Escolar Documentos
Profissional Documentos
Cultura Documentos
MĂSURĂRI ELECTRICE ŞI
ELECTRONICE
CURS
Măsurări electrice şi electronice
CUPRINS 2
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND PROCESUL DE MĂSURARE 4
1.1. Definirea noţiunii de măsurare 4
1.2. Mărimi şi unităţi de măsură 4
1.3. Mijloace şi metode de măsurare 5
1.4. 1.4. Erori şi incertitudini de măsurare 6
1.4.1. Erori aleatoare 8
1.4.2. Erori sistematice 10
1.4.3. Incertitudini de măsurare 11
1.4.4. Prelucrarea rezultatelor la măsurările indirecte 12
1.5. Semnale şi perturbaţii 13
1.6. Eşantionarea semnalelor 16
1.7.Cuantizarea semnalelor 17
CARACTERISTICI GENERALE ALE MIJLOACELOR ELECTRONICE
DE MĂSURARE 20
2.1. Generalităţi 20
2.2. Caracteristici metrologice 20
2.3. Caracteristici constructive 23
DISPOZITIVE ELECTRICE INDICATOARE 26
3.1. Dispozitive indicatoare electromecanice 26
3.2. Dispozitivul magnetoelectric 26
3.3. Extinderea domeniului de măsurare 28
3.4. Dispozitive indicatoare electrooptice 32
CIRCUITE ELECTRONICE ANALOGICE FOLOSITE ÎN APARATELE
ELECTRONICE DE MĂSURAT 35
4.1. Generalităţi 35
4.2. Amplificatoare de măsurare 35
4.2.1. Caracteristici de bază ale amplificatoarelor 36
4.2.2. Reacţia la amplificatoare 39
4.2.3. Amplificatorul operaţional 40
4.2.4. Conexiuni de bază ale amplificatorului operaţional 42
4.3. Filtre 45
4.4. Circuite de eşantionare şi memorare 47
SISTEME DE ACHIZIŢII DE DATE 50
5.1. Generalităţi 50
5.2. CNA cu reţea R-2R 51
5.3. Convertoare analog-numerice directe 52
2
Măsurări electrice şi electronice
3
Măsurări electrice şi electronice
CONSIDERAŢII GENERALE
PRIVIND PROCESUL DE MĂSURARE
Subiecte
1.1. Definirea noţiunii de măsurare
1.2. Mărimi şi unităţi de măsură
1.3. Mijloace şi metode de măsurare
1.4. Erori şi incertitudini de măsurare
1.4.1. Erori aleatoare
1.4.2. Erori sistematice
1.4.3. Incertitudini de măsurare
1.4.4. Prelucrarea rezultatelor la măsurările indirecte
1.5. Semnale şi perturbaţii
1.6. Eşantionarea semnalelor
1.7.Cuantizarea semnalelor
Măsurarea este operaţia de evaluare cantitativă a unei mărimi pe cale experimentală, prin
compararea directă sau indirectă cu o mărime de aceeaşi natură, ce reprezintă un reper dintr-o scară.
Mărimea de la care se obţine informaţia se numeşte măsurand; în anumite condiţii, scara poate
admite o unitate de măsură şi respectiv, mărimea de referinţă se poate materializa prin etalon.
Prin mărime se inţelege o anumită proprietate sau caracteristică a unui material, fenomen
sau proces, care este bine definită şi care poate varia cantitativ. De exemplu, prin definiţie,
lungimea, lăţimea şi înălţimea sunt diferite, deşi se măsoară cu aceeaşi unitate de măsură.
• Exemplificaţi câteva mărimi pentru care comparaţia se face pe baza unei scări.
• Care sunt simţurile cărora li se adresează informaţia de măsurare??
• De ce se doreşte ca măsurarea să fie independentă de condiţiile locale şi de operator??
Mărimile fizice sunt mulţimi ordonabile şi se introduc prin relaţii de definiţie sau prin legi,
ele putînd fi scalare, vectoriale sau tensoriale. Deoarece vectorii şi respectiv, tensorii pot fi
reprezentaţi matematic prin matrici, în tehnică s-au dezvoltat, cu precădere, metodele de măsurare a
mărimilor scalare.
Mărimile pot fi aditive, dacă se poate defini operaţia de însumare (lungimea, intensitatea
curentului electric, timpul etc.), sau neaditive, dacă această proprietate nu este valabilă (temperatură,
pH, densitate etc.). Pentru mărimile neaditive se folosesc uneori scări cu repere, cu precizarea
relaţiei de interpolare şi a procedeului de măsurare (scara naturală a durităţii etc.), însă pot fi
exprimate şi prin intermediul mărimilor aditive (rezistivitatea etc.). Diferenţa dintre două mărimi,
indiferent de caracterul lor, are întotdeauna un sens fizic.
Mărimile fizice sunt caracteristice unui anumit domeniu al fizicii; ansamblul mărimilor
fizice definite pentru descrierea unuia sau mai multor domenii ale fizicii se numeşte sistem de
mărimi fizice. Deoarece numărul legilor fizicii este mai mic decât numărul mărimilor fizice, unele
mărimi - alese arbitrar - se definesc direct, independente între ele, constituind mărimile
4
Măsurări electrice şi electronice
N [dBx ] = 10 lg
P
(1.1)
Pref
unde P este puterea semnalului măsurat, Pref – puterea de referinţă, iar x- o specificaţie referitoare la
putere de referinţă (de exemplu, dBm presupune că puterea de referinţă este 1 mW). În cazul
mărimilor de ordinul I (tensiune, curent etc.), nivelul în dB se determină cu relaţia:
N [dBx ] = 20 lg
U
(1.2)
U ref
În unele ecuaţii ale fizicii intervin o serie de constante fizice; deoarece sunt independente
de proprietăţile de material, de condiţiile de loc, de timp şi de mediu, ele se numesc constante
universale. Acurateţea cu care sunt cunoscute aceste constante are o mare importanţă, deoarece cu
ajutorul lor se pot defini o serie de etaloane primare.
Măsurarea tuturor mărimilor dintrunul sau mai multe domenii ale fizicii se face prin
intermediul unui ansamblu de unităţi de măsură care formează un sistem de unităţi de măsură.
Sistemele de unităţi de măsură trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie general, adică să
poată fi aplicat în cât mai multe domenii ale fizicii, să fie coerent, adică să elimine introducerea unor
coeficienţi numerici în relaţii, să fie practic, ceea ce presupune ca unităţile de măsură să fie
comparabile cu valorile uzuale din activitatea umană şi să fie bazat pe unităţi de măsură
fundamentale independente.
Începând din anul 1961 singurul sistem de unităţi de măsură legal şi obligatoriu din ţara
noastră, ca de altfel în majoritatea statelor lumii, este Sistemul internaţional SI, care are la bază 7
unităţi de măsură fundamentale, 2 unităţi de măsură suplimentare şi 35 de unităţi de măsură derivate.
În ultima perioadă există tendinţa definirii unităţilor de măsură pe baza unor fenomene din fizica
microscoscopică şi a unor constante universale, care pe lângă o acurateţe superioară, pot asigura şi o
mai bună conservare şi reproductibilitate a acestor unităţi de măsură (secunda, metrul, voltul, ohmul,
kilogramul).
5
Măsurări electrice şi electronice
materializează o singură valoare (cală plan-paralelă, rezistor electric etc.) sau cu valori multiple,
dacă materializează mai multe valori (riglă gradată, rezistor electric în decade etc.).
După modul în care se obţine rezultatul măsurării, există metode de măsurare directe - dacă
valoarea măsurandului rezultă nemijlocit din procesul de măsurare sau indirecte, dacă valoarea
măsurandului se obţine pe baza unei relaţii de calcul în care intervin valori provenite din măsurările
directe.
6
Măsurări electrice şi electronice
ajutorul unor mijloace de măsurare de o acurateţe deosebită; practic, se consideră că diferenţa dintre
valoarea adevărată şi valoarea convenţional adevărată este neglijabilă şi deci, cele două noţiuni sunt
echivalente.
Incertitudine
Probabilitate=?
Fig. 1.1. Explicativă privind valoarea adevărată, măsurată, reală, eroarea de
măsurare şi incertitudinea de măsurare.
Pe de altă parte, în activitatea practică, valoarea adevărată este necunoscută. Intervalul din
jurul valorii măsurate, în care se estimează, cu o anumită probabilitate numită nivel de încredere, că
se află valoarea adevărată a măsurandului se numeşte incertitudine de măsurare; incertitudinea de
măsurare estimează limitele erorilor de măsurare. Prin urmare, incertitudinea de măsurare este un
parametru asociat cu rezultatul unei măsurări care caracterizează dispersia/împrăştierea valorii
rezultatelor care, în mod rezonabil, pot fi atribuite măsurandului şi procedeului de măsurare. Pentru
o estimare obiectivă, este necesar ca împreună cu rezultatul măsurării să se specifice: erorile sau/şi
incertitudinea de măsurare. În figura 1.1 sunt reprezentate schematic noţiunile prezentate anterior.
∆ = x− X. (1.3)
c=-∆. (1.4)
∆ ∆
δ= ≈ . (1.5)
X x
Eroarea relativă este o mărime adimensională şi se exprimă în procente sau ppm (părţi per milion).
c) Eroarea raportată, δr se exprimă prin raportul dintre eroarea absolută şi o valoare
convenţională Xc:
7
Măsurări electrice şi electronice
∆
δr = . (1.6)
Xc
Şi eroarea raportată este o mărime adimensională care este dată, de obicei, în procente
d) Eroarea tolerată reprezintă eroarea maximă cu care este cunoscută valoarea indicată de
către un mijloc de măsurare ce funcţionează corect; ea reprezintă o eroare relativă limită maximă
admisă şi se foloseşte la unele mijloace de măsurare analogice şi rezultă din definirea clasei de
exactitate. În acest caz, clasa de exactitate sau acurateţe (cl), se defineşte ca o eroare raportată, prin
raportul dintre eroarea absolută în modul, de valoare maximă şi intervalul de măsurare al mijlocului
de măsurare:
∆ max
cl = ⋅ 100 . (1.7)
xmax − xmin
8
Măsurări electrice şi electronice
Aceste erori nu pot fi eliminate şi nici corectate, însă nivelul lor poate fi redus prin
prelucrarea rezultatelor unui şir de măsurări.
∑x i
i =1
x= . (1.8)
n
Împrăştierea rezultatelor se caracterizează prin eroarea medie patratică experimentală, s,
definită prin relaţia:
n
∑ ( xi − x ) 2
i =1
s= . (1.9)
n −1
xmax − xmin
∆= (1.10)
1 + 3,22 ⋅ lg n
În teoria probabilităţilor există teorema limită centrală care precizează că pentru mai multe
variabile aleatoare independente: x1, x2, ..., xn, care au diferite tipuri de distribuţii de probabilitate, cu
valoarea medie zero, dacă n→∞, variabila cumulativă a acestora tinde spre o lege de distribuţie
normală (figura 1.2). În practică este suficient dacă n ≥ 4. În consecinţă, pentru tehnica măsurărilor
se consideră că erorile aleatoare au o lege de repartiţie normală. Densitatea de probabilitate, y
pentru repartiţia normală (Gauss), are expresia:
1 ( x − µ) 2
y= exp − ,
2σ 2
(1.11)
σ 2π
9
Măsurări electrice şi electronice
y(x)
σ1
Aria =1
σ2 > σ1
µ
Fig. 1.3. Densitatea de probabilitate la două repartiţii normale caracterizate prin erori
medii patratice σ1 şi σ2 diferite.
Probabilitatea ca o valoare măsurată să fie cuprinsă între limitele x ± ts, numite limite de
încredere, unde t este coeficientul de amplificare, se determină cu ajutorul integralei funcţiei
densităţii de probabilitate:
t
2 z2
P (t ) = ∫
2π 0
exp( −
2
)dz ,
(1.12)
x −µ
unde : z = .
σ
Valorile coeficientului de amplificare, t se găsesc tabelate; în practica metrologică se ia P
≥ 0,9. Merită a fi menţionat faptul că pentru o distribuţie normală, în intervalul µ±2σ se găsesc
95,45% dintre rezultate (1 din 22 măsurări poate fi în exteriorul intervalului), iar în intervalul µ±3σ
se găsesc 99,73% dintre rezultate (1 din 370 măsurări poate fi în exteriorul intervalului).
10
Măsurări electrice şi electronice
punct de vedere practic, erorile sistematice pot fi determinabile, dacă se justifică determinarea lor, şi
respectiv, nedeterminabile, în caz contrar; pentru eliminarea sau reducerea efectelor lor se folosesc
două procedee:
a2
σ =
2
(1.13)
3
y
1/2a
Aria =1
x
-a +a
Fig. 1.4. Densitatea de probabilitate în cazul distribuţiei echiprobabile.
Extinderea metrologiei în arii noi ca: sociologie, psihologie, chimia analitică, medicină etc.
a condus la necesitatea redefinirii principiilor acesteia. Vechile postulate ale metrologiei erau:
- numai mărimile fizice pot fi măsurate,
- măsurarea se face prin comparație cu o măsură,
- la baza uniformității măsurărilor se găsesc unitățile de măsură,
- eroarea este o abatere a rezultatului măsurării față de valoarea adevărată a măsurandului,
Aceste postulate au trebuit să fie reexaminate și formulate astfel încât să fie aplicabile și
măsurărilor netradiționale. Soluția a fost găsită prin introducerea noțiunii de incertitudine de
măsurare, diferită de noțiunea de eroare prin aceea că nu ia în considerare valoarea adevărată.
Compararea cu o măsură devine doar o metodă posibilă de măsurare, iar măsura este introdusă în
conformitate cu procedeul de determinare a mărimii ce urmează a fi măsurată. În locul clasificării
erorilor în erori aleatoare și sistematice, incertitudinile sunt clasificate în incertitudini de tip A pentru
cele provenite din surse aleatoare sau de tip B – în cazul în care se folosește o teorie de probabilitate
subiectivă (cunoscută din surse externe ca: documentație tehnică, cărți de referință, experiență
anterioară, opinii ale experților etc.). În metrologia tradițională prezenta importanță frecvența
evenimentelor, pe când acum, este important nivelul de încredere dat printr-o probabilitate.
11
Măsurări electrice şi electronice
σ = σ 2A + σ 2B , (1.14)
• Ce se înţelege prin stabilirea corelaţiei dintre eroarea sistematică şi sursa care o produce?? De
ce este necesară, efectuarea unor măsurări suplimentare??
• Care este eroarea sistematică de metodă la măsurarea unei rezistenţe prin metoda “amonte”??
• La verificarea instrumentelor de măsurat, acestea se compară cu un instrument etalon cu o
clasă de exactitate de 5 ori mai mică, ceea ce conduce la un nivel de încredere de 95%; din
câte instrumente verificate s-ar putea ca unul să fie defect??
unde mărimile xi provin din măsurări directe cunoscute cu anumite erori, pentru determinarea erorii
se poate folosi metoda bazată pe dezvoltarea în serie Taylor. Această metodă presupune
considerarea situaţiei celei mai dezavantajoase care poate să apară la determinarea valorii
măsurandului. În acest caz, considerând că mărimile sunt afectate de erorile absolute ∆i, eroarea
relativă pentru mărimea y va fi o sumă ponderată a erorilor relative de determinare a mărimilor xi:
∆y ∆1 ∆ ∆
= c1 + c 2 2 + ... + c n n . (1.16)
y x1 x2 xn
12
Măsurări electrice şi electronice
∆ y ∆i ∂y x i
c i = / ≈ ⋅ , (1.17)
y xi ∂x i y
de unde rezultă:
n
∂ f xi
δy = ∑∂x δi . (1.18)
i =1 i y
Aplicaţie:
Pentru măsurarea unei surse de tensiune se compară valoarea acesteia cu o sursă de tensiune
etalon având tensiunea nominală de 1,018 V, cunoscută cu o eroare tolerată de ±0,1% şi se
constată că este mai mică cu 2 mV. Ştiind că milivoltmetrul măsoară cu o eroare tolerată de ±2%,
să se determine eroarea de măsurare a tensiunii necunoscute.
Soluţie: Tensiunea necunoscută are valoarea:
Ux=Ue – Uv = 1,018 - 0,002=1,016 V.
