TEMA 4

CLASIFICAREA TESTELOR PROIECTIVE

Clasificarea testelor proiective se poate realiza în diferite moduri.

Inventatorul expresiei “test proiectiv“, Frank, a propus următoarea clasificare :
 Tehnicile constitutive – în care subiectul structurează un material prezentat
nestructurat;
 Tehnicile constructive – în care subiectul porneşte de la un material definit şi
construieşte structuri mai ample (ex. mozaic, testul satului)
 Tehnicile interpretative - în care subiectul interpretează un material având o
semnificaţie afectivă;
 Tehnicile catarctice – în care subiectul exteriorizează o reacţie emoţională, sub
efectul stimulului;
 Tehnicile refractive – în care subiectul trebuie să suporte distorsiuni ale unei
activităţi de comunicare (grafologie sau Mira);

H.J.Eysenck consideră că există patru grupe de teste proiective :

 Teste de completare – în cazul lor, subiectul completează un lanţ de asociaţii,
punctul de plecare fiind stimulul standard;
 Teste interpretative – în cazul cărora subiectul interpretează stimulul
prezentat;
 Teste de producţie – probe de construcţie sau de creaţie, cu o temă dată;
 Teste de observaţie – subiectul, plasat în faţa unor teme rău structurate, este
studiat comportamental.

J.E.Bell acceptă şi el existenţa a trei grupe de teste proiective :

 Asociaţiile de cuvinte şi tehnicile înrudite;
 Testele cu stimuli vizuali;
 Mişcările expresive şi formele înrudite lor;
 Jocul, simplu sau dramatic şi metodele înrudite.

Clasificarea lui Lindzey reuneşte toate aspectele cuprinse de celelalte

clasificări:
- TEHNICILE ASOCIATIVE - în cazul cărora subiectul răspunde la stimulii
prezentaţi cu primele imagini sau idei care-i sunt evocate de aceştia. Ele cuprind:
 Testul Rorschach – prezentat de H.Rorschach în 1921 sub denumirea de
„proba petelor de cerneală” şi care este unul dintre cele mai importante şi
folosite teste proiective de personalitate.
 Testul C.R.R. (Child Rorschach Responses) - elaborat de L.B.Ames.
Este folosit pentru diagnosticul copiilor.
 Testul Behn-Rorschach (Be-Ro) – variantă a testului Rorschach, în
care planşele prezintă un număr crescut de pete albe, care ocupă şi mai
mult spaţiu. Planşele sunt şi mai divers colorate. Testul urmăreşte

27
 reacţiile subiectului la petele albe, deci la spaţiile dintre petele de
cerneală propriu-zise.
 Testul Fuchs-Rorschach (Fu-Ro) – variantă a testului clasic Rorschach.
 Testul lui Kataguchi-Rorschach (Ka-Ro). Variantă a Rorschach-ului,
tot cu 10 planşe standard.
 Testul H.I.B.T. (Howard ink-blot test) - foloseşte 12 planşe cu pete de
cerneală.
 Testul H.I.T. (Holtzman Ink-blot technique) - cuprinde două serii de
planşe (A şi B), a câte 45 imagini-pete de cerneală fiecare. Acestea sunt
complementare. Acest test este mult mai complet, mai amănunţit şi mai
laborios decât metoda clasică, dar rezultatele înregistrate sunt
aproximativ aceleaşi.
 Testul Z (Testul individual Z) – pus la punct de către Zulliger.
Cuprinde trei planşe-pete de cerneală, dintre care prima sugerează un
răspuns-formă, a doua, răspuns-culoare, iar ultima, un răspuns-mişcare.
Permite o examinare rapidă a subiectului, dar fără fineţea analitică
individuală a testului original.
 Variantele testului Rorschach după M.R. Harrower - cu trei variante:
a) un test colectiv;
b) un test cu utilizări în variante multiple.
c) un test Rorschach paralel.

