Cine au fost adevaratii locuitori ai Transilvaniei inainte de venirea ungurilor -

explicatia istoricilor
Cosmin Zamfirache,

Transilvania a fost un teritoriu disputat de-a lungul secolelor de mai multe populatii. Pana la venirea ungurilor si
cucerirea zonei, intre Carpati si Tisa au trait si s-au amestecat mai multe neamuri. Specialistii spun ca daco-
romanii au fost bastinasii peste care s-au suprapus germanici, iranieni, turcici, dar mai ales slavi.

Dupa doua razboaie istovitoare, in 106 d HR, imparatul roman Traian cucerea o parte din bogata Dacie. Mai
precis era vorba de zona Transilvaniei, Banatului, Olteniei, dar si o mica parte din Muntenia. Regiuni intinse in
special din Moldova si din Muntenia ramaneau in stapanirea dacilor liberi, care au luat la randul lor contact cu
romanitatea prin schimburi economice, jaf sau ca federati.

Zona ocupata, dar in special nucleul transilvanean unde in apropierea fostei capitale dacice a fost amplasata si
capitala noii provincii, a fost puternic romanizata. Populatia daco-romanica a fost integrata in imperiu si ducea o
viata dupa modelul civilizatiei romane, asa cum o arata si numeroasele descoperiri arheologice din Dacia
Traiana.

Linistea provininciei este zguduita insa de numeroasele invazii barbare. Inca din 212, din vremea lui Caracalla,
navalesc in provincia Dacia gotii si dacii liberi. Dacilor liberi si gotilor li se alatura si sarmatii. Provincia era
atacata in permanenta si jefuita. Imparatul Aurelian a decis sa retraga trupele si administratia din aceasta
provincie. ,,Dacia nu va mai putea fi pastrata de imperiu. Prin asezarea ei geografica, ea forma ca un intrand in
lumea barbara. Navalitorii izbeau intai aici si tot pe aci le era si drumul de intoarcere", precizeaza istoricul
Constantin C. Giurescu in ,,Istoria romanilor".

Retragerea a avut loc in doua etape. Prima din 271-272 cu retragerea armetelor din nordul Transilvaniei, iar apoi
in 275 a celor din Banat si Oltenia. Sunt pareri care indica o retragere generala doar in 275. Fosta provincie
Dacia era lasata in calea barbarilor. Din acel moment structura etnica a Transilvaniei si viitorul regiunii cucerite
in secolul X de unguri va fi influentat de triburile barbare care se vor perinda prin zona.

Daco-romanii au ramas in Transilvania

Majoritatea specialistilor romani si descoperirile arheologice din Transilvania secolelor III-VIII arata ca zona a
fost locuita chiar si dupa retragerea aureliana. In special de populatia daco-romanica legata prin stilul de viata de
pamanturile natale. Astfel au ramas, spun istoricii, agricultorii si pastorii. "Istoria ne arata ca in toate timpurile si
la toate popoarele multimea, aceea legata prin indeletnicirile ei de pamantul care o intretine, multimea nu fuge.
N-au fugit nici galloromanii in fata francilor, n-au fugit nici italienii in fata gotilor si apoi a longobarzilor.
Asadar nici stramosii nostrii, dacoromanii, n-au fugit in fata gotilor. S-au retras, evident, in locuri mai ferite,
prin paduri, prin vai ascunse, dar de plecat n-au plecat. Unde erau sa se duca de altfel plugarii, pastorii, micii
mestesugari, orasenii fara avere din Dacia Traiana,", preciza Giurescu.

