriptionate
cu simboluri care, in momentul descoperirii lor, au fost considerate mostre ale sistemelor de
scriere proto-sumeriene. Metodele mai noi si mai performante de datare i-au indreptatit pe
unii cercetatori, romani si straini, sa afirme fara dubii ca tablitele prezinta cea mai veche
scriere din lume, adica 7.000 de ani. Teoria este extrem de controversata, iar cercetatorul
Gheorghe Lazarovici nu se situeaza printre cei care o agreeaza, deoarece tablitele s-ar situa cu
2.000 de ani inaintea celor sumeriene, de la Uruk, catalogate drept primele dovezi ale trecerii
de la desenarea de simboluri la scriere. "Simbolurile existente pe cele trei placute de la
Tartaria pot fi considerate atat un proto-sistem de scriere, cat si un complicat sistem de
simboluri ale mamei (cu sexul feminin ca simbol al fertilitatii), tatalui, sarpelui, luminii,
pomului vietii etc., in diferite combinatii. Din aceasta perspectiva, ar putea fi vorba despre o
scriere de tip proto-sumerian, care, in datarea mea, ar avea o vechime de aproximativ 5.000 de
ani, conform asa-numitei "cronologii scurte"", spune Gheorghe Lazarovici. Precizam ca, in
momentul descoperirii lor, arheologul N. Vlassa a fost acuzat ca le-a contrafacut, deoarece au
fost descoperite in ultima zi a expeditiei arheologice, nefiind inscrise in fisele acesteia, fiind
spalate si tratate in laborator. Ulterior, cercetarile au stabilit ca Vlassa a fost acuzat pe nedrept,
ramanand, insa, controversa asupra vechimii. Vechimea tablitelor este extrem de importanta,
deoarece, daca se va stabili ca este vorba de 7.000 de ani, concluzia ar putea fi ca in Carpati a
existat prima scriere alfabetiforma din lume, "exportata", apoi, in Orientul Mijlociu.

DESCOPERIRI ARHEOLOGICE POIANA

Aurul românilor
Date: Wednesday, December 17 @ 23:26:12 EET
Topic: Reportaje, jurnale de călătorie
In Dacia preromana

Descoperirile arheologice din tara noastra alatura tezaurului culturii mondiale multe si
emotionante fapte de glorie si civilizatie imortalizate in obiecte, implantate de inaintasi in
aceste paminturi pline de istorie. Romania este una din tarile europene printre cele mai bogate
in vestigii arheologice. Pe teritoriul sau s-au descoperit unelte dintre cele mai vechi, din
perioada primitiva a pietrei slefuite. Din mileniul VI i.e.n., din mezolitic, isi fac aparitia
obiecte de o frumusete rara (vaze si podoabe) si de un interes deosebit pentru intreaga Europa,
iar epoca neolitica se caracterizeaza printr-o diversitate deosebita de forme. Ceramica de
Cucuteni, care reprezinta punctul culminant al civilizatiei din perioada de sfirsit a neoliticului,
este cunoscuta in lumea intreaga sub numele de „civilizatia de tip Cucuteni", considerata ca
una din cele mai frumoase marturii ale intregii culturi europene.

„Cercetarile arheologice [...] au relevat faptul ca in straturile neoliticului timpuriu au inceput


sa devina din ce in ce mai frecvente obiectele - unelte si podoabe de cupru. Deci omul, la
aceasta data, cunostea metalul. Daca vom admite, logic, posibilitatea ca aurul, prin calitatile
sale naturale, sa-i apara omului mai evident decit cuprul nativ, atunci va trebui sa acceptam ca
acest metal incepuse sa-i fie cunoscut tot in neoliticul timpuriu. Am putea deci conchide ca, la
nordul Dunarii, aurul isi face aparitia in creatia artistica a societatii omenesti tocmai in acest
rastimp, inclinati fiind chiar, pe baza analogiilor dintre obiectele de aur si cele din alte materii,
sa privim putin mai nuantat acest moment, socotindu-1 mai apropiat de relatiile din prima
jumatate a mileniului al lV-leai.e.n. Printre primele obiecte de aur descoperite pe pamintul
tarii noastre datind din aceasta perioada sint cele de la Moigrad in judetul Salaj si care
reprezinta un idol mare ce simbolizeaza pe zeita mama si trei idoli mai mici (doi cu trasaturi
feminine si unul cu trasaturi de barbat).

