REFERAT

TEORIA MINŢII
 TEORIA MINŢII

Conceptul „ theory of mind” a fost postulat pentru prima dată în anul 1978 de către Premack şi
Woodruff ca fiind sistemul de cunoştinţe pe baza cărora se realizează atribuirea de stări mentale
referitoare la propria persoană şi la ceilalţi, cu rol în predicţia şi explicarea comportamentelor .
Mecanismul pe care oamenii îl folosesc pentru a presupune motivele pe care ceilalţi le au când
înfăptuiesc o acţiune se numeşte teoria minţii ( theory of mind- TOM).
Una din descoperirile foarte importante din neuroştiinţe este faptul că există zone ale cortexului
cerebral, zone neuronale care determină funcţionarea TOM, implicate în reflexia asupra gândurilor
celorlalţi, a dorinţelor si sentimentelor . În numeroase studii neuroimagistice care studiau TOM, li se
cerea subiecţilor să atribuie credinţe false persoanelor din poveşti sau de pe cartonaşe, folosindu-se
RMN-ul funcţional, pentru a observa modificări în oxigenarea creierului la nivel cortical, rezultatele
susţinând că mai multe părţi cerebrale erau activate în timpul credinţelor false, cum ar fi: joncţiunea
temporo-parietală (TPJ) stângă şi dreaptă, cortexul parietal medial (MPFC) – inclusiv cortexul
cingulat, precumenusul (PC) şi cortexul medial prefrontal. Aceste regiuni sunt activate când
individul consideră că este nevoie să judece sau să explice comportamentul unei alte persoane. Chiar
dacă aceste regiuni sunt activate şi în momentul în care celălalt trăieşte o experienţă de natură
emoţională, există câteva diferenţe: regiunile din MPFC par a fi implicate cu precădere în ceea ce
simt ceilalţi, în timp ce aria TPJ este implicată în special în cogniţii (Saxe, R. Theory of Mind-
Neural Basis, 2009) .
Unele studii de imagistică cerebrală sugerează implicarea unor structuri ale lobilor frontali în
rezolvarea unor sarcini ce implică TOM. Baron-Cohen et. al evidenţiază rolul regiunii orbitofrontale,
mai ales a celei drepte, în procesarea auditivă a unor liste care se referă la stări mentale. Fletcher et.
al. (1995) utilizează tomografia cu emisie de pozitroni, iar ca sarcină lectura unor povestiri ce im
plică mentalizare, constatându-se activarea girusului frontal medial ( aria lui Brodmann 8) şi a unei
porţiuni a girusului cingulat posterior.

Relaţia dintre teoria minţii, limbaj şi controlul inhibitor

Un studiu se foloseşte de povestire si descrie secvenţe de acţiuni făcute de un personaj. Niciun

