LICEUL DE COREGRAFIE

"FLORIA CAPSALI"

LUCRARE PENTRU SUSTINEREA EXAMENULUI DE

CERTIFICARE A CALIFICARII ABSOLVENTILOR
INVATAMANTULUI LICEAL,
FILIERA VOCATIONAL

Profesor îndrumător: Candidat

Georgescu Doina Oprea Andreea-Denisa

BUCUREŞTI 2019

1
 Liceul de Coregrafie
"Floria Capsali"

Loïe Fuller

– ARTA SCENOGRAFIEI ÎN DANS –

BUCUREŞTI 2019

2
 ARGUMENT

Am ales ca temă de studiu pentru lucrarea mea de atestat ,,Jo Kanamori-dimensiunea

asiatică a dansului contemporan", deoarece mi se pare o zonă necutreierată încă de noi şi
totodată o temă interesantă de dezbătut. Un rol important în alegerea ei a jucat şi pasiunea mea
pentru tot ceea ce ține de cultura asiatică în general, ceea ce m-a îndemnat sprea alegerea unui
coregraf ce aparţine acestei sfere.

Ca un punct important a dimensiunii dansului contemporan a lui Jo Kanamori, am fixat

discuţia atât pe realizările din cadrul companiei sale de dans contemporan, Noism cât şi pe cele
dinaintea înființării sau din afara acesteia.

Un alt motiv in alegerea acestei teme a reprezentat descoperirea lui jo Kanamori

propriu zisa. Din primul moment in care am vizualizat un fragment dintr-o lucrare coregrafica
care a apartinut acestuia, am adorat modul lui de a imbina artele si a crea un intreg.

Am observat de-a lungul timpului ca joponezii tin de tot cee ace inseamna cultura si
traditie si incearca sa le insereze peste tot, iar Jo Kanamori a demonstrat ca poate crea lucrari
coregrafice care sa aibe la baza diverse traditii su lucruri care tin de istoria nipona.

Datorită celor precizate, pot spune că am ales această temă de studiu, deoarece sunt
interesată în descoperirea de noi orizonturi ale dansului.

3
 CAPITOLUL 1
CARIERA

Loie Fuller, numele sau original, Marie Louise Fuller, nascuta în suburbia Fullersburg
din Chicago, acum Hinsdale - Illinois, Fuller și-a început cariera teatrală ca actriță
profesionistă și mai târziu cea de coregraf și interpret al dansului în burlesque (dansurile de
fustă), în show-uri și spectacole de circ.
Un practicant de dans liber, Fuller și-a dezvoltat propriile tehnici de mișcare și
improvizație naturală. În mai multe spectacole ea a experimentat o fustă lungă, corelându-și
mișcările și jucând cu modurile în care ar putea reflecta lumina pe orice tip de suprafețe. În
1891, Fuller a creat coregrafia cu costume de mătase, iluminate de reflectoarele multicolore a
propriului design, luând naștere variația "Serpentine Dance".
După multe dificultăți întâlnite de a găsi pe cineva care dorește să îi promoveze
munca când era cunoscută în primul rând ca actriță, ea a fost în sfârșit angajată pentru a-și
realiza piesa între acte de comedie intitulată "Unchiul Celestine", primind laude și recenzii
pozitive.

4
 Aproape imediat dupa reușita acesteia, a fost înlocuită de imitatori de pretutindeni. În
speranța de a primi o recunoaștere artistică serioasă de care nu a avut parte în America, Fuller
a plecat în Europa în iunie 1892. A devenit una dintre primele dansatoare moderne americane
care au călătorit în Europa pentru a căuta recunoașterea. Părerea ei caldă despre Paris a
convins-o pe Fuller să rămână în Franța, unde a devenit unul dintre principalii revoluționari
din domeniul artelor și un interpret regulat la Folies Bergère cu lucrări precum "Fire Dance",
Fuller a devenit întruchiparea mișcării Art Nouveau și a fost deseori asemanată cu
simbolismul, deoarece lucrarea ei a fost văzută ca reciprocitatea perfectă între idee și simbol.
Fuller a început să-și adapteze și să-și extindă costumul și sistemul de lumini, astfel încât
acestea au devenit elementul principal al performanței sale - poate chiar mai important decât
coregrafia reală, mai ales că lungimea fustei a crescut și a devenit centrul atenției, ascuns în
adâncurile țesăturii. Un film din 1896 al variației "Serpentine Dance" realizat de către
producătorii pionieri Auguste și Louis Lumière, oferă un indiciu despre performanțele ei:
"Dansatorul necunoscut din film este deseori identificat în mod eronat ca Fuller, însă
nu există filmări reale despre dansul Fuller."

