UNIVERSITATEA BUCURESTI

FACULTATEA DE FILOSOFIE

Curs anul II: TEORII ETICE

Prof. Univ. Dr. VALENTIN MURESAN

DISTINCTIA DINTRE A ACTIONA „DIN DATORIE” SI „CONFORM

DATORIEI” IN FILOSOFIA MORALA A LUI KANT
- Eseu -
Drd. Predescu (Gheorghe-Tanase) Madalina

1. Immanuel Kant (1724-1804), filosoful german de cea mai mare importanta

in perioada moderna, propune in lucrarile sale o etica de tip legalist, dar bazata nu pe
coduri morale impuse din exterior, ci pe legea morala auto-impusa, materializata in
respectul pentru lege si indeplinirea datoriei. Lucrarea „Intemeierea metafizicii
moravurilor” este prima dintre scrierile sale cu caracter etic, aparuta in 1785, urmata in
1788 de „Critica raţiunii practice”, in 1797, de „Metafizica moravurilor”, iar in 1798, de
„Antropologia din punct de vedere pragmatic”. In „Intemeiere” Kant introduce teza
conform careia actiunile nu sunt morale prin ele insele, ci datorita temeiului lor, care este
vointa buna: nu o fapta este buna, ci intentia de a o infaptui este buna in sens moral.
Aceasta idee se aseamana cu principiul crestinismului de tip lutheran, in a carui traditie a
fost educat Kant: nu fapta buna este importanta, ci credinta din suflet, singura diferenta
fiind ca locul credintei, factor afectiv, nedeterminat, ce nu poate fi inclus intr-o doctrina a
ratiunii practice pure, este luat de concepte ce apartin ratiunii: „vointa buna” si „datoria”.
In lucrarea de fata voi incerca sa explic conceptul de „datorie” in contextul eticii kantiene,
aratand pe larg distinctiile dintre diferitele tipuri de actiune, in functie de determinarea lor
„din datorie” sau „conform datoriei”, de asemenea voi exemplifica pe rand fiecare caz
adus in argumentatie de Kant (I, 8-13).
2. Introducand conceptul de „datorie” (germ. „Pflicht”) in prelungirea
argumentatiilor din paragrafele precedente ce explicau conceptul de „vointa buna”
(„Wille”) (I, 1-7), „independent de un alt tel si demna in sine de o inalta stima” (I, 8),
Kant il defineste pe primul drept „continand pe cel al unei vointe bune, chiar daca
supus anumitor limitari si obstacole subiective”1. Aceste limitari nu pot ascunde
datoria ca temei al actiunii, ci, prin contrast, o pun in valoare, o „fac sa straluceasca cu
atat mai puternic”. In paragraful II, 75 Kant defineste datoria drept „necesitatea
obiectiva a actiunii savarsite din obligatie”, iar obligatia ca „dependenta unei vointe
care nu e absolut buna de principiul autonomiei (constrangere morala)”2. Explicand
punctul de vedere kantian, in „Comentariu la Intemeierea metafizicii moravurilor”
Valentin Muresan defineste datoria ca fiind „necesitatea savarsirii unei actiuni de
catre o vointa imperfecta, necesitate resimtita ca o constrangere impusa vointei de
principiile constiintei sale morale”3, adaugand si definitia data de R. Norman:
„Datoria este termenul prin care ne referim la vointa buna atunci cand aceasta e
1
I. Kant, Intemeierea metafizicii moravurilor, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2006, I, 8, p.34
2
Ibidem, II, 75, p.88
privita ca opunandu-se inclinatiilor”4, astfel putand fi explicata datoria intr-o relatie de
necesitate cu vointa (de fapt, sunt intr-o relatie de identitate).
3. Acele „limitari si obstacole” mentionate, la care este supusa vointa ce
devine prin aceasta „datorie”, sunt „inclinatiile” („Neigung”), iar in paragrafele
urmatoare Kant arata in ce fel pot ele influenta o actiune, aceasta devenind, dupa caz,
morala sau fara valoare morala.”Prin „inclinatie” se intelege aici, grosso modo,
