Analizatorul vizual

Cirstea Marina

Costache Andreea

Lefter Crina

PPS, anul lll

Anatomie si fiziologie

STRUCTURA GLOBULUI OCULAR

1) Tunica externa
 Corneea
- Situata la polul anterior
- Usor bombata
- Are 40 de dioptrii fixe
- Este avasculara
- Transparenta
- Bogat inervata
 Sclerotic
- Structura fibroasa
- Ocupa 5/6 din circumferinta globului ocular
- Ofera suport pentru insertia muschilor extrinseci
- Este vascularizata
- La polul anterior este strabatuta printr-un orificiu de nervul optic si artera centrala a retinei
- In partea anterioara, intre sclerotic si cornee, se afla santul sclera-cornean in care exista un
canal prin care este drenata umoara apoasa in venele sclerei

2)Tunica medie-vasculara
 Coroida
- Situata posterior fata de corpul ciliar de care o separa ora serrata
 Corpul ciliar
- Format din muschii ciliari care sunt relaxati de simpatic(pt vederea la distanta) si contractati de
parasimpatic(pt vederea de aproape) si format din procese ciliare care secreta umoarea apoasa
 Irisul
- Situat anterior
- Este o diafragma, avand un orificiu central cu diametru variabil(pupila), in functie de cantitatea
de lumina(reflexul pupilar fotomotor)
- Contine fibre musculare circulare(mioza) si radiare(midriaza)
3) Tunica interna(retina)
 Retina irido-ciliara
- Situate in partile laterale ale globului ocular
- Nu contine elemente fotoreceptoare

 Retina vizuala
- Situate la polul anterior
- Are 2 zone:
 Pata galbena(macula lutea) cu o depresiune centrala(fovea centralis), considerate zona cu
acuitate vizuala maxima(contine numai celule cu conuri)
 Pata oarba, fara elemente fotoreceptoare, este zona pe unde iese nervul optic si intra artera
centrala a retinei
- In structura retinei intra o membrane limitanta externa, o membrane limitanta interna si 10
multipolare)
CARACTERISTICI CELULE CU CONURI CELULE CU BASTONASE
Numar 6-7 milioane 120-125 milioane
Localizare Exlusiv in fovea centralis(in Lipsesc in fovea centralis;
periferia retinei vizuale nr lor predomina in periferia retinei
este nesemnificativ)
Sensibilitate la lumina (prag ridicat) (prag scazut)

Tip de vedere Diurna(fotopica) Nocturna(scotopica)

Vedere cromatica Vedere colorata Vedere alb-negru
Acuitate vizuala iodopsine rodopsine
Pigment

MEDIILE REFRINGENTE ALE GLOBULUI OCULAR

1) Corneea
- 40 de dioptrii(fata anterioara a corneei are cea mai mare putere de refractive)
2) Umoarea apoasa
- Secretata de procesele ciliare in camera posterioara a globului ocular de unde trece prin orificiul
pupilar in camera anterioara
- Din camera anterioara este drenata de venele sclerei
3) Cristalinul
- Lentila biconvexa
- Elastic
- Are 20 de dioptrii variabile=> participa la procesul de acomodare la distant
- Situat in spatele pupilei
- Este inconjurat de cristaloida care il tine in tensiune
 - Este ancorat de ligamentele suspensoare
- Nu este vascularizat, hranindu-se prin difuziune de la nivelul proceselor ciliare
4) Umoarea sticloasa
- Situate in spatele cristalinului
- Compozitie fixa
- Consistent de gel

PROCESUL DE ACOMODARE LA DISTANTA

GLOB OCULAR Pct Proximum(25 cm) Pct remotum(6m) >6m

Necesara, dar imposibila Necesara si posibila acomodarea Nu este necesara acomodarea

acomodarea

Punct remotum=punctual cel mai apropiat de ochi la care este posibila vederea obiectelor fara a fi
necesara acomodarea

Punct proximum=punctul cel mai apropiat de ochi(25 cm) la care este poasibila vederea clara a
obiectelor cu un efort de acomodare maxim. Cu timpul, din cauza scaderii elasticitatii cristalinului,
punctul proximum se indeparteaza de ochi(prezbitism)

ADAPTAREA LA LUMINA SI INTUNERIC

Pigmentii vizuali se descopun la lumina in RETINENE(care se descompun in vitamina A) si OPSINA.

Avitaminaza A compromite adaptarea la intuneric(nictalopie), in timp ce deficitul de adaptare la lumina
se numeste hemeralopie.