Aplicând formula de la propagarea erorilor se obţine:
δ y = (+ 1) δ e + (− 1)
Ue Uv
δv .
U E −Uv U E −Uv
În relaţia de mai sus trebuie considerată situaţia cea mai defavorabilă, adică prima eroare
pozitivă, iar cea de-a doua - negativă, obţinându-se:
1,018 0,002
δy = × 0,1 + × 2 ≈ 0,1 + 0,004 = 0,104.
1,018 − 0,002 1,018 − 0,002
Din rezultatul obţinut se constată că milivoltmetrul are o contribuţie foarte redusă în eroarea
finală.
Concluzie: La măsurările diferenţiale, dacă una dintre mărimi este mult mai mică decât
cealaltă mărime, contribuţia acesteia la eroarea finală este foarte redusă şi deci nu prea
contează cât de precis este cunoscută!
În accepţiunea cea mai largă, prin semnal se înţelege o manifestare fizică care se propagă
printr-un mediu dat. Semnalele care se suprapun în mod nedorit peste semnalul util se numesc
perturbaţii.
Semnalele singulare sunt acele semnale care au un caracter unic; ele se folosesc în
transmiterea informaţiilor, în analiza sistemelor, în testări etc. Pot fi descrise în domeniul timp,
funcţia de timp fiind caracterizată prin: momentul trecerilor prin zero, valorile de vârf, durată,
energie etc. În domeniul frecvenţe, analiza semnalelor singulare se face cu ajutorul transformatei
Fourier, ele având, de regulă, un spectru de frecvenţe continuu şi infinit.
Semnalele periodice sunt acele semnale care se reproduc în formă identică după un interval
de timp numit perioadă. Ele pot fi descrise în domeniul timp ca funcţii de amplitudine, frecvenţă,
perioadă şi fază. Analiza în domeniul frecvenţe se face cu ajutorul seriei Fourier, rezultând un
spectru de frecvenţe discret (figura 1.5). Dacă avem un semnal periodic: s (t ) = s (t +T), atunci:
13
Măsurări electrice şi electronice
∞
s (t ) = A0 + ∑ Ak cos(kωt + ϕ k ) (1.19)
1
T
f (t )dt ;
1
T ∫0
Vm = (1.20)
T
f (t ) dt ;
1
T ∫0
V 'm = (1.21)
T
f 2 (t )dt .
1
Vef = ∫
T 0
(1.22)
Dacă se cunosc valorile efective ale componentelor armonice ale semnalului Vief, valoarea
efectivă a semnalului este dată de relaţia (teorema lui Parseval):
14
Măsurări electrice şi electronice
Vef = ∑V 2
ief . (1.23)
D = t0/T; (1.25)
Dacă un semnal sinusoidal trece printr-un sistem liniar se schimbă amplitudinea şi faza
acestuia; la trecerea prin sisteme neliniare apar şi componente armonice superioare inexistente în
semnalul iniţial, cunoscute ca distorsiuni de neliniaritate, apreciate cu ajutorul gradului de
distorsiuni armonice (de neliniaritate), definit de expresia:
U 22 + U 32 +... U 22 + U 32 +...
δ= ≅ , (1.27)
U12 + U 22 + U 32 +.... U1
unde Ui reprezintă valoarea efectivă a componentei armonice de ordinul i; dacă δ < 0,3 cele două
expresii sunt echivalente cu o eroare mai mică decât 1,5%.
Semnalele singulare şi cele periodice sunt semnale deterministe deoarece pot fi exprimate
printr-o lege de variaţie cunoscută.
1 kHz
1
100 Hz
10 Hz
0,1
4kT (BF )
U ef = 4kT (BF )R , I ef =
R
15
Măsurări electrice şi electronice
unde: R este valoarea rezistenţei, T – temperatura absolută, BF – banda de frecvenţe a aplicaţiei, iar
k= 1,38.10-23 J/K (constanta lui Boltzmann).
Din cauza zgomotului termic apare o limitare a nivelului minim al semnalelor măsurate; în
figura 1.6 se prezintă dependenţa tensiunii efective a zgomotului termic de rezistenţa echivalentă a
circuitului de măsurare şi banda de frecvenţe, la o temperatură de 300 K.
t t t t
a) b) c) d)
Fig.1.7. Diferite reprezentări în funcţie de timp
Prin eşantionare se înţelege operaţia de transformare a unui semnal continuu variabil, s(t)
într-un semnal discret în timp, format dintr-o succesiune de impulsuri foarte scurte numite
eşantioane, ale căror amplitudini sunt egale cu valoarea semnalului din momentul de eşantionare
(figura 1.7). Prin urmare, eşantionarea reprezintă modularea impulsurilor în amplitudine şi se
realizează prin înmulţirea semnalului cu o succesiune de impulsuri foarte scurte, în cazul ideal -
impulsuri Dirac (cu durata 0 şi amplitudinea infinită, dar de energie finită).
Practic, eşantionarea trebuie să fie astfel făcută încât să permită reconstituirea semnalului
iniţial pe baza eşantioanelor. Pentru a stabili în ce condiţii este posibilă reconstituirea semnalului
inţial se consideră spectrul semnalului eşantionat (figura 1.8).
Pornind de la spectrul unui semnal (zona haşurată), având frecvenţa maximă din spectrul
său, fm , spectrul semnalului eşantionat se obţine multiplicând pe axa frecvenţelor spectrul
semnalului de bază în dreptul frecvenţelor multipli ai frecvenţei de eşantionare, f0.
FTJ
fT
-fm fm f0 2f0
Fig.1.8. Spectrul semnalului eşantionat.
16
Măsurări electrice şi electronice
Din figura 1.8 rezultă că dacă două spectre adiacente (consecutive) nu se suprapun, există
posibilitatea reconstituirii semnalului, extrăgând spectrul semnalului eşantionat cu ajutorul unui
filtru trece – jos, FTJ cu frecvenţa de tăiere, fT.
f0 ≥ 2 fm. (1.29)
Condiţiile prezentate corespund eşantionării ideale; în practică apar o serie de abateri faţă
de cazul ideal. Prima problemă a eşantionării o reprezintă stabilirea momentului în care are loc acest
proces, ceea ce permite şi stabilirea amplitudinii eşantionului; o decalare a momentului de
eşantionare atrage după sine o modificare a amplitudinii, fenomen ce poartă denumirea de efect de
jitter.
Dacă frecvenţa de tăiere a filtrului este mai mică decât frecvenţa maximă conţinută în
semnal, apar erori de trunchiere care se manifestă prin pierderea detaliilor fine.
Orice măsurare numerică presupune discretizarea valorii măsurandului. Prin cuantizare se înţelege
operaţia de transformare a unui semnal analogic, s(t) într-un semnal ce poate lua numai valori dintr-
o mulţime discretă; fiecare valoare a funcţiei ce reprezintă semnalul analogic se înlocuieşte cu cea
mai apropiată valoare discretă (figura 1.7.c.) şi d)).
Intervalul dintre două niveluri de cuantizare consecutive poartă denumirea de cuantă; dacă
cuantele sunt egale cuantizarea se numeşte uniformă şi este neuniformă, în caz contrar.
unde: k(t) este un număr întreg, iar ξ(t) este o funcţie ce poate aparţine intervalelor [0,1], [-1,0] sau[-
0,5,+0,5], ea depinzând de modul în care se face aproximarea.
17
Măsurări electrice şi electronice
q
s ef == . (1.32)
12
sc
1 q
+q/2 1 2 3 s
-q/2
Rezumat
18
Măsurări electrice şi electronice
ÎNTREBĂRI ŞI PROBLEME
1. Cum se defineşte măsurarea??
2. Care sunt unităţile de măsură fundamentale din SI??
3. Care este diferenţa dintre măsuri şi măsurări??
4. Ce semnificaţie are semnul de la eroarea absolută şi relativă??
5. Din ce cauză se consideră că erorile întâmplătoare au o distribuţie de probabilitate
normală??
6. Când se aleatorizează erorile sistematice??
7. La măsurarea volt-ampermetrică a unei rezistenţe s-au obţinut valorile U = 5 V ± 2% şi
I = 2 mA ± 1,5%; care este valoarea rezistenţei şi cu ce eroare a fost determinată??
8. Prin ce metode se poate obţine valoarea medie, valoarea de vârf şi valoarea efectivă a
unui semnal??
9. Care dintre cele două relaţii de calcul pentru distorsiunile de neliniarite se poate mai
uşor implementa în practică şi de ce??
10. Care este rolul filtrului trece-jos la refacerea semnalului eşantionat??
11. În cazul prelucrării numerice a unui semnal care operaţie se execută mai întâi:
eşantionarea sau cuantizarea şi de ce??
12. Ce semnificaţie fizică are zgomotul de cuantizare??
19
Măsurări electrice şi electronice
2.1. Generalităţi
Mărimile pot fi active, dacă sunt purtătoare de energie (forţa, curent etc.) sau pasive, dacă
informaţia este conţinută în structura măsurandului (masa, rezistivitatea etc).
ymax
ymax
ymin ymin
20
Măsurări electrice şi electronice
a) Rezoluţia reprezintă cea mai mică variaţie a măsurandului care poate fi apreciată la
ieşirea unui mijloc de măsurare. Astfel, pentru mijloacele de măsurare analogice aceasta este o
fracţiune dintr-o diviziune, în timp ce pentru cele numerice, este de un bit/o unitate. Rezoluţia se
exprimă de obicei în unitatea de măsură a măsurandului.
D ∆y / y
S = . (2.2)
r
∆x / x
d) Pragul de sensibilitate este cea mai mică variaţie a măsurandului care este pusă în
evidenţă de către mijlocul de măsurare.
Observaţie: Rezoluţia este o mărime ce caracterizează ieşirea, pragul de sensibilitate -
intrarea, iar sensibilitatea reprezintă o caracteristică de transfer a mijlocului de măsurare.
Prin exactitate sau acurateţe a unui mijloc de măsurare se înţelege proprietatea acestuia de a da
rezultate cât mai apropiate de valoarea măsurandului. Exactitatea este caracterizată prin incertitu-dinea
instrumentală egală cu abaterea indicaţiei mijlocului de măsurare faţă de valoarea măsurandului;
deoarece aceasta este necunoscută atât ca valoare cât şi ca semn, în practică se consideră intervalul în
care se găseşte, cu o anumită probabilitate. Eroarea tolerată este incertitudinea instrumentală maximă
permisă pentru un mijloc de măsurare ce funcţionează corect.
Exactitatea unui mijloc de măsurare se garantează numai pentru anumite valori impuse
condiţiilor exterioare care pot influenţa procesul de măsurare numite condiţii de referinţă
(temperatură, presiune, umiditate, tensiune de alimentare etc). În acest caz apar erorile de bază ale
mijlocului de măsurare. Nerespectarea condiţiilor de referinţă conduce la apariţia unor erori
suplimentare.
21
Măsurări electrice şi electronice
y = ax + b (2.3)
ceea ce conduce la o caracteristică a incertitudinii de măsurare reprezentată în figura 2.2.
Aplicaţie
Un voltmetru numeric cu 41⁄2 digiţi (poate indica în intervalul ±19999), are domeniul de 2 V
şi măsoară 1,2340 V. Ştiind că acurateţea este ±(50 ppm din citire + 10 ppm din domeniu),
să se determine eroarea de măsurare.
Soluţie: Conform definiţiei acurateţei pentru mijloacele de măsurare numerică, rezultă că
eroarea comisă de voltmetru este:
δ [%] = 50 ⋅ 10−6 ⋅1,2340 ⋅ 100 + 10 ⋅10−6 ⋅ 2 ⋅ 100 = 0,00817%
Prin urmare, rezultatul măsurării este 1,2340 V± 0,1 mV.
Observaţie: Cifra zero din valoarea măsurată este semnificativă!
+ =
22
Măsurări electrice şi electronice
Fără a fi epuizate toate caracteristicile metrologice ale mijloacelor de măsurare, mai trebuie
amintită fiabilitatea metrologică - care reprezintă probabilitatea ca mijlocul de măsurare să
funcţioneze corect, fără depăşirea erorilor garantate prin clasa de exactitate, un interval de timp
determinat, cu respectarea condiţiilor tehnice impuse de constructor. Din punctul de vedere al
fiabilităţii, mijloacele de măsurare sunt sisteme reparabile.
• Ce corelaţie există între acurateţe şi nivelul erorilor, respectiv cu incertitudinea de
măsurare??
• Din ce cauză trebuie precizate condiţiile de referinţă??
• Exemplificaţi câteva erori de bază şi erori suplimentare pentru mijloacele de măsurare.
• În ce măsură clasa de precizie ne permite să stabilim eroarea de măsurare??
• Cum poate fi interpretată imaginea din figura 2.2??
• Ce corelaţie există între fineţe şi puterea consumată??
Semnalele pot fi transmise în formă analogică sau numerică; de obicei, semnalele analogice
se transmit ca semnale unificate de tensiune (0 - 10 V) până la maxim 30 m sau semnale unificate de
curent (4 mA - 20 mA) - până la maxim 3000 m. În practică se preferă utilizarea semnalelor
unificate de curent, deoarece:
- asigură o bună imunitate la perturbaţii şi nu sunt afectate de căderile de tensiune de pe linie;
- permite distincţia între “0” echivalent cu 4 mA şi lipsa informaţiei cauzată de o defecţiune;
- necesită doar două conductoare prin care se poate face şi alimentarea unor subansamble (de
exemplu, traductorul), permiţând totodată şi conectarea în serie a mai multor sarcini.
23
Măsurări electrice şi electronice
Aplicaţie
Un ampermetru are intervalul de măsurare 0-5 A şi clasa de precizie 1. Să se reprezinte grafic
variaţia erorii relative (eroarea tolerată) în funcţie de valoarea măsurată.
Soluţie: Conform definiţiei clasei de precizie rezultă că eroarea absolută maximă în modul, pe
care poate să o comită ampermetrul, este:
X max − X min
∆ max = c ⋅ ,
100
de unde rezultă că eroarea relativă de măsurare a mărimii x va avea un caracter de eroare limită
maximă:
∆ max − X min
δ lim max = ±
X
⋅ 100 = ± c ⋅ max [%] ;
x x
Prin urmare, deoarece clasa de precizie este definită pe baza erorii absolute maxime,
în modul, care poate să apară în oricare punct al intervalului de măsurare, rezultă că eroarea
relativă limită maximă are un caracter de incertitudine de măsurare şi reprezintă practic un
interval în interiorul căruia se găseşte, cu o anumită probabilitate, eroarea relativă de măsurare
(vezi figura 2.4).
1 2 3 4 5 I[A]
24
REZUMAT
• Din punct de vedere energetic mărimile pot fi active sau pasive.
• Principalele caracteristici metrologice care rezultă pe baza caracteristicii de transfer
statice sunt: rezoluţia, sensibilitatea (inclusiv sensibilitatea relativă) şi pragul de
sensibilitate.
• Evidenţierea efectului erorilor ce apar în procesul de măsurare se realizează prin
caracteristicile: repetabilitate şi justeţe, caracteristici care împreună reprezintă
acurateţea.
• Clasa de exactitate este o caracteristică metrologică ale mijloacelor de măsurare care
reprezintă, de regulă simbolic, eroarea tolerată (incertitudinea instrumentală).
• Dintre caracteristicile constructive se pot menţiona: capacitatea de suprasarcină,
protecţia climatică, influenţa perturbaţiilor de natură electrică (compatibilitatea
electromagnetică).
ÎNTREBĂRI ŞI PROBLEME
1. Care sunt mărimile active şi respectiv, pasive din electrotehnică??
2. Din ce cauză la măsurarea mărimilor pasive este necesară o sursă suplimentară de
energie??
3. Explicaţi cum poate fi crescută rezoluţia unui mijloc de măsurare cu ac indicator; dar
pragul de sensibilitate??
4. Din ce cauză se recomandă ca măsurarea cu aparatele electrice indicatoare să se facă
astfel încât indicaţia să fie în ultima treime a scării gradate??
5. Un multimetru are domeniile de tensiune de 1, 3 şi 10 V; să se reprezinte grafic
dependenţa erorii relative în funcţie de valoarea măsurată în cazul cel mai favorabil,
6. Ce importanţă practică are capacitatea de suprasarcină??
7. Cum se justifică faptul că semnalele numerice pot fi transmise la distanţe oricât de mari
fără a fi afectate de perturbaţii??
