Escolar Documentos
Profissional Documentos
Cultura Documentos
1. Definitii
2. Relatia consiliere – psihoterapie - educatie
dupa Tomsa, G. (2003) ‘Consilierea si orientarea scolara’
1
asupra căreia se exercită, fie în mod indirect prin intermediul altor persoane.Eficienţa acestor
acţiuni depinde în foarte mare măsură de nivelul de colaborare dintre instituţiile implicate
(grădiniţă, familie, şcoală, centre de asistenţă psihopedagogică, etc).
Obiectivele fundamentale ale asistenţei psihopedagogice vizează:
- consolidarea stării de sănătate fizice şi psihice ale fiecărui elev
- facilitarea procesului de adaptarea socială şi şcolară şi ameliorarea relaţiilor copilului cu
şcoala, familia şi societatea
- crearea condiţiilor psiholgice de accesibilitate pentru diferitele acţiuni formative desfăşurate
la nivel general
- sprijinirea elevului în procesul orientării sale şcolare şi profesionale
Instituţiile care realizează aceste obiective sunt Centrle Judeţene de Asistenţă Psihopedagogică
(C.J.A.P.) care desfăşoară următoarele tipuri de activităţi :
- consilierea elevilor, părinţilor şi a cadrelor didactice în probleme ce ţin de orientarea şcolară
şi profesională
- organizarea şi realizarea programului pentru orientarea carierei elevilor, inclusiv pentru copii
din mediul rural şi pentru cei dezavantajaţi din punct de vedere material sau cultural
- strângerea datelor ce privesc dinamica profesiilor la nivel de judeţ şi folosirea acestora în
munca de consiliere şi orientare
Importanţa deosebită pe care o prezintă acţiunile de sistanţă psihopedagogiecă este determinată
de valoarea pe care o are pentru şcoală procesul de adaptare a copilului la complexitatea
activităţii instructiv educative.
2
Dintr-o astfel de perspectivă C. Rogers spune că termenii de consiliere şi psihoterapie sunt
echivalenţi sau aproape echivalenţi. În schimb, alţi autori încearcă să diferenţieze consilierea de
psihoterapie prin compararea definiţiilor. Analizând definiţiile C.H. Patterson discută
asemănările şi deosebirile prin prisma a 4 criterii :
A. Severitatea problemei - mulţi autori consideră consilierea o activitate care îi ajută pe indivizii
normali să depăşească obstacolele apărute în calea dezvoltării personalităţii lor iar
psihoterapia este o activitate de sprijin pentru persoane cu probleme mult mai grave,
persoane a căror dezvoltare emoţinală a fosta grav afectată. O astfel de distincţie a fost
susţinută teoretic de M.E. Hahn şi acceptată în 1956 de către Asociaţia Psihologilor
Americani. După opinia celor doi autori consilierea vizează oamenii normali, iar psihoterapia
pe cei care deviază de la normalitate.
B. Natura problemei acestuia – natura problemei poate să ne spună dacă ceea ce se face în mod
practic este consiliere sau psihoterapie, din această perspectivă consilierea se ocupă în
principal de probleme orientate spre realitate, de probleme ale mediului şi, deci, de natură
situaţională, în timp ce psihopterapia are ca obiect sentimentele şi diversele stări emoţionale
ale persoanei, atitudinile acesteia. Aşadar, consilierea este centrată pe probleme cognitive, iar
psihoterapia este centrată pe probleme afective ale persoanei, dar această distincţie nu este
solidă deoarece nu toate problemele orientate spre realitate sunt de natură cognitivă.
C. Scopurile urmărite în cadrul celor două activităţi – unii autori consideră că problematica
scopurilor celor două activităţi este relativ confuză, în timp ce L.E. Tyler încearcă să
demonstreze că psihoterapia este direcţionată spre o schimbare de personalitate iar
consilierea urmăreşte să îl facă pe individ să folosească şansele pe care le are pentru a face
faţă problemelor vieţii.
D. Metodele şi tehnicile utilizate – majoritatea specialiştilor susţin că nu există tehnici utilizate
numai de consilieri sau numai de psihoterapeuţi ci ambele apelează la metode şi tehnici
similare.
În concluzie, deşi există numeroase asemănări între consiliere şi psihoterapie cele două
activităţi nu pot fi confundate. Consilierea este un proces diferit şi nu un caz limitat al
psihoterapiei, cei care susţin acest lucru reduc consilierea la dimensiunea sa pur psihologică.
În realitate, consilierea şi psihoterapia au atât asemănări cât şi deosebiri după : finalitate,
adresabilitate şi metodologie.