- TEHNICILE CONSTRUCTIVE - se bazează, în principal, pe creaţia liberă a

subiectului.
 Testul T.A.T. – Thematic Aperception Test – introdus de H.A.Murray,
foarte folosit. Se bazează pe noţiunea de apercepţie a lui Herbart.
 Testul C.A.T. (Children’s Apperception Test) - introdus de Bellak, ca o
variantă a T.A.T. pentru copiii între 3-10 ani. Cuprinde 10 planşe cu
animale, reproducând situaţii tipice umane. Situaţiile din planşe produc
asociaţii specifice vârstei copilăriei (gelozia fraţilor, relaţiile părinţi-copii,
agresivitatea, izolarea). În interpretare, se ţine seama de: eroul principal,
elementele omise, procesele de identificare, starea de tensiune anxioasă,
conflictele şi rezolvarea acestora, deznodământul acţiunii .
 Testul P.S.T. (Picture Story Test) - P.N.Symonds. Cuprinde 20 planşe ale
căror personaje sunt adolescenţi
 Testul M.P.T. (Michigan Picture Test) - pentru tineri între 8-14 ani,
urmărind evidenţierea reacţiilor lor emoţionale. Cuprinde 15 imagini
desenate şi o planşă albă.
 Testul M.A.P.S. (Make A Picture Story) - E.S. Schneidmann- cuprinde 22
planşe ce înfăţişează diferite medii şi care invită subiecţii să plaseze diferite
personaje şi să construiască o povestire.
 Testul imaginilor Blacky - G.S.Blum. Cuprinde 12 pagini care reprezintă
imagini “din viaţa căţelului Blacky şi a familiei sale”

28
  Testul P.N. (Testul Pattenoire) - variantă a celui precedent. Îi aparţine lui
L.Corman. Se aplică subiecţilor începând cu 5 ani până la adulţi. Reia
principiul din testul Blacky, dar diferă de acesta prin faptul că situaţiile în
care este plasat eroul sunt mai diverse, explorând astfel tendinţe mai
profunde, are un grad mai mare de libertate a proiecţiei, precum şi o metodă
originală de aplicare şi interpretare, pe care autorul a numit-o Metoda
Preferinţelor-Identificărilor. Ideea directoare a autorului este aceea că, în
cadrul personalităţii, mecanismele de defensă a Eului au aceeaşi importanţă
cu cea a tendinţelor instinctive, relevând astfel cele 2 faţete ale personalităţii
conflictuale (tendinţe şi defense).
 Testul F.P.T.(Four Picture Test) - D.J. van Lennep. - cuprinde 4 planşe,
care se prezintă subiectului, cerându-i-se să le reaşeze în ordinea dorită
pentru a forma o poveste.
 Testul P.A.T. (Picture Arrangement Test) - S.S.Tomkins şi D.Horn.
Cuprinde 25 planşe cu diferite situaţii, care trebuie aranjate de subiect într-o
anumită ordine, în funcţie de preferinţele sale.
 Testul A.A.T. (Testul de Apercepţie auditivă) - prezentarea cu ajutorul
tautofonului a unor sunete rău structurate, cerându-i-se să spună ce aude, să
continue ceea ce a auzit sau să improvizeze o povestire pe baza lor.
 Testul T.D.A.T. (Three Dimensional Apperception test) - D.Twitchell-
Allen. Cuprinde 28 planşe-figuri din argilă, care se aşează în ordine în faţa
subiecţilor. Spre deosebire de testul A.A.T., care este indicat în cazul orbilor,
T.D.A.T. se foloseşte în diagnosticul personalităţii la surdo-muţi sau la
indivizii cu stări de inhibiţie verbală şi afazici.
 Testul P.F.T. - S. Rosenzweig (Picture Frustration Test)- urmăreşte
reacţia la frustrare. Cuprinde 24 planşe, fiecare reprezentând o stare de
frustrare de intensitate medie. Are mai multe variante: pentru adulţi (care se
aplică la adolescenţi şi la adulţi), pentru adolescenţi (de la vârsta de 14 ani)
şi pentru copii (de la 4-13 ani, mai ales în cazul copiilor cu tulburări de
comportament).
 Testul imaginii norilor- W.Stern- Cuprinde 3 planşe reprezentând fotografii
ale unor nori cu o slabă structurare formală, cerându-i subiectului să le
interpreteze.

