Lao Tsu: „Viața este o serie de schimbări naturale și

spontane. Nu le rezista; altfel, vei avea parte de tristețe.

Lasă realitatea să fie realitate. Lasă lucrurile să curgă
natural, oricum doresc ele“.

In ultima vreme, auzim tot mai des expresia „go with the
flow“. Ce se ascunde în spatele ei, care este filosofia
practică ce ne îndeamnă să urmăm cursul și fluxul pe care-l
simțim în jur?

Schimbarea e singurul lucru sigur

Indiferent că ne place să ne creăm vieți structurate, planificate, bine
puse la punct, indiferent cât de multe obiceiuri bune și sănătoase
cultivăm, vor exista mereu lucruri pe care nu le putem controla. De
fapt, marii înțelepți au știut dintotdeauna că singurul lucru sigur pe
lume este schimbarea. Când ne rigidizăm în comportamente și
scheme fixe, când ne înțepenim în concepte cunoscute și verificate,
când vrem ca viața să se desfășoare conform voinței noastre,
deschidem poarta frustrărilor, nemulțumirilor, anxietății și stresului.
Haosul, la fel ca ordinea, face parte din viața pe pământ. Nu putem
alege doar o singură jumătate a realității, ignorând-o pe cealaltă. Și
atunci ce înseamnă „go with the flow“? Înseamnă să accepți viața
așa cum vine peste tine și să-ți păstrezi flexibilitatea și mobilitatea
psihice necesare pentru a face față neașteptatului. Există însă
metode care ne ajută să avem mereu atitudinea corectă? Specialiștii
în neuroștiințe și psihologii, alături de filosofiile orientale, răspund
afirmativ la această întrebare.
Exerciții simple pentru a slăbi frâiele:
1. Conștientizează faptul că nu poți controla totul
Cu toții știm, de fapt, acest lucru, dar îl uităm când este convenabil.
Știm că nu putem controla ploaia, dar ne enervăm când simțim
primii stropi pe piele. Nu putem ști niciodată dacă nu vom primi un
telefon la ore târzii în noapte sau dacă nu se va sparge o țeavă din
baie când ne este lumea mai dragă. Ideea însă nu e de a ne aranja
viețile astfel încât să preîntâmpinăm accidentele, ci de a ne organiza
mintea astfel încât aceste lucruri să nu ne tulbure liniștea.
2. Devino conștientă de tine însăți
Mulți oameni habar nu au cum funcționează propria minte, care sunt
mecanismele ce declanșează anumite emoții, de ce apare uneori
senzația de frustrare, care sunt punctele tari și cele slabe. Dar nu
putem schimba nimic în capul nostru până când nu devenim
conștienți de aceste lucruri. Așa că trebuie să devii un observator al
propriilor gânduri și emoții. Conștientizează când te superi, când ești
furioasă, când ești tristă. Pentru început, ai putea ține un jurnal în
care să notezi aceste lucruri. De exemplu, trasează o liniuță ori de
câte ori te superi. În felul acesta, vei conștientiza mai ușor furia și
frustrarea.
3. Respiră
Sigur că toți respirăm; altfel, nici nu am mai sta de vorbă. Dar puțini
dintre noi sunt conștienți de respirație. Ia-ți liber zece minute pe zi și
nu face altceva decât să observi cum respiri. Vei băga de seamă
după câteva minute că ești mult mai liniștită. Iar o minte liniștită
este mult mai capabilă să rezolve orice problemă decât una agitată.
4. Privește totul din perspectivă
Un exercițiu practic la orele de psihologie aplicată este să faci un
pas înapoi când simți că te înfurii și să privești situația ca și cum ai fi
un observator îndepărtat. Ieși puțin din pielea ta și privește din
perspectiva vecinilor, apoi a întregului cartier, a orașului în care
trăiești, a țării, a continentului și chiar a globului. Îndepărtează-te
până când evenimentul care te-a supărat nu ți se mai pare deloc
important. Peste o săptămână, abia dacă te vei mai enerva ușor, iar
peste un an abia îți vei aminti ce s-a întâmplat. Nimănui nu-i va mai
păsa, nici măcar ție. Și atunci de ce să-ți pese acum? Nu înseamnă
că trebuie să devii indiferentă și rece, ci doar să nu mai lași lucrurile
mărunte să te supere.
5. Pași mici
Toate acestea sună minunat și vrei probabil să îți asumi totul
deodată, să devii peste noapte un maestru zen care nu este tulburat
de nimic. Iată altă cale ce duce la frustrare. Fă pași mici și vei fi mult
mai mulțumită. A te lăsa în voia lucrurilor înseamnă și să accepți că
uneori te enervezi, te stresezi, te înfurii. Nu te pedepsi prea tare și ia
mereu totul de la început, exact ca un copil. Fă pași mici și siguri,
păstrează mintea deschisă, acceptă lumea și pe tine însăți.
6. Râzi cât mai des
Ei bine, da, viața e mai degrabă amuzantă. De ce să te înfurii când
poți râde? Sigur că este nevoie de o oarecare detașare pentru a râde
când îți vine să plângi, dar, dacă aplici metodele de mai sus, râsul va
veni la un moment dat în mod natural. Lasă-te în voia lui și ia viața
așa cum e, cu bune și rele, cu haos și ordine, cu oameni buni și
oameni răi. Și nu uita vorbele simple, dar profunde ale marelui
cântăreț Bob Dylan: „Accept haosul. Dar nu știu dacă haosul mă
acceptă pe mine“.

