1

ASIGURAREA RISCURILOR FINANCIARE ŞI POLITICE

Acest tip de asigurare face parte din sfera asigurărilor de bunuri, fiind
generată de cadrul relaţiilor economice şi financiare care se derulează între agenţii
economici pe plan intern şi cu deosebire, pe plan internaţional, de abilitatea
debitorului de a face faţă sau nu obligaţiilor sale la scadenţa convenită în raport cu
creanţa creditorului.
Aceste riscuri pot fi structurate în:
- riscuri comerciale;
- riscuri generate de forţa majoră şi provocate de calamităţi naturale;
- riscuri politice;
- riscuri valutare.

1. Riscurile comerciale se pot manifesta atât în tranzacţiile interne, cât şi în

cele internaţionale şi constau în deteriorarea sistemului financiar al cumpărătorului
astfel încât acesta ajunge în starea de imposibilitate de plată a sumei datorate la
scadenţă. Uneori, neonorarea obligaţiilor de plată poate constitui rea credinţă din
partea cumpărătorului.
2. Riscurile generate de forţa majoră şi provocate de calamităţi naturale
sunt, în general, imprevizibile şi se manifestă prin fenomene naturale sau cauzate
de o forţa majoră care pun cumpărătorul în imposibilitate de plată faţă de furnizor
(cutremur, inundaţii).
3. Riscurile politice constau în evenimentele social-politice, independente
de voinţa şi solvabilitatea cumpărătorului, care îl impiedică să-şi onoreze
obligaţiile de plată faţă de furnizor (război, greve).
Sunt situaţii când împotriva ţării importatorului sunt instituite măsuri cu
caracter politic de către terţe ţări, cum este cazul embargo-ului.
Riscurile politice pot constituite şi de diverse măsuri luate de autorităţile
publice ale statului în care se află partenerul, concretizate în efecte ca:
- restrângerea importurilor,
- limitarea transferului valutar,
- sechestrarea sau rechiziţionarea unor bunuri aparţinând agentului
economic asigurat, s.a.
Tot în această categorie se încadrează şi cazul neonorării plăţilor la termen
de către importatorii publici.
4. Riscurile valutare se manifestă în cazul unor tranzacţii comerciale
internaţionale. Pentru aceasta, în contract se prevede posibilitatea plăţii în altă
valută decât cea luată în vedere la încheierea contractului, deoarece se poate
modifica raportul de schimb pe parcursul perioadei dintre momentul încheierii
contractului şi momentul plăţii. În această categorie sunt incluse: riscul de schimb
valutar; riscul creşterii costurilor de fabricaţie al mărfurilor contractate datorită
inflaţiei; riscul fluctuaţiei ratei dobânzii (dobânda are tendinţă de majorare, iar
acest lucru este în dezavantajul importatorului, creditorului).
 2

În practică s-au instituit două forme de asigurare specifice riscurilor de

import-export:
- asigurarea riscurilor financiare;
- asigurarea riscurilor politice.

Asigurarea riscurilor financiare

Asigurarea riscurilor financiare este o forma de asigurare complexă, putând
avea câmp de manifestare şi pe plan intern, dar în deosebi, pe plan internaţional.
În sistemul asigurărilor pentru riscuri financiare se disting:
a) asigurarea creditelor, respectiv:
a.1. asigurarea creditelor interne;
a.2. asigurarea creditelor de export;
a.3. asigurarea ratelor la credite;
a.4. asigurarea creditelor pentru investiţii;
b). asigurarea de garanţii (de cauţiune);
c). asigurarea de fidelitate.

a) asigurarea creditelor. În cadrul acestor asigurări, un loc deosebit îl

ocupă asigurarea creditelor care au drept scop protejarea comercianţilor şi
producătorilor împotriva daunelor financiare generate de insolvabilitatea
cumpărătorilor.
Primele încercări de asigurare a creditelor s-au facut în Franţa, în 1850, dar
prima societate de asigurări specializată, care a procedat la preluarea riscurilor
respective, a fost American Credit Indemnity Company - 1893.
Asigurarea de credite este specifică economiei de piaţă care presupune
existenţa unui sistem de credite dezvoltat.

a.1. Asigurarea de credite interne

Aceasta se impune în condiţiile unei pieţe concurentiale, constituind un
instrument care facilitează protecţia vânzătorului faţă de riscul de insolvabilitate al
debitorului, dar şi protecţia băncii care a acordat creditul.
Asigurarea de credite se referă la riscurile potenţiale în toate etapele
procesului de producţie şi de distribuţie.
Poliţa emisă variază în funcţie de legislaţia şi de uzanţele din fiecare ţară,
putându-se utiliza într-o tranzacţie individuală sau într-un flux de afaceri continuu.
O alternativă este poliţa specială, care asigură un număr de tranzacţii, cu
unul sau mai mulţi cumpărători, stabilite pe o perioadă de 12 luni.
O alta alternativă este poliţa generală pe cifra de afaceri, pe credit, prin care
se asigură toate afacerile realizate pe o perioadă de timp (de regulă 12 luni). Pentru
emiterea unei astfel de poliţe, societatea de asigurări face investigaţii în privinţa
agentului economic cu privire la:
- volumul afacerilor în anul anterior;
- volumul creditelor anterioare;
 3

- structura şi bonitatea cumpărătorilor;

- volumul creditelor furnizor;
- volumul tranzacţiilor estimate pe perioada de asigurare.
Poliţa de asigurare de credite interne nu acoperă integral paguba prin
intermediul despăgubirilor. Asiguratul suportă până la 20-25 % din pierdere,
practicându-se sistemul despăgubirilor limitate prin franchisă. Suma asigurată o
poate constitui, după caz:
- cifra de afaceri a asiguratului în perioada de referinţă;
- volumul tranzacţiilor cu partenerii nominalizaţi.

a.2. Asigurarea de credite externe

Contractul de export are ca obiect: livrarea de mărfuri, executarea de lucrări
sau prestarea de servicii, cesiunea de licenţe şi brevete de invenţii în favoarea unor
cumpărători sau beneficiari străini.
Întrucât, cel mai adesea, părţile contractante convin, prin contract, asupra
unui decalaj între momentul livrării şi momentul plăţii, furnizorul acordă
cumpărătorului extern un credit comercial şi, deci, furnizorul îşi asumă atât riscul
exportatorului pe credit, cât şi efectele de trezorerie ale operaţiilor de export cu
plata la termen.
Acest fapt implică blocarea resurselor financiare ale furnizorului o perioadă
de timp, iar deblocarea impune apelul la credite bancare.
Asigurarea creditelor bancare se corelează cu mecanismul formelor pe care
le îmbracă creditele la export:
- credit - furnizor;
- credit - cumpărător;
- credit - ajutoare din resurse publice.
Asigurarea creditelor de export acoperă o multitudine de riscuri care, privite
prin prisma momentului în care se pot produce, sunt grupate în:
- riscuri premergătoare semnării contractului;
- riscuri ulterioare semnării contractului.
Concurenţa tot mai puternică pe plan internaţional determină agenţii
economici să lanseze oferte ferme, valabile o anumită perioadă de timp.
Modificarea condiţiilor economice, în perioada de valabilitate a ofertei (preţ,
dobândă, curs valutar), poate genera, pentru exportatori, în cazul încheierii unor
contracte comerciale, o serie de pierderi care nu pot fi recuperate de la importatori.
În perioada premergătoare semnării contractului, ofertantul este obligat să
depună o cauţiune în favoarea cumpărătorului, care să-i garanteze acestuia că
ofertantul va încheia contractul, în condiţiile prevăzute în ofertă.
În faza ulterioară încheierii contractului, pot interveni o serie de riscuri:
- specifice intervalului dintre momentul semnării contractului şi livrarea
bunurilor;
- specifice intervalului dintre momentul livrării bunurilor şi încasării
contravalorii acestora.
 4

Contractul de asigurare pentru credite la export intră în vigoare, în cazul

aigurării creanţelor rezultate din vânzări de bunuri, la data la care s-a efectuat
prima livrare de bunuri şi drepturile asupra acestora au trecut asupra
cumpărătorului extern, iar în cazul asigurării creanţelor rezultate din prestări de
servicii, la data la care a început prestarea.
Răspunderea asigurătorului încetează la data ultimei scadenţe a creditului
acordat, dacă acesta a fost complet rambursat, în condiţiile nerambursării creditului
ca urmare a producerii unor riscuri excluse de asigurare, o dată cu plata
despăgubirilor de către asigurător şi în cazul denunţării sau rezilierii contractului
de asigurare.
Cele mai uzuale excluderi ale unui astfel de tip de poliţă se referă la:
reclamaţii pentru livrări de bunuri sau prestări de srevicii necorespunzătoare;
penalităţi sau orice alte pierderi în legatură cu nerespectarea obligaţiilor
contractuale;
- amenzi de orice fel;
- pierderi din diferenţe de curs valutar;
- pierderi rezultate ca urmare a producerii unor riscuri politice;
- pierderi provocate de război civil, revoluţie;
- pierderi provocate de calamităţi naturale.
Suma asigurată la un asemenea tip de poliţă nu poate depăşi valoarea din
factura externă. În general, suma asigurată se exprimă în valuta în care s-a încheiat
contractul comercial.
Franşiza se situează între 10 - 50 %, procent stabilit în funcţie de: bonitatea
şi solvabilitatea cumpărătorului; ramura economică; ţara în care se face exportul;
perioada de creditare.
Prima de asigurare se stabileşte pe baza cotaţiei de primă determinată de
asigurător în funcţie de criteriile enumerate.
În general, prima se achită anticipat şi integral, pe întreaga perioadă de
valabilitate a contractului. La asigurările încheiate pe perioade mai mari de 1 an,
prima poate fi achitată şi în rate anuale.
Plata despăgubirilor se face în baza unor documente care să ateste
insolvabilitatea debitorului sau neîndeplinirea obligaţiilor contractuale din cauze
comerciale.
Situaţiile cele mai frecvente se referă la:
- depăşirea perioadei de aşteptare prin neplată prelungită;
- iniţierea procedurii de faliment.
Constatarea şi evaluarea daunelor se efectuează de asigurător sau de experţi
desemnaţi de acesta. Pentru stabilirea despăgubirilor, din valoarea daunei se scad:
- plăţile efectuate de debitori până la producerea riscului asigurat;
- sumele obţinute din valorificarea garanţiilor;
- eventualele prime de asigurare datorate de asigurat până la sfârşitul
perioadei de asigurare;
- franşiza stabilită prin contractul de asigurare.
 5

a.4. Asigurarea creditelor de investiţii

Aceasta serveşte deţinătorului ei la asigurarea contului său de debitor pe
termen mediu şi lung.
Poliţa cea mai uzuală este poliţa generală pe cifra de afaceri (tranzacţiile
individuale se utilizează mai rar).
Acest tip de asigurare se foloseşte atât la asigurarea exporturilor de bunuri,
cât şi a celor de capital, sub formă de împrumuturi sau investiţii de capital. În
această direcţie a cunoscut o dezvoltare importantă asigurarea tranzacţiilor de
leasing. În multe state, această formă de garantare cade în sarcina unor organisme
guvernamentale.

b. Asigurarea de garanţii (de cauţiune)

Aceasta este o altă formă de asigurare prin care asigurătorul garantează că
debitorul îşi va îndeplini obligaţiile contractuale pe care le are faţă de creditor.
Cauţiunea reprezintă un serviciu similar celui oferit de bănci. Cele mai
utilizate forme se referă la: garanţii pentru licitaţii; garanţii de restituire a
avansului; garanţii pentru asigurarea serviciului de întreţinere; garanţii pentru
vamă; garanţii pentru îndeplinirea diverselor obligaţii faţă de organismele oficiale.
Garanţia de participare la licitaţii – se garantează faptul că, în cazul în care
câştigă licitaţia, debitorul va semna contractul şi va furniza garanţia, respectiv
cauţiunea de bună execuţie a contractului. Dacă debitorul nu va semna contractul
sau dacă nu va aduce cauţiunea, câştigătorul licitaţiei va fi următorul ofertant, iar
asigurătorul va plăti diferenţa dintre valoarea licitată de debitorul asigurat şi al
doilea ofertant.
Garanţia de restituire a avansului – este practicată în situaţia în care
creditorul prefinanţează debitorul prin plata unui avans. Astfel, se garantează
rambursarea sumei plătite cu anticipaţie, printr-o cauţiune a cărei valoare descreşte
proporţional cu valoarea lucrărilor executate.
Garanţia de bună executare a contractului presupune emiterea unei poliţe
de cauţiune prin care să fie garantată îndeplinirea la termen a obligaţiilor ce decurg
din contractul comercial.

