Você está na página 1de 1

Asistenta sociala Asigurare sociala

De asistenţă socială beneficiază persoanele şi familiile care, din cauza unor persoanelor aflate într-o situaţie de risc social, care anterior au achitat
factori de natură economică, fizică, psihologică sau socială, nu au contribuţii de asigurări sociale de stat
posibilitate prin propriile capacităţi şi competenţe să prevină şi să depăşească situaţiile risc asigurat
de dificultate risc neasigurat
se acordă din mijloacele bugetului de stat, bugetelor locale, fondului contribuţii de asigurări sociale de stat
republican şi fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei, donaţiilor,
sponsorizărilor.
Legea RM privind sistemul public de asigurări sociale. BASS stă Legea asistenţei sociale a RM
compensaţii, alocaţii, indemnizaţii, de ajutor social, material şi de altă natură. pensii, indemnizaţii, ajutoare şi sub alte forme prevăzute de lege.
Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei este autoritatea din cadrul Casa Naţională de Asigurări Sociale este instituţie publică autonomă de interes naţional,
administraţiei publice centrale care coordonează activitatea de acordare a cu personalitate juridică, ce administrează şi gestionează sistemul public de asigurări
asistenţei sociale şi evaluează funcţionarea sistemului de asistenţă socială. sociale.
Asistenţa socială se realizează de către:
a) asistentul social;
b) lucrătorul social;
c) asistentul parental profesionist cu formare specială;
d) părintele-educator cu formare specială;
e) asistentul personal.
Element sonstituitiv al sist protect soc Element sonstituitiv al sist protect soc

Você também pode gostar