8. La măsurarea stofei cu ajutorul unei rigle gradate apar erori de fidelitate sau de justeţe??
9. Ce criterii trebuie să avem în vedere la alegerea clasei de exactitate a mijlocului de
măsurare??
10. Care este unitatea de măsură a constantei unui mijloc de măsurare şi la ce poate fi
folosită??
Măsurări electrice şi electronice
d 2α dα
J 2
+A + Dα = M , (3.1)
dt dt
M
αp = . (3.2)
D
26
Măsurări electrice şi electronice
Pentru determinarea cuplului activ se ţine seama de cuplul ce acţionează asupra unei
spire produs de forţa electromagnetică F; dacă lungimea bobinei mobile este l, iar lăţimea
acesteia este 2r, rezultă că valoarea cuplului Msp care acţionează asupra unei spire parcursă de
curentul I, este:
M sp = F ⋅ 2r = B ⋅ I ⋅ l ⋅ 2r . (3.3)
Deoarece l ⋅ 2r reprezintă aria S a spirei, iar bobina este formată din N spire, rezultă
că valoarea cuplului M care acţionează asupra echipajului mobil va fi:
M = B⋅S ⋅N ⋅I , (3.4)
BSNI
αp = . (3.5)
D
Sensibilitatea dispozitivului magnetoelectric, Se este:
αp BSN
Se = = . (3.6)
I D
27
Măsurări electrice şi electronice
Dacă cuplul antagonist este produs de o altă bobină mobilă 2, prinsă solidar de bobina
1, se obţine un logometru (aparat care măsoară raportul a două mărimi de acelaşi fel),
magnetoelectric cu bobine mobile (figura 3.2). La echilibru, cuplurile care acţionează asupra
celor două bobine sunt egale:
Întrefier
neuniform
N S
B1 B2
Fig.3.2. Logometru magnetoelectric.
Pentru ca indicaţia să fie dependentă de unghiul de deviaţie α, este necesar ca inducţia
în întrefier să fie variabilă, adică:
B=B(α), (3.8)
de unde rezultă:
I1 S 2 N 2
= f (α ) , (3.9)
I 2 S1 N 1
28
Măsurări electrice şi electronice
atunci valoarea rezistenţei şuntului, Rs necesar pentru măsurarea unui curent I, este dată de
relaţia:
Ia Ra A
I
Is Rs
Ra
Rs = , (3.10)
n −1
unde n=I/Ia este raportul de şuntare.
Rv mV
I
BI BU Rs BU BI
Fig. 3.4. Schema de măsurare indirectă a curentului.
Ip
k= , (3.11)
Is
unde: Ip reprezintă curentul din primarul transformatorului, iar Is - curentul din secundarul
transformatorului. Schema de conectare a unui ampermetru cu transformator de curent, este
prezentată în fig. 3.5.
Ip K k Is
E ∼ A
R L l
29
Măsurări electrice şi electronice
Aplicaţia 1:
Se consideră un dispozitiv magnetoelectric cu curentul nominal, I0 =100 µΑ şi rezistenţa
interioară, Ra= 400Ω.
Să se dimensioneze un şunt multiplu care să permită extinderea domeniilor de măsurare la:
I1= 1 mA, I2=10mA şi I3=100 mA.
Soluţie: Schema ampermetrului cu şunt multiplu este prezentată în figura 3.6. Pentru cele
trei noi domenii de măsurare se poate scrie:
R0 + Rs 2 + Rs1 R + Rs1 R
Rs 3 = , Rs 3 + Rs 2 = 0 , Rs 3 + Rs 2 + Rs1 = 0 ,
n3 − 1 n2 − 1 n1 − 1
I1 I I
unde : n1 = , n 2 = 2 , n3 = 3 .
I0 I0 I0
Rezolvând sistemul de mai sus se obţine: Rs1= 40 Ω, Rs2= 4 Ω,
Rs3= 0,44 Ω,
I0 Ra A
I3 I2 I1
BSNI BSNU
αp = = = kU . (3.12)
D DR0
30
Măsurări electrice şi electronice
Ra = Rv (n − 1) , (3.13)
unde n=U/U0.
Rv Ra
V
U0
U
Pentru măsurarea unor tensiuni de valoare mai mare sau în cazul voltmetrelor
electronice se folosesc divizoare de tensiune (atenuatoare). Pentru a nu introduce erori la
modificarea frecvenţei semnalului de intrare sau a structurii acestuia, divizoarele de tensiune
sunt compensate în frecvenţă, adică au raportul de divizare independent de frecvenţă. Schema
unui divizor de tensiune compensat în frecvenţă este prezentată în figura 3.11;
R1 C1
U1
R2 C2 U2
R0
U2 1 + jωC 0 R0
= . (3.14)
U1 R0 R1
+
1 + jωC 0 R0 1 + jωC1 R1
R0 C 0 = R1C1 , (3.15)
U2 R0
= , (3.16)
U 1 R0 + R1
31
Măsurări electrice şi electronice
Aplicaţia 2
Se consideră un dispozitiv magnetoelectric care are curentul nominal I0= 50 µA şi rezistenţa
interioară R0= 400 Ω; să se dimensioneze un voltmetru având domeniile de măsurare: U1= 1
V, U2= 10 V şi U3= 100 V.
Soluţie: Tensiunea nominală a dispozitivului este:
U 0 = I 0 ⋅ R0 = 0,02 V.
Dacă se consideră rezistenţele adiţionale înseriate, se poate scrie:
1
R a1 = R0 (m1 − 1) = 400 − 1 = 19,6 kΩ .
0,02
10
R a 2 = R0 (m 2 − 1) − R a1 = 400 − 1 − R a1 = 180 kΩ .
0,02
100
R a 3 = R0 (m 2 − 1) − R a1 − R a 2 = 400 − 1 − R a1 − R a 2 = 1,8 MΩ.
0,02
Observaţie: Pentru primul domeniu de măsurare se poate scrie:
U1 = I 0 (R0 + Ra1 ), de unde
1
Ra1 = U1 − R0 ;
I0
Mărimea (1/I0) este o constantă a voltmetrului şi se numeşte numărul de ohmi/volt.
32
Măsurări electrice şi electronice
3. Afişajele fluorescente cu vid sunt realizate cu tuburi cu vid cu mai mulţi anozi
acoperiţi de un luminofor de culoare verde şi un catod cald, între care se dispune o grilă de
comandă. Dacă pe grilă se aplică o tensiune de circa 20 V, electronii ajung la anod, iar stratul
de luminofor emite lumină verde (ochiul omenesc are sensibilitate maximă la verde). Acest
sistem de afişare se construieşte cu segmente.
REZUMAT
• Dispozitivele electromecanice indicatoare sunt, din punct de vedere al echipajului
mobil, sisteme de ordinul II, deviaţia permanentă a acestora obţinându-se la
egalitatea dintre momentul activ şi momentul/cuplul antagonist.
• Funcţionarea dispozitivului magnetoelectric se bazează pe interacţiunea dintre un
conductor parcurs de curent şi câmpul magnetic produs de un magnet permanent.
• Extinderea domeniului de măsurare se face cu ajutorul şunturilor sau a
transformatoarelor de curent - pentru curent, respectiv, cu ajutorul rezistenţelor
adiţionale sau a divizoarelor de tensiune – pentru tensiune.
• Dispozitivele indicatoare electro-optice pentru afişare alfa numerică, convertesc
informaţia de măsurare într-o informaţie de natură luminoasă.
• Dispozitivele indicatoare de afişare alfa numerică realizează caracterele fie direct,
fie prin sintetizarea caracterelor, care poate fi cu segmente sau matricială.
33
Măsurări electrice şi electronice
ÎNTREBĂRI FINALE
1. De ce dispozitivele electromecanice sunt considerate ca sisteme de ordinul II??
2. Din ce cauză dispozitivele electromecanice cu bobină mobilă au capacitatea de suprasarcină
redusă??
3. Cum se modifică scara unui dispozitiv magnetoelectric dacă întrefierul este neuniform??
4. Cum se „aduce” curentul în bobinele logometrului??
5. Care este rolul tijelor cu contragreutăţi??
6. Care este eroarea suplimentară la modificarea temperaturii mediului ambiant pentru un
ampermetru cu şunt? Dar pentru un voltmetru cu rezistenţă adiţională?
7. De ce nu se admite ca un transformator de măsură de curent să rămână „în gol”?
8. Cum se poate realiza o sondă pentru osciloscop cu divizor?
9. Comparaţi avantajele şi dezavantajele sistemelor de afişare cu LED-uri şi respectiv, cu
cristale lichide.
10. De cine consideraţi că depinde dimensiunea caracterelor alfa-numerice care trebuie să fie
afişate??
34
Măsurări electrice şi electronice
4.1. Generalităţi
Extinderea gamei de măsurare, în special spre valorile mici ale mărimilor măsurate,
nu se poate concepe fără folosirea unor amplificatoare cu performanţe deosebite; creşterea
acurateţei presupune utilizarea unor circuite speciale care să îmbunătăţească raportul semnal-
zgomot, ca de exemplu, filtrele sau detecţia sincronă. Folosirea pe scară tot mai largă a
sistemelor complexe de măsurare, conducerea proceselor industriale asistată de calculator, nu
poate fi realizată fără utilizarea unor circuite electronice adecvate cu care să se asigure
interfaţarea acestora în punctele de intrare şi ieşire, precum şi prelucrarea optimă a
semnalelor.Având în vedere cele de mai sus, în continuare, vor fi prezentate principalele
circuite electronice ce se folosesc în construcţia aparatelor electronice de măsurat.
Deoarece mărimile de intrare/ieşire pot fi tensiuni, curenţi sau puteri rezultă că se pot
defini: amplificarea în tensiune, amplificarea în curent, amplificarea în putere. În practică se
foloseşte, de obicei, amplificarea în tensiune, care în continuare, va fi numită amplificare.
Dacă tensiunea de intrare este U1, iar tensiunea de ieşire este U2, amplificarea va fi:
U2 U
A= sau A = 20 log 2 [dB]. (4.1)
U1 U1
35
Măsurări electrice şi electronice
Ue Caract.
ideală Caract.
Uemax reală
∆Umax
Uemin Ui
Uimin Uimax
I II III
Fig.4.1. Caracteristica statică a amplificatorului de tensiune
- regiunea a II-a este o regiune utilă de lucru a amplificatorului, pentru care există o
relaţie de proporţionalitate între tensiunea de ieşire şi tensiunea aplicată la intrare. Abaterea de
la caracteristica ideală liniară se apreciază cu ajutorul erorii de neliniaritate, δe definită ca fiind
raportul dintre abaterea maximă a tensiunii de ieşire ∆Umax şi valoarea maximă a acestei
tensiuni Umax:
∆U max
δe = ⋅ 100% . (4.2)
U max
36
Măsurări electrice şi electronice
f
fmin B fmax
| ∆A |max
δ= ⋅ 100 [%] sau: (4.2)
A0
Uin
Uinmax
Uinmin
f
fmin fmax
Fig.4.3. Domeniul de amplitudine şi frecvenţe al tensiunii de intrare
pentru care amplificatorul poate fi folosit
37
Măsurări electrice şi electronice
Amplificatorul diferenţial (figura 4.4), este prevăzut cu două borne de intrare, una
marcată cu “+”, numită intrare neinversoare, deoarece semnalul de ieşire este în fază cu cel de
intrare, iar cealaltă marcată cu “-”, numită intrare inversoare, deoarece semnalul de ieşire are
faza opusă (antifază), în raport cu cel de intrare.
+0
Uu
U+ AD
U2
–
Up
U-
Se consideră că semnalul util, Uu este aplicat între cele două intrări ale
amplificatorului (modul diferenţial - MD), iar semnalul perturbator, Up apare între borne şi
masă (modul comun - MC). Din figură, rezultă că se pot scrie relaţiile:
U+ = Uu +Up ,
U- = Up .
Se defineşte ca fiind amplificarea de mod comun sau de nivel mediu, AMC, raportul
dintre tensiunea obţinută la ieşire, U2’ şi semisuma tensiunilor aplicate la intrare:
U '2 U '2
AMC = = . (4.5)
U+ + U− U
Up + u
2 2
Dacă Up>>Uu, caz frecvent întâlnit în practică, relaţia (4.5) devine:
U '2
AMC = . (4.6)
Up
Pentru a caracteriza insensibilitatea la semnalele perturbatoare, se defineşte factorul
de rejecţie a modului comun, R ca raportul dintre amplificarea diferenţială şi amplificarea pe
modul comun:
Ad A
R= sau R[dB ] = 20 lg d . (4.7)
AMC AMC
38
Măsurări electrice şi electronice
În afara acestor caracteristici mai prezintă importanţă, pentru unele aplicaţii, curenţii
de polarizare de intrare, impedanţele de intrare, respectiv, de ieşire, gama dinamică a
semnalului de ieşire, viteza de variaţie a tensiunii de ieşire etc.
• Din ce cauză nu se pot amplifica semnalele foarte mici, respectiv, foarte mari?
• Dacă produsul amplificare-bandă este o mărime constantă pentru un amplificator
dat, cum pot fi realizate amplificări foarte mari într-o bandă largă de frecvenţe??
• De ce se consideră că semnalele perturbatoare apar pe modul comun, iar semnalele
utile, pe modul diferenţial??
• Explicaţi de ce este preponderent zgomotul/ deriva de zero produse de etajele de
intrare.
• Ce se înţelege prin gama dinamică a unui semnal??
Ur
β
Fig. 4.5. Schema bloc a unui amplificator cu reacţie
39
Măsurări electrice şi electronice
În figura 4.5 este prezentată schema bloc a unui amplificator cu reacţie, format dintr-
un amplificator de bază cu amplificarea A şi un circuit de reacţie având funcţia de transfer β.
Din figură, rezultă că pot fi scrise relaţiile:
Ue Ur
A= ; β= ; ∆U = U i − U e .
∆U Ue
Ue Ue A
Ar = = = . (4.8)
U i ∆U + U r 1 + βA
1
Ar ≈ , (4.9)
β
ceea ce arată că, în acest caz, valoarea amplificării amplificatorului cu reacţie este
independentă de valoarea amplificării amplificatorului de bază şi depinde numai de circuitul
de reacţie.
Atât la construcţia amplificatoarelor, cât şi în timp, pot avea loc modificări ale
amplificării amplificatorului de bază sau ai parametrilor reţelei de reacţie; în practică
interesează în ce măsură se modifică amplificarea amplificatorului cu reacţie în aceste cazuri.
Fie ∆A/A variaţia relativă a amplificării amplificatorului de bază şi ∆β/β eroarea
relativă a factorului de reacţie; folosind relaţia de la propagarea erorilor la măsurările indirecte,
rezultă că variaţia relativă a amplificării amplificatorului cu reacţie va fi:
∆Ar 1 ∆A β A ∆β
= ⋅ + ⋅ . (4.10)
Ar 1 + βA A 1 + βA β
40
Măsurări electrice şi electronice
Aplicaţie:
Un amplifificator cu reacţie este compus dintr-un amplificator cu amplificarea A=60 dB şi
(∆Α/Α) = ±10% şi un circuit de reacţie negativă al cărui factor de reacţie poate fi cunoscut cu
o eroare (∆β/β) = ±1%. Să se determine valoarea coeficientului de reacţie pentru ca
amplificatorul cu reacţie să aibă o amplificare de 50; Cu ce eroare relativă este cunoscută
amplificarea amplificatorului cu reacţie?
Soluţie: Amplificarea amplificatorului de bază – ca raport – este:
A[dB ] 60
A = 10 20
= 10 20 = 1000.
Pentru amplificatorul cu reacţie pot fi scrise relaţiile:
A
Ar = şi
1 + βA
∆Ar 1 ∆A β A ∆β
= ⋅ + ⋅ .
Ar 1 + βA A 1 + β A β
Înlocuind valorile cunoscute în relaţiile anterioare, din prima ecuaţie se obţine: β=0,019.
Deoarece A=1000 >>1, dacă se calculează cu formula aproximativă, se obţine: β=0,02
Din cea de-a doua ecuaţie, rezultă:
(∆β/β)=0,05.10+0,95.1=1,45.
Se observă că ponderea variaţiei amplificării amplificatorului de bază este redusă,în timp ce
eroarea reţelei de reacţie este introdusă aproape integral.