capacitatea de a dori devenita habituala (Rel. 28)”5.
Din punctul de vedere al temeiului, al motivului obiectiv al unei actiuni,
acestea pot fi de trei tipuri6 (I, 9):
a) „contrare datoriei” – aceste actiuni contrazic datoria, asadar nu au valoare
morala: constituie infractiuni, crime
b) „conforme datoriei”: i) Actiunile sunt conforme datoriei, dar mobilul nu este
datoria, ci o inclinatie indirecta, indepartata, nu exclusiv pentru actiunea in
cauza;
ii) Actiunile sunt conforme datoriei, dar mobilul ei este
inclinatia nemijlocita pentru actiunea in sine.
c) „din datorie” – atunci cand motivul, principiul determinant al actiunii este
insasi datoria, iar aceasta este singura situatie considerata de Kant drept
actiune cu valoare morala.
4. Astfel, Kant exemplifica pentru fiecare tip de actiune o serie de situatii.
Prima este cea a bacanului care este corect cu toti clientii (I, 9), aceasta fiind o actiune
conforma cu datoria, insa scopul urmarit poate fi banuit a fi unul egoist, si anume
propriul sau avantaj, de a avea o afacere prospera si in viitor. Actiunea sa nu a avut ca
mobil nici o inclinatie nemijlocita, cum ar fi un sentiment de dragoste sau prietenie
fata de clienti, care sa il faca sa nu favorizeze pe niciunul dintre ei. Asadar actiunea nu
are valoare morala, pentru ca ea nu este savarsita din pura datorie, dar nici din
inclinatie, ci cu un scop egoist.
5. Al doilea caz introduce maxima conservarii vietii (I, 10), si anume ca
datorie, in acelasi timp orice om avand o inclinatie naturala in acest sens. Insa aceasta
actiune, de a conserva viata proprie, este „conforma datoriei”, nu „din datorie”, pentru
ca exista aceasta inclinatie, aceasta „grija, adesea plina de teama” (I, 10) pentru viata
proprie. Daca insa o persoana intampina in viata multe necazuri, este lipsit de speranta
si inclinatia de a-si pastra viata in aceasta situatie i-a disparut, dar cu toate acestea el,
desi isi doreste moartea, isi conserva viata, atunci actiunea sa este cu adevarat „din
datorie” (I, 10).
6. Al treilea exemplu este al binefacatorului: binefacerea este o datorie, dar
Kant considera ca, daca persoana care ajuta pe altul, chiar daca nu este manat de un
scop egoist, este totusi influentat de o inclinatie deosebita („gasesc o placere
interioara in a raspandi in jur bucurie si se desfata cu multumirea altora” – I, 11) 7,
atunci actiunea nu este „din datorie”, ci doar „conform datoriei”, asadar „nu are o
valoare morala adevarata” (I, 11). El asociaza aceasta inclinatie sufleteasca, ce tine de
3
V. Muresan, Comentariu la Intemeierea metafizicii moravurilor, in I. Kant, Intemeierea metafizicii
moravurilor, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2006, p.238
4
R. Norman, The Moral Philosophers, Clarendon, 1983, p.98 (trad. Ruxandra Lupulescu şi Valentin
Mureşan)
5
V. Muresan, Comentariu la Intemeierea metafizicii moravurilor, in I. Kant, Intemeierea metafizicii
moravurilor, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2006, p.141 (I. Kant, La religion dans les limites de la simple
raison, Vrin, 2000, p. 28)
6
V. Muresan, Comentariu la Intemeierea metafizicii moravurilor, in I. Kant, Intemeierea metafizicii
moravurilor, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2006, pp. 240-244
7
I. Kant, Intemeierea metafizicii moravurilor, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2006, I, 11, p.35
sentimente (marinimia), cu inclinatia pentru onoruri publice, care „este onorabila si
