Escolar Documentos
Profissional Documentos
Cultura Documentos
ELLA
Premiul Iberoamerican pentru Proză
„Planeta - Casamârica" 2 0 0 9
După un grav accident în care şi-a pierdut soţul şi fetiţa,
Ella a încetat să mai scrie şi să mai lupte
pentru supravieţuire.
Speranţa necugetată că fetiţa ei e încă în viaţă o determ ină
să plece la Florenţa unde o caută cu disperare.
In dorinţa de a se simţi vie din nou, inventează o făptură
tăcută şi enigmatică, Doam na înlăcrimată,
care este vizitată în splendida ei casă de pe Via Ghibellina
de diverşi bărbaţi faimoşi, fascinaţi de m isterul
în care se învăluise şi care îi adoră trupul.
Nici unul nu ghiceşte că Ella e o scriitoare tristă
şi singuratică care hoinăreşte prin anticariatele
de pe M ercato Nuovo, unde un alt suflet trist
şi descumpănit o aşteaptă.
ISBN 978-606-8251-26-4
COMANDA CĂRŢI RAO PRIN SMS
Trimite un SMS
cu textul „RA0Mla 1771
Detalii pe w w w .raoboeks.com 9 7 8 6 0 6 8 251264H
editura rao SEPTEMBRIE 2010 -SEPTEMBRIE 2010 w w w .rao.ro
w w w .raob ooks.com
- Aici e vorba despre un diamant în
formă de lacrimă: o lacrimă albastră.
Mauro îşi ridică privirea. Ştiaţi că în
Antichitate diamantelor li se atribuiau
puteri mari? Grecii şi romanii credeau
că sunt lacrimile zeilor sau sclipiri de
stele, iar Platon vedea în ele fiinţe vii,
întruchipări ale spiritelor celeste. Sim
bolizau eternitatea şi infinitul. Erau
folosite împotriva nebuniei şi, mai cu
seamă, ca otravă. Se spune că regele
Federico al II-lea a murit de o supra-
doză de diamante.
- Cum e posibil aşa ceva?
- In jurul diamantului s-au ţesut
multe legende. In plină Renaştere,
sculptorul Benvenuto Cellini afirma că
marele său duşman, Farnesio, încer
case să-l omoare folosind pulbere de
diamant, iar papa Clement al VII-lea a
murit, se pare, în urma unui tratament
cu particule pisate de diamant. Se zice
însă şi că i-a salvat p e mulţi de la
moarte. Despre ce e vorba în povestea
pe care v-o spuneau părinţii?
Angela Becerra este o
celebră scriitoare Columbi
ana. S-a născut în 1957 în
Caii, pentru ca în anul 1988
să se mute definitiv în Spania.
A avut un debut strălucit cu
romanul De los amores nega-
dos, fiind premiat cu Latin
Literary Award, 2004. Urmă
torul ei roman, El penultima
suerio, a obţinut Premiul Azorîn
de Novela, 2005 şi Premio al
Mejor Libro Colombiano de
Ficcion, 2005 şi Latin Literary
Award 2006. Titlul Lo que le
falta al tiempo - în anul 2007 a
fost laureatul Latin Literary
Award.
Criticii o consideră creatoarea
pe plan mondial a unui nou
curent literar, idealismul ma
gic.
Cărţile sale au fost traduse în
20 de limbi străine.
Ilustraţia copertei:
© Jeffrey Hamilton / Getty Images
şi © Peter Dazeley / Getty Images.
Fotografia autoarei:
© Maria Lorente.
Angela Becerra
işs
m. • .
editura rao
D escrierea C IP a B ib lio te c ii N a ţio n a le a R o m â n ie i
bec er r a , An g e la
8 2 1 .1 3 4 .2 -3 1 = 1 3 5 .1
Editura R A O
G rupul E ditorial R A O
Str. Turda nr. 1 1 7 -1 1 9 , B u cu re şti, R om ân ia
w w w .r a o b o o k s.c o m
w w w .ra o .r o
An g ela bec er r a
E lla , q u e to d o lo tu v o
C o p y rig h t © R o n ca l d el S u eflo S .L ./A n g e la B ecerra, 2 0 0 9
Toate drepturile rezerv a te
© Editura R A O 2 0 1 0
pentru v e r siu n e a în lim b a rom ână
2010
IS B N 9 7 8 - 6 0 6 -8 2 5 1 - 2 6 -4
Surorilor şi fraţilor mei, legaţi prin iubire şi sânge
Inventez totul, pentru ca totul să mă inventeze.
J.M.COETZEE
OCTAVIO PAZ
ALEJANDRA PIZARNIK
1
De 365 de zile visa acelaşi vis, dar de data asta nu se afla nici
în patul ei şi nici în Caii1. Coşmarul întunecos i se strecurase pe
geamul maşinii cu care mergea spre Roma, împreună cu bărbatul ei
şi cu micuţa Chiara. Deşi s-a luptat din răsputeri să nu i se închidă
pleoapele, să nu adoarmă, în cele din urmă, starea ei de conştienţă
se risipise în tenebrele întortocheate ale visului.
A fost trezită de o lovitură seacă, violentă şi de zgomotul înne
bunit al unui fâlfâit roşu. în văzduh, inima bărbatului ei izbucnea
cu furie din trup. A apucat-o cu mâinile, simţind între degete ume
zeala caldă a ultimelor sale zvâcniri. Apoi, o durere îngheţată în gât,
R e c v ie m u l lui Mozart răsunând încă puternic în vălmăşagul de fiare
...lascia la spina,
cogli la roşa;
tu vai cercando
il tuo dolor...
Opera interzisă...
C e c ilia B a r to li, O p e r a p r o i b i t a , 2 0 0 5
24 An g e l a bec e r r a
încercă să scrie un rând dar nu-i ieşi nici o silabă. Cursorul tre
mura nerăbdător pe ecran...
Ce-i spuneau toate astea?
Trebuia să se întoarcă la anticariat.
6
4
ELLA 31
Marco şi Chiara...
Din acea zi, sufletul i-a părăsit trupul.
i
i
i
i
7
â
ELLA 35
D e v o r b it d e s p r e la c rim a a lb a s tr ă ...
D e c e r c e ta t c e s - a în tâ m p la t cu ju r n a lu l...
M a i e x istă o a r e P a la z z o B ia n ch i? ...
C h ia r a e r a stâ n g a c e ? ...
L IP S E S C D A T E !...
D a c ă d ia m a n tu l m a i există, cu m d e s - a p u tu t s in u c id e în g h i-
ţin d u -l? ... C in e i-a s c o s g e m ă d in g â tle j? ...
D e c e sa u d in c a u z a cu i ş i- a lu a t v ia ţa ?
C in e v a a o m o r â t-o ş i a f ă c u t c a to tu l s ă p a r ă o s in u c id e r e ? ...
U N D E E STE JU R N A LU L?
»
Cortona îi lăsase o rană imposibil de vindecat. Fuga din mănăs- j
tire, renunţarea la legământ, dragostea aceea nărăvaşă, nebună, care j
îl făcuse să cunoască o pasiune mortală. Sânii aceia debordând de '
lapte, iviţi pe neaşteptate în Săptămâna Mare. Ochii aceia mistuiţi
de dorinţă peste ostia neprihănită. Trupul voluptuos, răspândind un 1
parfum îmbătător, pe când buzele se deschideau încet, şi limba se
ivea umedă din adâncul acela întunecat spre a primi pâinea oferită
de el. ‘
Emoţia lui făcuse ca, atunci când a privit-o, pâinea sfinţită să se :
precipite între sânii adormiţi ai femeii cu şal negru şi gură purpurie, j
iar în acea cădere se prăbuşise şi vocaţia lui.
Cum să recupereze de la pieptul ei, din trupul acela cald, ima
culat împărtăşania, simbolul corpului sfânt al lui Hristos? Pentru j
că nu se cuvenea ca ea să atingă azima, singura soluţie ar fi fost j
să-şi adâncească el degetele între sânii ei... Şi a făcut-o, încet, ţ
i
ELLA 39
1 C r e d in ţa c ă u tâ n d în ţe le g e r e a (în la tin ă , în o r ig in a l)
40 An g e l a b ec er r a
42 An g e l a bec e r r a
mierea... viaţa mea! Iţi voi săruta coapsele, voi ajunge încetişor cu
limba acolo de unde o să-ţi sorb rouă. Da, dulcele nectar al rozei
tale deschise. Te voi face să plângi de plăcere, iubirea mea, şi când
îţi va picura cea dintâi lacrimă o voi preface pentru tine într-un
diamant... diamantul meu albastru.41
Terminând ultima frază, profesorul rămase tăcut, apoi îşi
ridică privirea.
- Minunat! Cine a scris rândurile astea a reprodus un citat:
vedeţi aici steluţa, la începutul şi sfârşitul paragrafului? în limba
veche, avea rolul ghilimelelor. Vă spune ceva fragmentul pe care
l-am citit?
Ea dădu din cap, negând. Ar fi preferat să nu-i fi povestit
despre diamant.
- E o pagină frumoasă, afirmă el, dându-i-o înapoi. Să dea
Domnul să găsiţi ce căutaţi, deşi tare mă îndoiesc. Ar însemna să
găsiţi un ac în carul cu fân. Poate fi oriunde... sau nicăieri. Ştiţi câte
pagini au pierit în 1966 înghiţite de Amo? în jur de un miliard.
- N u se poate!
- A fost o tragedie colosală. Niciodată nu s-a crezut că fluviul ar
ajunge să facă atâtea stricăciuni, şi cu atât mai puţin că s-ar înver
şuna împotriva artei aşa cum s-a întâmplat. Ne-a luat pe toţi prin
surprindere. Nu vă puteţi închipui ce dezastru artistic a însemnat
totul. Florenţa a devenit peste noapte o Veneţie cu canale pline de
noroi în putrefacţie, cu o forţă destructivă infinit superioară celei
care s-a abătut asupra oraşului în al Doilea Război Mondial.
- Ce s-a întâmplat cu cărţile?
