Scoala Sanitara Postliceala

“Carol Davila “ Bucuresti

BAZELE STIINTEI NURSING-ului

Septembrie 2014 Clasa 1A – Grupa 4

Profesor : Avram Mirela
 Istoria Nursing-ului in Iudeea
Grupa 4

An Scolar 2014 -2015

Grupa:

1. Budulean Maria Alexandra

2. Popa Maria Adelina
3. Tamas Mara Roxana
4. Toma ( Cotfas) Ioana Luiza
5. …………………………
6. ………………………..

Bibliografie :

http://ro.wikipedia.org/wiki/Provincia_Iudeea

http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Israelului

http://vacanteisrael.ro/?page_id=140

http://blogmedical.biz/category/istoria-medicinei/

http://www.mediculmeu.com/term/tratamente-in-iudeea.php

http://www.almanahmedical.eu/inpage/medicina-i-farmacia-iudaic/

http://www.scribd.com/doc/124180971/Bazele-fiintei-Medicina-Iudaica

http://www.alternative-naturiste.ro/blog/cuvantul-tratament-si-cuvantul-planta-aveau-acelasi-
sens-in-antichitate-tratamente-naturiste/

http://barzilaiendan.wordpress.com/2012/11/22/leacuri-evreiesti/

2
 Istoria Nursing-ului in Iudeea

Iudeea, Regatul Iuda sau Regatul Iudeei (ebraică : ‫יְ הּודָ ה מַ לְ כּות‬, Standard: Malḫut Yehuda,
tiberiană: Malḵûṯ Yehûḏāh) (c.931–586 î.Hr.) a fost unul dintre cele două regate succesoare ale
Regatului evreu unit. Conform Bibliei, Regatul Iuda a fost înființat pentru prima dată, la moartea
lui Saul, când tribul lui Iuda l-a ales ca rege pe David, care a unit mai apoi Iuda cu restul
Israelului. Nepotul lui David, Roboam, a respins zece dintre triburi și astfel a rămas rege doar
peste triburile lui Iuda și Veniamin, în sud, în timp ce peste cele zece triburi din nord s-a pus rege
Ieroboam, care a înființat Regatul Israel. Regatul Iuda a rezistat până în 586 î.Hr., când a fost
cucerit de Nabucodonosor al Babilonului.

Octavian Augustus a cucerit Iudeea în anul 6 d.Hr., transformând-o în Provincia Iudeea.

Irodienii au rămas la conducere ca un paravan pentru romani până în 66, când a izbucnit revolta
iudeilor.Revolta iudeilor a ținut patru ani, sfârșind prin cucerirea cetății Masada de către romani
și pustiirea Ierusalimului, dimpreună cu distrugerea Templului lui Solomon. Iudeea a fost
transformată într-o provincie condusă de guvernatori romani, iar din 135 d.Hr. s-a numit
Palestina, pentru a încerca să elimine cultura evreiască și mai nou creștină.

In Vechiul Testament, spune ca evreii erau cei mai preocupati de igiena pacientului dar
totodata si a familiei lui cu motivul de prelungire a vietii si de o buna sanatate. Ei se ocupau cu
ingrijirea la domiciliu in perioada respectiva, avand in medere in prim plan igiena pacientului cat
si curatarea spirituala, a familiei si casei.

Medicina iudaică s-a dezvoltat în condiţii diferite. Doritori să trăiască cât a trăit Moise,
evreii s-au arătat sensibili la preocupările şi necesitatea medicinei ca ştiinţă, artă şi reflexie. În
lipsa depistării unor înscrisuri medicale, Biblia, Manuscrisele de la Marea Moartă şi Talmudul
(enciclopedie de tratate), sunt unicele surse de informare despre medicina iudaică, iar psalmii
reprezintă izvoarele care arată modul de tratare al bolnavilor, vorbindu-ne totodată şi despre
epidemii.