Dincolo de argumentele de natura logica, Mircea Petrescu Dambovita, un reputat arheolog roman, arata ca
interesele romanilor continuau sa vizeze regiunea fostei provincii Dacia. Pentru aceasta afirmatie se foloseste de
numeroase descoperiri arheologice. "In perioada secolelor IV -VII interesele economice ale Imperiului erau
canalizate la nord de Dunare in directia de a cuprinde regiunile carpato-dunarene cat mai mult in sfera de
activitate depinzand intr-o anumita masura si de problemele privind aprozivionarea cu alimente si materii prime.
In anii de relativa liniste politica si adesea nestingheriti datorita interesului vital al migratorilor de a avea
asigurata hrana trebuincioasa, romanicii carpato-dunareni au putut obtine recolte de cereale sporite si numeroase
animale domestice, cu care plateau darile impuse, comercializand totodata astfel de produse fie in orasele de pe
Dunare, fie prin intermediul negustorilor din Imperiu.
Donariul de la Biertan sec IV FOTO capodopere2019.ro

Schimburile se efectuau in multe cazuri in natura, pentru granele si animalele achizitionate negustorii sud-
dunareni ofereau uleiuri, vinuri si anumite unelte,obiecte de uz gospodaresc, de podoaba si imbracaminte", arata
Mircea Petrescu Dambovita in "Istoria Romaniei de la inceputuri si pana in sec al VIII lea". De altfel,
cotinuitatea locuirii este atestata si de numeroase izvoare arheologice, numismatice si epigrafice, cel mai bun
exemplu fiind inscriptia crestina de la Biertan din zona Tarnavei Mari din secolul al IV lea. Totodata Mircea
Petrescu Dambovita arata ca s-a descoperit un numar mare de amfore romane, pana in nordul Transilvaniei din
perioada secolelor IV-VII. Descoperirile continua cu fier de plug, brazdare, ceramica, opaite romane si apoi
bizantine, boluri din sticla.

Toate din perioada secolelor IV-VI in situri arheologice la Turda, Porrolisum sau Biertan. Totodata crestinismul,
spun specialistii, ar fi ,,sudat" si mai mult aceste comunitati. De altfel, din aceeasi perioada, secolele IV-VIII,
sunt atestate arheologic ateliere de producere a obiectelor de cult crestine, dar si numeroase obiecte descoperite,
la Dierna, Biertan,Dej, Apulum, Potaissa, Gherla sau Drobeta. "Tezaurele in valoare de mii de sesterti,
personajele care daruiesc candelabre bisericilor sau care poarta fibule cu inscriptii ca insemne ale puterii
derivate din arsenalul functionarilor imperiali in secolul al IV lea sunt suficiente marturii in acest sens", arata
istoricul Ioan Aurel Pop in "Romanii si maghiarii in Transilvania secolelor IX-XIV lea". In perioada retragerii
aureliene, populatia daco-romana din Dacia, dupa datele furnizate de istoricul Ioan Aurel Pop in lucrarea sa, era
de aproximativ 800.000 de locuitori.

Germani, turcici si iranieni

Dupa retragerea trupelor romane, in vechea provicie a Daciei s-au revarsat triburile barbare. In special au venit
gotii cu diferitele lor ramuri. Apoi vandalii si gepizii, tot neamuri germanice. In Transilvania stapanesc de la
inceput vandalii, triburi de neam germanic. Acest lucru este aratat si de Iordanes. "Pe vremea aceea traiau acolo
unde sunt astazi gepizii, anume langa raurile Marisia, Miliare, Gilpil si Grisia, acesta din urma fiind mai spre
miazanoapte decat toate celelalte", arata istoricul roman. Totodata istoricii romani au identificat si numele
raurilor. "Raul Marisia e Muresul, iar Grisia e Crisul", precizeaza Giurescu. Acelasi autor antic indica faptul ca
tot in zona Transilvaniei, dar catre arcul carpatic, locuiau si gotii.

Portile de la Porolissum FOTO wikipedia.org

Dupa vandali, Transilvania a fost stapanita de triburile gepizilor, tot un neam germanic, exterminat mai tarziu
catre secolul al de longobarzi si avari. Tezaure si alte obiecte arata prezenta germanilor in zona Transilvaniei la
Smileul Silvaniei si Valea lui Mihai, Apa, Oradea, Pecica, Timisoara si Periam, Apahida, Cluj sau Alba Iulia. Pe
langa germani s-au asezat in acest interval al secolelor III-VI si sarmatii, in special din neamul yazigilor, calareti
de stepa iranieni.
Acestia, alaturi de germani si de daco-romani, au format un aspect cultural inedit, cu multe variatii si multe
necunoscute intitulat Santana de Mures Cerneahov. Cu toate acestea istoricii arata ca germanicii care aderasera
si la erezia ariana nu obisnuiau decat rar sa se amestece cu populatia autohtona. La fel se poate spune si despre
sarmati, care aveau un trai nomad. Sunt insa si exceptii dovedite de comunitatile gotice-sarmatice si daco-
romane de tip Santana de Mures. Convietuirea acestor comunitati este demonstrata si de necropola de la Targu
Mures.

