Você está na página 1de 2

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA spune:

Antihristul va încerca să pecetluiască lumea cu


PECETEA SATANEI.
vineri, 5 noiembrie 2010

CITEZ:MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI DIMITRIE


MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI DIMITRIE:

“Vine Antihristul. Numărul lui, 666, are o importanţă. Şi buletinele cu 666 sunt în programul
instaurării lui. Să nu ia nimeni un astfel de buletin. Este semnul lui Antihrist”.

“… Multe şi mari minuni a făcut Sfântul Dimitrie. Vă amintesc doar una. Să nu creadă
necredincioşii, dreptul lor; noi credem. Pentru că într-o astfel de sfântă zi, 26 octombrie
1912, Sfântul Dimitrie şi-a făcut minunea. Copiii Eladei strigau în divizii şi batalioane: Sfinte
Dimitrie, fă minunea ta! Şi într-adevăr, în ziua Sfântului Dimitrie, au intrat în Tesalonic şi au
înălţat steagul nostru pe Turnul Alb! Asta nu e minune?

***

Concluzia care este? Sfinţii sunt exemple. Atât Sfântul Dimitrie, cât şi Sfântul Nestor sunt
exemple de credinţă, pe care şi noi trebuie să le imităm cât trăim în această viaţă, să le
urmăm.
Se naşte întrebarea: Credem? Cu cuvintele credem, însă faptele demonstrează că nu avem
nici măcar puţin din credinţa pe care au avut-o aceşti sfinţi. Dacă ar fi o prigoană – şi va fi
prigoană – aşa cum a fost sub Diocleţian, nu ştiu câţi din aşa numiţii creştini vor rămâne
credincioşi lui Hristos.
Va veni sita. Vine Antihristul. Numărul lui, 666, are o importanţă. Şi buletinele cu 666 sunt
în programul instaurării lui. Să nu ia nimeni un astfel de buletin. Este semnul lui Antihrist.
Acesta va cutremura lumea, îi va cerne pe cei mici şi pe cei mari, şi pe conducători şi pe
supuşi, şi pe femei şi pe bărbaţi şi pe copii. Va încerca să-i pecetluiască pe toţi. Noi o
singură pecete avem, pecetea Sfântului Botez. Antihristul va încerca să pecetluiască lumea
cu pecetea satanei. Şi atunci din mii… unul, doar unul, se va împotrivi!
Este exagerat cuvântul meu? Nu este. Fiindcă ce împotrivire arată creştinii de astăzi în
comparaţie cu creştinii din primele veacuri? Acelora li se punea cuţitul la gât, ca să
hulească, dar nu huleau. Cei de astăzi hulesc fără să-i forţeze nimeni. Cine-i pune cuţitul la
gât falsului creştin de huleşte? Dacă deci acum fără cuţit, fără prigoană, hulesc,
închipuieşte-ţi ce se va întâmpla când va veni Antihrist…
Noi ce trebuie să facem? Să credem. Să ne rugăm: Dă-ne, Doamne, credinţă!, credinţa pe
care au avut-o Sfântul Dimitrie şi Sfântul Nestor, credinţa pe care au avut-o strămoşii
noştri; Patru sute de ani au trăit sub turci, cu cuţitul la gât, dar nu s-au lepădat de Hristos.
Şi noi, dacă va fi o prigoană, să rămânem toţi credincioşi şi devotaţi. Banii noştri să-i ia
antihriştii, casele noastre să le ia, ogoarele noastre să le ia, animalele noastre să le ia, cum
zice Sfântului Cosma Etolianul; însă credinţa noastră în Hristos, nu! Iată cuvintele Sfântului
Cosma: „De suflet şi de Hristos aveţi nevoie. Pe acestea două, întreaga lume de-ar cădea,
nu pot să vi le ia, doar dacă le veţi da de bunăvoie. Acestea două să le păziţi ca să nu le
pierdeţi”.

Iubiţii mei, fie ca din toţi câţi auziţi cuvintele mele, copii, femei şi bărbaţi, care îl cinstiţi
astăzi pe Sfântul Dimitrie, nimeni să nu ajungă trădător. Să rămânem toţi credincioşi. Şi
chiar dacă o să vină ani blestemaţi – şi vor veni -, şi pe pământ va rămâne un singur creştin,
unul singur să rămână, ajunge acesta. Acest unul va învinge. Va învinge unul, nu vor
învinge cei mulţi. Nu vor învinge antihriştii, nu vor învinge ateii, ci va învinge Dumnezeul
Sfântului Dimitrie.
„Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-ne”. Amin.”

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: A.K.)

Você também pode gostar