Secţiunea Drept privat I 17

SUCCESIUNEA REGLEMENTĂRILOR DE DREPT MATERIAL APLICABILE

MOŞTENIRII DUPĂ MAREA UNIRE
Silviu-Dorin ŞCHIOPU

Abstract: Although it brought together the historical provinces, the Great Union from 1918 did not mark as
well the moment of a legislative unification in the matter of inheritance law. The territory of Romania resembled to a
legislative mosaic consisting of the Romanian Civil Code from 1864, the Austrian Civil Code, the Hungarian
customary law, the Hungarian laws and the Imperial patents as well as the Islamic law. This was the starting point of
an evolution that, in terms of legislative unification, culminated with the extension of the civil legislation from the Old
Kingdom to the other historical provinces. Since more than once the succession procedure is neglected by the heirs,
even over several generations, the study of the succession over time of the regulations of substantive law applicable to
the inheritances does not lack practical utility, still being encountered situations in which could be invoked
dispositions of material law that ceased to be in force in Romania since the first half of the century or more recently,
such as the case of the Romanian Civil Code from 1864. Remembering the past and looking into the future, the
Regulation (EU) no. 650/2012 provides us a new perspective on what conflicts of laws mean in a world of the free
movement of goods, service, people and capital, conflicts which may also lead to adaptations of the national
regulations of substantive law applicable to the inheritance.

Keywords: inheritance; applicable law; substantive law; succession of laws; conflict of laws.

Introducere

Legea, inclusiv cea civilă, se aplică simultan sub trei aspecte, respectiv acţionează o anumită durată de timp, pe
un anumit teritoriu şi cu privire la anumite persoane1. Prin urmare, în ceea ce priveşte legea aplicabilă moştenirii,
avem aplicarea acesteia în timp, în spaţiu şi asupra persoanelor.
În ceea ce priveşte succesiunea legilor în timp, Constituţia României2, prevăzând în art. 15 alin. (2) că „legea
dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”, consacră principiul
neretroactivităţii legii civile. Astfel, o lege, odată pusă în aplicare, produce efecte juridice numai pentru viitor, adică se
aplică doar situaţiilor juridice ce intervin în practică după intrarea acesteia în vigoare, nu şi celor anterioare. Întrucât
legea se adresează subiectelor de drept, permiţând, interzicând şi sancţionând atitudinile deviante, principiul
neretroactivităţii legii civile se justifică prin aceea că ar fi absurd a se pretinde unui subiect de drept să răspundă
pentru o conduită avută anterior intrării în vigoare a unei legi ce reglementează respectiva conduită3.
Scopul neretroactivităţii legii civile este acela de a asigura stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice. O altă
abordare legislativă ar determina nesiguranţă în circuitul civil, precum şi lipsă de încredere în lege, tocmai datorită
imposibilităţii subiectelor de drept de a o prevedea şi pe cale de consecinţă de a se conforma acesteia. Principiul
neretroactivităţii legii civile a fost preluat şi în Codul civil4, art. 6 alin. (1) teza a II-a dispunând că legea civilă nu are
putere retroactivă, regulă exprimată prin adagiul tempus regit actum.
Un alt principiu ce guvernează aplicarea în timp a legii civile este principiul aplicării imediate a legii civile noi,
principiu consacrat de art. 6 alin. (5) Cod civil, potrivit căruia „dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor
încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după
intrarea sa în vigoare”, precum şi de alin. (6) care dispune că „dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi
efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea
persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv
regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în
vigoare a legii noi”.
Spre deosebire de principiul neretroactivităţii legii civile care priveşte domeniul temporal în care normele juridice
nu-şi pot găsi aplicare, principiul aplicării imediate a legii civile noi determină domeniul temporal în care normele
juridice îşi găsesc aplicarea, acesta din urmă decurgând din principiului activităţii legii prevăzut de art. 6 alin. (1) teza
I Cod civil potrivit căruia „legea este aplicabilă cât timp este în vigoare”5.

 Doctorand; Asistent univ., Facultatea de Drept, Universitatea „Transilvania” din Braşov; e-mail: dorinxschiopu@gmail.com
1 Boroi G., Anghelescu C. A., Curs de drept civil: partea generală, ediţia a II-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 14.
2 Republicată în M. Of. nr. 767 din 31 octombrie 2003.
3 Muraru I., „Comentariu la art. 15”, în Muraru I., Tănăsescu E. S. (coord.), Constituţia României: comentariu pe articole, Editura C.H.