Bun, Dana Jalobeanu. Suntem bogați, zic, dar de unde vine nevoia aceasta de
bazaconie?
Nu-i simplu, pare să mă avertizeze Dana Jalobeanu, privindu-mă critic. Ești sigur că vrei să-ți
spun? - așa m-am simțit. Ești, adică, destul de treaz la minte ca să-nțelegi ce se întâmplă în
creierul multora, dar și al tău? CLICK pentru inițierea în creierul uman.

Căutăm explicații, suntem curioși, nu? Căutăm explicații simplificatoare la lumea complicată în care
trăim. Suntem curioși dar ne saturăm repede de curiozitate. Explicațiile căutate sunt pe cât de
simple, pe cât de simpli suntem mobilați pe dinăuntru.

Lipsa de educație, profesorii, manualele, părinții. Da, e simplu. Te-ai gândit cine ți-a umplut capul
cu prostii? E un prim pas să-ți pui întrebări.

Al doilea motiv: o Românie care-și execută mediul-dialogul academic, valorile, gândirea

critică. Că avem impostori cu doctorate, parcă ai aflat.

O altă cauză este lumea proastă pe care ne-am construit-o. “Citirea și judecata literală”.

Adică, nu suntem în stare să citim semnificații, nu vedem dincolo de aparențe. Este secolul în care
ne-am falimentat parte din creier, nevoia de ficțiune, de interpretare alegorică.

Să vin cu exemplu: niște băieți naturiști și bio stau într-o peșteră. Dorm, mănâncă, treaba lor. Pe
pereții peșterii umbre. Încep să vadă dușmani, frică. Și, dacă mai stau mult izolați, se și devoră
între ei.

Hei, ai citit alegoria Peșterii a lui Platon.

Ce face o minte care vede dincolo de aparențe? își amintește de Platon, de alegoria lui Platon (a
citit-o sau a auzit-o din mediul informat în care trăiește - păi, chestiile mișto circulă chiar și-n
lumea asta citită).

Bun, ce zice Platon? Dacă stai ca boul în peștera ta/gugălitul/faisbucul tău nu trăiești decât în cerc
vicios, în umbre, în conspirații, dacă ieși din peșteră, vezi că umbrele sunt înșelătoare. Apoi, te
lovește lumina, e greu, e nasol. Nu te baza pe simțuri, însă, sunt înșelătoare și astea. Treci de
simțuri, caută-cunoaște lumea din jur, lumea luminoasă. Ai Rațiunea.

Simon Sinek ne povestește atât de frumos despre leadership pe care-l

compară cu parenting-ul. Asemenea unui părinte care-și crește copilul
oferindu-i protecție, educație, susținere și de multe ori tot ce el nu și-a
putut permite, la fel și un lider își crește, își susține și își educă echipa.