Conform istoricului Radu Iftimovici, istoria medicinei iudaice are o vechime de peste
3.000 de ani şi s-a desfăşurat în 3 etape:

1. medicina iudaică antică (2.000-539 î.Hr.);

2. medicina talmudică (70-663 e.n.);
3. medicina iudeo-arabă (632-1200 e. n.).

3
 Este posibil ca evreii din Biblie sau Tanakh, denumirea ebraica pentru Vechiul
Testament, sa fimostenit o parte din cunostintele lor din vechea cultura mesopotamiana. Printre
acestea se numara:boala ca fiind considerata o pedeapsa din partea divinitatii pentru cel ce
pacatuia (cel ce incalca saurupea legamantul), orbirea, mai ales, era pentru ei o astfel de
pedeapsa. De asemenea, evreii aucontinuat si taboo-ul asiro-babilonian, evitand a se apropia de
cei bolnavi, cunoscut ca si "scoatereain afara taberei a celor necurati" sau doar neapropiindu-se
de cei necurati si de lucrurile lor.

Popor religios monoteist, evreii considerau că Dumnezeu este sursa unică a sănătăţii, dar
şi cel care pedepsea întregul popor pentru fărădelegile comise, trimiţând boli. Medicina iudaică a
fost profund impregnată de religie.

Problema bolii nu era pusa pe seama contaminariisangelui unei persoane sanatoase cu

spiritele demonice din sangele unei persoane bolnave, dar eraun semn al impuritatii sufletesti
adusa de atingerea de lucrurile necurate. Legile igienice eraurespectate mai mult din motive
religioase si disciplinare, decat din motive medicale pur empirice. Aceasta reglementare cu
privire la cei bolnavi a cuprins o buna parte din actiunile intreprinse deoameni: izolarea celor
bolnavi, aici intrand cei bolnavi de lepra (subiectul cel mai bine acoperit in Tora si Vechiul
Testament), iar ceilalti numiti necurati, erau marginalizati pe perioada necuratiei lor,evitandu-se
chiar si atingerea hainelor sau a lucrurilor lor. Printre aceste persoane se numarau:barbatii cu
polutii, femeile aflate la menstruatie, groparii, cei ce atingeau animale moarte/sacrificate,oamenii
cu arsuri etc. Aceasta, in primul rand, deoarece Legea ( Tora ) a fost data natiunii Israel intr-o
zonadesertica, astfel apa potabila era in cantitati insuficiente pentru o igiena corporala completa,
sistemulimunitar putea fi foarte slabit datorita malnutritiei, iar cantitatea limitata si putin variata
de plante nu leasigura o sursa adecvata de medicamente. Totusi, Legea le impunea o igiena
generala riguroasa. Bolile fiind considerate pedepse divine, remediile indicate erau psalmii şi
reţetele magice

Mai erau reglementate, timpul si locatia inmormantarii (civilizatia mesopotamiana

puneapersoanele decedate intr-un triplu strat de panza si apoi le lasa pe "marele fluviu"), spalarea
inainteamesei, dupa menstruatie, polutie, contactul cu animale moarte/sacrificate, contactul cu
oameniidecedati, contactul cu tot ceea ce era numit necurat de catre preotul levit pe baza Legii

La evrei, preotul nu era şi medic, însă el putea decide dacă bolnavul este curat sau nu,
vindecat de boli contagioase ori nu. În aceste înscrisuri se citează cazul regelui Assa din Iudeea
(919 - 875 î.Hr.) care, bolnav de picioare, „nu a căutat pe Yahve (Iehova), ci pe doftori”.

Medicii laici erau numiţi rophe, iar moaşele hacana. De altfel literatura de specialitate
citează o şcolă medicală în oraşul Tigris din Persia (28 e.n.). În grotele de la Marea Moartă s-au
găsit şi instrumente chirurgicale.