Beck, Bucureşti, 2008, p. 138.

4 Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011.
5 Diaconescu Ş., „Unele consideraţii cu privire la conflictele de norme civile în timp”, în Liber amicorum Liviu Pop: reforma dreptului

privat român în contextul federalismului juridic european, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2015, p. 211.
18 Dreptul românesc la 100 de ani de la Marea Unire. Dimensiuni şi tendinţe

Principiul aplicării imediate a legii civile noi suferă o excepţie, în unele situaţii legea civilă veche supravieţuind
abrogării sale şi aplicându-se la unele situaţii determinate, deşi o nouă lege civilă a intrat în vigoare, excepţie
cunoscută drept principiul supravieţuirii (ultraactivităţii) legii civile vechi.
După aceste precizări prealabile, în cele ce urmează vom puncta succesiunea actelor normative cu incidenţă în
materia moştenirii pe teritoriul actual al României având în vedere cele trei axe ale aplicării mai sus menţionate.

1. Mozaicul juridic de după Marea Unire

Deşi a adus laolaltă provinciile istorice, Marea Unire de la 1918 nu a marcat şi momentul unei unificări
legislative în materia dreptului succesoral, astfel că fiecare provincie istorică îşi avea propria legislaţie în materie
succesorală.
Vechiul Regat – Codul civil de la 18646, pus în aplicare de la data de 1 decembrie 1865, s-a aplicat moştenirilor
din Vechiul Regat deschise începând cu această dată. Spre deosebire de actuala egalitate a acţiunii legii civile asupra
moştenitorilor, perioada interbelică a cunoscut în această materie o scindare a aplicării legii civile asupra persoanelor,
în sensul că vechiul Cod civil de la 1864 nu se aplica tuturor moştenirilor deschise în Vechiul Regat, populaţiei
mahomedane din Dobrogea aplicându-i-se legislaţia musulmană în privinţa succesiunilor, organizării familiei, puterii
părinteşti, căsătoriilor şi divorţurilor dintre mahomedani (art. 30 din Legea pentru organizarea Dobrogei)7.
Astfel, pe acelaşi teritoriu, aplicarea legii civile opera în temeiul unui criteriu ce diferenţia persoanele de religie
musulmană din Dobrogea de restul subiectelor de drept civil, numai acestora din urmă aplicându-li-se prevederile
Codului civil din 1864. Această diferenţiere se remarcă, de exemplu, în cazul concursului cu descendenţii lui de cuius,
dreptul musulman acordând soţiilor supravieţuitoare, indiferent de numărul acestora, o optime din moştenirea ab
intestat8, situaţie mult mai bună decât cea a văduvei creştine, care, potrivit Codului civil de la 1864, nu avea calitatea
de moştenitor legal, cu excepţia situaţiei în care ar fi fost săracă.
Bucovina – La 1 ianuarie 1812, Codul civil general austriac (Allgemeines Bürgerliches Gesetzbuch: A.B.G.B.) a
fost pus în aplicare în Bucovina prin Patenta Imperială nr. 496 din 1 iunie 1811. În materia moştenirilor, două
Novelle, respectiv Ordonanţa Imperială din 12 octombrie 1914 şi cea din 19 martie 1916, au abrogat, completat şi
modificat pentru Bucovina o serie de texte ale acestui cod. Potrivit Codului civil austriac astfel modificat prin Novela
I din 1914 §68, în concurs cu descendenţii defunctului soţul supravieţuitor lua un sfert din moştenire în plină
proprietate, situaţie chiar mai bună decât cea a văduvei musulmane din Dobrogea.
Banatul şi Transilvania – La 1 mai 1853, Codul civil general austriac a fost pus în aplicare în Banat prin Patenta
Imperială nr. 246 din 29 noiembrie 1852 iar la 1 septembrie 1853, prin Patenta Imperială nr. 99 din 29 mai 1853,
acelaşi cod a fost pus în aplicare şi în Transilvania. În unele părţi ale Banatului şi Transilvaniei9, dreptul cutumiar
maghiar a luat locul Codului civil austriac în anul 1861. Spre deosebire de Bucovina, Codul civil austriac aplicat în
Banat şi Transilvania nu a fost modificat prin cele două Novelle din 1914 şi 1916, însă a fost completat şi modificat
prin legile maghiare de la 1867 până la 18 oct. 1918, de la această dată adăugându-se decretele-legi române10.
Potrivit art. 567 Cod civil austriac, soţului supravieţuitor îi revenea în concurs cu descendenţii defunctului o parte
din moştenire în uzufruct ce varia în funcţie de numărul copiilor: 1/4 dacă au rămas mai puţin de trei copii sau o parte
cât cea a unui copil în celelalte cazuri. Astfel, chiar şi fără modificările aduse în Bucovina prin Novela I din 1914,
soţul supravieţuitor transilvănean era mai avantajat decât cel din Vechiul Regat.
Totuşi, în ceea ce-l priveşte pe soţul supravieţuitor, mai exact văduva, cea mai generoasă legislaţie din provinciile
istorice nu este cea austriacă, acest merit revenind dreptului cutumiar maghiar care ocrotea văduva prin instituţia
uzufructului vidual având ca obiect întreaga avere, oricare ar fi fost succesorii defunctului11.
Astfel, precum a reieşit şi din exemplele oferite în acest sens, prevederile de drept material ce reglementau
materia succesiunilor în perioada interbelică se aseamănă cu un mozaic juridic. Codul civil austriac se aplica în
Bucovina însă cu modificări care nu au fost operate şi în cazul Banatului şi Transilvaniei, unde acest cod se aplica cu
modificările aduse prin legi maghiare ce nu se aplicau şi în Bucovina. De asemenea, Codul civil austriac nu se aplica
pe întregul teritoriu al Banatului şi Transilvaniei, în unele regiuni aplicându-se dreptul cutumiar maghiar. În plus,
Codul civil de la 1864 nu se aplica în materia moştenirii ab intestat persoanelor de religie musulmană din Dobrogea.
6 Codul civil din 1864, publicat în M. Of. nr. 271 din 4 decembrie 1864, nr. 7 din 12 ianuarie 1865, nr. 8 din 13 ianuarie 1865, nr. 8 din 14