Forma acestor figurine este schematizata pina la absurd - azi am zice ca este o maniera
moderna de reprezentare a figurii umane. Obiecte de aur care apartin aceleasi perioade au mai
fost descoperite la Traian in judetul Neamt si Gumelnita - judetul Ilfov, lucrate din foi de aur
prin ciocanire. „Tehnica foilor subtiri de bronz sau de aur, lucrate au repousse si gravate cu
linii punctate, nu era cu totul necunoscuta in Dacia, ci dimpotriva". La sfirsitul epocii
neolitice si inceputul epocii bronzului apar unele fenomene cu caracter social pornind de la
acumularea de obiecte indeosebi cele de podoaba si pina la aparitia primelor semne de
diferentieri in clase. Evolutia generala a societatii duce la transformari importante in toate
directiile, se dezvolta tot mai mult gustul pentru frumos, apar primii embrioni ai civilizatiei, ai
cultivarii artei, apar tot mai multe produse din aur, cupru, bronz. „Intre 1400 si 700 i.e.n.
constatam in regiunile carpato-danubiene... un sir de fapte istorice si de civilizatie locala.
Bronzul e, ca si aurul, rar si scump. Nu e intrebuintat atit pentru unelte, cit pentru arme si
podoabe. Se gaseste rar motiv pentru a conclude ca era putin intrebuintat de catre masa
poporului de atunci. Dar acelasi popor de tarani dovedeste prin ceramica sa, pe care pamintul
ne-a pastrat-o, gustul pentru frumos si chiar bunastare : e probabil ca tesaturile si broderiile
din acea vreme erau si mai bogate decit ceramica in motive decorative frumoase. Dar
adevaratul lux si adevarata inflorire artistica sint de cautat la clasa nobila, la razboinicii
seniori care stapinesc asupra poporului de tarani. Insa ceea ce ii incinta in cel mai inalt grad e
impodobirea trupului cu bratari, colane, inele etc. si gateala hainelor cu tot felul de aplice,
nasturi si pandative fixate pe stofe.

Mantiile si tunicile lor sint prinse cu fibule nesfirsit de variate ca tipuri si ca marimi...
Cingatorile lor sint impodobite cu placi de metal cu desenuri mai mult geometrice gravate sau
obtinute au repousse. Hamurile si friurile cailor sint de asemenea incarcate mult cu aplice si
cu podoabe de metal. Femeile poarta cercei de bronz si de aur de forme foarte variate, inele de
cirlionti, ace de cap ori pentru fixarea vesmintelor, diademe, paftale de cingatori si alte discuri
ornamentale, pentru a nu mai vorbi iarasi de gatelile de corp, ca bratarile, colanele etc. pe care
le folosesc deopotriva cu barbatii. Cei foarte bogati (ca „Atrizii" din lumea miceniana) au
toate aceste podoabe in aur pur (aurul nativ al Transilvaniei, putin cam deschis la culoare din
pricina argintului care intra in compozitia lui), precum tot de aur erau si vasele lor de zile
mari. Seniorii au averi mai modeste... poarta, insa, podoabe tot de bronz, ca si armele lor".
Prelucrarea metalelor, a bronzului au determinat aparitia unei grupari sociale noi, aceea a
mestesugarilor, a faurarilor de obiecte de arta, menite sa impodobeasca fiintele umane si
casele lor, se dezvolta tot mai mult gustul pentru frumos, pentru obiecte cu forme interesante
si atragatoare. Apar bijuterii din aur, rotunde, bombate, sub forma de cercuri si spirale
destinate in special infrumusetarii femeii. Sint identificate in aceasta perioada si o serie de
podoabe mici, din aur, care erau cusute pe imbracamintea ce era purtata in ocazii deosebite la
marile ceremonii. Astfel de podoabe au fost gasite in diferite regiuni ale tarii. In 1938 a fost
descoperit tezaurul de la Pecica- Ilovine din judetul Timis, format din 49 obiecte lucrate din
foaie de aur. In 1921 a fost scos la suprafata dintr-un mormint tezaurul de la Ostrovul mare
din judetul Mehedinti, format din 46 de obiecte de o frumusete deoseebita, asemanatoare cu
cele gasite in mormintele miceniene ; este de presupus ca acest tezaur a apartinut unei
personalitati bogate. Alte descoperiri arheologice scot in evidenta bijuterii cu forme diferite
(bratari simple si lucrate, coliere) ceea ce demonstreaza trecerea de la o arta mai simpla la una
mai sofisticata, mai pretentioasa, lucrata de oameni calificati, de mari mesteri. Bratarile gasite
au la extremitati capete de animale - lucrate cu o deosebita maiestrie.