VEDEREA CROMATICA

Senzatia de alb este data de:

- Stimularea celulelor cu bastonase

- Stimularea egala a celulelor cu conuri
- Reflectarea in totalitate a razelor de lumina de catre suprafata unui corp

Senzatia de negru este data de:

- Lipsa stimularii
- Absorbtia in totalitate a razelor de lumina
Celulele cu conuri sunt responsabilr de vederea colorata. Ele sustin pigmente(iodopsine) pentru fiecare
culoare fundamentala(rosu, verde, albastru). Stimularea in diferite proportii a celulelor cu conuri
determina perceptia nuantelor diferite.

Perceptia si legile perceptiei

Percepţia este definită ca fiind un proces senzorial complex, care conţine toate informaţiile şi
însuşirile concrete despre un obiect sau fenomen în condiţiile în care acestea acţionează direct
asupra analizatorilor.

Percepţia apare numai într-o relaţie directă cu obiectul, ea fiind determinată de distanţa dintre
persoană şi obiectul în sine. Gândirea este şi ea implicată în procesul de percepţie, care este
considerată ca fiind prima treaptă a cunoaşterii. Cunoaşterea elementară este suficientă şi
totodată şi foarte necesară pentru reglarea acţiunilor imediate.

Din punct de vedere neurofiziologic, la baza formării unei imagini perceptive stă activitatea
zonelor asociativ-integrative ale analizatorilor și interacțiunea dintre diverșii analizatori. În
funcție de specificul mecanismului care le realizează, se pot distinge astfel imagini perceptive
monomodale (cuprinzând informația extrasă și prelucrată de către un singur analizator) și
imagini perceptive plurimodale (cuprinzând informația extrasă și prelucrată de mai mulți
analizatori).

Perceperea unuia și aceluiași obiect prin mai mulți analizatori (organe de simț) este, evident,
mai eficientă decât perceperea doar printr-un singur analizator. Datorită specializării funcționale
relativ înguste, fiecare analizator nu poate să reflecte realitatea decât fragmentar, unilateral.
Orice obiect concret, oricât ar părea de simplu, posedă o multitudine de aspecte, însușiri și relații,
care nu pot fi surprinse toate de către un singur analizator. Diversificarea analizatorilor a fost
impusă, în cursul evoluției, de necesitatea cuprinderii unei game mai întinse de însușiri și laturi
ale realității obiective, pentru o mai bună adaptare la influențele ei. Dar tocmai pentru ca
valoarea adaptativă a percepției să devină mai mare, s-a impus tot atât de necesar ca principiul
diferențierii și specializării să fie întregit cu principiul interacțiunii și integrării plurimodale.
Superioritatea calitativă pe care o dobândește percepția umană, se datorează, în bună parte,
tocmai dezvoltării funcției integrării plurimodale și interacțiunii dintre imaginile monomodale și
cele plurimodale. Imaginea perceptivă nu se realizează ca o întipărire mecanică de tip pasiv a
„amprentelor” obiectului în creier. Ea este rezultatul unui proces activ, orientat și subordonat
unor scopuri concrete ale activității de cunoaștere (teoretice) sau practice. Întotdeauna,
desfășurarea percepției este susținută și mijlocită de o serie de operații pe care le efectuăm cu și
asupra obiectului perceput: acțiuni de deplasare, de așezare-ordonare, de probare-măsurare, de
descompunere etc. Grație acestor acțiuni, imaginea perceptivă dobândește adecvarea și precizia
necesare în reglarea optimă a comportamentului și activității.

În condițiile percepției cotidiene, avem impresia ca percepția se realizează automat și

instantaneu, de îndată ce stimulul acționează asupra unui analizator (organ de simț) sau a altuia.
În realitate, procesul perceptiv este unul de desfășurare fazică, având următoarele faze:
orientarea, detecția, discriminarea, identificarea și interpretarea. Percepția este guvernată de o
serie de legi generale, aplicabile tuturor modalităților senzoriale și tuturor situațiilor reale.
Enumerăm pe cele mai importante: legea integralității-structuralității, legea selectivității, legea
constanței perceptive, legea semnificației și legea proiectivității. Pe lângă formele simple ale
percepției, există și formele complexe: percepția spațiului, a timpului, a mișcării.

Primii care au studiat in mod sistematic perceptia si au desprins legitati specifice sunt
reprezentantii Scolii de la Berlin - Gestaltismul.

