Você está na página 1de 8

Biserica lui Mateiu Basarab și a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc,

care a născut unitatea limbei și unitatea etnică a poporului.

Arhanghelul
(M. Eminescu)

Revistă trimestrială de cultură și religie rurală, editată de Asociația ,,Arhanghelul” din Birda, 2019, an VIII, nr. 1(29)

itorial:
Editorial:

Raport
Raport de activitatealalParohiei
de activitate Parohiei Birda
Birdape pe
anul 20182018
anul
Cununii. Tainele Mărturisirii și Cuminecării în cele
Parohia Birda face parte din Protopopiatul Cununii.
patru Tainele
posturi Mărturisirii
de peste an, copiii șideCuminecării
la Școala în
Deta, fiind
Parohia Birda o face
parohie ruralădinde Protopopiatul
parte categoria a II- Gimnazială din Birda și cea Primară
patru posturi de peste an, copiii de la Șc din Sîngeorge
a cu parohie:
a, fiind o parohie Birda și filie
rurală de Sîngeorge.
categoria Conform
a II- au fost spovediți
Gimnazială dinși Birda
împărtășiți în Posturile
și cea PrimarăPaștilor
din Sîngeo
Conscripției parohiale sunt 820 de credincioși, din și Crăciunului. Au fost cuminecați și copiii de la
parohie:
care înBirda
parohie șisuntfilie Sîngeorge.
512 credincioși Conform
maturi și 130 de au fost spovediți
Grădinițele și împărtășiți
din cele două localități. în Posturile Paș
scripției
copii.parohiale
În filie sunt sunt
148820 de credincioși,
credincioși majori și 30dinde și Crăciunului. Au au
În cursul anului fostfostcuminecați și copiii d
săvârșite ierurgiile
în parohie
copii. sunt 512 credincioși maturi și 130 de Grădinițele
legate din cele
de sfârșitul douăfiind
omului localități.
înregistrate 10
Parohia
i. În filie sunt 148dispune de biserică,
credincioși casășiparohială,
majori 30 de înmormântări, dar și cele legate de sfințirea
În cursul anului au fost săvârșite mică a ierurg
i. capelă în filie, capelă mortuară în parohie, două apei (Izvorul
legate de Tămăduirii, Hramul bisericii)
sfârșitul omului și cea
fiind înregistrate
cimitire, din care unul este confesional. mare (Bobotează) în parohie și filie. Au fost sfințite
Parohia dispune de biserică, casă parohială, înmormântări, dar și celecasele legatecredincioșilor
de sfințirea mi
elă în filie, capelă mortuară în parohie, două apei (Izvorul Tămăduirii,la cele Hramul bisericii) și
patru praznice
tire, din care unul este confesional.
Activitatea mare (Bobotează) în parohie și filie.Înălțarea
împărătești: Au fost sfin
religios-pastorală Sfintei casele
Cruci, credincioș
Naș-
terea, laBotezul
cele patru și praz
Atât în bise- Învierea Domnului.
Activitatea
rica parohială, cât și
împărătești:
Slujba de Te-
Înălț
gios-pastorală
în cea filială a fost deum aSfintei Cruci, N
fost oficiată
oficiat un program la zileleterea, Botezul
însemnate:
Atât în bise-
liturgic săptămânal în ÎnceputulÎnvierea Domnulu
Anului bi-
Duminicicâtdarși și în
parohială, sericesc (1 septe- Slujba de
sărbători compus din: mbrie), Anului Civil
cea filială a fost
Vecernie (sâmbăta,
deum a fost ofic
(1 ianuarie), Unirea
iat Duminica,
un program în ajunul la zilele
Principatelor însemn
(24 ia-
gic săptămânal
sărbătorilor), în Litie, nuarie),Începutul
Ziua Națio- Anului
miniciUtrenie
dar șiși în Sfânta nală asericesc
României (1 (1 se
ători Liturghie.
compus din: decembrie). Tedeum
mbrie), Anului C
Sfânta Liturghie a fost săvârșită și în de mulțumire a fost săvârșit și în Ziua Unirii
ernie momente(sâmbăta,
de comemorare și de aniversare din cursul Basarabiei (27 ianuarie) și Bucovinei (28
(1 ianuarie), Un
minica,anului
în ajunul
bisericesc: Sfinții 40 de Mucenici din noiembrie) cu România. De asemenea Principatelor
slujbe de (24
ătorilor),
Sevastia (9Litie,
martie) și Ziua Națională a României (1 Tedeum au fost oficiate cu prilejul nuarie), Ziua Na
începutului
nie Decembrie).
și Sfânta nală a Românie
anului școlar la Școlile din Birda și Sîngeorge.
rghie. Sfintele Taine și ierurgii au fost oficiate la decembrie). Ted
date stabilite, în cazul Sfântului Maslu, bianual în
Sfânta Liturghie a fost săvârșită și în
parohie și anual în filie, la cererea expresă a
de mulțumire a fost săvârșit și în Ziua U
(Continuare în p. 6)
mentecredincioșilor
de comemorare și de
au fost aniversare
săvârșite 20 de din cursul
Boteze și 6 Basarabiei (27 ianuarie) și Bucovinei
ui bisericesc: Sfinții 40 de Mucenici din noiembrie) cu România. De asemenea 1slujbe
astia (9 martie) și Ziua Națională a României (1 Tedeum au fost oficiate cu prilejul început
embrie). anului școlar la Școlile din Birda și Sîngeorge.
românilor în timpul dintre cele două Războiae
Mondiale.
