Ergonomia este un domeniu de activitate tehnico-științific din cadrul psihologiei muncii, care prin

colaborarea dintre psihologi, fiziologi și tehnicieni studiază și realizează o astfel de organizare a

sistemului "om - mașină - condiții de loc de muncă" în așa fel, încât munca să fie efectuată cu
costuri biologice minime și maximă eficiență. Aceasta se poate de asemenea interpreta precum că,
ergonomia are ca scop adaptarea sarcinilor de muncă și a locului de muncă la oameni cât și a
oamenilor față de muncă și loc de muncă. Optimizarea funcționării sistemului "om-mașină-condiții de
muncă" urmărește reducerea maximă până la eliminare a bolilor (îmbolnăvirilor) profesionale.
Ergonomia se ocupă se studierea particularităților antropometrice, fiziologice, psihologice și de
capacitatea omului care lucrează. Având datele antropometrice ale corpului uman s-au stabilit
dimensiunile și forma locului de muncă și ale mijloacelor de lucru. Cunoscând datele fiziologice se
poate determina capacitatea de lucru a celui care lucrează. Variațiile măsurabile ale organismului
uman în timpul lucrului, de exemplu pulsul inimii, temperatura corpului, tensiunea arterială, frecvența
de respirație și altele dau informații asupra solicitării omului în timpul lucrului. Analizele psihologice
se ocupă în final de probleme ale satisfacției în muncă, de motivări, instruire și de apariția
monotoniei în timpul lucrului. Având noțiuni de ergonomie se poate înțelege necesitatea, posibilitățile
și limitele unei acomodări între om și lucru, pentru a crea condiții de muncă cât mai agreabile.[1]