Se presupune ca se atribuiau acestor bratari, de catre cei ce le purtau, puteri magice, puteri de
protectie si aparare impotriva nenorocirilor. Evolutia constanta in arta prelucrarii metalelor in
general, si a aurului in special pentru aceasta perioada istorica, presupune in primul rind o
evolutie politica si sociala corespunzatoare nivelului de dezvoltare. Din punct de vedere
politic, societatea se gasea in etapa cind democratia militara se impusese ca forma de
guvernare. Marturii ale acestei organizari sint descoperirile unor tezaure a caror componenta
sint in principal obiecte militare de parada. In 1840, in sud-estul Transilvaniei, la Tufalau, s-a
gasit un tezaur de o mare valoare datorita presupusei sale componente. Dupa unele izvoare,
aceste tezaur ar fi fost format din 9 topoare de aur, dupa altele numai din patru, din nefericire
insa, a ramas numai unul, in greutate de 500 grame, in 1953 a fost descoperit la Persinari, in
judetul Dimbovita, un tezaur mai bogat format dintr-o spada de aur, caruia ii lipseste virful si
minerul, 11 pumnale de aur si 4 topoare de argint. Este de presupus ca sefii triburilor si
capeteniile de osti purtau arme din metale pretioase, aur si argint, cu ocazia unor ceremonii
sau parazi militare, ca semn al bogatiei si puterii. Organizarea superioara a societatii in
aceasta perioada isi pune amprenta pe o dezvoltare in general a artei prelucrarii metalelor
pretioase conservind in reprezentare caracterul abstract si orginal al lucrarilor de o stilizare
care se apropie de modernismul zilelor noastre. Desi uneori tezaurele descoperite in zone
diferite, cum ar fi cele de la Sarata Monteoru, Sibiu, Hodis din Transilvania, Poarta Alba,
Macin din Dobrogea si altele sint formate din obiecte diferite : militare, podoabe, obiecte de
utilitate casnica, linia artistica ramine aproape aceeasi pe intregul pamint al patriei noastre.
„Unitatea tipologica, stilistica si tehnica in care au fost realizate aceste obiecte pare a constitui
ca in perioada ce o analizam se sterg sau dispar, alteori se modifica structural - marile culturi -
ale epocii bronzului, intr-un complex proces de asimilare interna a unor aspecte regionale ale
civilizatiei geto-dacice.
Aceasta lume atit de unitara ca evolutie istorico-sociala si spirituala ne apare acum la fel de
unitara si din punct de vedere al evolutiei creatiei artistice. Poate ca nu este lipsit de interes sa
notam ca tocmai acum... operele artistice - si mai ales cele din aur incep sa-si piarda oarecum
din atributele lor simbolice si dobindesc altele, mai concrete, foarte asemanatoare prin
semnificatia lor, chiar daca in cazul unor anumite forme mai apar si unele particularitati
regionale.De altfel, caracteristica definitorie a acestei unitati o constituie tocmai existenta
unor variante regionale, dar care nu presupun atestarea unui etnic si spirit anume, ci tocmai
forme locale ce se circumscriu spatiului total de manifestare a artei si civilizatiei geto-dacice.
In acest context, arta aurului marcheaza la finele acestei etape, care coincide si cu sfirsitul
epocii mari a bronzului, tocmai fenomenul acesta, cu implicatii profunde de stergere oarecum
a granitelor dintre aspectele regionale, tinzind spre inchegarea mult mai stricta a ariei sale de
manifestare. Desi sufera influente sudice sau asiatice, unele destul de puternice, ramine o arta
originala in profunzime net diferentiata de a tuturor popoarelor cu care a venit in contact pe o
cale sau alta si atit de unitara ca forme, ornamente si tehnica pe un spatiu geografic bine
definit, incit devine un argument incontestabil «al unitatii spirituale si etnice a creatorilor sai".
Arta de prelucrare a aurului isi impusese, deci, la inceputul epocii fierului, pe intregul spatiu
al Romaniei de azi, particularitatile sale transmise de cultura geto-dacica. Legaturile sale cu
celtii, cimerienii, scitii, mai tirziu grecii, vor avea multe influente asupra artei in general si a
prelucrarii metalelor pretioase in special, influente care nu vor schimba nimic din
personalitatea artei locale ,ci, dimpotriva, o vor intari, transmitind doar acele elemente care o
completeaza si o individualizeaza. In 1931, la Agighiol in Dobrogea, s-a descoperit intr-un
mormint din perioada anului 400 i.e.n. obiecte de argint printre care un coif de o mare
frumusete, ce apartineau artei traco-getice. Mormantul era format din doua incaperi, taiate in
piatra ; una apartinea unui barbat, probabil, din lumea aristocratiei tracogetice. In cealalta
camera a fost identificat corpul unei femei, nevasta sau sclava barbatului din prima incapere.

