Luna �n c�mp

Cu m�na st�nga ti-am �ntors spre mine chipul,

sub cortul adormitilor gutui
si de-as putea sa-mi rup din ochii tai privirea,
vazduhul serii mi-ar parea caprui.

Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge,

zvelti v�natori, �n arcuitii lei
din goana calului, cum �si subtie arcul.
0, tinde-ti mana st�nga catre ei

si stinge tu conturul lor de lemn subtire

pe care ramurile i-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au ratacit cu timpul, pe �ntins.

Eu te privesc �n ochi si-n jur sa sterg copacii

�n ochii tai cu luna ma rasfr�ng
... si ai putea, uit�nd, sa ne strivesti �n gene
dar chipul ti-l �ntorn, pe bratul st�ng.