Analiza tranzacţională

Terapeuţii aduc propriile lor experienţe relaţionale (şi scriptul asociat) la întâlnirea terapeutică,
fapt care interacţionează cu clientul nostru, generând totalul sumei de potenţial relaţional imediat, încă
de la început. Pe măsura ce terapia continua, acest potenţial creşte. Berne (1961)a analizat relaţionările
după posibilităţile tranzacţionale, care sunt, vectorii tranzacţionali şi stările de ego care sunt activate într-
o relaţionare, dintre cele nouă tipuri de tranzacţii posibile între doi oameni. În Psihoterapia TA, analistul
tranzacţional ia în considerare tipul şi natura relaţionării terapeutice şi tranzacţiile dintre acesta şi clienţi
vor şi analiza, de fapt, tranzacţiile şi etapele tranzacţionale ce se produc la nivelul interacţiunii
tranzacţionale. Această analiză este făcută să îmbunătăţească relaţia terapeutică şi , de asemenea, să
ajute la explicarea dinamicii interne ale clientului si manifestarea acestora, consolidarea relaţionării cu
ceilalţi (vedeţi, de asemenea, Point 100). Relaţionarea este analizată şi cu ajutorul celor şase categorii de
structurare a timpului ale lui Berne: retractarea (întoacerea înapoi în timp), ritualurile, petrecerea
timpului liber, activităţile, jocurile şi intimităţile.

Mulţi terapeuţi cred că intensitatea relaţionării terapeutice duce la crearea condiţiilor necesare
pentru schimbarea terapeutică. Poate că intensitatea relaţionării încurajează dezvoltarea unor noi căi
neurale şi modalităţi de relaţionare. Câţiva terapeuţi care lucrează cu un model al deficitului (Lapworth
et al., 1993) observă că această intensitate este necesară pentru a acţiona ca un „antidot” la traumele
relaţionale anterioare:

... se crede că parte din ceea ce permite terapeutul să fie foarte eficient, ea ajunge ( prin
întoarcerea în timp a pacientului) să admită importanţa părintelui autentic. Când terapeutul a dobţndit
această putere, numai atunci relaţionarea terapeutica poate servi la corectarea prejudiciului (pierderii)
avute în anii de formare ai pacientului.

(Stark, 2000:11)

În timp, fiecare terapeut îşi formează propriul concept al naturii şi rolului relaţionării terapeutice,
precum şi sarcinile cheie ale unui terapeut. Aceasta face parte din crearea unei abordări personalizate
ale psihoterapiei, adaptând personal aceste teorii şi modele. Erskine (1998) l-a parafrazat într-un mod
frumos pe Berne privind sarcina terapeutului şi natura relaţionării terapeutice:

Sarcina psihoterapeutului este aceea de a crea o relaţionare terapeutică bazată pe contact care uşurează
decodificarea expresiilor tranferenţiale ale experienţelor anterioare, detoxifierea introiectiilor şi
îndreptarea scriptului de credinţe fixat şi structurilor defensive, sprijinirea clientului în identificarea
nevoilor de relaţionare, şi a oportunităţilor de a-şi satisface nevoile prin îmbunătăţirea capacităţii
clientului de a avea contact intern şi extern.

(Erskine, 1998:139-40)
Formularea planului de tratament individualizat

Planificarea eficientă a tratamentului reprezintă punctul forte al analiştilor tranzacţionali, şi totuşi

literatura TA nu a asigurat pregătirea analiştilor tranzacţionali cu un model de a elabora planificarea
individuală a tratamentului. Un plan individual de tratament este împărţit, de obicei, în supervizare, sau
pe bazelor reflecţiei despre un client sau problemele prezentate ale acestuia. Metoda prezentată aici
este aceea pe care eu o predau cursanţilor şi supervizorilor, aceasta trebuie să fie eficientă şi uşor de
folosit.

Pasul 1

Terapeutul începe să reflecte asupra următoarelor două întrebări: „Ce cred că trebuie să facă acest
client? Ce schimbări trebuie să facă?” Răspunde întrebărilor într-un mod intuitiv şi notează-ţi
răspunsurile folosind orice cuvinte doreşti. La acest stadiu, nu este nevoie să fii clară. Răspunsurile tale
pot fi pentru schimbări globale, mari sau mici. Include-le pe ambele. Dacă vei lucra cu clienţii, te voi ajuta
să parcurgi acest proces cu clienţii actuali şi să descoperi cât de simplu şi eficient poate fi această metodă
de planificare a tratamentului. Este absolut în regulă dacă aceste schimbări sunt generate exclusiv de
terapeut. Într-o etapă ulterioară, vei putea să împărtăşeşti ideile tale cu clienţii pentru a verifica dacă
ceea ce simţi tu că trebuie făcut va fi terapeutic pentru client. Mai jos, este un exemplu de posibile
răspunsuri la aceste întrebări. Acestea sunt nişte teme destul de comune şi le poţi identifica la clienţi.