- Multe au fost salvate de acei A n g e li d e l F a n g o ', tinerii stu
denţi voluntari, veniţi din toate colţurile Italiei şi Europei, care au
răspuns strigătului de ajutor alcătuind escadroane de salvare. Dacă
n-ar fi fost ei, cea mai mare parte dintre lucrările de artă recuperate
ar fi pierit. A fost o catastrofă dantescă pe care eu am trăit-o pe
pielea mea. O să vă vorbesc odată despre asta.1
1 în g e r ii N o r o iu lu i ( în ita lia n ă , în o r ig in a l)
50 An g e l a b ec er r a
60 An g e l a b ec er r a
1 F ru m o a să d o a m n ă ! ( în ita lia n ă , în o r ig in a l)
64 An g e l a b ec er r a
A h q u a n to a d ir q u a l e r a e c o s a d u r a
e s ta s e lv a s e lv a g g ia e a s p r a e f o r t e
c h e n e lp e n s ie r r in o v a la p a u r a !
66 An g e l a b ec er r a
Tant ’e a m a r a c h e p o c o e p iu m o rte ; !
m a p e r tr a tta r d e l ben ch 'io v i tro va i, '
d ir o del' a ltr e c o s e ch 7 ’v 'ho sc o rte .
trupul cel mai senzual pe care-1 văzuse în viaţa lui. Femeia aceea
misterioasă era neasemuit de frumoasă. Părea o fetiţă rătăcită, iar
ochii ei cu luciri de oţel îl priveau fără să-l vadă. O luă delicat de
braţ şi o duse spre pat.
-A ţi avut iar un coşmar, nu-i aşa? Nu vă faceţi griji, a fost un
vis urât şi, cum a spus Calderon de la Barca, visele-s doar vise. Să
cer să vi se aducă imediat ceva? Un ceai, poate?
ELLA 71
0 forţă stranie m-a împins să fac astfel. După şase zile, am primit
un plic, sigilat cu o lacrimă albastră, care răspândea un parfum
încântător. Când l-am deschis, a ieşit un fluture care s-a sfărâmat în
faţa mea, lăsându-şi în aer polenul cu reflexe irizante. Cu un scris
ascuţit, Doamna înlăcrimată mă invita s-o vizitez a doua zi. Tre
buia să fiu în faţa porţii ei la douăsprezece, coincizând cu clopotele
ce vestesc A n gelu s, acea s a lu ta zio n e a n g e lic a '.
Celălalt bărbat asculta cu nesaţul unui copil căruia i se povestea
secretul cel mai bine păstrat. Cu ochii mari şi fără să clipească
dădea din cap că da.
- M a q u e sto e u n a p a z z ia , C a rlo ! Asta-i o nebunie!
- Nu-i aşa; încep să mă satur de atâtea copii, testamente, înscri
suri şi acte. Ştii ce mi se întâmplă când ajung acolo? Visez, a m ic o ,
visez că sunt altcineva. Mă dedublez, iar celălalt e o fiinţă liberă de
prejudecăţi. Da, aşa cum auzi; în locul acela, încetez să mai fiu ire
proşabilul şi distantul notar de pe via della Spada, prefacându-mă
într-o fiinţă omenească în stare să vibreze. Mă copleşeşte o iluzie,
şi aşa ceva se găseşte tot mai greu.
- Te-o fi recunoscut.
- Imposibil; nu poţi în nici un fel să stai în prezenţa ei dacă nu-ţi
acoperi şi tu faţa cu o mască. îţi pierzi identitatea, nu-i minunat?
Doi actori tară nume, două făpturi care simt, trupuri şi suflete la
unison într-o ambianţă necunoscută, guvernată de dorinţă şi de
bune maniere. Rafinamentul tactului, ceva ce-ar trebui să nu se
piardă niciodată.
- Şi ce se întâmplă înăuntru?
- Viaţă, Paolo, îţi curge viaţă prin vene, c a p is c i12? Nu mă privi
aşa, îţi citesc gândurile şi nu-i nimic din ce-ţi imaginezi. Educaţia,
blestemata asta de educaţie pe care am primit-o şi tu şi eu şi care
a făcut atâta rău omenirii, te ţine încă prizonier. Ţi-aduci aminte?
Paradis, purgatoriu, infern..., tu tto q u e llo p u z z a d i m o rte, a m ic o 3
Dacă încetezi să mai crezi în ele, nu-ţi mai e frică. îţi dai seama? în
locul acela nu există paradis, nici purgatoriu, şi nici infern. Acolo
n on s u c c e d e n ien te, a sso lu ta m e n te m e n te 1 de care să fii nevoit să te
ruşinezi... Eşti LIBER.
- M ă m ico , d e c e m o a re to tu l?
- P e n tru c ă tr e c e re a tim p u lu i la s ă urm e.
- Ş i n o i o s ă m u rim ?
- D a , în tr-o z i; d a r tu a i m u ltă, f o a r te m u ltă v re m e d e tră it.
- D a c ă tu a i m uri, a ş v re a s ă m o r o d a tă cu tine.
ELLA 87
- N u s p u n e p r o s tii. D a to r ia ta e s ă tr ă ie ş ti m a i d e p a r te ; v ia ţa a
p r e g ă tit f e l d e f e l d e m in u n ă ţii p e n tr u f e t i ţ e l e c u m in ţi c a tine.
- M ă m ic o ... e ş t i a i c i ? M i- e te a m ă s ă nu m o ri, c u m a m u r it
O s w a ld o .
- O s w a ld o e r a un iep u ra ş, C h ia ra . Ş i s u n t o m u lţim e d e ie p u
ra şi; o s ă - ţi c u m p ă ră m altul.
- D a r eu î l iu b e a m p e O sw a ld o .
- O s ă - ţi d ă r u ie s c u n u l c a r e n -o s ă m o a r ă n ic io d a tă .
- M ă m ico , m ă d o a r e ta re d e tot.
- U n de?
—A ic i. îm i d a i un s ir o p c a s ă nu m ă m a i d o a r ă m o a r te a lu i
O sw a ld o ? N u v re a u s ă - m i m a i a d u c a m in te d e el.
- C h ia ra, iu b ito , m i-e te a m ă c ă n u e x is tă n ic i un m e d ic a m e n t
c a re s ă v in d e c e d u re re a a sta . Vino a ic i... Micuţa tremura de frică
în braţele ei. îi simţi firavul trupuşor lăsându-se în voia protecţiei
ei. Te s im ţi m a i b in e ?
- M a i îm b r ă ţiş e a z ă -m ă . A cu m , m ă d o a r e m a i p u ţin ...
Nu era.
24
U n d e s -a u d u s g e s tu r ile ta le , m ir o s u l tă u a f lo r i, c ă ld u r a p i e l i i
ta le ...? C â t d e ta r e tre b u ie s ă te f i s p e r ia t d ă n d u - ţi s e a m a d e
s in g u r ă ta te a c e a d e p e u rm ă ; nu ţi-a m s p u s n ic ic â n d c ă în f a ţ a
m o r ţii v e ş n ic su n te m sin g u ri, c ă n im e n i nu n e p o a t e în so ţi în
b e zn a a c e e a e te rn ă .
A i m u rit, f e t i ţ a m e a d ra g ă ?
O c h ii m e i ...
B le s te m a ţi s ă f ie ! ... Ii s tr â n g d in ră sp u te ri, cu fu r ie , p â n ă m ă
dor, s ă v ă d d a c ă v ă tă m ă n d u -i re a c ţio n e a ză .
N u ştiu s ă p lâ n g , m icu ţo. A i c re z u t în to td e a u n a c ă m a m a ta e
fe r ic ită , p e n tr u c ă nu p lâ n g e a n ic io d a tă . C e a m a rn ic te în şela i!
P o a te c ă ş i p lâ n s u l s e în vaţă, nu ştiu , acu m ş tiu d in c e în c e m a i
p u ţin .
D e c â te o r i a m re u şit s ă d e s c r iu p lâ n s u l c e lo r la lţi? C â te c ă r ţi
s tr o p ite cu la c r im i n ic ic â n d tr ă ite ?
S ă p lâ n g p e n tr u tine, m ic u ţa m ea, valu ri, u n u l d u p ă a ltu l, izv o -
r â n d d in m a re a a s ta s ă r a tă a su fle tu lu i m eu ...
S ă p lâ n g p e n tr u to t c e m ă d o a re .
D a c ă nu p lâ n g i, n u -ţi a lin i d o ru l.
D a c ă te -a ş b o ci, a i d isp ă re a ? ...
D a c ă te - a ş b o c i, f e t i ţ a m e a sc u m p ă , d a c ă te - a ş b o c i... te -a i
iv i o a re ?
25
Era şase fix după-amiaza când auzi soneria de la uşă. Livido pre
gătea cea de-a cincea scrisoare pe care la noapte, urmându-şi ritualul
săptămânal, o va lăsa în apartamentul Doamnei înlăcrimate.
înainte de a se ridica să deschidă, puse jos tocul, îşi schimbă
ochelarii şi se uită din birou încercând să ghicească prin perdea
cine este, dar nu văzu nimic. Alt cumpărător nehotărât, îşi zise.
„Pe nimeni nu mai interesează cărţile vechi, îţi da seama, prie
tene?" spuse către U tsk u sh isa to k a n a s h im i to, „Frumuseţe şi în
tristare", de Kawabata, un exemplar din prima ediţie japoneză, din
care tocmai copia în traducere un paragraf minunat. A luat din nou
pana, a înmuiat-o în călimară şi a continuat să scrie. După câteva
minute, sunetele insistente l-au întrerupt iar. Se ridică uşor con
trariat şi, când era gata să sloboade o înjurătură, recunoscu prin
cristalul bizotat al vitrinei mâna ce se sprijinea în baston: gingaşa
ei mână.
Femeia care-1 intriga nespus, cea care se plimba fură răgaz
prin anticariat, creând pe parchet cu tocurile ei o discordantă
melodie, cea care-i stârnea senzaţia aceea bolnăvicioasă de plă
cere, se întorsese.