merita lauda si incurajare, dar nu inalta stima” (I, 11). Asadar, daca temeiul actiunii,
motivul ei, este insasi datoria, atunci actiunea are continut moral. Daca insa temeiul
este o inclinatie, un mobil subiectiv, actiunea nu are continut moral, dar nici nu poate
fi considerata imorala, caci este „conform datoriei”.
7. In cazul in care aceeasi persoana are sufletul „innegurat” si nu poate simti
compasiune pentru alti oameni, dar cu toate acestea, din datorie, continua sa faca bine
altora, desi nu simte nicio inclinatie in acest sens, atunci Kant considera ca actiunea
este autentic morala, fiind realizata din pura datorie. El adauga un alt caz, al unei
persoane care nu are capacitatea nativa de a simti compasiune, are un temperament
rece, indiferent, dar isi face datoria de a face bine altora. Aceasta persoana reuseste sa
gaseasca „in sine o sursa pentru a-si conferi lui insusi o valoare mult mai inalta decat
ar putea fi aceea data de un temperament care predispune spre bine” (I, 11). Aceasta
este pentru Kant valoarea morala adevarata „si incomparabil cea mai inalta” (I, 11) 8,
valoarea caracterului.
8. Intr-adevar, o persoana care are o inclinatie, o dorinta interioara nativa
pentru a face o actiune, din temperament, nu face un efort prea mare in acest sens, de
aceea putem spune ca o alta persoana, care nu ar avea inclinatie nativa sau chiar ar
respinge ideea savarsirii respectivei actiuni, dar cu toate acestea ar insista sa o
realizeze, deoarece are un caracter bine educat moral si stie ca este datoria sa, ar fi
mai demna de respect pentru ca a facut efortul sa savarseasca acea actiune, decat
persoana care a savarsit-o cu usurinta. Cu toate acestea, cred ca a spune ca atunci cand
in savarsirea unei actiuni intervine ca temei al acesteia un sentiment, cum este cel
exemplificat, al marinimiei, un sentiment prin definitie altruist, putem sa il punem pe
acesta pe aceeasi treapta cu un scop absolut egoist cum este cel al dorintei de onoruri,
este nepotrivit si incorect pentru orice persoana care ar poseda in mod real acel
sentiment.
9. Valentin Muresan aduce in discutie pareri critice ale unor cometatori in
legatura cu aceasta teza a datoriei, (cea a lui B. Aune, care considera acest punct de
vedere „excesiv de tare si puritan”)9, dar apara ideea lui Kant, spunand ca teza nu este
chiar atat de rigorista, ci poate fi inteleasa astfel: „A actiona moral nu presupune a
actiona neaparat impotriva inclinatiilor, ci si avand o anumita inclinatie, dar nu din
acea inclinatie.”10
10. H. J. Paton sustine de asemenea aceasta ipoteza: „Problema dacă aceste
două genuri de motive pot fi prezente în aceeaşi acţiune morală şi dacă unul îl poate
susţine pe celălalt, iată o întrebare care nu e pusă în acest pasaj şi nici nu e discutată
altundeva în Întemeiere. Presupunerea lui Kant în această privinţă este că dacă o
acţiune e să fie moralmente bună, atunci motivul datoriei, chiar şi în prezenţa
simultană a unui alt gen de motiv, trebuie să fie suficient prin sine pentru a determina
acţiunea. Mai mult, el nu se abate nici un moment de la credinţa că înclinaţiile
generoase sunt un ajutor în înfăptuirea unor acţiuni bune, că din acest motiv e o
datorie să le cultivăm, şi că fără ele o podoabă morală preţioasă ar lipsi din această
lume.”11 Iata unul din pasajele in care tema este abordata: „Ceea ce nu se face din
8
Ibidem, p. 36
9
V. Muresan, Comentariu la Intemeierea metafizicii moravurilor, in I. Kant, Intemeierea metafizicii