ZMC U1 + U 2
AMC
∆U 2 Z0
U1
ZMD A0⋅ ∆U U0
Z'MC
U2 _
-EA
41
Măsurări electrice şi electronice
diferenţială este în jur de 105, în timp ce amplificarea de mod comun este de ordinul unităţilor;
impedanţa de ieşire poate avea valori de ordinul zecilor de ohmi.
Rr
I1 R1 M
I0
-
U1 ∆U AO
+ Uee
Rm
U1 U e
I1 + I 0 = + = 0,
R1 Rr
de unde rezultă:
Ue R
A= =− r . (4.11)
U1 R1
Pentru a avea o tensiune de offset (deriva de nul) cât mai mică, este necesar ca:
42
Măsurări electrice şi electronice
R1 ⋅ Rr
Rm = . (4.12)
R1 + Rr
u1 (t ) du (t )
+C 2 = 0, (4.13)
R1 dt
C
Ui
R1 _
∆U AO
U1 + Ue t0 t
Ue
R
t0 t
a) b)
Fig.4.8. Integratorul Miller: a) schema de principiu, b) variaţia în timp a tensiunii de ieşire
pentru un semnal treaptă la intrare
de unde rezultă:
1
RC ∫
ue = − ⋅ ui dt (4.14)
Deoarece borna inversoare este un punct de masă virtual, dacă se conectează mai
multe tensiuni de intrare: U1,...,Un prin rezistenţele R1,...,Rn (fig. 4.9), rezultă:
R R R
U e = − r U 1 + r U 2 + ... + r U n . (4.15)
R1 R2 Rn
R1 Rr
R2
–
U1 U2 R3 AO
U3
+ Ue
43
Măsurări electrice şi electronice
Rr
Ue = − (U 1 + U 2 + ... + U n ) . (4.16)
R
b) Amplificatorul neinversor are schema din figura 4.10, în care R1 este legat la masă.
Considerând AO ideal, cele două intrări vor avea acelaşi potenţial (UR1=U1) şi aplicând
teorema a II a lui Kirchhoff pe ochiul de la intrare, rezultă:
Ue R
A= =1+ r . (4.17)
U1 R1
Deoarece impedanţa de intrare în amplificator este foarte mare (Zin→∞), rezultă că
prin ochiul respectiv nu avem curent şi deci impedanţa de intrare în AO neinversor este infinită
(în realitate este impedanţă de intrare pe modul comun).
R2
+
U1
∆U AO
– Ue
R1 Rr
Dacă R2→0, Rr→0 şi R1→∞, rezultă A = Ue /U1 = 1 adică Ue = U1, montaj ce poartă
denumirea de amplificator repetor (figura 4.11). Repetorul are impedanţă de intrare foarte
mare şi impedanţă de ieşire foarte mică şi din această cauză este folosit într-o serie de aplicaţii
ca amplificator de putere.
+
U1 ∆U AO
– Ue
Rr
R1 A
_
U1 ∆U AO
+ Ue
U2 B
Rm
44
Măsurări electrice şi electronice
Ue U R
A= = e = r. (4.18)
U 2 − U 1 U d R1
Pentru ca relaţia de mai sus să fie valabilă este necesar ca rezistenţele perechi să fie
riguros egale între ele.
U1 U2
strobe
R1
_
U1 ∆U strobe t
AO
+ Ue
U2 R2 Ue t
t
a) b)
Fig.4.13. Funcţionarea comparatorului cu intrare de “strobe”
• Care sunt elementele AO ideal care permit stabilirea unor performanţe ale schemelor
cu AO fără a cunoaşte schema electrică detaliată a acestora??
• Comparaţi performanţele AO în regim inversor, neinversor şi diferenţial.
• În ce condiţii nu se poate folosi conceptul de AO ideal??
• Ce utilizări poate avea amplificatorul repetor??
• Din ce cauză la AO în regim diferenţial este necesar ca perechile de rezistenţe să fie
riguros egale??
4.3. Filtre
Prin filtru se înţelege un circuit care are rolul de a prelucra în mod diferenţiat
semnalele dintr-o bandă de frecvenţe în comparaţie cu cele din afara benzii. De regulă, filtrele
"lasă să treacă" sau "opresc" semnalele dintr-o bandă de frecvenţe.
45
Măsurări electrice şi electronice
A A
1 1
ft f ft f
a) b)
A A
1 1
f1 f2 f f1 f2 f
c) d)
Fig.4.14. Diferite tipuri de filtre: a) filtrul trece jos, b) filtrul trece sus, c) filtrul trece bandă, d)
filtrul opreşte bandă
b) filtrul trece sus, FTS (figura 4.14.b), permite trecerea numai a semnalelor având o
frecvenţă mai mare decât frecvenţa de tăiere ft;
c) filtrul trece bandă, FTB (figura 4.14.c), lasă să treacă numai semnalele din
interiorul unei benzi de frecvenţe ( f1 - f2), numită banda de frecvenţe a filtrului;
d) filtrul opreşte bandă FOB (figura 4.14.d), blochează toate semnalele a căror
frecvenţă este cuprinsă în banda de frecvenţe.
2. Filtrele active au în compunerea lor elemente active (tranzistoare, tuburi, AO); ele
permit obţinerea unor performanţe superioare, inclusiv amplificarea semnalelor din banda de
trecere.
46
Măsurări electrice şi electronice
+
K AO
–
Um
Ui C
În procesulFig.
de 4.15. Circuit de
eşantionare şi eşantionare şi memorare
memorare apar o serie de erori; astfel, încărcarea
condensatorului nu se face la valoarea instantanee a tensiunii aplicate din cauza rezistenţei
sursei de semnal ri şi a rezistenţei cheii în stare de conducţie rc. Constanta de timp de
încărcare,τi, va fi:
τ i = C ( ri + rc ) . (4.19)
47
Măsurări electrice şi electronice
REZUMAT
• Pentru amplificatoare se poate defini amlificarea, ca raport între mărimea de ieşire şi
mărimea de intrare. Amplificarea poate fi în tensiune, în curent sau în putere, prima
fiind cea mai des utilizată.
• Dintre caracteristicile amplificatoarelor de măsurare pot fi evidenţiate:
1. caracteristica de transfer statică, la care pot fi evidenţiate zonele: de semnal mic, de
lucru şi de semnal mare,
2. caracteristica amplificare – frecvenţă, pe baza căreia se stabileşte banda de frecvenţe,
3. insensibilitatea la semnalele perturbatoare etc.
• Reacţia negativă permite obţinerea unor performanţe superioare, dintre care cele mai
importante sunt : constanţa amplificării şi creşterea benzii de frecvenţe.
• Amplificatorul operaţional este un amplificator diferenţial care în cazul ideal are
amplificarea pe modul diferenţial infinită, zero pe modul comun, impedanţa de
intrare infinită şi valoare nulă pentru impedanţa de ieşire.
• Conexiunile de bază ale amplificatorului operaţional sunt: amplificator inversor, cu
cazurile particulare de integrator şi respectiv, sumator ponderat, amplificator
neinversor, cu cazurile particulare: amplificator repetor şi amplificatorul diferenţial.
• Filtrele pot fi , după banda de frecvenţe de trecere, de următoarele tipuri: trece jos,
trece sus, trece bandă sau opreşte bandă. După modul de realizare pot fi: pasive,
active şi numerice.
• Circuitele de eşantionare şi memorare, folosite la măsurările numerice au rolul de a
preleva şi păstra în timp valoarea amplitudinii semnalului din momentul apariţiei
unei comenzi.
ÎNTREBĂRI ŞI PROBLEME
1. Daţi exemple de semnale care trebuie să fie amplificate. Care este ordinul de mărime al
amplificării necesare??
2. Care sunt limitările pentru care amplificarea are sens??
3. Aparatele electronice care preiau semnalul prin cabluri coaxiale au intrare
diferenţială??
4. Atât la reacţia în amplificatoare, cât şi în aplicaţii, amplifica-toarele au fost considerate
ca “black box (cutie neagră)”; în aceste cazuri, se reduce generalitatea problemei??
5. Cu un AO având amplificarea de 100± ±26dB, se realizează un amplificator cu reacţie
având amplificarea de 100 ± 1%. Care sunt parametrii reţelei de reacţie ?
6. Care este legătura dintre AO ideal şi punctul de masă virtual??
7. Proiectaţi un amplificator cu AO în regim inversor, neinversor şi diferenţial care să aibă
amplificarea 20..
8. Ce se întâmplă dacă la un circuit comparator se introduce o reacţie (negativă) ?
9. Daţi exemple de aplicaţii pentru FTJ, FTS, FTB şi FOB.
10. În cazul prelucrării numerice a semnalelor este posibil să nu se folosească eşantionarea şi
memorarea semnalelor??
48
Măsurări electrice şi electronice
R
+ R1 R2
AO1
U1 _
R3
_
Rg
AO3
+ Ue
R3
_ R1 R2
R AO2
+
U2
49
Măsurări electrice şi electronice
Subiecte
5.1. Generalităţi
5.2. Convertoare numeric-analogice cu reţea R-2R
5.3. Convertoare analog-numerice directe
5.3.1. CAN paralel
5.3.2. CAN serie-paralel
5.3.3. CAN cu aproximaţii succesive
5.4. CAN indirecte - CAN cu dublă integrare
5.5. Sisteme de achiziţii de date
5.6. Sisteme de distribuţie a datelor
5.1. Generalităţi
Ue 2 Caracteristica
ideală
Ui
Fig. 5.1. Caracteristica de transfer statică şi eroarea de cuantizare
50
Măsurări electrice şi electronice
n
N = a1 2 −1 + a 2 2 − 2 + ... + an 2 − n = ∑ ai 2 −i , (5.1)
i =1
unde bitul de ordinul i ai∈0,1, iar semnalul analogic reprezintă, în afara altor precizări, o
tensiune electrică; a1 - reprezintă bitul cel mai semnificativ (engleză - most significant bit -
MSB), iar an - bitul cel mai puţin semnificativ (engl. - least significant bit - LSB). Prin urmare,
pentru convertoare, vom avea o relaţie de forma:
U x = N ⋅ U ref (5.2)
O reţea rezistivă în scară are schema electrică prezentată în figura 5.2, căreia i se
impun următoarele condiţii:
- rezistenţa văzută în fiecare nod spre dreapta să fie R;
- raportul de divizare a curentului din fiecare nod să fie n.
51
Măsurări electrice şi electronice
I R I/4 R I/8
2R 2R 2R 2R
U
Valoarea tensiunii de ieşire se poate deduce uşor, curenţii injectaţi prin comutatoare
regăsindu-se în rezistenţa R din reacţie:
Ur 2R 2R 2R 2R
2R 2R
n-1
I/2 I/4 I/8 I/2
I/2n
K1 K2 K3 Kn-1
Kn
R
1 0 1 0 1 0 1
–
M AO
+
Ue
k U k U k U n
U e = R 1 ⋅ r + 22 ⋅ r + ... + nn ⋅ r = U r ⋅ ∑ ki ⋅ 2 −i . (5.3)
2 R 2 R 2 R i =1
Acurateţea realizată de acest convertor este superioară altor variante de CNA deoarece
foloseşte doar două valori ale rezistenţelor - R şi 2 R, iar comutatoarele conectate la potenţial
scăzut se înseriază la aceeaşi rezistenţă 2R. Pentru viteze mari de lucru este necesar ca
rezistenţele reţelei să fie de valoare redusă.
52
Măsurări electrice şi electronice
n+1 rezistoare, ceea ce permite aplicarea la intrarea inversoare a fiecărui comparator, a unei
tensiuni:
Ur i
Ui = ⋅ iR = Ur , (5.4)
(n + 1)R n +1
• Cât este rezistenţa de intrare în reţeaua R-2R?? dar curentul absorbit de la sursa de
tensiune de alimentare??
• Cum se asigură echipotenţialitatea pentru terminalele inferioare ale rezistenţelor
2R la CNA cu reţea R-2R??
• Cum se poate realiza acest convertor folosind o singură valoare a rezistenţei??
C1 a1
R
a2
C2 Decodor .
R
.
. .
.
. .
.
.
an-1
R Cn
an
CAN de tip paralel îşi găseşte aplicaţii, cu precădere, atunci când se cer viteze foarte
mari de lucru ca prelucrarea semnalelor video. Creşterea numărului de biţi ai convertorului
ridică probleme legate de rejecţia modului comun pentru comparatoarele biţilor cei mai
semnificativi, cât şi ca urmare a creşterii puterii disipate pe capsulă. Din cauza vitezei mari de
lucru, CAN paralel nu necesită circuite de eşantionare şi memorare, conversia realizându-se
practic instantaneu.
• Din punct de vedere al principiului cu ce mijloc de măsurare se poate compara CAN paralel??
• De ce este necesar blocul de semnalizare a depăşirii??
• Ce soluţie sugeraţi să fie aplicată pentru ca tensiunea Ux să fie aplicată fără întârzieri la
toate comparatoarele??
53
Măsurări electrice şi electronice
Deşi realizează viteze mari de lucru, CAN paralel este greu de realizat cu un număr
mare de biţi. O soluţie de reducere a numărului de comparatoare este oferită de CAN de tip
serie-paralel (figura 5.5).
_ _
τ A τ A
Ux
Pentru a se putea folosi acelaşi tip de celulă, semnalul diferenţă este amplificat de
către amplificatorul A cu 24=16, după care este aplicat celulei următoare.
CAN cu aproximaţii succesive este cel mai răspândit tip de convertor în măsurările
numerice datorită acurateţei ridicate şi a timpului de conversie scăzut. Schema de principiu a
convertorului este indicată în figura 5.6.a, iar diagrama de tensiuni în figura 5.6.b.
OP
u Ux=6,23 V
Ur =16 V n=01100011
U + 8V
BLCT 7V 6,25V 6,23V
C 6V 6,5V 6,22V
–
a2
a1 4V
a3
. .
an
.
CNA
a1=0 a2=1 a3=1 a4=0 a5=0 a6=0 a7=1 a8=1 t
Ur
a) b)
Fig. 5.6. a - CAN cu aproximaţii succesive; b - Diagrama de tensiuni
54
Măsurări electrice şi electronice
La apariţia primului impuls de tact dat de oscilatorul pilot OP, sistemul de logică de
comandă şi transfer, BLCT, activează bitul cel mai semnificativ - MSB, care produce la ieşirea
CNA tensiunea UCNA(1)=1/2 Ur, cu care se compară Ux; dacă Ux > UCNA(1); a1 - MSB, rămâne cu
nivelul "1" logic şi "0" logic în caz contrar. Următorul impuls de tact activează cel de-al doilea
bit, determinând la ieşirea acestuia tensiunea UCNA(2) = (a12-1+2-2)Ur, cu care se compară din
nou Ux, unde a1 este determinat din secvenţa anterioară. În funcţie de ieşirea comparatorului, în
BLCT se ia decizia referitoare la valoarea celui de-al doilea bit a2. Procesul continuă până la
epuizarea tuturor biţilor corespunzători CNA.
Aplicaţie:
Să se traseze diagrama temporală pentru secvenţa de măsurare a unui CAN cu aproximaţii
succesive de 8 biţi, care măsoară o tensiune Ux=6,23 V, ştiind că tensiunea de referinţă a
CNA eate de 16 V. Care este valoarea lui N?
Soluţie: -După primul impuls de tact, N=10000000, iar
U ref
U CNA = 1 ⋅ = 8 > U x , de unde rezultă a1=0;
2
- După cel de-al doilea impuls de tact, N=01000000, iar
U ref U ref
U CNA = 0 ⋅ + 1⋅ = 4 < U x , de unde rezultă a2=1;
2 4
- După cel de-al treilea impuls de tact, N=01100000, iar
U ref U ref U ref
U CNA = 0 ⋅ + 1⋅ + 1⋅ = 6 < U x , de unde rezultă a3=1;
2 4 8
- După cel de-al patrulea impuls de tact, N=01110000, iar
U ref U ref U ref U ref
U CNA = 0 ⋅ + 1⋅ + 1⋅ + 1⋅ = 7 > U x , de unde rezultă a4=0; etc.
2 4 8 16
Diagrama temporală este reprezentată în figura 5.6.b, iar N=01100011
DC OP
Um
C0
Ux
+Ur _
-Ur K AO Ux1
R + P N
C
T0 T1 T2 t
a) b)
Fig. 5.7. a - CAN cu dubla integrare; b - Diagrama de tensiuni.