îşi stăpâni bucuria prefacându-se reţinut şi lent, un chip
ermetic ce nu trăda înfrigurata dorinţă de a o vedea, pe care şi-o
înfrânase zile în şir. Şi, coborând scările, cumpăni dacă era mai
bine să-i vorbească sau să păstreze tăcerea, ca întotdeauna, cu
1 04 An g ela becerra
Locul acela tainic avea ceva care o atrăgea, din pricina asta se
ducea iar acolo.
Se întorcea parcă din infern, după ce-şi petrecuse zile şi
nopţi închisă în apartamentul de la hotel, fără să se uite măcar
pe fereastră la Arno, bând votcă, îndopându-se cu analgezice şi
somnifere în încercarea-i disperată de a-şi asuma cea de-a doua
moarte a fetiţei ei.
în universul acela dintre patru pereţi unde nu existau nici ano
timpurile, nici timpul şi nici spaţiul. Lăsându-se să moară, fără să
se mişte din loc. Ştiind că lucrul cel mai grav care avea să i se
întâmple era tocmai faptul că n-avea să i se întâmple nimic. Că nu
ştia să moară.
Se întorcea la anticariatul de la Mercato Nuovo, pentru că avea
nevoie de atmosfera tăcută de acolo spre a se regăsi pe sine, chiar
dacă doar pe jumătate. Nu era doar parfumul acru al cărţilor, care
o ducea cu gândul la copilărie, la biblioteca de la călugăriţe unde,
ascunsă, îşi petrecea recreaţiile răsfoind enciclopedii roase de găr
găriţe şi de uitare; mai era şi fiinţa aceea străvezie şi rece, imper
turbabilă, care îi deschidea uşa cu maniere de majordom englez,
invitând-o să intre de parc-ar fi aşteptat-o la ceaiul de la ora cinci.
Bărbatul care semăna exact cu protagonistul inventat de ea în
ultimul roman, neterminat din vina accidentului.
în izolarea ei încercase cu obstinaţie să-şi reia scrisul, plutind
în inconştienţa provocată de băutură. Lăsându-se purtată în acea
106 A N G EL A BECERRA
-A uziţi...
Tăcere.
- Mai sunteţi acolo?...
Tăcere.
- Mă auziţi?
Livido o auzea, dar nu îi răspunse.
28
N e l m e zzo d e l ca m m in d i n o s tr a v ita
m i r itr o v a i p e r una s e lv a o sc u ra
c h e la d ir itta v ia e ra sm a rrita .
A h i q u a n to a d ir q u a l e r a e c o s a d u ra
e s ta s e lv a s e lv a g g ia e a s p r a e f o r t e
c h e n e l p e n s ie r rin o v a la p a u r a !
T a n t’e a m a r a c h e p o c o e p iu m o rte ;
1 A s e v e d e a n o ta d e la c a p ito lu l 13.
' A h , a cu m în ţe le g ! U n d e v ă e su fletu l, in im a , d o a m n a m ea ? (în italian ă, în o rig in a l)
112 A N G ELA BECERRA
ticălos? Nu, nu-i aşa? Nu că i-aş dori moartea, pur şi simplu vreau
să n-o mai văd, s-o ducă departe ceva străin de mine. Destinul,
bunăoară. Laşitatea mea nu-i în stare să pună capăt farsei abraca
dabrante pe care o jucăm zi de zi. Mai curând îi doresc moartea
decât să înfrunt adevărul. Nu ştiu să-i spun: „S-a terminat, fir-ar
să fie“. Nu-i caraghios? Vă spun dumneavoastră: NU, NU, N U . .. şi
mi-e atât de uşor. Mă antrenez în faţa oglinzii (o tehnică deprinsă
la cursul de expresie corporală pe care l-am absolvit ca şef de pro
moţie). NU, NU, N U ... şi în faţa ei devine DA, DA, DA. Sunt inca
pabil să-i spun „nu mai simt nimic pentru tine, povestea noastră
trebuie să se sfârşească*1. Sau şi mai bine „te urăsc!, du-te unde-oi
ştii cu cremele şi mirosurile tale urâte. Trupul tău îmi face silă. Nu
mă interesează poveştile şi nici necazurile tale. Pleacă de aici, dacă
nu pleci tu o să plec eu“. NU, NU, NU. Se lasă noaptea şi din nou
mă îngrop în cearşafuri lângă corpul acela care asudă şi miroase,
care se tot mişcă în pat, strănutând şi tuşind. Care respiră, fir-ar să
fie... Care respiră!
„Nu trăiam chiar rău, ştiţi? Ea mă iubea, şi eu de asemenea.
Spuneam că ne iubim amândoi la fel: marea minciună. Veşnic
există un prost care până la urmă iubeşte mai mult şi prostul acela
eram eu. Ea era atât de dulce şi de gingaşă. Dulce?... Am spus
dulce? O zgripţuroaică. Ce mi-a făcut? Nimic. Asta-i cel mai rău.
Nu mi-a făcut nimic, numai că m-a ignorat ani de zile; m-a umilit
cu trufia şi erudiţia ei de duzină. A h..., dragă prietenă, am ajuns ca
piatra: o grădină japoneză. Ştiţi care-i partea bună a pietrelor? Că
nu simt.
„Acum, nici nu ne putem vedea. Ea îşi ascunde trupul în baie,
se dezbracă pe ascuns, se blindează în pijamaua ei înflorată şi cu
bigudiuri caraghioase şi se acoperă cu pătura, crezând că voi da
fuga s-o violez. Eu, bărbatul iubitor care nu face altceva decât să-i
viseze moartea. Slobozi un hohot de râs. Vă sperii?“
Rostind ultimele cuvinte, judecătorul îşi dădu seama că vorbise
întruna. Se uită la ceasul mare de pe perete care nu arăta însă orele,
fiindcă îi lipseau limbile.
ELLA 123
Ahhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhh...
I
Mai bine să nu deschidă ochii. In lumea aceea invizibilă, doar
pielea îi adeverea şederea pe pământ.
33
1 „ M a n u sc r is d e la ju m ă ta te a s e c o lu lu i a l X V - le a , c u hârtia p er fo r a tă d e p r e z e n ţa
c e r n e lii (m e t a lo t a n ic e ) fo a r te a c id e . L a s tâ n g a , g o lu r i c a u z a te d e in s e c te . C u lo a r e
in c h isă p o s ib il d a to r ită s â n g e l u i . ( î n ita lia n ă , în o r ig in a l)
128 An g ela becerra
D o n n a d e l c u o re ...
S o n o p e r d u tto a lle ... (spaţiu perforat)... (spaţiu perforat)...
s e n z a ... (spaţiu perforat)... (paragraf cu totul ilizibil)... la tua
p r e s e n z a ... c h e m i v e n g a n o ... im p o s s ib ili. .. (spaţiu perforat)... a
m en o c h e (ilizibil)... (spaţiu perforat)...
L ’u n ico fiitu ro ch e c i vesta e il p re se n te .
Iu b ita m e a ...
(spaţiu perforat)... (spaţiu perforat).. .f ă r ă ...
M -a m r ă tă c it în ...
(spaţiu perforat)... (paragraf cu totul ilizibil)... p r e z e n ţa ta ...
ELLA 129
Ella nu răspunse.
- Vă temeţi poate să nu vă pierdeţi sufletul în scrierile dum
neavoastră? Vă temeţi poate să vă deşertaţi tot amarul; să pre-
faceţi paginile într-un puţ fără fund. Viaţa v-a dăruit un har pe
care-1 irosiţi.
- Tot viaţa, care spuneţi dumneavoastră că dăruieşte harul, îl
şi ia.
- Nu fiţi chiar aşa de sigură. Omul însuşi refuză să-l păstreze.
De ce aţi renunţat la el?
Ella evită să răspundă, schimbând subiectul.
- Ar fi o problemă pentru dumneavoastră...
- Problemă? Profesorul Brogi o privi descumpănit. Brusc, îşi
dădu seama că eleva lui considera conversaţia încheiată.
- Da, Ella îi arătă pagina, dacă aş lua-o.
- Oh, nu... mă rog, în sfârşit, îşi drese glasul, depinde. Aş putea
inventa vreo scuză; de pildă, că foaia s-a distrus din cauza acizilor.
Va fi secretul nostru. Dar va trebui s-o lăsaţi aici până se usucă.
34
Dumnezeule!...
Marco?
35
In p i a ţ a în ţe s a tă d e s t r i g ă t e s e s im ţe a m ir o s u l f l o r i l o r d e
lâ n g ă b o r d u r i...
... v â n ză to rii, cu c a p u l d e s c o p e r it, în făşu rau în h â rtie b u ch e
ţe le d e v io le te .
T ân ăru l c u m p ă ră unul. E ra p r im a o a ră c â n d c u m p ă ra flo r i
p e n tru o f e m e ie şi, m irosindu-le, p ie p tu l îi crescu d e m ân drie, c a ş i
cum a c e l o m a g iu p e ca re e l îl a d u c e a a ltc u iv a s e în to rc e a asu pră-i.
L eo n p ă ş e a g r a v p r in b is e r ic ă d e - a lu n g u l p e re ţilo r. F e m e ia p e
c a re o a ş te p ta a v e a s ă s o s e a s c ă în cu rân d, în c â n tă to a re , cu su fletu l
la g u ră , is c o d in d în s p a te le e i p r iv ir ile c a re o u rm ă rea u , cu ro ch ia
e i cu vo la n e, lo rn io n u l d e aur, b o tin e le extrem d e f in e ş i cu to t f e lu l
d e a c c e s o r ii e le g a n te n e c u n o sc u te lui, e m a n â n d in e fa b ila se d u c ţie
a v irtu ţii c e s e d ă bătu tă. B is e r ic a s e o râ n d u ia în ju r u l e i c a o
u ria şă s c e n ă d e tea tru ; b o lţile s e în clin a u s p r e a p r im i în u m bră
s p o v e d a n ia iu b ir ii ei; v itr a liile s tr ă lu c e a u c a s ă - i ilu m in e ze chipul,
ia r c ă d e ln iţe le a v e a u s ă a rdă, p e n tr u c a e a s ă s e iv e a s c ă p re c u m
un înger, în fu m u l m iresm elor.
D a r nu s o s e a '.