Biserica din Birda în perioada Din punctul meu de vedere,
perioada interbelică a însemnat, fără
interbelică îndoială o binecuvântare care a avut
la bază Treimea satului tradițional:
Biserica prin simbolurile și primarul, preotul și învățătorul, care
tradiția ei neîncetată de două mii de au condus poporul spre toate cele de
ani, a avut un impact puternic asupra la Dumnezeu și nu uită că românii
credincioșilor din România Mare, sunt aici și Îl mărea, împreună cu toți
inclusiv asupra birdenilor. sfinții.
Perioada imediată după Primul Război ,,Suntem datori să cinstim Biserica, să-i
Mondial a fost una prosperă în sud-estul Banatului. venerăm sfințenia, vechimea, fermitatea ne-
Cu o biserică nouă, terminată în 1912 de către Matei zdruncinată, înțelepciunea ei luminată de
și Petru Wolf cu hramul ,,Nașterea Maicii Dumnezeu, Sfintele ei Taine și rituri” (Sf. Ioan de
Domnului”, satul se putea bucura în sfârșit de pacea Kronstad).
și liniștea ce avea să insufle pe aceste pământuri o
sfințenie și o acuratețe aparte. Weisz Markus, cls. a X-a MI
Îmi povestea bunica ,,Veneau oamenii Liceul Teoretic Gătaia
dimineața la biserică și se închinau la Sfânta
Fecioară, rugând-o să le
dea vreme prielnică pentru Familia creștină
a se face culturile de
cereale. Eram doar o copilă
Eu și mama,
și nu știam eu ce putere are
Eu și tati;
Maica noastră, dar am
O familie de
ajuns și eu pe urmele lor și
neimaginat,
am văzut ce grea e viața
Mama, pașii mici mi-a
fără Dumnezeu. Asta a fost
îndrumat.
undeva prin 1944, deja era
Tata, ajutorul mi l-ai
războiul”.
dat;
Iată, că Dumnezeu a
Când mi-a fost greu,
fost, este și va fi mereu aici,
Cu ajutorul lui
doar că trebuie să-L găsim.
Dumnezeu;
Perioada interbelică a pus o
V-ați rugat pentru mine
mare încercare pe umerii
Să-mi fie în viață bine.
tuturor celor din Birda. De ce? Nimeni nu se mai
M-ați învățat să mă port frumos
gândea la vreun alt război, de aici și primul său
Să-mi fie de folos.
nume ,,Marele Război”. Tot de la bunica am auzit
de străbunicul meu, care a cântat în biserică, la cor,
Frate, tu m-ai îndrumat;
ceea ce fac și eu. Corul este dovada vie că oamenii
Nu am știut că ești așa băiat,
nu îl părăsiseră pe Dumnezeu după încercarea
Bun ca Dumnezeu
războiului, însă este tot o dovadă de uitare, mai
Ai intrat în sufletul meu
exact uitare a necazului, care a lovit fără de oprire
Am o familie credincioasă
timp de 4 ani și spontaneietatea cu care avea să
Lui Dumnezeu ei se vor ruga,
surprindă cel de-al doilea.
Și pe mine mă veți apăra.
De asemenea, tot în perioada interbelică, în
plan național și internațional are loc una din cele
mai mari reușite ale Bisericii Române, anume
Ciobanu Alexandru
ridicarea acesteia la gradul de Biserică Autocefală,
sub cârmuirea lui Miron Cristea, înscăunat la 1
noiembrie 1925, devenind astfel primul patriarh al
Rubrică coordonată de prof. Sorina Onița și
României. Această realizare a românilor a condus
prof. Doru Popa
Biserica spre o ascensiune din punct de vedere
duhovnicesc, și totodată a contribuit la bunăstarea
2
Cateheza: Într-o familie creștină, soțul și soția sunt împreună
sfătuitori și lucrători în dobândirea mântuirii
personale, a mântuirii sufletului pereche, a casei sau
Căsătoria modernă și implicațiile ei (I)
căminului cu care Dumnezeu le-a binecuvântat
viața, și în măsura în care este posibil, a celor
În zilele noastre, atitudinea adoptată de aprobați, prin tot exemplul și îndemnul către fapta
societate față de căsătorie și familie este un indiciu cea bună.