ianuarie 1865, nr. 11 din 16 ianuarie 1865, nr. 13 din 19 ianuarie 1865.
7 Alexandresco D., Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţiuni

străine, tomul III - partea II: Succesiunile ab intestat, Atelierele Grafice Socec & Co., Bucureşti, 1912, p. 220.
8
A se vedea Rădulescu A., Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, Cultura Naţională, Bucureşti, 1925, p. 58.
9 Pentru împărţirea teritorială detaliată pe comune şi judecătorii, a se vedea Corjescu I. (trad.), Codul civil general austriac cuprinzând

textul oficial, legile, novelele şi ordonanţele publicate pentru completarea şi modificarea acestuia sau privitoare la materiile cuprinse în el,
aplicabile unele în Bucovina, altele în Transilvania, Imprimeria Statului, Bucureşti, 1921, p. V-VII (prefaţă).
10 Dr. Anca (Leontin I.), Compendiu de drept civil cuprinzând codul civil austriac în vigoare în Transilvania, Cluj, 1924, p. 10, apud

Plastara G., Curs de drept civil român pus la curent cu jurisprudenţa, legislaţia pozitivă, noile tendinţe juridice, dreptul comparat şi dreptul
provinciilor alipite, volumul III, partea I: Succesiuni şi liberalităţi, Cartea Românească, Bucureşti, f.a., p. 269, n. 3.
11 Pentru detalii privind dreptul vidual (jus viduale) a se vedea Docan G. P., Studii de drept civil comparat: legislaţia ungară şi austriacă

din Transilvania în comparaţie cu legislaţia română, V, Editura „Curierul Judiciar”, Bucureşti, 1926, p. 265-269.
Secţiunea Drept privat I 19