1 G u sta v e F la u b e r t, M a d a m e B o v a r y .
36
Nu se dădea bătută.
Ca în fiecare sâmbătă, Ella se ducea la locul accidentului cu
Fiatul ei albastru, încercând să lămurească enigma dispariţiei
absurde. In timp ce conducea, vocea Omellei Vanoni cânta D o m a n i
e un a ltro g io r n o . Mâine e altă z i...1 Pe asfalt, un strat de gheaţă
forma o oglindă în care se reflecta un soare istovit, ce sfărâma
oasele rahitice ale unui crâng ars de îngheţ.
Ajunse la locul acela, o coti pe prima deviere şi parcă pe drumul
pietruit care ducea la casa părăsită, care de nenumărate ori o cer
cetase căutându-şi fiinţele iubite pe care le pierduse în curba aceea
blestemată. Luă de pe scaun bucheţelul de violete, pe care-1 lăsa
întotdeauna la locul acela, şi deschise portiera. O singurătate de
gheaţă o îmbrăţişă. Şuierul vâtului părea plânset de bocitoare la un
priveghi fără morţi.
îşi închise ochii şi simţi degeţelele Chiarei prinzându-i-se de
gât şi-i auzi glăsciorul întrebând de toate.
1 B e llo a m o r e ( D r a g o s t e fr u m o a s ă ), O m c lla V a n o n i, 1 9 9 5
ELLA 141
NU PUTEA.
O găsi.
Intr-o alinătură, bluza ei albă plutea în apă ca penele unei lebede
moarte. Capul ei vlăguit se odihnea pe un trunchi putrezit ce plutea
pe râu.
- ELLA! strigă profesorul Sabatini, repezindu-se s-o ajute, cu
faţa însângerată şi încercând să-şi pipăie rana cu o mână. Hemo
ragia nu ceda, şi durerea era de nesuportat.
Capul scriitoarei nu se mişca.
- ELLAAAA!!!... Dumnezeule mare!
Se apropie cu greu de locul unde zăcea. Trebuia să acţioneze
rapid sau exista riscul ca râul s-o ducă departe. Torentul furios îi
Irăgea trupul, dar ceva o ţinea pe loc. Bluza i se prinsese în creasta
ascuţită a unei stânci aflate în mijlocul apei. Faţa ei, înconjurată de
părul ud, părea că doarme senină. Mai trăia oare?
Bluza începea să i se rupă împinsă de curentul năvalnic. Fără
să stea pe gânduri, profesorul Sabatini se aruncă şi, când apa era
gata s-o ducă, el o trase de braţ şi o opri. Mâna ei mai strângea încă
panglica albastră.
înotând împotriva curentului o trase spre mal şi, străduindu-se
din răsputeri, reuşi s-o scoată din râu. Pe iarbă, trupul ei vânăt de frig
se înfiora. El îşi apropie degetul de nas şi-i simţi respiraţia slabă.
- Ella, mă auzi?
Scriitoarea nu reacţionă. începu să-i frece cu stăruinţă picioa
rele şi braţele îngheţate, încercând s-o încălzească.
146 An g e l a b ec er r a
VI
Tipul de literă era identic cu cel al iscăliturii. Ce însemna oare
„vi...“? Viaţă, vii, viscol, virtute, viciu...?
Era limpede că avea să alcătuiască un cuvânt sau două, sau mai
multe, şi că el o va face să aştepte.
ELLA 151
C in e n u -şi u m p le lu m e a d e f a n to m e ră m â n e s in g u r '.
Era adevărat. Bărbaţii care o vizitau erau doar atât, simple fan
tome care-i umpleau neantul. Ascultându-le păsurile, fugea de
propriile dureri. Apăreau, vorbeau, mângâiau şi plecau, lăsându-i
salonul înţesat de poveşti, ecouri ale unor dezamăgiri şi visuri
străine. Da, Doamna înlăcrimată era mai isteaţă ca ea: nu suferea.
A n to n io P o r c h ia , V o c es r e u n id a s (V o c i r e u n ite )
42
Se lăsă în voia unei abandonări unde nu conta cine era cel care
produce plăcerea, nici cum o stârneşte. Deşi visase momente mai
sublime, la urma urmelor era trupul ei, şi acesta, în pofida taini
cului său romantism, reacţiona la mângâierile acelei fiinţe atât de
străine de lumea sa lăuntrică.
în spatele acelui personaj frivol se afla ea, pierdută şi fără busolă;
groaza singurătăţii trupului ei pe care într-adevăr nu-1 atingea nimeni,
care refuza să iubească, pierind de amărăciune şi dezamăgire.
Singurătatea era semnul ei distinctiv, o boală severă şi fără nici
un fel de leac, care i-a apărut de la naştere şi s-a tot agravat până a
pus stăpânire pe ea.
A învăţat a convieţui cu ea până a reuşit să şi-o facă prietenă.
Putea să-i determine o stare mai acută sau mai blândă, în raport cu
unghiul din care era privită. O transforma în victimă sau călău. îi
dădea sau îi lua. O supunea şi o sodomiza, dar o şi făcea stăpână şi
doamnă peste o lume eterică şi fictivă care-i dăruia ceea ce nimeni
nu-i mai dădea: un univers infinit.
Chiar în clipa în care luă hotărârea să creeze acest personaj de
roman şi să şi-l asume preţ de câteva ceasuri ca o realitate, lumea ei
se schimbă. Jucând rolul Doamnei înlăcrimate, avea posibilitatea
să pătrundă în sufletul acestor bărbaţi captivi şi să le observe, de
pe divanul roşu, durerile şi frustrările. în apartamentul acela de la
ultimul etaj, identitatea ei se risipea precum smirna pe care o ardea.
Nu exista şi totuşi exista, şi aşa era acum viaţa ei; a fi şi a nu fi până
în clipa morţii.
- Doamna mea, vă rog să vă întoarceţi. Vreau să vă mângâi spatele.
Iu b ita m e a ...
S u n t ţin tu it p e ru g u l in fern u lu i. M ă m istu i f ă r ă s c ă p a r e în f o c u l
infinit a l a c e s te i n eb u n ii în c â n tă to a re . P o p o r u l cere, ş i eu nu ştiu
s ă - i d a u nim ic.
C o p ila m ea, iu b ita sufletu lu i m eu, s e p o a te d a c e v a f ă r ă inim ă?
A m v o r b it cu ta tă l tău, d a r nu în ţe le g e nim ic. C u m s ă în ţe le a g ă
c ă un b ă trâ n c a m in e v re a s ă - i f u r e c o p ila m u lt-iu b ită ?
ELLA 165
D o a r d a c ă e v a d ă m din viaţă, d o a r d a c ă fu g im d e lu m e p e n tr u a
ne izo la ş i a n e s fâ ş ia p â n ă m u rim d e d ra g o s te , c ă c i s in g u ru l v iito r
ce n e ră m â n e e s te p re ze n tu l.
47
Ţâr...
Ţâââr...
Ţââââââr...
Ţâââââââââr....
Ţâââââââââââââââââââr....
-E u ...
- Da, spuneţi-mi...
- Eu i-am ţinut inima în mâini.
- îmi pare foarte rău.
- Şi încă palpita...
- Doamnă, credeţi-mă că regret foarte mult suferinţa dumnea
voastră, dar trebuie să închidem cazul. Vă aşteptăm la pompele
funebre Santa Croce. Ştiţi unde e?
- . . . Da.
NUUUUUUU!
Chiara!!!
Marco!!!
ELLA 169
176 An g e l a b ec er r a
TO YOU
W h o e v e r y o u are, I f e a r y o u a r e w a lk in g th e w a lk s o f d rea m s,
1 f e a r th e se s u p p o s e d r e a litie s a r e to m e lt f r o m u n d e r y o u r f e e t
a n d h an ds,
E ven n o w y o u r fe a tu re s, jo y s , sp e e c h , house, m a n n ers, f o llie s ...
d is s ip a te a w a y f r o m y o u ,
Your tru e s o u l a n d b o d y a p p e a r b e fo re me,
ELLA 181
N o n e h as u n d e r s to o d y o u , b u t l u n d e r s ta n d yo u ,
PENTRU TINE
A m f a s t z ă b a v n ic ş i mut,
D e m u lt a r f i tre b u it s ă -m i c r o ie s c dru m c ă tre tine,
N -a r f i tr e b u it s ă p r e a m ă r e s c p e n im en i d e c â t p e tin e, s ă te f i
c â n ta t d o a r p e tine.
N im e n i nu te -a în ţeles, în să eu te în ţe le g
N u -i n im e n i c a r e s ă n u -ţi f i g ă s it cu su ru ri, d o a r eu nu g ă se sc
n im ic în tin e im p erfect.
O r ic in e -a i fi...
Iţi mulţumesc.
54
Obosise să-şi tot poarte cu sine egoul. Acest ego care apărea
din când în când, zădărnicindu-i orice tentativă de a-şi reface viaţa.
Voia să fie ca toată lumea. Să nutrească speranţe, să surâdă, să aibă
poftă să trăiască şi să se bucure. Să-şi însenineze mintea, gândurile,
sufletul. Să-şi transpună cele imaginate în realitate.
Ce uşor ar fi fost, bunăoară, să nu gândească, să nu cerceteze
nimic. Să se lase în voia simplităţii analfabeţilor. Să creadă, să
nu pună întrebări, să se emoţioneze auzind cântecul unei păsări,
râsul unui copil, plânsul unui bătrân. Să-şi înalţe privirea şi să
descopere în stelele moarte lumina vieţii. Dar se simţea departe
de orice, de adevăr şi de minciună. Se afla între două prăpăstii,
lacând echilibristică pe funia primejdioasă a unui limb, la ani
lumină de pământ. Era un protozoar orbecăind pierdut într-o lume
de uriaşi.
Cea dintâi durere a ei omorâse totul; secretul acela pe care-1
păstra şi care o sfâşiase pe dinafară şi mai cu seamă pe dinăuntru.
Unde îi rămăsese trupul? Cine-i furase inocenţa şi-i distrusese
încrederea?