aspect mental, o stare mentală nu este exprimată în mod direct, însă secvenţa acţiunilor pot fi
explicate pe baza credinţelor protagonistilor. Poveştile de control au fost secvenţiate prin mecanisme
fizice sau psihice care îi obligă pe subiecţi sa deducă un proces fizic. Aşa cum s-a prezis, toate
regiunile din reţeaua lui TOM s-au activat mai mult în timpul poveştilor cu credinţe implicite decât
atunci când au fost implicate sarcini fizice. În alte studii s-au folosit stimuli non-verbali sau
cartonaşe animate în care subiecţii aveau sarcina de a atribui anumite credinţe personajelor, însă nu
au folosit limbajul deloc. În toate cazurile, aceleaşi regiuni cerebrale s-au activat în momentul în care
subiecţii au atribuit acele credinţe personajelor, indiferent de modalitate. Nicio regiune cerebrală din
reţeaua TOM nu a fost asociată cu cerinţele verbale ale sarcinii, cel puţin în cazul adulţilor. Aceste
rezultate induc posibilitatea ca deşi limbajul este necesar pentru dezvoltarea teoriei mintii, odata ce
conceptele de credinţe si dorinţe sunt formulate, o teorie matură a minţii ar putea funcţiona la un
nivel optim chiar şi în lipsa limbajului. Aşadar, acest lucru se poate investiga la cei care apare afazia-
pierderea capacităţii gramaticale, la cei care teoria minţii este deja la un nivel matur.
Leziunile si studiile imagistice implică o parte a regiunii TPJ drepte într-un alt fel de activitate:
schimbarea direcţiei atenţiei ca răspuns pentru stimuli neaşteptati. Ar putea fi aceasta aceeaşi regiune
care este implicată şi în sarcinile de tip TOM. Dacă este aşa, pare improbabil că există un mecanism
specific pentru a ne gândi la gândurile celorlalţi. Totuşi, două studii recente au arătat că regiunile
cerebrale care sunt implicate în direcţionarea atenţiei şi în teoria minţii sunt foarte apropiate însă nu
putem vorbi exclusiv despre aceeaşi locaţie. Ambele studii arată că regiunea specifică atenţiei se află
la 10 mm mai sus decât regiunea care este implicată în sarcinile de teorie a minţii, destul de aproape
pentru a fi confundate însă destul de departe pentru a fi compus dintr-un grup; de alţi neuroni.
Dovezile curente sugerează faptul că regiunile cerebrale implicate in TOM sunt implicate in
raţionamete despre minte si nu în controlul inhibator necesar pentru a rezolva corect sarcinile care
implica credinţele false. Important de menţionat este faptul că la nivel cerebral, există şi alte părţi ale
creierului implicate în controlul inhibitor printre care şanţul intra-parietal si câmpul vizual frontal .
Raţionamentele despre gândurilor altor oameni provoacă şi ele activitate în această zonă cerebrala
însă nu mai intensă decât falsele povestiri cu fotografii. Aşadar există regiuni la nivel cerebral care
sunt activate pentru mai multe sarcini, cât şi regiuni care se activează doar pentru credinţe despre
gândurilor celorlalţi. Aceste studii ilustrează faptul ca raţionamentele cu privire la gândurile altora
depind atât de domeniul general cât şi de domeniul specific, când raţionamentele despre fotografii
ţin doar de componentele domeniului specific.
Studiile de RMNf şi de leziune au dus la evidenţierea a trei concluzii care ţin de relaţia dintre
teoria minţii si controlul inhibator: pentru a trece cu succes sarcini cu credinţe false, succesul
depinde atât de domeniul general al controlului inhibitor, cât şi de domeniul specific al
mecanismelor implicate in reprezentarea stărilor mentale ale celorlalţi; aceste contribuţii sunt
suportate de retele neuronale specifice, care pot fi disociate; componentele domeniului specific ale
TOM este suportat, cel putin în parte de catre TPJ. Studiile au arătat ca partea dreaptă a TPJ este
importantă în dezvoltarea teoriei minţii. ( Saxe, R, 2009)
 Cea mai importantă dezvoltare care se întâmplă în copilăria mică, în perioada preşcolară, pe
latura cogniţiei sociale este dezvoltarea teoriei minţii. Cogniţia socială este extrem de importantă
pentru copiii pentru ca aceştia să înţeleagă lumea într-un mod cât mai obiectiv, pentru ca acestia sa-si
dezvolte capacitatea de a se intelege cu ceilalti, cât şi să înţeleagă punctul celorlalţi de vedere. Teoria
minţii se referă la capacitatea individului de a înţelege că persoanele sunt procesatori de informaţii,
că ele au o stare mentală diferită de cea a noastră, fiecare are gânduri, sentimente, dorinţe si motivaţii
diferite. Ne folosim de această teorie a minţii pentru a explica celorlalţi comportamentul nostru,
spunându-le ce simţim, ce dorim şi interpretăm comportamentul şi ceea ce ceilalţi ne comunică prin
înţelegerea, prin luarea în considerare a gândurilor si dorinţelor celorlalţi. La vârsta de 2 ani, copiii
pot face o diferenţa clară între gândurile care se afla in mintea lor si lucrurile din lumea reala. În
jocurile simbolice-pretend play-de ex ne prefacem ca un cub este de fapt o carte, bebelusii arata ca ei
pot sa faca distinctia intre un obiect-cubul- si gandurile despre acel obiect- cubul este de fapt o
maşina. Ei inţeleg şi faptul ca ceilalţi vor fi bucuroşi daca primesc ceea ce îşi doresc şi trişti dacă nu
primesc lucrul pe care îl aşteaptă. La această vârsta ei înţeleg că există o diferenţă între ceea ce îşi
doresc ei şi ceea ce işi doresc ceilalţi. Această dezvoltare a mintii, a stării de conştientizare, poate fi
observată şi în limbajul copiilor. La 2 ani vorbim despre ceea ce ne dorim, cât si despre ceea ce
ceilalţi îşi doresc sau simt, la 3 ani despre ceea ce ceilalţi gândesc si cunosc. O dezvoltare importantă
apare in jurul varstei de 4 ani când cei mici realizează că gândurile lor, ceea ce se regaseşte în
interiorul minţii poate sa nu fie adevărat. De expemplu, copiii descoperă că într-o cutie de ciocolată
se pot găsi creioane, ei sunt apoi întrebaţi ce vor crede prietenii lor că se află în interiorul acelei cutii
înainte ca ei (prietenii) să se uite in interiorul acesteia. La 3 ani spunem ca prietenii noştri vor şti că
in interiorul cutiei se gasesc creioane, pentru că şi ei stiu acest lucru, însă la 4 ani răspundem că
prietenii noştri vor crede că în cutie este ciocolată şi vor fi păcăliti aşa cum am fost si noi. La 3 ani
încă nu realizăm că propriile nostre credinţe au fost schimbate. Dacă creioanele sunt puse in cutie si