Sub aspectul finalităţii cele două activităţi urmăresc să ajute prin mijloace psihologice şi
pedagogie o persoană în rezolvarea unor probleme critice.Când problema este de dificultate
mare accentul se pune pe psihoterapie, iar când problema este de dificultate mai redusă se va
apela la consiliere. Însă ambele activităţi au la bază stailirea unei relaţii interpersonale între cel
3
care solicită asistenţă psihologică şi cel care o oferă. De obicei consilierea urmăreşte rezolvarea
unor probleme specifice care nu pot fi încadrate într-o unitate nosologică anume, cum ar fi
înlăturarea unor atitudini şi sentimente negative. Psihoterapia intervine în rezolvarea unor
probleme de mai mare profunzime şi amploare, cum ar fi: întârirea personalităţii la indivizii
anxioşi, angoasaţi şi hipersesnibili; întărirea conştiinţei prin dezvoltare sentimentului de bine în
caz de boală; dezvoltarea sferei afective în nevroze şi bolile somatice.
Din punct de vedere al adresabilităţii şi consilierea şi psihoterapia se adresează niveluilui
conştient al organizării psihice şi se preocupă de problemele actuale ale persoanei. Totuşi unele
modele psihotarapeutice cum ar fi cele de tip psihanalitic merg mai în adâncime efectuând
sondaje în trecutul şi inconştientul individului.
Din punct de vedere al metodologiei utilizează modalităţi asemănătoare uneori chiar identice
cum ar fi comunicarea verbală, persuasiunea şi convingerea, cooperarea,precum şi majoritatea
tehnicilor specifice celor trei abordări generale ale consilierii şi psihoterapiei: psihodinamică,
comportamentală şi umanistă. Totuşi în unele cazuri psihoterapia are coordinate metodologice
mai riguroase spre deosebire de consiliere care are un caracter mai liber deoarece este de cele
mai multe ori situaţională.
2.2 Relaţia dintre consiliere şi educaţie
Consilerea este o funcţie esenţială a întregului proces de educaţie, practica şcolară arată faptul
că relaţiile educatorului cu copilul se pot modifica radical şi pot intensifica educaţia pe o anumită
direcţie sau se pot axa pe o problemă determinată de educaţie. În multe privinţe educaţia este centrul
actvităţii de consiliere uneori identificându-se cu consilierea.
Însă, educaţia are în vedere viitorul celui educat, iar consilierea are în vedere mai ales
prezentul acestuia drept urmare educaţia nu se identifică cu consilierea. Relaţia dintre educatorul
matur şi copilul sau adolescentul constituie baza relaţiei pedagogice în timp ce consilierea se
desfăşoară în contextul relaţiei de consiliere. Această relaţie este empatică, bazată pe cooperare şi pe
căutarea împreună a soluţiei la problemele clientului.
Sub aspect diferenţial consilierea este o activitate dezvoltată în direcţia care acordă prioritate
recuperării problemelor şi conflictelor, iar pedagogia oferă ajutor dezvoltării copilului aflat într-o
stare psihică normală.
2.3 Diferenţele tipice dintre consiliere psioterapie şi educaţie
Există 6 criterii de diferenţiere a celor trei modalităţi de sprijin :
1. Motivele care stau la baza celor trei activităţi, celei educative rezidă în stadiul în stadiul unei
persoane aflate într-un moment temporal al procesului evolutiv şi în nevoia de a reduce distanţa
dintre această situaţie reală şi cea ideală a unui stadiu superior de dezvoltare – acţiune realizată
prin învăţare. Consilierea este necesară în situaţii de dificultate şi în problemele acute simţite în
4
plan subiectiv de către elev ca o povară sau ca ceva ce presupune soluţii dificile (situaţia în care
se află la răscruce de drumuri, alegerea este dificilă ; situaţia în care a ales un drum greşit şi nu
este capabil să îl treacă singur ; situaţia în care comportamentul elevului dă naştere la conflicte.
Psihoterapia devine necesară atunci când dificultăţile şi problemele produc stări de criză.
2. Persoanele implicate în cele trei activităţi de sprijin. Educaţia se desfăşoară intensiv în primii
ani de viaţă şi dezvoltă la copii şi adolescenţi personalitatea în conformitate cu idealul pedagogic
al comunităţii sociale.Consilierea se centrează pe problemele care pornesc de la dificultăţiile de
alegerea până la diverse forme de comportament deviant, iar psihoterapia se adresează
persoanelor ajunse în stare de criză personală îi existenţială.
3. Din perspectiva scopurilor urmărite, educaţia vizează formarea şi dezvoltarea personalităţii
copilului în plan cognitiv afectiv şi psihomotor. Consilierea vizează sprijinirea subiectului
pentru ca acesta să îşi rezolve singur problemele cu care se confruntă iar scopul psihoterapiei
este restructurarea personalităţii individului pornind de la o situaţie de tulburare gravă,
generalizată.
