Agresivitatea

Cauzele agresivitatii si modalitati de

diminuare a acestuia

(innascute , aparute, capatate)

Efectuat : Midrigan Tatiana gr 11M

Cuprins:
· Introducere;

· Agresivitatea;

· Caracteristicile agresivității și comportamentului agresiv

· Formele agresivității;

· Sursele agresivității;

· Cauzele agresivității- marile teorii explicative;

· Modalitati de diminuare a agresivitatii

· Concluzii și recomandări;

· Bibliografie.
 INTRODUCERE

Fără îndoială, problemele pe care le suscită manifestările agresive – îndeosebi cele cu

caracter antisocial- sunt de mare actualitate, mass-media semnalizînd zilnic ominprezența violenţei
în societatea noastră sub aspectul ei extrem şi spectacular: asasinate, tâlhării, violuri, atacuri cu
mână armată, atentate etc. Iată de ce, agresivitatea este privită ca o problemă socială pentru care se
aşteaptă o soluţie, studiul ştiinţific al cauzelor violenţei, precum şi al mijloacelor de a reduce
prevalenţa acestora fiind de o importanţă majoră într-o lume caracterizată printr-ocreştere a
agresivităţii atât la nivelul relaţiilor interpersonale, cât şi la nivelul celor internaţionale. Ca şi multe
alte concepte psihologice, termenii de „agresivitate”, respectiv „agresiune” şi „violenţă” aparţin
deopotrivă limbajului comun şi arsenalului tehnic al psihologiei, cele două puncte de vedere putând
să nu coincidă cu necesitate. Fără a adera în mod necesar la o filosofie potrivit căreia omul este
funciarmente bun – și deci societatea este cea care îl pervertește- sau rău- și atunci societatea este
cea care direcționează, canalizează şi inhibă natura sa – omul de pe stradă şi-a făcut o idee mai mult
sau mai puţin clară asupra originii comportamentului agresiv.

Problema comportamentului agresiv, de larg si permanent interes sociologic, a fost abordata

în literatura de specialitate de cele mai multe ori ca rezultat al cercetarilor separate, ori exprimand
opinii diferite ale psihologilor, sociologilor, psihiatrilor, pedagogilor si juristilor. În următoarul
conținut voi relata o comunicare de idei acumulate și sistematizate dintr-o serie de articole și
comunicate ale mai mult specialiști în domeniu legate de psihologia comportamentului agresiv
 AGRESIVITATEA
Agresivitatea sau comportamentul agresiv poate fi definit ca fiind acea formă
de comportament orientate în sens distructiv, în vederea producerii unor daune,care pot fi materiale,
psihologice, morale sau mixte. Prin urmare, actul agresivităţii,al comportamentului agresiv poate fi
îndreptat către obiecte, precum casa, mobila, vesela, către ființele umane sau ambele. La polul opus
agresivității se află comportamentul prosocial. Formele cele mai fregvente și mai cunoscute ale
comportamentului agresiv sunt delicvența și infracționalitatea. O definiție mai completă a
agresivității ar fi aceea că agresivitatea este orice formă de conduită orientată către obiecte,
persoane sau către sine, în vederea producerii unor prejudicii, a unor răni, distrugeri sau daune.[3]

Conform definiţiei din dicţionar, agresivitatea este un comportament destructivşi violent orientat
spre persoane, obicte sau spre sine. Există şi o agresivitate calmă, nonviolentă dar întotdeauna
agresivitatea semnifică atac, ofensivă, ostilitate, punere în primejdie sau chiar distrugere a
obiectului ei. Agresivitatea se găseşte şi la animale dar acestea o fac sub imperiul nevoii de hrană,
nu ca omul care o face din tendinţa competitivă.

