Alexandru Lapusneanul

-Nuvela istorica romantica-

Autor

Costache Negruzzi, "un clasic al romantismului" (Al. Piru) se incadreaza

in perioada literara pasoptista, fiind nascut in anul 1808, iar ca opere
apartinand acestei perioade avem Alexandru Lapusneanul, Sobieski si
romanii, Cantec vechi, etc. "Prin nuvela Alexandru Lapusneanul, Negruzzi
devine primul scriitor epic de seama al literaturii noastre."( Tudor Vianu)

Contextul apariţiei; încadrarea într-o specie, într-o epocă, într-un

curent literar:

Opera literară “Alexandru Lăpuşneanul “ de Costache Negruzzi este prima

nuvelă romantică de inspiraţie istorică din literatura română, o
capodoperă, publicată în perioada paşoptistă, în primul număr al revistei
“Dacia literară” (1840). Ea ilustrează una dintre sursele literaturii romantice,
istoria naţională (Evul Mediu), potrivit recomandărilor lui Mihail
Kogălniceanu din articolul-program al revistei, intitulat “Introducţie”, care
constituie manifestul literar al romantismului românesc. (Nicolae Iorga)- o
consideră o„mare naraţiune istorică dramatizată, un mare tablou al istoriei româneşti
din veacul al XVI-lea”

Nuvela – istorica - romantica

“Alexandru Lăpuşneanul “este o nuvelă, deoarece este o specie epică în proză,

cu o construcţie riguroasă, având un fir narativ central, o intrigă concisă,
tendinţa de obiectivare a perspectivei narative şi verosimilitatea faptelor
prezentate.Personajele sunt relativ puţine, caracterizate succinct şi gravitează
în jurul protagonistului.

Ca nuvelă de tip istoric, opera lui Negruzzi evocă momente din cea de-a
doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564-1569), completând
realitatea, sursa documentară din cronici, cu ficţiunea. Materialul este preluat
din "cronice batrâne" (Mihai Eminescu): cronica lui Grigore
Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, dar şi cronica lui Miron Costin, de unde
autorul prelucrează scena de răzvrătire a maselor populare din timpul lui
Alexandru-Iliaş Vodă. Negruzzi modifică adesea cursul istoric al
evenimentelor, introducând unele scene fictive. Potrivit cronicilor, Tomşa,
Moţoc şi Spancioc ar fi pribegit la venirea lui Lăpuşneanul, în Polonia, unde şi-
au găsit moartea prin uneltirile domnitorului. Astfel, secvenţa finală, care
surprinde finalul tragic al lui Lăpuşneanu, mort prin otrăvire, sub ochii
duşmanilor săi, este una inventată, la fel ca episodul dialogului dintre
domnitor şi Ruxanda.

Este o nuvelă romantică prin: tematică istorică; naraţiunea liniară; conflict

exterior; personaje excepţionale care acţionează în împrejurări excepţionale
(Alexandru Lăpuşneanul); personaje construite în antiteză (Lăpuşneanul e
crud, tiran, răzbunător, iar soţia sa, doamna Ruxanda este blândă, supusă,
influenţabilă); culoarea epocii în descrieri cu valoare documentară, nu cu
valoare epică; liniaritate psihologică în construcţia personajelor, replici
memorabile.

(Alexandru Piru): „Alexandru Lăpuşneanu este o desăvârşită creaţie de

valoare uneversală.”

Viziune despre lume:

Scriitorii romantici se inspiră din cronici şi din folclor, conform esteticii

romantice. Negruzzi, întemeietorul nuvelei istorice româneşti, este primul
scriitor care valorifică într-o creaţie literară cronicile moldoveneşti
(“Letopiseţul Tării Moldovei” de Grigore Ureche şi de Miron Costin).Nuvela lui
Negruzzi prezintă nu un model de patriotism, ci un antimodel de conducător.