Şi dacă o vor întreba cum o dorea, fie puţin pătrunsă, fie exact cât
trebuie, fie bine prăjită, să răspundă fără şovăire „exact cât trebuie,
fragedă şi în suc, cu o garnitură de iubire şi înţelegere şi un sos bine
condimentat cu erotism, nebunie şi chibzuinţă". Şi cum se digerau
oare toate astea?
Sosea cu întârziere.
în dimineaţa aceea, sărbătoreau la academie ziua de naştere a
profesorului Sabatini, şi cursanţii aveau să-i facă o surpriză.
Urcă scările amorţită de insomnia de peste noapte; trecu prin
dreptul recepţiei, şi în capătul coridorului se pomeni cu profesorul.
Nu-1 mai văzuse din sâmbăta fatidică în care o salvase din apa
râului. Remarcându-i prezenţa, bărbatul îşi întrerupse discuţia pe
care o avea cu alt profesor.
- Cum vă simţiţi?
- Vă pun şi eu aceeaşi întrebare, spuse Ella. Din pricina mea,
aproape aţi dispărut.
- Nu vorbiţi aşa. Voiam să vă văd; am pentru dumneavoastră o
surpriză.
- Pentru mine?
- Cred c-o să vă placă.
- Pot să ştiu despre ce e vorba?
Pe neaşteptate, cursanţii intrară cântând, cu un tort cu două
lumânări: Tanti a u g u ri a te, ta n ti a u g u ri a t e ! ...1
A fost nevoie să aştepte ca toţi să-l felicite, să se desfacă şam
pania şi să se bea în sănătatea sărbătoritului pentru a putea relua
discuţia întreruptă.
- M-aţi pus pe jar.
- Spuneţi-mi, Ella, mai căutaţi încă jurnalul acela?
Cine era?
Luă dicţionarul şi căută la litera V.
Erau puţine cuvinte care începeau cu vin-: vin-ă, vin-ărie,
vin-de, vin-deca... şi vin-eri.
1 R o b e r to J u a r r o z , p o e t a r g e n tin ia n c o n t e m p o r a n ( 1 9 2 5 - 1 9 9 5 ) , f a im o s p en tru
v o lu m u l d e v e r su r i in titu la t P o e s i a v e r t i c a l ( P o e z ie v e r tic a lă ), d in c a r e f a c e parte
str o fa citată .
ELLA 207
Asta era, VINERI! Se referea la întâlnire. El era cel care hotăra
când avea să vină în vizită.
Deschise un sertar al biroului vechi din salon, puse scrisoarea
şi începu ritualul de pregătire pentru vizitatorul care avea să
sosească în curând. Se spălă pe faţă şi-şi strânse părul la ceafa,
cu cărare la mijloc. Luă de pe masă flaconul de parfum şi-şi dădu
cu discreţie pe gât, între sâni, pe buric, în dreptul pubisului, pe
picioare. Se privi în oglindă şi, când dădu să-şi pună masca, se ivi
Cealaltă şi-i vorbi:
-N -o să-ţi mai scrie. Ce patetică mai eşti! Cum poţi să-ţi faci
astfel de iluzii? Nu meriţi nimic.
Ea-şi astupă urechile, cum făcea în copilărie când nu voia să
audă mustrările mamei, şi începu să strige.
- O să-mi scrie, o să-mi scrie, o să-mi scriiiiiiiiiiiiiiiiiie!
- Ia-ţi mâinile de pe urechi, fir-ar să fie! sau o să mergi în
camera întunecoasă.
Ella nu ascultă.
- Eşti pedepsită! Du-te imediat şi să nu ieşi de acolo până nu
vin eu după tine. Am spus să pleci!
Nu voia să se ducă acolo, nu. în camera întunecoasă o aştepta
umbra aceea neagră care nu-i dădea pace. Nu mai voia să se lupte
cu ea. Acolo îi apărea mâna scârboasă de lepros care voia s-o atingă.
Trebuie să fugă, să scape prin forţa minţii, să găsească o fereastră
deschisă, o pajişte şi un iepuraş, căsuţe de turtă dulce, soldăţei
cuminţi, fetiţe fericite jucându-se „podul de piatră s-a dărâmat,
a venit apa şi l-a luat“, dansuri şi păsări care s-o înalţe deasupra
lumii; poveşti care s-o poarte departe, care s-o ducă departe de
liară. Trebuia să fugă.
îşi luă mâinile de pe urechi şi se privi iar. Cealaltă era tot acolo.
- Aşa îmi place: o fetiţă ascultătoare. Pentru azi te iert.
- Mă ierţi? Spui că mă ierţi de parc-ai fi Bunul Dumnezeu?...
Tu nu-mi poţi face nici un rău.
208 An g ela becerra
aşa? Veţi spune: are tot ce-şi doreşte. De ce se plânge atunci? Da,
nu tăgăduiesc; am ajuns faimos şi plin de glorie... şi la ce mi-a
folosit? Toţi mă aplaudă, vor să le dau autografe, să se fotografieze
cu mine, să mă atingă ca să se încredinţeze că exist, dar, în final,
când cade cortina, şi teatrul se goleşte, rămân singur, trăind printre
ecourile unei mulţimi pe care am amuzat-o. O mulţime care, după
ce m-a devorat, pleacă satisfăcută. Canibali!
In realitate, nu ştiu cine sunt. Am interpretat atâtea roluri în
viaţa mea încât mi-am pierdut propriul ego. Am fost bun şi rău,
inteligent şi prost, înţelept şi stupid, seducător şi respingător. M-am
identificat cu atâtea personaje încât am uitat să transmit ce sunt
eu. Nu ştiu să-mi expun adevăratele gânduri, nici experienţele, nici
sentimentele: dragostea, ura, nepăsarea, plăcerea, scârba... mi-am
pierdut capacitatea de a mă emoţiona cu adevărat.
Toată viaţa mea am trăit legănându-mă, mişcându-mă între
două lumi, adevăr şi născocire, un ciudat du-te-vino pe un fundal
de valuri. M-am balansat între glorie şi eşec, crezând că fericirea
consta în glorie. Am luptat spre a mă menţine pe malul realităţii
mele, mângâind-o, ca atunci când te întinzi la plajă, şi valurile
îţi sărută cu sfiiciune picioarele. Udându-mă fără să mă cufund,
fără să mă arunc cu nădejde, iar vântul m-a târât în neant. Dra
gostea? Vreţi să ştiţi ce e dragostea? Unde sunt bărbatul adevărat
şi femeia adevărată? Când se vor ivi, le voi spune ce este. Cine nu
ajunge până la urmă să acţioneze când există o apropiere? Cine
nu e mai blând şi mai gentil când vrea să seducă? Trebuie să
recunoaştem că omul e un A lie n nenorocit. Da, un extraterestru
imposibil de înţeles. Puteţi crede că odinioară am fost îndrăgostit?
Când nimeni nu ştia de existenţa mea şi nu-mi păsa să fiu faimos.
Bărbatul tace, căutând parcă să-şi aducă aminte şi, după un lung
răstimp, vorbeşte din nou: Era o fată dulce şi bună; un fel de
înger, cincisprezece ani, iubitoare şi frumoasă. Mi-a dat totul, iar
eu am înşelat-o, am facut-o să sufere... am târât-o în prăpastie.
Ştiţi de ce? Pentru că m-a plictisit de moarte atâta bunătate şi
ELLA 213
D e c e să se d ucă:
1. V o i a s ă v e r i f i c e c e s e s p u n e a d e s p r e e a l a H a r r y ’s B a r .
2 . î l în c â n ta id e e a d e a o c u n o a ş t e p e f e m e ia c a r e -i a v e a la p ic io a r e
p e t o ţ i b ă r b a ţ ii d i n F lo r e n ţ a .
3 . S e p lic t is e a d e g r o a z ă , ş i v iz it a a c e e a p u te a fi u n a m u z a m e n t.
4 . E r a s in g u r .
5 . N - a v e a n i m i c d e p ie r d u t , ş i p o a t e m u l t d e c â ş t i g a t .
6 . D e m u ltă v r e m e n u m a i v ă z u s e d e a p r o a p e tr u p u l u n e i f e m e i.
7 . 1 -a r fi p o a t e d e f o l o s s ă - ş i d e a s e a m a c ă t r ă ie ş t e .
8. S i m ţ e a n e v o i a s ă s e ş t i e c a p a b il s - o s u p u n ă p e s t r ă in a a c e e a p e c a r e
to ţi o s o c o te a u in v in c ib ilă .
216 AN G ELA BECERRA
9. V o ia s ă - ş i în v in g ă tim id ita te a b o ln ă v ic io a s ă .
1 0 . V o ia s ă - ş i p u n ă la î n c e r c a r e b ă r b ă ţ ia .
1 1 . L a c e i c i n c i z e c i ş i n o u ă d e a n i a i lu i, n u m a i a v e a n i m i c d e p ie r d u t.
1 2 . C a s - o c o n t r a z i c ă p e m a m a , c a r e a r fi c r e z u t c ă s ă v â r ş e ş t e u n p ă c a t.
1 3 . P e n tr u c ă a v e a c h e f s ă n e s o c o t e a s c ă t o a t e r e g u l i l e d e c u v i i n ţ ă şi
b u n e m a n ie r e .
D e c e să nu se ducă:
1. P e n tr u c ă î i p l ă c e a m u lt f e m e i a c a r e - i v i z i t a a n t i c a r i a t u l .
2. P e n tr u c ă e r a c o n v i n s c ă , d u c â n d u - s e , a r s i m ţ i c ă - i e s t e i n f i d e l .
3. P e n tr u c ă s - a r e x p u n e s ă f i e c e r c e t a t d e o n e c u n o s c u t ă c a r e , p e
d ea su p ra , nu v o rb ea .
4. P e n tr u c ă , d a c ă îi p l ă c e a , e r a s i g u r c ă n - o s ă p o a t ă o b ţ i n e n i m i c d e
la e a .