55
Măsurări electrice şi electronice
Procesul de conversie este realizat în minimum două etape: în prima etapă se închide
comutatorul K şi se aplică la intrarea integratorului realizat cu amplificatorul operaţional AO,
tensiunea necunoscută continuă Ux, o perioadă de timp T0. În funcţie de polaritatea tensiunii
care se obţine la ieşirea integratorului, generatorul secvenţei de măsurare comandă comutatorul
K astfel încât tensiunea de referinţă să fie aplicată cu semn contrar faţă de Ux (în acest mod se
stabileşte şi polaritatea tensiunii de intrare). Condensatorul C0 din integratorul Miller începe să
se descarce liniar spre "0 V" cu o pantă constantă; trecerea prin zero este sesizată de
comparatorul C. Poarta logică P a fost deschisă la sfârşitul perioadei T0 şi se blochează după
un interval de timp T1 de către comparator. În acest interval de timp prin poartă au trecut spre
numărătorul N un număr de Nx impulsuri furnizate de oscilatorul pilot CP. Pentru perioada
T1 se poate scrie (Ux > 0):
T0
1 Ux Ux
uc = −
C0 ∫ RC
0 0
⋅ dt = −
RC0
T0 , (5.5)
T0 +T1
1 UR U U
uc = −
C0 ∫
T0
R
⋅ dt = − x T0 + R T1 = 0 ,
RC0 RC0
(5.5)
de unde rezultă:
UR UR
Ux = T2 = ⋅ Nx. (5.7)
T1 T1 ⋅ f e
• Din ce cauză tensiunea de referinţă trebuie să fie de semn contrar faţă de tensiunea
necunoscută??
• La acest CAN este necesară condiţia Ux ≤ UR?
• Ce condiţii se impun stabilităţii frecvenţei oscilatorului pilot?? dar acurateţea cu care
sunt cunoscute componentele R şi C ?
• Demonstraţi că dacă perioada de integrare a tensiunii necunoscute este multiplu al
perioadei semnalului integrator, eroarea datorată acestuia este nulă.
• Cum pot fi convertite numeric semnalele alternative??
56
Măsurări electrice şi electronice
Ele pot fi clasificate după numărul de canale prin care se preiau informaţiile în:
a) SAD monocanal, unde se preia o singură informaţie de la un măsurand;
b) SAD multicanal, unde se preiau mai multe informaţii de la mai mulţi măsuranzi.
După modul în care se face preluarea informaţiei provenite din canale diferite, SAD
multicanal se clasifică în:
1) SAD multicanal cu multiplexare analogică, la care se face direct comutarea
semnalelor analogice de la intrare;
2) SAD multicanal cu multiplexare numerică, pentru care comutarea semnalelor de
intrare se face după ce acestea au fost convertite în formă numerică.
Cel mai simplu sistem de achiziţii de date este SAD monocanal a cărui schemă bloc
este prezentată în figura 5.8. În principiu, orice voltmetru electronic numeric reprezintă un
SAD monocanal.
s(t)
BC EM CAN I
DC
Semnalul s(t), provenit de la măsurand în mod direct sau prin intermediul unui
traductor, este aplicat unui bloc de condiţionare a semnalului, BC care are rolul de a aduce
nivelul semnalului de intrare în zona de lucru a CAN în vederea convertirii acestuia în formă
numerică. Prin urmare, în cadrul BC, se realizează o operaţie de preprocesare a semnalului de
intrare care poate fi: amplificare, atenuare, axare sau chiar prelucrări primare ale semnalului,
cum ar fi: conversie, integrare, derivare, filtrare etc.
Pe baza schemei descrise mai sus pentru SAD monocanal se poate realiza un SAD
multicanal cu multiplexare numerică, având schema bloc din figura 5.9. Din figură rezultă că
acest sistem de achiziţii de date se obţine prin repetarea de n ori, corespunzător numărului de
canale, a SAD monocanal, singurul element ce apare în plus fiind un multiplexor numeric, MN
57
Măsurări electrice şi electronice
s1(t)
BC1 EM1 CAN1
MN
sn(t)
BCn EMn CANn
DC
Schema prezentată, deşi poate asigura performanţe optime, prezintă dezavantajul unui
preţ de cost extrem de ridicat, deoarece foloseşte un număr mare de blocuri (dintre toate
blocurile componente, CAN are cel mai mare preţ de cost).
O schemă mai economică, care are performanţe mai reduse din punctul de vedere al
vitezei de lucru şi al acurateţei este cea prezentată în figura 5.10, care reprezintă un sistem de
achiziţii de date cu multiplexare analogică.
s1(t)
s2(t)
. MA BC EM CAN I
.
.
sn(t)
DC
58
Măsurări electrice şi electronice
I+DC
Interfaţa are aici şi rolul unui dispozitiv de comandă care asigură încărcarea sau
ştergerea conţinutului unui anumit registru, cât şi transmiterea informaţiilor spre convertoarele
numeric-analogice, CNA care transformă datele numerice în semnale analogice care sunt
furnizate la bornele de ieşire ale SDD.
59
Măsurări electrice şi electronice
REZUMAT
• Convertoarele analog-numerice transformă un semnal analogic într-un număr, iar
convertoarele numeric-analogice - un număr într-un semnal analogic.
• Funcţionarea CNA cu reţea R-2R se bazează pe proprietatea reţelei R-2R de a diviza
cu doi curenţii care ies din fiecare nod.
• CAN de tip paralel realizează comparaţia simultană a tensiunii necunoscute cu o
“scară” de tensiuni furnizată de un divizor de tensiune format din rezistenţe egale.
• CAN de tip serie-paralel este format dintr-o serie de celule care conţin un CAN
paralel şi un CNA, inclusiv schema de procesare a semnalelor de diferenţă în scopul
simplificării constructive a CAN paralel, pentru acelaşi număr de biţi.
• CAN cu aproximaţii succesive realizează testarea fiecărui bit, începând cu cel mai
semnificativ, urmând ca în blocul de decizie şi transfer să se stabilească valoarea
fiecărui bit testat.
• CAN cu dublă integrare realizează integrarea tensiunii necunoscute o perioadă de
timp bine determinată, urmată de o descărcare a tensiunii de la bornele
condensatorului din integrator, cu pantă constantă; intervalul de timp
corespunzător descărcării, este proporţional cu tensiunea necunoscută.
• Sistemele de achiziţii de date, realizate în varianta monocanal sau cu mai multe
canale, cu multiplexare analogică sau numerică, au rolul de a prelua, procesa şi
converti numeric semnalele care provin de la unul sau mai mulţi măsuranzi.
• Sistemele de distribuţie a datelor servesc la transformarea datelor numerice în
semnale analogice.
Întrebări şi probleme
1. Cât este eroarea de cuantizare la CAN paralel, cu aproximaţii succesive şi cu dublă
integrare??
2. Desenaţi o schemă de decodor pentru un CAN paralel de 3 biţi.
3. Dacă într-un SAD se foloseşte un CAN paralel, de ce nu mai este necesar circuitul de
eşantionare şi memorare??
4. Din ce cauză la CAN serie-paralel se folosesc CAN de tip paralel şi nu alte tipuri de
CAN??
5. Cât este timpul de conversie al CAN cu aproximaţii succesive??
6. Să se determine rezultatul conversiei şi să se deseneze diagrama temporală pentru
un CAN cu aproximaţii succesive de 8 biţi, dacă Ux=12,84 V, iar UR= 16 V.
7. În ce s-ar transforma un CAN cu dublă integrare dacă se inversează locurile pentru
sursa de tensiune necunoscută şi sursa de referinţă??
8. Cum trebuie să fie numărul conţinut în numărător, pentru ca eroarea de conversie a
CAN cu dublă integrare să fie cât mai mică??
9. Care este rolul circuitului de eşantionare şi memorare într-un SAD??
10. Exemplificaţi câteva aplicaţii practice ale SDD.
60
Măsurări electrice şi electronice
Subiecte
6.1. Măsurarea intensităţii curentului electric
6.2. Măsurarea tensiunii electrice
6.3. Compensatoare de măsurare
6.4. Osciloscopul catodic
6.4.1. Tubul catodic
6.4.2. Schema bloc a osciloscopului catodic
6.5. Măsurarea puterii electrice
I A Ra
+
E = R
-
Ra
δs = − , (6.1)
R + Ra
61
Măsurări electrice şi electronice
U2 = I1 ⋅ Rr (6.2)
Rr
I1
-
AO
U1
+ U2
În figura 6.3 se prezintă schema de măsurare a curenţilor mari cu ajutorul unei scheme
cu AO care, în principiu, este o schemă de măsurare indirectă cu şunt, AO având rolul
milivoltmetrului; din cauza folosirii montajului de amplificator neinversor, impedanţa de
intrare este teoretic infinită. Considerând AO ideal, tensiunea de ieşire va avea valoarea:
-
AO
I
+
Rr
Rs U1
U0
U2
Rm
R
U0 = I ⋅ Rs 1 + r (6.4)
Rm
D2 I
t
I I’ D1
A Imed
t
a) b)
62
Măsurări electrice şi electronice
T /2
1 2
I med =
T ∫
0
I ef 2 ⋅ sin ωt ⋅ dt =
π
I ef , (6.5)
relaţie ce permite etalonarea scării gradate direct în valori efective ale curentului măsurat. În
acest caz, se constată o scădere a sensibilităţii de măsurare la mai puţin de 1/2 din sensibilitatea
de curent continuu. Pentru alte forme de undă, se stabilesc alte relaţii de etalonare. Schema
introduce limitări şi erori suplimentare din cauza caracteristicilor diodelor reale. Dioda D2 este
introdusă în circuit pentru a permite închiderea semialternanţei negative prin sarcină şi
protejarea diodei D1.
În cadrul măsurărilor electrice, măsurarea tensiunii are cea mai mare pondere,
datorită faptului că în acest caz nu se modifică structura constructivă a circuitului electric.
Măsurarea tensiunii electrice se face cu metode directe, însă sunt posibile şi metode indirecte
de măsurare. În toate măsurările de tensiune se urmăreşte ca prin introducerea mijlocului de
măsurare - în paralel între două puncte din circuit (figura 6.5) - să nu se perturbe funcţionarea
acestuia.
ri
+ V
E = U
Rv
_
UAB
VE
R2
L P
B
R3 C3 R4 C4
UA UB
1
Pentru un circuit complex, schema echivalentă se obţine cu teorema lui Thevenin.
63
Măsurări electrice şi electronice
T
1 2
T ∫0
U ef = u (t )dt , (6.7)
Aca C
ux
R1
TC1
- D
AO
∆U
+
U0
R2 TC2
64
Măsurări electrice şi electronice
R1
U xef = U 0 (6.9)
Aca R2
b) Voltmetrele electronice cu diode în clasă B (de valori medii) au schema din figura
6.8 şi se caracterizează prin aceea că dioda conduce o jumătate de perioadă dintr-un semnal
sinusoidal (numai semialternanţa pozitivă). Indicaţia acestor voltmetre este proporţională cu
valoarea medie şi ele sunt etalonate direct în valori efective pentru forme de undă sinusoidale,
conform relaţiei:
T /2
1 2
U med =
T ∫U
0
ef 2 sin ωtdt =
π
U ef . (6.10)
V
U
Rv
- D
AO
+
R u2
u1
Fig.6.10. Dioda”ideală”
65
Măsurări electrice şi electronice
c) Voltmetrele electronice cu diode în clasă C (de vârf) sunt caracterizate prin aceea
că dioda conduce mai puţin decât o jumătate de perioadă dintr-un semnal sinusoidal ca urmare
a încărcării condensatorului la valoarea de vârf a tensiunii de intrare. Schema de principiu a
unui voltmetru cu diodă în clasă C (varianta serie), este prezentată în figura 6.11, împreună cu
diagramele de tensiuni.
D
u C
A uc(t)
+ Um B
C V
U
- Rv 0
u(t) τ t
a) b)
U m = 2U ef , (6.11)
relaţie pe baza căreia se etalonează voltmetrul. În cazul măsurării altor forme de undă, diferite
de cea sinusoidală, apar erori de măsurare ce depind de amplitudinea şi faza armonicelor
deoarece nu mai este valabilă relaţia anterioară de etalonare a scării.
La toate tipurile de voltmetre prezentate, pentru extinderea domeniului de măsurare se
folosesc amplificatoare de măsurare - pentru măsurarea unor tensiuni mici şi divizoare de
tensiune compensate cu frecvenţa (atenuatoare) - pentru măsurarea unor tensiuni mari.
66
Măsurări electrice şi electronice
ca
cc-ca
Interfaţa
H cc
AC CAN
R
R
Conv.R SR
Şunt
L
Aplicaţia 3
Să se proiecteze un divizor de tensiune cu raportul de divizare 1:10 pentru un osciloscop
(sondă cu divizor), ştiind că impedanţa de intrare în osciloscop este formată dintr-o rezistenţă
R0= 1MΩ în paralel cu o capacitate C0= 30 pF, iar capacitatea cablului coaxial este Cp= 70
pF. Care este impedanţa de intrare a sondei în acest caz?
Soluţie: Conform relaţiilor (3.15) şi (3.16), se poate scrie:
R 0 (C 0 + C p ) = R1C1 ,
U2 R0
= .
U 1 R0 + R1
După înlocuire, se obţine: R1= 9 MΩ şi C1= 11,1 pF.
Impedanţa de intrare va fi formată dintr-o rezistenţă:
Rin = R1 + R 0 = 10 MΩ ,
în paralel cu un condensator echivalent capacităţilor C1, înseriat cu C0 în paralel cu Cp:
C1 (C0 + C p )
Cin = = 10 pF.
C1 + (C0 + C p )
67
Măsurări electrice şi electronice
După modul în care se realizează compensarea, ele pot fi cu compensare manuală sau
automată. Compensatoarele automate se clasifică în:
a) compensatoare de tip integral, care conţin în cadrul buclei de reacţie un bloc
integrator, ceea ce conduce la erori statice foarte reduse;
b) compensatoare de tip proporţional, la care mărimea de comandă a compensării este
direct proporţională cu eroarea absolută.
+ -
R I
A
B
r
∆U
IN EX Rx
+ -
Fig. 6.13. Schema compensatorului de curent continuu.
EN r
E X = rI = r = EN , (6.12)
R R
de unde rezultă că potenţiometrul R poate fi etalonat direct în valori ale tensiunii necunoscute.
68
Măsurări electrice şi electronice
Tubul catodic cu deflexie electrostatică este compus dintr-un tub de sticlă cilindric,
terminat în partea frontală cu un trunchi de con (figura 6.14), vidat în interior. În partea
cilindrică a tubului se găsesc: tunul electronic - cu ajutorul căruia se produce un fascicul de
electroni, dispozitive de accelerare şi focalizare şi plăcile de deflexie ale fasciculului de
electroni pe orizontală şi verticală.
Ecran
Y1 X1
F
K GW A1 A2 Y2 X2
Folie metal +
-EA Apa Luminofor
Tunul electronic este format dintr-un filament F, care produce încălzirea unui catod K
la o temperatură de ordinul a 1000 - 1500°C. Ca urmare a încălzirii catodului, prin efect
termoemisiv, sunt emişi electroni care formează în jurul catodului un nor de electroni. Pentru a
se obţine un randament emisiv ridicat la temperaturi nu prea înalte, catodul este acoperit cu
anumiţi oxizi cu proprietăţi temoemisive foarte bune. Peste catod se găseşte un cilindru
prevăzut cu un orificiu axial, numit grila Wehnelt, GW; acest electrod are rolul de a lăsa să
treacă numai un fascicul îngust de electroni în direcţie axială. Întrucât grila Wehnelt este legată
la un potenţial mai negativ decât catodul, prin modificarea polarizării acesteia, este posibil să
se controleze numărul de electroni emişi şi prin aceasta, intensitatea spotului care apare pe
ecranul tubului catodic.
Electronii emişi de tunul electronic sunt acceleraţi de câmpul electric format de anozii
de accelerare şi focalizare A1 şi A2, legaţi la potenţiale diferite, de ordinul sutelor de volţi;
anozii au forma unor cilindri goi în interior. Cei doi anozi formează o lentilă electrostatică.