- TEHNICILE DE COMPLETARE - în care atât stimulul, cât şi răspunsul au

caracter elaborativ complex.
 Testul de asociere a cuvintelor - primul test proiectiv – a fost creat de
C.G.Jung în 1904 şi rezultă din tripla combinare a unor elemente de
psihologie asociaţionistă, psihanaliză şi nosologie psihiatrică. Interpretarea
vizează 2 aspecte: tipul caracterial (introvertit/extravertit); diagnosticul
psihiatric, în special de tip nevrotic, prin evidenţierea complexelor
subiectului în raport cu stările sale ideo-afective.
 Testul de completare a povestirilor - M. Thomas - cuprinde 14 povestiri
incomplete, cerându-i-se subiectului să le continue şi să le termine. Primele

29
 7 privesc conflictele familiale conştiente, ultimele 7, scene de vis, coşmaruri,
fantasme.
 Testul fabulelor - L.Duss. Cuprinde 10 fabule, în care personajul principal
se află într-o situaţie reprezentând un stadiu de dezvoltare afectivă specifică.
 Testul de completare a frazelor (Stein Sentence Completion Test). A fost
imaginat de către Stein. Se cere subiectului să citească fiecare frază şi să o
completeze, scriind ceea ce crede că ar trebui să urmeze, cu prima idee care-i
este sugerată.
 Testul de completare a imaginilor - testul lui Warteg. Subiecţilor li se
prezintă 8 cartonaşe pe care sunt trasate câteva linii sau puncte pornind de la
care ei sunt invitaţi să construiască imaginile dorite. Testul pune în evidenţă
apartenenţa subiectului la unul din tipurile următoare: subiectiv cu dominare
afectivă (fie cu orientare către exterior, fie sensibil), subiectiv cu dominare
imaginativă (fie formal, fie intuitiv), tipul obiectiv cu dominare intelectuală
(fie raţional-impersonal, fie abstract), tipul voluntar (fie impulsiv, fie
energic).
 Testul lui Horn-Hellersberg - Construit la fel ca şi precedentul. Constă din
interpretarea psihanalitică a simbolurilor plastice din imaginile picturale
prezentate subiectului.
 Testul de completare a dialogului - este Testul de frustrare afectivă, al
lui Rosenzweig
 Testul Kinget - similar testului lui Warteg. Este introdus de către Kinget şi
utilizat şi de Meilli. Se cere subiectului ca, pornind de la liniile trasate pe
cartonaşe, să construiască individual formele dorite.

- TEHNICILE DE ALEGERE SAU ORDONARE - impun selectarea mai

multor variante într-un aranjament cu o ordine anumită.
 Testul de clasificare categorială - Gelb şi Goldstein, care l-au introdus în
1920-1925. A fost introdus iniţial la bolnavii cu agnozii şi afazie. Apreciază
incapacitatea subiecţilor de a clasifica, prin pierderea aptitudinii categoriale.
Face o sortare a culorilor. Formarea conceptului şi a aptitudinii categoriale
este dată de relaţiile dintre nivelul de gândire şi caracteristicile dinamice ale
personalităţii subiectului.
 Testul O.I.T. - H.C.Tien (Organic Integrity Test) - sortare a formelor celor
mai înrudite. Are valoare în analiza sindromului psiho-organic, la
traumatizaţii cranio-cerebrali, în analiza proceselor involutive cerebrale de
tip abiotrofic, a leziunilor vasculare etc..
 Testul mozaicului - M.Loewenfeld - cuprinde 456 de piese geometrice
colorate diferit. Cu ele, subiectul trebuie să construiască, în 20 minute, un
desen pe o suprafaţă determinată. Interpretarea rezultatelor se face în raport
cu tipul desenului construit: desene normale (abstracte, reprezentative,
conceptuale); desene anormale (incoerente şi compacte, incoerente şi
spaţiale, nereuşite, intermediare, reprezentative).