5. P e n tr u c ă f e m e i a a c e e a p o a t e c ă s e j u c a c u t o ţ i.
6. P e n tr u c ă r is c a s â -i p la c ă p r e a m u lt.
7. P e n t r u c ă la c e i c i n c i z e c i ş i n o u ă d e a n i c â ţ i a v e a p u t e a fi r i d i c o l .
8. P e n tr u c ă , d u p ă t o a t e p r o b a b i l i t ă ţ i l e , p u t e a s ă - ş i b a t ă j o c d e e l .
Ziua: Sâmbătă
Locul: Şoseaua de la Arezzo la Roma
Ora: 11 dimineaţa
Starea de spirit: nelinişte şi tristeţe.
CHIARAAAAAA!!!
ELLA 219
L ’a n im e c h e s i f u o r d i m e a c c o rte ,
p e r lo sp ira r, ch 7” e r a a n c o r a vivo,
m a r a v ig lia n d o d iv e n ta ro sm o rte .
E c o m e a m e s s a g g e r c h e p o r t a u livo
tr a g g e la g e n te p e r u d ir n o v e lle ,
e d i c a lc a r n essu n s i m o s tr a sc h iv o .
1 D a n te A lig h e r i, D i v i n a C o m e d ie . P u r g a to r iu l, tr a d u c e r e d e G e o r g e C o ş b u c , ed .
C artea R o m â n e a s c ă , 1 9 2 4
222 An g ela becerra
Tenorul o întrerupse.
- Nu trebuie s-aveţi nimic.
- N u po...
-N u , nu, nu... întotdeauna spuneţi „nu“? Acum înţeleg de ce
păreţi atât de tristă. Aţi lăsat să se cuibărească înlăuntrul dumnea
voastră acest „nu“, iar umbra acestui cuvânt e prelungă. Surghiu-
niţi-1 o dată pentru totdeauna sau o să sfârşească paralizându-vă.
Ella privi râul. în câteva secunde, se acoperise cu o mantie de
ceaţă care înghiţea hulpav lumini, umbre şi sclipiri. Totul dispă
ruse; până şi oglindirea torţelor. Nu putea vedea nici măcar barca.
- S ig n o r a , deşi nu mă puteţi vedea, sunt aici.
Vocea deschise o brazdă prin negură şi se înălţă pură.
- Vă rog, vreau să fiu singură.
- Sunt convins că nu vreţi cu adevărat.
- V ă rog...
- N-am de gând să mă mişc de-aici până nu veniţi. Când m-au
prefăcut cu toţii într-o fiinţă invizibilă, dumneavoastră v-aţi uitat la
mine. Mi-aţi dăruit ceva, şi eu vreau să vă fac cinste cu tot ce pot
să vă ofer. o plimbare şi vocea mea. Aşa încât, dacă nu veniţi, o
să încep să strig şi vă avertizez că n-o să tac. Număr până la zece.
Unu, doi, trei, patru...
- Bine; aţi câştigat.
Se hotărî să coboare. Podul se golise, şi singurătatea era abso
lută. Din grupul de studenţi nu mai rămăsese decât unul care fuma.
în depărtare, clopotele unei biserici bătură de unu, şi un câine le
răspunse lătrând. Nişte scări de piatră o duseră la arcade, unde gon
dola o aştepta.
Văzându-i pe cei trei bărbaţi - gondolierul, violoncelistul şi
cântăreţul - învăluiţi în ceaţă, în mijlocul unei bărci care plutea
într-un nor, se gândi că toate astea nu existau. îi zâmbiră toţi trei cu
dinţii lor mâncaţi de carii, iar ea îi găsi frumoşi.
ELLA 223
P e n tru in im a m e a d e -a ju n s e a l tă u p ie p t,
Ş i a r ip ile m e le p e n tr u a ta lib e rta te .
I a r d e p e b u ze m i s e în a lţă la c e r
Toate c â te -ţi d o rm e a u în suflet.
E şti p r im ito a r e c a d ru m u l c e l b ă tu t
D ă in u ie -n tin e e c o u r i ş i v o c i triste .
E u m -a m tr e z it a d e s e a ş i f u g in d a m v ă zu t
A c e le p ă s ă r i c a r e -ţi să lă şlu ia u în suflet.
1 V e r s d in D o u ă z e c i d e p o e m e d e d r a g o s t e ş i u n c â n t e c d e d e z n ă d e j d e d e P a b lo
N eruda
67
P a b lo N e r u d a , D o u ă z e c i d e p o e m e d e d r a g o s t e ş i u n c â n te c d e d e z n ă d e jd e
69
- !! 1NUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU!!!
72
V X jsf 6
Acum era într-adevăr sigură că acel cuvânt era „vineri“. Pe dea
supra, totul se lega de minune. Scrisorile lui, în afară de una, sosi
seră întotdeauna într-o vineri.
E L L A 251
Iubire, iubirea mea, mă laşi să-ţi spun aşa? încă mi-e greu să
nu mai simt că eşti a mea. Cum să recunosc clipa în care firul ce
ne unea, acel fir subţire care ne lega de viaţă, s-a rupt? Nu înţe
leg cum de ni s-a putut întâmpla. Noi, care preamăream şi glori
ficam dragostea. Noi, care am fost în stare să distrugem lanţuri şi
prejudecăţi, care am înfruntat lumea şi piedicile ei.
Ce ni s-a întâmplat? S-a petrecut în mijlocul unui vis? In
vreme ce vorbeam şi slăveam asfinţitul? In vreme ce-ţi mângâiam
trupul ca şi cum ai fi fost sculptura mea cea mai de preţ? Când
îţi citeam dialogurile lui Platon? Când te sărutam? In ce moment
nenorocit ni s-au spulberat iluziile?
Prea tânăr, prea multă fericire, prea mult din toate pentru
cineva ca mine.
Sau totul e minciună, şi te-au obligat cu adevărat s-o faci?
Cine te forţează să mă uiţi?
Nu mă împac cu moartea asta în viaţă.
E ceasul zorilor. Dormi oare? Nici măcar nu-mi pot imagina.
Mă doare. Da, sufăr încă din pricina ta. în nesomnul acesta care
mă omoară, mi te închipui cum te-ai lăsat în voia somnului, pier
dută şi regăsită în mările acelea care te duc şi te aduc.
Frumoasa mea, nu ştiu ce să fac fără tine. Florenţa aşteaptă.
Ce să le spun? Nu pot să gândesc şi nici să iau hotărâri. Am pe
cap audienţe, decrete, consilii, adunări, recepţii, şedinţe nesfâr
şite... Le văd gurile vorbindu-mi, dar nu-i aud. Nu-mi pasă de
nimic. Ce viitor mă aşteaptă? Puterea? Gloria? La ce-mi folosesc
dacă nu pot ajunge la tine?
252 An g e l a b ec er r a
CHI ARAAAAAA!!!
76
Nimeni!
Biata Ella!!!
E L L A 259
Ufffl!!
Destul!!!
77
Sus, lângă biroul lui, avea o cameră unde pusese un pat şi ame
najase o baie, cu duş şi toate cele necesare pentru cazul că, într-o
bună zi, obosit de cât lucrase la traduceri, avea să se facă târziu şi
va vrea să rămână peste noapte sau pur şi simplu dacă se ivea ceva
neprevăzut şi avea nevoie să se aranjeze.
Acum neprevăzutul sosise.
Se bărbieri cu grijă şi-şi pieptănă cu degetele cârlionţii negri pre
săraţi cu fire argintii. îşi încheie vesta şi gulerul de la cămaşa albastră,
şi-şi potrivi nodul cravatei de caşmir cu spice, cumpărată din Londra.
E L L A 269
Se uită la ceas şi-şi aranjă lanţul ce-i atârna din buzunar. îşi exa-
mină pantofii de piele maro întoarsă şi, ca să-şi omoare timpul, îi
perie. îşi legă din nou şireturile.
Aruncă iar o privire la ceas. Secundele nu avansau. Ziua picura
încet, încetişor. Mai erau patruzeci de minute până la şapte.
îşi petrecuse toată dimineaţa alegând pagina cărţii pe care voia
s-o lase în pupitru.
După ce răsfoi In c ă u ta re a tim p u lu i p ie r d u t de Proust, îşi dădu
seama că nici un paragraf nu reflecta ce simţea el acum; nu întâlnea
nicăieri cuvintele potrivite pentru ceea ce voia să-i spună. Puse la
0 parte cartea, pentru mai târziu. Continuă să caute până găsi, în
C a r te a n e lin iştii a lui Pessoa, ce avea nevoie.
Alături de exemplarul cu semnul la pagina aleasă, îi lăsă o sur
priză care era sigur că o va încânta.
Mai erau doar câteva minute pentru ca orhideea să fie cu desă
vârşire roşie. Va fi oare în stare să-i vorbească? Şi dacă îi va vorbi,
ce-i va spune?
Se uită din nou la ceas: şapte fără zece.
Aprinse lumânările de la candelabrul ce lumina pupitrul şi
plecă, lăsând totul pregătit.
Se apucă să umble prin tot etajul, cu paşi mari, străbătând
cei optzeci de metri plini de cărţi şi de rafturi. Paşii lui răsunau
în liniştea de pe coridorul lung. Stânga, dreapta, stânga, dreapta,
stânga, dreapta. înainte, înapoi, înainte, înapoi. Dus-întors, dus-
întors. Aici, acolo. Oprire şi uitat la ceas: şapte fără cinci. S-o ia
de la capăt.
Stânga, dreapta, stânga, dreapta, stânga, dreapta, stânga, dreapta,
stânga, dreapta... Oprire şi uitat la ceas:
Şapte. în sfârşit!
Şapte şi un minut. Ascultă cu atenţie.
Şapte şi două minute. Tăcere.
Şapte şi cinci. în stradă, un strigăt: P o r c a m iseria !' 1
voie fiindcă, dacă-l beau, la noapte fac pipi în pat. Saltea, batjocură
şi pedeapsă.
Sosim.