2. Conflictele de legi locale

În lipsa unor norme conflictuale de drept inter-provincial menite a soluţiona conflictul dintre normele materiale
ce coexistau pe teritoriul României având ca obiect de reglementare materia moştenirii, apariţia conflictului de legi
locale era inerentă anterior unificării legislaţiei succesorale. Dacă în privinţa bunurilor mobile din masa succesorală se
admisese că acestea erau guvernate de legea naţională a defunctului (lex personalis)12, legea aplicabilă bunurilor
imobile nu făcea obiectul unei jurisprudenţe fixe.
Într-o speţă în care un minor decedase la Orşova în anii '20, unde-şi avea domiciliul de fapt, adică reşedinţa
(teritoriu de drept austriac), lăsând în succesiunea sa un imobil situat în Lugoj, unde-şi avea domiciliul de drept şi
indigenatul13 (teritoriu de drept maghiar), trei instanţe de judecată au pronunţat patru soluţii.
Astfel, prima instanţă, tribunalul Caransebeş s-a pronunţat în anul 1923 pentru aplicarea legii situaţiei imobilului,
adică pentru aplicarea dreptului maghiar. Ulterior, în anul 1925 Curtea de Apel Timişoara a admis în majoritate
soluţia domiciliului de fapt, adică aplicarea dreptului austriac, judecătorii în minoritate pronunţându-se însă pentru
legea indigenatului, adică pentru aplicarea dreptului maghiar, iar Înalta Curte de Casaţie prin decizia nr. 39 din 8
ianuarie 1926, casând decizia Curţii de Apel, nu s-a pronunţat hotărât asupra temeiului aplicării legii succesorale, ci
s-a întemeiat atât pe legea domiciliului de drept, cât şi pe legea situaţiei imobilului, respectiv dreptul cutumiar
maghiar pe al cărui teritoriu se aflau atât imobilul, cât şi domiciliul de drept al defunctului14.
În cazul imobilelor, potrivit doctrinei15, atât legiuitorul român, cât şi Codul civil austriac au admis principiul că
imobilele erau guvernate de legea teritorială (lex rei sitae). Astfel, dacă de cuius lăsa imobile atât în Vechiul Regat, cât
şi în Transilvania, se aplicau moştenirii imobiliare două reglementări diferite, respectiv Codul civil de la 1864 pentru
cele situate în Vechiul Regat şi dreptul cutumiar maghiar sau Codul civil austriac, după caz, pentru cele situate în
Transilvania.
Întrucât legea aplicabilă transmiterii averii mobiliare depindea de statutul personal al defunctului (lex personalis)
care-şi putea avea domiciliul în teritoriul unde se aplica dreptul cutumiar maghiar, în timp ce imobilele sale din
Transilvania erau situate în zona de aplicare a dreptului austriac, succesiunii sale urma a i se aplica nu mai puţin de
trei reglementări distincte dacă defunctul mai deţinea şi imobile în Vechiul Regat, respectiv dreptul maghiar pentru
bunurile mobile, dreptul austriac pentru o parte din imobile şi Codul civil din 1864 pentru celelalte imobile.
Având în vedere dificultăţile create de acest mozaic juridic, în privinţa conflictului de legi provinciale George P.
Docan s-a exprimat astfel: „Succesorii vor fi siliţi să se împartă după legile străine cari guvernează provinciile
româneşti, legi toate deosebite între ele, dar toate presupuse că reprezintă voinţa defunctului. Se înţelege că defunctul
nici nu cunoştea aceste legi şi că nici nu-şi putea închipui că succesiunea lui din ţară va fi tratată întocmai ca a unui
străin, căci, în treacăt fie zis, dacă ar fi bănuit că în ţara lui proprie, judecătorii îi vor căuta presupusa lui afecţiune în…
Tripartitum-ul lui Werbőczy sau în manualul grecului Armenopol… şi-ar fi făcut de bunăseamă testament!”16.
Pentru a se evita asemenea situaţii nefireşti, Legea nr. 389/194317, în ceea ce priveşte legea aplicabilă moştenirii,
preciza în art. 19 că „succesiunile vor fi cârmuite de legea ultimului domiciliu (s.n.) al defunctului, oriunde ar fi
situate bunurile care le compun”, adică o singură lege urmând a se aplica atât bunurilor mobile, cât şi celor imobile
din masa succesorală, indiferent de locul unde se aflau.
La o soluţie unitară ajunsese anterior şi legiuitorul francez, care a preferat însă să favorizeze nu legea ultimului
domiciliu, ci legea guvernând statutul personal al defunctului (lex personalis). Astfel, pentru ca devoluţiunea
succesiunii unui alsacian să nu se facă în temeiul a două legi, cea germană şi cea franceză, Legea din 24 iulie 1921
privind prevenirea şi soluţionarea conflictelor dintre legea franceză şi legea locală din Alsacia şi Lorena în materia
dreptului privat18 prevedea în art. 5 că „Succesiunile sunt supuse, fără deosebire între masa mobiliară şi cea
imobiliară, legii care determină starea şi capacitatea lui de cuius la momentul decesului. Totuşi, procedura lichidării şi
cea a partajului şi orice alte proceduri, precum măsurile de publicitate, sunt determinate de legea locului situaţiei
bunurilor”.