Agresivităţii i-a fost acordată o origine ereditară sau instinctivă, dar această teză a fost contrazisă,
observându-se atât la animale cât şi la om că agresivitatea este un rezultat al învăţării, al modelării
comportamentului în funcţie de mediul de dezvoltare. Dar, unii cercetători au descoperit o aşa zisă
genă a agresivitaţii, care se transmite de la tată. Să fie oare acesta motivul pentru care suntem
agresivi, dar acele persoane care sunt paşnice, nu au această genă a agresivităţii? Mediul de
dezvoltare îşi pune şi acesta o amprentă serioasă asupra comporatmentului, de exemplu un copil
creşte într-o familie în care mama şi tatăl sunt ambii alcoolici, se ceartă şi se bat. Probabilitatea ca
acest copil să aibă acelaşi comportament când va deveni adult este foarte mare. Acesta va avea un
comportament agresiv faţă de lumea ce-l înconjoară fiindcă a fii violent şi destructiv faţă da el şi
faţă de ceilalţi este modul lui de a-şi exprima frustarea ce a acumulat-o pe parcursul vieţii.[4]

Agresivitatea se poate spune ca este o forma particulara, care poate avea o semnificatie
psihologica si socio-patologica .Ea reprezinta o forma specifica a comportamentului deviant,
deoarece este o conduita umana sau actiune sociala diferita de cea normala, de ordin non-
normativ(opus modelului normativ), in cazul indivizilor asociali bolnavi psihic, pentru care nu
exista reguli. In circumscrierea sferei notiunii de comportament agresiv(sau agresivitate) un element
important il constituie definirea comportamentului.

P. Janet integreaza obiectul de studiu al psihologiei, atat comportamentale (behiviorismul), cat si

viata psihica anterioara (ex.psihanaliza) dezvoltand conceptul de conduita. Astfel, conduita
reprezinta totalitatea manifestarilor vizibile orientate spre exterior, precum si a proceselor de
organizare interna ale manifestarilor exterioare.

A. Porot defineste comportamentul ca : „o modalitate de a fi sau reactiona a unui individ in viata

obisnuita sau in prezenta unor circumstante speciale, o atitudine a individului fata de obligatiile
morale."

Deci, autorii evidentiaza ca principala functie a comportamentului este aceea de relationare intre
individ si mediul sau.

Heyer defineste comportamentul ca fiind „ansamblul de tendinte emotivo-afective ereditare sau

dobandite, care regleaza raportul individului cu, conditiile mediului.

Din punct de vedere social, comportamentul deviant (agresiv) capata valente importante in raport
cu mediul ambiant, cu artificialiazarea nevoilor si reducerea posibilitatilor de satisfacere a unora din
trebuintele naturale ( miscare, contactul cu altii etc.).

Agresivitatea sau conduita agresiva, ca modalitate de producere, este un act care prin natura sa
explica aspecte care se proiecteaza pe planuri diferite.

Din punct de vedere psihologic si psihopatologic agresiv, reprezinta o reactie comportamentala de

tip antisociala, idee care implica factorul individual instinctiv si cauzele psihopatologice specifice
(schizofrenia, epilepsia etc.).

Emil Durkheim respinge ideea predispozitiei psihologice sustinand un determinism social. O alta
dimensiune a fenomenului este de ordin etic. Conduita agresiva, ca fapt antropologic, se incadreaza
in toate planurile mentionate anterior.[1]
 Caracteristicile agresivității și comportamentului agresiv

Din perspectiva scopului urmărit, unele comportamente agresive sunt orientate, au ca scop
producerea unui rău unei alte persoane, în timp ce alte comportamente agresive au în principal ca
scop demonstrarea puterii sau masculinităţii agresorului, ambele demonstrate prin agresivitate.
Agresivitatea nu este nici comportament antisocial, şi nu trebuie confundată sau identificată cu
delincvenţa sau cu infracţionalitatea. Agresivitatea nu implică întotdeauna un caracter antisocial.
Luptătorul de arte marţiale, în ring, poate avea un comportament agresiv. Totuşi, în acest caz, deli
există agresivitate, chiar explicită, nu putem vorbi de comportament antisocial. De asemenea, nici
situaţia inversă nu este întotdeauna valabilă; nu orice comportament infracţional, sau antisocial
poate fi însoţit de agresivitate.