4
 Medicina talmudică
Primele cunoştinţe de natură ştiinţifică sunt reunite în „Enciclopedia Ebraică” formată din
cele două Talmuduri, Talmudul din Ierusalim şi Talmudul din Babilon, care conţin o serie de
recomandări cu caracter profilactic menite a conserva starea de sănătate.

Talmudul, deşi nu este o carte de medicină, conţine prescripţii medicale, numeşte o serie de boli
şi prevede izolarea bolnavilor contagioşi precum cei de lepră, holeră sau ciumă. În Cartea
Regilor este consemnat faptul că şoarecii şi şobolanii transmit ciuma.

Talmudul conţine şi sfaturi privind alimentaţia.

Medicina iudeo-arabă (632-1200 e.n.)

După cucerirea Palestinei de arabi, medici ai comunităţilor evreieşti sunt angajaţi să
acorde asistenţă medicală noilor conducători. Califul din Basra avea ca medic pe Ibn Geageal,
medicul sultanului Saladin era Rabi Natanael sau Saad Eldavlon, medicul marelui han Argum al
Persiei. Chiar şi Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, avea un medic evreu, pe
Hakim Iacob.

Maimonide (1135-1204), enciclopedist şi autor a peste 12 cărţi de medicină scrise în

arabă (traduse apoi de Samuel Ib Tibbon în ebraică), este cel care a scris o interesantă lucrare
„Tratat al otrăvurilor”.

Rugăciunea medicală rămasă testament de la Maimonide ar trebui să stea alături de

Jurământul lui Hippocrate. Un glossar medical denumit „Ghidul medicinei” ne-a rămas de la Isac
Evreul (sec.X) - Isac Ibn Suleiman El Israele - un tratat care abordează medicină, dietetică,
otrăvuri etc.

Terapeutica şi medicamentele
Vechii evrei au posedat un arsenal medicamentos mult mai sărac decât alte popoare. O
caracteristică ar putea fi abundenţa de produse medicamentoase opoterapice.

Se recomandă uleiul de măsline, smochinele, pasta de smochine cu oţet ca remediu

cicatrizant al rănilor, răşină de galbanum extrasă dintr-o plantă din familia Umbelifere, miere şi
vin roşu pentru gargară.

Multe dintre remediile vegetale sunt prescrise în amestec cu diferite produse animale.
Contra nevralgiilor se ungea locul cu saramură de peşte de 60 de ori consecutiv, împotriva
limbricilor se folosea pastă de smochine cu oţet şi măduvă de bovine însoţite de incantaţii şi
cuvinte ritmice inteligibile sau nu.

5
 În perioada mai târzie, medicii evrei făceau amputaţii după ce-i adormeau pe bolnavi,
dându-le o băutură specială. Pentru prevenirea bolilor sau lecuirea lor, evreii purtau amulete, iar
interpretarea viselor era frecventă.

Terapeutica era o îmbinare de practici populare, religioase, sfaturi, tratamente cu

substanţe regăsite în infuzii, pudre, unguente, licori, decocturi din plante etc.

Realizările medicilor evrei se înscriu în triunghiul bizantino-iudeo-islamic şi constituie

premisele-aport la viitoarele cuceriri ale medicinei în lume. (jurist drd Maria Besciu)

Tratamente in Iudeea
O tablita de la British Museum vorbeste despre “seva cea buna a macului” iar
nenumaratele texte dezgropate in biblioteca regelui asirian Assurbanipal (3.000 de ani in urma)
enumera sute de ierburi cunoscute si utilizate in medicina vremii. Cel mai semnificativ este
faptul ca acelasi semn, acelasi cuvant se folosea si pentru notiunea de “medicina” si pentru cea
de “planta” (la babilonieni “sammu”, la grecii antici “farmakon” si la romani “medicament”).
Concluzia este clara: la inceputurile ei indepartate, practica vindecarii se confunda, fara indoiala,
cu stiinta administrarii corecte a ierburilor de leac.