Dupa germani si sarmati au sosit hunii si mai apoi avarii, urmati si de bulgari. Aceste trei populatii dar mai ales
hunii care au locuit zona Panonica, nu au locuit efectiv zona Transilvaniei, ci doar supunand-o birurilor si
atragand-o in sfera lor de influenta. In general, dupa cum arata si Mircea Petrescu Dimbovita sau Ioan Aurel
Pop, populatia autohtona s-a tras din calea navalitorilor si doar ocazional a convietuit cu gepizii sau la
inceputuri sarmatii, modificand-si local sau cel mult regional structura etnica.

Slavii si rumanii in calea ungurilor

Nu acelasi lucru se poate spune insa despre slavi. Acestia, arata Ioan Aurel Pop, dar si Constantin C. Giurescu,
au jucat rolul germanilor din vestul Europei. Slavii, triburi razboinice, incep sa patrunda pe teritoriul de astazi al
Romaniei incepand cu secolul al VI lea. Sunt amintiti atat de Iordanes, dar si de Procopius din Cezareea. Sunt
razboinici blonzi si roscati inarmati cu securi, lanci, scuturi si arcuri cu sageti. Patrunderea slavilor mai ales in
Transilvania se generalizeaza in secolul al VII lea. "La nord de Dunare, desi destul de numerosi in comparatie
cu alti migratori, slavii au sfarsit prin a fi asimilati de daco-romani, protoromani si romani pana prin secolul al
XII.

Ei au exercitat asupra romanilor anumite influente in domeniul vietii materiale, al organizarii social politice si al
limbii", adauga Ioan Aurel Pop. Slavii, precizeaza specialistii, in ciuda istoriografiei comuniste care-i prezenta
ca pe niste imigranti blanzi si dornici de o convietuire pasnica, au venit cu ganduri razboinice si chiar au jefuit
sau au intrat in conflict cu comunitatile daco-romane si mai apoi protoromane sau de imixtura etnica din
Transilvania. "Patrunderea si asezarea slavilor pe teritoriul vechii dacii nu a avut un caracter pasnic, relatiile
dintre ei si obstile satesti romanice nefiind lipsite de conflicte, nici in perioada ulterioara stabilirii lor aici", arata
Mircea Petrescu Dambovita. In cele din urma, dupa 602 au inceput sa se aseze si sa fie integratii in obstile
satesti romanice. Slavii au adaptat si s-au adaptat in acelasi timp.
Calareti avari inarmati cu arcuri FOTO pinterest.com

Nu ca membrii obisnuiti ai obstilor, spune Constantin Giurescu, ci ca stapani. De altfel, istoricul arata ca fiind
noii cuceritori au impus toponimie, dar si structurile lor administrativ politice de conducere. Daca la nivelul de
organizare satesc era mentinuta obstea sateasca a romanilor, conducerea era asigurata de slavi care si-au impus
denumirile si functiile de voievozi sau cnezi. "Ca element cuceritor si stapan al pamantului, slavii au constituit
si elementul politic, conducator. Cnezii si voievozii lor sunt capeteniile diferitelor triburi si ale populatiei
bastinase, supuse. Ei impart dreptatea in timp de pace si conduc oastea in timp de razboi. Pe valea raurilor se
formeaza cnezatele si voevodatele pe care le amintesc primele documente istorice", arata Giurescu. In timp
chiar si elitele slavilor, in Transilvania, au fost asimilate etnic, arata acelasi istoric.