La o anumita distanta de mormint s-a putut identifica ramasitele a trei cai inmormintati cu
intregul lor harnasament. In 1927 s-a descoperit la Cotofanesti, in judetul Prahova, un coif de
aur de 770 grame, de arta geto-dacica, executat din tabla de aur, prin simpla batere. Partea din
fata a acestui coif este asemanatoare cu cea a coifului gasit la Agighiol, de arta traco-getica.
Din epoca fierului au mai fost descoperite si alte obiecte din aur, care sint marturii de
netagaduit ca arta prelucrarii metalelor pretioase era bine stapinita in mileniul I i.e.n. : lantul
de la Apoldul de Sus - judetul Sibiu, in greutate de 75 grame si lung de 36 cm ; tezaurele de la
Stincesti, judetul Botosani, in greutate de 100 grame, format din 3 piese de aur si mai multe
din cupru; cercei cu capete de leu, descoperiti la Tomis (Constanta) in greutate de 2 grame
fiecare, o bratara dacica in greutate de 32 grame ; colierul de la Calatis (Mangalia) in greutate
de 3 grame. Cel mai mare tezaur este cel de la Cucuteni, judetul Iasi care a fost descoperit in
anul 1959, din intimplare, de niste tarani ; greutatea tezaurului fiind de 2000 grame, format
dintr-un coif de tip getic ; o bratara de parada, aplice si alte piese. Cu toate ca au fost
prezentate unele exemple de descoperiri arheologice prin care au fost puse in evidenta obiecte
din aur, care glasuiesc evident de maiestria prelucrarii aurului in aceasta perioada, totusi
numarul acestora este destul de redus tinind cont ca tara noastra era unul din locurile bogate in
aur. Izvoarele istorice arata ca romanii ar fi luat mari cantitati de obiecte din aur atunci cind au
cucerit Dacia . Johannes Lydus, scriitor bizantin din secolul VI e. n., care a descris cu lux de
amanunte luptele dintre romani si daci, arata ca sursa sa de inspiratie a fost povestirea care s-a
pierdut a lui Criton - doctorul lui Traian. Dupa aceste izvoare istorice, cantitatea de aur luata
de Traian si dusa la Roma dupa infringerea dacilor a fost de cea 1.650.000 kg de aur, o
cantitate de argint de doua ori mai mare si 500.000 de prizonieri. Aceste cifre enorme sint
justificate cu o doza de autenticitate si prin studiul unui savant francez, care vorbeste de
aceeasi perioada istorica, aceleasi evenimente, insa de o cantitate de aur de 10 ori mai mica.
Numarul redus al obiectelor de aur, gasite ca urmare a cercetarilor arheologice pe pamintul
tarii noastre, scade din autenticitatea izvoarelor istorice in legatura cu cantitatea de aur
preluata de romani la ocuparea Daciei.

S-a incercat sa se explice aceasta contradictie prin ipoteza ca in Dacia, minele de aur
apartineau regelui, singurul care avea dreptul sa tezaurizeze aurul. La cucerirea Daciei de
catre romani aurul stocat de catre rege a fost in intregime ridicat de romani, iar minele aurifere
au trecut in proprietatea imparatului cuceritor. Influentele grecesti, despre care s-a amintit,
transmise faurarilor aurului odata cu instalarea acestora pe litoralul getic al Marii Negre, se
pare ca cel putin in prima etapa nu au lasat urme prea adinci asupra mesterilor locali.
Colonistii greci s-au asezat in aceste locuri inca din secolul al VII-lea i.e.n., intemeind cetatile
Histria, Tomis si Callatis. Lumea geto-dacica nu este foarte atrasa de arta mestesugarilor greci
utilizata in prelucrarea aurului si a obiectelor de podoaba in general, pina la cucerirea Daciei
de catre romani. Ipotezele sint multiple si contradictorii in legatura cu explicarea acestui
fenomen. Unele explica fenomenul prin existenta unor cantitati mici de aur in perioada
elenistica. Majoritatea obiectelor descoperite au fost mai degraba cvasi-bijuterii (amestecuri
cu alte metale, pietre aurite, cupru aurit), decit bijuterii de aur in acceptiunea cuvintului.
Situatia se schimba atunci cind in Dacia romana se deschid mine noi de exploatare a aurului
ori se redeschid unele vechi, parasite ca urmare a unei tehnici mai grele de exploatare.