Reglând diferenţa de potenţial dintre cei doi anozi, se modifică distribuţia câmpului electric,
făcând astfel posibilă focalizarea spotului pe ecranul tubului catodic.
69
Măsurări electrice şi electronice
proporţională cu tensiunea aplicată plăcilor, lungimea acestora şi distanţa dintre plăci şi ecran
şi invers proporţională cu distanţa dintre ele şi viteza cu care intră electronii între plăcile de
deflexie.
Pentru ca electronii să aibă o energie cât mai mare, pe partea conică interioară a
tubului catodic este depus un anod de postaccelerare Apa, în formă de spirală, cu rezistenţa
electrică de circa 10 MΩ, alimentat la tensiuni de ordinul kV sau zeci de kV faţă de masă. Pe
partea frontală a tubului catodic, în interior, se află o depunere de luminofor, o substanţă cu
proprietăţi fotoemisive (sulfură de zinc cu cupru, aluminiu etc.). Pentru ca circuitul electric
format cu fasciculul de electroni să se închidă, peste stratul de luminofor se depune o folie de
aluminiu sau un strat de acvadag (soluţie coloidală de grafit) care este legată electric la anodul
de postaccelerare.
Int Px
Sincro CS
Ext
Py
GW
Uz BT
Ux Ax
70
Măsurări electrice şi electronice
catodic permite vizualizarea unui semnal în funcţie de timp sau vizualizarea unui semnal în
funcţie de un alt semnal, (există şi osciloscoape care permit vizualizarea concomitentă a mai
multor semnale - osciloscoape cu 2 sau cu 4 canale). Semnalele aplicate la intrările
osciloscopului sunt de regulă tensiuni, însă, folosind traductoare adecvate, pot fi vizualizate şi
alte mărimi electrice sau neelectrice.
Pentru vizualizarea unui semnal în funcţie de timp, astfel încât axa timpului să fie
orizontală şi uniformă, este necesar ca pe plăcile de deflexie pe orizontală să se aplice o
tensiune liniar variabilă care să producă deplasarea spotului (baleierea), de-a lungul ecranului,
cu viteză constantă. Întrucât se doreşte ca această imagine să apară în permanenţă pe ecran şi
totodată să fie staţionară, este necesar ca această tensiune să se repete după anumite intervale
de timp, corelată ca frecvenţă şi fază cu frecvenţa şi faza semnalului vizualizat, obţinându-se
astfel o tensiune având forma unor dinţi de fierăstrău (figura 6.16).
UBT
Cursa
directă Cursa
inversă
t
Ta
TBT
De la ieşirea circuitului de intrare, semnalul este aplicat unui amplificator repetor care
asigură o impedanţă mare de intrare pentru a nu modifica raportul de divizare şi apoi, unui
71
Măsurări electrice şi electronice
amplificator de bandă largă - amplificatorul pe verticală Ay, care îl amplifică până la un nivel
suficient de mare pentru a asigura o deflexie pe verticală corespunzătoare. Acest amplificator
este prevăzut cu ieşire simetrică pentru comanda plăcilor de deflexie pe verticală. Deoarece
declanşarea bazei de timp prin blocul de sincronizare se face cu o oarecare întârziere, la unele
osciloscoape există o linie de întârziere prin care se aplică semnalul la intrarea amplificatorului
pe verticală pentru redarea şi a detaliilor de început ale semnalului vizualizat.
• Care sunt erorile ce apar din cauza neliniarităţii tensiunii produse de baza de timp??
• Explicaţi din ce cauză sincronizarea se realizează în funcţie de frontul şi nivelul
semnalului.
• De ce este necesară blocarea spotului pe durata cursei de întoarcere??
• Din ce cauză amplificatoarele pe orizontală şi pe verticală trebuie să aibă intrare
asimetrică şi ieşire simetrică??
• Cât este frecvenţa minimă a benzii de frecvenţe a celor două amplificatoare şi cum se
poate face poziţionarea imaginii pe ecranul osciloscopului??
• Din ce cauză se afirmă că măsurările făcute cu osciloscopul sunt măsurări geometrice şi
ce importanţă are grosimea spotului în cadrul acestor măsurări??
• Care este figura obţinută pe ecranul osciloscopului dacă
• U x = U sin ωt , iar U y = U sin 2ωt ?
72
Măsurări electrice şi electronice
P =U ⋅ I = I 2R =U 2 / R . (6.13)
T T
1 1
P=
T ∫
0
p(t )dt = ∫ u ⋅ idt .
T 0
(6.14)
P = UI cos ϕ = I 2 R , (6.15)
o putere reactivă:
Q = UI sin ϕ = I 2 X , (6.16)
şi o putere aparentă:
S = UI = I 2 Z , (6.17)
unde U şi I sunt valorile efective alte tensiunii şi curentului, ϕ este unghiul de defazaj dintre
tensiune şi curent, iar R, X şi Z reprezintă parametrii sarcinii.
Măsurarea directă a puterilor atât în c.a. la frecvenţa reţelei, cât şi în c.c. se face de
obicei cu wattmetre bazate pe dispozitivul electrodinamic acărui indicaţie este proporţională cu
produsul curenţilor care parcurg o bobină fixă şi o bobină mobilă:
C
α = CI A I B cos φ = U ⋅ I cos φ = K ⋅ P , (6.18)
RB
73
Măsurări electrice şi electronice
* A A *
* W * W
V
V
R R
U U
a) b)
Fig. 6.17. Schemele de conectare ale unui wattmetru.
Rezumat
• Măsurarea curentului electric necesită conectarea ampermetrului în serie cu
sarcina, iar pentru ca erorile de măsurare să fie cât mai reduse este necesar ca
rezistenţa interioară a ampermetrului să fie cât mai mică.
• Măsurarea tensiunii electrice necesită conectarea voltmetrului în paralel cu
sarcina, iar pentru ca erorile de măsurare să fie cât mai reduse este necesar ca
rezistenţa interioară a voltmetrului să fie cât mai mare.
• Măsurarea valorii efective a curentului şi a tensiunii se face, de obicei, cu aparate
de măsurat de curent continuu prevăzute cu redresor sau detector şi care sunt
etalonate în valori efective numai pentru forme de undă sinusoidale.
• Extinderea domeniului de măsurare pentru ampermetre şi voltmetre se
realizează cu şunturi, respectiv cu rezistenţe adiţionale; în c.a., la valori mari, se
folosesc transforma-toarele de măsurare de curent şi respectiv, de tensiune.
• Pentru ca raportul de divizare al divizoarelor rezistive de tensiune să nu depindă
de frecvenţă se realizează compensarea cu frecvenţa a raportului de divizare.
• Metodele de compensare sunt metode de zero şi permit măsurarea cu acurateţe
ridicată a tensiunii electromotoare, independent de valoarea rezistenţei
interioare a sursei.
• Osciloscopul catodic permite vizualizarea unui semnal în funcţie de timp sau de
un alt semnal; măsurările cu oscilos-copul analogic se fac asupra imaginii
geometrice.
• În tehnică predomină măsurarea puterii electrice active, care în circuitele de
joasă frecvenţă, se face cu ajutorul wattmetrului.
74
Măsurări electrice şi electronice
Întrebări şi probleme
1. Ce se înţelege prin rezistenţă interioară mică la ampermetre şi respectiv, rezistenţă
interioară mare la voltmetre?
2. Din ce cauză aparatele electrice cu redresor măsoară corect numai valoarea
efectivă a semnalelor sinusoidale?
3. Cum explicaţi faptul că pentru semnalele de frecvenţă ridicată se folosesc
numai voltmetrele de vârf?
4. Un dispozitiv magnetoelectric are curentul nominal de 50µ µA şi rezistenţa
interioară de 500 Ω.
a) Să se dimensioneze un şunt multiplu pentru extinderea domeniului de
măsurare la 1, 3 şi 10 mA.
b) Să se dimensioneze rezistenţele adiţionale pentru extinderea domeniului de
măsurare la 1, 3 şi 10 V.
c) Aceeaşi problemă pentru măsurarea unor mărimi sinusoidale.
5. Evaluaţi eroarea introdusă în procesul de măsurare de indicatorul de nul al
compensatorului.
6. Să se deducă expresia sensibilităţii tubului catodic.
7. Ştiind că în timpul cursei inverse se produce descărcarea unui condensator,
care este motivul pentru care durata acestei curse nu trebuie să fie foarte
mică?
8. Din ce cauză la vizualizarea unui semnal dreptunghiular porţiunile orizontale
ale imaginii sunt intense, iar cele verticale, cu strălucire redusă şi ce
importanţă are grosimea spotului?
9. Ştiind că unitatea de măsură dBµV se defineşte cu relaţia: L = 20 lg(U 1µV ) ,
să se determine puterea consumată de o rezistenţă de 50 Ω, la bornele căreia se
măsoară un nivel de 26 dBµ µV.
75
Măsurări electrice şi electronice
Subiecte
7.1. Măsurarea frecvenţei
7.2. Măsurarea perioadei
7.3. Măsurarea impedanţelor
7.3.1. Ohmmetre
7.3.2. Punţi de curent alternativ
7.3.3. Punţi de curent continuu
Dintre toate mărimile care se pot măsura în prezent, cea mai mare acurateţe este
obţinută la măsurarea frecvenţei şi a timpului, incertitudinea de determinare a frecvenţei
putând atinge 10-14. De remarcat că în aceste domenii de măsurare se asigură cele mai mari
exactităţi şi pentru mijloacele de măsurare care constituie bunuri de larg consum, un ceas
electronic putând asigura incertitudini de măsurare de ordinul ±1 p.p.m.1
Semnalul x(t) a cărui frecvenţă fx se măsoară, este aplicat unui circuit formator de
s(t) FI SI N AF
OE DF
1
1 p.p.m. = 10-6 – părţi per milion
76
Măsurări electrice şi electronice
Pentru a obţine aceste intervale de timp, frecvenţa semnalului produs de oscilatorul etalon este
divizată de către un divizor de frecvenţă, DF.
x(t)
H
0
t
L
0
t
Fig.7.2. Explicativă la triggerul Schmidt
T
Nx = = T ⋅ fx. (7.1)
Tx
∆N = ∆T ⋅ f x ± 1 ,
∆N ∆T 1 1
δ= = ± = δOE ± (7.2)
Nx T T ⋅ fx Nx
unde δOE este eroarea relativă de determinare a frecvenţei etalon şi este de ordinul 10-6...10-7.
Din relaţia (7.2) rezultă că numărul de impulsuri din numărător trebuie să fie cât mai
mare pentru ca eroarea relativă de măsurare să fie cât mai mică. Acest deziderat poate fi
realizat prin creşterea timpului de măsurare, soluţie nu întodeauna acceptată tehnic. De
exemplu, dacă timpul de măsurare este TBT = 1s, pentru măsurarea frecvenţei reţelei f0 = 50 Hz,
se va obţine N = 50±1, rezultând o eroare de ±2%; în cazul în care timpul de măsurare creşte la
TBT = 10s, se obţine N = 500±1, eroarea de măsurare devenind ±0,2%.
fx
N0 = r. (7.3)
fy
77
Măsurări electrice şi electronice
Pentru ca erorile de măsurare să fie cât mai reduse, este necesar ca fx > fy. Erori
suplimentare apar şi în cazul în care peste semnalele utile se suprapun perturbaţii care sunt mai
mari decât diferenţa dintre nivelurile superior şi inferior ale triggerului Schmidt.
Măsurarea numerică a perioadei unui semnal se poate realiza cu ajutorul unei scheme
asemănătoare cu schema frecvenţmetrului numeric la care se schimbă între ele poziţiile
oscilatorului etalon cu a sursei de semnal (figura 7.3).
x(t) FI :2
SI N AF
OE
N x = T0 ⋅ f e . (7.4)
Eroarea de basculare apare la trecerea pragului de detecţie din cauza unei tensiuni
perturbatoare; în figura 7.4, semnalul sinusoidal reprezintă semnalul de măsurat, peste care se
suprapune un semnal dreptunghiular, la trecerea prin zero. Rezultă o decalare a momentului de
trecere prin zero:
1 (7.5)
δ =δ + +δ .
T0 basc
Nx
x(t)
A
Up
t
∆T
78
Măsurări electrice şi electronice
2π
Up = A ∆T
Tx
de unde rezultă eroarea de basculare (care poate să apară la începutul şi sfârşitul perioadei):
∆T 1 U p
δ basc = ± = ⋅ (7.6)
Tx π A
Din relaţia (7.5) rezultă că pentru a se obţine erori de măsurare reduse este necesar ca
frecvenţa oscilatorului etalon şi perioada semnalului necunoscut să fie cât mai mari. De exemplu,
pentru un semnal cu frecvenţa de 50Hz (Tx=20ms), dacă frecvenţa oscilatorului etalon este de 10
MHz, se obţin N=200000±1 impulsuri; prin urmare, la frecvenţe joase este mai convenabilă
măsurarea numerică a perioadei decât a frecvenţei, deoarece asigură o acurateţe mai mare.
Frecvenţa care se măsoară cu aceeaşi eroare ca şi perioada sa se numeşte frecvenţă critică.
Aplicaţie
Un numărător universal conţine un oscilator etalon de 10 MHz, cu o stabilitate de ±10-7 şi o
bază de timp ce furnizează intervale de timp de 1 şi 10 s.
a. Să se determine, pentru cele trei domenii ale bazei de timp, eroarea de măsurare a unei
frecvenţe de 2 kHz.
b. Care este eroarea de măsurare a perioadei dacă raportul semnal /zgomot este de 40 dB?
c. Să se determine frecvenţele critice.
Soluţie: a. Eroarea de determinare a frecvenţei se calculează cu expresia (7.2):
1
δ f 1 = 10 −6 ⋅ 10 2 + ⋅ 100 = ±0,05%
2000
1
δ f 10 = 10 −6 ⋅ 10 2 + ⋅ 100 = ±0,0051%
20000
b. Pentru a se obţine o acurateţe superioară, la măsurarea perioadei se consideră punctele de
trecere prin zero.
Conform relaţiei (7.4), eroarea de basculare va fi:
2∆T 1 U zg 1
40
−
δ basc = = ⋅ = ⋅ 10 20 = 0,3%.
T π U π
Rezultă că eroarea de măsurare a perioadei va fi:
1
δ T = 10 −6 ⋅ 10 2 + ⋅ 100 + 0,3 = ±0,3201%.
5000
d. Frecvenţa critică se determină cu relaţia:
f0
f cr = ,
TBT T0
de unde rezultă: fcr1= 3,3kHz; fcr10= 1kHz.
• Explicaţi grafic cum creşte imunitatea la perturbaţii în cazul folosirii detecţiei cu două
praguri.
• Din ce cauză eroarea de numărare este ±1?
• Cum trebuie modificată schema frecvenţmetrului pentru a permite măsurarea
diferenţei a două frecvenţe? Ce condiţii se impun frecvenţelor şi respectiv,
diferenţei acestora, pentru ca eroarea de măsurare să fie redusă?
79
Măsurări electrice şi electronice
Z = R + jX , (7.7)
1
Y= = G + jB , (7.8)
Z
unde: G reprezintă conductanţa electrică, iar B - susceptanţa electrică.
I1 Z1 Z2 I2
U1 U2
Z12
Z1 Z2
U2
Z12 = (7.9)
I1 I 2 =0
cu condiţia ca măsurarea tensiunii de la ieşire U2 să se facă “în gol”.
7.3.1. Ohmmetre
80
Măsurări electrice şi electronice
E
Ix = . (7.10)
ri + R v + R a + R x
Rv A, Ra
E x, r i Rx
Din relaţia (7.10) se observă că pentru Rx = 0 Ω curentul din circuit are valoarea
maximă şi trebuie să fie egală cu valoarea nominală a curentului dispozitivului (relaţie care
foloseşte şi la calibrarea ohmmetrului), iar pentru Rx = ∞ Ω curentul prin dispozitiv devine nul;
o valoare importantă, care indică domeniul de măsurare, o reprezintă valoarea rezistenţei
măsurate la mijlocul scării gradate şi care este egală cu rezistenţa văzută dinspre exterior la
bornele ohmmetrului.
Ohmmetrul paralel este mai puţin folosit în practică deoarece consumă energie de la
sursa de alimentare şi în cazul în care nu este folosit la măsurări.