4. Sub aspectul timpului caracteristic, educaţia este un proces relativ continuu desfăşurat intens
în primele decenii de viaţă şi prelungit apoi sub forma educaţiei permanente. Consilierea este un
proces discontinuu şi relativ scurt iar psihoterapia este, de asemenea, discontinuă în comparaţie
cu educaţia dar durata ei este de obicei mai lungă decât cea a consilierii.
5. În ceea ce priveşte mjloacele utilizate, mijloacele educaţiei reprezintă ajutoare pentru
dezvoltarea personalităţii copilului şi adolescentului, consilierea recurge la mijloace de incitare
şi de sprijin iar psihoterapia realizează mai întâi o muncă de înlăturare a obstacolelor pentru a
putea folosi ulterior alte forme de sprijin.
6. În ceea ce priveşte rolurile jucate de persoanele implicate, în relaţia educaţională (educator-
educat), în relaţia de consiliere (consilier-client), relaţia psihoterapeutică (psihoterapeut-
pacient).
În relaţia de consiliere este vorba de ampatie, este o relaţie de roluri sensibil egale, în cadrul
căreia subiectul consiliat poate decide cu mai multă libertate şi spontaneitate în vederea rezolvării
problemelor.
În concluzie, poziţia consilierii în contextul activităţilor de sprijin psihopedagogic este una
intermediară, între educaţie şi psihoterapie.Din această poziţie consilierea se poate apropia uneori de
educaţie şi alteori de psihoterapie, fapt pentru care în domeniul consilierii se vorbeşte de două
variante, una mai educativă şi alta mai terapeutică, carianta educativă a fost multă vreme
marginalizată dar în ultimul timp a câştigat teren mai ales în spaţiul şcolar,iar varianta terapeutică a
consilierii s-a afirmat destul de puternic în plan ştiinţific şi instituţional.
5
CONSILIERE - Curs II
6
C. Consilierul trebuie să gândească problemele clientului împreună cu acesta. Consilierul
trebuie să facă distincţia între „ a gândi cu ”, „a gândi despre ”, „ a gândi pentru cineva ”
adică consilierul trebuie să gândească împreună cu clientul problemele acestuia. Datoria
consilierului este de a evita pe cât posibil „să gândescă despre” client.
D. Aplicarea consecventă a tuturor principiilor şi regulilor în conformitate cu idealurile şi
valorile democratice. Conform acestui principiu consilierul trebuie să accepte clientul aşa
cum este el în realitate, cu calităţile şi defectele sale, de asemenea el va manifesta un respect
real pentru drepturile clientului.
7
Încă de la debutul procesului de consiliere, consilierul trebuie să înceapă, împreună cu
clientul, formularea scopurilor care urmează să fie atinse. Scopurile iniţiale pot fi modificate în
cursul procesului de consiliere în urma înţelegerii mai profunde a problemei, precum şi a dezvltării
unor atitudini şi comportamente noi care vor elimina treptat respectiva problemă cu care se
confruntă clientul. Scopurile care pot fi formulate în procesul consilierii pot fi grupate în 2
categorii :
1. Scopuri – proces, care ţin de competenţele şi responsabilitatea consilierului şi
sunt legate de asigurarea condiţiilor educaţionale şi terapeutice necesare
pentru schimbarea atitudinală şi comportamentală a clientului. Ex. Stabilirea
relaţiei cu clientul, crearea unui cadru adecvat consilierii, crearea unei
empatii pentru client.
2. Scopurile - rezultat, sunt legate direct de motivele pentru care clientul are
nevoie de consiliere. Ele pot fi vagi şi imprecise sau specifice şi precise.
Procesul de exminare de înţelegere a problemei poate fi concretizat în , identificarea condiţiilor în
care a apărut problema şi identificare evenimentelor situaţionale care pot fi modificate pentru a
produce consecinţe diferite pentru client.
Participarea clientului la stabilirea scopului este o acţiune personală care necesită un efort
total din partea clientului. Uneori, clientul manifestă rezistanţă la stabilirea scopurilor, respingând
ideea stabilirii unui scop. Consilierul trebuie să plece de la premisa că întotdeauna comportamentul
omului are un scop, ca urmare putem descoperi că clientul care respinge stabilirea scopului îşi
protejează, de fapt, comportamentul său. Consilierul trebuie mai întâi să înţeleagă natura problemei
clientului după care să treacă la transformarea acestuia într-un scops au mai multe scopuri specifice.
În încercarea de a defini scopurile clientului consilierii trebuie să depăşească mai multe obstacole :
- clientul priveşte problema lui ca fiind comportamentul altcuiva
- clientul îşi exprimă problema ca pe un sentiment
- problema clientului este absenţa unui scop
- problema este că, uneori, comportamentul dorit de client este indezirabil
- problema este că clientul nu ştie că manifestarea lui comportamentală este nepotrivită
- problema clientului este un conflict de alegere
- problema clientului este interesul de a nu identifica nicio problemă
Cât mai repede posibil, consilierul şi clientul trebuie să identifice scopuri precise şi
comportamentale.
