Motivul ODI ET AMO

„Odi et amo. Quare id faciam, fortasse requiris / Nescio, sed fieri

sentio et excrucior” (Urăsc şi iubesc în acelaşi timp. Şi poate mă vei
întreba, de ce o fac/ Nu ştiu să-ţi răspund, dar simt că aşa se întîmplă şi
mă chinuiesc). Catul a exprimat poate cel mai lapidar şi mai convingător
ambivalenţa afectivă care minează cea mai intensă trăire erotică. Nu
numai că iubirea-pasiune se stinge atunci când e împlinită, nu numai că
se transformă în ură sub pretextul trădării, dar sentimentele contrarii pot
fi simultane, coprezente, ca senzaţiile de cald şi frig în stilemele
petrarchismului. Oximoronul şi paradoxul nu se reduc la statutul unor
artificii tipic alexandrine, ci au o întemeiere, o înrădăcinare ideatic-
afectivă de-a dreptul abisală.
În poezia lui F. Petrarca, descrierea sentimentelor apare în opoziţie
cu peisajul, suferinţa, durerea, dorinţa de ispăşire devin speranţă, şi chiar
plânsul morţii fiinţei iubite se transformă în transfigurarea Laurei, care
coboară consolatoare din ceruri. Laura, femeie superioară căreia poetul
îi aduce omagii, nu are nimic de supraomenesc, este un model de virtute
şi frumuseţe, însă figura ei nu palpită de viaţă, trăsăturile sale umane,
ochii frumoşi, părul blond, surâsul dulce, se repetă imuabil şi totuşi ea
constituie punctul ideal de sprijin în jurul căruia se desfăşoară viaţa
sentimentală a poetului.
In timpul vietii sale, Mihai Eminescu a fost iubit si contestat in
acelasi timp. Numarul celor care l-au contestat a fost foarte mic in
comparatie cu numarul celor ce l-au iubit.Cu toate acestea iubirea tuturor
fata de poetul Mihai Eminescu a fost eclipsata de o mareiubire, iubirea
unui „chip de înger drãgãlaº.” Acest "inger blond", avea un nume:
Veronica Micle. Iubirea dintre marele poet Mihai Eminescu si muza sa,
Veronica Micle, afost mare si adânca, a invins totul si a reusit sa existe
dincolo de rautatile unor semeni care i-au dorit despartiti.

Mihai Eminescu scrie poezii ce evidentiaza zbuciumul din sufletul

sau: „Iubind in tainia”, „Eu numar, ah!, plangand”, „In lira-mi geme si
suspin-un cant”, „Ce soptesti atat de tainic”, „Zadarnic sterge vremea”,
„Venin si farmec” sau „Gelozie”. Poate cea mai potrivita descrierea a
relatiei dintre Mihai Eminescu si Veronica Micle se desprinde din
versurile poeziei „M-ai chinuit atat cu vorbe de iubire”:
„Cum multamesc eu soartei ca am scapat de tine,
Far-a comite, Doamna, pacatul mostenit.
Azi iarasi ma vad singur si fericit si bine!” Pentru el Veronica
reprezenta idealul feminin.“Mi-e dor de tine, motule ce esti, femeie
gentila si dulce,inteligenta si radioasa, frumusetea frumusetilor si floarea
florilor”

Astfel, putem observa in scrierile celor doi poeti motivul catullian redat
asemanator de Petrarca "O, moartea mea cea vie, bolnava mea placere/
Cum poti sa-mi fii stapana, cand n-o doresc deloc?" (Sonetul 132 ) sau
de Eminescu care nu şi-a dezvăluit chinurile dragostei provocate de
catulianul odi et amo, gelozia, lăsând doar în manuscris tulburătoarea
confesiune: Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci.(1876).

In concluzie, intreaga lirica catulliana este axata pe raportul dintre

infidelis amata si sinceritas amantis (iubita fidela si sinceritatea celui ce
iubeste) si este considerat precursor al lui Petrarca, Eminescu.

Bibliografie: E.Cizek- Istoria literaturii latine

www.scribd.com