3. O unificarea legislativă ad-hoc: extinderea aplicării Codului civil de la 1864 în celelalte provincii
istorice
Precum am văzut, ulterior Marii Uniri din 1918, s-a menţinut în vigoare legislaţia civilă existentă în provinciile
unite cu Vechiul Regat, potrivit art. 137 alin. (1) din Constituţia României din 1923 urmând a se revizui toate codurile

12 A se vedea Docan G. P., op.cit., p. 288 (interpretare a contrario a art. 2 din Codul civil de la 1864); Alexandresco A., op. cit., p. 219 şi

jurisprudenţa citată la n. 3.
13 Prin indigenat se înţelegea apartenenţa la o localitate, o persoană putând avea indigenatul într-o singură localitate.
14 Speţa este reprodusă după Docan G. P., op. cit., p. 289, n. 1.
15 A se vedea Idem, p. 288; Alexandresco A., op. cit., p. 218-219.
16 Docan G. P., op. cit., p. 288-289.
17 Legea nr. 389 din 21 iunie 1943 privind extinderea legislaţiei civile şi comerciale în România de peste Carpaţi, publicată în M. Of. nr.

142 din 22 iunie 1943.

18 Loi du 24 juillet 1921 prévenant et réglant les conflits entre la loi française et la loi locale d'Alsace et Lorraine en matière de droit privé,

disponibilă la https://www.legifrance.gouv.fr.
20 Dreptul românesc la 100 de ani de la Marea Unire. Dimensiuni şi tendinţe

şi legile existente în diferitele părţi ale statului român spre a se asigura unitatea legislativă. Acest deziderat, deşi ar fi
trebuit să se realizeze pe calea unui nou cod civil, s-a înfăptuit în cele din urmă nu printr-un nou cod civil unificat19, ci
prin extinderea în noile teritorii a legislaţiei civile din Vechiul Regat al României20.
Bucovina – Cu începere de la 15 octomvrie 1938, prin Decretul-lege nr. 478/193821, s-a extins în tot cuprinsul
Bucovinei Codul civil român din 1864, cu toate modificările ce îi fuseseră aduse până la acel moment, fără nicio
excepţie. Remarcăm că, spre deosebire de Basarabia22, unde, cu un deceniu înainte, în cazul drepturile succesorale ale
soţului supravieţuitor fusese preferată soluţia menţinerii legislaţiei locale de origine bizantină întrucât soţul
supravieţuitor se bucura de drepturi mult mai întinse şi mai bine reglementate decât în Codul civil român23, în cazul
Bucovinei extinderea s-a realizat prin abrogarea în întregime a Codului civil austriac care, precum am văzut, era de
asemenea mai generos decât Codul civil român în privinţa soţului supravieţuitor. Această inechitate va fi însă de
scurtă durată, fiind asanată odată cu punerea în aplicare a Decretul-lege nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al
soţului supravieţuitor24 ce acorda soţului supravieţuitor în plină proprietate o cotă-parte de un sfert din moştenire,
indiferent de numărul descendenţilor cu care venea în concurs.
Banatul şi Sudul Transilvaniei – Cum în urma dictatului de la Viena din 1940 România a pierdut Transilvania de
Nord, extinderea legislaţiei civile a Vechiului Regat în teritoriile de peste Carpaţi nu a inclus iniţial şi acest teritoriu.
Legea nr. 389/1943, pusă în aplicare pe data de 15 septembrie 1943, deşi a extins aplicarea Codului civil român din
1864, totuşi, până la revizuirea codurilor române, a menţinut în vigoare dispoziţiile din dreptul local privitoare la
dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor din aceleaşi raţiuni precum în cazul Basarabiei. În ceea ce priveşte legea
aplicabilă moştenirii, art. 23 prevede că succesiunile deschise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 389/1943 sunt
cârmuite de legile în vigoare la data deschiderii lor, adică de Codul civil austriac sau de dreptul cutumiar maghiar,
după caz, aceasta dispoziţie constituind o manifestare a aplicării principiului neretroactivităţii legii civile.
Transilvania de Nord – Ulterior redobândirii acestui teritoriu, prin Legea nr. 260/194525 s-a extins pe teritoriul
Transilvaniei de Nord legislaţia României, inclusiv cea civilă, cu excepţiile rămase în vigoare în Transilvania precum
legile, regulamentele sau ordonanţele privind cărţile funciare. Acest act normativ a desăvârşit unificarea legii
aplicabile moştenirilor pe teritoriul României, toate moştenirile deschise după intrarea sa în vigoare fiind supuse
exclusiv dispoziţiilor Codului civil de la 1864 ce fusese modificat între timp prin Decretul-lege nr. 319/1944.