E0
U 2 = U1 = Rx (7.11)
R0
E0
R0
-
AO
+
u2
Rx u1
81
Măsurări electrice şi electronice
• Explicaţi din ce cauză clasa de exactitate pentru ohmmetre se defineşte prin raportarea
erorii absolute, considerată în unităţi de lungime, la lungimea scării gradate.
• În ce zonă a scării ohmmetrului se recomandă să se efectueze citirea pentru ca
incertitudinea de măsurare să fie cât mai redusă?
• Ce condiţii trebuie să îndeplinească un ohmmetru pentru a putea măsura rezistenţe
foarte mari? Dar foarte mici?
• Indicaţi o soluţie pentru ohmmetrul serie pentru a avea mai multe domenii de măsurare.
Z1 Z3
E1 E2
IN
Z2 Z4
Z2 Z4
U AB = E1 − E2 . (7.12)
Z1 + Z 2 Z3 + Z4
Z1 Z3
C
D
IN
Z4
Z2
B
U
82
Măsurări electrice şi electronice
Puntea are două diagonale: diagonala CD, la care se conectează sursa de alimentare U,
se numeşte diagonală de alimentare, iar diagonala AB, în care se conectează indicatorul de nul
IN, se numeşte diagonală de măsurare.
Z2 Z4 Z 2 Z 3 − Z1 Z 4
U AB = E ( − ) = E( ). (7.13)
Z1 + Z 2 Z 3 + Z 4 ( Z 1 + Z 2 )( Z 3 + Z 4 )
Z 2 Z 3 − Z1 Z 4 = 0 , (7.14)
relaţie independentă de tensiunea de alimentare, în care intervin numai impedanţele din punte;
rezultă că, dacă una dintre impedanţe este necunoscută, ea poate fi determinată în funcţie de
celelalte impedanţe (cunoscute) din punte, conform condiţiei ce rezultă de la echilibru. În
practică, puntea se foloseşte la măsurarea impedanţelor necunoscute folosind, de obicei, o
impedanţă dintr-un braţ al punţii reglabilă, cu ajutorul căreia se realizează echilibrarea.
Z2
Zx = ⋅ Z3 . (7.15)
Z4
Puntea obţinută pe baza relaţiei (7.15) se numeşte punte de raport. Dacă Z2 şi Z4 sunt
rezistenţe pure, pentru ca în condiţia de echilibru să nu apară şi frecvenţa tensiunii de
alimentare, este necesar ca Zx şi Z3 să fie de acelaşi tip (ambele inductive sau ambele
capacitive).
1
Z x = Z2 ⋅ Z3 , (7.16)
Z4
Z i ( jω ) =| Z i | e jϕi = Ri + jX i , (7.17)
Pentru ca cele două relaţii complexe să fie îndeplinite, este necesar ca:
83
Măsurări electrice şi electronice
| Z 1 | ⋅ | Z 4 |=| Z 2 | ⋅ | Z 3 |
(7.19)
ϕ1 + ϕ 4 = ϕ 2 + ϕ 3
sau:
R1 R4 − X 1 X 4 = R2 R3 − X 2 X 3
. (7.20)
R1 X 4 + X 1 R4 = R2 X 3 + X 2 R3
Ze
Fig. 7.9. Punte cu transformator
La echilibru, trebuie să avem IX=IR, sau:
'
U2 U2
= . (7.21)
Z x Z2
N1
Zx = Z2 , (7.22)
N2
adică echilibrarea punţii se poate realiza prin modificarea raportului numărului de spire (reglaj
brut), respectiv a impedanţei Z2 (reglaj fin). Performanţe superioare pot fi obţinute dacă şi
indicatorul de nul se conectează în punte prin intermediul unui transformator suplimentar.
84
Măsurări electrice şi electronice
∆U BA
Sd = , (7.23)
∆Z 1
∆U BA / E
Sr = . (7.24)
∆Z 1 / Z 1
Z 1 ∆U BA Z 1 E ⋅ ∆Z 1 ⋅ Z 4 F
Sr = ⋅ = ⋅ = . (7.25)
E ∆Z 1 E ∆Z 1 ( Z 1 + Z 3 )(Z 2 + Z 4 ) (1 + F ) 2
Sr
1/4
-1 +1 Re{F}
Fig. 7.10. Dependenţa sensibilităţii relative în funcţie de frecvenţă
85
Măsurări electrice şi electronice
Aplicaţie:
Se consideră puntea Sauty având schema din figura 7.11, la care echilibrul se obţine pentru
R2=1kΩ; R4=5kΩ; R2=100Ω şi C2=20nF. Să se determine parametrii condensatorului măsurat.
Soluţie: Din condiţia de echilibru se poate scrie:
1 1
Rx + ⋅ R4 = R2 + ⋅ R3 ,
j ωC x j ω C 2
de unde rezultă:
R2R3 R4
R x = = 20 Ω ; C x = C 2 = 100 nF.
R4 R3
Rx R3
Cx
∆U
C2
R4
R2
U
Fig.7.11. Puntea Sauty
R1 R3
A B
IN
R2
R4
I
D
+ –
E
Fig. 7.12. Punte de curent continuu
R1 R4 − R2 R3
U AB = E . (7.26.a)
( R1 + R3 )( R2 + R4 )
86
Măsurări electrice şi electronice
R1 R4 = R2 R3 , (7.26.b)
şi deci, pentru echilibrarea acestei punţi este necesar un singur element reglabil.
Dacă se presupune că puntea este de sensibilitatea maximă (rezistenţele din punte sunt
egale) şi se produce variaţia rezistenţei R1 cu ∆R, tensiunea de dezechilibru ce se obţine, va fi:
∆R
U AB = E . (7.27)
2( 2 R + ∆ R )
∆R ∆R
U AB = E (1 − ). (7.28)
4R 2R
E ∆R
U AB ≈ ⋅ . (7.29)
4 R
În aceste condiţii rezultă că în diagonala de măsurare se obţine o tensiune de
dezechilibru proporţională cu variaţia relativă a rezistenţei. Îmbunătăţirea liniarităţii punţii de
c.c. este posibilă prin:
a) alimentarea punţii de la o sursă de curent constant;
b) folosirea punţilor cu braţe neegale;
Pentru unele aplicaţii se pot folosi şi punţile active care au în compunerea lor
amplificatoare operaţionale.
În primul caz, pentru un curent I de alimentare a punţii, tensiunea de dezechilibru este:
R1 R4 − R2 R3
U AB = I . (7.30)
R1 + R2 + R3 + R4
R ⋅ ∆R
U AB = I . (7.31)
4 R + ∆R
Pentru variaţii mici ale rezistenţei R1, după dezvoltarea în serie Taylor şi neglijarea
termenilor de ordin superior, rezultă:
∆R ∆R
U AB = I (1 − ), (7.32)
4 4R
ceea ce conduce la o scădere a neliniarităţii de 2 ori în comparaţie cu cazul precedent.
În cazul punţii cu braţe neegale, se va considera R1=R2=R şi R3=R4=kR. Procedând
analog ca în cazurile precedente, se obţine:
k∆R ∆R
U AB = E 1−
(1 + k ) R k (1 + k )
2
, (7.33)
87
Măsurări electrice şi electronice
de unde rezultă o scădere a neliniarităţii de (1+k) ori, concomitent însă cu o reducere în acelaşi
raport a sensibilităţii punţii.
În figura 7.13 este prezentată schema unei punţi active. Dacă se consideră că AO este
ideal, din egalarea potenţialelor din punctele A şi B, se poate scrie:
E ∆R
U0 = ⋅ (7.34)
2 R
R+∆R
R A
-
AO
R B
+
U0
E R
• Din ce cauză la punţile de c.a., pentru obţinerea echilibrului, sunt necesare două elemente
reglabile independente?
• De ce este de dorit ca în condiţia de echilibru să nu intervină frecvenţa?
• Ce importanţă are liniaritatea punţilor în regim dezechilibrat?
• De ce se preferă folosirea punţilor de sensibilitate maximă?
Rezumat
Măsurarea numerică a frecvenţei şi perioadei are la bază stabilirera raportului a două
intervale de timp, dintre care unul este un interval de timp etalon.
Întrucât principiul de măsurare este acelaşi, în practică se folosesc numărătoare universale,
la care, printr-o alegere convenabilă a schemei de măsurare, se poate măsura frecvenţa,
perioada, raportul a două frecvenţe etc.
Impedanţa electrică este o mărime pasivă care poate fi pusă în evidenţă numai cu ajutorul
unor surse suplimentare de energie.
Metodele de măsurare a impedanţei au la bază fie metodele voltampermetrice - mijlocul de
măsurare cel mai reprezentativ fiind ohmmetrul, fie proprietăţile circuitelor electrice, ca în
cazul metodelor în punte, a Q-metrului etc.
Ohmmetrele se folosesc la măsurarea rezistenţelor electrice şi pot fi realizate în varianta serie
sau paralel cu scara neliniară sau numerice.
Măsurarea impedanţelor cu ajutorul punţilor are la bază proprietatea acestora de a putea fi
aduse la echilibru, fapt ce se poate constata măsurând tensiunea sau curentul din diagonala de
măsurare; la echilibru, între impedanţele din punte se stabileşte relaţia ca produsele
impedanţelor din laturile opuse sunt egale, condiţie independentă de tensiunea sursei de
alimentare.
Punţile pot fi alimentate în curent continuu, când se pot măsura numai rezistenţe sau în curent
alternativ; pentru ultimul caz, schemele se aleg astfel încât în condiţia de echilibru să nu
intervină frecvenţa.
Pentru unele aplicaţii, în special la măsurarea electrică a mărimilor neelectrice, punţile se
folosesc în regim dezechilibrat, tensiunea de dezechilibru fiind proporţională cu variaţiarelativă
a unei impedanţe faţă de valoarea acesteia la echilibru; pentru obţinerea sensibilităţii maxime
este necesar ca toate impedanţele din punte să fie egale.
Efectuarea echilibrării punţilor de curent alternativ presupune două elemente reglabile
independente, în timp ce pentru punţile de curent continuu, este necesar numai un element
reglabil.
88
Măsurări electrice şi electronice
Întrebări şi probleme
1. Ce definiţii se folosesc pentru măsurarea numerică a frecvenţei şi perioadei?
2. Dacă s-ar corela faza secvenţei de măsurare cu frecvenţa/ perioada ce se măsoară, cât ar fi
eroarea de numărare?
3. Din ce cauză în formatorul de impulsuri pentru măsurarea perioadei există un divizor de
frecvenţă cu doi?
4. Cum poate fi folosit un circuit serie R, L, C pentru măsurarea frecvenţei? Dar pentru
măsurarea impedanţelor (Q-metru)?
5. Demonstraţi că eroarea de măsurare la ohmmetre este minimă la mijlocul scării gradate.
6. Concepeţi o schemă de măsurare numerică a rezistenţei; de cine depinde rezoluţia şi care
este valoarea maximă a rezistenţei măsurate?
7. Pentru măsurarea rezistenţelor foarte mici se folosesc punţi speciale (puntea dublă); care
sunt problemele ce apar la măsurarea rezistenţelor foarte mici pentru puntea Weatstone?
8. Explicaţi convergenţa punţilor cu ajutorul diagramei fazoriale.
9. Se consideră puntea Maxwell-Wien cu schema din figura 7. 14 la care echilibrul se obţine
pentru R2= 1 kΩ Ω, R3= 10 kΩΩ, R4= 30 kΩ
Ω şi C4= 25 nF. Să se determine parametrii bobinei
măsurate.
Lx, Rx R3
∆U
R4
R2
C4
89
Măsurări electrice şi electronice
Subiecte
1. Generalităţi
2. Traductoare rezistive de deplasare
3. Traductoare tensometrice rezistive
4. Termorezistoare metalice
5. Termorezistoare semiconductoare
6. Traductoare de inductivitate proprie
7. Traductoare capacitive de deplasare
8. Traductoare cu radiaţii
9. Traductoare termoelectrice generatoare (termocupluri)
8.1. Generalităţi
Traductoarele rezistive bobinate sau cu pistă conductoare fac parte din categoria
traductoarelor parametrice şi se folosesc la măsurarea unor deplasări liniare, de ordinul
centimetrilor, sau unghiulare, în domeniul 0-240°(360°), respectiv n×360° pentru traductoarele
multitură, unde n reprezintă numărul de ture. Forma constructivă a unui traductor rezistiv
bobinat de deplasare este prezentată în fig. 8.1. Pe un suport izolator cu proprietăţi constante în
timp şi la acţiunea agenţilor exteriori este dispusă, spiră lângă spiră, o înfăşurare dintr-un
conductor cu rezistivitate mare (Ni-Cr, Ni-Cu, Ni-Cr-Fe etc.); spirele sunt izolate între ele prin
oxidare şi au partea superioară polizată pentru a face contact cu un cursor ce se poate deplasa
de-a lungul traductorului.
Cursorul realizează legătura între înfăşurare şi o pistă de contact; el trebuie să prezinte o
rezistenţă mică, să fie rezistent la uzură şi acţiunea vibraţiilor şi să nu aibă tensiune
termoelectromotoare faţă de înfăşurare sau pista de contact. Valoarea rezistenţei cursorului
90
Măsurări electrice şi electronice
depinde de starea suprafeţelor materialului din care se confecţionează (grafit, cupru grafitat sau
bronzuri elastice). Variaţia aleatoare a rezistenţei de contact este o sursă de zgomot care
afectează în special montajele reostatice de măsurare. Dependenţa rezistenţei traductorului de
poziţia cursorului este de obicei liniară, însă poate fi şi de altă natură (sinusoidală, logaritmică,
exponenţială etc.), în funcţie de forma suportului izolator, respectiv de caracteristicile
depunerii.
x Cursor
Pistă de
contact
Suport
izolator
Bobinaj
rezistiv
l
91
Măsurări electrice şi electronice
realizează din folie de hârtie, mătase, mase plastice etc. În mod normal, firele, respectiv folia
metalică au grosimi de ordinul zecilor de µm, iar grosimea suportului este de circa 0,1 mm
pentru hârtie şi 0,05 mm pentru materialele plastice.
∆R ∆l ∆ρ ∆S
= + − (8.1)
R l ρ S
Dacă se consideră conductorul rotund de diametru d, variaţia secţiunii are loc prin
intermediul diametrului, care depinde de variaţia lungimii conform relaţiei:
∆d ∆l
= −µ (8.2)
d l
unde µ este coeficientul lui Poisson având valoarea cuprinsă între 0,2 şi 0,4. Termenul ∆ρ/ρ
reprezintă fenomenul piezorezistiv şi este proporţional cu variaţia volumului:
∆ρ ∆V
=c , (8.3)
ρ V
unde c este constanta lui Bridgman, aproximativ egală cu unitatea pentru metale, cu +100
pentru semiconductoarele de tip "p" şi - 100 pentru semiconductoarele de tip "n". Dacă se ţine
seama că: V = π⋅ d 2⋅ l/4, înlocuind toţi termenii din relaţia (8.1) în funcţie de ∆l/l se obţine:
∆R ∆l ∆l
= [1 + 2 µ + c(1 − 2 µ )] = K , (8.4)
R l l
92
Măsurări electrice şi electronice
unde s-a notat cu K sensibilitatea relativă a traductorului. Pentru valorile lui µ şi c date, rezultă
că pentru traductoarele metalice K≈2, iar pentru cele semiconductoare K≈±100, semnul fiind
dat de tipul semiconductorului.
În ceea ce priveşte influenţa temperaturii, au loc concomitent trei fenomene: dilatarea
piesei, dilatarea firului traductorului şi modificarea rezistenţei traductorului. În principiu,
printr-o alegere convenabilă a materialelor, este posibilă compensarea efectelor amintite,
condiţie greu de realizat în practică; se preferă compensarea erorilor cu temperatura folosind
montaje diferenţiale sau montaje compensate termic. Mai supărător este faptul că modificările
de temperatură produc o deformaţie aparentă (de exemplu, pentru o piesă de oţel şi un traductor
din karma (∆l/l)aparent =10-5/ °C), deformaţie ce trebuie compensată prin mijloace electronice.
Pentru traductoarele tensometrice ce funcţionează în regim dinamic, nu este necesară compen-
sarea la variaţia de temperatură a mediului ambiant.
