Argument

Este greu de închipuit istoria culturii, a valorilor spiritualității uman fără mituri… și
prima întrebare care ne vine în ajutor spre lămurire este: „Cum ar fi arătat creația
eminesciană fără Hyperion?”. Căci, dincolo de tratarea mitului drept o „fabulă”, o
„ficțiune” (în accepțiunea obișnuită a termenului), savanții occidentali au situat mitul în
societățile arhaice, unde mitul desemnează, dimpotrivă, o „istorie adevărată”.
Savant sensibil la vocile misterului, Mircea Eliade definește mitul ca pe „o realitate
culturală extrem de complexă care poate fi abordată și interpretată în perspective multiple și
complementare”.
Și m-am convins încă o dată de aceste adevăruri când am avut ocazia vizitării, într-un
pelerinaj, a unor obiective sacre și profane din Nordul Maramureșului și Bucovinei. Printre
altele, am asistat „pe viu” la câteva situații (ceremoniale) – evenimente în locuri diferite din
zonă – precum botezul.
Am făcut acest preambul pentru a motiva, printre alte considerente, de ce am ales
această temă pentru examenul de licență.
De asemenea, sunt tot mai convinsă că la nivelurile arhaice de cultură, religia menține
acea „deschidere” către ceea ce este sacru. Sunt tot mai convinsă de ideea că ceva există cu
adevărat, că există valori capabile să călăuzească omul și să confere o semnificație existenței
umane.
Este evident că imitarea gesturilor prin ritual, având un aspect pozitiv, îl determină pe
om să-și depășească limitele. Direct sau indirect, miturile încă operează o „înnobilare” a
ființei. Și nu doar pe planul imaginației religioase avem de-a face cu o creativitate care
reînnoiește materia mitologiei tradiționale.
Am procedat, după alegerea temei, la studierea bibliografiei – foarte generale și
incomplete. M-am simțit copleșită, frustrată de gândul neinspirat de a opta pentru această
temă.
Acum mă simt împăcată că, după demersurile ulterioare crizei de inspirație, voi reuși
să conving că modestele mele cercetări în legătură cu momentele importante din viața omului
oglindite în folclorul românesc – nașterea - s-au aplecat pe drumul cel bun și nu voi dezamăgi
– științific vorbind.
Lucrarea este structurată în patru capitole. În primul capitol intitulat Stadiul actual al
cercetării folclorului obiceiurilor, am urmărit scrierile despre naștere din punct de vedere al
obiceiurilor, tradițiilor, superstițiilor și ce anume au urmărit autorii în scrierile lor.
1
 Astfel, am urmărit cea mai veche lucrare – „Mica colecțiune de superstițiile poporului
român” – a lui George S. Ioneanu din 1888 unde a cuprins credințele poporului român din mai
multe domenii. Revista „Șezătoarea”, fondată în 1892, urmărește și ea obiceiurile românilor,
inclusiv pe cele de la naștere. Simeon Florea Marian este cel care a scris trilogia vieții, iar
lucrarea sa, „Nașterea la români” din 1892 este folosită în lucrările „Datinele noastre la
naștere”, „Credinți și superstiții ale poporului român” ale lui Artur Gorovei, dar și în lucrarea
„Obiceiuri tradiționale românești” a lui Mihai Pop.
În al doilea capitol, Obiceiuri la naștere, am încercat să cuprindem toate obiceiurile
din țara noastră, din toate zonele țării. Astfel, am structurat acest capitol în trei mari
subcapitole, urmărind în primul subcapitol obiceiurile înainte de naștere, în al doilea,
obiceiurile la naștere, iar în al treilea subcapitol, cel mai mare de altfel, obiceiurile după
naștere.
Liviu Rebreanu spunea că „tradiția adevărată e singura merinde sufletească”.
Tradiția este cea care trebuie să țină în viață poporul român. La fel cum merindele sunt hrana
de călătorie, așa tradiția este hrana pe care trebuie să o luăm cu noi, să o răspândim și să o
respectăm pentru a o putea duce mai departe. Astfel tradiția nu se pierde. Deși multe dintre
obiceiurile străvechi s-au pierdut, a rămas baza după care se ghidează fiecare zonă. Pierderea
acestor tradiții înseamnă ascunderea adevărului despre poporul român, temerea pentru
explicarea înțelesului și scopului practicării lor.
Obiceiurile înainte de naștere cuprind toate credințele și tradițiile din momentul în care
femeia rămâne gravidă, până în momentul în care naște. Pentru a rămâne gravidă însă, femeia
trebuie să respecte anumite ritualuri, unele care încep chiar din ziua nunții. Spre exemplu, fata
ce urmează să se căsătorească își pune două grăunțe de usturoi în pantofii cei noi pentru a
avea copii. În slujba cununiei sunt amintite trei cupluri ce se aseamănă cu măreția,
binecuvântarea și rodnicia. Aceștia sunt Avraam și Sarra, Isaac și Rebeca, Iacov și Rahela. Tot
pentru a avea copii, femeile pregăteau în casă sucuri din diferite plante ce se credeau
ajutătoare. Se foloseau în special plante albe. Dacă femeile nu reușeau să rămână gravide,
acestea duceau acatiste la biserică, se rugau la icoana Maicii Domnului, crezând astfel că
Dumnezeu și credința pe care acestea o au, le vor ajuta să rămână însărcinate.