Agresivitatea nu înseamnă violenţă. Deşi de foare multe ori comportamente agresive sunt
confundate cu comportamentele violente, acestea prezintă diferenţe fundamentale. Violenţa se
exprimă prin dorinţa clară de a vătăma, de a face rău, însă acest lucru se poate face şi fără
agresivitate, fără ca iniţiatorul să dea dovadă de comportament agresiv. De exemplu, otrăvirea unei
persoane, este într-adevăr un act agresiv, dar nu implică violenţă.

Agresivitatea nu este întotdeauna îndreptată în afara subiectului. Există situaţii când

comportamentul agresiv se îndreaptă asupra subiectului însuşi, în acest caz vorbind
decomportament auto - agresiv. Dar şi aici se face distincţia între actele auto agresive grave
precum sinuciderea, auto mutilarea, şi alte comportamente auto agresive uşoare, care pot periclita
sănătatea, însă nu într-o manieră aşa evidentă. În acest ultim caz putem vorbi de fumat, alcool,
droguri, etc.[7]
 Formele agresivității

Dat fiind faptul că agresivitatea, respectiv comportamentul agresiv este un fenomen foarte
complex, o încercare de tipologizare este foarte dificilă. Criteriile cele mai frecvente după care se
poate clasifica agresivitatea sunt:

· În funcţie de agresor sau de persoana care adoptă comportament agresiv, agresivitatea

poate fi clasificată în
» agresivitatea tânărului şi agresivitatea adultului
» agresivitatea masculină şi agresivitatea feminină
» agresivitatea individuală şi agresivitatea colectivă
» agresivitatea spontană şi agresivitatea premeditată

· În funcţie de mijloacele utilizate în vederea finalizării intenţiilor agresive, putem împărţi

agresivitatea în:
- Agresivitatea fizică şi agresivitatea verbală

- Agresivitatea directă, care are efecte directe asupra persoanei agresate, şi agresivitatea
indirecta, în cazurile în care pot apare intermediari între agresor şi persoana agresată,
victimă a comporta-mentului agresiv

· Clasificarea agresivităţii în funcţie de obiectivele urmărite:

- Agresivitatea care are ca scop implicit sau explicit obţinerea unor beneficii, a unui câştig
material.
- Agresivitatea ce are ca principal scop rănirea şi uneori chiar distrugerea victimei.

· În funcţie de forma de manifestare a agresivităţii aceasta poate fi:

- Agresivitatea directă/ostilă (actul agresiv este un scop în sine urmărindu-se explicit provocarea
unui rău) vs. agresiunea indirectă/instrumentală (suferința este folosită pentru atingerea unui scop –
sancționarea prin violență a unui comportament indezirabil);

- Agresivitatea activă (răul este rezultatul acțiunii nemijlocite a agresorului – ex.:lovirea unei
persoane) vs. agresivitatea pasivă (răul este provocat prin neintervenție – ex.: persoana care nu
intervine pentru protejarea unei victime supuse violenței, deși ar putea să o facă);

- Agresiunea fizică, psihică, sexuală sau verbală – privind din perspectiva actului provocator de
suferință, toate având componentă afectivă (suferința psihică);
4)Agresiunea spontană (declanșată conjunctural sau de un concurs de împrejurări neanticipate de
către agresor) vs. agresiunea premeditată (pregătită din timp, pentru a atinge un anumit scop);

5)Agresiunea provocată (victima a oferit un pretext agresorului, chiar și indirect) vs. agresiunea
neprovocată;

6)Agresivitatea manifestă (consumată într-un act provocator de suferință) vs. agresivitatea

latentă (existând un potențial agresiv, agresorul virtual căutându-și un pretext pentru a se
manifesta);

7)Agresivitate intenționată (declanșată conștient și voit de către agresor asupra victimei)vs.