8
1. Stabilirea relatiei si cadrului in care are loc consilierea - presupune crearea unei
atmosfere de acceptanta, deschidere, empatie, securitate emotionala care invita clientul sa se
deschida si sa comunice. In prima sedinta se discuta ‘contractul’ de consiliere care ofera un
cadru de desfasurare si o structura procesului consilierii. Discutarea contractului inlcude
aspecte legate de timp, spatiu, definirea rolului consilierului, stabilirea unor scopuri initiale,
deontologie profesionala (confidentialitate) si aspecte financiare.
2. Culegerea de informatii, definirea problemei – in etapele initiale ale unui proces de
consiliere se impune un demers de evaluare a clientului si situatiei sale in scopul clarificarii
dificultatilor cu care se confrunta. Evaluarea se poate realiza prin metode diferite : fie pe
baza de convorbire, anamneza, interviu, observatie care furnizeaza informatiile necesare
clarificarii problemelor, fie pot fi adaugate probe de evaluare psihologica a personalitatii
clientului.
3. Definirea obiectivelor consilierii, a rezultatelor dorite – se bazeaza pe informatiile si
rezultatele evaluarii, intrucat clarificarea problemelor ajuta la clarificarea scopurilor;
structureaza procesul consilierii si a sedintelor care urmeaza si ajuta la alegerea strategiilor
de lucru in consiliere.
4. Interventia propriu-zisa – consta in demersul de consiliere si strategiile folosite care
trebuie adaptate clientului (ex. varstei, tipului de personalitate) si rezultatelor urmarite (ex.
depasirea unei crizei existentiale, cresterea stimei de sine etc.). Interventia este etapa cea mai
lunga si consistenta a procesului de consiliere. Durata ei variaza foarte mult in functie de cele
3 variabile implicate in procesul consilierii : clientul - consilierul - problema de rezolvat.
9
Abilitatea de structurare a unei şedinţe în 5 stadii
Cel mai eficient cadru este organizarea şedinţei în 5 stadii sau etape :
1. Primul stadiu constă în stabilirea relaţiei de consiliere şi structurarea şedinţei. Tot aici se
vor preciza şi scopurile-proces care ţin de competenţa şi responsabilitatea consilierului.
2. Al doilea stadiu presupune obţinerea de informaţii, definirea problemei şi identificarea
părţilor pozitive ale clientului.
3. Al treilea stadiu îl constituie determinarea rezultatelor dorite. Este vorba aici de
scopurile-rezultat, care sunt direct legate de motivele pentru care clientul are nevoie de
consiliere. Pe măsură ce consilierul şi clientul exploarează natura unei anumite probleme,
scopul problemei trebuie să devină tot mai clar.
4. Al oatrulea stadiu constă în ezplicarea alternativelor şi găsirea soluţiilor. Scopurile sale
ţin de elaborarea unei liste cu posibilităţi de rezolvare avându-se în vedere şi stabilirea
anumtor priorităţi. Aici deprinderea cea mai utilă o reprezintă încurajarea minimală
bazată pe tehnica întrebărilor.
5. Ultimul stadiu îl constituie generalizarea şi transferul învăţării. Scopul principal este de a
ne asigura că s-a produs o schimbare în conduita clinetului şi că el va acţiona pe baza
celor învăţate.
În cazul consilierii de grup sau familie se vor ţine cont de particularităţiile celor 5 stadii :
- stabilirea relaţiei şi structurarea, consilierul trebuie să stabilească relaţii între el şi fiecare
membru al familiei, se va privi atât ca membru al familiei cât şi ca observator
- definirea problemei, consilierul va cere fiecărui membru al familiei să definescă problema
din punctul lui de vedere, după care va sumariza diferitele puncte de vedere şi va reformula
problemele individuale ca o problemă a întregii familii. Accentul trece de la individ la
interacţiunea familiei.