moravurilor, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2006, p. 246 (B. Aune, Kant’s Theory of Morals, Princeton
University Press, 1979, p. 10)
10
V. Muresan, Comentariu la Intemeierea metafizicii moravurilor, in I. Kant, Intemeierea metafizicii
moravurilor, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2006, p. 246
11
H. J. Paton, Analiza argumentării, in The Moral Law, Routledge, 1989 (1948) (trad. Ionuţ Sterpan şi
Valentin Mureşan)
placere, ci doar ca o corvoada pentru acela care se supune in acest fel datoriei sale, nu
are valoare interna si nu este indragit, iar ocazia practicarii sale este evitata pe cat
posibil. … Caci cine ar trebui sa aiba mai multe motive sa fie binedispus … decat cel
care este constient ca niciodata nu si-a incalcat premeditat datoria”12
11. Un alt comentariu favorabil in acest sens este realizat de R. Norman: „Nu
este clar dacă I. Kant intenţionează să spună că o acţiune ar putea să nu aibă deloc
valoare morală în condiţiile în care ar fi cât de puţin în acord cu înclinaţia. Cred că o
interpretare indulgentă i-ar atribui lui Kant o teză mai slabă : anume că o acţiune
motivată de înclinaţie nu are valoare morală decât dacă este motivată şi de
preocuparea pentru datorie. Iar a spune că este motivată şi de datorie înseamnă a
spune ceva de felul: în măsura în care ai o înclinaţie de a face acţiunea recunoşti
totodată că ea este o datorie a ta şi, în virtutea acestei recunoaşteri, ai fi făcut acea
acţiune chiar dacă n-ai fi avut nici o înclinaţie pentru ea.”13
12. Un al patrulea exemplu aduce in discutie „asigurarea propriei fericiri”,
care este considerata o datorie deoarece „nemultumirea cu propria situatie” poate
deveni „o mare tentatie de a incalca datoriile” (I, 12). Totusi, toate fiintele umane au o
inclinatie naturala catre acest scop. Conceptul de „fericire” insa subsumeaza o
multitudine de inclinatii care ar trebui satisfacute, de aceea uneori oamenii tind sa isi
satisfaca o singura inclinatie bine conturata in detrimentul cautarii fericirii, care este
un concept atat de neclar (e.g. o persoana bolnava care prefera sa se bucure de
mancarea preferata, nu tine regim alimentar pentru problema sa si in consecinta
sufera). Daca persoana nu tine cont de inclinatiile sale, daca ar disparea ambele
mobiluri subiective, dar se respecta legea promovarii fericirii, atunci actiunea sa este
din datorie, deci are valoare morala. Consider ca in acest exemplu argumentatia lui
Kant e neclara, deoarece intra in discutie doua tipuri de inclinatie, cel natural catre
asigurarea fericirii si cel subiectiv, egoist, al satisfacerii unei pofte alimentare, nu sunt
puse in balanta o datorie si o inclinatie.
13. In acelasi fel, al respectarii datoriei, interpreteaza Kant pasajele din Biblie
in care ni se porunceste iubirea de aproape, chiar si iubirea dusmanilor, deoarece,
spune el, iubirea „pathologica” (afectiva) nu poate fi poruncita, nu poate fi pretinsa
obligatoriu cuiva, pe cand „iubirea practica” (I, 13), binefacerea din pura datorie
(chiar si catre dusmani, deci actionand impotriva inclinatiei) „se gaseste in vointa” (I,
13)14 (in ratiunea practica), deci poate fi poruncita, poate fi obligatorie. Aceasta
atitudine este totodata explicabila in contextul educatiei in traditia lutherana puritana
pe care Kant a primit-o (sentimentele, pasiunile sunt considerate „cangrene pentru
ratiunea pura practica”15), dar si coerenta in cadrul unei doctrine etice pe baze
rationale a priori, unde nu ar fi putut fi integrat un concept nedeterminat si atat de