Dacă echipa ta ar fi familia ta, ți-ai concedia copiii la fel de ușor

precum îți concediezi angajații?

Mai mult de 17.000 de angajați din 19 industrii americane au fost evaluați

în privința culturii organizaționale, a stresului ocupațional și a sănătății
mintale.

Poate deloc surprinzător, acesta a fost încă un studiu ce a confirmat

importanța luării în calcul a emoțiilor umane în cadrul locului de muncă –
este o avertizare sau, mai degrabă, o recomandare pentru angajatori: pentru
a reuși, trebuie ca munca să devină ceva mult mai uman.

Peste 70% dintre participanții la studiu au afirmat că „ori își caută în mod
activ un nou loc de muncă, ori se gândesc la asta destul de des.”

Câteva dintre cele mai interesante concluzii ale studiului sunt:

 Doar 21% dintre respondenți au considerat că sunt plătiți pe măsura

meritelor;
 77% dintre respondenți cred că meritele angajaților de top nu sunt
recunoscute;
 65% dintre angajați au spus că se simt izolați la locul de muncă din
cauza unui mediu ostil și rece. (sursa www.dorudima.ro)

Conform discuțiilor pe care le am în cadrul proceselor de consiliere în

carieră sau în cadrul workshop-urilor pe care le țin, concluzia mea este că
nu suntem deloc departe de cum se simt americanii la locul de muncă.

Ce se întâmplă cu oamenii care primesc poziții de conducere? De unde

această transformare dramatică, de foarte multe ori, de la oameni care
performau, care-și suflecau mânecile alături de echipă, care-și încurajau
colegii, care-i susțineau, la oameni care pun piedici, pun cifrele înaintea
oamenilor, sunt concentrați doar asupra rezultatelor, fără niciun fel de
implicare, respect, bun simț și umanitate?

Greșeala majoră pe care o facem este să numim în poziții de management

oameni foarte capabili din punct de vedere tehnic, dar fără abilități și
competențe probate de management. Statistic vorbind, studiile pe domeniu
arată că România suferă de o lipsă acută de manageri eficienţi, cu atât mai
mult cu cât poziţiile de top din multinaţionale sunt transferate treptat de la
expaţi spre români. Din 600 de manageri evaluaţi, doar 10 au reuşit să ia
un calificativ bun, spune Doru Dima, CEO Great People Inside și
inițiatorul studiului.

De multe ori oamenii care ne sunt manageri sunt autorități, care ne impun
să facem lucruri, fără niciun fel de explicație, și pe care-i ascultăm de
teamă să nu ne pierdem locul de muncă. Liderii îți oferă ceea ce
autoritățile nu-ți oferă – un mediu sigur. Posibilitatea de a te dezvolta, de a
învăța din greșeli, de a inova, de a fi creativ. Un angajat într-un mediu
care-l sprijină, care-l apreciază și-l respectă nu va simți frustrări, nu se va
simți marginalizat, hărțuit, demotivat, cel mai probabil nu-și va căuta rapid
un nou loc de muncă, va face lucrurile cu plăcere, va fi mai implicat,
dedicat și încrezător în foțele proprii.

Majoritatea angajaților părăsesc ori șeful, ori mediul toxic, cultura

organizațională în care nu se mai regăsesc.

Aud din ce în ce mai multe povești despre oameni în roluri de CEO sau
manageri de departamente care nu sunt nici pe departe capabili să inspire,
să-și motiveze echipa, să încurajeze oamenii din jur. Mai mult decât atât,
își transpun toate frustrările personale asupra oamenilor pe care-i conduc.
Atât. Pe care-i conduc. Pentru că liderii nu conduc, ei sunt urmați, ei
inspiră prin puterea propriului exemplu.

Am făcut o analiză a propriilor experiențe avute de-a lungul timpului cu

CEO/ șefi departamente/ antreprenori etc. Și eu am avut roluri de manager
mulți ani și mi-am propus să învăț cum să nu fiu sau ce să nu fac în urma
acestor experiențe. De asemenea, experiențele proprii coroborate cu cele
ale oamenilor cu care lucrez mi-au confirmat că „femeile nu sunt mult
mai potrivite în poziții de conducere decât bărbații.”