Legile gestaltiste ale perceptiei:

 Legea celei mai bune forme afirma ca nu exista materie fara forma, neorganizata
in structuri astfel incat componentele campului perceptiv prezinta o tendinta
intrinseca, legica de a se unifica in cea mai buna forma posibila. De exemplu,
sunetele unei melodii se contopesc intr-o structura melodica ireductibila, formele
geometrice, liniile, dreptele, segmentele, curbele tind sa se integreze intr-o forma
coerenta. La baza acestei legi sta principiul pregnantei care face ca organizarea
psihica a campului sa fie buna, forma sa fie stabila, structura sa fie proeminenta,
simpla, regulata, simetrica.
  Legea unificarii sustine ca perceptia formelor este supusa unui principiu al
incluziunii. Inclusivitatea permite ca doua elemente componente sa alcatuiasca o
figura unitara astfel incat partile componente isi pierd individualitatea.
 Legea bunei continuitati sustine ca formele care prezinta un contur continuu sunt
mai pregnante decat cele cu un contur discontinuu. Aceasta lege este supusa
principiului directiei celei mai bune care ne arata cea mai buna directie necesara
perceperii optime a unui obiect.
 Legea proximitatii sau a destinului comun ne arata ca elementele aflate in
vecinatate in cadrul campului perceptiv tind sa fie percepute unitar.
 Legea similitudinii demonstreaza ca elementele similare, asemanatoare tind si
ele sa se supuna principiului celui mai bun destin si sa fie percepute in mod unitar
atunci cand actioneaza impreuna in cadrul campului perceptiv.

Legile generale ale perceptiei:

Studiul mecanismelor perceptive senzoriale si intelectuale, în afara faptului ca ajuta la

întelegerea mai nuantata a naturii si dinamici perceptiei, contribuie si la elaborarea unor legi
generale ale perceptiei. Acestea sunt:

 legea integralitatii perceptive- exprima faptul ca perceptia creeaza constiinta unitatii si

integralitatii obiectului, ea operand nu însusiri izolate ale obiectelor, ci cu obiecte unitare.
Unitatea imaginii perceptive, provine din unitatea obiectului. Gradul de elaborare al
unitatii perceptive, poate fi pus în evidenta, prin rapiditatea perceptiei sau prin rezistenta
imagini perceptive, fie la modificarea obiectelor, fie la eliminarea unor elemente ale
acestora.
 legea structuralitatii perceptive - arata ca însusirile obiectului, numai împreuna
organizate si ierarhizate, creeaza efecte de perceptie; totodata, ea releva faptul ca nu toate
însusirile obiectului sunt la fel de importante pentru perceperea lui, ci cele care dispun de
cea mai mare încarcatura emotionala, criteriul fiind cel al informatiei continute;
 legea selectivitatii perceptive - este expresia caracterului activ al omului în timpul
perceperii, al faptului ca nu toate obiectele sunt percepute, ci doar acelea care au
semnificatie pentru individ. Selectivitatea daca este bine facuta, ne poate duce pâna în
 pragul esentializarii, daca nu se poate asocia fie cu saracirea, fie cu deformarea
perceptiei.
 teoria inferentei inconstiente : un proces de inferenta inconstienta despre localizarea
obiectelor este facut pe baza experientelor anterioare;
 teoria ecologica : relatiile dintre obiectele aflate in scena dau informatii despre marimea
lor.
 legea constantei perceptive - consta în mentinerea invariantei imaginii, chiar si atunci
când exista variatii, ale obiectului perceput. Daca imaginea perceptiva si-ar schimba
valoare al cea mai mica si mai neînsemnata variatie a insusirilor obiectului-stimul, si a
pozitiei lui în câmpul perceptiv, atunci diferentierea si identificarea lui ar fi mult
îngreunate.
 legea semnificatiei - semnaleaza faptul ca se percep mai bine, mai rapid si mai corect,
obiectele care au o anumita semnificatie, valoare pentru obiect decât cele indiferente.
 legea proiectivitatii imaginii perceptive - precizeaza faptul ca desi imaginea perceptiva
se elaboreaza cortical, ea este proiectata la nivelul obiectului.

Definitia integrarii senzoriale (I.S.)

Integrarea senzoriala este abilitatea de a acumula si de a selecta informatiile din lumea inconjuratoare,
prin intermediul organelor senzoriale si de a corela diferitele informatii astfel incat persoana sa poata
reactiona (raspunde) intr-un mod adecvat adaptativ.

Dezvoltarea generala

La non-autist, procesul integrarii senzoriale se desfasoara astfel:

evitarea stimulilor » cercetarea stimulilor » ordonarea informatiilor » integrarea informatiilor »

formarea conceptelor.

In fata unui stimul nou, necunoscut individul are ca prima reactie evitarea datorita faptului ca acel stimul
este necunoscut si poate prezenta un pericol. Apoi, apare curiozitatea si individul cerceteaza in felul sau
stimulul (il observa de departe, il manipuleaza, exploreaza etc). In acest timp, informatiile se ordoneaza
in creierul individului si sunt integrate in functie de cunostintele si experienta anterioara pentru ca in
final procesul sa duca la formarea conceptului.

Se considera ca, in jurul varstei de 8 ani capacitatea de integrare senzoriala este bine dezvoltata.

Functiile organelor senzoriale:

semnalarea pericolului

recunoasterea informatiilor