4. Aplicarea Codul civil din 2009

Luând în considerare cele expuse mai sus, potrivit cărora a putut fi observată aplicarea unei legi prin extindere şi
nu prin adaptarea ei la noua realitate, putem constata că o unificare cu caracter real şi efectiv a avut loc de abia prin
Codul civil din 2009.
Aplicarea în timp – Dispoziţiile tranzitorii şi de punere în aplicare a cărţii a IV-a „Despre moştenire şi liberalităţi"
a Codului civil conţinute de Legea nr. 71/201126 prevăd la art. 91 că „moştenirile deschise înainte de intrarea în
vigoare a Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moştenirii”, adică legea în vigoare la momentul
decesului lui de cuius.
Codul civil, potrivit art. 220 alin. (1) din aceeaşi lege, intrând în vigoare la data de 1 octombrie 2011, moştenirile
legale sau testamentare deschise anterior acestei date nu sunt supuse dispoziţiilor Codului civil din 2009, aceasta
constituind o aplicaţie a principiului neretroactivităţii legii civile. Astfel, în temeiul principiului aplicării imediate a
legii civile noi, Codul civil se aplică numai moştenirilor deschise începând cu data de 1 octombrie 2011.
Precizăm că deschiderea moştenirii nu se confundă cu deschiderea procedurii succesorale notariale la cererea
moştenitorilor sau a altor persoane interesate27, aceasta din urmă neputând interveni decât ulterior decesului lui de
cuius. Astfel, în situaţia moştenirilor deschise anterior intrării în vigoare a Codului civil din 2009, chiar dacă
dezbaterea procedurii succesorale se desfăşoară ulterior intrării sale în vigoare, vor continua a fi aplicate dispoziţiile

19 Amânarea sine die în ianuarie 1941 a intrării în vigoare a Codului civil Carol al II-lea, republicat în M. Of. nr. 206 din 6 septembrie

1940, a întârziat cu 70 de ani aplicarea unui nou cod civil în România.

20 Introducerea legislaţiei din Vechiul Regat în noile teritorii a fost considerat mijlocul cel mai potrivit pentru unificare, a se vedea şi

Rădulescu A., Unificarea legislativă, Cultura Naţională, Bucureşti, 1927, p. 36.

21 Decretul-lege nr. 478 din 30 septembrie 1938 pentru extinderea în Bucovina a legislaţiei din Vechiul Regat, publicat în M. Of. nr. 228

din 1 octombrie 1938.

22 Legea pentru extinderea în Basarabia a unor dispoziţiuni din legislaţia Vechiului Regat, promulgată prin Decretul regal nr. 876 din 29

martie 1928, publicată în M. Of. nr. 77 din 4 aprilie 1928 şi pusă în aplicare la 1 iunie 1928.
23
Radulesco A., „L’introduction de la législation roumaine en Bessarabie”, în Bulletin de la Société de Législation comparée Roumaine,
no. 5/1934, p. 111.
24 Publicat în M. Of. nr. 133 din data de 10 iunie 1944.
25 Legea nr. 260 din 4 aprilie 1945 privitoare la legislaţia aplicabilă în Transilvania de Nord, precum şi la drepturile dobândite în acest