De altfel aceasta este realitatea gasita de unguri in secolul X in Transilvania. Practic triburile maghiare au gasit
o populatie mixta romano-slava si pe alocuri bulgara, grupata in cnezate si voievodate, pe care au cucerit-o. Cel
putin asta arata si cele mai importante izvoare documentare ale epocii, dar si descoperirile arheologice de pe
teritoriul Transilvaniei. Astfel Anonymus, celebrul secretar al regelui Bela(probabil al III lea), scrie in "Gesta
Hungarorum" ca de exemplu Gelu stapanea peste slavi si valahi. In cronica rusa zisa a lui Nestor se precizeaza
clar ca ungurii, dupa ce au trecut niste munti inalti, "se apucara sa lupte cu valahii si slavii care locuiau aceste
tari". Comunitatile slavo-romane gasite de unguri in Transilvania era preponderent agrare si pastorale, cu
"cetatui" din lemn si aparate cu val de pamant si santuri.

Romani condusi de bulgari, cazari sau slavi

Structurile politico-administrative gasite de unguri in Transilvania sunt descrise de Anonymus, de Simon de

Keza dar si de numeroase descoperiri arheologice, cu asezari fortificate. Astfel, este vorba de ducatul sau
voievodatul lui Menumorut de pe Crisuri cu asezarea intarita de la Biharea. Originea lui este incerta, fiind ba
cazar, ba bulgar sau chiar slav. Anonymus vorbeste despre Morout de origine cazara si care avea un adevarat
harem. "Tara insa care este intre Tisa si padurea Igfon, ce este situata inspre Ardeal, de la fluviul Mures pana la
fluviul Somes, a ocupat-o pentru sine ducele Morout, al carui nepot a fost numit de unguri Menumorout pentru
ca avea mai multe sotii si teritoriul sau era teritoriul acesta il locuiau niste neamuri ce se numesc cozar", scria
Anonymus. Tot despre el se spune ca avea "inima bulgareasca".

Un alt lider de cnezat, Gelu, din zona Somesurilor, este roman get-beget, dupa cum arata acelasi Anonymus care
il descrie ca fiind "quidam blachus"(n.r un oarecare roman). O a treia formatiune prestatala din zona Muresului
era condusa de Glad, un alt lider cu origine incerta, probabil slava, probabul bulgara. Acesta avea o armata
formata din romani, bulgari si cumani. "Teritoriul care se intinde de la fluviul Mures pana la fortareata Urscia l-
a ocupat un oarecare duce cu numele Glad care a iesit cu ajutorul cumanilor din fortareata Vidin si din a carui
urmasi s-a nascut Ohtum", scria acelasi Anonymus. Romanii sunt numiti in cronici sau poeme de pana in
secolul al XI lea vlahi sau valahi. In realitate, romanii vechi isi spunea rumani. O arata si vechile cronici. De
exemplu Anton Verancsics in secolul al XVI lea preciza: ,,Lasand de o parte nenumaratele cuvinte pe care
valahii le au intocmai si cu acelasi inteles ca in limba latina si in dialectele italienilor, cand intreaba ei pe cineva
daca stie sa vorbeasca pe limba valaha spun: <<Oare stii romane;tea>>, sau cand intreaba daca este valah, il
intreaba: daca este roman".

O alta precizare in acest sens o ofera si Miron Costin: "Desi si prin istorii, si in graiul strainilor, si intre ei insisi,
cu vremurile, cu veacurile, cu innoirile, romanii au si dobandesc si alte nume, doar acela care este numele vechi
sta intemeiat si inradacinat, adica ruman, cum vedem. Ca, macar ca ne chemam acum moldoveni, dar nu
intrebam: <<stii moldoveneste«>>, ci <<stii rumaneste >>, adica <<ramleneste>>".

Va recomandam sa cititi si urmatoarele stiri:

Cum au aparut, cu adevarat, unguriit Au schimbat o rugaciune prin teroare, isi spuneau ,,copiii
pamantului", beau sange de cal si erau buni arcasi calare

Cum a fost daramata din razbunare cea mai de pret avere a lui Petru Rares, de catre Regina Isabela a
Ungariei