agresivitate neintenționată (declanșată de circumstanțe independente de voința agresorului, chiar
accidental);

8)Agresivitate autoprovocată, interpersonală, familială, grupală sau publică (după numărul de

persoane implicate, locul și contextul social în care se produce);

9)Agresivitatea privită din punctul de vedere al stării de discernământ a agresorului, în strânsă

legătură cu responsabilitatea juridică și morală a acestuia.[6]

Sursele agresivității
Sursele de influenţare a agresivităţii sunt din păcate foarte multe, li pot fi grupate pe trei categorii:

surse ce ţin de individ, de conduita şi de comportamentul acestuia

» frustrarea este una din cele mai des întâlniţi factori declanşatori ai agresivităţii
» atacul sau provocarea directă, de cele mai multe ori verbală, dar şi fizică, poate duce la »
comportamente agresive ale celui vizat.
» durerea, în formele ei fizică şi morală, poate duce la creşterea agresivităţii
» căldura este şi ea un factor declanşator al agresivităţii, fapt demonstrat de numeroase studii
» aglomeraţia este de asemenea un factor declanşator al comportamentelor agresive, fiind un agent
stresor pentru unii oameni
» accesul la materiale pentru adulţi (filme, reviste, etc) poate constitui un factor care duce la
intensificarea / declanşarea comportamentelor agresive. Deşi acest lucru a fost confirmat de unele
cercetări experimentale, alţi autori infirmă acest lucru[5].
 Cauzele agresivității- marile teorii explicative
Problema care se pune este daca agresivitatea este determinată de zestrea ereditara, factor genetic
sau echipamentul psiho comportamental al individului dobandit in functie de conditiile de mediu.
· Teorii Etologice.
Etologia, sau biologia comportamentului, este stiinta care studiaza comportamentul vietuitoarelor,
raportat la obiceiuri si deprinderi, la interactiunea interspecii si intraspecii si la modalitatile de
raspuns la stimulii din mediu. Prin studiile facute de-a lungul timpului, etologii au urmarit sa
inteleaga mai bine partea innascuta din comportamentul uman, dar si pe cea dobandita prin
influenta culturala.
Agresivitatea este înnascuta- Principal sustinator este Freud. Agresivitatea este un instinct pur,
este de natura instinctuala si are un rol negativ. Singurele modalitati de canalizare si reorientare a
acestor instincte sunt exprimate prin arta, sport.
Un alt adept al acestei teorii este Konsad Lorenz. In lucrarea sa despre agresiune, el accentueaza
asupra naturii biologic-instinctuale pe care-l gasim si la om si la animale. In timp ce la Freud, ea are
o valoare adaptiva, fiind esentiala pentru supravietuire.
Ex.: comportamentul agresiv animal- masculul indepartandu-i pe altii previne supraaglomerarea.
Datorita faptului ca cel puternic invinge, se creeaza un proces de selectie naturala a celor cu un bun
potential genetic, fapt ce va permite transmiterea comportamentului agresiv, urmasilor. Aceasta
teorie a fost foarte criticata.In virtutea ei ar fi de asteptat ca oamenii sa aiba aceleasi manifestari
agresive oriunde in lume. Acest lucru nu este adevarat , datele statistice cu privire la
comportamentul criminal indicand faptul ca la sf. anilor ' 80, in tarile din Scandinavia: Norvegia,
Suedia rata omuciderilor de 0 la 100.000 loc., pe cand in Thailanda era de 14 la 100.000 loc.
Exista mari diferente interindividuale in manifestarea comp. agresiv. Respingerea clasigeneralizata
a naturii instincte ale comp. agresiv nu inseamna insa si ignorarea unor influente evidente de ordin
biologic ca:
a) influențe neuronale (exista anumite zone din cortex, care in urma unor mici stimulari, faciliteaza
adaptarea comp. agresiv de catre subiect);
b) influențe hormonale (barbatii sunt mult mai agresivi decat femeile, datorita diferentelor de tip
hormonal);
c) influențe biochimice- cresterea cantitatii de alcool in sange- comp. agresiv.
O alta perspectiva ce sugereaza faptul ca agresivitatea este cel putin innascuta este sfanta de
sociobiologic (Rushton si Wilson). Potrivit lor agresivitatea este vazuta in functie de evolutie,
principiile selectiei favoizand in timp cresterea nivelurilor de agresivitate.
 · Teoria psihanalitică
Desi, initial, in viziunea lor asupra inconstientului, psihanalistii nu au acordat foarte multa
importanta agresivitatii, aceasta fiind vazuta doar ca un mijloc prin care trebuintele de baza sunt
satisfacute, ulterior, agresivitatea primeste recunoastere ca instinct de sine statator de o importanta
remarcabila pentru viata psihica inconstienta.
Odata cu rolul major atribuit agresivitatii, are loc o modificare semnificativa in teoria psihanalitica a
instinctelor. Pulsiunea sexuala se transforma din dusmanul vietii in sustinatorul ei, iar agresivitatea
devine adversarul ei. Astfel, agresivitatea, interpretata la inceput doar ca reactie innascuta, care
potenta celelalte instincte, ajunge sa se bucure de o maxima expunere, fiind transformata intr-unul
din polii dualismului pulsional.
Dualismul pulsional are la baza relatia dintre Eros - instinctul sexual si instinctul de conservare - si
Thanatos - impulsul de autodistrugere (numit si instinctul mortii). In timp ce Erosul este implicat in
conservarea vietii, Thanatosul este implicat in readucerea vietii la stadiul anorganic, prin tendinta de
autodistrugere. Chiar daca la nivel primar este autodistructiva, prin interactiunea cu pulsiunea
sexuala agresivitatea devine distructiva si orientata spre exterior, conform celei de-a doua teorii a
instinctelor, emise de Freud (parintele psihanalizei).