Tema:

Nuvela are ca temă lupta pentru putere în epoca medievală, în Moldova, la

mijlocul secolului al XVI-lea, evocarea unui moment zbuciumat din istoria
Moldovei în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanu (1564-
1569).

Titlul

Din punct de vedere morfologic, titlul este alcatuit dintr-un substantiv

propriu, care in sens denotativ indica o personalitate istorica, domnitor al
Moldovei care a domnit de doua ori, fiind detronat prima oara datorita tradarii
boierilor si care s-a intors a doua oara la tron, impunandu-se cu ajutor strain.
In sens conotativ, titlul surprinde personajul pricipal al operei, tipul de
domnitor crud, despot si tiran, caracterizat prin disimulare si o buna
cunoastere a psihologiei umane. Folosirea acestui nume in titlu indica o
trasatura a nuvelei istorice.

Relaţia realitate-ficţiune:

Din cronica lui Ureche, Negruzzi preia imaginea personalităţii domnitorului

Alexandru Lăpuşneanul, scene, fapte, replici (de exemplu: mottoul capitolului
I şi al IV-lea), dar se distanţează de realitatea istorică prin apelul la ficţiune şi
prin viziunea romantică asupra istoriei, influenţată de ideologia paşoptistă. Nu
trebuie confundate persoane/ personalităţi istorice, a căror existenţă este
consemnată în cronici sau în lucrări ştiinţifice, şi personaje literare, care
ilustrează anumite tipuri umane, iar autorul le atribuie destine şi profiluri
psihologice care susţin coerenţa narativă.

Perspectiva narativă:

Naratorul este omniscient, omniprezent, sobru, detaşat,

predominant obiectiv (intervine direct prin câteva epitete de caracterizare:
“tiran”, “deşănţată cuvântare”). Naraţiunea la persoana a III-a (cu focalizare
zero, viziunea “dindărăt”) aminteşte, prin obiectivitate şi concizie, de
relatarea cronicilor.

Elementele de structură şi compoziţie:

Relaţia incipit-final: incipitul şi finalul se remarcă prin sobrietate.

Paragraful iniţial rezumă evenimentele care motivează revenirea la tron a lui
Lăpuşneanul şi atitudinea lui vindicativă (de răzbunare). Frazele finale
consemnează sfârşitul tiranului în mod concis şi obiectiv, în stil cronicăresc:
“Acest fel fu sfârşitul lui Alexandru Lăpuşneanul, care lasă o pată de sânge în
istoria Moldovei”.

Construcţia discursului narativ: naraţiunea se desfăşoară linear,

cronologic, prin înlănţuirea secvenţelor narative şi a episoadelor
(particularitate narativă romantică).

Echilibrul compoziţional este realizat prin organizarea textului narativ în

patru capitole, care fixează momentele subiectului.Capitolele poartă câte un
motto, cu rol rezumativ, care constituie replici memorabile ale personajelor.

În capitolul I, “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…” este răspunsul dat de

Lăpuşneanul soliei de boieri (Moţoc, Veveriţă, Spancioc şi Stroici) care îl
resping sub motivul că poporul nu-l vrea ca domnitor.

În capitolul al II-lea, “Ai să dai samă, Doamnă!” este avertismentul pe care

văduva unui boier decapitat îl adresează doamnei Ruxanda, pentru că nu ia
atitudine faţă de crimele soţului ei.

În capitolul al III-lea, “Capul lui Moţoc vrem…” este cererea mulţimii

adunate la porţile cetăţii, care găseşte în boierul Moţoc vinovatul pentru toate
nemulţumirile.

În capitolul al IV-lea, “De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…” este
ameninţarea rostită de domnitor care, bolnav, fusese călugărit pierzând astfel
puterea domnească.
Construcţia subiectului; momentele subiectului:

Capitolul I cuprinde expoziţiunea ( întoarcerea lui Lăpuşneanul la tronul

Moldovei, în 1564, în fruntea unei armate turceşti şi întâlnirea cu solia
boierilor trimişi de domnitorul Stefan Tomşa) şi intriga (hotărârea lui
Alexandru de a-şi relua tronul şi dorinţa de răzbunare faţă de boierii
trădători).

