AZOTUL

- Nu rămâne fără nici o influenţă asupra organismului, aceasta

avand loc în condiţiile creşterii presiunii sale parţiale ce se
realizeaza prin coborârea sub nivelul mării.
De aici rezulta: concentraţia azotului în amestecul de gaze care
formează aerul nu suferă în general modificări, de aceea creşterea
presiunii sale parţiale se realizeaza numai prin creşterea presiunii
atmosferice obtinuta prin coborârea sub nivelul mării.
La fiecare 10 m adâncime presiunea atmosferică creşte cu o
atmosferă.
Omul suportă în general o creştere până la 5—6 atmosfere(intr-un
interval de timp scurt).
Odată însă cu creşterea presiunei atmosferice la coborârea sub nivelul
mării creşte şi presiunea parţială a gazelor din aer: - -- oxigenul se
fixează pe hemoglobina,
- bioxidul de carbon intră în sistemele tampon,
- numai azotul ca gaz areactiv se dizolvă în sânge şi neintrând în nici o
combinaţie, se fixează în lipide în special în ţesutul adipos şi ţesutul
nervos (bogat în fosfolipide) determinând ceea ce se numeşte narcoza
hiperbară sau beţia adâncurilor.
Această tulburare evoluează în două etape şi anume: ------ 1. De
excitatie caracterizată prin hiperreflectivitate, hipercardie, hiperpnee,
bună dispoziţie, care se transformă apoi – 2. In a doua etapă de inhibiţie
caracterizată prin hiporeflectivitate, hipocardie, hipopnee, adinamie,
lipotimie şi chiar deces.
De aceea persoanele care prin profesiunea lor (scafandri,
chesioneri, cei din submarine si alţii) sau cei care practică sporturi
nautice submarine (scafandrii autonomi) cel mai adesea trebuie să
cunoască bine aceste simptome pentru a se putea opri la timp în
momentul scufundării şi a nu ajunge la praguri nocive deosebit de
periculoase.
3. Acţiunea nocivă a azotului nu se limitează numai la coborârea
sub apă, ci şi la revenirea la suprafaţă.
În acest caz are loc o scădere a presiunii atmosferice şi ca urmare
şi a presiunii parţiale a azotului care trece din starea sa dizolvată în
cea de gaz eliminându-se la nivelul pulmonului.
Dacă viteza de reducere a presiunii parţiale a azotului este mai
mare decât viteza de eliminare a sa prin procesul respiraţiei, azotul
gazos rămâne în sânge şi poate produce embolii gazoase grave, chiar
mortale dacă se realizează la nivelul creerului, cordului sau pulmonului.
Pentru evitarea acestei situaţii este necesar ca revenirea la
suprafaţă să se realizeze lent, în trepte astfel încât să se reducă
adâncimea la care s-a ajuns la jumătate, loc în care se va face o
pauză pentru eliminarea azotului gazos din sânge, apoi iar se
continuă revenirea până la jumătatea adâncimii la care s-a ajuns şi se
face o nouă pauză până se ajunge la suprafaţa apei.
Producerea unei embolii gazoase este precedată de unele semne
premonitorii: dureri articulare, dureri musculare, hiperestezia cutanată,
etc. care avertizează producerea emboliei şi singura evitare a
producerii acesteia se realizează prin coborârea din nou la adâncime
cu redizolvarea azotului.
În ultimul timp în vederea prevenirii acţiunii nocive a
azotului s-a trecut la înlocuirea acestuia cu heliu în amestecul de
gaze care formează aerul administrat scafandrilor sau celor care
coboară sub nivelul mării.
Persoanele care prin profesiunea lor lucrează la adâncimi mari sau
care practică sporturile sub nivelul mării trebuie sa fie t supuse unui
control medical iniţial fiind eliminaţi cei cu tulburări cardio-respiratorii,
nervoase, obezii care pot fixa cantităţi mai mari de azot, asociat cu
practicarea unei acomodari la adâncime prin antrenamente în acest scop.