- stabilirea scopurilor, consilierul stabileşte scopurile comune familei
- explorarea de alternative, consilierul va asculta cu atenţie şi se va concentra asupra familiei
în ansamblul său, iar familia îşi va găsi singură soluţiile la problemele ei
- generalizarea, de obicei familile pot avea teme concrete pentru a putea pune în practică şi a
aplica acasă situaţiile discutate
10
- să fie reţinut în a vorbi excesiv
- să asculte cu atenţie ceea ce spune clientul şi să încerce reconstruirea imaginii lumii
aşa cum o descrie el
- să fie conştient de faptul că alegerea unor anumite subiecte de client îi oferă o viziune
asupra scării de priorităţi a clientului său
Consilierul trebuie să fie punctual,momentul de începere poate fi marcat de un simplu zâmbet
asociat cu o mişcare a mâinii ca o invitaţie de a lua loc. Urmează formula introductivă de salut cum
ar fi : “ Bună ziua ! Vă rog luaţi loc !„. Consilierul trebuie să lase clientului o mică pauză dându-i
şansa de a vorbi iar dacă trec mai mute secunde şi clientul nu are de gând să vorbească atunci
consilierul trebuie să iniţieze o anumită formă de comunicare.
In prima şedinţă de consiliere este foarte util să se creeze o structură minimală a procesului
de consiliere, această structură include comentarii despre limitele de timp şi despre confidenţialitate,
precum şi unele observaţii despre procedurile şi tehnicile care vor fi utilizate. Lucru care reduce într-
o mare măsură neliniştea sau anxietatea clientului. Formulele uzuale de salut recunosc dificultăţiile
începutuli dar oferă totuşi o sugestie verbală. În permanenţă, consilierul trebuie să fie pregătit pentru
scurte conversaţii banale, colaterale problemelor propriu-zise.
Încheierea şedinţei reprezintă acceptarea unor limite de timp foarte importante. De obicei
consilierul începător este nesigur asupra momentului în care trebuie să încheie şedinţa. În general,
durata eficientă a unei şedinţe de consiliere este de 45-50 de minute, maximum admis este de 1 h
după care apare saturaţia. Clientul trebuie să fie conştient de faptul că sedinţa s-a încheiat, încheierea
se referă la ceea ce a avut deja loc şi niciun material nou nu mai trebuie discutat. Excepţie se face în
cazul în care clientul prezintă o problemă care este extrem de urgentă pentru el iar el singur se
consideră incapabil să o rezolve . Consilierul poate folosi unele fraze scurte şi explicite la încheierea
unei şedinţe, cum ar fi : Se pare că timpul nostru s-a terminat pentru astăzi, Ei bine, cred că e
timpul să ne oprim aici pentru astăzi. Un alt mod de încheiere a şedinţei îl constituie îl constituie fie
concluzia trasă de client fie folosirea rezumării de consilier.
O altă strategie de încheiere a şedinţei o constituie feedback-ul reciproc. Această strategie îi implică
pe ambii termeni ai relaţiei de consiliere, consilier-client.
11
CONSILIERE - Curs III
În primul rand consilierul trebuie să aibă capacitatea de a construi şi menţine relaţii umane
pozitive cu cei din jur. Acest lucru presupune :
- să fie capabil să-şi rezolve problemele şi să-şi coordoneze viaţa
- să se identifice cu persoanele şi nu cu lucrurile
- să fie confidenţial şi sincer
- stilul lui de viaţă să oglindească principiile şi credinţele lui, ceea ce susţine teoretic să aplice
şi în practică
- să fie conştient de tendinţa fiecărui om de a transfera propriile sale nevoi, probleme şi
sentimente asupra celorlalţi
- să nu tragă concluzii bazate pe zvonuri şi nici sş nu dea răspunsuri superficiale problemelor
complexe
- să fie flexibil şi adaptabil la experienţe noi
- să işi asume responsabilitatea într-o relaţie, cum este cea de consilier-consiliat
- el ia decizii şi formulează concluzii bazate pe cunoştinţele actuale şi niciodată bazate pe
convingerile din trecut
- empatizează, vorbeşte cu clientul şi nu vorbeşte clientului
- el trebuie să asculte nu numai cu urechile ci cu toate simţurile
- consilierul nu încearcă să se ascundă sub faţada autorităţii şi nu dovedeşte valoare poziţiei lui
în virtutea unor succese deosebite pe care le-a avut
- el este receptiv la critică şi poate critica în mod constructiv pe ceilalţi fără să îi jignească
- el respectă autonomia, independenţa şi nevoile celorlalţi de a-şi păstra individualitatea
- acordă oricărei persoane dreptul de a-şi păstra propriile convingeri menţinând în acelaşi timp
acest drept şi pentru el însuşi
- consideră valoroasă reciprocitatea într-o relaţie, o interacţiune mutuală în care indivizii se
satisfac reciproc
12
- el acceptă că uneori poţi să pierzi în ciuda faptului că face eforturi şi investeşte emoţional
într-o relaţie deşi celălalt nu răspunde la fel
- nu este suspicios, distant, autoritar, el este democrat şi nu autocrat, înclinat să puncteze
pozitivul
Abilităţile necesare în procesul de consiliere psihopedagogică sunt : deprinderi de ascultare, de
comunicare eficientă şi de influenţare a atitudinilor, sentimentelor şi comportamentului
persoanei consiliate. Acestea pot fi grupate în două categorii : deprinderi fundamentale de
ascultare sau asistare ; deprinderi fundamentale de influenţare.