În ceea ce priveşte traductoarele tensometrice semiconductoare, sensibilitatea acestora
este dată în primul rând de efectul piezoelectric, efect ce depinde de concentraţia de impurităţi
a semiconductorului; la creşterea concentraţiei impurităţilor scade sensibilitatea relativă a
traductorului, dar creşte liniaritatea şi stabilitatea termică. De reţinut că traductoarele cu
semiconductoare de tip "p" sunt mai liniare la tracţiune, în timp ce traductoarele cu
semiconductoare de tip "n" sunt mai liniare la compresiune.
Numărul de cicluri la care pot fi supuse timbrele tensometrice depinde de natura
materialului din care sunt confecţionate şi scade o dată cu creşterea amplitudinii deformaţiei;
de exemplu, pentru o deformaţie de ±2⋅10-3, limita de oboseală este de 104 cicluri pentru
traductoarele din constantan şi 108 cicluri pentru traductoarele din izoelastic. Circuitele de
măsurare pentru timbrele tensometrice metalice sunt punţile alimentate în curent continuu,
curent alternativ sinusoidal sau dreptunghiular simetric; pentru timbrele tensometrice
semiconductoare pot fi folosite şi montajele potenţiometrice alimentate la curent constant sau
convertoare de rezistenţă. În ceea ce priveşte circuitele în punte, se folosesc punţi Wheatstone,
de obicei cu două sau patru timbre tensometrice. Trebuie amintit faptul că efectele
corespunzătoare braţelor adiacente din punte se scad, în timp ce efectele produse de braţele
opuse se adună; de asemenea, sensibilitatea maximă a unei punţi se obţine în cazul în care la
echilibru toate rezistenţele din braţele punţii sunt egale.
93
Măsurări electrice şi electronice
rezistivităţii datorat impurităţilor, ceea ce conduce la scăderea sensibilităţii. Din acest motiv, la
construirea termorezistoarelor metalice se folosesc numai metale cu puritate ridicată.
Criteriile privind alegerea metalelor pentru realizarea termorezistoarele sunt:
- rezistivitate mare, pentru obţinerea unor traductoare de dimensiuni reduse;
- coeficient de variaţie a rezistivităţii cu temperatura ridicat, pentru a avea o
sensibilitate ridicată;
- o bună liniaritate a caracteristicii de transfer, pentru a nu necesita circuite de
liniarizare suplimentare;
- asigurarea unei purităţi cât mai ridicate, pentru reproductibilitate şi sensibilitate
sporite;
- stabilitate în timp şi la acţiunea agenţilor chimici;
- preţ cât mai scăzut.
Îndeplinirea simultană a condiţiilor enumerate anterior nu poate fi realizată; în
prezent, ca materiale pentru realizarea termorezistoarelor metalice se folosesc: platina,
nichelul, cuprul şi wolframul.
Dintre metalele enumerate, platina se apropie cel mai mult de cerinţele impuse, cu
excepţia preţului de cost; platina se realizează cu o puritate de 99,999% - de unde rezultă o
bună reproductibilitate, este inactivă chimic şi nu prezintă modificări cristaline în timp.
Termorezistoarele din platină se folosesc în intervalul de temperatură (-180°C - +600°C),
eventual extins între -200 şi +1000°C. De remarcat că termorezistoarele din platină se folosesc
ca etaloane de temperatură în intervalul cuprins între 0 şi 600°C.
Deşi prezintă o sensibilitate mai ridicată decât a platinei, nichelul este mai puţin
folosit la construcţia termorezistoarelor atât din cauza oxidării la temperaturi ridicate, cât şi din
cauza unei tranziţii ce are loc la 350°C, tranziţie care modifică puternic rezistivitatea.
Termorezistoarele din nichel se folosesc în domeniul -100°C - +250°C, principalul lor
dezavantaj fiind legat de neliniaritatea pe care o prezintă.
O liniaritate foarte bună şi o mare sensibilitate o au termorezistoarele din cupru, însă
domeniul lor de măsurare se limitează la intervalul -50°C - +180°C din cauza activităţii chimice
pronunţate; un alt dezavantaj este datorat rezistivităţii reduse, care conduce la gabarite şi greutăţi
mari ale traductorului.
Deşi wolframul are o sensibilitate şi liniaritate superioare platinei, el este relativ puţin
folosit la construcţia termorezistoarelor, datorită modificărilor pe care le suferă structura cris-
talină în timp.
Rezistenţa nominală a termorezistoarelor metalice la 0°C poate fi 25, 50, 100, 500 sau
1000 Ω, ultimele fiind folosite în special pentru temperaturi joase; pentru a reduce influenţa
conductoarelor de legătură, termorezistoarele se construiesc în variante cu 3 sau 4 borne de
conectare.
Constructiv, termorezistoarele trebuie să asigure protecţia la acţiunea agenţilor
exteriori, preluarea rapidă a temperaturii mediului în care sunt introduse (inerţie termică mică),
să nu fie influenţate de fenomenele de dilatare şi să permită măsurarea atât în curent continuu,
cât şi în curent alternativ. Forma constructivă cea mai răspândită este prezentată în figura 8.6.b;
pe un suport izolator, realizat de obicei din două plăci din mică în formă de cruce, se realizează
o înfăşurare neinductivă dublu elicoidală (iniţial se spiralează conductorul cu spire de 1 - 2 mm
în diametru, după care se înfăşoară pe suport câte două spire, începând din vârf, cu mijlocul
conductorului). Această construcţie nu este afectată de fenomenele de dilatare. Întreaga
înfăşurare este introdusă într-un tub de protecţie închis la un capăt şi terminat la celălalt cu o
flanşă de fixare şi o cutie în care se află blocul bornelor (fig. 8.6.a). Timpul de răspuns al
acestor traductoare este de ordinul secundelor în lichide şi de ordinul zecilor de secunde în aer.
La termorezistoarele din platină firul are diametrul de ordinul zecilor de micrometri şi
o lungime de câţiva zeci de centimetri; firele de legătură de la termorezistor la blocul de borne
sunt din nichel, cu diametru mult mai mare pentru ca variaţia rezistenţei acestora cu
temperatura să fie neglijabilă. O altă variantă constructivă se poate realiza prin depunere;
astfel, pe o placă din aluminiu oxidată se depune un film din platină, obţinându-se un
termorezistor cu o inerţie termică de câteva ori mai mică decât la varianta precedentă însă şi cu
o scădere a sensibilităţii cu circa 50%. De asemenea, în practică se folosesc sonde
termorezistive de suprafaţă, asemănătoare timbrelor tensometrice, confecţionate de obicei din
nichel; inerţia lor termică este redusă (de ordinul milisecundelor) însă sunt sensibile şi la
deformaţii.
94
Măsurări electrice şi electronice
Flanşă Teacă de
cu borne protecţie
Suport Înfăşurare
izolator neinductivă
a) b)
Fig. 8.6. Termorezistor metalic.
unde: T este temperatura în °C, R25- valoarea rezistenţei la 25°C, iar constantele au valorile: α
-3 -1 -6 -2
=7,12.10 K şi β = 18,4.10 K . Termorezistoarele din siliciu au o dispersie sub 1%, ceea ce
le asigură interşanjabilitatea şi o stabilitate bună în intervalul -50 - +120°C. Până la 120°C, în
mecanismul de conducţie contează dopajul, care scade mobilitatea purtătorilor de sarcină, în
timp ce la temperaturi ridicate rezistenţa descreşte cu temperatura din cauza ionizărilor termice.
Cea mai mare răspândire o cunosc termistoarele, dispozitive care realizează
sensibilităţi mai mari cu circa un ordin de mărime decât termorezistoarele metalice. Ele sunt
structuri amorfe, realizate din amestecuri de oxizi metalici (MgO, MgAl2O4, Mn2O3, Fe3O4,
Co2O , NiO) sau săruri (ZnTiO4, BaTiO3) cu lianţi, supuse apoi unor procese de sinterizare. Au
95
Măsurări electrice şi electronice
R(T) U
Pdmax θ3 >θ2 >θ1
Pd=0
θ1
θ2
θ3
T I
a) b)
Fig. 8.8. Caracteristici ale termistoarelor NTC.
96
Măsurări electrice şi electronice
acordată circuitului de măsurare, astfel încât încălzirea proprie să fie neglijabilă în orice
condiţii. Schemele de măsurare sunt similare celor cu termorezistoare metalice, cu diferenţa că
valoarea curentului prin termistoare este de ordinul zecilor de µA. Datorită sensibilităţii lor
foarte mari, termistoarele sunt indicate la măsurarea diferenţială a temperaturii, atingând
rezoluţii de ordinul 0,01°C.
l2 1
unde: reluctanţa magnetică este Rm = ∫
L1 µS
dl , l1 şi l2 fiind limitele conturului între care se
defineşte Rm, iar µ - permeabilitatea magnetică a mediului dintre cele două limite, circuitul
magnetic având secţiunea S.
După modul de realizare practică, există două variante constructive de traductoare
inductive de inductivitate proprie de deplasare: cu armătură mobilă şi cu miez mobil.
Traductorul inductiv cu armătură mobilă (fig. 8.8.a) se compune dintr-un circuit
magnetic format dintr-o armătură fixă în formă de U, pe care sunt plasate N spire şi o armătură
mobilă în fomă de I, ce poate fi deplasată de măsurand. Poziţia iniţială, pentru x = 0,
corespunde întrefierului iniţial 2δ. Cu notaţiile din figură, se poate scrie:
µ 0µ r N 2 S Fe
L(x ) = , (8.20)
2(δ + x ) + Fe
l
µr
unde: SFe reprezintă secţiunea miezului, iar lFe – lungimea circuitului magnetic.
Din graficul reprezentat în figura 8.8.b se constată că variaţia inductivităţii în funcţie
de deplasare este neliniară, iar sensibilitatea traductorului depinde de întrefierul iniţial; în cazul
în care se doreşte obţinerea unei sensibilităţi mari, întrefierul iniţial trebuie să fie mic (sub 1
mm) , ceea ce reduce domeniul de măsurare la maximum (0,1-0,5)mm. Liniarizarea
caracteristicii traductorului se poate face prin utilizarea variantei diferenţiale cu două
traductoare identice care folosesc aceeaşi armătură mobilă.
Traductorul inductiv cu miez mobil - varianta diferenţială, este prezentat în figura 8.9;
pe un suport izolator sunt plasate două bobinaje identice, separate între ele printr-un inel
L(x)
Lmax
L(x) N spire x
δ -δ 0 x
a) b)
Fig.8.8. Traductor inductiv cu armătură mobilă.
magnetic cu rolul de reducere a inductivităţii de cuplaj mutual dintre cele două bobine. În
97
Măsurări electrice şi electronice
interiorul celor două bobine se poate deplasa un miez magnetic şi prin aceasta se pot modifica
în sens contrar valorile inductivităţilor celor două bobine. Pentru reducerea perturbaţiilor de
natură electromagnetică, se ecranează magnetic întreaga construcţie.
1 2 dL
F= I ef , (8.21)
2 dx
98
Măsurări electrice şi electronice
sunt prezentate în tabelul 8.3 din care se constată că variantele 1 şi 3.b au caracteristica
neliniară, ceea ce conduce la limitarea intervalului de măsurare la 0,1...0,3 din valoarea
corespunzătoare poziţiei iniţiale.
Tabelul 8.3
Nr. Tipul constructiv Caracteristica de transfer Funcţia de transfer
crt.
1.
ab
C ( x) = ε 0
x
2.
xb
C ( x) = ε 0
x
3. x
C ( x) = C 0 1 + (ε r − 1)
a
ab
C0 = ε 0
d
C0
C ( x) =
x
1+ (ε r − 1)
a
ab
C0 = ε 0
d
1 dC
F =− U2 , (8.33)
2 dx
99
Măsurări electrice şi electronice
∆C
C + Cp C
S ef = = Sr . (8.34)
∆x C + Cp
x
Pentru ca influenţa capacităţilor parazite să fie cât mai redusă este necesar ca
traductoarele să nu aibă nici o armătură la masă.
Iniţial, fenomenul a fost observat la cristalele de cuarţ (SiO2) care au forma unor
prisme hexagonale terminate prin două piramide; axa ce uneşte vârfurile piramidei se numeste
axa optică (z, z'), axele ce unesc vârfurile opuse ale secţiunii hexagonale sunt axe electrice (x,
x') , iar axele perpendiculare pe laturile secţiunii hexagonale sunt axe mecanice (y, y'). Pentru
schematizare, se poate reprezenta proiecţia pe un plan perpendicular pe axa optica Oz a 3
100
Măsurări electrice şi electronice
molecule de SiO2 care constituie o structură elementară de formă hexagonală, specifică acestui
sistem cristalin (fig. 8.14). În absenţa unor forţe exterioare, centrul de greutate al sarcinilor
pozitive coincide cu centrul de greutate al sarcinilor negative, rezultând un moment dipolar nul.
Dacă apar forţe exterioare, de exemplu, după Oy, în urma deformării structurii, cele două
centre de greutate ale sarcinilor electrice se distanţează, conducând la apariţia unui moment
electric dipolar şi, deci, a unor sarcini electrice superficiale.
Dacă dintr-un cristal de cuarţ se taie plăci dreptunghiulare sau cilindrice, astfel încât
feţele mari ale acestora să fie orientate perpendicular pe axele electrice (tăietura Curie sau X),
iar pe aceste feţe se depun electrozi metalici, se obţine un traductor care este sensibil la
acţiunea presiunii sau care poate produce unde longitudinale (fig. 8.15).
Acţionând asupra traductorului cu forţa Fx după direcţia xx', se constată apariţia unei
sarcini electrice Q pe electrozi:
Q = dFx , (8.36)
În cazul în care se acţionează după direcţia yy' cu forţa Fy, cantitatea de sarcină
obţinută este:
λ
Q=d⋅ ⋅ Fy , (8.37)
h
101
Măsurări electrice şi electronice
pierderi în dielectric - Rp. Din punct de vedere mecanic, traductorul se comportă ca un sistem
oscilant de ordinul II, având o frecvenţă proprie de rezonanţă ce depinde de natura materialului
piezoelectric şi de unele dimensiuni geometrice ale acestuia; trebuie remarcat faptul că în
funcţie de modul de vibrare, pot fi mai multe frecvenţe proprii de rezonanţă şi, de asemenea,
traductorul poate oscila şi pe orice componentă armonică superioară impară, însă cu un factor
de calitate mai scăzut. De exemplu, pentru un traductor piezoelectric din cuarţ care vibrează în
modul longitudinal, frecvenţa proprie de rezonanţă f, este:
2880
f = , (8.38)
l
102
Măsurări electrice şi electronice
din spate se introduce un material cu impedanţă acustică mare, 6 (pulbere de titan înglobată
într-un liant solidificat), care are rolul de amortizor mecanic. Amortizarea se poate realiza şi pe
cale electrică, plasând în paralel cu traductorul o rezistenţă electrică de valoare mică.
103
Măsurări electrice şi electronice
şi 11,5 µV/K, la 1000 0C. Pentru temperaturi mai mari se folosesc termocupluri din iridiu,
rheniu şi aliaje pe bază de wolfram cu care pot fi măsurate temperaturi până la 3000 0C.
T1
M1 T1 M1 T2
M2
E
M3 M2
104
Măsurări electrice şi electronice
Anexe
1. CONSTANTE FIZICE
Viteza de propagare a luminii în vid 2,99792458×108 m/s
Permeabilitatea magnetică a vidului 4π×10-7 H/m
Permitivitatea electrică a vidului 8,85418782×10-12±7×10-19 F/m
Electronul, sarcina electrică 1,6021892×10-19±4,6×10-25 C
masa 9,109534×10-31±4,7×10-36 kg
raza 2,817938×10-18±7×10-24 m
Protonul, masa 1,6726485×10-27±3,6×10-33 kg
Neutronul, masa 1,6749543×10-27±8,6×10-33 kg
Constanta lui Boltzmann 1,380662×10-23±4,4×10-28 J/K
Constanta lui Stefan-Boltzmann 5,67032×10-8±7,1×10-12 W/(m2K4)
Constanta lui Planck 6,626176×10-34±3,6×10-39 Js
Numărul lui Avogadro 6,022045×1023±3,1×1018 l/mol
Acceleraţia gravitaţională la 45° la nivelul mării 9,80665 m/s2
105
Măsurări electrice şi electronice
2
Energia şi puterea pot fi: mecanică, electrică, radiantă, sonoră etc.
106
Măsurări electrice şi electronice
Bibliografie recomandată
107