5
 Activitatea de pionierat a lui Fuller a atras atenția, respectul și prietenia multor artiști
și oameni de știință francezi, printre care se numără Jules Chéret, Henri de Toulouse-Lautrec,
François-Raoul Larche, Henri-Pierre Roché, Auguste Rodin, Jean-Léon Gérôme, Franz von
Stuck, Maurice Denis, Thomas Theodor Heine, Paul-Léon Jazet, Koloman Moser, Demetre
Chiparus, Stéphane Mallarmé și Marie Curie. Fuller a fost, de asemenea un membru al
Société astronomique de France (Societatea Franceză de Astronomie).

Fuller a deținut multe privilegii referitoare la iluminatul scenei, incluzând compuși

chimici pentru a crea gel de culoare și utilizarea sărurilor chimice pentru a creea un rezultat
mai promițător pentru articole de îmbrăcăminte (costumele de scenă).
Ea a încercat să creeze un brevet al capodoperei sale "Serpentinei Dance", sperând să
oprească imitatorii de a-i lua coregrafia și chiar să pretindă fals că le aparíne. Fuller a trimis o
descriere scrisă a dansului său la Biroul pentru Drepturile de Autor din Statele Unite, însă un
judecător al Curții de Circumscripție din SUA a refuzat cererea lui Fuller de a se pronunța,
deoarece "Serpentine Dance" nu reprezenta o povetire sau tema ce era transmisa publicului și,
prin urmare, nu era eligibil pentru protecția dreptului de autor. În acel moment, dansul era
protejat numai dacă se califica drept "dramatic", iar dansul lui Fuller era prea abstract pentru
această calificare. Precedentul stabilit de cazul lui Fuller a rămas în vigoare între anii 1892 și
1976, când Legea federală, privind drepturile de autor, a extins explicit protecția lucrărilor
coregrafice.

6
CÂTEVA DINTRE POSTERELE SPECTACOLELOR LUI
LOIE FULLER

7
 Numele original de scena al lui Loie Fuller a fost "Louie". În limba franceză modernă
"L'ouie" este cuvântul pentru simțul auzului. Când Fuller a ajuns la Paris, ea a câștigat o
poreclă care a fost mai mult un joc de cuvinte "Louie" ajungând "L'ouie". Ea a fost
redenumită "Loïe" - această poreclă este o corupție a francezei timpurii sau medievale,
însemnând "receptivitate" sau "înțelegere". O altă preclă menționată a fost și "Lo Lo Fuller"
rostită de cei mai apropiați.

Fuller se întorcea ocazional în America pentru a interpreta performanțele studenților

săi pe care îi denumea "Fullerets" sau "muze", dar a petrecut sfârșitul vieții sale la Paris. A
murit de pneumonie la vârsta de 65 de ani, pe data de 1 ianuarie 1928, la Paris, cu două
săptămâni înainte de ziua ei de 66 de ani. Ea a fost incinerată, iar cenușa ei este încă prezentă
în columbariumul de la Cimitirul Père Lachaise din Paris.

8
 CAPITULUL 2
NAȘTEREA CREATIVITAȚII

Una dintre cele mai populare teorii a dezvoltarii cunoscutelor tehnici scenice ale lui
Fuller, descrie cadrul unei repetiții la care participa, în anul 1891, aceasta rămâne uimită de
valurile create de mișcarea fluidă și ondulată a materialului de mătase chinezească
transparentă, începand, mai apoi, să experimenteze diferite lungimi ale materialului
acompaniat de modele diferite ale tapetului șinenumaratele reflectoare multicolore, aceasta
dând naștere variației "Serpentine Dance" ce a debutat pe scena New York-ului în februarie
1892.

Deși Fuller s-a consacrat cu ideea sa de "femeie ca o floare, femeie ca o placara, femeie
ca valurile", aceasta nu a stagnat doar la aceasta dezvoltând și patentând noi modalitați de a-si
îmbunatșții specracolele cu alt fel de lumini, costume și porțiuni coregrafice. Fuller a inventat
noi geluri colorate transparente ce ajutau la schimbări fluide si mai ușor observabile a luminii
reflectoarelor

9
 Maestră a dansului lasciv, la limita eroticului, Loie apărea de multe ori pe scenă goală,
acoperită doar de o rochie transparentă de mătase, înconjurată de o lumină discretă.