13
contactul vizual la locuitorii din sud estul SUA poate reprezenta un act ostil ; tonul vocii standard al
englezilor poate fi plictisitor pentru cei de origine latină.
Aşadar comportamentul de asistare este un fenomen cultural universal, deprinderile de
asistare se manifestă diferit la persoanele aparţinând unor culturi diferite. Scopul consilierului pe
parcursul unei şedinţe de consiliere este de a fi un bun ascultător. În realizarea acestui scop
consilierul trebuie :
- să utilizeze un contact vizual variat pentru a comunica cu clientul
- să menţină o postură atenţională, folosind gesturile şi poziţia relaxată, utilizând corpul pentru
a comunica implicarea
- să folosească un ton vocal natural, în ideea că vocea lui comunică emoţiile
- să păstreze subiectul abordat şi să nu întrerupă clientul, să extragă din spusele clientului
răspunsurile pe care trebuie să i le dea
În consilierea de grup sau în cea de familie se are în vedere câteva elemente esenţiale :
- echilibrarea asistării acordate, consilierul trebuie să ia în considerare pe toţi membrii
grupului sau familiei
- particularităţile comportamentului de asistare, consilierul constată că unii membri ai grupului
sunt consideraţi lideri pentru anumite teme puse în discuţie, persoanele care sunt în conflict
exprimă acest lucru prin evitarea contactului vizual şi prin manifestarea unor semne de
tensiune corporală
- existenţa problemelor multiculturale, consilierul trebuie să cunoască problemele culturale
specifice membrilor grupului de consiliere
- asistarea grupului sau familiei ca întreg, cosilierul trebuie să folosească în mod deliberat
propoziţii care să conţină cuvintele grup sau familie
O regulă generală pentru consilierea de grup este ca o treime din timp să fie dedicată activităţii cu
întreg grupul, o treime din timp să fie dedicată persoanelor individuale cu comportamentele,
gândurile şi sentimentele lor, o treime din timp să fie acordată problemelor speciale ale grupului.
14
„ ce vârstă au fetele ”, utilizarea frecventă a acestor întrebări poate demonstra o lipsă de interes
din partea consilierului
- întrebărle deschise oferă clientului un spaţiu mai larg de exprimare a propriilor opinii,
aceste întrebări încep cu „cum „ , „ ai putea „, „ce „. Întrebările deschise sunt foarte utile în
diverse situaţii, ele îl ajută pe consilier în deschiderea şedinţei de consiliere ( ai putea să îmi
spui despre ce ai dori să vorbim azi ? ), îl ajută pe client să discute despre o anumită
problemă ( cum v-aţi simţit când s-a întâmplat acest lucru ? ), ajută la exemplificarea unor
comportamente specifice ( ai putea să îmi dai un exemplu concret ?), ajută clientul să-şi
focalizeze atenţia asupra sentimentelor sale ( cum te simţi când îmi spui toate acestea ? ), îl
ajută pe consilier să descopere modele de gândire ale clientului, care nu sunt observabile la
prima vedere ( la ce vă gândeaţi când aţi spus asta şefului dumneavoastră ?).
În fazele iniţiale al procesului de consiliere este indicat să existe un echilibru între întrebările
închise şi deschise. Mai târziu întrebările deschise oferă cea mai bună perspectivă asupra
situaţiei.
3.Încurajarea minimală
Scopul acestei deprinderi constă în ajutarea clientului să îşi exploreze în profunzime
problemelor puse în discuţie. Există mai multe modalităţi de încurajare minimală :
- încurajarea minimală non-verbală – este o elaborarea a comportamentului atenţional, spre
exemplu clientul va vorbi mult mai uşor dacă vom menţine un contact vizual adecvat
- încurajările minimale verbale – sunt rostiri scurte uneori monosilabice prin care consilierul
îşi determină clientul să continue discuţia, spre exemplu „da ?“, „deci ? “, „apoi ?“
- tăcerea – consilierul trebuie să îi dea clientului timp pentru a răspunde sau pentru a continua
relatarea
- refolosirea cuvintelor cheie – cosntă în repetarea a unu sau două cuvinte cheie sau o frază
scurtă spusă de client dar exact cu cuvintele lui
4. Parafrazarea
Aceasta facilitează acurateaţea înţelegerii şi indică faptul că clientul este ascultat, ea este un
tip special de asistare prin carea consilierul îşi demonstrează abilitatea de a arăta clientului că a
ascultat ceea cei i s-a spus. În structura parafrazării pott intra elemente ca : numele clientului,
cuvinte cheie din relatarea clientului, o frază prescurtată a consilierului care să surprindă esenţa
celor comunicate de client.
