Apus de soare

de Barbu Stefanescu Delavrancea

-prezentarea pe acte-
Inspirata de evenimentul mortii lui Stefan cel Mare, „apus de soare" (1909) este o drama
istorica, romantica, remarcabila prin lirismul sau si prin dimensiunile grandioase ale personajului
sau central, a carui maretie confera lucrarii caracter poematic. e5i998eo42cdn
„apus de soare" face parte din trilogia Moldovei, alaturi de alte doua lucrari dramatice:
„Viforul" (1910) - evocand domnia viforoasa a lui Stefanita Voda si „Luceafarul" (1910) -
avandu-1 ca personaj central pe Petru Rares.

Cele doua conflicte ale dramei se impletesc de-a lungul a patru acte care rezuma ultimul
an de viata al marelui Stefan (din toamna lui 1503 si pana la 2 iulie 1504 - ziua mortii vo -
ievodului).
In actul I. curtea domneasca din Suceava se afla sub semnul a doua embleme: soarele toamnei
(care prevesteste iarna batranetii lui Stefan) si bourul Moldovei - simbol al intemeierii si al
integritatii.

In numele celei de-a doua embleme, batranul voievod decide sa recucereasca Pocutia,
vechi teritoriu moldovenesc, stapanit de Polonia.

Rugat de doamna Maria sa-si amane expeditia (data fiind rana pe care o avea Ia un picior
si apropierea iernii), domnitorul refuza: „... si Stefan n-a murit inca".

La chemarea voievodului, sirurile de luptatori se indreapta spre Suceava, ca puhoaiele de

munte, aratand „ce bogata e Moldova".

In actul al doilea, cele dintai vesti despre victorie le aduce clucerul 1 Moghila, care anunta
sosirea „Leului Moldovei" -biruitor, dar cu rana de la picior agravata. Desfasurarea luptei este
reconstituita in cuvintele acestui martor ocular, in toata maretia ei. aflam astfel ca, ajungand pana
in zona numita Halici, voievodul si-a organizat oastea, asteptand sosirea polonezilor (le-silor).
Tehnica fiind cea a invaluirii dusmanului, batalia este crancena, incat „curse sange pana la
turloaiele cailor".

Importanta este insa nu desfasurarea de forte, ci dimensiunile aproape fabuloase ale

personajului central, care a maturat totul in cale ca si cand in acest batran s-ar fi intrupat stihiile 2
naturii dezlantuite. Odata cu sosirea lui Stefan cel Mare in cetatea de scaun, se manifesta primul
conflict al dramei(previzibil inca din actul I): trei mari boieri (paharnicul3 Ulea, jitnicerul4 Stavar
si stolnicul5 Dragan) uneltesc impotriva vointei domnitorului.
 Din punct de vedere istoric, un complot boieresc a existat in timpul domniei lui Stefan cel
Mare, asa cum relateaza Grigore Ureche in cronica sa.

In drama, cei trei boieri doresc sa-1 inscauneze pe Stefanita (convinsi fiind ca „vulturul batran"
va muri in curand), fapt care le-ar fi permis sa conduca ei tara. aceasta contravine insa vointei
voievodului care-1 harazise ca urmas la tron pe Bogdan - singurul care i-ar fi putut continua
opera.

La modul symbolic domnia lui Stefanita ar fi echivalat cu o intoarcere in haos; si cum

Stefan reprezenta „soarele Moldovei", conflictul devine mitic, este ca lupta intre lumina si
intuneric (despre care vorbesc unele mituri).

In actul al III-lea. simtindu-si sfarsitul aproape, voievodul ii aduna pe boieri, curteni si osteni,
pentru „a sta marturie" la intronarea lui Bogdan.

Absenta paharnicului Ulea de la ceremonie, jocul de vorbe al domnitorului (care presupune ca pe

Ulea „// doare capul" deoarece nu sta bine la locul lui), demonstreaza precipitarea conflictului
exterior (dintre voievod si boierii uneltitori).