Conform tradiției, femeia gravidă este supusă anumitor interdicții în perioada sarcinii.
Dacă aceste interdicții nu sunt respectate, viitoarea mamă, dar și fătul suportă consecințele
acestei nerespectări. Femeia poate pierde sarcina, iar fătul poate să se nască cu malformații.
Există interdicții legate de alimentația gravidei, astfel că, pe toată perioada sarcinii femeia nu

2
are voie să mănânce carne de capră sau iepure, ciuperci, nu are voie să mănânce din polonic,
este interzis să mănânce fructe îngemănate sau să muște dintr-un măr rupt.
Femeia gravidă trebuie să țină cont de faptul că dacă va fura ceva, copilul va avea un
semn cu ceea ce a furat mama sa. Nu este bine să întâlnească oameni cu defecte fizice,
deoarece pot pierde sarcina. Nu au voie să treacă peste funie, să stea pe treptele de la casa, dar
nici să cunune.
În timpul nașterii, femeile erau asistate în principal de moașă deoarece nu existau
cadre medicale de specialitate la îndemâna oricui. Moașa este cea care ajută femeia să nască,
dar o ajută și în perioada lăuziei; îi face mâncare, o ajută cu treburile gospodărești, dar mai
ales se ocupă de tot ce are legătură cu copilul. Se crede că în afară de moașă, nimeni nu
trebuie să asiste la naștere, deoarece nașterea va fi un grea și femeia se va chinui mult. Dacă
femeia nu poate naște, moașa pune un obiect metalic sub pernă. Femeii i se descântă pentru a
putea naște ușor, iar după naștere, moașa ia copilul în brațe, îi urează să aibă sănătate, noroc și
să fie inteligent, îi taie buricul, îl spală cu apă rece, îl înfașă și îl dă mamei lui.
După nașterea copilului, la trei zile, se puneau ursitoarele. Acestea sortesc copilului de
bine sau de rău în funcție de starea pe care o au. Pentru a țese viată bună copilului, moașa și
mama le pregătesc masă pe care se află diferite alimente și obiecte în funcție de zonă. Însă nu
doar ursitoarele au contribuție la soarta copilului. În cercetările făcute, am aflat că luna sau
anotimpul în care se naște copilul îi pot influența viața. De asemenea, și ziua în care se naște
are o mare importanță în soarta copilului.
Nici perioada lăuziei nu este lipsită de interdicții. Se crede că dacă două lăuze se
întâlnesc le vor muri copii. Lăuzele nu au voie timp de 40 de zile să se ducă la fântână
deoarece aceea va seca.
Una dintre cele mai importante tradiții după naștere este prima băiță a copilului. Apa
se fierbe într-o oală nouă; în ea se pun diferite plante, agheasmă, lapte, ou, bani. Fiecare are
câte o însemnătate aparte. Acestea sunt dezvoltate în al doilea subcapitol din Obiceiuri la
naștere. La scăldătoare sunt prezente doar femei și fiecare trebuie să pună în albia în care este
spălat copilul, flori și bani de argint.
Aruncarea apei de la băiță are o mare însemnătate și reprezintă un procedeu complex.
Apa se aruncă doar la flori sau la rădăcina unor copaci. Nu se aruncă seara, iar albia nu
trebuie să stea neacoperită după ce copilul a fost spălat.
Rudele și prietenii vin în vizită la proaspeții părinți, cu daruri pentru copil. Moașa are
grijă ca cei ce vin în vizită să nu fure somnul copilului sau să nu îl deoache.

3
 La șase săptămâni de la nașterea copilului se oficia botezul, o altă tradiție plină de
simboluri. Nașii erau aleși cu grijă de către părinți, dar în principiu erau nașii lor de cununie.
Nașii sunt considerați a doua pereche de părinți, astfel finii trebuie să îi respecte ca pe proprii
lor părinți. Nașii aduc pentru botez lumânarea, fașa, betelia și tot ce este nevoie. După botez
toți merg acasă la proaspeții părinți pentru a petrece. Nașii stau la loc de cinste, iar cei din
familie îi servesc pe ei și pe ceilalți invitați.
În funcție de zonă diferă momentul băiței de după botez. În unele zone se face a doua
zi, în timp ce în altele se face în timpul cumetriei. Băița de după botez este una foarte
importantă deoarece copilul este spălat de mirul pe care l-a primit la botez. Astfel că și de data
aceasta există anumite reguli când se aruncă apa. În apă se pun anumite plante ce influențează
viața copilului. În apă se pun busuioc, mărar, mentă, mac etc. Și aceste precizări sunt
dezvoltate în subcapitolul Obiceiuri după naștere.