15
Parafrazarea nu trebuie confundată cu interpretarea, deoarece aceasta din urmă reprezintă punctul de
vedere al consilierului. Teoriile consilierii au demonstrat că este ideal ca clientul să ajungă singur la
interpretare fără ca aceasta să i se ofere. Parafrazarea îndeplineşte 3 scopuri :
- exprimă clientului faptul că consilierul încearcă să înţeleagă ceea ce clientul spune
- face mai concis comentariul clientului şi direcţionează astfel interviul
- oferă posibilitatea de verificare a acurateţei percepţiei consilierului
Parafrazarea şi încurajarea minimală pot fi folosite ca modalităţi de clarificare a subiectului în ceea
ce priveşte problemele cu care se confruntă.
5. Reflectarea sentimentelor
Aceasta este o abilitate prin care consilierul poate ajuta clientul în autoacceptarea şi autoânţelegerea
de sine. Cel mai important lucru este ca consilierul să răspundă la sentimentele exprimate de client
ci nu la conţinutul comunicat. În procesul de refecatre a sentimentelor consilierul trebuie să parcurgă
următorii paşi :
- identificarea sau denumirea sentimentelor, lucru care poate fi făcut prin „cuvintele afective”
folosite de cleint, prin metaforele sau comunicarea nonverbală folosită de acesta
- parafrazarea contextului este folosită pentru a obţine o clarificare adiţională (Păreţi ca
sunteţi…deoarece…)
- valorificarea percepţiei consilierului cu privire la emoţia respectivă. Acest lucru îl poate ajuta
pe client să-şi exploreze mai adânc şi mai corect sentimentele respective.
Identificarea sentimentelor poate fi făcută prin recunoaterea cuvintelor afective din relatarea
clientului. Mesajele afective desprinse din relatarea clientului includ trăiri şi sentimente care aparţin
unuia dintre următoarele 3 domenii :
- sentimentele de afecţiune sunt stări şi trăiri pozitive ce se referă la propria persoană îi la
ceilalţi. Aceste cuvinte afcetive se grupează în 5 categorii : bucuria, competenţa , dragostea,
fericirea şi speranţa.
- Sentimentele de supărare sunt revocate de diverşi stimuli printre care frustrarea şi
ameninţarea. Cuvintele afective carea exprimă supărarea pot fi grupate în 4 categorii :
atacul, respingerea, apărarea şi cearta
- Sentimente de teamă sau frică, reprezintă reacţia unei persoane pentru a evita un pericol.
Cuvintele afective carea exprimă sentimentele de teamă pot fi grupate în 5 categorii : teama,
îndoiala, tristeţea, durerea şi evitarea.
Deseori clienţii pot prezenta sentimente confuze sau amestecate. De exemplu, ei pot fi îndrăgostiţi
dar nesiguri de relaţia lor, în astfel de situaţii departajarea sentimentelor mixte este o parte
importantă a consilierii. Consilierul trebuie să fie atent la unele sentimente care pot exprimate prin
16
metafore, sarcina consilierului este să descopere ceea ce se află ascuns în spatele acestor metafore şi
trebuie să ceară clientului să îşi imagineze ceea ce simte şi să descrie ce înseamnă aste pentru el. De
asemenea consilierul trebuie să ştie că observarea limbajului corporal al clientului poate oferi adesea
indicii mult mai multe şi mai bune referitoare la ceea ce se petrece cu el.
Reflectarea sentimentelor este de fapt o parafrazare de către client a porţiunii afective din relatarea
clientului şi se poate aplica şi în consilierea de grup.
17
În concluzie sumarizarea diferă de reflectarea sentimentelor prin faptul că acoperă o perioadă mai
îndelungată de timp şi implică un evantai mai larg de sentimente exprimate de client. Scopul
principal al sumarizării sentimentelor şi conţinutului este integrarea gândurilor, sentimentelor şi
comportamentelor clientului.
18
CONSILIERE - Curs IV
2. Confruntarea
Este o deprindere de influenţare prin care clientul este îndemnat :
- să-şi îndrepte atenţia spre sine
- să sesizeze discrepanţele şi incongruenţele vieţii sale
Confruntarea trebuie să fie realizată deschis, fără moralizarea sau judecarea celui din faţa noastră.
Există 2 modalităţi de realizare a confruntării în procesul de consiliere:
19
A. Împărtăşirea de către consilier a unei experienţe personale sau a unei povestiri metaforice
care să aibă legătura cu experienţa şi povestea clientului.
B. Fragmentarea conţinutului relatării clientului. Consilierul sumarizează discrepanţa existentă
după care clientul lucrează pentru lămurirea discrepanţiei.