Capitolul al II-lea corespunde conflictului exterior şi desfăşurării

acţiunii cuprinzând o serie de evenimente declanşate de reluarea domniei de
către Alexandru Lăpuşneanul: fuga lui Tomşa în Muntenia, incendierea
cetăţilor, desfiinţarea armatei pământene, confiscarea averilor boiereşti,
uciderea unor boieri, intervenţia doamnei Ruxanda pe lângă domnitor pentru
a înceta cu omorurile şi promisiunea lui că îi va da “un leac de frică”.

Capitolul al III-lea conţine scene ca: participarea şi discursul la slujba

religioasă de la mitropolie, ospăţul de la palat şi uciderea celor 47 de boieri,
omorârea lui Moţoc de către mulţimea revoltată şi “leacul de frică” pentru
doamnă (piramida din capetele boierilor ucişi).

Acest capitol cuprinde, prin prezentarea faptelor sângeroase, punctul

culminant al nuvelei.

În capitolul al IV-lea, este înfăţişat deznodământul, moartea tiranului prin

otrăvire. După patru ani de la cumplitele evenimente, Lăpuşneanul se retrage
în cetatea Hotin, unde cade bolnav de friguri, este călugărit după obicei, şi
atunci când îşi revine, ameninţă să-i ucidă pe toţi (inclusiv pe fiul său, urmaşul
la tron). Aceasta o determină pe Ruxanda să accepte sfatul mitropolitului
Teofan şi al boierilor Spancioc şi Stroici de a-l otrăvi.

Conflictul:

Principalul conflict, exterior, este de ordin politic: lupta pentru putere

iscată între domnitor şi boieri.Lăpuşneanul îşi impune autoritatea în faţa
boierilor prin mijloace sângeroase, caracteristice tiranului feudal. Actele
personajului sunt motivate psihologic: cruzimea devine expresia dorinţei de
răzbunare pentru trădarea boierilor în prima sa domnie.

Conflictul secundar, între domnitor şi Moţoc ( boierul trădător),

particularizează dorinţa de răzbunare a domnitorului, fiind anunţat în primul
capitol şi încheiat în capitolul al III-lea.

Conflictul social, între boieri şi popor, se limitează la revolta mulţimii din

capitolul al III-lea.
În proza romantică, tensiunile exterioare plasează personajele într-o relaţie
de antiteză: conflictul dintre Lăpuşneanul şi Ruxanda este evidenţiat în
capitolul al II-lea.

Relaţiile temporale şi spaţiale:

Timpul şi spaţiul acţiunii sunt precizate şi conferă verosimilitate naraţiunii:

întoarcerea lui Lăpuşneanul pe tronul Moldovei, în cea de-a doua domnie.
În primele trei capitole, evenimentele se desfăşoară îndată după revenirea la
tron, iar în ultimul capitol se trece, prin rezumare, la secvenţa morţii
domnitorului patru ani mai târziu.
Construcţia personajelor:

Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice: personaje excepţionale

(au calităţi şi defecte ieşite din comun) în situaţii excepţionale, utilizarea
antitezei ca procedeu de construcţie, liniaritatea psihologică, replicile
memorabile.

Caracterizare Al. Lapusneanul

Statutul social, psihologic şi moral al personajului principal:

Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal al nuvelei, personaj
romantic, eponim, excepţional, care acţionează în împrejurări excepţionale:
scena uciderii boierilor, pedepsirea lui Moţoc, moartea domnitorului otrăvit.
El întruchipează tipul domnitorului tiran, autoritar, sângeros, crud.
Este construit din contraste, are o psihologie complexă, calităţi şi defecte
puternice . Culoarea epocii este realizata prin vestmentatia acestuia:
Inainte de a ajunge la mitropolie, Alexandru Lapusneanul era imbracat astfel:
“cu toata pompa domneasca. Purta corona Paleologilor, si peste dulama
poloneza de catifea rosie, avea cabanita turceasca”.