al nivelului ei moral. Lipsa de corectitudine în Pentru omul modern, cel necredincios,
relațiile dintre membrii familiei și destrămarea ei au Împărăția lui Dumnezeu este ceva străin, rămânând
dus la creșterea păcatelor împotriva căsătoriei. în afara sferei preocupărilor lui. Însă pentru omul
Se vorbește tot mai mult despre schimbările care s- modern credincios, este o realitate abstractă, dar
au produs în sânul și în modul de percepție asupra acesta nu va înceta să spere că nu moartea are
familiei în ultimul secol, provocate de civilizația ultimul cuvânt și nu se va termina totul în acest
industrială și de urbanizare, de alienarea morală a punct. El crede că ultimul punct al acestei realități
omului contemporan, de revoluționarea, până la este Învierea, un nou început pentru om. Acest
schimbare și abolire, a vechilor cutume din relații ce început îl implică pe om în participarea lui activă la
îi guvernau altădată viața. moartea și Învierea lui Hristos printr-o renaștere
Din fragedă pruncie, copilul este învățat să spirituală.
se afirme, chiar și cu prețul sacrificării intereselor Renașterea spirituală începe cu Botezul,
celorlalți, să își organizeze viața după propriul și continuă cu Pocăința (mărturisirea și acceptarea lui
bunul său plac, să caute Hristos prin Sfânta
împlinirea dorințelor sale Împărtășanie) și se
cu orice preț, să fie fericit. împlinește prin Căsătorie.
Însă mijloacele care le Pentru mulți dintre oamenii
folosește nu sunt totdeauna de astăzi, căsătoria este
dintre cele mai înalte și doar un ideal, nu mai este o
oneste. Ele trădează prin taină, așa cum ar trebui să
egoism, individualism și fie.
lipsă de sensibilitate. Într-o Căsătoria în plină-
lume în care dumnezeul tatea ei de taină, presupune
omului pare a fi banul, iar iubirea adevărată, care
religia lui plăcerea, izvorăște din iubirea lui
întemeierea unei familii Dumnezeu și exclude
este adesea privită ca fiind ceva desuet, iar nașterea posibilitatea ca omul să fie o ființă personală fără
de copii, o piedică în calea realizării de sine, familia Dumnezeu. Având iubirea lui Dumnezeu la bază,
pare a fi cel mai grav lovită de valurile duhului relația de iubire dintre două persoane presupune o
frivol al lumii acesteia. cunoaștere și o grijă reciprocă.
Creștinismul a susținut întotdeauna sfințenia Bisericii nu ne putem uni cu Hristos. Ar
și indisolubilitatea căsătoriei. Sfântul Apostol Pavel însemna să-L divizăm pe Fiul lui Dumnezeu, ceea
a folosit imaginea unirii prin căsătorie a unui bărbat ce e imposibil.
și a unei femei ca simbol al unirii dintre Hristos și Unitatea cuplului rezidă numai şi numai în
Biserică. Lupta împotriva creștinismului era însoțită Hristos, Care e inseparabil de Biserica Sa. Cel care
de batjocorirea relațiilor de familie, în favoarea unei se îndepărtează de Biserică se rupe de Hristos. O
iubiri libere din care izvorăște desfrânarea, păcate Taină nu e un principiu mecanic sau administrativ;
care stă în calea Împărăției lui Dumnezeu. nu constă doar în consemnarea faptului că unul sau
Din punctul de vedere al credinței creștine, altul a fost botezat în cutare zi, la cutare oră, sau că
familia reprezintă o școală a virtuților, un altar de cineva a fost căsătorit cu altcineva de un preot, într-
jerfire al sinelui, spre înălțarea unui mod comunitar o zi, la o anumită oră, şi cu asta basta.
de viață, bazat pe dragostea și dăruirea reciprocă a Tainele sunt vii şi arzătoare, pentru că toate
soților unul față de altul și al amândurora, față de se hrănesc din Sfânta Treime. Fiecare Taină aduce
copiii cu care Dumnezeu le binecuvintează și le în om mărturia prezenţei de viaţă dătătoare a
împodobește existența1. Duhului Sfânt, care lucrează împreună, dar în
acelaşi timp distinct, cu Fiul, la împlinirea voinţei
1
Pr. Ioan C. Teșu, Familia contemporană – între ideal și Tatălui. Taina este sinonimul vieţii. Tainele sunt
criză, în Studii Teologice, Ed. I.B.M.B.O.R., București, 2011,
Nr. 1 Ianuarie – Martie, p. 84
3
viaţa Bisericii căci prin ele, Hristos se oferă pe Sine respectând convenţiile lumii sau în virtutea unor
tuturor credincioşilor, prin lucrarea Duhului Sfânt. interese, şi acestea lumeşti.
Cum ne-am putea imagina că taina unităţii Din punct de vedere spiritual, un asemenea
poate trăi în afara locului harismatic al comuniunii, cuplu, o asemenea familie pur şi simplu nu mai
care e adunarea, Ecclesia, aflată mereu sub veşnica există! Ceea ce, desigur, nu înseamnă nici pe
ascultare a lui Hristos, unicul ei fundament? departe că şansa unei renaşteri ar fi imposibilă, dacă
După învăţătura ortodoxă, cuplul se înscrie în mod bărbatul şi femeia se hotărăsc să-şi schimbe viaţa.
firesc în Biserică, în măsura în care se clădeşte pe Dumnezeu este mult milostiv şi nu există talant
acelaşi fundament; pe de altă parte, aceeaşi îngropat atât de adânc, încât să nu poată fi
învăţătură ne arată că Tainele nu lucrează în afara dezgropat şi, apoi, redăruit spre creştere şi înmulţire
Bisericii. Să căutăm deci mai la adânc, spre interioară. Sunt şi cazuri în care cei doi caută o
dezvăluirea acestui mister. înţelegere intelectuală sau afectivă şi pe aceasta îşi
clădesc unitatea. Dar, mai devreme sau mai târziu,
viermele degradării care roade în taină se va vădi.