10
 CAPITOLUL 3
LEGATURI STRANSE

Fuller a format o prietenie strânsă cu Regina Maria a României, corespondența lor

extinsă a fiind făcută publicată. Fuller, printr-o conexiune la ambasada SUA din Paris, a jucat
un rol în organizarea unui împrumut al Statelor Unite în România în timpul Primului Război
Mondial. Mai târziu, în perioada în care viitorul Carol al II-lea al României era înstrăinat de
familia regală a României trăind în Paris cu amanta sa, Magda Lupescu, au făcut cunoștință,
nefiind conștienți de legătura ei cu mama lui Carol. Fuller a susținut inițial relația lui Carol,
dar mai târziu a planificat fără succes cu regina Maria să-l despartă pe acesta de Lupescu, ei
căsătorindu-se mai apoi în anul 1947.
Cu sprijinul reginei Maria și omul de afaceri american Samuel Hill, Fuller a ajutat la
înființarea Muzeului de Artă Maryhill din statul rural din Washington, care are exponate
permanente despre cariera sa.
Relația celor două a fost și înca este un scandal cu păreri împărțite, teorii și zvonuri ce
au rezultat dupa publicarea mai amanuntita a detaliilor.
Când a venit la Bucureşti, pentru un spectacol la Teatrul Național, Loie Fuller avea 40
de ani şi era cea mai cunoscută dansatoare a epocii sale. Maria, principesă a României, cu 13
ani mai tânără, a fost fermecată de Loie, căreia i-a scris o dedicație pe o fotografie ce o
înfățişa îmbrăcată în mătase albă:

“Una dintre cele mai pasionate admiratoare ale dumneavoastră, în amintirea unei
seri încântătoare”

- a scris Maria, conform cărții biografice "Ultima romantică", scrisă de Hannah

Pakula. Autoarea aminteşte şi răspunsul lui Loie, scris pe spatele aceleiaşi fotografii:

“Ochii minţii mele privesc atât de pătrunzător, încât mi-au venit lacrimi în suflet,
lacrimi de bucurie şi fericire, care nu se vor uita niciodată, în amintirea sufletului unui artist
pe care l-am întâlnit în pustietate şi l-am văzut în lumina adevărului. Ea, Maria!”

11
 Într-o epocă a păstrării cu orice preţ a aparenţelor, Fuller era, paradoxal, o lesbiană
declarată. În cartea “Moştenirea teatrală a homosexualilor şi a lesbienelor”, un dicţionar
biografic al artiştilor americani de orientare homosexuală apărut în 2005, autorii îi dedică mai
multe pagini lui Loie Fuller, în care dezvăluie că aceasta avusese o parteneră cu 16 ani mai
tânără, Gabrielle Bloch, care se îmbrăca în haine bărbăteşti.
În acelaşi volum este relatat şi momentul întâlnirii cu Maria.

“În timp ce se afla în Bucureşti, cu prilejul unor spectacole, Fuller a avut ocazia să
întâlnească o altă femeie importantă din viaţa ei, principesa României, care avea să devină
Regina Maria Alexandra Victoria. Cele două au legat o prietenie şi au organizat mai multe
spectacole de caritate pentru victimele războiului”.

Unii autori și scriitori o judecă pe Clare De Morrini, un critic de dans, care scrisese în
1942 o biografie a lui Fuller. “Aşa cum dezvăluie Morrini, au fost «nenumărate zvonuri
şocante în ceea ce le priveşte pe regină şi dansatoare». În corespondența lor, scrisorile lui
Loie sunt exuberante şi pline de adorație, în timp ce regina era afectuoasă, dar rezervată”.
Cu toate acestea, în cartea “Staging Desire”, din 2002, editorii Kim Marra şi Robert A.
Schanke citează dintr- o scrisoare trimisă de Regina Maria lui Loie remarcând faptul că “un
fior de pasiune străbate corespondența Mariei cu Loie”, publică un fragment: “Simt că îți
întinzi brațele protectoare către mine şi mă îmbrăţişezi lung, apărându- mă împotriva tuturor
relelor pe care nu le pot înțelege cu mintea mea regală”.

Într-o altă carte, “The Victorian Visitors: Culture Shock in Nineteenth-Century

Britain”, despre artiştii străini care au avut un impact major asupra culturii britanice, autorul
Rupert Christiansen a scris despre viața sentimentală a lui Loie Fuller: “înclinațiile ei au
părut a fi lesbiene (s-a zvonit că Regina Maria a României a fost iubita ei)”.

Regina Maria avea atăt de multă încredere în Loie, încât dansatoarea a devenit
confidenta acesteia. Într-una din scrisori, Maria îi mărturisea lui Fuller că mariajul ei cu
Ferdinand, cu care se căsătorise la 17 ani, era profund nefericit şi că “față de soțul meu nu am
simțit decât dezgust, care s-a transformat în repulsie”.