Are o voinţă puternică şi o ambiţie fără margini, trăsături de caracter

evidente chiar de la început, din secvenţa întâlnirii cu solia boierească.
Vorbele aspre, tonul autoritar regăsit în replica devenită moto – Dacă voi nu
mă vreţi, eu vă vreu (…) şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre
voi…surprind hotărârea şi stăpânirea de sine a celui care vrea să-şi
recapete tronul. El urmăreşte doar răzbunarea trădării suferite, fapt ce
justifică într-o oarecare măsură cruzimea actelor sale şi modul tiranic de a
conduce ţara.

Cunoscând firea oamenilor, bun psiholog, Lăpuşneanul se foloseşte de

Moţoc, de care ştie când să scape. Ipocrizia, arta disimulării sunt evidente
în discursul din biserică,(scena) când reuşeşte să-şi ascundă planurile de
răzbunare, cu multă inteligenţă. Naratorul surprinde acum gesturile şi chiar
mimica personajului, aceste observaţii fine dezvăluind esenţa morală şi
psihologică a personajului. „Împotriva obiceiului său, Lăpuşneanu, în ziua
aceea, era îmbrăcat cu toată pompa domnească.” „Foarte galben”, „sângele
într-însul începu a fierbe”, moment ce pregăteşte masacrul de la curte. Stăpân
pe sine şi pe discurs, eroul dovedeşte tact, luciditate, un echilibru interior
desăvârşit.

Scena uciderii boierilor completează portretul cu sângele rece, dispreţul

faţă de Moţoc, care dezvăluie o structură diabolică, fapt surprins şi de
remarcile altor personaje: „Crud şi cumplit este omul acesta, fiica mea.”
Autorul creează astfel un personaj memorabil, un erou romantic complex şi
contradictoriu.
Pe Lapusneanu il caracterizeaza cruzimea nemasurata, provenita dintr-
o ura fara margini, dusa aproape la paroxism fata de boierimea
tradatoare,lacoma de averi,spoliatoare a taranimii. E viclean,ipocrit,de o
inteligenta diabolica,isi calca juramintele,e cinic si de un umor
macabru,atunci cand ii arata doamnei Ruxandra, piramida de capete
drept ‘’un leac de frica.’’
La el nici chiar atitudinea binevoitoare fata de doamna Ruxandra nu este
constanta ci dureaza doar pana cand aceasta ii aminteste de crimele
savarsite:’’Lapusneanu posomorandu-se,desfacu bratele:Ruxandra cazu la
picioarele lui’’.

Caracterizarea directa facuta de narator,este realizata prin expresii ca

‘’aceasta dasantata cuvantare’’(discurs mincnos),’’a-si dezvalui uratul
caracter’’,’’dorul lui cel tiranic’’,’’vorbele tiranului ’’,dar acestea sunt
putine,caci stilul naratorului se caracterizeaza prin obiectivitate. Alteori
caracterizarea directa este facuta de alte personaje:’’bunul meu
domn’’,’’viteazul meu sot (doamna Ruxandra)’’,’’crud si cumplit este omul
acesta(mitropolitul Teofan)’’. “un tran” (Spancioc).
Autocaracterizarea evidentiaza trasaturile morale: “n-as fi un natarau
de frunte, daca m-as increde in tine?” ilustrand lipsa menajamentului fata
de ceilalti.

Cele mai multe dintre trasaturile de caracter sunt evidentiate in mod

indirect prin gesturi,prin mimica si prin felul de a vorbi. Gesturile
si mimica sunt puse in evident printr-o serie de expresii,ca:’’silindu-se a
zambi’’,’’ochii scantaiara ca un fulger’’,’’ochii lui hojma clipeau ’’,’’azvarli cu
manie’’,’’raspunse cu sange rece’’,etc….