În lumea de astăzi, căsătoria își pierde
iubirea dintre oameni, până la treapta eros-ului,
făcând din viață o cunoaștere doar la nivelul unirii
trupești. Unirea trupească în căsătorie este sfințită
prin Taină și devine nu numai o cale de relație și de
cunoaștere a soților, dar ea trebuie să contribuie și la
mântuirea soților și a fiilor lor.
În Taina Cununiei, cuplul nu-şi mai aparţine Această unire are la bază plăcerea nașterii de
sieşi, de vreme ce chiar esenţa unităţii sale, esenţa prunci, nu este numai un principiu al căsătoriei.
realităţii sale ca familie nu stă în sine, ci în Hristos Copiii se nasc din dragostea și plăcerea
Iisus. În afara Unului divin nu există unitate. părinților, dar numai în cadrul căsătoriei, căci în
Fără Hristos, nu se poate vorbi de o unitate a afara ei, facerea de copii își pierde aceste calități.
cuplului şi deci de o Taină a Cununiei. Cei care se mai mult decât atât, Taina Cununiei este cea care
căsătoresc creştineşte se unesc mai întâi, cu Hristos sfințește plăcerea pentru facerea de copii, și nu
şi, prin intermediul acestei uniuni, se unesc între ei. plăcerea sfințește căsătoria, pentru că motivul
Cuplul aparţine unităţii sale, cuplul aparţine lui principal pentru care a fost instituită căsătoria este
Hristos şi se aşază, astfel, în slujba Bisericii Sale. mântuirea soților și a copiilor lor, și nu acela de a ne
Primul scop al cuplului va fi, deci, acela de satisface poftele trupești.
a-L sluji pe Hristos, în Biserica Sa, căreia îi devine, Analiștii problemelor cu care se confruntă
firesc, parte însemnată. În cazul în care cuplul se familia contemporană, pe baza cercetărilor
închide şi trăieşte doar pentru sine, egoist, se desfășurate pe plan mondial în ultimele decenii și
îndepărtează de unitatea sa reală, Iisus Hristos, arătând că tot mai mulți tineri evită să se mai
inseparabil de Biserică. Hristos poate cere totul căsătorească, din precauție față de modelul
cuplului, iar cuplul trebuie să-I ofere totul lui tradițional al familiei, lipsa încrederii față de sexul
Hristos. opus, uneori și ca efect al mai multor relații
Altfel comuniunea dispare, deoarece nu mai pasagere, dar fără implicare reală, fără
porneşte de la principiul cel adevărat. În viaţa responsabilizare și finalizare maritală, precum și de
duhovnicească nu e loc de neutralitate: ,,O, de-ai fi teama de a nu-și complica probleme personale cu
rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel — ale unei a doua perosane și eventual al unei posibile
nici fierbinte, nici rece — am să te vărs din gura sarcini și copii, enumeră, ca rațiuni fundamentale ce
Mea"1. motivează întemeierea unei familii:
Cel care nu-şi dedică viaţa lui Hristos, fie că  compatibilitatea sexuală;
e sau nu conştient, devine sclav al prinţului acestei  fuga de singurătate, nevoia de un confident,
lumi. Orice cuplu lipsit de conştiinţa că stă în slujba a unui prieten;
lui Hristos sau care nu face eforturi vizibile în acest  dorința de siguranță financiară;
sens e sortit pieirii, chiar dacă persistă într-o  fuga de constrângerile parentale;
aparenţă, de altfel iluzorie, a unităţii. E o iluzie,  dorința de a fi important pentru cineva, de a
pentru că nu e suficient ca bărbatul şi femeia să conta pentru cineva, care apoi să îl și aprecieze și
trăiască împreună şi să se suporte unul pe altul încurajeze.
Pr. Ștefan Mateș
1
Apocalipsă 3, 15 – 16 (Parohia Blajova)
4
nu aduce binecuvântare , ci doar constată
Omilie la Bunavestire binecuvântarea existentă ca o stare de fapt în viața
Sfintei Fecioare.