In Dacia romana

Dincolo de povestiri si legende, nenumarate izvoare istorice atesta pe aceste meleaguri


existenta unor insemnate zacaminte aurifere exploatate din cele mai vechi timpuri : „Aici in
aceasta imensa incinta fortificata in forma unui mare patrulater, avind ca laturi muntii greu de
trecut, se aflau aurul, argintul, arama, fierul... inca din timpurile cele mai vechi, lucratorii
cimpiilor moldave, cu frumoasa ceramica pictata, si lucratorii sesurilor populate de la
Dunarea mijlocie si din munti..., cu ceramica incisa, au patruns, cu toate greutatile, de la est si
de la vest in cetatuia inalta, care poseda aurul si acolo au prins radacini, influentindu-se unii
pe altii si creind o civilizatie specifica, de caracter mai mult occidental, dar cu puternice
influente orientale". Existenta aurului si a altor metale in Dacia a determinat pe romani inca
din prima perioada de ocupatie sa organizeze exploatarea si prelucrarea metalelor dupa
procedee care se aratau mult mai productive, sapind nenumarate galerii si puturi prin care se
aducea la suprafata minereul ce era supus prelucrarii si transformarii in metale. Extractia si
obtinerea aurului a ocupat un loc important in Dacia atit prin prelucrarea minereurilor aurifere
cit si a nisipurilor aluvionare care se dovedeau a fi purtatoare de cantitati importante de aur.

Inca din vremea lui Traian, pe pamintul Daciei au fost aduse populatii dalmate (Pirustae si
Baridustae) pentru a se specializa in industria miniera, indeosebi in mineritul aurului. Minele
de aur care au fost exploatate in aceasta perioada se gaseau la Baia de Cris, Brad, Baia de
Aries, iar conducerea centrala a acestora se gasea la Alburnus Maior (Rosia Montana). De
organizarea si administrarea minelor din Dacia se ocupa un functionar imperial ce purta titlul
de procurator aurariarum, cu sediul la Ampelum (Zlatna), ajutat de mai multi functionari cu
pregatire in exploatarea si gestionarea aurului. O mare parte din aurul extras era trimis la
Roma, iar o mica parte se transforma in Dacia in obiecte de podoaba pentru sotiile
capeteniilor romane sau in obiecte de utilitate casnica pentru cei bogati. De asemenea, se
executau de catre mesteri mari, arme de parada purtate de ofiterii romani in timpul marilor
ceremonii. Marturii ale prelucrarii aurului in aceasta perioada istorica sint obiectele si
podoabele gasite ca urmare a cercetarilor arheologice din tara noastra, care pun in evidenta
vechile ateliere romane de la Histria, Tomis si Callatis, la care se adauga mai tirziu cele de la
Romula, Sucidava si Apulum. „Cu toata multimea descoperirilor, nu putem sa nu subliniem
macar acele realizari de exceptie, ca bratarile torsionate si cerceii de la Timis, inelul cu camee
de sardonix de la Poiana Tecuci (judetul Galati), inelele de la Bals, Vadu, Medias, Apulum,
colierul si bratarile de la Sabuc, cerceii cu perle de la Remula s. a....

Referitor la productia de arta a bijuteriei romane, in general, merita subliniat faptul ca cele
mai reusite realizari, ca executie si forma, sint tocmai acelea care vor avea si o mare
persistenta in timp, trecind in arta orfevreriei bizantine de mai tirziu, permanent prezenta in
noua societate de la nordul Dunarii. Aceasta si explica faptul ca, din punct de vedere al
realizarilor artistice in aur, nu se simte momentul parasirii Daciei de catre autoritatile militare
si administrative ale Imperiului, la finele secolului al III-lea al erei noastre. Productia de
bijuterii va mai continua circa un secol, abia apoi facindu-si aparitia cunoscutele tezaure mari,
centralizate, in arta carora totusi spiritul roman se va mai pastra inca secole, pina la inlocuirea
cu cel bizantin".

Você também pode gostar