ei sunt întrebaţi ce cred ca este in cutie inainte să o deschidă ei vor spune creioane şi nu ciocolată,
însă la 4 ani ne amintim că era vorba despre ciocolată. Prima noastră credinţă era că in cutie este
ciocolata. La 3 ani nu suntem doar egocentrici- toată lumea ştie ceea ce ştie, acum, ei încep să
înţeleagă atât propriile gânduri cât şi pe a celorlalţi. Până la vârsta de 4-5 ani, copiii înţeleg că
oamenii se comportă în funcţie de propriile lor ganduri despre lume, chiar si atunci când gândurile
lor nu reprezintă ceva real, aşadar ei nu vor ramane surprinşi să vadă că prietenii lor caută bomboane
în cutia în care ei stiu că se aflau creioane. (Astington JW, Edward MJ, 2010,The Development of
Theory of Mind in Early Childhood ).
Pentru a observa dezvoltarea tipică Wellman si Liu au porpus o scala TOM care evaluează
momentele importante în dezvoltarea cogniţiei sociale (milestones- piatră de temelie). Scala face
referire la 5 trepte de întelegere explicită a minţii- fiecare având sarcini specifice pentru vârsta,
cultura, etc subiectului. Tipuri de teste: diferite dorinte (DD- oameni diferiti, doresc lucruri diferite),
credinţe diferite-beliefs (DB- oameni diferiti inteleg în mod diferit acelasi lucru, au alta reprezentare
despre acesta), accesarea cunostinţelor (KA- a nu vedea inseamna a nu şti), convingeri false (FB-)
emoţii ascunse (HE- oamenii pot simţi emoţii diferite faţă de cele pe care le exprima în mod direct).
(Wellman, H., &Liu, D. 2004)
Experimentul sau proba originală pentru identificarea importanţei stărilor mentale pentru prezicerea
comportamentului este „ Sarcina credinţelor false”, dezvoltat de Wimmer şi Perner (1983) pentru a fi
utilizată cu copiii de vârstă preşcolară ( În experimentul de bază, copilul vedea cum un căţel punea
un obiect în locaţia A, câinele părăseşte scena şi obiectul e mutat în locaţia B, cătelul se întoarce, iar
copilul este întrebat unde se va uita câinele după obiect. Copii în vârstă de 3 ani spun că se va uita în
locaţia B, unde se află într-adevăr obiectul, iar copiii mai mari spun locaţia A, locul în care câinele a
văzut ultima dată obiectul), ulterior, în anul 1985, Simon Baron-Cohen, Alan M. Leslie, şi Uta Frith
au folosit testul al credinţelor false pentru studiul copiilor cu autism şi sindrom Down - folosind
scenariul „Sally şi Anne”- Sally are o pietricică pe care o ascunde într-un coş, apoi ea pleacă să se
pilmbe, iar în acest timp, Anne ia piatra din coş şi o pune într-o cutie. Sally se întoarce şi vrea să ia
piatra. Se vor pune copiilor următoarele tipuri de întrebări:
• Unde va căuta Sally pietricica? (testarea credinţelor)
• Unde se află pietrica cu adevărat? (testarea realităţii)
• Unde se afla pietricica la început? (testarea memoriei)
În acest studiu, deşi vârsta cronologică şi cea mentală era mai mare decât la celelate 2 grupe,
majoritatea copiilor autişti consideră că Sally va căuta piatra în cutie şi nu în locul unde a lăsat-o,
adică în coş (20% au răspuns doar că o va căuta în coş, adică 4 din 20 de copii),, comparativ cu
răspunsurile date de cei normali (85 % -în coş, 23 din 27) şi cei cu sindrom Down (86% -în coş, 12
din 14).
Între 3 şi 4 ani există o creştere fenomenală în dezvoltare în ceea ce priveşte teoria minţii. Dacă
pâna la vârsta de 3 ani copiii nu pot să demonstreze în mod explicit că au această teorie a minţii,
chiar dacă vorbim de prerechizite, la vârsta de 4-5 ani, îndeplinesc corect sarcinile care au la baza
credinţe false. Această dezvoltare urmează un plan aproximativ acelaşi la copiii normali, însă
dezvoltarea capată o alta valenţă dacă ne referim la copiii cu diverse deficienţe cum ar fi cei cu
autism, copiii surzi care au parinţi surzi/părinţi normali, copiii orbi cât şi cei care se dezvoltă într-un
mediu impropriu (de exemplu copiii abuzaţi).
Există numeroase cercetări care au avut în vedere studiul teoriei minţii la copiii cu autism, cu
importanţă majoră în intervenţie.
Baron-Cohen (2000) realizează o revizuire/trecere în revistă a studiilor şi rezultatelor din ultimii
15 ani cu privire la teoria minţii a copiilor autişti, afirmând că „dificultatea de înţelegere a minţii
altora este caracteristica cognitivă centrală la copiii cu tulburări din spectrul autist”, existând încă
două caracteristici cognitive slab dezvoltate: coerenţa centrală (Happe, 1994, după Baron 2000) şi
funcţiile executive ( Russell, 1997, după Baron).
În cadrul unui studiu realizat de Baron-Cohen, s-a verificat TOM prin proba de distincţie mental-
fizic – testul implică ascultarea de către copii a unor poveşti în care un personaj are o experienţă
mentală ( se gândeşte la un câine), în timp ce al doilea peronaj are o experienţă fizică (ţine un câine).
Experimentatorul întreabă apoi subiectul care dintre cele două personaje poate mângâia câinele,
copiii normali de 3-4 ani reuşesc cu uşurinţă să realizeze raţionamentul, pe când cei cu autism
prezintă dificultăţi semnificative în realizarea acestor tipuri de judecăţi, în ciuda faptului că aveau
vârsta mentală similară , de cel puţin 4 ani
O altă modalitate folosită pentru a investiga Tom este înţelegerea funcţiilor creierului ( inventat de
Wellman şi Estes)- copilul este întrebat care este funcţia creierului, rezultatele arătând că la 3-4 ani,
copiii normali ştiu că creierul are un set de funcţii mentale ( visatul, dorinţa, gândirea şi ţinerea
secretelor), alţii ştiu că are funcţii fizice (te ajută să te poţi mişca sau să fii în viaţă), dar copiii autişti
nu au reuşit să menţioneze nicio funcţie mentală, chiar dacă arată că cunosc funcţii fizice. ( Baron-
Cohen, 1989, a, după Baron, 2000).
Până în prezent, există multiple probe dezvoltate pentru a testa TOM la copiii normali, la cei cu
tulburări din spectrul autist sau alte tulburări, după cum urmează:
-pentru testarea credinţelor false de ordinul I:
• conţinutul surpriză sau neaşteptat
• locaţia neaşteptată
• imaginea neaşteptată
• raţionament credinţă -dorinţă
-pentru testarea credinţelor de ordinul II
• locaţia neaşteptată
• teste de manipulare
• teste de înţelegere a surprizei
• teste de inferare a stărilor mentale din direcţia privirii (reading the mind in the eyes)
• teste de înţelegere a metaforelor, sarcasmului şi ironiei
• teste care vizează pragmatica