Plecând de la Din această binecuvântare din partea lui
ceea ce înseamnă Dumnezeu fiind aleasă dintre femei pentru a deveni
cuvântul „ omilie” din Maica Domnului, constatăm că Mariei i se acordă o
grecescul „ he omilia” cinste deosebită ... de la Dumnezeu așadar, de la
adică reuniune, adu- Arhanghel, de la Însuși Iisus Hristos care a săvârșit
nare, legătură, relații prima minune în Cana Galileii, la rugămințile ei, de
familiare și cunoscând la mulțimea de popor care urmând pe Fiul Ei, era și
referatul biblic: ,,Bu- ea învrednicită de harul și binecuvântarea Lui,
cură-te, cea plină de remarcându-se momentul în care o femeie admirând
har, Domnul este cu înțelepciunea Domnului, fericește pe mama Sa
tine.” Luca (1, 28) zicând: „ Fericit este pântecele care te-a purtat și
putem înțelege că sânii la care ai supt. ” Luca ( 11,27); sau momentul
această sărbătoare în- în care Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul
chinată Născătoarei de Dumnezeu, este o legătură o fericește zicând: „ Binecuvântată ești tu între
tainică între Dumnezeu cel întreit în persoane, femei și binecuvântat este rodul pântecelui Tău..”
Arhanghelul Gavril și Maria Fecioara având drept Luca ( 1, 42).
scop împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu dată lui Din aceste mărturii precum și multe altele,
Adam și Eva odată cu căderea acestora și dar mai ales prin smerenia conștientă pe care o
blestemarea lui satan ...„ Dușmănie voi pune între mărturisește Însăși Fecioara Maria „ Iată , de acum
tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei, ea îți mă vor fericii toate neamurile, că mi-a făcut mărire
va zdrobi capul iar tu îi vei înțepa călcâiul”? Cel Puternic.” Luca ( 1, 49) deducem cinstea
(Facerea 3,15). cuvenită pe care trebuie să o acordăm ei, prin faptul
Acest text, numit ”Protoevanghelia”, adică că prin Ea, Dumnezeu trimite pe Fiul Său ca să
cea dintâi Evanghelie, este prima veste bună dată de mântuiască lumea.
Dumezeu oamenilor imediat după căderea în păcat, O dată cu cinstea cuvenită Fecioarei Maria –
fiind primul text care vestește venirea în lumea a Născătoare de Dumnezeu, se face și începutul
Mântuitorului Hristos. cinstirii mamelor din tot timpul. Sfânta Fecioară nu
Această veste bună o primește Fecioara este numai Mama lui Dumnezeu ci este mama
Maria fiind aleasă dintre femei pentru a deveni creștinilor și pildă vie pentru toate mamele. Prin ea
Maica Domnului : „ Sfântul care se va naște din tine a putut avea loc ceea ce oamenii au așteptat de
se va chema Fiul lui Dumnezeu.” Luca ( 1,35) demult, ea l-a născut pe Hristos, îl crește și este
Drept urmare, atunci când vorbim de Hristos alături de El neîncetat.
nu putem separa Persoana Acestuia de cea de la Consecința acestor fapte este că Preasfânta
care a luat trup, tot așa când vorbim despre Fecioară trebuie să fie numită Născătoare de
Născătoarea de Dumnezeu, ne referim în același Dumnezeu, pentru că ea nu a născut un om care a
timp și la Hristos, și astfel putem spune că această avut harul lui Dumnezeu, ci L-a născut cu adevărat
sărbătoare este închinată Maicii Domnului pentru că pe Dumnezeu ca om. Firea dumnezeiască s-a unit
se referă la acea persoană care a participat la cu firea omenească în chip neschimbat,
zămislirea și la întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, neamestecat, nedespărțit și de neseparat, în
dar în același timp și că este un praznic împărătesc momentul zămislirii.
pentru că se referă la Împăratul Hristos, Care a fost Aceasta înseamnă că Născătoarea de
zămislit în pântecele Preacuratei Fecioare. Dumnezeu a fost prima care a gustat din
Bunavestire a Maicii Domnului este binefacerile sfintei întrupări, adică din
începutul tuturor praznicelor împărătești și se referă îndumnezeire. Ceea ce a trăit Maica Domnului în
la momentul în care Arhanghelul Gavriil a intrat cu clipa zămislirii, a fost gustat de Apostoli în ziua
poruncă dumnezeiască la Preacurata Fecioară și i-a Cincizecimii, iar de noi prin credință în timpul
spus că a sosit timpul întrupării lui Dumnezeu tainei Sfintei Euharistii, cînd ne împărtășim cu
Cuvântul. Salutul adresat ei era cunoscut în acea Trupul și Sîngele lui Hristos.
vreme ca termen de protocol regal: bucură-te, acesta
fiind amplificat și de formula de binecuvântare pe Pr. Călin Negrea
care o rostește îngerul: „ Bucură-te, cea plină de (Parohia Gătaia)
har, Domnul este cu tine.” Această binecuvântare
5
(Urmare din p. 1) compus din poezii și cântece, expoziție de carte și
fotografie care au ilustrat aniversarea istorică.
Tedeum și slujbe de pomenire a eroilor și a În 30 ianuarie a fost realizată o a doua
participanților la Marea Unire au fost săvârșite și la activitate cu tema ,,Cinstirea Sfinților Trei Ierarhi la
Praznicul Înălțării Domnului (Ziua Eroilor) și la Sîngeorge”, când alături de programul adecvat
Ziua Națională a României. unității de credință în opera Ierarhilor pomeniți a
În Postul Paștilor a fost oficiată Liturghia fost evocat Voievodul Mircea cel Bătrân, care a
Darurilor mai înainte sfințite (miercurea și vinerea) împlinit anul acesta 600 de ani de la trecerea la cele
iar în Săptămâna Mare serviciul Deniilor. veșnice.