Medicina nu a apărut ca știință așa cum o cunoaștem astăzi. De la arta vracilor și

șamanilor care pretindeau că alungă duhurile rele, la medicina sacerdoților care practicau în
umbra templelor, până la medicina modernă este o cale lungă. Dacă medicul medieval și
renascentist era un erudit, bun cunoscător atât al textelor clasice, cât și al astrologiei și alchimiei,
medicul modern trebuie să fie atât savant, cât și cetățean, care să aplice știința actuală în scopul
modificării pozitive a condițiilor de mediu natural și social.

Trivia:

UN LEAC ALIMENTAR BIBLIC PENTRU PROBLEMELE NASULUI SI ALE

GÂTULUI
Usturoiul e cunoscut de mult timp ca antiseptic miraculos în cazurile care implica infectii la ochi,
urechi, nas si gât. Daca se ia o bucata de usturoi în gura, la începutul unei raceli, pe partea dintre
dinti si obraz, raceala va disparea în câteva ore sau cel mult o zi.
De asemenea, usturoiul are efect curativ asupra bolilor cronice ale organelor respiratorii
superioare, absorbind toxinele – ceea ce e valabil si pentru inflamatiile cronice ale amigdalelor,
glandelor salivare si glandelor limfatice învecinate, empiemele sinusurilor maxilare, faringitele si
laringitele grave si alte boli. De exemplu: aceasta miraculoasa planta vindecatoare face ca dintii
slabiti sa prinda din nou radacini si înlatura tartrul! Are efect curativ asupra cataractei si
inflamarii canalelor lacrimale! Va doare urechea? Infasurati planta în putin tifon si introduceti-o
în canalul exterior al urechii! Va doare capul? Usturoiul e aspirina naturii, dilatând venele si
arterele, pentru a elimina congestia. Stoarceti putin suc de usturoi într-o lingurita de miere (este
un vechi remediu al pieilor-rosii!). Stranutati, aveti nasul înfundat sau va chinuieste alergia?
încercati putin usturoi tocat, înghitit cu apa. Se spune ca, în asemenea cazuri, usturoiul face
minuni.

6
Anexa 1:

Iudeea, de la inceputuri pana in vremurile noastre

O incursiune intr-o istorie putin cunoscuta, pentru a intelege mai bine lumea in care traim.

Provincia Iudeea a fost o provincie romană între anii 6 – 132 formată din trei provincii
istorice Iudeea, Samaria și Idumea.

Iudeea (în ebraică Yehudah) este o regiune muntoasă din sudul Ţării lui Israel. Numele
său vine de la tribul lui Iuda al cărui teritoriu era. În Antichitate, era mai degrabă o regiune
îndepărtată cu un teritoriu abrupt. Iudeea a fost centrul a mai multe regate şi provincii antice:
regatul lui Iuda în epoca Fierului, provincia persană Yehud Medinata, regatele hasmoneane şi
irodian apoi provincia romană Iudeea.

În Noul Testamet, numele de Iudeea are două sensuri:

 teritoriul vechiului regat al lui Iuda.

 ansamblul Ţării lui Israel, numit Palestina după Hadrian de către romani.

În 135, împăratul Hadrian a schimbat numele provinciei Iudeea în Siria Palaestina, în

timpul revoltei lui Bar – Kokhba, după filistini, în scopul de a umili populaţia evreiască. Mai
mult, a interzis religia ebraică. Dar edictul lui Hadrian va fi abrogat de succesorul său, Antonin,
în cursul primului an al domniei sale.

Iudeea este delimitată la nord de Samaria, la sud de deşertul Negev, la vest de câmpia de
coastă şi la est de Valea Iordanului. Este o regiune aridă şi muntoasă. Altitudinea maximă este
situată pe muntele Hebron, la 1020 de metri, altitudinea minimă este de 400 de metri sub nivelul
mării, pe malul Mării Moarte.