Căldură şi lume, lume multă. Se vând tot felul de dulciuri, cremă
de vanilie, smochine cu lapte-de-pasăre, biscuiţi din mălai, figurine
din turtă dulce de toate culorile; o prietenă de la şcoală mi-a dat să
gust, sunt umplute cu miere, vreau. Nu-s bani pentru mai multe,
zice tata. Pe la tarabe se vând medalioane şi poze cu Făcătorul de
Minuni; vânzătorii te asigură şi jură că te ocrotesc. Oare, dacă-mi
agâţ de gât unul, bunicul n-o să se mai apropie de mine? Oamenii
merg în genunchi. Mă uit la ai mei: mai am coji care sângerează
încă de la ultima căzătură. „în genunchi nu, te rog!“ implor în sinea
mea. Mă uit la mama cu coada ochiului, merge mai departe şi nu
spune nimic. Ufff, ce bine!!!
înjur, multă lume cu cârje, femei cu copii sfrijiţi, oameni fără
picioare, arşi, ologi, feţe marcate de durere şi suferinţă. Nu-mi
mai place plimbarea, vreu să plec. Miros a tămâie şi ceară topită.
Tumult, o grăsană mă calcă şi nu-şi cere iertare. Mă împing.
Trebuie să stai la coadă ca să-l atingi pe Făcătorul de Minuni.
Miroase a năduşeală şi a murdărie răscolită. Durerea duhneşte.
Femeia de dinaintea mea are pe faţă o rană mare cu puroi, îmi
face greaţă, n-ar trebui să-mi facă, se cuvine să fim miloşi; călu
găriţele nu sunt aici ca să mă ciupească şi să mi-o tot spună, iar
eu n-am deschis gura. Oare mi se vede? Să fie păcat şi dacă nu mi
se vede? înaintăm încet, tata spune că e ca o procesiune din Săp
tămâna Mare; ne apropiem de altar, ceara a pătat şervetul brodat
cu spice de aur, florile sunt ofilite.
Iată-1 acolo. Mămica face un semn cu degetul. Trebuie să tăcem
şi să ne rugăm, să-i cerem ceva. Mă apropii şi-l ating. Mi-e tare
frică. Sângerează, sângerează din belşug, e foarte trist şi se vede că
se chinuie cumplit. Pe el cine-1 salvează?
27 4 An g e l a b ec e r r a
Era şase şi jumătate şi, deşi toţi ceilalţi elevi plecaseră, ea rămâ
nea mai departe la academie.
îşi petrecuse toată după-amiaza adâncită în lucru, respirând
liniştea aceea primitoare, plină de calm, care-i plăcea atât de
mult. Acolo nu se ivea niciodată Cealaltă, blestemata aia care o
chinuia îngrozitor.
Tocmai termina de restaurat ultima pagină şi era satisfăcută.
Partea inventată se potrivea perfect cu capitolul următor. Se simţea
ca un înger salvator. Ajutase personajele să realizeze ce-şi doreau.
Avea chef să stea de vorbă cu cineva. Rămase o clipă pe gân
duri. Nu. în realitate, nu avea chef să stea de vorbă cu cineva. Avea
chef să stea de vorbă cu el. Da, cu anticarul. Să-i arate exemplarul,
filă cu filă, să-i comenteze că făcuse totul din pricina acelei poveşti
şi să-i citească o pagină. Era sigură nu numai că o va înţelege, ci şi
că va şti şi să-i aprecieze valoarea. Dar cum să-l abordeze fără a-1
face să se simtă intimidat sau pândit?
1 F a d o u l d o r u lu i ( în p o r tu g h e z ă , în o r ig in a l)
284 An g e l a b ec er r a
F e r n a n d o P e s s o a , C a r t e a n e lin iş tii
E L L A ' 285
H e n r i F r e d e r ic A m ie l, P e i s a j u l e s te o s ta r e s u f le te a s c ă
286 An g e l a b ec er r a
Cbîuso
Apoi îl întoarse pe dos:
Hperto
Cercetă cu mare atenţie, şi capul începu să i se învârtească. Nu
se poate. Scrisul, caligrafia aceea atât de îngrijită, majusculele şi
minusculele, cerneala, totul era identic cu scrisorile pe care le pri
mea pe via Ghibellina. Era cu putinţă ca anticarul să fie chiar băr
batul care-i scria mesajele acelea minunate ce se terminau veşnic
la fel?
C e b u c u rie s ă tr ă ie ş ti
s im ţin d c ă e ş ti tră it!
A b a n d o n a t, în ta in ă , m a rii c e rtitu d in i
d e a ş tii c ă a ltă fiin ţă , în a fa ra m ea,
m ă tră ie şte , d e p a rte .
C ă e s te o a ltă f iin ţă p r in c a re p r iv e s c lu m ea
c ă c i o c h ii s ă i p r iv e s c iu b in d u -m ă '. 1
1 P e d r o S a lin a s , V e rsu r i
86
/
\
88
Nu-l văzuse de ani de zile sau cel puţin aşa credea profesorul
Sabatini când îl descoperi la masa de alături, aplecat deasupra
cărţii. Era sigur că îl cunoştea de undeva, dar nu reuşea să-şi aducă
aminte de unde. în cele din urmă, scormonind printre amintirile
lui îngrămădite, părul cârlionţat şi aerul acela absent îl făcură să-l
recunoască.
Era băiatul acela retras care în zilele ce au urmat marii A llu -
v io n e fusese alături de el, umăr la umăr, salvând cărţi şi opere de
artă pe care diluviul le înghiţise. Era încă unul dintre acei A n g e lli
d e l F a n g o . îşi amintea că în zilele acelea tânărul urma să intre
curând la seminar şi că îi mărturisise că avea îndoieli.
După săptămânile acelea, nu s-au mai întâlnit niciodată, dar îi
păstra o amintire frumoasă.
Acum, pe când vorbeau, îşi zicea că întotdeauna viaţa ajungea
până la urmă să-şi dezvăluie ascunzişurile. Amândoi îşi aveau des
tinul marcat încă de pe vremea aceea. Continuau să fie doi singura
tici: aceiaşi singuratici care, din dragoste pentru artă, răspunseseră
în acel noiembrie de demult chemării Primăriei din Florenţa.
- N-am ştiut niciodată ce s-a întâmplat cu atâtea talouri pe care
le-am salvat, îi spuse Sabatini lui Lîvido.
- Şi nici cu cei care am ajutat la salvarea lor. Nu m-am mai
întâlnit niciodată cu nimeni, îi răspunse anticarul.
- Cu ce te ocupi?
294 An g e l a bec e r r a
vijvieRi
Nu mai rămânea acum decât să-i spună care anume dintre zilele
de vineri. Se uită la calendarul de pe birou şi cercetă datele. Urmă
toarele zile de vineri erau 7, 14, 21 şi 28. Incertitudinea aceea îi
plăcu. La gândul acesta, un fluture rătăcit i se agită în stomac. Se
gândi la Cealaltă şi încercă să-şi ascundă bucuria pentru a nu i se
vedea pe chip.
\
300 An g e l a bec e r r a
A n t o in e d e S a in t-E x u p e r y , M ic u l p r i n ţ
91
iubirii era cea mai cumplită nebunie. Unde era dreapta măsură a
sentimentelor? Se putea vorbi despre cantităţi, despre măsurători,
despre procentaje, ca în aritmetică? Urăsc un treizeci la sută, iubesc
un cincizeci la sută. îmi permit un cincizeci şi opt la sută de plăcere
sau un douăzeci la sută de tristeţe. Până la ce punct erau îngăduite
ura, mânia, durerea, frustrarea? Puteau fi considerate drept egale
contrariile? Iubire şi ură, de pildă. Plăcere şi suferinţă? Exista vreo
ordine când trebuia să evaluezi sentimentele? Existau sentimente
bune, potrivite şi rele, ca în notele ce se dau la şcoală? Excelent,
bun şi mediocru? Dacă sentimentul se schimba, raţiunea avea
marele răspuns? „Orice exces duce la distrugere.11 Se putea aplica
premisa aceasta tuturor emoţiilor? Simţea nevoia să existe un crite
riu valoric, un aparat, o fiinţă superioară, ceva care să dea echilibru
fiinţei omeneşti ca să nu sufere.
Dori să-i vorbească, să-l întrerupă, dar Doamna înlăcrimată era
tăcută, şi n-o să facă excepţie nici de data asta.
Se ridică uşurel şi, pe când el continua cu absurda-i diatribă, se
depărtă în ceaţă până se făcu nevăzută.
Judecătorul blestemă mai departe câteva miute, până obosi. îl
auzi rătăcind prin salon, strigând-o în două rânduri, şi în cele din»
urmă se îndreptă spre uşă. înainte de a pleca, strigă:
- Moartă, fir-ar să fie!
92
- M ă m ico, vin o a ic i.
- N u p o t, C h ia ra .
- Te rog, vin o a ic i lâ n g ă m ine.
- N u p o t, f e tiţa m e a d ra g ă . E ta re f r i g a co lo .
- N u, n u -i a şa , tă tic u le ? S p u n e -i m a m e i s ă vin ă ş i ea . Te ro g ,
m ă m ic o ...
- C h ia ra a re d re p ta te . Vino ş i tu, E lla. E f o a r te b in e a ici.
- D a r n -am loc. G r o a p a e ta re în gu stă.
- M ă m ic o , uite, m -a m d a t în tr-o p a r te . Vino..., îm b ră ţişe a -
ză -m ă . M i-e d o r d e tine, ia r tă tic u l nu v re a s ă m ă îm b ră ţişe ze .
S p u n e c ă nu p o a te s ă s e m işte.
3 10 An g e l a b ec er r a
- I u b i t o . . . nu p o t.
- D a c ă nu vii, nu m ă iu b eşti; d a c ă nu vii, nu m ă iu b e şti; d a c ă
nu vii, nu m ă iu b e şti; d a c ă nu vii, nu m ă iu b e şti...
- A ju n ge, C h ia ra ! M arco, sp u n e -i ş i tu.
- F e tiţa a r e d re p ta te , E lla. D a c ă nu vii, nu n e iu b e şti; d a c ă nu
vii, nu n e iu b e şti; d a c ă nu vii, nu n e iu b e şti...
-AJUTOR!!!!
I ţi p ro p u n
s ă n e in ven tă m iar.
S ă n e d e sp rin d e m a m â n d o i
d e to t c e -a m f o s t.