În capitolul al treilea, numit Obiceiuri la naștere în folclorul dâmbovițean, am cercetat
câteva monografii ale comunelor din județului Dâmbovița, însă mi s-a părut mai potrivit să
am în lucrare noțiuni valabile și în ziua de astăzi, tocmai de aceea am apelat la aplicarea unui
chestionar pe un eșantion mic de persoane.
Monografiile studiate au fost ale comunelor Bucșani, Morteni, Pietroșița și Produlești.
De asemenea, am cules câteva informații cu privire la momentul nașterii și din Adânca,
Șotânga, Lazuri, Hulubești, Doicești și Crângurile de Sus.
Din monografiile cercetate am constatat că obiceiurile muntenilor se aseamănă în
principiu ce cele din celelalte zone ale României. Obiceiurile noastre au baza comună, însă ele
diferă de la sat la sat. Monografiile folosite sunt ale comunelor următoare: Bucșani, Morteni,
Pietroșița și Produlești. Astfel, am aflat că sexul copilului se stabilește prin înfășurarea unui ac
în hârtie, prin presărarea de sare în creștetul femeii gravide sau prin metoda ce folosește
verigheta unei fete căsătorite.
Ca în oricare alt sat din România, înainte de apariția aparaturii moderne și a
personalului calificat, femeile nășteau acasă cu moașă. Un alt lucru comun satelor din
Dâmbovița este acela că femeile nășteau de obicei pe fân. Acest lucru se datora sărăciei, dar,
totodată se credea că există o asemănare cu momentul în care a născut Maica Domnului,
aceasta născând tot pe fân.
Și noi, dâmbovițenii, ne bucurăm mai mult atunci când se nasc băieți, deoarece crește
forța de muncă. Fetele deveneau un fel de problemă la casa omului. Nu numai că acestea nu
puteau ajuta la treburile gospodărești ce necesitau forță, dar puteau să aducă necazuri familiei
dacă acestea nu aveau o conduită morală potrivită. Și zestrea semnifica una din problemele pe

4
care le aducea nașterea unei fete. În cazul în care starea materială a unei familii era modestă,
aceștia măritau foarte greu fata, deoarece se cerea să aibă zestre.
În toate comunele mai sus menționate, ursitoarele se puneau la trei zile, puține fiind
cazurile în care acestea se puneau la șase zile de la naștere. Acestea erau așteptate cu masă
mare pentru a fi mulțumite și a sorti copilului o viață frumoasă și liniștită. În caz contrar, ele
sortesc de rău, iar nimic nu poate schimba ceea ce ursitoarele au țesut cu firul vieții.
Botezul are loc la șase săptămâni de la naștere și nașii au un rol principal la acest
eveniment. Aceștia cumpărau tot ce este necesar pentru oficierea botezului, iar mai târziu, la
petrecere, ocupau un loc de cinste la masă și așteptau să fie serviți de către gazde.
Chestionarul pe care l-am aplicat în a doua parte a capitolului este adresat persoanelor
mai în vârstă, deoarece acestea încă păstrează tradiția în suflet, chiar dacă în satele respective
nu mai este respectată întru totul.
Ultimul capitol, „Rezultatele cercetării”, l-am păstrat pentru concluzionarea celor
aflate în capitolul anterior. Astfel, în urma cercetărilor am aflat că nașterea este un moment
important din viața omului deoarece apare o nouă ființă și că acum femeile nasc la spital, nu
acasă ca înainte. De asemenea, obiceiurile la naștere sunt asemănătoare cu cele din celelalte
regiuni, însă acum nu se mai respectă. Spre exemplu, bărbații nu aveau voie să asiste la
naștere, dar acum femeile insistă ca aceștia să participe la acest eveniment.
În ceea ce privește prima baie a copilului există mici diferențe la nivelul obiectelor ce
se adaugă în apă, la fel fiind și la băița de a doua zi după botez. Spre exemplu, în unele sate se
pune lapte în apă, în altele nu.
Există obiceiul ca băieților, prin unele părți și fetelor, să li se taie moțul. În unele
localități moțul se taie la un an, însă sunt și localități unde acesta se taie la împlinirea vârstei
de trei ani.
Ultima parte a lucrării este destinată concluziilor. Acestea cuprind sinteza lucrării,
impresia rămasă în urma cercetărilor și imaginea pe care am descoperit-o cu privire la riturile
de la naștere.
Anexele atașate lucrării sunt fotografii realizate la botezuri la care am participat.
Acestea prezintă momentul în care copilul este băgat în cristelniță, momentul în care este
miruit, obiectele ce trebuie să se afle pe masă în timpul botezului, cristelnița și pânza (acum
devenită un prosop mare brodat cu numele copilului) cu care este înfășat copilul când este
scos din cristelniță.