complex cum este un sentiment (de iubire, marinimie etc.).
14. O alta problema care ar trebui discutata aici este cea a imposibilitatii
probei empirice in cazul utilizarii datoriei sau al altui mobil subiectiv ca temei al unei
actiuni. Actiunea insasi are loc in experienta, este un fenomen, deci poate fi definita
empiric, dar datoria sau vointa sunt concepte a priori, existente doar in ratiunea
12
I. Kant, Metafizica Moravurilor, in vol. I. Kant, Scrieri moral-politice, Ed. Stiintifica, Bucuresti,
1991, p. 322 (in V. Muresan, Comentariu la Intemeierea metafizicii moravurilor, in I. Kant,
Intemeierea metafizicii moravurilor, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2006, p. 247)
13
R. Norman, The Moral Philosophers, Clarendon, Oxford, 1983, cap. 6 (trad. Ruxandra Lupulescu şi
Valentin Mureşan)
14
Kant, Immanuel, Intemeierea metafizicii moravurilor, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2006, I, 11, p.37
15
I. Kant, Anthropologie, Flammarion, 1993, p. 220 (in V. Muresan, Comentariu la Intemeierea
metafizicii moravurilor, in I. Kant, Intemeierea metafizicii moravurilor, Ed. Humanitas, Bucuresti,
2006, p. 284)
omului ca noumen, asadar nu se poate cunoaste cu adevarat care a fost mobilul
(subiectiv) sau motivul (obiectiv) al unei actiuni: „In realitate, este absolut imposibil
ca prin intermediul experientei sa stabilim cu deplina certitudine un singur caz in care
maxima unei actiuni, altfel conforma datoriei, s-a bazat exclusiv pe temeiuri morale si
pe reprezentarea datoriei” (II, 2)16
15. Ceea ce am relevat in lucrarea de fata este existenta a trei tipuri de actiuni,
dupa determinarea lor in functie de conceptul de „datorie”: tipul „contrar datoriei”,
care este lipsit de valoare morala, tipul „conform datoriei”, care nu are valoare
morala, si actiunea „din datorie”, singura cu valoare morala. Urmarind exemplele, am
putut observa cum pot fi distinse cele trei in cazuri concrete. In privinta situatiei in
care actiunea este savarsita dintr-o inclinatie subiectiva, dar altruista, cum este iubirea
de semeni sau generozitatea, am adus argumente impotriva, dar si in favoarea tezei lui
Kant, reusind sa disting mai multe interpretari in favoarea unei teze mai slabe, si
anume aceea ca actiunile care au in fundal si o inclinatie catre savarsirea lor, alaturi de
motivul obiectiv al datoriei, pot fi considerate morale, cu atat mai mult cu cat nu se
poate demonstra in vreun fel in experienta care au fost temeiurile reale, a priori, dupa
care au fost realizate actiunile.
16. Consider ca, mai ales in contextul in care, chiar si pentru profani, de multe
ori morala este cea desprinsa din tezele morale kantiene, desi necunoscute publicului
larg (i.e.: moral este sa iti faci datoria), lucrarile lui Kant ar trebui studiate aprofundat,
pentru a releva importanta concluziilor sale in aceasta ramura filosofica si motivele ce
determina oglindirea lor intr-o morala practica.

Bibliografie:
1. Kant, Immanuel, Intemeierea metafizicii moravurilor, trad., note, comentariu
de V. Muresan, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2006
2. Norman, R., The Moral Philosophers, Clarendon, Oxford, 1983, cap. 6 (trad.
Ruxandra Lupulescu şi Valentin Mureşan)
3. Paton, H. J., Analiza argumentării, in The Moral Law, Routledge, 1989 (1948)
(trad. Ionuţ Sterpan şi Valentin Mureşan)

16
Kant, Immanuel, Intemeierea metafizicii moravurilor, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2006, II, 2, p. 47