Iudeea este împărţită în trei sub – regiuni:

 Shephelah în vest, este o regiune fertilă, caracterizată prin coline joase şi văi.

 munţii Iudeii aparţin lanţului muntos care se întinde de-a lungul malului vestic al
fluviului Iordan.

 deşertul Iudeii la vest, până la Marea Moartă.

Limitele Iudeii, care au evoluat de-a lungul istoriei, câmpia de coastă situată între Tel –
Aviv – Jaffa la nord şi Aşkelon la sud poate fi considerată de asemenea ca făcând parte din

7
această regiune. Iată de ce aşezările evreieşti care s-au dezvoltat aici începând cu sec. XIX purtau
numele de moshavotul lui Iuda.

Munţii Iudeii pot şi ei să fie împărţiţi în trei zone, de la nord la sud:

 Munţii Betel, cu centrul Betel şi Ramallah.

 Munţii Ierusalemului constituie zona cea mai joasă a munţilor Iudeii. Altitudinea maximă
este de 895 m.

 Munţii Hebron.

Iudeea este acum împărţită între Israel şi Cisiordania.

Prezenţa umană în această regiune este atestată încă din Epoca de Piatră.
Paleoantropologii cred că regiunea se afla pe drumul marilor migraţii ale lui Homo sapiens,
acum 100.000 de ani.

Arheologia a dezvăluit că oraşul Jericho (Jerihon) există de mai mult de 11.000 ani.
Povestea evreilor este relatată pe larg în Biblie. După ce au părăsit Egiptul, conduşi de Moise,
triburile lui Israel au ajuns în Ţara Făgăduinţei şi s-au răspândit. Tribul lui Iuda s-a stabilit într-o
zonă care cuprinde actual Negev Shephelah şi deşertul Iudeii, cât şi regiunea din jurul
Ierusalemului. Triburile s-au unit într-un singur şi acelaşi regat al lui Israel, cu capitala la
Ierusalem, având regi succesivi pe Saul din tribul lui Beniamin, pe David apoi pe fiul său
Solomon, din tribul lui Iuda. O schismă între nord şi sud a creat un regat al lui Israel şi un regat
al lui Iuda.

Nordul a supravieţuit două secole, înainte de a fi invadat de asirieni. Căderea regatului

din nord a avut loc în 586 î.e.n., atunci când Iudeea a fost invadată de neo – babilonieni. După
care, a căzut sub stăpânire romană în anul 63 înainte de Christos. Hyrcanus al II lea şi Aristobul,
fiul reginei Alexandra, şi-au disputat tronul, iar Aristobul l-a chemat pe Pompei.

8
 Comportamentul lui l-a nemulţumit pe roman care l-a pus pe Hyrcanus pe tron, în locul
său. Iudeea a devenit un stat – client, independent de jure dar dominat de facto. Când Pompei a
fost învins de Iulius Cezar, Hyrcanus a fost înlăturat şi puterea efectivă a fost dată lui Antipater,
unul dintre miniştrii săi, care a domnit până la moartea sa în anul 44 î.e.n.

În anul 40î.e.n., Hyrcanus al II – lea a fost ucis şi nepotul său, Antigonus Mattathiah, a
urcat pe tron. Ultimul hasmonean, a fost ucis în anul 37 înainte de Christos din ordinul lui Irod
(fiul lui Antipater, tetrarh de Iudeea din anul 41 numit de Roma), şi de Marc Antoniu.

În anul 37 î.e.n., Irod a luat titlul de rege, fiindu-ne cunoscut sub numele de Irod I cel
Mare. Romanii l-au numit „rege, aliat şi prieten al poporului roman” (rex socius populi
amicusque populi Romani).

La moartea sa în anul 4 î.e.n., şi-a împărţit regatul între copiii săi, printre care Irod
Archelaos, care a domnit atât de rău încât a fost depus în anul 6 de Augustus, la chemarea
propriului popor, şi Irod Antipas, se căsătoreşte cu Irodiada, menţionată în Noul Testament.