teritoriu, în timpul operaţiunii ungare, publicat în M. Of. nr. 78 din 4 aprilie 1945.
26 Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în M. Of. nr. 409 din 10

iunie 2011.
27 Potrivit art. 234 alin. (1) din Regulamentul din 24 iulie 2013 de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995,

publicat în Monitorul Oficial al României nr. 479 din data de 1 august 2013.
Secţiunea Drept privat I 21

de drept material prevăzute de legea veche, adică legea în vigoare la data deschiderii moştenirii, ceea ce constituie o
aplicaţie a principiului ultraactivităţii legii vechi28.
Aplicarea în spaţiu – Cum potrivit art. 7 alin. (1) C. civ. „actele normative adoptate de autorităţile şi instituţiile
publice centrale se aplică pe întreg teritoriul ţării, afară de cazul în care se prevede altfel”, în lipsa unei dispoziţii
contrare, sub aspect intern, Codul civil vizează raporturile civile stabilite pe teritoriul României între subiecte de drept
civil de cetăţenie ori, după caz, naţionalitate română. Astfel, dispoziţiile Codul civil au vocaţia de a se aplica tuturor
moştenirilor deschise pe întreg teritoriul ţării.
Aplicarea legii civile în spaţiu prezintă nu numai un aspect intern, ci şi un aspect internaţional, care vizează
ipoteza raporturilor civile cu element de extraneitate, situaţie prevăzută de art. 8 Cod civil. Determinarea legii civile
aplicabile în cazul moştenirilor cu element de extraneitate se realizează avându-se în vedere, după caz, dispoziţiile
Regulamentului (UE) nr. 650/201229, sau normele conflictuale de drept internaţional privat din materia moştenirii
cuprinse în Capitolul IV al Cărţii a VII-a din Codul civil.
Aplicarea asupra persoanelor – Codul civil, potrivit art. 2 alin. (1), reglementează raporturile patrimoniale şi
nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil. Prin urmare, raporturile dintre moştenitori vor fi guvernate
în mod unitar de prevederile codului, moştenirea având ca sediu al materiei Codul civil. Astfel, nu se mai menţine
excepţia amintită anterior privind legea aplicabilă în perioada interbelică succesiunilor deschise în Dobrogea între
mahomedani, în prezent soţului supravieţuitor, în concurs cu descendenţii defunctului, revenindu-i în calitate de
moştenitor legal un sfert din moştenire, reglementare preluată din Decretul-lege nr. 319/1944.

5. Provocările integrării europene: Regulamentul (UE) nr. 650/2012

Mozaicul juridic de după Marea Unire în materia reglementărilor de drept material aplicabile moştenirii nu este
substanţial diferit de mozaicul existent la nivelul Uniunii Europene, căci fiecare stat membru are propria legislaţie în
materie. Asemeni legiuitorului român şi celui francez care în perioada interbelică au căutat să supună moştenirea în
ansamblul său unei singure legi, tot astfel a procedat şi legiuitorul european iar în data de 17 august 2015 s-a pus în
aplicare Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind
competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi acceptarea şi executarea actelor
autentice în materie de succesiuni şi privind crearea unui certificat european de moştenitor.
Chiar şi aşa apreciem că în viitorul apropiat este puţin probabil să se ajungă la o unificare a dreptului civil la nivel
european. Totuşi nu trebuie neglijat faptul că cetăţenii uniunii trebuie să aibă posibilitatea de a-şi organiza din timp
succesiunea, în contextul european al liberei circulaţii a persoanelor. Astfel, dreptul succesoral românesc, păstrându-şi
individualitatea proprie, va intra inevitabil în concurs cu legislaţia celorlalte state membre, Regulamentul (UE) nr.
650/2012 conferind lui de cuius posibilitatea de a alege legea care să se aplice succesiunii sale, în ansamblu său.
În principiu, potrivit art. 21 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 650/2012, legea aplicabilă succesiunii în
ansamblul său este cea a statului în care defunctul îşi avea reşedinţa obişnuită în momentul decesului. Totuşi, de cuius
poate aleage ca legea care să se aplice succesiunii sale în ansamblu său să nu fie legea statului în care-şi avea reşedinţa
obişnuită, ci legea statului a cărui cetăţenie o deţine în momentul alegerii legii sau la data decesului30. Astfel, professio
juris ar putea permite lui de cuius să-şi avantajeze soţul supravieţuitor. De exemplu, dacă de cuius este cetăţean
german, reşedinţa sa obişnuită este în România şi este căsătorit sub regimul matrimonial german al comunităţii de
achiziţii, prin alegerea dreptului german ca lege aplicabilă succesiunii, în concurs cu descendenţii defunctului, soţului
supravieţuitor îi va reveni în calitate de moştenitor legal o cotă-parte de ½ din moştenire31, spre deosebire de
cota-parte de ¼ pe care i-o acordă Codul civil român.
În acest context, oarecum concurenţial, ar fi de dorit ca în perioada următoare doctrina românească să se aplece şi
asupra eligibilităţii sistemului nostru succesoral în raport cu celelalte state membre în cadrul unor studii de drept
comparat32, ceea ce ar putea conduce şi la o posibilă revizuire a reglementărilor naţionale de drept material aplicabile
moştenirii. Un prim demers în acest sens a fost realizat sub coordonarea profesorului Mircea Dan Bob în cadrul unui