În Postul Adormirii Maicii Domnului zilnic Ziua de pomenire a Celor 40 de Mucenici a
a fost săvârșit zilnic alternativ Acatistul Maicii prilejuit o a 3-a activitate ,,Cinstirea Sfinților 40 de
Domnului și Paraclisul Maicii Domnului. În Ajunul Mucenici în parohia Birda” cu slujire liturgică în
Praznicului a fost cântat Prohodul Maicii Domnului. sobor și participarea și împărtășirea copiilor la Sf.
Un prilej deosebit de rugăciune l-a Liturghie. A fost săvârșită și o slujbă de pomenire
reprezentat hramul bisericii (8 septembrie). Acesta pentru cei care au pierit pentru unitatea și
s-a bucurat de Slujbă de Priveghere (Vecernia unită independența României, precum și a celor din
cu Litia și Utrenia), slujba Parastasului pentru închisorile regimului comunist.
preotul Ioan Mărgineanțu, ctitorul bisericii și În cadrul Anului Comemorativ a fost realizat
participant la 1 Decembrie la Alba Iulia în 1918. În un ,,Concert închinat Marii Uniri în parohia Birda”
ziua Praznicului a fost săvârșit Acatistul Nașterii realizat de elevii și profesorii Școlii Gimnaziale de
Maicii Domnului, sfințirea mică a apei, Sfânta Muzică ,,Filaret Barbu” din Lugoj. Cu acest prilej
Liturghie și ritualul frângerii colacului. prof. dr. Constantin Tufan Stan, membru al Uniunii
Muzicologilor și Compozitorilor din România și-a
Activitatea cultural-misionară lansat volumul: Ioan Vidu, Doinitorul Marii Uniri,
Ed. Eurostampa, Timișoara, 2017. Programul
Educația religioasă a fost realizată prin mai pregătit și prezentat publicului din Birda a fost cu
multe mijloace clasice de propovăduire: predică titlu generic ,,Dansul” în muzica europeană și
(omilie biblică, predică tematică și exegetică), românească.
cateheză și predică ocazională (panegiric și O activitate catehetică specială a fost ,,100
necrolog). Acestora li se adaugă difuzarea revistelor de ani de la Marea Unire. Imaginea românilor în
și ziarelor bisericești: ,,Învierea” și ,,Ziarul Lumina. filmul pentru copii”. Proiectul educațional
Ediția de Banat”. A fost distribuită credincioșilor intrajudețean a fost realizat în Grădinițele din
din parohie și filie revista de cultură și religie rurală Sîngeorge și Birda și Școlile din Sîngeorge, Birda și
,,Arhanghelul”. Pe blogul Parohiei au fost stocate Șoșdea (jud. Caraș-Severin) în perioada 17
știri, fotografii, prezentări de carte, cuvinte de septembrie – 2 octombrie.
învățătură, diverse articole. Copiii au la dispoziție în ,,Săptămâna Unirii la Birda” a încheiat
cadrul unei rețele de socializare pagina ,,Hristos activitățile dedicate Marii Uniri. Au fost realizate
împărtășit copiilor”. activități religios-culturale zilnice la Birda și
Cadrul oficial de desfășurare al activităților Sîngeorge: vizionarea filmului documentar ,,Alba
catehetice l-a reprezentat Anul Omagial al unității Iulia – Cetatea Unirii” la Școlile din Birda și
de credință și de neam și Anul comemorativ al Sîngeorge și Grădinița cu Program Normal din
Făuritorilor Marii Uniri din 1918. Acesta a debutat Sîngeorge (26 noiembrie), triplă lansare de carte în
cu prezentarea acestuia după otpustul Tedeumului biserica din Birda, expoziție de carte și de obiecte
de la 1 ianuarie când credincioșii au fost înștiințați militare din Primul Război Mondial (27 noiembrie),
de semnificația și importanța Anului Omagial și aniversarea Unirii Bucovinei cu România (28
Comemorativ. Tot cu acest prilej a fost distribuit noiembrie), program realizat de școlarii și
calendarul creștin-ortodox de buzunar pe anul 2018 preșcolarii din Sîngeorge, participarea
cu această însemnare a Anului Omagial și credincioșilor la programul realizat de elevii Școlii
Comemorativ. din Birda (29 noiembrie), concert coral de cântece
Deosebit de slujbele bisericești au fost patriotice și colinde (30 noiembrie), program
realizate mai multe activități catehetice cu copii și religios de amintire a făuritorilor Unirii de la 1
credincioșii din parohie și filie. Prima dintre acestea Decembrie 1918 (1 decembrie, 2 decembrie).
a fost ,,Mica Unire în parohia Birda” (24 ianuarie) Au fost organizate și alte activități de către
când a fost realizat un program religios-patriotic Parohie: ,,Ziua Internațională a Iei la Birda” cu
expoziție de costum popular; Atelier de Vară între
6
parohiile și școlile din Gătaia și Birda cu activități
catehetice și recreative (3 august); Parohia Birda l-a Activități administrativ-gospodărești:
avut pe elevul Călin Oniea, reprezentant la
Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de la Sibiu. În 16 Pe întreg parcursul anului 2018 s-au realizat
decembrie a fost realizată a II-a Ediție a Concertului lucrări în fiecare anotimp pentru întreținerea în bune
de Colinde ,,Vin colindătorii cum veneau odată...” condiții a bisericilor, casei parohiale și cimitirelor.