Riscul valutar
Acesta apare ca urmare a faptului că, în relaţiile dintre asigurat şi asigurător,
se utilizează 2 monede: moneda naţională a exprtatorului şi o altă monedă în care a
fost încheiat contractul comercial extern.
Cursul de schimb poate fluctua de la o zi la alta, astfel, în schimbul valutar
pot apărea influenţe financiare care avantajează sau dezavantajează pe asigurat.
Pentru a se proteja de eventualele consecinţe nefavorabile, asiguratul poate
solicita asigurătorului inserarea în contractul de asigurare a unor clauze de schimb
valutar, în baza cărora societatea de asigurări preia riscul asupra sa.
Riscul valutar poate fi acoperit prin asigurare numai în condiţiile în care
perioada asigurabilă solicitată este de cel puţin 2 ani.
 6

Riscurile valutare, decurgând din tranzacţiile pe termen scurt, pot fi protejate

de băncile comerciale prin contracte de schimb la termen.

c. Asigurarea de fidelitate
Aceasta este o formă de asigurare prin care se oferă protecţie unei societăţi
împotriva unor prejudicii datorate unor acte de necinste ale personalului său.
Scopul asigurării este de a proteja asiguratul împotriva unor daune care ar
rezulta din încrederea acordată diferitelor persoane care administrează o parte din
activitatea sa.
Poliţa de asigurare protejează societatea împotriva daunelor provocate de
acte frauduloase sau de necinste ale personalului, indiferent dacă acesta acţionează
singur sau împreuna cu alte persoane. Societatea de asigurare plăteşte numai dauna
propriu-zisă, nu şi costurile suportate de asigurat pentru stabilirea pierderilor
înregistrate.Garanţiile de fidelitate se emit pentru fiecare persoana în parte, pentru
anumite posturi sau general, pentru toţi angajaţii unei societăţi.

II. Asigurarea riscurilor politice

Aceasta desemnează acoperirea de care dispune o societate comercială dintr-
o ţară pentru a-şi susţine activitatea de export, concretizată în contracte de livrare
şi pentru susţinerea propriilor investiţii în străinătate.
Riscurile politice cuprind o gamă variată de evenimente:
- naţionalizarea investiţiilor legată de expansiunea capitalului în ţările în
curs de dezvoltare
- dificultăţi în transferul banilor din ţara cumpărătorului;
- orice acţiune a unor guverne străine care duce la dificultăţi în respectarea
obligaţiilor contractuale
- război, război civil, revoluţie care impiedică realizarea obligaţiilor
contractuale
- riscurile privind cumpărătorii publici;
- retragerea sau neînnoirea licenţelor de export sau impunerea unor restricţii
la export;
- pierderi rezultate din imposibilitatea de a institui procese legale în ţara
cumpărătorului ca urmare a lipsei sau a proastei funcţionări a sistemului legal şi
juridic din ţara respectivă.

Întrebări de control
1. Cum pot fi structurate riscurile financiare şi politice?
2. Enumeraţi cinci evenimente care pot fi incluse în categoria riscurilor
politice.
3. Enumeraţi cele mai uzuale excluderi în cazul asigurarii creditelor de export,
suma asigurată, mărimea franşizei şi factorii care o influnţează.
4. Asigurarea de garanţii (cauţiune).
5. Asigurarea creditelor interne
 7

ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ

Aceasta are ca obiect acoperirea prejudiciului produs de asigurat unor terţe

persoane, în condiţiile în care asiguratul este răspunzător din punct de vedere legal.
Răspunderea civilă legală reprezintă temeiul în baza căruia o persoană poate
acţiona în instanţă o altă persoană sau organizaţie, care se presupune a fi vinovată
de producerea unor pagube prin nerespectarea legislaţiei în vigoare.
Răspunderea civilă presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor
condiţii:
- săvârşirea de către asigurat a unei fapte ilicite;
- dovada existenţei unui prejudiciu;
- existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a asiguratului şi
prejudiciul adus terţei persoane
- constatarea culpei asiguratului care a săvârşit fapta ilicită.
Conceptul de răspundere civilă legală este foarte important pentru că
societăţile de asigurare, care încheie asigurări de răspundere civilă, sunt obligate să
despăgubească, în numele asiguratului, numai dacă acesta este răspunzator legal să
plătească daune unei terţe persoane.
Riscurile asigurate
Prin încheierea contractului de asigurare se acordă despăgubiri pentru
sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare pentru
prejudiciul de care răspunde în faţa legii şi pentru cheltuielile de judecată la care
este obligat în procesul civil.
În cazul în care prejudiciul este provocat cu intenţie sau din neglijenţă,
societatea de asigurare nu va acordă despăgubiri.
De asemenea, există şi alte riscuri, care, în principiu, nu sunt acoperite prin
poliţele de asigurare de răspundere civilă.
Suma asigurată
Aceasta se stabileşte la valoarea stabilită de asigurat şi agreată de societatea
de asigurare, separat pentru deces, vătămări corporale sau pagube de bunuri.
În cazul persoanelor juridice, cuantumul acestei sume se determină în
funcţie de cifra de afaceri anuală estimată la încheierea contractului.
În cazul persoanelor fizice se poate aplica una din următoarele metode:
- metoda evaluării averii personale prezente şi viitoare,
- metoda evaluării averii personale prezente,
- metoda determinării sentinţei judecătoreşti maxime pentru vătămare
corporală sau deces.
O caracteristică a asigurărilor de răspundere civilă constă în stabilirea unei
sume asigurate pe perioadă şi a unei sume asigurate pe eveniment.
Evenimentul desemnează orice acţiune sau faptă a asiguratului, care
antrenează răspunderea civilă a acestuia şi care este acoperită prin poliţa de
asigurare.
 8

Indiferent de valoarea prejudiciului generat de asigurat, societatea de

asigurări nu va plăti despăgubiri mai mari decât valoarea sumei asigurate pe
eveniment. De asemenea, indiferent de numărul evenimentelor produse în perioada
asigurată, asiguratorul nu va acorda despăgubiri mai mari decât suma asigurată pe
perioadă.

PRODUSELE DE ASIGURARE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ

OFERITE PE PIAŢA ROMÂNEASCĂ
De inlocuit cu varianta actualizată cf. modificării reglementărilor
1. Cea mai cunoscută asigurare de răspundere civilă din ţara noastră şi care
se încadrează în categoria asigurărilor obligatorii, o reprezintă asigurarea de
răspundere civilă auto (RCA).
Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse
înmatriculării sau înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se
asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin
accidente de vehicule.
Contractul RCA se încheie pe o perioadă cuprinsă între o lună și 12 luni,
multiplu de o lună, în funcție de opțiunea asiguratului.
Contractul RCA conţine cel puţin următoarele informaţii:
a) datele de identificare şi datele de contact ale asigurătorului RCA;
b) datele de identificare şi datele de contact ale asiguratului, respectiv
proprietar şi/sau utilizator;
c) datele de identificare şi datele de contact ale intermediarului contractului
RCA;
d) datele de identificare şi datele tehnice ale vehiculului asigurat;
e) datele de identificare ale conducătorilor auto declaraţi;
f) valabilitatea contractului RCA şi data emiterii acestuia;
g) clasa bonus-malus;
h) prima de asigurare;
i) tariful aferent decontării directe, dacă asiguratul a optat pentru această
clauză;
j) numărul de rate, valoarea şi scadenţele acestora;
k) limitele de despăgubire;
l) condiţiile contractuale aplicabile asigurării RCA;
m) condiţii aplicabile decontării directe, dacă este cazul;
Limitele de despăgubire minime, în conformitate cu reglementările
europene, sunt:
a) pentru pagubele materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent
de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire este de 1.220.000 euro,
echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii
accidentului, comunicat de BNR;
 9

b) pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără

caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul
persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire este de 6.070.000 euro, echivalent
în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului,
comunicat de BNR.
În cazul în care în acelaşi eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane
şi valoarea totală a prejudiciilor depăşeşte limitele de despăgubire specificate în
contractul RCA, despăgubirea va fi stabilită în funcţie de cota-parte din valoarea
prejudiciului care revine fiecărei persoane îndreptăţite la despăgubire pentru
prejudiciile suferite în acelaşi accident.
Riscurile acoperite
Fără a se depăși limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în
condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a
contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru:
a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter
patrimonial;
b) prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere și înmatriculare, costuri cu
taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli
aferente diminuării valorii vehiculului după reparații, dovedite cu acte sau
expertiză;
c) costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului
asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin
documente emise în condițiile legii;
d) prejudicii reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului
avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opțiunii persoanei
prejudiciate;
e) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau
cheltuieli aferente în cazul soluționării alternative a litigiului dacă soluția este
favorabilă persoanei prejudiciate;
f) cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparținând terțului
păgubit, de la locul accidentului la locația în care se găsește centrul de constatare
daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului,
cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul
persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa
prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul.
Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul - pe drumuri
publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte şi în orice
alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat,
asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de răspundere prevăzută în
contractul RCA pentru:
a) prejudiciul produs de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat
vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a
remorcii, semiremorcii ori a atașului tractat de vehicul;
 10

b) prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat;

c) prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul îşi are cauza în
însuşirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea
accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate;
d) prejudiciile provocate terților, drept consecință a deschiderii uşilor
vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staționează,
de către pasagerii acestuia;
e) prejudiciile provocate terților, drept consecință a conducerii vehiculului
sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.
Asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru:
a) cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului
vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:
- într-un caz de forță majoră;
- din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate;
- din culpa exclusivă a unei terțe persoane.

Prevederi generale ale sistemului bonus-malus

Sistemul bonus-malus este format din categoria de bază B0, 8 clase de
bonus şi 8 clase de malus; clasa B0 este atribuită unui nou asigurat, fără istoric în
asigurare.
Reducerea sau majorarea stabilită conform sistemului bonus-malus se aplică
tarifelor practicate de către asigurătorul RCA la care potenţialul asigurat urmează
să încheie contractul RCA, în vigoare la data la care se încheie contractul RCA.
Perioada de referinţă este anul calendaristic anterior datei de intrare în vigoare a
contractului RCA.
Pentru aplicarea unui malus sunt luate în calcul evenimentele pentru care
este plătită o daună în perioada de referinţă, în care se reţine responsabilitatea
totală sau parţială a conducătorului auto.
În cazul neînregistrării unor daune plătite în perioada de referinţă, asiguraţii
beneficiază de un bonus, respectiv o reducere a primei de asigurare. Clasa de
bonus se păstrează pe perioada anului calendaristic în care se încheie contractul
RCA indiferent de perioada asigurată. Dacă în perioada de referinţă sunt
înregistrate daune plătite, asiguraţii sunt penalizaţi prin aplicarea unui malus,
respectiv majorarea primei de asigurare prin penalizarea cu două clase pentru
fiecare eveniment pentru care s-a plătit o despăgubire. În situaţia în care un
asigurat persoană fizică deţine mai multe vehicule, asiguratul beneficiază de
aceeaşi clasă a sistemului bonus-malus pentru toate vehiculele. În situaţia în care
un asigurat persoană juridică deţine mai multe vehicule, sistemul bonus-malus se
aplică distinct pentru fiecare vehicul în parte.
Constatarea amiabilă de accident
Pentru evenimentele în care au fost implicate două vehicule asigurate, din
care au rezultat numai prejudicii materiale, avizarea daunei se poate face şi în baza
formularului "Constatare amiabilă de accident".
 11

Completarea şi semnarea formularului "Constatare amiabilă de accident"

reprezintă descrierea unui cumul de elemente şi fapte care contribuie la
soluţionarea dosarelor de daună, nereprezentând o recunoaştere a răspunderii
conducătorilor auto. Formularul "Constatare amiabilă de accident" poate fi utilizat
în relaţia cu asigurătorii fără a mai fi necesară întocmirea documentelor de
constatare de către poliţia rutieră, numai dacă este completat şi semnat de către
ambii conducători de vehicule implicaţi în accident. În situaţia în care unul dintre
vehicule este staţionat sau parcat, formularul poate fi completat şi de către
proprietarul sau utilizatorul acestuia. Asigurătorii RCA stabilesc dreptul la
despăgubiri cu respectarea condiţiilor contractuale şi ale dispoziţiilor legale în
vigoare. Domeniul de aplicare Formularul "Constatare amiabilă de accident" poate
fi utilizat în România indiferent de locul producerii accidentului.
Decontarea directă între asigurătorii RCA
Decontarea directă între asiguratorii RCA este aplicabilă la îndeplinirea
cumulativă a următoarelor condiții:
a) accidentele auto se produc pe teritoriul României;
b) vehiculele implicate în accidentele auto sunt înmatriculate/înregistrate în
România;
c) prejudiciile sunt produse exclusiv vehiculelor;
d) ambele vehicule implicate în accidentul auto au asigurare RCA valabilă la
data evenimentului;
e) prejudiciile exclud vătămările corporale.
Serviciul de decontare directă se ofertează obligatoriu de către asigurător,
dar achiziția acesteia este opțională de către asigurat.

2. Altă formă de asigurare de răspundere civilă din ţara noastră este şi

asigurarea de răspundere civilă profesională.
Aceasta are rolul de a proteja asiguratul, persoana fizică sau persoana
juridică, împotriva prejudiciilor pe care le pot provoca unor terţe persoane.
În ţările dezvoltate, încheierea unei asemenea poliţe constituie una din
condiţiile principale pentru practicarea unor profesii.
În ţara noastră, legislaţia în domeniu se situează sub standardele europene.
Singurele profesii pentru care se cer asigurări de răspundere civilă sunt : experţii
contabili; contabilii autorizaţi - evaluatori; experţii tehnici.
Asigurarea de răspundere profesională practicată pe piaţa românească se
adresează următoarelor categorii de profesii: constructori; medici; contabili –
evaluatori; experţi tehnici; consultanţi; managerii; avocaţi.
Prin activitatea lor, aceste categorii profesionale pot aduce prejudicii
persoanelor pentru care lucrează.
Prin asigurarea de răspundere civilă se garantează plata acestor prejudicii, în
condiţiile în care prejudiciul se încadrează în categoria riscurilor asigurate.
În general, despăgubirile se acordă pentru:
 12

- daune materiale produse din culpa asiguratului, persoană fizică sau

juridică, precum şi din culpa altor persoane pentru care asiguratul răspunde potrivit
legii;
- cheltuielile de judecată, la plata cărora este obligat asiguratul prin
hotărâre judecătorească;
- despăgubiri la care este obligat asiguratul, ca urmare a pierderii sau
distrugerii unor documente, etc.
Ca în orice contract de asigurare, şi în cazul acestor poliţe există anumite
situaţii excluse, în mod expres, de la asigurare, cum ar fi:
- prejudiciile cauzate de actele desfăşurate de asigurat în afara unui
contract cu clientul său;
- pagubele produse cu intenţia de asigurare;
- pretenţii referitoare la răspunderea asiguratului pentru pagubele
produse hârtiilor de valoare, documentelor, registrelor, pietrelor scumpe,
obiecte de valoare artistică, etc.
- pretenţii referitoare la pagubele produse de război, invazie, confiscare,
sechestrare, etc.

Alături de asigurarile de răspundere profesională, pe piaţa românească

întâlnim şi alte tipuri de asigurări de răspundere civilă, cum ar fi:
- asigurarea de răspundere a transportatorului, în calitate de cărăuş, pentru
mărfurile transportate;
- asigurarea de răspundere civilă a persoanelor fizice, alta decât cea
profesională;
- sigurarea de raspundere civilă a conducătorilor de autovehicule, cu
valabilitate în afara teritoriului României (Cartea verde).
Ca o caracteristică generală a acestor tipuri de asigurare în ceea ce priveşte
suma asigurată, este aceea că există două categorii de limite:
 limită de sumă pe perioada asigurată şi
 limită de sumă pe fiecare eveniment produs în perioada de valabilitate a
contractului.
Despăgubirile acordate de fiecare dosar de daună nu vor putea depăşi suma
maximă asigurată pe eveniment.

Întrebări de control
1. Ce condiţii trebuie să îndeplinească răspunderea civilă legală pentru a face
obiectul despăgubirii prin asigurare?
2. Suma asigurată în asigurarea de răspundere civilă.
3. Asigurarea de răspundere civilă auto.
4. Asigurarea de răspundere civilă profesională.
 13

ASIGURĂRI DE PERSOANE

Consideraţii generale
Asigurările de persoane au drept scop protecţia persoanelor fizice împotriva
unor riscuri care pot afecta integritatea corporală sau viaţa asiguratului.
Protecţia prin asigurarea persoanelor se realizează de către societatea de
asigurare, prin garantarea plăţii unei indemnizaţii, în ipoteza producerii
evenimentului asigurat.
În funcţie de riscul acoperit, asigurările de persoane pot fi structurate în:
A. asigurări de viaţă, care pot fi:
1. asigurări de supravieţuire;
2. asigurări de deces;
3. asigurări mixte;
B. asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă - de accidente, de
boală.
Ambele categorii de asigurare au ca obiect persoanele fizice. În primul caz,
prin prisma protecţiei de risc, este vizată viaţa, iar în al doilea caz, prin prisma
protecţiei pentru riscuri de accidente, boala şi alte riscuri.
Între cele două ramuri specifice de asigurări există o serie de elemente
comune:
1. asiguratul poate să încheie, după caz, unul sau mai multe contracte de
asigurare împotriva aceluiaşi risc sau a unui complex de riscuri, pentru sume
variate (acest tip de asigurare se încheie, în general, condiţionat de vârstă, starea
sănătăţii, etc.);
2. au ca titular persoana, dar, în anumite forme de asigurare, pot avea ca
referinţă grupuri de persoane (familia, un grup profesional);
3. suma asigurată se stabileşte în mod forfetar, de către asigurat, în funcţie
de posibilităţile şi necesităţile sale financiare;
4. la producerea evenimentului asigurat, asiguratul sau beneficiarul de
asigurare poate fi indemnizat pentru toate contractele de asigurare încheiate cu
diferite societăţi de asigurare;
5. suma asigurată se plăteşte asiguratului indiferent de drepturile care i s-ar
cuveni din alte contracte de asigurare;
6. suma asigurată cuvenită beneficiarului nu poate fi urmărită de creditorii
asiguratului;
7. asiguratorul nu plăteşte suma în cazul în care evenimentul asigurat s-a
produs prin comiterea de către asigurat a unor fapte penale în mod intenţionat sau a
fost cauzat de acţiuni de război;
8. beneficiarul de asigurare este exclus din această calitate dacă a provocat
intenţionat decesul asiguratului.
Între asigurarea de viaţă şi alte asigurări de persoane, deşi înrudite prin
subiectul asigurării, există şi deosebiri. Astfel, acestea se deosebesc prin riscul sau
 14

complexul de riscuri asigurate şi, mai ales, prin mecanismul asigurării şi prin
tehnicile de asigurare.

A. ASIGURĂRI DE VIAŢĂ
Clasificarea asigurărilor de viaţă
De-a lungul timpului, asigurările au fost clasificate după mai multe criterii.
Prima clasificare a acestora după anul 1990 a fost realizată de Legea nr. 136
din 1995 privind asigurările şi reasigurările în România. Această lege încadra
asigurările de viaţă în categoria asigurărilor de persoane, alături de asigurările de
accidente.
În prezent, Legea nr. 403 din 2004 pentru modificarea şi completarea Legii
nr.32 din 2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor face o
nouă clasificare a asigurărilor de viaţă, de data aceasta pe clase, astfel:
Clasele de asigurări de viaţă sunt:
I. Asigurări de viaţă, anuităţi şi asigurări de viaţă suplimentare, care cuprind:
a) asigurări de viaţă care includ: asigurarea la termen de supravieţuire,
asigurarea de deces, asigurarea la termen de supravieţuire şi de deces (mixtă de
viaţă), asigurarea de viaţă cu rambursarea primelor, asigurarea de căsătorie,
asigurarea de naştere;
b) anuităţi (asigurări de tip rentă);
c) asigurări de viaţă suplimentare: asigurări de deces din accident, asigurări
de vătămări corporale, asigurări de incapacitate permanentă din boală, asigurări de
incapacitate permanentă din accident, asigurări de incapacitate temporară din
boală, asigurări de incapacitate temporară din accident, asigurări de spitalizare,
asigurări de cheltuieli medicale, asigurări de boli grave, asigurări de şomaj, când
acestea sunt subscrise suplimentar unui contract de asigurări de viaţă;
II. Asigurări de căsătorie, asigurări de naştere
III.Asigurări de viaţă şi anuităţi care sunt legate de fonduri de investiţii - tip
unit-link
IV.Asigurări permanente de sănătate
Riscurile acoperite de o asigurare de viaţă
• riscul de deces - dacă în decursul perioadei de asigurare, se produce
decesul asiguratului, beneficiarul sau beneficiarii vor primi suma asigurată.
• riscul de supravieţuire - dacă la expirarea contractului de asigurare
asiguratul este în viaţă, el va primi suma asigurată, fie sub formă de pensie, fie
într-o sumă unică.
Societăţile de asigurare care oferă asigurări de viaţă acoperă riscul standard,
respectiv riscul de deces. În ţările cu tradiţie în asigurări, cea mai mare parte a
populaţiei are încheiată o asigurare de viaţă. Acest lucru este necesar şi firesc
datorită grijii pe care fiecare o are şi trebuie sa o aibe faţă de familie. Elementul de
protecţie financiară este decisiv. Totuşi, pentru că nu întotdeauna acest tip de
 15

asigurare este foarte atrăgător, societăţile de asigurare combină în produsele oferite

elementul de protecţie cu cel de economisire sau de investiţie. Astfel, dacă
asiguratul trăieşte la expirarea contractului suma asigurată îi va fi plătită lui. La
aceste riscuri de bază se adaugă şi altele, care pot fi ataşate la contract sub forma
clauzelor suplimentare.
Protecţia prin asigurare începe după plata primei de asigurare.
Mecanismul asigurărilor de viaţă
Asigurările de viaţă au un grad de complexitate ridicat, atât prin natura
riscurilor, cât şi prin formele şi tehnicile de realizare a lor.
Ele au, după caz, o funcţie de protecţie de risc sau o funcţie de economisire,
dar pot şi îmbina aceste două funcţii în cadrul asigurărilor mixte.
Elementele generale ale mecanismului asigurărilor de viaţă sunt:
- au caracter facultativ;
- se încheie cu persoane cuprinse între anumite limite de vârstă, pe durate de
asigurare egale sau nu cu durata plăţii primelor de asigurare exprimate în ani;
- perioada de asigurare şi perioada de plată a primelor de asigurare se află în
- corelaţie cu suma asigurată, care are un plafon minim la perioade de asigurare de
peste 10 ani;
- persoanele cu o invaliditate permanentă mai mare de 50 % nu sunt primite
în asigurare;
- prin contract se asigură o singură persoana, dar există şi excepţii, în cazul
asigurărilor familiale;
- tariful de prime este diferit pe forme şi variante ale asigurării;
- primele de asigurare sunt: crescătoare, în funcţie de grupele de vârstă ale
asiguraţilor; descrescătoare, în raport cu durata contractului şi durata plăţii
primelor de asigurare.
La toate variantele de asigurări de viaţă la care plata sumei asigurate se face
şi la expirarea perioadei de asigurare, se impune, cu necesitate, constituirea
rezervei matematice. Prin urmare, prima are în structura sa: prima de risc - pentru
acoperirea sumei asigurate, în caz de invaliditate sau deces în cursul perioadei de
asigurare şi rezerva matematică - ca exprimare a unui act de economie.
Constituirea rezervei matematice determină efecte specifice în tehnica
asigurării de viaţă, şi anume:
- reactivarea contractului;
- continuarea asigurării pe baza unei sume depuse, mai reduse;
- răscumpărarea;
- acordarea unor împrumuturi.
O particularitate care intervine în asigurările de viaţă este anticipaţia, care
reprezintă prima rată, inclusiv taxa de poliţă care se plăteşte la semnarea
declaraţiei.
Răspunderea societăţii de asigurare începe în momente diferite, în funcţie de
risc, dar variabile de la o societate la alta.
 16

Asigurările de viaţă îmbracă în prezent un număr mare de forme,

determinate de nevoile tot mai variate ale clienţilor. Cele mai multe dintre ele au
apărut în ultimele decenii. Formele concrete ale asigurărilor de viaţă diferă de la o
ţară la alta şi chiar de la o perioadă la alta. Societăţile de asigurări oferă o gamă
largă de produse de asigurări de viaţă, fiecare acoperind alte riscuri şi purtând
denumiri comerciale diferite.
Orice persoană poate încheia una sau mai multe asigurări de viaţă.
Specialiştii în materie apreciază că asigurările de viaţă pot fi încadrate în
următoarele categorii:
1. Produse tradiţionale
Asigurările de viaţă tradiţionale sunt poliţe de asigurare care oferă celor care
le deţin beneficii (materiale) considerabile şi garantate, care se pot ridica în urma
decesului sau la maturitate (la sfârşitul perioadei pentru care a fost încheiată, în
cazul în care există o componentă investiţională a asigurării).
Asigurătorul trebuie să acorde aceste garanţii indiferent de costurile pe care
le implică şi să întreprindă toate măsurile potrivite pentru a rămâne solvabil, din
respect pentru client şi ca cerinţă a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. în
acest caz, asigurătorul trebuie să investească cu precauţie sporită, în special în
obligaţiuni guvernamentale sau alte titluri de valoare foarte sigure. Clientul
beneficiază, astfel, de produse sigure.
Solvabilitatea asigurătorului (capacitatea sa de a putea plăţi despăgubirile în
orice moment, indiferent de costuri) este prevăzută în contractul încheiat cu
clientul, dar şi în regulile stabilite de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Cele
mai des întâlnite tipuri de asigurări de viaţă tradiţionale sunt:
Asigurarea de viaţă pe termen limitat
Asigurarea de viaţă pe termen nelimitat
Asigurarea mixtă de viaţă
Asigurarea mixtă redusă
Asigurarea de studii (tip student)
Asigurarea dotă (de tip zestre)
Asigurarea majorat
Asigurarea pentru ipotecă
Asigurarea de rentă
1. Asigurarea de viaţă pe termen limitat
Aceasta este cea mai simplă formă de asigurare de viaţă, se încheie pe o
perioadă determinată de timp şi acoperă doar riscul de deces. Asiguratul va plăti
periodic prima de asigurare (care va fi stabilită în funcţie de durată şi suma
asigurată), în schimbul acesteia, beneficiarul asigurării va încasa suma asigurată la
decesul asiguratului, conform contractului încheiat. Beneficiarul poate fi orice
persoană desemnată de asigurat.
 17

Dacă mediul economic avut în vedere este unul inflaţionist, suma asigurată
poate fi protejată printr-o clauză specială, ceea ce implică şi adaptarea primei de
asigurare.
Ceea ce este caracteristic acestui tip de asigurare este faptul că suma va fi
plătită beneficiarului doar dacă decesul asiguratului intervine în perioada de
valabilitate stabilită prin contract. Dacă la expirarea contractului asiguratul este în
viaţă, asigurătorul este exonerat de la orice obligaţie de plată. De aceea nici prima
de asigurare nu este foarte mare în comparaţie cu celelalte tipuri de asigurări.
Beneficiarii acestei asigurări pot fi: soţul supravieţuitor, copiii, fraţii,
surorile, părinţii sau alte persoane desemnate de asigurat.

2. Asigurarea de viaţă pe termen nelimitat

Acest tip de asigurare acoperă riscul de deces al asiguratului până la o vârstă
înaintată a acestuia (95-100 ani). De obicei se impune în contract ca asiguratul să
plătească primele de asigurare până la data (momentul) pensionării. Riscul de
deces este acoperit pe toată perioada cuprinsă între momentul încheierii asigurării
şi atingerea vârstei respective. În cazul decesului asiguratului suma pe care o
primeşte beneficiarul e mult mai mare decât în cazul poliţei de asigurare de viaţă
pe termen limitat. Diferenţa faţă de asigurarea pe termen limitat constă în mărimea
primei de asigurare şi în faptul că, dacă asiguratul împlineşte vârsta precizată în
contract, va primi suma asigurată actualizată (se ia în calcul şi rata inflaţiei).

3. Asigurarea mixtă de viaţă

Este una dintre asigurările de viaţă cele mai solicitate de persoanele fizice.
Deosebirea principală faţă de asigurarea de viaţă tipică constă în faptul că acoperă
şi riscul de supravieţuire, în afara riscului de deces. Astfel, asigurătorul va plăti
asiguratului sau beneficiarului suma asigurată în orice condiţii. Dacă asiguratul
decedează în perioada de asigurare, suma asigurată revine beneficiarului menţionat
în poliţă; dacă asiguratul este în viaţă la data expirării contractului, atunci el
primeşte personal suma asigurată. Aşadar, orice s-ar întâmpla, asigurătorul
efectuează o plată. Astfel se acordă o protecţie dublă (în cazul decesului şi al
supravieţuirii), iar primele de asigurare plătite de contractant sau de asigurat
reprezintă o formă de economisire care poate fi valorificată la data expirării
contractului.
Contractul de asigurare se încheie pe o perioadă cuprinsă între anumite
limite (5-20 de ani), cu condiţia ca asiguratul sa nu depăşească o anumită vârstă
(de obicei 75 de ani) la expirarea contractului. Prima de asigurare se stabileşte
ţinând cont de anumiţi factori: durata pe care se încheie contractul, starea de
sănătate a asiguratului, vârsta şi sexul asiguratului, clauzele suplimentare ataşate
contractului.
Principalul avantaj al asigurării mixte este faptul că primele reprezintă o
formă de economisire care poate fi valorificată nu numai la expirarea perioadei.
Accesul la fond există şi în perioada asigurată, iar în cazul în care contractantul
doreşte retragerea banilor, el renunţă la poliţă (reziliază contractul). În această
 18

situaţie, asiguratul va primi o sumă denumită valoare de răscumpărare. Valoarea

de răscumpărare creşte odată cu trecerea timpului şi cu apropierea termenului de
expirare a contractului. Dezavantajul este că în cazul în care asiguratul vrea să
retragă banii economisiţi înainte de expirarea poliţei va trebui sa renunţe la ea.
Primele de asigurare se stabilesc în funcţie de suma asigurată, care este, în
general, nelimitată pentru acest tip de poliţă. Prima de asigurare este mai mare
pentru că sunt acoperite două riscuri.

4. Asigurarea mixtă redusă

Acest tip de asigurare presupune posibilitatea de rambursare a primelor
aferente riscului de supravieţuire, rămânând la asigurător doar prima aferentă
riscului de deces. In cazul în care, la expirarea perioadei de asigurare, asiguratul
este în viaţă, el beneficiază de suma asigurată; dacă el decedează, asigurătorul va
plăti suma primelor de asigurare înregistrate până la momentul decesului la care,
de regulă, se adaugă şi cota corespunzătoare participării la profit pentru partea din
rezervele matematice investite de asigurător. Ca şi în cazul asigurării mixte de
viaţă, şi aici suma asigurată este nelimitată, cel care îi decide nivelul fiind
contractantul.

5. Asigurarea de tip student (asigurare de studii)

Acest produs are drept scop economisirea unor fonduri pentru perioada de
studii a copiilor, chiar în condiţiile în care plătitorul (contractantul) nu
supravieţuieşte până la momentul începerii acestora. Contractantul poate fi
părintele sau tutorele beneficiarului. Primele de asigurare vor fi plătite de asigurat
(părintele sau tutorele copilului) până la începerea studiilor, urmând ca beneficiarul
(copilul) să intre în posesia rentelor la vârsta specificată în contract (vârsta
studiilor universitare).
Durata de plată a rentelor poate fi de 4 sau 5 ani. La opţiunea asiguratului se poate
plăti suma integrală la împlinirea vârstei de începere a studiilor, dar într-o
proporţie de 90-95% din suma totală a rentelor, pentru că asigurătorul nu mai poate
capitaliza sumele respective pe perioada de 4-5 ani stabilită în contract.
Asigurătorul va plăti chiar dacă una dintre părţi (asigurat sau beneficiar) va deceda,
asumându-şi obligaţiile de plată a rentelor în cazul decesului asiguratului pe
parcursul perioadei de asigurare sau transformând poliţa într-o asigurare mixtă de
viaţă în cazul decesului beneficiarului. Dacă decesul beneficiarului are loc în
perioada de plată a rentelor, acestea vor fi încasate de către asigurat ca o sumă
forfetară sau tot periodic. O astfel de asigurare se poate încheia pe o perioadă
stabilită de asigurător (minimum 9 sau 10 ani), în funcţie de numărul de ani ales
pentru plata rentelor, iar primele trebuie plătite, indiferent de nivelul sumei
asigurate, într-un interval de cel puţin cinci ani.

6. Asigurarea de tip zestre (asigurarea dotă)

Această asigurare oferă protecţie faţă de riscul de deces al persoanei
asigurate (părintele sau tutorele copilului), beneficiarul (copilul) primeşte suma
 19

asigurată la împlinirea unei anumite vârste (20-25 ani) sau atunci când se
căsătoreşte. Este un produs asemănător asigurării de tip student, deosebirea constă
în aceea că suma asigurată se plăteşte integral şi nu eşalonat1. În cazul decesului
contractantului, copilul va beneficia de această sumă la termenul convenit, iar în
cazul decesului beneficiarului, poliţa devine asigurare mixtă de viaţă.
7. Asigurarea de tip majorat
Pentru a asigura copilului un viitor se poate încheia o asigurare de viaţă tip
„majorat". Această asigurare este atât un program de economii cât şi o formă de
protecţie şi se aseamănă întrucâtva cu cele două anterioare.
În cadrul acestui program, asiguratul poate fi tatăl, mama sau o rudă a
copilului beneficiar. Asigurarea acoperă atât cazurile în care asiguratul este în viaţă
la data la care copilul împlineşte vârsta de 18 ani, cât şi cazurile în care acesta
decedează înainte de această dată. La data la care copilul beneficiar împlineşte
vârsta majoratului, asiguratul poate opta pentru plata indemnizaţiei de asigurare
sau pentru prelungirea anuală a contractului până când copilul va împlini 25 de ani,
va începe studiile superioare sau se va căsători. Plata indemnizaţiei se poate face şi
sub formă de rentă. În cazul în care asiguratul decedează înainte de majoratul
copilului, asigurarea rămâne în vigoare, fiind scutită de plata primelor de asigurare.

8. Asigurarea de rentă (anuitatea)

Anuitatea este un contract ce asigură o sumă fixă care se plăteşte periodic pe
timpul vieţii asiguratului în schimbul unei prime de asigurare care se plăteşte o
singură dată sau în forma unei serii de prime.
Printr-o asigurare de rentă2, asigurătorul plăteşte o indemnizaţie periodică.
în funcţie de perioada de plată a acesteia se disting:
Renta cu rată fixă - indemnizaţia de asigurare se plăteşte indiferent dacă
asiguratul mai trăieşte sau nu. În momentul în care începe plata acestei rate fixe,
este important dacă asiguratul mai este sau nu în viaţă (în caz negativ, se plăteşte
suma asigurată beneficiarului); ea se plăteşte pe o anumită perioadă (un număr
stabilit de ani).
Renta viageră - pentru primirea unei indemnizaţii de rentă viageră,
asiguratul (sau, în cazul în care avem de-a face cu mai mulţi asiguraţi, cel puţin
unul dintre aceştia) trebuie sa fie în viaţă. Asigurarea este încheiată pe „viaţa"
asiguratului. O asigurare de rentă viageră poate fi încheiată şi în favoarea mai
multor persoane. In astfel de situaţii, la moartea unuia dintre asiguraţi, renta
viageră se transferă asupra vieţii celuilalt.
Indemnizaţia de rentă viageră se acordă trimestrial, mai rar lunar.
Asigurătorul preferă însă să o acorde, dacă se poate, semestrial sau chiar anual,
pentru a beneficia mai mult timp de sume mari pentru investiţii şi pentru că astfel
se reduc cheltuielile de administrare a contractului.

1
V. Ciurel, asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici internaţionale, Ed. AII Beck, Bucureşti,
2000, p. 450.
2
Badea G. Dumitru - Insurance and reinsurance. Ed. Economică. Bucureşti, 2003.
 20

În cazul asigurării de rentă viageră există următoarele situaţii speciale:

- asigurarea de rentă viageră cu rambursare - în cazul decesului asiguratului
se rambursează primele de asigurare deja plătite. Primele plătite pentru o
rentă cu rambursare sunt mai mari decât cele plătite pentru o rentă fără
rambursare;
- asigurarea de rentă viageră fără rambursare - în cazul decesului asiguratului
nu se rambursează primele de asigurare deja plătite, avantajul fiind plătirea
unor prime mai reduse decât în cazul rambursării.
Plata rentei se poate face în două moduri: imediat după semnarea
contractului de asigurare sau la o dată ulterioară (la împlinirea unei anumite vârste,
după ieşirea la pensie).
In cazul asigurării pe bază de rente viagere există şi posibilitatea cuprinderii
a doua persoane asigurate. Prin asigurarea de rentă viageră pentru două persoane
se acordă o indemnizaţie periodică în condiţii de supravieţuire sau de deces al
primului asigurat. Ea poate fi comparată cu asigurările mixte de viaţă. Se foloseşte
în special pentru alocaţie pentru pensia de bătrâneţe, respectiv pentru pensia de
urmaş, pentru soţ sau soţie.
Prima de asigurare poate fi unică sau pot fi achitate prime periodice (lunare,
trimestriale, semestriale, anuale) pe perioada de valabilitate a contractului de
asigurare.

9. Asigurarea pentru ipotecă

Este o poliţă încheiată la cererea creditorului (banca, spre exemplu) în cazurile în
care debitorul (asiguratul, în acest caz) doreşte să achiziţioneze un teren sau o
locuinţă. Suma asigurată va fi încasată de către bancă în cazul decesului asigura-
tului, pentru a-şi putea recupera sumele restante neplătite de către asigurat
(debitor).
Este produsul prin care un creditor (de obicei o bancă) se asigură că, în cazul
în care debitorul decedează, va încasa sumele restante neplătite.
Există mai multe forme de ipotecă în funcţie de modul de rambursare a
creditelor, dintre care cele mai frecvent întâlnite sunt următoarele:
a) Ipoteca liniară - debitorul şi creditorul stabilesc rambursarea creditului
într-un anumit număr de ani, pe baza achitării anuale a unei rate fixe. De aceea se
încheie o asigurare de deces, care garantează achitarea sumei rămase în cazul în
care debitorul decedează înainte de rambursarea integrală a creditului. Debitul
global (rata + dobânda) scade anual, pentru că la rata plătită nu se mai percepe
dobândă (dobândă per sold). Asigurarea va urma această evoluţie a creditului,
capitalul său fiind de asemenea în descreştere liniară.
Ipoteca pe bază de anuitate se caracterizează prin plata dobânzii şi a ratei
printr-o sumă fixă anuală, denumită anuitate. Spre deosebire de ipoteca liniară,
suma plătită periodic nu se micşorează. Şi în acest caz capitalul asigurat suferă o
descreştere paralelă cu cea a debitului.
 21

Ipoteca pe bază de asigurare mixtă se practică în contractul de credit şi în

contractul de asigurare de deces.
Ipoteca pe baza unei asigurări de viaţă cu amortizare sub forma unei prime de
economisire are la bază o asigurare de viaţă prin care asigurarea se divide într-o
asigurare de risc (cu capital egal cu suma împrumutată) şi o asigurare de eco-
nomisire. Creditorul acordă pentru primele de asigurare de economisire o compen-
saţie la dobândă egală cu dobânda ipotecii. Premisa în cazul de faţă o constituie
suma împrumutată, care trebuie rambursată la termenul scadent. In funcţie de
această sumă şi de valoarea dobânzii ipotecii, este stabilită valoarea primei de
asigurare de economisire şi chiar pentru perioada pe care a fost stabilită dobânda
ipotecii (de regulă, 10-15 ani). în caz de prelungire ulterioară, prima de
economisire este recalculată pe baza noii dobânzi de ipotecă contractate. Dacă
aceasta este mai mare decât dobânda iniţială, prima de economisire scade pentru
perioada următoare. Dacă dobânda pe ipotecă este mai mică, atunci prima de
economisire creşte.
Prin această formă de asigurare, pe perioada derulării contractului pot să existe mai
multe sau mai puţine datorii anuale fixe şi, în acelaşi timp, asiguratul poate obţine
o sumă egală cu creditul în caz de deces sau de supravieţuire, atât pe perioada
derulării contractului, cât şi după expirarea acestuia.
Ea este mai avantajoasă decât ipoteca combinată cu o asigurare mixtă. In
cazul unei asigurări mixte, asigurătorul lucrează cu o dobândă calculată fixă.
Dobânda ipotecii este întotdeauna mai mare, astfel încât, în cazul ipotecii pe baza
unei asigurări de viaţă cu amortizare sub forma unei prime de economisire,
asigurătorul ia în calcul un profit mai mare şi, de aceea, prima poate fi mai mică.
Dezavantajul acestei ipoteci este acela că, la sfârşitul perioadei stabilite,
valoarea capitalului va fi egală cu cea a creditului acoperit, în timp ce, în cazul
asigurării mixte, capitalul poate să crească prin împărţirea profitului, astfel încât
după rambursarea datoriei se mai poate acorda o suma în plus.

2. Produse Unit-linked
Dacă în cazul asigurărilor de viată tradiţionale riscul investiţiei aparţine
companiei de asigurări (în consecinţă asigurătorul va investi banii cu mare
prudenţa, de obicei în depozite bancare şi obligaţiuni de stat, care deşi nu aduc
profituri mari, sunt sigure), la asigurările unit-linked riscul investiţiei aparţine
contractantului, beneficiile obţinute din investiţii depinzând de performanţa
fondurilor de investiţie create şi puse la dispoziţie de asigurător.
Aceste produse pot avea în structura lor următoarele componente:
Componenta de protecţie, care este reprezentată de o asigurare de viaţă pe
termen nelimitat, pentru care plata primelor eşalonate se face până la împlinirea
vârstei de pensionare, iar pe perioada protecţiei suma asigurată (aleasă de client)
este garantată de asigurător. În cazul decesului asiguratului, beneficiarul va încasa
valoarea maximă dintre suma asigurată şi valoarea contului său la momentul
 22

respectiv. Suma asigurată este stabilită de către client între o valoare maximă şi
una minimă, în funcţie de vârsta sa şi de prima plătită, iar valoarea contului este
reprezentată de echivalentul valoric al unit-urilor deţinute în fondurile financiare
ale asigurătorului.
Componenta investiţională constă în cumpărarea de unităţi de cont (unit-
uri) în fondurile financiare constituite de asigurător. Aceste fonduri sunt fonduri
interne, închise, reprezentând un portofoliu de diverse tipuri de active financiare
administrate de asigurător exclusiv în scopul asigurării. In mod normal,
asigurătorul creează mai multe fonduri din care asiguratul are posibilitatea să
aleagă. Contractantul asigurării va avea acces la aceste fonduri doar prin
intermediul asigurărilor unit-linked, iar prima de asigurare plătită va fi destinată în
întregime achiziţionării de unit-uri în fondurile financiare.
Un unit reprezintă o diviziune a fondurilor financiare, asigurând clientului
dreptul de a participa la performanţa acestora. Valoarea unui unit se stabileşte
săptămânal, la momentul evaluării fondurilor, regăsindu-se în preţul de vânzare.
Acest preţ este folosit pentru evaluarea costului asigurării de viaţă în momentul în
care clientul optează pentru retragerea de lichidităţi sau atunci când întrerupe
contractul şi doreşte să obţină echivalentul valoric al conţinutului său.
Plata primelor se poate face anual, semestrial, trimestrial, lunar, dar şi în
orice moment atunci când se doreşte mărirea părţii de investiţie. Contractantul
poate alege procentul în care prima se va aloca între diferitele fonduri şi poate în
orice moment să schimbe gratuit aceste procente (cote) de alocare.
Preţul de cumpărare reprezintă preţul la care clientul poate cumpăra unit-
uri în fondurile finaciare menţionate. Cu alte cuvinte, banii plătiţi de client sub
forma primelor de asigurare sunt transformaţi în unit-uri în funcţie de acest preţ.
Componenţa rentelor apare doar în cazul asigurărilor unit-linked la care
există posibilitatea transformării valorii contului la expirarea contractului. Ea
constă în transformarea, la sfârşitul perioadei de plată a primelor (la vârsta
pensionării), a valorii contului contractantului în rente lunare.

Trăsături ale produselor unit-linked

 prima dc asigurare nu este fixă, clientul poate modifica oricând mărimea
primelor de asigurare;
 clientul poate alege suma asigurată între un minim şi un maxim, stabilite în
funcţie de vârsta asiguratului şi de valoarea primei plătite şi poate fi modificată
oricând, dar suma respectivă este garantatăa pe toata durata contractului;
 plata primelor de asigurare este eşalonată şi există posibilitatea modificării
frecvenţei de plată la fiecare aniversare a contractului;
 clientul poate oricând să retragă o cotă din numărul unit-urilor în contul său,
cota exprimată ca procent sau sumă fixă;
 23

 în cazul în care clientul nu mai poate plăti primele de asigurare contractul

unit-linked se transformă într-un contract cu suma asigurată redusă, adică noua
sumă asigurată va fi egală cu valoarea contului contractantului la momentul
încetării plăţii primelor;
 în cazul unui contract cu suma asigurată redusă, clientul are dreptul să facă
retrageri periodice prin reducerea contului său, reduceri care se pot face sub formă
de cote procentuale sau în sumă fixă, atâta timp cât contul nu este nul;
 contractantul asigurării are dreptul, de regulă o data pe an, să transfere unit-
uri între fondurile financiare în care se află banii săi.

Avantajele şi riscurile produselor unit-linked

Aceste produse se caracterizează în principal prin:
- flexibilitate
- administrarea profesionala a portofoliului (programe de investiţii)

Flexibilitatea constă în:

• valoarea primelor eşalonate poate fi mărită în orice moment;
• frecvenţa primelor poate fi schimbată la fiecare aniversare;
• posibilitatea plăţii unor prime unice adiţionale oricând;
• suma asigurată garantată poate fi schimbată în orice moment;
• deţinătorul asigurării poate alege proporţia în care primele vor fi alocate în
programe de investiţii;
• deţinătorul asigurării poate schimba unituri dintr-un program de investiţii
în altul;
• posibilitatea retragerii unor sume de bani din contul de unituri (între anumite
limite şi cu anumite penalităţi);
• posibilitatea răscumpărării contractului;
• posibilitatea transformării contractului într-un contract cu sumă asigurată
redusă.

Riscurile produselor unit-linked

• riscul investiţiei este suportat de client, în sensul că asigurătorul garantează
doar suma asigurată în caz de deces;
• datorită faptului că deţinătorul asigurării este îndreptăţit să facă oricând modi-
ficări, administrarea este dificilă.
Şi în cazul asigurării de tip unit-linked, ca şi în cazul celorlalte asigurări de
viaţă, se pot adăuga clauze suplimentare, cu deosebirea că prima corespunzătoare
clauzelor se va deduce lunar din contul contractantului prin reducerea numărului
de unit-uri.
 24

Deosebiri între asigurarea tradiţională şi asigurarea unit-linked

Asigurarea Tradiţională Asigurarea Unit-Linked

Riscul investiţiei aparţine Riscul investiţiei aparţine
asigurătorului. contractantului asigurării.
investiţiilor
Tehnica

Dată fiind dobânda tehnică Beneficiile obţinute din investiţii sunt

promisă, asigurătorul stabilite în legătură cu performanţa
investeşte cu prudenţă, de fondurilor de investiţii create şi puse la
obicei în depozite bancare şi dispoziţia contractantului de asigurător.
obligaţiuni de stat.
Întotdeauna există un termen Contractantul poate plăti suplimente de
încasare şi plată
Termenele de

limită pentru achitarea primei. primă oricând doreşte, acestea fiind

sume adiţionale pentru investiţie.
Contravaloarea investiţiei poate fi înca-
sată înainte de termen sau mai târziu.

Prima de asigurare depinde de: Asigurătorul dispune de un depozit din

suma costurilor, primele de care sunt asigurate sumele pentru
Structura
primelor

risc şi primele de depunere. compensarea cheltuielilor şi pentru

primele de risc, investindu-se diferenţa.
Prima nu se mai stabileşte pe toată durata
asigurării.

Aceste clauze cuprind:

• asigurări de vătămări corporale din accidente;
• asigurări de incapacitate de muncă cauzată de un accident - sunt asigurări prin
care asigurătorul preia riscul financiar aferent pierderii capacităţii de muncă a
asiguratului în urma unui accident survenit pe durata contractului;
• asigurări de deces rezultat dintr-un accident; este un tip de asigurare care
suplimentează protecţia oferita de asigurarea de baza pentru deces şi care, în plus
faţă de returnarea primelor pentru asigurarea de bază, oferă beneficiarului o sumă
stabilită de asigurat în cazul producerii decesului.

Clauze suplimentare
Pentru că acestea se ataşează la asigurările de viaţă se mai pot numi şi
asigurări de viaţă suplimentare. Asigurările de viaţă suplimentare sunt asigurări
ataşate suplimentar la o poliţă şi care măresc gradul de acoperire al poliţei
principale prin suma asigurată suplimentar şi"aria lărgită a evenimentelor
asigurate. Ele pot fi adăugate sau reziliate în orice moment pe durata de plată a
primelor. Suma asigurată aferentă clauzelor nu poate depăşi suma asigurată
aferentă asigurării de bază. Acordarea uneia sau mai multor despăgubiri pentru
asigurările suplimentare este independentă de valoarea asigurării de bază. De
 25

asemenea, pentru oricare dintre clauzele suplimentare primele de asigurare se

plătesc cu aceeaşi frecvenţă ca şi primele pentru poliţa de asigurare de bază.
La fiecare produs de asigurări de viaţă pot fi adăugate clauze suplimentare
contra unor prime suplimentare. Este foarte important de ştiut că pentru nici una
din clauze nu se acordă valori de răscumpărare sau profit suplimentar. De
asemenea, clauzele suplimentare nu sunt disponibile pentru asigurările de bază cu
plată unică a primelor de asigurare.
Clauze suplimentare:
1. Protecţia împotriva inflaţiei
Poate reprezenta o opţiune în ţările în care rata inflaţiei este ridicată. Ea se
aplică numai în cazul în care primele sunt plătite eşalonat şi are ca scop protejarea
sumei asigurate prin ajustarea permanentă cu influenţa ratei inflaţiei.
Corectarea se face la fiecare aniversare a contractului. Suplimentul de primă
de asigurare se va utiliza pentru adăugarea unei sume asigurate adiţionale,
calculate pe baza vârstei asiguratului în anul respectiv şi a perioadei rămase până la
expirarea poliţei.
Ajustarea primei de asigurare se extinde şi asupra primelor corespunzătoare
clauzelor adiţionale, suma asigurată crescând corespunzător.
2. Clauza de creştere garantată a sumei asigurate
Această clauză permite ca la un anumit interval de timp, la aniversarea
contractului, asiguraţii care au optat pentru plata eşalonată a primelor să îşi poată
creşte prima totală (cea aferentă asigurării de bază plus cea corespunzătoare
clauzelor adiţionale) cu un procent determinat, cu condiţia să rămână cel puţin un
număr de ani până la expirarea asigurării. Această opţiune se poate face fără un
control medicai prealabil. Suplimentul de primă va fi folosit pentru achiziţionarea
unei sume asigurate adiţionale ce are la bază rata de primă aferentă vârstei curente
a asiguratului şi perioadei rămase până la expirarea asigurării. Această clauză este
valabilă până la vârsta de 65 de ani.
3. Clauza temporară flexibilă
Permite flexibilitate maximă în alegerea unei combinaţii a beneficiilor de
deces şi supravieţuire. Este permisă creşterea sumei asigurate în caz de deces,
indiferent de modalitatea aleasă pentru plata primelor (unică sau eşalonată). Suma
asigurată va fi plătită beneficiarului dacă asiguratul va deceda în timpul perioadei
de valabilitate a clauzei.
Clauza poate fi ataşată celor mai multe tipuri de asigurări de viaţă, cu
excepţia celei pe termen limitat şi este valabilă doar până la vârsta de 75 de ani.
4. Clauza de scutire de la plata primelor
Presupune posibilitatea de încetare a plăţii primelor, în situaţia în care
plătitorul suferă o invaliditate sau un accident după data intrării în vigoare a
poliţei. Clauza nu se acordă persoanelor casnice, şomerilor sau pensionarilor.
Perioada de asigurare trebuie să fie egală cu cea corespunzătoare plăţii primelor.
 26

Această clauză este acceptată numai dacă asiguratul nu mai poate munci pentru a
obţine venituri din care să plătească primele de asigurare. Clauza este valabilă doar
până la vârsta pensionării.
5. Asigurarea suplimentară de deces din accident
In baza acestei clauze, suma asigurată va fi plătită dacă asiguratul decedează
ca urmare a unui accident survenit în perioada de valabilitate a acesteia, cu
condiţia ca decesul să fi survenit nu mai târziu de un an de la data producerii
accidentului. De regulă, suma iniţială asigurată aferentă acestei clauze nu poate
depăşi suma asigurată aferentă asigurării de bază. Clauza este valabilă doar până la
vârsta pensionării.
6. Asigurarea suplimentară de invaliditate permanentă din accident
Dacă în urma unui accident rezultă o invaliditate permanentă, asigurătorul
va achita o sumă forfetară, în funcţie de gradul de invaliditate. Suma forfetară este
acordată procentual (până la 200%) din suma asigurată pentru invaliditate perma-
nentă totală. Suma iniţială asigurată corespunzătoare acestei clauze nu poate depăşi
suma asigurată aferentă poliţei de baza. Ca regulă, durata de valabilitate a clauzei
trebuie să fie egală cu cea a poliţei de bază, dar nu poate depăşi vârsta pensionării.
7. Asigurarea suplimentară de invaliditate permanentă şi deces din
accident
Această clauză fiind o combinaţie a celor două prezentate anterior, suma
asigurată reprezintă totalul sumelor asigurate pentru clauzele anterioare. Suma
asigurată va fi plătită dacă asiguratul decedează ca urmare a unui accident survenit
pe perioada de valabilitate a clauzei. O situaţie specială apare atunci când
asiguratul decedează ca urmare a unui accident pentru care a încasat deja suma
forfetară aferentă invalidităţii permanente; atunci, se va plăti doar diferenţa dintre
suma asigurată şi suma forfetară deja plătită. Suma iniţială asigurată aferentă
acestei clauze nu poate depăşi suma asigurată aferentă asigurării de bază. Clauza
este valabilă doar până la vârsta pensionării.
8. Asigurarea suplimentară de intervenţie chirurgicală în caz de
îmbolnăvire şi accident
Suma asigurată va fi plătită de asigurător dacă asiguratul suportă o
intervenţie chirurgicală în caz de îmbolnăvire sau accident. Intervenţia chirurgicală
trebuie să fie recomandată de medicul specialist şi să fie realizată în spital de către
un medic chirurg. Această clauză poate fi ataşată oricărui contract de asigurare pe
termen lung, cu plata eşalonată a primelor, iar mărimea indemnizaţiei primite de
asigurat depinde de complexitatea intervenţiei chirurgicale.
9. Asigurarea suplimentară de afecţiuni medicale grave
Riscurile acoperite de această clauză sunt decesul asiguratului şi
diagnosticarea acestuia cu una dintre următoarele afecţiuni: cancer, accident
vascular cerebral, infarct miocardic, scleroză multiplă, insuficienţă renală,
pierderea vederii, paralizia completă, encefalita acută. De asemenea, sunt acoperite
 27

următoarele intervenţii: intervenţie chirurgicală de tip by-pass, intervenţie

chirurgicală care implică grefa de aortă, intervenţie chirurgicală pe cord deschis,
transplantul de organe, angioplastie coronariană, aşa cum sunt definite în cuprinsul
clauzei.
In cazul în care asiguratul este diagnosticat, pe perioada de valabilitate a
clauzei cu una dintre afecţiunile prezentate, asigurătorul are obligaţia de a plăti
indemnizaţia aferentă evenimentului asigurat produs. Beneficiarul este asiguratul.