28 A se vedea şi Perju P., „Comentariu la art. 6”, în Baias F.-A., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I. (coord.), Noul cod civil:

comentariu pe articole, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 17.
29 Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competenţa, legea aplicabilă,

recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi acceptarea şi executarea actelor autentice în materie de succesiuni şi privind crearea unui
certificat european de moştenitor, publicat în J.O. L 201 din data de 27.7.2012, p. 107-134.
30 A se vedea, de exemplu, CJUE, hotărârea din 12 octombrie 2017, cauza C-218/18 - Kubicka, ECLI:EU:C:2017:755, publicată în

Repertoriul electronic (Repertoriul general).

31 A se vedea în acest sens CJUE, hotărârea din 1 martie 2018, cauza C-558/16 - Mahnkopf, ECLI:EU:C:2018:138, publicată în

Repertoriul electronic (Repertoriul general).

32 A se vedea de exemplu K. G. C. Reid, M. J. de Waal, R. Zimmermann (eds.), Comparative Succession Law, New York: Oxford

University Press, volume I: Testamentary Formalities, 2011; volume II: Intestate Succession, 2015, lucrare ca nu tratează şi sistemul succesoral
românesc.
22 Dreptul românesc la 100 de ani de la Marea Unire. Dimensiuni şi tendinţe

proiect cu tema „Relevanţa evoluţiei conceptului de familie asupra ordinii succesorale în moştenirea legală –
investigaţie socio-juridică, religioasă şi filosofică”33.

Concluzii
Dreptul aplicabil moştenirilor pe teritoriul naţional, în cei 100 de la Marea Unire din 1918, a evoluat de la
mozaicul juridic rezultat al alipirii provinciilor istorice, până la unificarea legislativă realizată pe calea extinderea
legislaţiei civile din Vechiul Regat în celelalte provincii istorice, urmată la mai bine de jumătate de secol de adoptarea
şi punerea în aplicare a Codului civil din 2009.
Trebuie să subliniem că examinarea legilor aplicabile moştenirii, în succesiunea lor istorică nu este lipsită de
utilitate practică. Nu de puţine ori, dezbaterea unei moşteniri este neglijată de moştenitori, chiar de-a lungul mai
multor generaţii, astfel încât se mai pot întâlni situaţii în care vor putea fi invocate dispoziţii de drept material
abrogate în prima jumătate a secolului trecut, precum Codul civil austriac sau dreptul cutumiar maghiar.
La momentul actual, atât datorită impactului globalizării, cât mai ales ca urmare a integrării europene, se pune şi
problema eligibilităţii sistemului nostru succesoral prin raportare la sistemele altor state membre ale Uniunii
Europene, aspect ce nu poate fi lămurit decât prin studii de drept comparat menite a evalua valoarea soluţiilor
legislative româneşti oferite de reglementările de drept material aplicabile moştenirii.

33 A se vedea M. D. Bob (coord.), Familie şi moştenire în România, Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2016. Lucrarea a fost publicată la
finele anului trecut şi în limba engleză: M. D. Bob (coord.), Family and inheritance in Romania, Bucharest: Universul Juridic, 2017.