 Internalizarea sentimentului valorii sinelui.

 Învaţă să fii hotărât cu familiile acestora.
 Încetează să îi mulţumeşti pe toţi în acelaşi timp.
 Încetează să te simţi vinovat pentru faptul că nu eşti perfect.
 Încetează să le faci viaţa grea în legătură cu slăbiciunile lor reale şi imaginare.
 Învaţă să te relaxezi şi să lasă-i şi pe ei să se relaxeze.

Lista generată pentru clienţii tăi poate fi mai mare.

Pasul 2

Ia fiecare punct de pe listă şi vezi cum percepem această schimbare folosind conceptele TA. Iată câteva
exemple:

 a redecide / redetermina scriptul de credinţe de la “a nu fi bun” la “ a fi destul de bun”;

 a fi capabil să accepţi, să ceri sau să te autoîncurajezi (pozitiv) (valoarea sinelui);
 să redetermini obiecţia “să nu fii important”;
 să foloseşti tranzacţiile positive de control ale Părintelui pentru a determina o limită! Atunci când
este cazul;
  încetează să faci pe magnificul mulţumind pe alţii şi desconsiderând propriile nevoi şi
sentimente;
 încetează să fii la curent cu tot;
 să întrerupi şi să opreşti dialogul critic intern dintre Părinte şi Copil;
 începe să evidenţiezi succesele şi încurajările punctelor forte personale;
 să dezvolţi o evaluare realistă proprie decât să cauţi “probe “ ale scriptului de credinţe;
 să încetezi să planifici situaţii şi jocuri unde scriptul de credinţe este “confirmat”;
 să foloseşti resursele Adultului pentru a recunoaşte atunci trebuie să te opreşti şi să te relaxezi;

Acum ai baza pentru planul de tratament al acestui client.

Pasul 3

Ia acum lista schimbărilor propuse, şi compar-o cu necesităţile şi problemele deja exprimate ale
clientului. Indică dacă anumite puncte nu corespund cu problemele şi nevoile exprimate de client. Aceste
schimbări propuse, care nu fac parte din motivaţia clientului de a veni la terapie, sunt date la o parte
până ce ele vor fi integrate în terapie. Acest lucru poate fi făcut la orice nivel, atunci când tu simţi că este
de cuviinţă să le discuţi cu clientul. Aceste lucruri rămase sunt deja notate/tratate în contractual existent
şi pot deveni parte a planului de tratament.

Pasul 4

Luând lista pe care ai realizat-o, accentuează care sunt cele mai importante 3 lucruri, sau schimbări
prioritare propuse. Adesea, unele schimbări vor aduce şi alte schimbări într-un răspuns intrapsihic
catalitic. Folosind exemplele de mai sus, cele mai importante schimbări pot fi:

 să redetermini scriptul de credinţe de la “a nu fi bun” la “ a fi destul de bun”;

 să redetermini obiecţia “să nu fii important”;
 să întrerupi şi să opreşti dialogul critic intern dintre Părinte şi Copil;

Cu ajutorul acestor trei schimbări, celelalte schimbări vor fi mai uşoare, sau se vor produce spontan. Pe
de altă parte, aceste schimbări se pot petrece mai devreme, de exemplu, scriptul credinţelor de “a nu fi
suficient de bun” este probabil o problemă mai serioasă, dar redeterminată după multă terapie. Luând
controlul Adultului, evaluând situaţiile şi evitând, într-un mod activ, situaţiile când scriptul credinţelor
este confirmat sau recunoscut, şi schimbând aceste situaţii atunci când se petrec, ar slăbi forţa scriptului
de valori de bază, astfel se produce o schimbare mai realistă ce trebuia facută ptima dată. Acordă timp
pentru a selecta care dintre aceste schimbări poate să se producă prima dată, sau care sunt prezente în
momentul terapiei clientului. Cercetează în supervizare care sunt intervenţiile pe care trebuie să le faci
pentru a uşura fiecare dintre aceste schimbări.

Pasul 5
Indică pe lista ta care sunt schimbările pe termen scurt şi pot fi abordate curând, care sunt cele care
necesită o atenţie mai îndelungată (ongoing) şi care sunt schimbările pe termen lung, care ar fi mai
potrivit să fie introduse mai târziu în procesul terapeutic. Iată un plan individualizat de tratament pentru
un client.