Acum, Iudeea era direct sub control roman: devine un distric dependent de guvernatorul Siriei şi
administrat de către un prefect al Ordinului Ecvestru numai din cauza importanţei prea mici a
provinciei. Pilat din Pont a fost unul dintre aceşti prefecţi, însărcinat probabil între anii 26 şi 36.
Ca dovadă a titlului de praefectus a lui Pilat, există o inscripţie de piatră descoperită în Cesareea.
Capitala s-a mutat de la Ierusalem la Cesareea, construit sub Irod cel Mare.

9
Iudeea şi-a recâştigat puţină independenţă între anii 41 şi 42, când Irod Agrippa a primit titlul de
rege de la împăratul Claudius, apoi când fiul său, Irod Agrippa al II – lea, a urcat pe tron în anul
48. În timpul domniei sale a avut loc prima mare revoltă în Iudeea, în 6 – 70: a fost zdrobită de
Titus, care a distrus Templul din Ierusalem. La moartea lui Irod Agrippa al – II – lea, provincia a
reintrat sub control roman direct. Au avut loc încă două revolte:

 în 115 – 117, revolta lui Kitos.

 în 132 – 135, revolta lui Bar – Kokhba.

În urma acestei din urmă revolte care a provocat pierderi grele armatelor romane, Hadrian
a schimbat numele provinciei în „Siria – Palestina” şi Ierusalem a fost rebotezat Aelia
Capitolina, pentru a-i umili pe evrei. Conform istoricului creştin Eusebiu, Hadrian le-a interzis
evreilor de a locui în polis sau în colonia Aelia Capitoliana, deşi evreii au continuat să locuiască
în celelalte părţi ale ţării, sub noul nume de Siria Palestina. Este greşit de a crede că Hadrian i-a
expulzat pe evreii din toate părţile vechii Iudeea. Fratele dominican şi istoric Felix Abel de la
Şcoala Biblică din Ierusalem, a făcut lumină asupra acestei perioade a istoriei ţării, cât şi istoricul
israelian Michael ’ Avi – Yonah.

Între 400 şi 638, regiunea a fost o provincie a Imperiului bizantin. În Evul Mediu,
Ierusalem, al treilea oraş sfânt al Islamului, este cucerit. Arabii abbasidei s-au stabilit acolo, dar
i-au lăsat pe pelerini să-şi facă pelerinajele. În 1078, turcii selgiucizi i-au alungat pe arabi din
Ierusalem şi au blocat pelerinajul creştin. Cruciadele au început în 1095. În regiune au fost
fondate mai multe regate creştine latine, printre care Regatul de Ierusalem, cu epicentrul în
Ierusalem şi Iudeea, dar care va cădea în 1187.

În 1516 a început perioada otomană, care s-a terminat în 1917 cu Primul Război Mondial.
Între timp, în timpul sec XIX, evreii sionişti au venit pentru a se stabili în Ţara Făgăduinţei, însă
mai rar în Iudeea.

Între 1917 – 1948, Iudeea este o parte obligatorie din Palestina. Planul de împărţire a
Palestinei din 1947 prevedea ca partea majoră a Iudeeii să facă parte din statul arab. Apoi a

10
urmat Războiul civil, între 1947 – 1948 în Palestina mandatară. În mai 1948, a fost proclamat
statul Israel, începând Războiul israelo – arab din 1948 – 1949. Tinerii militari israelieni au
împins limitele noului stat, o parte din Iudeea devenind israeliană, cealaltă iordaniană.

Dar războiul din 1967 a adus controlul asupra întregii Iudei în favoarea Israelului.
Acordul de la Oslo din 1993 a încredinţat administrarea unei părţi palestinienilor, în timp ce
problema aşezărilor evreieşti în teritoriile ocupate rămâne una foarte sensibilă.

11