· Teoria frustrare- agresivitate (Miller si Dollard). Aceasta teorie are la baza 2 postulate
specifice:
a) agresivitatea este intotdeauna o consecinta a frustrarii
b) frustrarea conduce intotdeauna catre o anumita forma de agresivitate
Aceasta teorie se bazeaza pe faptul ca agresivitatea este determinata de conditiile de mediu.

Blocarea caii de atingere a unui scop creeaza anumite frustrari. La randul lor acestea se pot
constitui in sursa de manifestare a agresivitatii. Destul de frecvent este agresiv, nu este orientata
asupra sursei. ci redirectionata catre o alta tinta. Teoria a fost supusa unor revizii, a. i. L.
Berkonvitz, sustine ca frustrarea produce doar o anumita stare de pregatire emotionala pentru
agresare.
· Teorii Comportamentiste.
Agresivitatea este un comportament social invatat- autor Albert Bondura.
Agresivitatea se invata prin:
a) direct- prin recompensare (pedepsirea) unor comportamente
b) prin observarea (imitarea) unor modele de conduita ale altora, iar aceste metode fiind intalnite
in:
* familie- parintii copiilor violenti, ai celor abuzati, maltratati provin din familii in care s-a
utilizat pedeapsa fizica;
* mediul social- in comunitatile in care metodele de conduita agresiva sunt acceptate,
admirate, valorizate, agresivitatea se transmite mult mai usor noilor generatii.
* exista o exagerare cu privire la rolul mass-mediei, datele statistice arata ca principalii
factori sunt modele familiare si cele sociale apropiate.
1) factori ce tin de individ, de conduita lui, de reactivitatea lui comportamentala
2) factori ce tin de familia individului
3) factori ce tin de mass-media
Ex. 1) Cercetarile din psihologia sociala demonstreaza ca predispuse spre agresivitate sunt
persoane irascibile si extrem de competitive.
Atacul sau provocarea fizica sau verbala atrage de cele mai multe ori rapuns agresiv.
- durerea fizica si morala- cresterea agresivitatii. Alti factori: caldura (temp. inalte coreleaza cu
manifestari agresive), aglomeratia (apare in calitate de agenti stresanti si duce la cresterea
agresivitatii..)
Ex. 2) -Mariajul instabil si divortul.
-istoria propriei vieti a parintilor- parintii care-si ?aleuzeaza? copiii au fost supusi la randul
lor unui tratament similar de catre proprii parinti sau au fost in mare masura vegheati emotional
decatre acestia.
-atitudine parentala in raport cu cresterea copiilor. Parintii aluzivi privesc copiii ca pe o
modalitate de a-si satisface propriile nevoi, aspiratii, solicitandu-i pe acestia sa interprinda actiuni
ce depasesc posibilitatile si abilitatile lor fizice si psihice. Acesti parinti intampina dificultati in a
stabili legaturi empatice cu proprii lor copi. Ei privesc copilul ca pe o marioneta ce trebuie sa fie
dresata la orice mica batere.
-tulburari psihice si de personalitate- Parinti care-si maltrateaza copiii suferade afectiuni
psihice.[2]
 MODALITĂŢI DE PREVENIRE ŞI REDUCERE A AGRESIVITĂŢII