322 An g ela b ec er ra
S ă fim v â n t ş i p ă m â n t,
a p ă ş i co p a c,
râ u ş i p ia tr ă .
Ş i-n a s tă m a te r ie va n ă
c e n e lea g ă ,
s ă afllăm
s ă ru ta re a d e p e u rm ă
izb ă v ito a re .
98
I ţi p ro p u n s ă n e in ven tă m ia r...
„Fericiţi cei care aleg, cei care acceptă să fie aleşi...“, îi şopti
Thomas Edward Lawrence.
„Nu mi-e frică, nu mi-e frică, nu mi-e frică“, îşi tot repeta băgând
cheia în broască.
Când a intrat, şi-a dat seama că Cealaltă era acolo, dar o ignoră.
„Cine-şi înfrânge frica este puternic44, citise pe undeva. Aprinse
lumina în cameră, îşi turnă o votcă, se duse la combină şi apăsă pe
p la y . Vocea Ornellei Vanoni umplu mica încăpere. Bău o înghiţi
tură şi începu să cânte odată cu ea... B e llo am ore, a m o re, a m o ve
b e llo ch e n essu n o p u d n e g a r e ...1
Se duse la baie şi-şi dădu cu apă pe faţă. Pe când se spăla pe
dinţi, o auzi. îi vorbea din oglindă.
- Unde ai fost?
- Ce te interesează pe tine?
- Cine ai crezut că eşti, la naiba? Răspunde-mi! Unde ai fost
până acum?
- Lasă-mă în pace!
- Crezi că pentru că spui „lasă-mă în pace44ai să scapi de mine?
Proasto! Precis că te-ai dus să-l vezi pe tontul ăla de anticar. Ce
romantic! B e llo a m o re, am ore, a m o re b e llo ... nu mi-a trebuit decât
să te aud cântând. Ce caraghios! Ha, ha, ha...
- N-am de gând să vorbesc cu tine.
1 D r a g o s te fr u m o a s ă , d r a g o s te , d r a g o ste fr u m o a s ă p e c a r e n im e n i n -o p o a te r e s
p i n g e . . . (în ita lia n ă , în o r ig in a l)
ELLA 329
L a g lo r ia d i c o lu i c h e tu tto m o v e
p e r l ’u n iv e rso p e n e tr a , e r isp le n d e
in una p a r te p iu e m en o a ltro ve.
N e l c ie l c h e p iu d e lla su a lu c e p r e n d e
f u ’io, e v id i c o s e c h e rid ire
n e s a n e p u d c h i d i la su d isc e n d e ;
p e r c h e a p p r e s s a n d o s e a l su o d isire,
n o stro in te lle tto s i p r o fo n d a tan to,
c h e d ie tro la m e m o ria non p u d ire.
- Vreau să cobor.
Nici vâslaşul, nici violoncelistul şi nici cântăreţul nu păreau
s-o audă.
Se părea că fluviul îi hipnotizase.
- Am spus că vreau să cobor!
Barca intră într-un vârtej şi începu să se învârtească înnebunită.
Torţele se stinseră. Cerul se revărsa peste ei, necruţător.
101
-Unde te duci?
1 S e b a s t ia n d e B e la lc â z a r , c o n c h is t a d o r s p a n io l, c a r e în 1 5 3 6 a în te m e ia t o r a
ş u lu i C a ii
2 D e a l d in C o lu m b ia , la v e s t d e o r a ş u l C a ii, în a lt d e 1 4 4 0 m etri
E L //\ 343
Nu ştia prea bine cum ajunsese acolo, dar reuşise s-o facă.
Se afla în apartamentul de la ultimul etaj.
Cu toate că uneori Cealaltă îşi făcuse apariţia şi aici, era sigură
că o derutase îndeajuns ca să-i piardă urma şi s-o lase în pace, chiar
şi numai pentru o singură zi.
De cum intrase, citise scrisoarea lui L.; după data pe care o avea,
trebuie să fi rămas pe pardoseala antreului o săptămână întreagă.
Găsi petala imprimată cu care se termina mesajul cifrat:
Oh, d ă ru ie ş te -m i c e ru l
cu lu m ea -i a d o rm ită ,
cu p o v a r a tă c e rii,
a rc u l ş i a b a n d o n u l,
tu m ă in ile -m i a p rin d e,
f ă - m i v ia ţa m a i a d â n că ,
cu g in g a ş u l d a r c e ţi- l c e r 1.
1 Id ea V ila r in o , V e rsu ri
E L L A 353
f
♦
ceru ri m â in i
lin iş te v ia ţă
a rc
a p rin d e -m ă a d ă n c e ş te -te
te r o g
Era tot mai aproape. Chipurile lor se respirau. îi putea simţi su
flarea caldă. Mâna lui L. se ridica... spre gura ei? Nu, nu spre gura
356 An g e l a b e c e r r a
... pipăit...
- Pleacă!!!
112
-T O T .
-P E V E C I.
- N IC IO D A T Ă .
362 ANGELA BECERRA
- ADEVĂR.
-M IN C IU N Ă .
- JU R Ă M Â N T.
- U IT A R E .
Livido îşi croi drum prin mulţime până ajunse lângă Ella.
- Nu te apropia de mine! îi strigă Cealaltă când îl văzu. Asta ne
priveşte doar pe Ella şi pe mine, m-ai înţeles?
- Te rog, Livido, nu mă lăsa! îl imploră Ella.
- „Te rog, Livido, nu mă lăsa!“ Ce ruşine!
Anticarul i se adresă Celeilalte, încercând s-o amăgească.
- N-am deloc de gând să rămân cu Ella. între noi fie vorba,
n-are nici un farmec. în realitate, tu eşti cea care-mi placi. De asta
sunt aici.
- Asta-i foarte bine. începem să ne înţelegem.
- Prefer femeile puternice, energice.
- Păi, aşa sunt eu.
- Vrei să bei o cafea cu mine?
- Mi-ar plăcea grozav, mă prăpădesc după cafea.
- Livido!... exclamă Ella. Ce faci?
-M a rş de aici! Du-te s-o cauţi pe Chiara, târfa ce eşti! îi
strigă Cealaltă.
BUMMM!!!
119
O împuşcătură.
Auzise o împuşcătură.
Era Ella.
Dădu fuga la baie, dar găsi uşa încuiată. O izbi cu piciorul
până cedă.
Atunci o văzu, şi sufletul lui îngheţă.
Zăcea pe jos, printre cioburile sparte ale oglinzii, într-o baltă
de sânge.
- ELLAAAAA!
IJcHim/ui
JnÂcruruvtăy
4 *:
ACCADEM1A EDITORIALE
P e n tru L lvid o ,
C a re m -a s a lv a t d e m ine.
CAPITOLUL I
Sunt moartă de două ore, şi încă n-a aflat nimeni. Servitorii dorm, iar
tatăl meu nu se întoarce încă din călătoria la Veneţia. M ai bine! Cu el aici
ar fi fost mult mai greu. M ă văd întinsă pe un pat princiar, cu brocarturi
şi mătăsuri vaporoase, şi mi se pare că visez. Un trup abandonat desfătării
odihnei. „Prinţesa doarme".
Nu mă văzusem niciodată astfel, atât de împăcată şi de liniştită. Da,
s-ar putea spune că sunt frumoasă; o fecioară frumoasă care n-a înţeles
viaţa. Cine m-a omorât? N -am de gând s-o spun acum, ar fi o mare prostie.
N -ai mai citi povestea, şi eu vreau să ştii totul, cuvânt cu cuvânt. Asta-m i
va fi răzbunarea.
Moartea mi-a dăruit o paloare de zăpadă în armonie cu cearşafurile.
M ă apropii de mine şi-m i privesc mâna: e încordată. D e n-ar fi din pricina
asta, trupul nu mi-ar dezvălui nici o suferinţă. Chipul m i-e senin, ochii
dorm , şi în colţurile gurii mi se desluşeşte un zâmbet. M ă întreb dac-am
făcut bine înghiţind diamantul sau ar fi fost mai bine să fi murit bând
poţiunea de care Allegra îmi făcuse rost din târg. Nu ştiu de ce mă gândesc
acum la asta, dacă oricum am şi ales. Se spune că otrava face ca omul să se
tăvălească de durere, şi eu sunt, în fine, eram, puţin cam laşă. M i-e greu să
vorbesc la trecut. Aşa se întâmplă cu cei care au murit de foarte curând: la
urmă, ajung să încurce timpurile verbelor.
Nu m-a durut. Trebuie să spun că primele clipe au fost neplăcute şi
zbuciumate, căci senzaţia de sufocare m i-a stârnit o panică oarbă ce-m i
cerea să deschid gura şi să-mi scot imediat piatra cu degetele; dar era prea
târziu. In toiul deznădejdii, mi s-a năzărit să-mi imaginez minunatul dia
mant albastru în întunericul gâtului meu şi m i-a părut rău că n-aveam să-l
mai văd niciodată. Inima prinse să-mi bată foarte repede şi brusc se opri.
A p oi, totul a fost uşor. Să mă scufund în abis fără să mă împotrivesc. Unde
a rămas ultima scrisoare? A m ars-o. A cum regret, n -o să mai ştie nimeni
ce conţinea, numai dacă nu povestesc eu. Şi asta o voi face mai departe.
M oartea trebuia să aibă şi ceva bun: îţi dă puterea să hotărăşti în aproape
toate privinţele. Acum , că nu mai exist, ştiu că povestea mea, cea pe care o
să v -o aştern pe hârtie, o să aibă început, m ijloc şi sfârşit.
MULŢUMIRI
>
Surorii mele Maria del Socorro, iubitoare mamă pentru toţi fraţii săi.
Fiicei mele Angela, pentru că a prefăcut într-o imensă lacrimă albastră
această poveste. Iţi mulţumesc, Angie, pentru minunata copertă pe care
i-ai facut-o.
Fiicei mele Maria, pentru că m-a citit cu vehemenţă şi cu sensibila sa
privire de cineast, prefacându-mi cuvintele în imagini ale unui mare film.
Şi în cele din urmă dar în primul rând lui Joaquin, tovarăşul meu de
viaţă şi visuri... pentru T O T .