30
  Testul F.P.T. (Farbenpyramiden Test) - Pfister, completat ulterior de
Heiss şi Hiltmann. Se prezintă ca o piramidă de carouri colorate, dispuse pe
cinci rânduri, în total 15 carouri. Culorile sunt dispuse în funcţie de
semnificaţia lor afectivă pentru personalitate: culorile extraversiei (roşu,
oranj, galben), culorile echilibrului (verde); culorile introversiei (albastru şi
violet); culorile personalităţii profunde (alb, maro, gri, negru). Se cere
subiectului să compună trei piramide succesive cu ele. Interpretarea
rezultatelor se face în funcţie de alegerea culorilor şi de incidenţa acestora.
 Testul Szondi – test de investigare a personalităţii profunde a subiectului, a
tendinţelor sale inconştiente, a pulsiunilor lor.
- TEHNICILE EXPRESIVE - Au un caracter liber, în cadrul temei prezentate
subiectul exprimându-şi inconştient conţinutul său intrapsihic, stările sale
conflictuale sau de altă natură.
 Testul arborelui - Koch, modificat de Stora, în cadrul căruia individul
proiectează inconştient raporturile sale cu mediul, orice alterare a imaginii
fiind indiciul unei dereglări de relaţie (M.Roşca).
 Testul casei - are în vedere relaţiile individului cu lumea sa, cu mediul său
familial. Se notează prezenţa unor situaţii conflictuale, stări complexuale,
frustrări. Poate fi utilizat cu succes şi în diagnosticul copilului.
 Testul persoanei umane - K.Machower. A fost aplicat şi ca tehnică de
psihodiagnostic în aprecierea dezvoltării intelectuale a copilului de către
F.Goodenough.
 Testul familiei - derivat din testul persoanei umane, dar urmăreşte relaţiile
interpersonale în cadrul familiei, între copii şi părinţi şi între familie şi restul
societăţii. Testul a fost aplicat cu succes de către L.Corman în psihiatria
infantilă sau la adulţii cu tulburări mentale. Are o puternică tentă
psihanalitică în interpretare.
 Testul H.P.T. (House, Tree, Person) - J.N.Beck – subiectului i se cere să
deseneze pe o foaie de hârtie de formă dreptunghiulară un pom, o casă şi un
om. Are un caracter sintetic în raport cu testele deja menţionate mai sus,
având o semnificaţie simbolică.
 Testul satului - H.Arthus, modificat ulterior de către P.Mabille. Se
aplică în general la copiii normali sau la cei cu tulburări mentale. Se indică
subiectului să construiască un sat, punându-i-se la dispoziţie figuri diferite,
care pot compune satul. Se apreciază proba în funcţie de mai multe criterii.
 Testul lumii - - M.Loewenfeld – este un test proiectiv individual care îi
cere subiectului să aşeze cum doreşte o serie de 160 obiecte miniaturale
(case, personaje, animale etc.). Structura lumii astfel construite dă indicaţii
interesante asupra personalităţii subiectului.
 Testul miokinetic – cunoscut mai mult sub numele creatorului său, Mira y
Lopez. Se bazează pe relaţiile dintre expresie şi tipologia caracteriologică a
persoanei. Explorarea tonusului muscular postural prin intermediul expresiei
grafice pune în evidenţă tendinţele temperamental-caracteriologice ale
individului. De asemenea, testul mai pune în evidenţă alte aspecte:

31
 agresivitatea, impulsivitatea, starea de excitaţie sau depresie,
introversia/extraversia structurală, starea de emotivitate constituţională.
 Grafologia – cu reprezentanţi ca C.Baldo, Michon, Lavater, J.Seglas,
J.Crepieux-Jamin, M.Cohen, A.A.Posada, J.Brach, A.Saponaro, J.Stuchlik,
R.Suchenwirth. Ca probă psihologică, analiza grafologică are un caracter
liber, scrisul fiind spontan. Se apreciază viteza scrisului, ritmicitatea
materialului scris, forma semnelor grafologice, înclinaţia literelor, legăturile
dintre litere, cuvinte, omisiunile de litere sau cuvinte, introducerea unor
semne grafologice noi, necunoscute, direcţia generală a scrisului,
amestecurile de scris cu desen, mâzgăleala. Toate aceste elemente sunt
analizate ţinându-se cont şi de anumite aspecte colaterale: nivelul de cultură,
profesiunea etc. Analiza grafologică se face în strânsă legătură cu analiza
clinico-psihologică sau psihiatrică a subiectului.

32