Catharzisul
Modalităţi de descărcare a tensiunii emoţionale şi de reducere a tensiunii către conduita agresivă:
– consumarea tendinţei agresive la nivelul imaginarului, al fanteziilor ( teoriea dezvoltată de S.
Freud)
-angajarea în acţiuni violente efective, dar fără consecinţe antisocial:practicarea unor sporturi
Pedeapsa
– pedepse instituţionalizate: sancţiuni juridice
– pedepse neinstituţionalizate: cele din cadrul familiei
Reducerea efectelor învăţării sociale
– Trebuie evitat contactul copilului cu modele de conduită agresivă
– În munca educativă, trebuie insistat pe direcţia realizării unor „frâne agresivo-inhibitive” care să-l
ferească din interior de angajarea în confruntări de natură agresivă.

Cum combati agresivitatea la copii?

1. Stabileste un set clar de reguli in familie. Asigura-te ca fiul sau fiica ta au inteles corect
comportamentele care sunt permise. De asemenea, nu ezita sa le ceri parerea in privinta regulilor pe
care le stabilesti.

2. Invata-l sa isi ceara scuze. Este important ca atunci cand greseste fata de cineva, copilul sa stie
cum sa reactioneze. Ii poti fi chiar tu model, aratandu-i ca toti oamenii, chiar si parintii, sunt nevoiti
sa isi ceara scuze in anumite situatii. Asadar, nu ezita sa iti ceri scuze fata de copilul tauatunci cand
este nevoie.

3. Invata-l sa faca fata dezamagirii. De multe ori, agresivitatea la copii apare datorita faptului ca nu
au invatat sa faca fata dezamagirii si tristetii.

4. Invata-l ca nu este bine sa fie razbunator.

5. Sanctioneaza comportamentul, nu persoana. “Esti un copil rau si meriti sa fii pedepsit” este un
mesaj prin care parintii sanctioneaza persoana, nu comportamentul. Copilul se poate simti respins,
neiubit sau nedorit, emotii care duc la cresterea agresivitatii si la acte violente. Un mesaj prin care
parintii arata ca fac diferenta intre copil si comportamantul sau ar fi: “Gestul tau a fost unul gresit si
din aceasta cauza nu ai voie la televizor trei zile”. Toti copiii fac greseli, iar acest lucru nu inseamna
ca toti copiii sunt “rai”. Este important sa ii explici copilului ce anume a gresit, pentru ce este
pedepsit si, mai ales, faptul ca desi a gresit tu il iubesti si ii vei fi mereu aproape.