Concluziile multiplelor experimente realizate de-a lungul anilor, au precizat existenţa unei disfuncţii
severe ale teoriei minţii la copiii cu autism, chiar relativ la propriul nivel de funcţionare intelectuală
şi la vârste mintale superioare celor la care copiii normali pot rezolva astfel de sarcini. S-a constatat
că inclusiv procentul de 20-30% de autişti care reuşeşte la probe de înţelegere a credinţelor, nu este
capabil să înţeleagă credinţe despre credinţe (intenţionalitatea de ordinul II).(Baron, 1994, după
Baron,2000)

BIBLIOGRAFIE

Mar, R. A., Tackett, J. L., & Moore, C. (2010). Exposure to media and theory-of-mind
development in preschoolers, Cognitive Development, 25, p. 69-78
Wellman, H., &Liu, D. (2004). Scalling of theory-of-mind tasks. Child development, 75, 523-541.
Astington JW, Edward MJ. The Development of Theory of Mind in Early Childhood.In: Tremblay
RE, Boivin M, Peters RDeV, eds. Zelazo PD, topic ed.Encyclopedia on Early Childhood
Development[online].http://www.child-encyclopedia.com/social-cognition/according-experts/
development-theory-mind-early-childhood. Published August 2010. accesat în 19.01.2019
Saxe, R. Theory of Mind (Neural Basis) Department of Brain and Cognitive Sciences, MIT
Encyclopedia of Consciousness, 2009, accesat în data de 19.01.2019 pe:
https://web.stanford.edu/class/cs379c/class_messages_listing/content/Videos_Datasets_Imagery_Mis
cellaneous_Related/Rebecca_Saxe_Neural_Basis_Theory_of_Mind.pdf
Baron-Cohen, S. (2000). Theory of mind and autism: A fifteen year review. In S. Baron-Cohen, H.
Tager-Flusberg, & D. J. Cohen (Eds.),Understanding other minds: Perspectives from developmental
cognitive neuroscience(pp. 3-20). New York, NY, US: Oxford University Press. Accesat în data de
19.01.2019 pe https://www.neuroscience.cam.ac.uk/.../download.php?id
Wimmer, H., & Perner, J. (1983). Beliefs about beliefs: Representation and constraining function
of wrong beliefs in young children’understanding of deception.Cognition, 13, 103–128.