Nicolae Creţu

Operaţionalizarea obiectivelor educaţionale

“Dacă nu ştii unde mergi, atunci este

foarte dificil să alegi o cale potrivită
de a ajunge la destinaţie.”
/Robert Mager/

Abilitatea profesorului de a elabora obiective este foarte semnificativă în condiţiile reformei

educaţionale. Modelul propus în continuare vine să faciliteze procesul de elaborare a obiectivelor,
oferind nişte instrumente simple de lucru.
Elaborarea corectă a obiectivelor educaţionale este crucială în planificarea oricărui eveniment
de instruire, necesitatea acesteia fiind condiţionată de faptul că obiectivele:
 devin un standard de certificare în majoritatea statelor;
 oferă un fundament pentru selectarea strategiilor de instruire adecvate scopurilor educaţio-
nale în proiectare;
 îl ajută pe elev să-şi direcţioneze atenţia spre ceea ce se aşteaptă de la el;
 asigură un suport pentru evaluarea corectă a performanţei (cunoştinţelor şi abilităţilor);
 oferă criterii pentru determinarea eficienţei întregului proces de instruire.
Înainte de a începe procesul de elaborare a obiectivelor, să clarificăm ce este un obiectiv - un
enunţ care descrie scopurile educaţionale, finalităţile unui eveniment educaţional, comportamente
specifice, abilităţi sau sarcini? De fapt, toate aceste noţiuni se includ în conceptul de obiectiv.
A.Crişan şi V.Guţu oferă următoarea definiţie:
Obiectivele definesc noul comportament după ce elevul a parcurs o experienţă de învăţare.
Un obiectiv este enunţul ce specifică în termeni comportamentali (măsurabili, concreţi
şi detectabili) performanţele elevului, realizate ca un rezultat al procesului de instruire.

Dar fixarea obiectivelor nu este primul pas în proiectarea educaţională.

Înainte de a elabora obiectivele, trebuie să fim siguri că am reuşit să:
– stabilim scopurile evenimentului de instruire;
– identificăm cunoştinţele, abilităţile şi comportamentul aşteptat ca un rezultat al realizării
lecţiei;
– elucidăm care sînt sarcinile de bază şi cele secundare;
– determinăm comportamentele şi caracteristicile iniţiale ale elevilor.

Urmează un model simplu de elaborare a obiectivelor, adaptat după teoria propusă de

cercetătorul în psihopedagogie Robert Mager.
Modelul ACCM reprezintă o abreviere mnemotehnică (mnemică) a principalelor elemente din
care se compune un obiectiv educaţional.

A – semnifică auditoriul şi ne reaminteşte că obiectivele trebuie să fie focalizate asupra

elevului, şi nu asupra profesorului. A este un item care ne sugerează întrebarea: “Ce acţiuni sau
comportamente aşteptăm din partea elevilor ca un rezultat al lecţiei?
De exemplu:
La sfîrşitul orei elevul va fi capabil să (aceasta fiind o formulă utilă aplicată înainte de
enumerarea obiectivelor):
– identifice cel puţin 4 cauze ale revoluţiei din 1848, folosindu-se de notiţele pe care şi le-a
luat pe parcursul lecţiei;
– rezolve independent 4 inecuaţii reductibile la inecuaţii pătratice;
– elaboreze în echipă o prezentare grafică sistematizată a regnului animal.
C – reprezintă comportamentul. Obiectivul va constata un comportament al elevului – rezultat
al procesului de învăţare – care trebuie să fie măsurabil. Dacă analizăm mai detaliat, atunci vom
vedea că modul comportamental se compune din două elemente: un verb de acţiune şi o referinţă la
conţinut.
1.Verbul de acţiune specifică actul comportamental aşteptat din partea elevului. Taxonomia lui
Bloom (vezi schema) oferă o listă detaliată a verbelor, utilă pentru elaborarea obiectivelor.
2.Referinţa relevă un conţinut specific şi, de regulă, este precedată de un verb.
De exemplu:
La finele lecţiei elevul va fi capabil să:
– identifice cel puţin 4 cauze ale revoluţiei din 1848, utilizînd notiţele pe care şi le-a luat pe
parcursul lecţiei;
– rezolve independent 4 inecuaţii reductibile la inecuaţii pătratice.

C – reprezintă condiţiile situaţiei în care se produce comportamentul aşteptat, acestea fiind

nişte constrîngeri sau parametri ai procesului de învăţare şi evaluare. În obiective sînt puse în
evidenţă materialele ce pot fi utilizate de elevi (de asemenea, cele ce nu pot fi utilizate), condiţiile în
care elevii îşi vor demonstra abilitatea etc.
De exemplu:
– Avînd ca reper harta geopolitică a Europei, elevii vor fi capabili să determine cel puţin 3
avantaje şi 3 dezavantaje macroeconomice ale Moldovei.
M – reprezintă măsura (sau criteriul), aceasta specificînd standardul minim acceptat de perfor-
manţă în termeni de calitate, cantitate şi timp.
Măsura este şablonul după care se evaluează realizarea obiectivului. Ea poate fi stabilită din
punct de vedere cantitativ şi vizează calitatea, viteza şi acurateţea realizării unei performanţe.
De exemplu:
La finele orei elevul va trebui să:
– identifice cel puţin patru cauze ale revoluţiei din 1848, utilizînd notiţele pe care şi le-a luat
pe parcursul orei.
În final, pornind de la modelul ACCM, prezentat mai sus, am vrea să punem accentul pe un
moment important, care ne poate ajuta în procesul de elaborare a obiectivelor: de obicei, pentru a
specifica adecvat conţinutul unei ore de instruire e nevoie de 5–10 obiective. Desigur, acest enunţ se
reduce la o simplificare, dar el oferă cel puţin o viziune asupra procesului de elaborare a
obiectivelor.

BIBLIOGRAFIE
1. Crişan, A., Guţu, Vl., Dicţionar de termeni pedagogici; EDP, Bucureşti, 1998.
2. Crişan, A., Guţu, Vl., Proiectarea curriculum-ului de bază. Ghid metodologic; Editura “Tip-
Cim”, Cimişlia, 1997.
3. Nicola, I., Tratat de pedagogie şcolară; EDP, Bucureşti, 1998.
4. Mager, Robert, Preparing Instructional Objectives; Belmont, CA: David S. Lake
Publishers, 1984.
Taxonomia lui Bloom