6. Invata-l ca are voie sa simta orice, dar nu sa faca orice. Furia, ura, dispretul si alte emotii negative
sunt perfect normale si apar in multe situatii din viata fiecaruia dintre noi. Felul in care ii invatam
pe copii sa exprime aceste emotii este esential in prevenirea sau combaterea agresivitatii in randul
copiilor. Este bine sa il inveti pe copil inca de la cele mai mici varste diferenta dintre emotia pe care
o simte si actiunea pe care decide sa o realizeze. Atunci cand este furios, poate ca prima tendinta
este sa faca rau cuiva. Invata-l sa foloseasca aceasta energie intr-un alt fel (de ex. : sa loveasca o
perna, sa depuna un efort fizic) si sa isi exprime emotiile intr-un mod constructiv.

7. Acorda atentie comportamentelor pozitive. Multi parinti acorda atentie mai multa copiilor atunci
cand acestia au un comportament nedorit. Lectia pe care o invata copiii in acest caz este aceea ca
este nevoie sa faca ceva gresit pentru ca parintii sa le acorde atentie. Pe de alta parte, parintii se
obisnuiesc sa observe doar comportamentele nedorite ale copiilor si sa le sanctioneze. De aceea,
este important sa recompensezi actiunile pozitive ale copilului inca de la cele mai mici varste si sa
te asiguri ca petreci suficient timp impreuna cu el.

8. Chiar daca exista neintelegeri intre parinti, incearca sa nu-l faci martor pe copil martor la
aceste conflicte. Chiar daca va aude ridicand tonul unul la celalalt, discuta ulterior cu el. Evita sa ii
formezi o imagine a unei familii extrem de fericite daca nu sunteti asa. Poti sa-l asiguri ca,
indiferent de problemele existente intre adulti, dragostea ta pentru copil ramane la fel de mare.

9. Ajuta-l sa isi foloseasca energia intr-un mod pozitiv. Daca fiul sau fiica ta dispune de energie in
exces, incurajeaza-l sa practice un sport.

10. Incearca sa descoperi impreuna cu psihologul sau consilierul care sunt evenimentele si traumele
care au contribuit la aparitia agresivitatii. Astfel, vei putea elimina situatia care l-a determinat pe
copil sa se comporte violent.

Cercetarile sociologice asupra violentei domestice i-au condus pe anumiti specialisti la concluzii
elocvente si cercetari pertinente in legatura cu manifestarile agresivitatii in viata de
familie."Cresterea gradului de informare si constientizarea asupra implicatiilor nocive ale
comportamentului violent in mediul familial a atras atentia autoritatilor si a determinat luarea din
partea acestora a unor masuri oficiale in privinta reglementarii conduitei in spatiul familiei. Astfel,
au fost introduse o serie de reforme la nivelul sistemului juridic, al sistemului medical, al unor
institutii capabile sa intervina operativ in cazuri de criza familiala ori sa previna aceste cazuri."[1]

Primul pas pentru reducerea violentei in familie este definirea sociala a comportamentului
violent (sub orice forma s-ar manifesta acesta) drept problema care necesita corectie. Pe de o parte,
atitudinea toleranta fata de formele de violenta in familie creeaza un mediu propice pentru
manifestarea acestora. Pe de alta parte, acest mediu are efecte si la nivel de masurare stiintifica a
fenomenului: acesta este subestimat nu pentru ca oamenilor le-ar fi frica sau rusine sa vorbeasca
despre ceea ce se intampla in familiile lor, sau numai din aceste motive, ci si pentru ca oamenii nu
definesc anumite violente drept fapte care, in ancheta, pot fi considerate drept abuzuri, infractiuni.

Politicile sociale interne si internationale privind familia au ca principala strategie elaborarea

si dezvoltarea unor programe si servicii centrate pe problematica violentei domestice.