Comportamentul personajului ii reflecta si el,indirect,insusirile,iar

acesta este relevant atat in momentele de sinceritate,de manifestare
fireasca,cat si de ipocrizie,de disimulare.
Lapusneanu e in stare(vazandu-se popit)sa profere injurii la adresa clerului,
lucru infiorator pentru acea vreme,cu atat mai groaznic cu cat el este la un
pas de moarte. Ar fi fost capabil chiar sa-si ucida sotia si pruncul,atunci
cand presimte alianta cu dusmanii lui neimpacati:’’M-ati popit voi,dar de
ma voi indrepta,pe multi am sa popesc si eu! Iar pe cateaua asta voi s-o tai
in patru bucati impreuna cu tancul ei,ca sa nu mai asculte sfaturile boierilor
si dusmanilor mei’’.

Relatia dintre personaje:

Un loc important în cadrul nuvelei îl ocupă relaţia dintre Lăpuṣneanu ṣi
soţia sa, doamna Ruxanda, cei doi formând un cuplu neobiṣnuit, specific
romantismului.

Alexandru Lăpușneanu este personajul principal, complex prin

problematica pe care o propune şi romantic prin ilustrarea tipologiei
conducătorului nemilos care acţionează în situaţii excepţionale. Soţia
acestuia, doamna Ruxanda, este un personaj secundar, o femeie de
rang nobil – descendentă a lui Ştefan cel Mare – care dovedeṣte milostenie,
blândeţe, ṣi care prin intervenţiile sale de-a lungul acţiunii pune în lumină,
prin antiteza angelic-demonic, trăsăturile negative ale soţului ei. (...) Cele
două personaje, Lăpuṣneanu ṣi soţia sa, îṣi au corespondenţi în
realitate, mai exact în istoria poporului roman, fapt care le asigură
credibilitatea. Numele protagonistului ne este dezvăluit încă de la început,
prin intermediul titlului. Acesta din urmă este format dintr-un substantiv
propriu care anticipă caracterul istoric al scrierii prin faptul că se referă la un
domnitor al Moldovei, reperabil în cronici şi documente istorice..Doamna
Ruxanda este un personaj cu un caracter slab, ea nu actioneaza din propria
initiative nici cand ii cere sotului ei sa inceteze cu omorurile, nici cand il
otraveste. Ea este influentata in prima etapa de avertismentul vaduvei : “Ai sa
dai sama, doamna!”, iar in a doua etapa, ceea ce o determina sa isi otraveasca
sotul, sunt insistentele boierilor si mai ales iubirea pentru fiul ei. Ruxanda,
sotia lui Alexandru, dupa ce i se plange vaduva, merge la el si ne este
prezentata “imbracata cu toata pompa cuvenita unei sotii, fiice si surori de
domn. Lapusneanul s-a casatorit cu ea ca sa “atraga inimile norodului”, insa
mimica si gesturile lui evidentiaza falsitatea lui in relatia sot-sotie

Exprimarea unei opinii argumentate:

“Alexandru Lăpuşneanul” este o nuvelă istorică, ce ilustrează principiile

ideologiei paşoptiste şi ale esteticii romantice. Epoca surprinsă este reînviată
prin valorizarea şi transfigurarea adevărului istoric.Costache Negruzzi face din
Lăpuşneanul un domnitor crud, un tiran, sugerând astfel caracterul
excepţional al domniei sale, deşi comportamentul lui nu este prea diferit de cel
al altor domnitori/ regi din Evul Mediu.
Concluzie :

Avand in vedere aceste caracteristici, opera Alexandru Lapusneanul, scrisa de

Costache Negruzzi este o nuvela itorica romantica. (George Calinescu) :
“nuvela istorica Alexandru Lapusneanu ar fi devenit o scriere la fel de celebra
precum Hamlet daca ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale”