AGRESIVITATEA ÎN ŞCOALĂ

Prof. Mădălina DUMINICĂ

Colegiul Militar Liceal ”Ștefan cel Mare”

Câmpulung Moldovenesc

Agresivitatea este un „comportament care are ca intenţie lezarea unei persoane (fizic
sau verbal) sau distrugerea proprietăţii.”

Un comportament poate fi considerat agresiv în condiţiile în care o persoană face un

lucru în mod intenţionat, accidentele neputând fi considerate ca acte agresive.

De-a lungul timpului s-au efectuat multiple experimente

pentru a se determina originea agresivităţii la om. Ca urmare, au fost

elaborate mai multe teorii care, într-o măsură sau alta, au fost acceptate

de comunitatea ştiinţifică.

Persoane ca Freud şi Konrad Lorenz atribuie agresivitatea

componentei genetice, spunând că aceasta este provocată de instinct.

Ulterior această teorie a fost demontată, iar agresivitatea a

început să fie cercetată din punct de vedere social. Se afirma că o

persoană învaţă să fie agresivă, iar acest lucru se datorează doar

mediului în care se dezvoltă şi experienţelor de viaţă pe care le are.

Şi acest lucru a fost negat, demonstrându-se că cele două

componente nu pot fi complet separate. Aşadar, agresivitatea are atât o

componentă genetică, precum şi una socială. Cu alte cuvinte, există

persoane predispuse spre violenţă (concretizarea fizică a agresivităţii), dar

aceasta nu se produce decât dacă apar circumstanţele potrivite. Următoarea

problemă pe care şi-au pus-o cercetătorii a fost să afle ce anume trezeşte

agresivitatea persoanelor, şi dacă aceasta poate fi provocată şi cuantificată.

S-a descoperit astfel legătura dintre frustrare şi agresivitate, în sensul că

persoanele frustrate sunt mult mai predispuse la a comite acte de violenţă.

Aici intervine componenta socială a agresivităţii, deoarece regulile sociale

pun presiune asupra noastră, şi de multe ori apar frustrări, atât în plan

personal, cât şi în plan profesional.

Colegiul Militar Liceal „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc

110

Pentru elevi, şcoala este un univers aparte, cu o dinamică socială

specifică şi cu propriile reguli de comportament. Sistemul de recompense

şi pedepse pentru aplicarea sau abaterea de la aceste reguli este diferit de

cel al societăţii, adaptat puterii de înţelegere şi execuţie a elevilor.

Instinctul de apartenenţă la grup este bine dezvoltat la elevi,

pentru ei devenind o prioritate să fie acceptaţi de ceilalţi. De multe ori

însă acest lucru este dificil de obţinut, în şcoală punându-se uşor

etichete, iar migrarea dintr-un grup în altul fiind foarte greu de realizat.

O caracteristică a vârstei şcolare este lipsa de toleranţă, elevii judecând

uşor şi iertând mai greu.

Astfel apare o presiune mare asupra lor, această presiune

generând frustrare.

În fiecare şcoală există mai multe grupuri mari: grupul

elevilor populari, cel al tocilarilor, al sportivilor, elevii care se impun în

faţa celorlalţi prin forţă, etc. De asemenea, există în fiecare şcoală elevii

care nu reuşesc să se integreze în colectiv, iar aceştia sunt tentaţi să facă

lucruri contrare sistemului propriu de valori, pentru a fi acceptaţi.

Elevii „populari”, admiraţi, fac de obicei regulile şi obligă, direct

sau indirect, pe cei care aspiră la acelaşi statut, să acţioneze într-un anumit

fel. De multe ori se nasc astfel „bătăuşii”, elevi care agresează fizic sau

verbal, fac farse altor elevi, pentru că astfel îşi confirmă puterea şi poziţia

în cadrul colectivului. Tot aceste acţiuni conduc uneori la o viaţă dublă:

una în familie, condusă de educaţia şi valorile învăţate de la părinţi, şi alta

la şcoală, unde elevul acţionează pe baza constrângerilor sociale. Această

duplicitate lasă urme asupra elevului, în sensul că poate dezvolta complexe

sau atitudini nocive, poate deveni frustrat, şi , în final, îşi poate însuşi

agresivitatea impusă la început.

Mediul din şcoală este unul propice învăţării sociale, pentru

că este prezent spiritul de turmă.

Agresivitatea din şcoli poate fi cuantificată prin observarea şi

înregistrarea actelor de violenţă comise de elevi. Aceasta se manifestă în

mai multe feluri.

Cerinţe esenţiale ale educaţiei în învăţământul preuniversitar

111

Există o agresivitate vestimentară prin care elevii încearcă să

se impună, încearcă să primească aprobarea celorlalţi, apelând la

modele din media, muzică, filme, etc. Bunul gust în acest caz are o

prezenţă relativ discretă, el depinzând de o mulţime de factori care

apelează divergent. Alegerile vestimentare ale elevilor se bazează mai

mult pe ceea ce cred ei că va fi agreat de ceilalţi, decât de ceea ce le

place. A oferi libertate elevilor de a se îmbrăca duce la discriminări

bazate pe situaţia materială, fizic, şi uneori convingeri religioase ale

familiei. Acest lucru duce la frustrări, care la rândul lor pot genera

agresivitate, fie că aceasta este verbală, psihică, sau fizică. O soluţie,

deşi controversată, este adoptarea uniformei în şcoli, măsură care are

avantajele şi dezavantajele sale.

Violenţa fizică în şcoală este o altă formă de manifestare a

agresivităţii, deşi nu este cea mai gravă. Deşi lasă urme vizibile, acestea

se vindecă şi efectele pe termen lung sunt de obicei mai mici decât în

cazul altor forme de violenţă. Ea apare de obicei în „inevitabilele”

încăierări dintre elevi. La vârsta şcolară forţa fizică şi manifestarea ei

ostentativă sunt percepute ca dovezi de personalitate, curaj şi

independenţă, mijloc decisiv de câştigare a stimei şi admiraţiei celor din

jur. Uneori conflictele capătă amploare, angajând prietenii, colegii,

vecinii şi a căror participare devine o chestiune de prestigiu şi onoare,

dincolo de pretextul neînţelegerii sau de putinţa de a-l justifica. Sunt şi

cazuri când conflictul devine inevitabil. Stabilirea ierarhiei, cine este

„şeful” nu se poate face decât prin confruntare directă. Acest tip de

conflicte se pot dezamorsa prin canalizarea energiei în activităţi

constructive, de tipul competiţiilor sportive. Confruntarea are loc, însă

într-un mediu controlat, cu reguli stricte, şi nimeni nu este agresat.

Agresivitatea şi violenţa verbală este foarte des întâlnită în

şcoli, fără limită de vârstă, fără bariere, fără discriminări. Tonul ridicat

până la stridenţă, inflexiunile ironice, bătaia de joc sunt aspectele cele

mai frecvente. Discursul este incoerent în fond şi torenţial în formă, cu

scopul de a intimida sau chiar anihila oponentul, de a-l reduce la tăcere.

Colegiul Militar Liceal „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc

112

Agresivitatea şi violenţa verbală sunt mult mai nocive,

deoarece cuvintele rele, urâte, murdare sau nedrepte dor, rănesc,

creează suferinţe şi traume greu vindecabile. Forţa cuvântului este cea

mai teribilă forţă pe care o avem la dispoziţie, iar binele sau răul pe

care-l poate genera această forţă sunt imense.

Agresivitatea şi ulterior violenţa sunt simptome şi ulterior

expresii ale neputinţei, proprii de regulă mediocrităţilor sau nulităţilor

veleitare.

Un rol important în promovarea şi cultivarea agresivităţii şi

violenţei îl are mass-media, în special audio-vizualul. În programele

televiziunilor apar din ce în ce mai des crime, violuri, bătăi şi furturi.

Avertismentele cu „AP”, „12” sau „16” nu fac decât să atragă atenţia şi

să crească audienţa printre elevi, adică cei „protejaţi”.

Deşi scopul şcolii este unul educativ şi de formare a unei

culturi elevilor, nu se poate ignora aspectul social, cu tot ceea ce

înseamnă el. Agresivitatea a fost mereu o componentă a vieţii în şcoală,

poate şi datorită instinctelor umane de a dori să conducă, să fie un

model pentru alţii şi să aparţină unui grup.

Tentaţiile sunt foarte mari, iar pentru a rezista acestor presiuni

este necesară o forţă extraordinară, care se capătă cu experienţa.

Singura soluţie pe termen lung a acestei probleme este

educarea elevilor, de la cea mai fragedă vârstă, în spiritul toleranţei;

educarea pentru a fi empatici şi pentru a fi preocupaţi de problemele

celuilalt, cu atât mai mult poate cu cât este mai neajutorat sau slab.

Acest lucru poate fi foarte greu de realizat, având în vedere că elevii vin

în şcoală cu un bagaj de experienţe, valori şi atitudini. Ei reacţionează

la ceea ce se întâmplă în familie şi uneori agresivitatea lor vine de

acolo. Tot ceea ce putem face este să continuăm să informăm elevii şi

părinţii despre agresivitate, despre efectele ei, de unde provine, şi

eventuale moduri în care o putem combate.