B. ASIGURĂRI DE PERSOANE, ALTELE DECÂT CELE DE VIAŢĂ

Aceste asigurări sunt clasificate drept non-viaţă, deoarece principalele riscuri nu
se referă la deces, ci la suferinţe fizice sau de altă natură. Aici sunt incluse:
• asigurările de sănătate;
• asigurările de accidente;

1. Asigurarea de sănătate
Această formă de asigurare este destinată:
- acoperirii totale sau parţiale a costurilor de spitalizare, dacă spitalizarea depă-
şeşte un număr de zile consecutive (3 sau 5);
- acoperirii costurilor tratamentului medical ca rezultat al unei boli sau vătămări
corporale în perioada asigurată;
- compensării veniturilor pe perioada de boală.
Riscul de deces nu este asigurat.
Primele de asigurare sunt diferite pentru bărbaţi şi femei şi între diferite cate-
gorii ocupaţionale. Ca şi în celelalte tipuri de contracte de asigurări de sănătate,
acoperirea începe să funcţioneze numai după o anumită perioadă de aşteptare (3-6
luni).
Costurile acoperite pot fi:
• de spitalizare;
• de convalescenţă;
• de tratament la domiciliu după externare;
• indemnizaţie pentru maternitate;
• consultaţii la medicul de familie;
• consultaţii, diagnostic şi/sau taxe la specialişti;
• intervenţii chirurgicale;
• servicii private de ambulanţă;
• costuri de repatriere;
• închirierea unui scaun cu rotile etc.
Sumele asigurate plătite pot fi fie sume forfetare (fixe) - reprezentând o
indemnizaţie pe zi de spitalizare sau pentru intervenţii chirurgicale, fie sub forma
de compensaţii.
 28

a ) Asigurarea de sănătate pentru boli incurabile

Această formă de asigurare poate reprezenta o acoperire principală sau o clauză
adiţională. Suma asigurată se va plăti asiguratului la momentul diagnosticării uneia
dintre bolile incurabile incluse pe listă. Scopul acestei plăţi este de a compensa
cheltuielile cu tratamentul medical sau de a trăi mai bine.
Suma asigurată poate fi:
• o sumă plătită la momentul diagnosticării bolii. Sumele pot fi egale sau
diferite, în funcţie de diagnostic;
• o sumă plătită parţial la diagnosticarea bolii, restul fiind plătit la momentul
decesului. Pentru o astfel de clauză în contractul de viaţă unii asigurători nu percep
nici o taxă, considerând că pot absorbi costurile plăţii în avans a unei părţi din
beneficiul de deces.
• o sumă plătită separat şi în plus faţă de orice altă sumă.
Prin această clauză se oferă asiguraţilor protecţie pentru: cancer, infarct mio-
cardic, accident vascular cerebral, insuficienţă renală cu dializă, by-pass arterial
coronarian, transplant de organe vitale, invaliditate totală. Protecţia este oferită în
funcţie de ocupaţie, până la vârsta de pensionare.
Factorii determinanţi în calculul primei de asigurare sunt:
• frecvenţa apariţiei bolilor respective, care este diferită între bărbaţi şi femei;
• vârsta maximă de intrare în şi ieşire din risc;
• dacă persoana este fumătoare sau nu;
• date statistice privind cauzele decesului;
• sistemul internaţional de clasificare a bolilor şi incidenţa principalelor boli.
conform OMS;
• criteriile privind definirea bolilor acoperite.

b ) Asigurarea de sănătate pentru intervenţii chirurgicale

Asigurarea se încheie pentru orice intervenţie chirurgicală efectuată de asigurat,
inclusiv de către copiii acestuia, ca rezultat al unui accident sau al unei boli
survenite în perioada de valabilitate a asigurării. Această formă de asigurare poate
apărea ca produs distinct sau ca o clauză adiţională a unui alt produs.
Prima de asigurare ia în calcul: date privind starea de sănătate a populaţiei,
indicatori de mortalitate, numărul de intervenţii chirurgicale pe tipuri, vârsta şi
uneori sex ale asiguratului.
Suma asigurată, plătită în situaţia în care asiguratul suferă o intervenţie
chirurgicală, este fixă şi depinde de tipul intervenţiei. Clientul poate alege nivelul
sumei între o limită maximă (suma asigurată pentru acoperirea principală) şi o
limită minimă (stabilită de asigurător).
Intervenţia trebuie justificată de către un medic specialist şi trebuie efectuată tot
de un medic specialist, în spital.
c ) Asigurarea de sănătate permanentă
Această asigurare urmăreşte să protejeze persoana fizică împotriva incapacităţii
de muncă provenită din accident sau boală. Pentru a putea fi încheiată, asiguratului
 29

i se face o investigare medicală prealabilă. Are valabilitate un anumit număr de ani

şi nu poate fi reziliată de societate, chiar dacă asiguratul se îmbolnăveşte. Primele
de asigurare sunt fixe. Dacă asiguratul devine incapabil de muncă, el va primi
periodic o indemnizaţie pe parcursul menţinerii incapacităţii de muncă sau până la
moartea acestuia.

2. Asigurarea de accidente
Asigurări de accidente - au drept scop protecţia persoanelor fizice de
consecinţele neaste ale unor evenimente neprevăzute, care le afectează viaţa,
integritatea sau capacitatea de muncă. Această asigurare se poate încheia de către
persoane cu vârsta cuprinsă între 16 şi 70 de ani.
Consecinţele obiective ale accidentului corporal sunt, după caz: decesul;
invaliditatea parţială sau totală; cheltuieli impuse de refacerea sănătăţii prin
tratamente, medicaţie, proceduri medicale.
Multe societăţi de asigurare preiau protecţia de risc pentru invaliditate, totală
sau parţială, din accidente, doar în cazul în care are caracter permanent.
Invaliditatea parţială, de regulă, se încadrează în sfera asigurărilor sociale.
Asigurările de persoane pentru riscuri de accidente se încheie pentru
perioade variabile de timp (de 3, 5, 10 şi chiar 20 de ani), fiind, de regulă asigurări
mutuale.
Primele de asigurare sunt stabilite în funcţie de suma asigurată, vârsta
asiguratului şi se plătesc periodic.

I. După regimul juridic al asigurării putem deosebi:

- asigurări prin efectul legii obligatorii de accidente;
- asigurări facultative.
În ţara noastră s-a practicat, până la sfârşitul anului 1995, o singură formă de
asigurare obligatorie a persoanei de accidente: asigurarea prin efectul legii de
accidente a călătorilor.
Prin actuala lege, în ramura de bunuri, de persoane şi de viaţă nu mai
funcţionează asigurările prin efectul legii.

II. După efectele generate de accidente, în planul asigurării:

- asigurări de deces din accident;
- asigurări de invaliditate din accidente.

III. După gradul de autonomie al asigurării de persoane pentru cazurile de

accidente, sunt:
- asigurări de accidente autonome - independente de alte forme de asigurare;
- asigurări de accidente complementare - asigurări incluse în contractul de
asigurare de bază (asigurare de accidente produse la domiciliul asiguratului
integrată în asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice);
 30

- asigurări de accidente suplimentare - se completează o asigurare de bază,

dar care presupune şi plata unor prime de asigurare distincte, suplimentare,
realizând, asfel, şi o protecţie suplimentară.
Asigurările de accidente se încheie în următoarele variante:
- asigurarea de accidente a călătorilor;
- asigurarea de accidente cu sume fixe sau cu sume convenite;
- asigurarea de accidente turistice;
- asigurarea familială de accidente;
- asigurarea de accidente a cetăţenilor români care participă la excursii
organizate de societăţi de turism;
- asigurarea de economie şi invaliditate permanentă din accidente;
- asigurarea pentru accidente a angajaţilor;
- asigurarea personalului navigant profesionist;
- asigurarea complexă a elevilor şi studenţilor;
- asigurarea managerilor.

Întrebări de control
1. Elemente comune ale asigurărilor de persoane (altele decât cele de viaţă) şi
ale asigurărilor de viaţă.
2. Mecanismul asigurărilor de viaţă
3. Asigurările de viaţă tradiţionale
4. Asigurarea mixtă de viaţă pe termen limitat şi mixtă de viaţă pe termen
nelimitat
5. Asigurarea de tip student
6. Asigurarea de rentă (anuitatea)
7. Asigurarea pentru ipotecă
8. Componentele produselor Unit-linked
9. Avantajele şi riscurile produselor unit-linked
10.Deosebiri între asigurarea tradiţională şi asigurarea unit-linked
11.Clauze suplimentare ataşate la asigurările de viaţă
12.Asigurarea de sănătate; riscuri acoperite
13.Asigurarea de sănătate pentru boli incurabile
14.Asigurarea de sănătate pentru intervenţii chirurgicale
15.Clasificaţi asigurările de accidente după gradul de autonomie al asigurării.
 31

REASIGURAREA

Reasigurarea reprezintă cedarea de către asigurător către alte societăţi, a

unei părţi din riscul subscris.
Reasigurarea este un mijloc de egalizare prin divizarea răspunderii între mai
mulţi asigurători dispersaţi pe arii geografice cât mai intinse de menţinere a unui
echilibru între primele încasate şi despăgubirile datorate de fiecare asigurător în
parte.
Reasigurarea îl avantajează nu numai pe asigurător, dar şi pe asigurat, pentru
că, prin cedarea unei părţi din răspunderea iniţial asumată, asiguratul este pus la
adăpost de surpriza neplăcută ca în caz de daună asigurătorul să nu poată face faţă
obligaţiilor de despăgubire.
Prin operaţia de reasigurare, societatea de asigurare care cedează devine
reasigurant sau cedant, iar cea care primeşte devine reasigurător. La rândul său,
reasigurătorul poate ceda o parte mai mare sau mai mică din riscul acceptat în
reasigurare, până când riscul cuprins în aigurarea iniţială va fi suficient de
fărâmiţat între societăţi de asigurare diferite. Aceasta operaţie se numeşte
retrocesiune.
Spre deosebire de asigurare, reasigurarea se poate încheia numai între
societaţi de asigurare. Raporturi de reasigurare pot lua fiinţa în legătură şi ca
urmare a unui contract de asigurare.
Fiind un contract derivat, contractul de reasigurare urmează soarta
contractului principal (contractul de asigurare). Dacă asigurarea este nevalabilă sau
a fost lovită de nulitate, atunci şi reasigurarea este nevalabilă.
Reasigurarea produce efecte numai între reasigurat şi reasigurător, adică
asiguratul nu se poate indrepta cu o acţiune juridică impotriva reasiguratorului,
nefiind parte la contractul de reasigurare.
Reasigurarea nu se poate încheia pentru o sumă mai mare decât cea
asigurată prin contractul de asigurare.
Cedând o parte din riscurile asumate, reasiguratul se comporta cu
reasigurătorii la fel cum se comportă asiguraţi cu ei.
Pentru că prin reasigurare, reasiguratul procedează la o împărţire a riscurilor,
cedând pe cele care depăşesc posibilităţile lui de acoperire, el poate conveni cu
reasigurătorii, în reciprocitate, să primească o parte din riscurile acestora. Astfel
reasiguratul devine reasigurătorul partenerilor săi.
Contractul de reasigurare poate avea diferite forme. Deosebirea dintre
acestea constă în modul de cuprindere, respectiv, de angajare a părţilor.
Contractul de reasigurare cuprinde:
- obiectul reasigurării;
- răspunderea asumată de reasigurător;
- răspunderea reţinută de reasigurător pe cont propriu;
- condiţiile în care se face reasigurarea, respectiv costul reasigurării;
- modul de decontare a primelor şi daunelor;
 32