"Modelele de abordare ale violentei domestice urmeaza doua tendinte majore: promovarea
modelului drepturilor omului si redefinirea violentei domestice ca problema de sanatate publica. In
baza primului model mentionat, serviciile si progeamele vor fi centrate pe interventia imediata, in
vederea tratarii traumelor individuale si sociale create de violenta domestica. Serviciile dezvoltate
in acest context vor fi:
a) servicii de interventie in criza - servicii sociale care ofera victimelor violentei domestice
consiliere in criza, suport imediat si informatiile necesare contactarii altor servicii dupa depasirea
fazei acute a crizei;

b) servicii de protectie sociala - adapost de urgenta; protectia legii (prin interventia serviciilor de
politie); servicii de protectie si plasament de urgenta, pentru copiii afectati de violenta domestica;

c) consiliere pe termen lung - servicii terapeutice pentru victime si pentru familie;

d) sfat juridic;

e) servicii de lobby/pledare a cauzei - organizate de si pentru victimele violentei in familie, in

vederea constientizarii factorului politic si decizional asupra extinderii gravitatii problemei."[2]

In ceea ce priveste cel de-al doilea model de abordare a violentei in familie, acesta este centrat pe
activitatea de prevenire, si, prin urmare, dezvolta urmatoarele servicii:

a) servicii de informare si mediatizare cu privire la caracteristicile violentei

domestice, cauzele fenomenului si serviciile care abordeaza aceasta problematica;

b) servicii de educare a tinerilor si familiilor;

c) consiliere premaritala.
 CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI:

Agresivitatea și violența sunt realități care se regăsesc de-a lungul întregii istorii umane,
indiferent de epocă și de gradul de dezvoltare al civilizației omenești.

Precum s-a mai enunțat anterior, conchidem agresivitatea ca fiind orice formă de conduită orientată
cu intenție către obiecte, persoane sau către sine, în vederea producerii unor prejudicii, a unor răniri,
distrugeri și daune.

Analizînd complet și definitiv aspectele psihologice ale agresivității, caracteristicile, formele,

cauzele și sursele acesteia concluzionăm că agresivitatea reprezintă o conduită semnificativ-
periculoasă. Cu toate că societatea actuală are mecanisme de control și de contracarare a
comportamentelor agresive, indezirabile, care atentează la viața/siguranța persoanei și îi afectează
funcționarea atât în viața privată, cât și în societate, la nivel individual se menține activă nevoia de a
găsi o soluție de limitare a manifestării agresivității altora asupra propriei persoane. Astfel, devine o
necesitate capacitarea persoanei în a face față agresiunii – atunci când aceasta se produce – astfel
încât că, pe de o parte reacția de apărare să fie eficientă și eficace iar pe de altă parte, să respecte
normele legale și să nu victimizeze pe mai departe persoana agresată.

Din punct de vedere practic, putem interpreta manifestarea agresiunii ca sistem care inter-
relaționează următoarele componente: Agresorul, Mediul în care se produce agresiunea și Persoana
agresată. Astfel se face necesară remedierea comportamentului agresiv pe cât la agresor, prin
indentificarea cauzelor individuale ale agresivității, evitarea motivelor de criză, stabilirea regulilor
clare de comportament, precum și aceeași încurajare și evitarea etichetării, pe atât a persoanei
agresate, aceasta fiind – totodată – și cea mai flexibilă componentă a sistemului (având de partea
sa resursele conștientizate prin pregătire psihologică și reacția ca deprindere antrenată sistematic.
 BIBLIOGRAFIE:

· Tudorel Butoi. Psihologie judiciară. Editura Trei, 2012;

· Marius Florea. Teorii psihologice asupra agresivității;

· A. Cosmovici. Psihologie generală. Polirom. Iași, 1996;

· C. Păunescu. Agresivitatea umană. Editura Trei, 1995;

· Butoi ioana-Teodora. Tratat universitar de psihologie judiciară. Editura

Phobos, București, 2005;

· Marius Florea. Tipuri de agresivitate si cauzalitate multiplă.

· Adrian Neculau. Psihologie socială, Aspecte contemporane. Nicolae Mitrofan.

Agresivitatea. Editura Polirom, Iași, 1996.