12
 CAPITOLUL 4
INFLUENȚA CONTINUĂ

După moartea lui Fuller, partenerul său în vârstă de treizeci de ani, Gab Sorère a
moștenit trupa de dans, precum și laboratorul pe care Fuller la operat. Sorère a întreprins
acțiuni în justiție împotriva dansatorilor care au folosit în mod greșit faima lui Loie pentru a-
și îmbunătăți propria carieră, producând atât filme, cât și producții teatrale pentru a onora
moștenirea lui Fuller ca artist de efecte vizuale.

Activitatea lui Fuller a cunoscut o revigorare a interesului profesional și public în anii

următori. Studiul realizat de Rhonda K. Garelick, intitulat "Electric Salome", demonstrează
centralitatea sa nu numai pentru dans, ci și pentru performanțele moderniste. Sally R.
Sommer a scris extensiv despre viața și momentele lui Fuller. Marcia și Richard Current au
publicat o biografie intitulată "Loie Fuller, Zeita Luminii" în 1997. Filosoful Jacques
Rancière a dedicat un capitol din "Aisthesis", istoria sa de estetică modernă, interpretărilor lui
Fuller din 1893 de la Paris, pe care le consideră emblematice ale Art Nouveau în încercarea
lor de a lega invenția artistică și tehnologică. Mulți alti pictori au dorit să surprindă esenșta
popularei dansatoare. De asemenea, Giovanni Lista a compilat o carte de 680 de pagini cu
lucrări și texte de artă inspirată de Fuller în "Loïe Fuller, Danseuse de la Belle Epoque" 1994.

by Toulouse-Lautrec

13
 by Koloman Moser

Recent, Stéphanie de Giusto a regizat filmul "La Danseuse" despre viața lui Loïe
Fuller, cu actrițele Soko ca Loïe și Lily-Rose Depp ca Isadora Duncan. Jody Sperling a
coregrafiat dansurile lui Soko pentru film, a servit ca consultant creativ și a fost antrenorul de
dans al lui Soko, antrenându-i în tehnica Fuller. Filmul a fost prezentat la Festivalul de Film
de la Cannes în 2016.

14
 Fuller continuă să fie o influență asupra coregrafilor contemporani. Sperling, care
reînvie genul lui Fuller dintr-o perspectivă contemporană, a coregrafiat zeci de lucrări
inspirate artistă și a extins vocabularul și tehnica lui Fuller în secolul al XXI-lea. Compania
Sperling Time Lapse Dance este formată din șase dansatori cu experiență, tehnică și
performanță bazată pe stilul Fuller. Altul este Ann Cooper Albright, care a colaborat cu un
designer de iluminat pe o serie de lucrări care au inspirat brevetele de design originale ale lui
Fuller. Shela Xoregos a coregrafiat un tribut, "La Loȉe", un solo care arată câteva dintre
efectele speciale ale lui Fuller.

"Reputation Tour 2018" a lui Taylor Swift are un segment dedicat lui Fuller. În timpul
spectacolului "Dress", câțiva dansatori recreează "Serpentine Dance". La sfârșitul cântecului
este prezentată o fotografie a lui Fuller, citându-se ca o figură cheie în lumea artei.

"În onoarea lui Loie Fuller 1862 – 1928, pionieră a artei, dansului și a design-ului,
persoană ce a luptat pentru dreptul de autor al artiștilor."

15
 CAPITOLUL 4
LUCRĂRI SCRISE

Memoriul autobiografic al lui Fuller "Quinze ans de ma vie" a fost scris în limba
engleză, tradus în franceză de Bojidar Karageorgevitch și publicat de F. Juven (Paris) în
1908, cu o introducere realizată de către Anatole France. Ea si-a redactat amintirile din nou în
limba engleză, câțiva ani mai târziu, publicată sub titlul "Cincisprezece ani din viață unui
dansator" de H. Jenkins (Londra) in 1913. Biblioteca publică din New York Jerome Robbins
Dance Collection deține manuscrisul aproape complet ediția în limba engleză și materiale
legate de ediția franceză. Deși cartea ei este un cont de primă mână, ea a fost, de asemenea,
cunoscută pentru că a fost foarte adaptabilă în povestea ei. Există șapte versiuni foarte
dramatizate ale modului în care a obținut prima fustă de mătase; cu toate acestea, povestea
reală este necunoscută. Pe lângă faptul că a scris despre inventarea "Serpentine Dance", ea a
scris, de asemenea, pe larg despre propriile sale teorii ale dansului și mișcării moderne.

16
17
CONCLUZIE

18
BIOGRAFIE

19
CUPRINS

20