Dupa ce domnul isi ocupa locul pe tronul pe care statuse 47 de ani, urmeaza momentul
discursului; acesta este punctat de tunete si fulgere, subliniind furtuna din sufletul personajului.
Cuvintele domnitorului releva sentimentul datoriei implinite si rezuma o istorie a carei esenta au
constituit-o razboiul si jertfa.

Dupa impresionantul testament politic lasat urmasilor, Stefan ii pune mantia lui Bogdan si-1
aseaza pe tronul Musatinilor.

Gestul ingenuncherii in fata noului domn nu este doar ceremonial: el constituie sfarsitul unei
jumatati de veac glorioase, la capatul careia, rostogolindu-se de pe treptele tronului, in bratele
doctorilor, Stefan cel Mare devine un simplu om.

In actul al IV-lea. dupa ce doctorii straini ii ard rana de la picior cu fierul inrosit in foc, Stefan
aude, afara, printre glasurile celor care-I aclamau pe Bogdan, cateva voci razlete rostind numele
lui Stefanita.

Devenit justitiar in numele legii strabune, Stefan il strapunge cu sabia pe Ulea (care „murise
inainte de-al izbi", coplesit de forta morala a voievodului).

Scena - cu prelungiri cosmice - face din Stefan cel Mare un personaj de mit: cu sabia sa (numita
„sfant otel"), domnul opreste „cutremurul" care ameninta Moldova si „umple prapastia" (ca la o
noua nastere a Pamantului).

Cel de-al doilea conflict este psihologic si consta in constiinta ca moartea se apropie.
asa se explica meditatia batranului in fata portretului lui alexandru cel Bun („acesta fu un om si
nu mai e de mult"), din actul al II-lea; asa poate fi inteleasa scena intalnirii cu mesterul pietrar
care urma sa-i pregatesca lespedea de pe mormant; asa poate fi patruns tragismul spuselor
voievodului despre cei trei boieri: „Nici n-au treierat graul din care sa-mi fiarba coliva si mi-o
si impart" (cuvinte in care se imbina ambele conflicte).

In tot ceea ce spune Stefan, repetarea cuvintelor „batran", „bolnav" si „neputincios" releva
drama pe care o traieste omul in fata mortii.

O constiinta a zadarniciei, ca si convingerea ca stralucirea si gloria sunt desarte, se degaja din

scena arderii ranii: voievodul le cere doctorilor sa puna foc „pretutindeni", „pana s-o preface-n
scrum trecuta marire de-o clipa, care a fost odinioara nebiruitul Stefan ".
in momentele arderii ranii, infratindu-si durerea cu patimile lui Iisus, Stefan cel Mare capata o
aura de sacralitate.

Maretia voievodului este insa dincolo de uman: hotararea de „a duce" Moldova si dupa ce nu va
mai fi, testamentul politic lasat tinerilor (in care domnul le daruieste tara, lor si generatiilor care
vor veni, pana „in veacul vecilor"), fac din Stefan o figura legendara.
Strans legat de al Il-lea conflict este si titlul metaforic al dramei, moartea lui Stefan cel Mare
fiind asemuita cu un grandios crepuscul.

Titlul este justificat de supranumele dat eroului principal -„Soarele Moldovei" - a carui maretie
confera dramei caracter poematic.

Fiecare scena din cele patru acte (cate numara drama) constituie o relevare a acestei maretii.
Din lunga domnie a lui Stefan cel Mare, sunt alese cateva momente: o lupta, un complot
boieresc, inscaunarea lui Bogdan, moartea voievodului.

Fiecare moment este arhetipal, impreuna alcatuind imaginea grandioasa a creatorului de istorie, a
justitiarului, a omului, a tatalui. „Soarele Moldovei" este vazut din mai multe unghiuri: fetele de
la curtea domneasca il numesc „Maritul", „Slavitul" si „Sfantul"; clucerul Moghila il
caracterizeaza prin cuvintele „Leul Moldovei", iar boierii, coplesiti de maretia si autoritatea lui, ii
spun „ Soimanul" si „ Vulturul batran".

„Apus de soare" este o drama fiind o lucrare scrisa pentru a fi reprezentata pe scena, cu un
continut grav, conflicte puternice si deznodamant trist.