~Caracterizarea personajului principal

din “Popa Tanda”~

Personajul principal este părintele Trandafir poreclit “Popa Tanda”, dupa cum sugereaza
titlul format din substantivul “popa”, numele profesiei lui, şi substantivul propriu “Tanda”.
Această poreclaă este dată preotului de satenii din Sărăceni care vine de la verbul “a tăndăli”.

Părintele Trandafir este personajul principal al nuvelei deoarece este prezent în toate
momentele acţiunii. Este fiul dascălului Pintilie din satul Butucani, unde ajunge preot. Apoi
este mutat în Sărăceni.

Personajul este caracterizat în mod direct de către autor prin intermediul descrierii şi
folosirea enumeraţiilor, ca fiind “un om bun”, învăţat “a învăţat multă carte”, familist,
strângător “adună din multe şi facea din nimica ceva, strânge, drege şi culege ca să aibe
pentru sine şi pentru alţii”, “harnic, grijitor şi priceput”. El este un om care nu vorbeşte pe
ocolite “totdeauna vorbeşte drept şi cumpătat”. Tot printr-o caracterizare directă se arată
evoluţia sa în timp prin intermediul descrierii . Chiar dacă a ajuns un om bătrân cu “ părul
cărunt şi barba căruntă”, trăsăturile sufleteşti au ramas aceleaşi, “mereu tânăr, precum a
fost: verde, vesel şi harnic”.

Dar Popa Tanda nu era un om perfect, avea şi defecte “minunat om ar fi dacă nu l-ar
strica un lucru: este cam greu la vorbă, cam aspru la judecată, prea de-a dreptul verde-făţiş”
adică era un om fără diplomaţie.

Preotul Trandafir este caracterizat şi în mod indirect prin faptele sale, prin
comportamentul său, prin felul de a vorbi, prin relaţia cu celelalte personaje, dar şi prin
porecla primită sunt evidenţiate alte însuşiri ale preotului. Cu multă speranţă personajul îşi
începe misiunea pentru a-i convinge pe săteni, de necesitatea muncii. Încearcă mai întâi cu
predici şi sfaturi. Neobţinând niciun rezultat a trecut la batjocură. Dacă ambele strategi nu
au avut efectul dorit preotul îţi dă seama că singura modalitate rămasă este exemplul
personal. Astfel îşi repară casa şi se îngrijeşte şi de alte treburi.

În final , el îşi atinge scopul , transformând întreg satul, iar el ajunge în stadiul deplinei
sale mulţumiri, fiind prezentat în postura de bunic, înconjurat de nepoţii săi.

În concluzie evoluţia personajului se realizează printr-un conflict exterior caci preotul

este într-o luptă cu poporenii, dar şi printr-un conflict interior pentru că preotul este într-o
luptă cu el însuşi. La sfârşit devenind din “omul dracului” în “omul lui Dumnezeu”.

După părerea mea Ioan Slavici a creat un personaj real, memorabil şi demn de urmat.