ADHD - Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate

Ce este ADHD?

Putem să înțelegem mai bine ADHD abordând tema din cele două perspective existente:

1. Perspectiva teoretică.
● Manualului de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale - DSM V
1. Perspectiva practică - Cum este să trăiești cu această afecțiune?
● “Like having the Library of Congress în my head with no card catalogue”
● “Like driving în the rain with faulty windshield wipers. Moments of clarity along with lots
of blur.”

● “Like having 59 televisions blaring în my head all at once. Medications turn off 58 of them.”
● “Like having a race car brain with bicycle brakes.”
● “Like your brain keeps switching between 30 different channels and somebody else has the
remote”

Perspectiva teoretică

În DSM V, ADHD este încadrată în clasa Tulburărilor de neurodezvoltare și este caracterizată

printr-un model de comportament care afectează funcționarea sau dezvoltarea individului în mai
multe domenii și care poate duce la probleme de performanță şi adaptare socială, educațională
sau de lucru.

Simptomele sunt împărțite în două categorii : lipsa de atenție şi hiperactivitate-impulsivitate.

Ambele categorii includ câte 9 simptome din care amintim doar câteva:

● nu acordă atenție la detalii,

● are dificultăți în organizarea sarcinilor și activităților,
● vorbirea excesivă sau incapacitatea de a rămâne așezat când situația o cere
Copiii trebuie să aibă cel puțîn șase simptome din unul (sau ambele) grupuri: neatenție și
hiperactivitate/impulsivitate, în timp ce adolescenții și adulții (cu vârsta de peste 17 ani) trebuie
să prezinte cinci.
Conform DSM-5, mai multe simptome ADHD trebuie să fie prezente înainte de vârsta de 12 ani,
comparativ cu 7 ani, că vârsta de debut (după DSM-IV)

Ce se întâmplă în creierul unei persoane cu ADHD?

Pentru a înțelege mai bine cum această tulburare interferează cu activitățile de zi cu zi ale
persoanelor afectate, este important să înțelegem ce se întâmplă în creierul lor.
Un creier afectat de ADHD se caracterizează printr-un nivel foarte scăzut a doi
neurotransmițători: norepinefrina sau noradrenalină și dopamină. Nivelul scăzut a acestor doi
neurotransmițători afectează patru regiuni ale creierului:

1. Lobul frontal: Cunoscută și drept regiunea celei mai înalte expresii ale umanității.
Supervizează aproape întreaga activitate cerebrală, el este lăcăşul inspiraţiei şi a puterii de
concentrare pentru crearea realităţii. Funcţia principală a lobului frontal este Intenţia.
Lobul frontal este acea parte a creierului care decide acţiunea, reglează comportamentul,
proiectează viitorul şi răspunde de intenţia fermă. Capacitatea noastră de concentrare şi
focalizare este şi ea o funcţie a lobului frontal. Acesta ne duce la îndeplinire intenţia de a ne
concentra atenţia asupra unei cerinţe şi ne împiedică mintea să rătăcească spre alte gânduri
sau stimuli.

2. Sistemul limbic - Această regiune, localizată mai adânc în creier are că principala funcție
reglarea emoțiilor. O deficiență în această zona poate duce la o stare generală e neliniște,
neatenție sau volatilitate emoțională.

3. Ganglioni bazali - Aceste circuite neuronale reglează procesul de comunicare din cadrul
creierului. Informațiile din toate regiunile creierului întră în ganglionii bazali și apoi sunt
transmise la locurile corecte din creier. O deficiență la acest nivel poate duce la producerea
unui "scurtcircuit", ceea ce duce la neatenție sau impulsivitate.

4. Sistemul Reticular de Activare - Acesta este sistemul major de relee printre numeroasele
căi care întră și părăsesc creierul. Deși pare ceva complex, această funcție este simplă și
pofunda. SRA filtrează informațiile care sunt importante pentru noi și le ignoră pe cele
neimportante. Dacă nu funcționează corect, suntem bombardați de informație din toate
părțile și distrași în fiecare secundă.