în biserica din Sîngeorge. S-au efectuat lucrări la capela cu hramul
Au fost realizate activități în parteneriat cu ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din
Școlile din Birda și Sîngeorge: În 20 martie a Sîngeorge: zugrăvirea și mochetarea altarului;
fost organizată a II-a ediție a Atelierului de Pictură lucrări de învelire metalică a turnului clopotniță,
,,Prima mea icoană” la care au participat 27 de elevi precum și realizarea a două uși de acces la anexele
din clasele VI-IX. A fost organizat pe plan local capelei.
Concursul de Religie ,,Sfântul Iosif cel Nou de la La biserica din Birda au fost refăcute
Partoș” la care au fost declarați câștigători 8 elevi jgheaburile compromise de timp și s-a montat un
calificați pentru faza zonală de la Deta (19 nou aparat de aer condiționat.
noiembrie). Elevul Vălean Alexandru a obținut A fost refăcut normântul preotului Ioan și al
Premiul I la secțiunea Eseu și calificarea la faza preotesei Eufemia Mărgineanțu din cimitirul din
județeană de la Timișoara. Pe 24 noiembrie s-a Birda. Preotul Ioan a reprezentat comunitatea locală
desfășurat Concursul ,,Bucuria Nașterii în suflet de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.
copil” la care au participat 15 elevi din clasa a III-a. În cadrul casei parohiale a fost refăcut
Preotul Valentin Bugariu a reprezentat foișorul și reparată o ușă de acces în locuință. S-a
Parohia în cadrul unor lansări de carte la Timișoara, realizat în acest an și branșamentul la sistemul de
Bocșa, Ferendia și Deta, a prezentat comunicări în canalizare local.
cadrul unor simpozioane științifice la Timișeni și
Giarmata Vii. A publicat articole în cadrul unor Diverse:
publicații bisericești: ,,Almanahul Arhiepiscopiei
Timișoarei”, ,,Învierea”, ,,Anghelos” și laice: Cuantumul contribuțiilor va rămâne nes-
,,Restituiri bănățene (VI)”. Ca autor unic a publicat chimbat și în anul 2019. La final de An Civil
volumul Gătaia. Monografie, Ed. Sitech, Craiova, mulțumire tuturor credincioșilor care au sprijinit
2018, 438 p., iar ca editor: G. I. Tohăneanu, prin rugăciune și material biserica, s-au bucurat
Ciudata viață a cuvintelor, Ed. Tiparnița Arad, Duminica și în sărbători de comuniunea euharistică,
2018, 3 vol., 889 p.. de activitățile catehetice derulate etc. Mulțumiri
totodată și colaboratorilor a căror prezență s-a făcut
Activitatea financiar-economică simțită și în acest an!

La finalul anului 2018 Parohia Birda a Pr. Valentin Bugariu


înregistrat următoarea situație financiară:
Total venituri: 108.364,75 lei
Total cheluieli: 103.723,25 lei Cronica parohială:
Sold: 4.641,5 lei
Ruga de la Sîngeorge. La Praznicul Învierii
Activități social-filantropice: Domnului a fost sărbătorită prin rugăciune și cântec
Ruga satului Sîngeorge, sat aparținător Comunei
În cursul anului au fost organizate colecte în Birda. Prin grija Consiliului Local și efortul
bani și alimente care au fost distribuite unor Domnului Primar Marius Stoian anul acesta Ruga a
persoane aflate în dificultate: sinistrați, săraci, dar și debutat cu festivitatea acordării Titlului de Cetățean
sprijinirea elevilor din Timișoara. Pe plan local au de Onoare prof. Laza Cnejevici (1936-2015),
fost organizate cu diferite prilejuri agape pentru cunoscut cantautor, solist vocal și instrumentist.
copii. Au fost achiziționate pachete cu dulciuri care Titlul conferit prin Decizia Primarului nr. 50 / 2018
au fost distribuite copiilor cu prilejul sărbătorii Sf. a fost primit de Vlady Cnejevici, fiul regretatului
Ierarh Nicolae, a Praznicului Nașterii Domnului ș. interpret.
a.. Tot pe plan local au fost dăruite pachete Duminică, în prima zi a Învierii Domnului a
complete cu rechizite pentru 30 de beneficiari din fost dezvelită placa comemorativă pe Căminul
Birda și Sîngeorge. Cultural din localitate, care de acum va denumi

7
instituția cu numele marelui artist. Despre românilor apoi a martiriului și așezării Sfântului
personalitatea lui Laza Cnejevici a vorbit dl. Daniel Ioan în Suceava, totodată credincioșii au fost
Moisă, secretarul Primăriei Birda care a expus celor familiarizați cu Calendarul sărbătorilor verii care
prezeți crâmpeie din formarea și activitatea celui debutează cu Înățarea Domnului și se încheie cu
născut în 7 aprilie 1936 la Sîngeorge. Atât placa cât praznicul Schimbării la Față a Domnului (6 august).