- durata contractului;
- alte clauze privind raporturile reciproce (arbitrajul, decăderea din
drepturi, preavizul pentru ieşirea din obligaţii, etc.).
Contractul de reasigurare poate avea caracter:
- facultativ,
- obligatoriu,
- mixt.
In baza contractului de reasigurare facultativ reasigurătul propune şi
reasigurătorul poate să accepte sau să refuze reasigurarea. Acest contract nu
acţionează în mod automat, ci reasigurătul este obligat să înştiinţeze pe
reasigurător de fiecare risc individual pe care doreşte să-l reasigure. La rândul său,
reasigurătorul, după o cercetare prealabilă, poate să accepte în reasigurarea
riscurilor propuse sau nu.
In baza contractului de reasigurare obligatoriu, reasiguratul se obligă să
cedeze şi reasigurătorul se obliga să accepte în reasigurare, categoriile de riscuri
prevăzute în contract, în proporţiile şi condiţiile stabilite. Caracteristicile generale
ale acestui gen de contract uşurează relaţiile între părţi. Reasiguratul nu are
posibilitatea selecţionării riscurilor şi va ceda o parte din toate riscurile subscrise,
chiar şi pe cele de valori mici pe care le-ar putea acoperi singur, fără nici o
dificultate. Acest dezavantaj al reasiguratului este avantaj pentru reasigurător,
pentru că cedarea automată a unei părţi din riscurile acceptate în asigurare îl pune
la adăpost de tendinţa reasiguratului de selecţionare a riscurilor.
In baza contractului de reasigurare mixt, reasiguratul are libertatea sa
cedeze sau nu anumite riscuri în reasigurare, în timp ce reasigurătorul este obligat
să le primească. Acest contract îmbină particularităţile celorlalte doua contracte:
pentru reasigurat funcţionează principiul facultativităţii, pentru reasigurător
funcţionează principiul obligativităţii.
Un asemenea contract cuprinde o categorie de riscuri şi nu un anume risc
individual şi se foloseşte, de obicei, pentru reasigurarea riscurilor de valori mari,
pentru partea ce depăseşte limita contractelor obligatorii.

Formele reasigurării
1. In functie de modul de repartizare a riscurilor între reasigurat şi
reasigurător, contractele pot fi:
Contractele proporţionale - răspunderile reasiguratului şi reasigurătorului
se stabilesc sub forma unei proporţii faţă de suma totală asigurată. Aceeaşi
proportie se utilizeaza la repartizarea primei de asigurare, ca si la decontarea
daunelor. Reasigurarea proportionala are urmatoarele variante:
Reasigurarea cotă parte - participarea reasiguratului se stabileşte sub
forma unei cote procentuale din suma asigurată, prevăzută în contractul de
asigurare. Participarea reasigurătorului se stabileşte tot sub forma unei cote
procentuale;
 33

Reasigurarea excedent de sumă asigurată - reasiguratul stabileşte

anticipat, sub forma unei sume fixe, reţinerea sa proprie, denumită ”plin de
conservare”. Excedentul până la limita maximă a sumei asigurate îl cedează
reasigurătorului. Plinul de conservare se exprimă valoric şi variază de la o ramură
de asigurare la alta şi în cadrul aceleaşi ramuri, de la un obiect asigurat la altul.
Sistemul excedent de sumă asigurată îndeplineşte cel mai bine rolul
reasigurării deoarece omogenizează răspunderile reţinute de reasigurat. El prezintă
pentru reasigurat, avantajul că riscurile mici, intrând în cadrul reţinerii proprii, în
plinul de conservare, nu pot fi reasigurate, iar pentru reasigurător certitudinea că
reasigurătorul este cel dintai interesat în selectarea riscului. Mărimea reţinerii
proprii în raport cu răspunderea maximă a reasigurătorilor este un indiciu al
calităţii riscurilor cedate în reasigurare, aceasta pentru că la stabilirea reţinerii
proprii reasiguratul va ţine seama de probabilitatea de producere a riscului, de
întinderea daunei, de mărimea medie a sumelor asigurate şi de mijloacele
financiare de care dispune.
La riscurile mai bune, plinul de conservare este mai mare decât la riscurile
mai puţin bune.
Reasigurarea proporţională - este o imbinare între cele 2 asigurări de mai
sus. Din suma asigurată a contractului individual, reasiguratul reţine o anumita
cotă, iar restul il cedează în cadrul secţiunii cotă parte. Odată depăşită limita
răspunderii pentru participarea pe bază de cotă parte, întreaga diferenţă este
reasigurată pe principiul excedentului de sumă.
Reasigurarea mixtă favorizează pe reasigurătorii care participă la secţiunea cotă
parte pentru că ei vor avea un portofoliu la fel de dispersat ca şi cel al
reasiguratului şi îi dezavantajează pe reasiguraţii de la secţiunea excedent de sumă.
Ţinând seama de aceste neajunsuri, contractul de reasigurare mixt se plasează la
aceeaşi reasigurători care vor participa la ambele secţiuni. De aceea reasigurarea
mixtă este mai puţin folosită.
Reasigurarea pe bază de pool de reasigurare - se face în vederea
acoperirii unor riscuri deosebite, sau unui complex de riscuri din anumite ramuri
de asigurare şi de aceea mai multe societăţi de asigurare tind să creeze un pool de
asigurare care să plaseze în reasigurare contractele în cauză. Aceasta este
administrat de un oficiu, care centralizează ofertele de reasigurare şi le repartizează
între membrii pool-ului, pe baza contractelor de subscriere la care aceştia s-au
angajat. Dacă membrii pool-ului nu acopeăa întreaga valoare a contractului oferit
în reasigurare, diferenţa se plasează în afara pool-ului.
Cauzele care au dus la crearea pool-ului de reasigurare sunt:
- necesitatea acoperirii unor riscuri deosebite, de proporţii foarte mari,
care au o - frecventa şi intensitate încă necunoscută (riscuri atomice sau nucleare);
- existenţa unor riscuri care prin cumul ar putea conduce la daune foarte
mari (riscuri de război);
- evitarea cedării unui volum important din primele de asigurare către
societăţile de asigurare dintr-o altă ţară sau alta zonă geografică.
 34

Aceasta formă de reasigurare conduce la diminuarea cheltuielilor de

administrare, în schimb, înfiinţarea pool-urilor de asigurare, determină restrângerea
sau chiar înlăturarea concurenţei.

1.2. Contracte neproporţionale - au apărut datorită temerilor că contractele

de valori mari nu vor putea fi plasate integral în reasigurare, pe baze proportionale.
La contractele neproporţionale repartizarea răspunderii între reasigurat şi
reasigurător se face în funcţie de volumul posibil al daunei şi nu în baza unui
raport proporţional faţă de suma asigurată. La acest tip de contract, răspunderea
reasiguratului este limitată pentru fiecare daună, iar în sarcina reasigurătorilor cade
partea de daună ce depaşeste răspunderea reasiguratului.
Contractele de reasigurare neproporţională au următoarele variante:
a). Contractul excedent de daună - în care răspunderea asigurătorilor este
limitată pentru fiecare daună la un anumit nivel denumit prioritate, franchisa sau
prag, iar răspunderea reasiguratorilor vizeaza partea de daună care depaseşte
prioritatea, drept urmare răspunderea reasiguratului se exprimă printr-o sumă fixă
din daună posibilă răspunderea asiguratorilor este fie limitată la o sumă fixă din
daună, fie nelimitată.
În cazul contractelor de valori mari, răspunderile reasiguraţilor pot fi
stabilite diferenţiat în funcţie de nivelul daunei.
Exemplu: să presupunem ca la un contract de reasigurare de 6.200.000 $,
prioritatea este de 200.000 $, iar diferenţa de 6.000.000 $ se împarte pe 3 niveluri:
- la nivelul 1 se acopera partea de dauna cuprinsa intre 200.001 -
1.000.000 $;
- la nivelul 2 se acopera partea de dauna cuprinsa intre 1.000.001
- 3.000.000 $;
- la nivelul 3 se acopera partea de dauna mai mare de 3.000.000 $.
La producerea riscului asigurat, dauna se acoperă de reasigurat sau de
reasigurat şi reasigurător, în funcţie de mărimea daunei înregistrate: dacă avem o
daună de 100.000 $, aceasta rămâne în sarcina reasiguratului; dacă avem o daună
de 1.500.000 $, 200.000 $ se acoperă de către reasigurat, 800.000 $ se acoperă de
către reasigurătorii care au subscris la reasigurarea de excedent de daună la nivelul
1 si 500.000 $ de către cei ce au subscris la nivelul 2; reasigurătorii care au
subscris la reasigurarea cu excedent de dauna la nivelul 3, nu acopera nimic.
Mărimea priorităţii depinde de capacitatea financiară a reasiguratului de a
acoperi singur o parte mai mare sau mai mică din daunele înregistrate, de volumul
şi structura portofoliului său.
Reasigurarea excedent de daună se utilizeaza în ramurile în care în urma
producerii riscului asigurat se pot înregistra daune foarte mari (răspunderea civilă a
armatorilor pentru poluarea apei mării sau a litoralului).
Reasiguratorii pot să se pună la adăpost folosind asigurarea exdent de daună
în trepte, în care nivelul 1 ţine loc de franchiză pentru nivelul 2, iar nivelul 2
 35

pentru nivelul 3. În plus, ei pot cere asiguratorului ca anumite riscuri să le fie

cedate în reasigurare în condţtii de cotă parte.
Reasigurarea excedent de daună prezintă avantajul pentru reasigurat că îi
permite să îşi limiteze răspunderea pentru daunele produse de acelaşi risc în
funcţie de capacitatea sa de plată, iar pentru reasigurător, că necesită un volum
relativ redus de cheltuieli de administrare.
b. Reasigurarea oprire de daună - reasiguratul se angajează să acopere din
daunele făcute în cursul anului o sumă echivalentă cu un procent din volumul
primelor încasate, iar reasigurătorii să suporte tot ceea ce depăşeşte acel nivel.
Participarea reasigurătorilor la acoperirea daunelor este dependentă de raportul
dintre daune şi primele de asigurare, subunitar pentru că societatea de reasigurare
suportă, pe lângă despăgubirile de asigurare şi cheltuieli de administrare.
Dauna care rămâne în sarcina reasiguratului se stabileşte sub forma unui procent
din dauna produsă raportată la primele încasate.

Întrebări de control

1. Definiţi operaţiunea de reasigurare şi enumeraţi elementele contractului de

reasigurare
2. Definiţi contractul de reasigurare în opoziţie cu cel de asigurare.
3. Clasificaţi contractele de reasigurare în funcţie de caracterul lor.
4. De câte feluri sunt contractele de reasigurare?
5. Definiţi contractul de reasigurare obligatoriu.
6. Definiţi contractul de reasigurare facultativ.
7. De câte feluri sunt contractele de reasigurare proporţionale?
8. Reasigurarea oprire de daună.
9. Reasigurarea excedent de daună.
10.Reasigurarea excedent de sumă asigurată.
11.Reasigurarea cotă-parte.
12.Contracte neproporţionale.