Cei mai potriviți oameni pentru funcțiile de management și potențialii

lideri sunt, indiferent de sex, cei cu abilități și competențe de a ghida și
inspira oameni, cei care comunică eficient în echipă, care reușesc
împreună cu oamenii lor să aibă rezultate extraordinare, care știu să creeze
atmosfera și cadrul potrivite pentru ca oamenii să se simtă importanți și
valoroși, cei care se dedică oamenilor și dezvoltării acestora, dar și
potrivirii acestora cu rolul în organizație, cei care sunt orientați către
rezultate prin intermediul oamenilor, care consideră și motivează oamenii
așa cum sunt, nu ca cifre sau rapoarte la final de lună, cei care sunt fermi și
realizează că obiectivul lor nu este să ia decizii populare și să fie pe placul
tuturor, dar atunci când le iau o fac argumentat și nediscriminatoriu și
altele din același registru.

Cam asta a reieșit din analiza mea:

 Dacă ești manager cu pretenții de lider nu uita de unde ai plecat și în

niciun caz nu uita oamenii care te-au ajutat să ajungi acolo.
 Respectă-te în primul rând pe tine, pe urmă oamenii din jur. Toți
oamenii din jur, nu doar cei din directa subordonare. Și menajera
 este tot om și merită să fie respectată și salutată. La fel și secretara
de la recepție.
 Dacă ești femeie, nu deveni bărbat, chiar dacă decizi să porți
pantaloni. Atitudinea masculină nu te ajută cu nimic, cu atât mai
puțin când bați cu pumnul în masă, înjuri, țipi la angajați sau îți pui
picioarele pe birou.
 Te autoproclami un lider? Nu ești, dacă ceri ce tu nu oferi niciodată.
Nu cere respect, încredere, suport, comunicare, dacă tu nu ești
capabil să le oferi la rândul tău.
 S-au dus vremurile când angajaților li se comanda ce să facă. Trăim
vremuri în care angajații sunt implicați în procesul decizional, vor
să-și câștige locul la masa deciziilor și au dreptul să-și expună
punctul de vedere fără a fi blamați, judecați, împiedicați sau mai rău,
concediați dacă o fac.
 Liderii adevărați conduc cu instrumentul numit încredere, nu cu
bățul. Liderii inspiră încredere prin toți porii, nu frică. Oamenii vor
să se simtă confortabil să spună adevărul, să comunice direct,
deschis și onest în fața acestora, nu să bârfească la o țigară sau pe la
colțuri.
 Cine ești dincolo de funcția de pe cartea de vizită? Acțiunea este
mult mai important decât funcția sau cuvintele. Ceea ce faci te
reprezintă, nu funcția din organigramă. Pentru că mâine oamenii vor
reține ce ai făcut pentru ei, cum te-ai purtat cu ei, cum i-ai făcut să se
simtă, nu ce funcție ai avut.
 Toți am auzit, de prea multe ori cred, „eu sunt șeful aici, tu ești
subordonatul, faci cum îți spun eu”. Vorbim de leadership, nu leader-
sheep, oricât de mult v-ar plăcea să credeți asta. Puterea nu vi s-a dat
pentru a lua la trântă angajații, ci pentru a delega, a împuternici, a
sprijini, a îndruma, a educa, a forma, pentru a o folosi într-un mod
constructiv pentru ca tuturor să le fie bine, nu doar vouă. Și, sper eu,
pentru că ați dovedit că o meritați. Și haideți, totuși, să nu uităm că
angajații nu sunt oi. Că nici voi nu sunteți ciobani. Și sunt convinsă
că nici nu vă doriți să fiți.
 Recunoaște când ai nevoie de ajutor. Nu e dovadă de slăbiciune, așa
cum mai mult ca sigur crezi, atunci când ceri ajutorul echipei. De
asemenea nici faptul că le mulțumești nu e dovadă de slăbiciune, ci
 de respect și apreciere a aportului adus de ei. Și tot pe ei trebuie să-i
scoți la înaintare, nu tu trebuie să te lauzi cu rezultatele acestora.
 Liderii adevărați recunosc că de multe ori nu se pricep la toate
lucrurile la care echipa lor se pricepe. De aceea recomandarea lui
Steve Jobs era să angajezi oameni care să fie mai pricepuți decât tine
și cărora nu e nevoie să le spui ce să facă. Nu pentru a-ți lua locul, ci
pentru ca împreună să ajungeți la rezultatele dorite. Și nu zicea rău,
dovadă stă faptul că în multe organizații această tehnică funcționează
foarte bine.
 Managerii și/sau liderii adevarați nu mint, nu fac promisiuni pe care
nu le respectă, recunosc când greșesc, își cer scuze. Nu uită că a fi
lider înseamnă că puterea exemplului este esențială și inspirațională.