O zi din viață unei persoane cu ADHD

ADHD afectează între 5 și 8% din populația globului. Este posibil că majoritatea dintre noi să fi
întâlnit deja cel puțîn o persoană cu ADHD, dar să nu ne fi dat seama. Este important cum alegem
să relaționam cu persoanele care prezintă simptomele caracteristice.
https://www.youtube.com/watch?v=t32CK5t8d2Q

Stigmatizarea socială a persoanelor afectate de ADHD

Neincadrarea într-un tipar cunoscut și acceptat de societate poate fi o lupta grea pentru cei
afectați, în special pentru cei nediagnosticati. Haosul perceput la exterior se resimte puternic în
interior, fiindu-le foarte dificil să își găsească liniștea sau “calea”. Atât presiunea exterioară cât
și presiunea pe care ei înșiși și-o aplică, încercând să se ridice la niște standarde impuse, sporesc
sentimentul de inferioritate și lipsa de încredere în forțele proprii.
Persoanele afectate au dificultăți în a-și gestiona timpul și a-și structura activitățile astfel încât
să respecte anumite termene limite sau să ducă la bun sfârșit un proiect început. Din acest
motiv sunt privite drept niște persoane incapabile, care dau greș în mod constant. Iar lipsa de
informare și/sau empatie duc la o etichetare răutăcioasă și complet nefondată, conform căreia
principalul motiv al rateurilor este lipsa de interes, indisciplina, lenea și procrastinarea.

Neurodiversitatea

Creierul persoanelor cu ADHD este și funcționează, prin urmare, complet diferit, neincadrăndu-
se în tiparele standard. Din acest motiv spunem despre acestea că suferă de o afecțiune sau că
starea lor psihică le limitează în activitățile de zi cu zi. Se pune mult accent pe problema în sine,
văzută și analizată în raport cu “normalul”, cu șabloanele comune și mai puțîn pe acceptarea
propriului fel de a fi și pe evidențierea calităților personale. ADHD înseamnă energie,
spontaneitate, creativitate și inovație. Înseamnă, în multe dintre cazuri, deschidere către nou și
asumarea riscurilor. Toate aceste pot fi, însă, descoperite și valorificate sub îndrumare și într-un
mediu pozitiv și tolerant. Cei care vor să fie alături de o persoană cu ADHD au două variante: să
muleze persoană mediului sau să muleze mediul persoanei. A găși succesul nu este imposibil
pentru cei cu ADHD, însă, de cele mai multe ori, aceștia au nevoie să-și găsească o nișă în cadrul
căreia abilitățile lor să fie folosite la potențial maxim, într-un cadru în care provocările specifice
tulburării să fie reduse cât de mult se poate.

ADHD înseamnă diferit, într-adevăr. Dar este ceva greșit în a fi diferit? În societatea actuală,
încurajarea și acceptarea diversității, în sensul ei larg, vine din ce în ce mai natural. Dar când
spunem diversitate, cei mai mulți dintre noi ne gândim la lucruri precum rasă sau la orientare
sexuală. Un tip de diversitate de care se știe puțîn este neurodiversitatea, un concept conform
căruia, la nivel de mișcare socială dar nu numai, diferențele neurologice dintre oameni ar trebui
recunoscute și respectate. O zona în care toate structurile mentale sau psihologice umane, nu
sunt văzute neapărat că fiind problematice, ci că forme alternative, acceptabile ale biologiei
umane. Este văzută că parte a geneticii noastre și a evoluției noastre că specie. Genele
caracteristice ADHD-ului sau autismului sunt rezultatul variațiilor în genomul uman, dar există și
părți pozitive în aceste variații. Una dintre mutațiile genelor asociate ADHD-ului, de exemplu,
mutația 7 a genei DRD4, este asociată cu nevoia de explorare și nou.

ADHD este real cu toate părțile negative și suferința cauzată de tulburările sau diferențele
neurologice. Dar există și credem că ar trebui să vedem și să scoatem la suprafață și părțile
pozitive.
Am putea să încercăm o altă abordare și să-i încurajăm pe cei din jurul nostru să își găsească
nișa în loc să încercăm să-i schimbăm astfel încât să se încadreze în tiparele standard ale
societății.

În DSM V, ADHD este încadrată în clasa Tulburărilor de

neurodezvoltare și este caracterizată printr-un model de
comportament care afectează funcționarea sau dezvoltarea
individului în mai multe domenii și care poate duce la probleme
de performanță şi adaptare socială, educațională sau de lucru.

2 categorii: lipsa de atenție şi hiperactivitate-impulsivitate.

Simptome: nu acordă atenție la detalii, dificultăți în organizarea
sarcinilor și activităților,
vorbirea excesivă sau incapacitatea de a rămâne așezat când
situația o cere

Copiii trebuie să aibă cel puțîn șase simptome din unul (sau
ambele) grupuri: neatenție și hiperactivitate/impulsivitate, în
timp ce adolescenții și adulții (cu vârsta de peste 17 ani) trebuie
să prezinte cinci.

Conform DSM-5, mai multe simptome ADHD trebuie să fie

prezente înainte de vârsta de 12 ani, comparativ cu 7 ani, că
vârsta de debut (după DSM-IV)