și Ruga au fost binecuvântate prin slujbe religioase Fiecare popas religios din această perioadă are un
oficiate de către P. C. Părinți Nikon Karicianac de substrat tradițional. Sânzienele reprezintă timpul în
la Mănăstirea ,,Sf. Gheorghe”, Jivoine Maletici de care cucul încetează a mai cânta fiind semnul
la Parohia Ortodoxă Sârbă din Denta și Valentin cositului fânețelor. Acum apar licuricii în păduri
Bugariu de la Parohia Birda. care luminează calea rătăciților. În această cultură
Ruga a debutat cu un consistent și frumos poporală este cuprins jocul călușarilor și pomana
Spectacol Folcloric în care au evoluat soliști din pentru sufletele celor adormiți. La Moșii de
Timișoara, dansatori din Deta dar și copiii din Sânziene se dăruiau: colaci, caise și pere. Parte a
Birda, Berecuța și Sîngeorge care au recitat poezii acestei culturi tradiționale este și ia, îmbrăcămintea
în grai și au interpretat cântece din melosul în general. Prin limbă, credință ortodoxă, tradiții
bănățean. Formația a fost (port) poporul român indiferent
condusă de dr. Marius Cîrnu, de provincie istorică și-a
profesor la Colegiul Național manifestat unitatea, frățietatea și
,,Ioan Vidu” din Timișoara. conștiința originii comune.
Olimpiada de Religie, La finalul Sfintei Liturghii
faza națională. La praznicul a fost organizată o expoziție de
Izvorului Tămăduirii s-a costume populare care aparțin
desfășurat la Colegiul Național elevei Denisa Scrofan și a fost
,,Costache Negruzzi” din Iași distribuit ultimul număr al
faza națională a Olimpiadei de revistei de cultură și religie rurală
Religie. ,,Arhanghelul”.
La acest concurs național Atelier de Vară în
de verificare a cunoștințelor parohiile Gătaia și Birda.
religioase au participat 253 de Vineri, 3 august s-a desfășurat o
elevi de la cultul ortodox din cele activitare religios-educativă
două cicluri școlare: gimnazial și intitulată Atelier de Vară
liceal la care s-au adăugat ,,Credință și Educație” în
însoțitorii fiecărui grup. parohiile Gătaia și Birda, cu
Șase elevi au reprezentat sprijinul Liceului Teoretic din
Inspectoratul Județean Timiș/ Arhiepiscopia Gătaia și a Școlii Gimnaziale din Birda cu
Timișoarei. Aceștia au obținut rezultate bune și participarea prof. Nicoleta Brădeanu (Religie), prof.
foarte bune: eleva Olteanu Adela câștigător al Hilde Germer (Biologie), prof. Bianca Bădiță (înv.
Olimpiadei la clasa a VIII-a, două mențiuni la primar), referent Dara Anderwald (Biblioteca
clasele a IX-a și a X-a Comunei Birda) și a preoților parohi de la cele două
Din partea Liceului Teoretic Gătaia/ Parohia biserici.
Birda a participat eleva Gabor Roberta din cls. a XI- Atelierul s-a desfășurat prin participarea a
a R.. 22 de copii, câte 11 din fiecare parohie, grupa
Ziua Internațională a Iei la Birda. La copiilor din Birda a participat la Gătaia, iar cea din
sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul în orașul de pe Bârzavă în Comuna Birda și satele
fiecare an este sărbătorită Ziua Internațională a Iei aparținătoare.
ca o contribuție a culturii tradiționale românești la
tezaurul spiritual european. COLEGIUL DE REDACŢIE:
În ajunul sărbătorii a fost oficiată Vecernia Dr. Nina Ceranu, Prof. univ. dr. Ioan Viorel
unită cu Litia, iar Duminică, Utrenia și Sfânta Boldureanu, Dr. Florin-Corneliu Popovici, Prof. Ioan
Liturghie. La momentul îndătinat mai mulți copii și Traia
credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Redactor-şef:
Domnului. Prin cuvântul de învățătură P. C. Părinte Pr. dr. Valentin Bugariu
Valentin Bugariu, parohul locului, a tâlcuit pericopa ISSN 2284 – 7731
evanghelică și a prezentat contribuția Sf. Niceta de Redacţia: Birda, Str. Principală, nr. 229, tel.
Remesiana la consolidarea creștinismului stră- 0729145610, cod postal:307187, jud.Timiş, e-mail:
parohiabirda@yahoo.com
8

Você também pode gostar