 Liderii nu sacrifică oameni de dragul cifrelor, ci mai degrabă

invers.Pentru că oamenii sunt cei care la finalul zilei contribuie la
atingerea rezultatelor, iar fără munca lor, deseori neapreciată, tu, ca
manager sau lider, nu poți construi nimic.
 Managerii eficienți și liderii nu se mulțumesc cu autosuficiența și
continua să învețe, să de dezvolte, și să-i dezvolte și pe cei din jur.
Degeaba vă trimiteți oamenii la cursuri dacă atunci când se întorc în
business nu le creați mediul propice să aplice ce au învățat. Degeaba
vă trimiteți oamenii la cursuri dacă voi nu încurajați o cultură a
învățării în care oamenii își împărtășesc experiențe, cunoștințe,
învățând unii de la alții. Degeaba aveți un buget uriaș de training
dacă-l folosiți doar pentru a bifa că ați făcut training și anul acesta.
Programele de dezvoltare se construiesc pe o nevoie de învățare, de
dezvoltare, pe nevoia și obiectivele de afaceri și CEO-ul și managerii
trebuie să fie direct implicați în acest proces, nu să delege activitatea,
oricâtă încrederea ar avea, departamentului de HR.
 Nu înțeleg și nimic nu justifică abordarea: „Nu vrei să faci asta,
găsesc pe altcineva să o facă. Sunt o grămadă care așteaptă la ușă.”
 Ce înseamnă asta? Că încrederea ta și dorința de a ajuta omul
respectiv să facă ceea ce trebuie să facă sunt egale cu zero. Nimeni
nu poate lucra în aceste condiții, muncind sub amenințări zilnice și
nesiguranță. Oamenii prosperă și livrează atunci când se simt bine la
locul de muncă. Să nu uităm că la locul de muncă își petrec mai bine
de 8 ore în fiecare zi.
  Confruntă direct angajatul atunci când sunt probleme. Nu trimite pe
altcineva să o facă. E rolul tău să-i fii alături și când e bine, și când e
mai puțin bine. Soluțiile trebuie găsite împreună. Și întotdeauna
există soluții.

Ca angajat, dar și în calitate de consultant, mi-am pus mari semne de

întrebare când am auzit:

 Nu te plătesc să gândești;
 Nu am timp acum să discut prostiile astea;
 Nu mă interesează cum rezolvi, dar rezolvă;
 E business-ul meu, sunt banii mei, eu iau decizii aici;
 Problemele personale se lasă acasă, de aceea sunt personale;
 De aceea eu sunt manager și tu nu ești;
 Nu-ți convine? Ușa e acolo.

Și poate da, în aceste condiții, indicat ar fi să ieșiți pe ușa respectivă și să

nu vă mai întoarceți. V-ați face un mare bine, din multe puncte de vedere.
Și credeți-mă pe cuvânt, deoarece vă povestesc din propria
experiență: orice ușă închisă înseamnă mult mai multe deschise!

Las aici, ca sublinere a celor de mai sus, un discurs al lui Clint Smith,
profesor, despre pericolul tăcerii. Poate vă ridică niște semne de întrebare
și veți dori să schimbați ceva, pentru că după ani de zile de experiență în a
lucra cu oameni am învățat o lecție extraordinar de importantă, și anume
că tăcerea nu este de aur și că de cele mai multe ori distruge punți între
oameni, în timp ce comunicarea, empatia, respectul, deschiderea le
creează.