În consiliere pot fi folosite 3 tipuri de confruntări :
A. Confruntări focalizate pe client
B. Confruntări focalizate pe consilier
C. Confruntări dual focalizate
Confruntarea constă în punctarea discrepanţelor dintre atitudinile, gândurile şi comportamentele
clientulului, astfel clienţii sunt puşi direct în faţa faptului că spun cu totul altceva dacât gândesc sau
fac, sau fac cu totul altceva dacât spun.
5. Destăinuirea
20
Aceasta este o deprindere de influenţare care constă în împărtăşirea datelor şi experienţelor
personale de către consilier clientului său. Nu trebuie să se confunde autodezvăluirea cu exprimarea
confesivă sau cu presiunea pe care propriile valori, creadinţe şi convingeri ar putea să o exercite
asupra clientului. Utilizarea destăinuirii depinde de respectarea câtorva condiţii esenţiale:
- sinceritatea consilierului
- relevanţa celor destăinuite
- efectuarea destăinuirii la timpul trezent
- utilizare verificării
21
b. iniţierea unei conversaţii care să şi sugereze cleintului că ar fi de mare utilitate o nouă
perspectivă ;
c. punerea de întrebări şi îndrumare discuţiei prin utilizarea următoarelor modalităţi: -
numirea, consilierul continuă şedinţa folosind ascultarea după care întreabă „Cum ai
numi sau ai vorbi sepre aceste lucruri într-o nouă modalitate?”; - reformularea pozitivă,
are loc atunci când consilierul pune întrebări depre competenţele clientului; -
reformularea focalizată, aici clientul este rugat să privească problema din perspective
consilierului a altor persoane, a problemei, a familiei şi contextului sau mediului cultural
II. Reformularea facilitată de consilier, consilierul este mai activ în împărtăşirea propriilor sale
idei şi percepţii asupra situaţiei. Primii 2 paşi sunt la fel ca şi la reformularea direcţionată de
client, după care urmează, ultimul pas constă în utilizarea cătorva metode e consiliere pentru
a-şi împărtăşi noua perspectivă asupra problemei clientului ;
- numirea constă în stabilirea unui nume nou pentru problemă, exprimat printr-un cuvânt
sau o frază scurtă
- reformularea pozitivă, consilierul este nevoit să evidenţieze calităţiile pe ca clienţii le
deţin iar uneori poate fi atât de copleşit de problemă încât va accepta uşor viziunea mai
pozitivă a consilierului
- reformularea focalizată, ajută clientul să relateze problema pe care nu este capabil să o
prezinte în şedinţa de consiliere
- reformularea teoretică constă în sprijinirea clientului în a-şi reformula ideile din
perspectiva mai multor orientări teoretice.
În cazul utilizării interpretării un rol esenţial îl are verificarea în care consilierul trebuie să verifice
modul în care clientul a recepţionat fiecare reformulare sau interpretare, lucru care păstrează
deschisă conversaţia.
22
CONSILIERE - Curs V
23
Impactul general al mesajului clientului asupra consilierului include atât elemente verbale cât
şi non-verbale. Elementele verbale (substantive, adjective, verbe şi adverbe) exprimă sentimentele
clientului faţă de ceva sau faţă de cineva.
Indiciile non-verbale ale emoţiilor şi sentimentelor rezultă dintr-o serie de elemente ale comunicării
sale : mişcarea capului, poziţia corpului, mimica şi gesturile, calitatea vocii, etc. De obicei
elementele non-verbale transmit informaţii despre natura şi intenaitatea emoţiilor cu mai multă
acurateţe decât elementele verbale.
Mesajele afective ce pot fi desprinse din relatarea clientului includ diverse trăiri şi
sentimente :
- Sentimentele de afecţiune, reflectă nişte stări pozitive referitoare la propria persoană
şi la ceilalţi. Acestea pot fi identificate prin cuvintele afective sesizate în relatarea
clientului (bucuria, competenţa, dragostea, fericirea şi speranţa)
- Sentimentele de supărare, sunt provocate de diversi stimuli printer care frustrarea şi
ameninţarea. Uneori supărarea constă în atitudini şi sentimente negative faţă de propria
persoană sau faţă de alţii, iar alteori frica este ascunsă printr-o izbucnire de mânire.
Supărarea mai poate reprezenta şi o formă de acoperire pentru durere. Indiciile verbale
care sugerează sentimentele de supărare po fi grupate în 4 categorii : atacul, respingerea,
apărarea şi cearta.
- Teama , este reacţia unei persoane pentru a evita un pericol sau mi poate fi descrisă
ca fiind un set de sentimente negative faţă de ceva sau cineva al cărui rezultat este nevoia
subiectului de a se proteja. Elementele verbale care indică sentimentele de teamă sunt
reprezentate de o serie de cuvinte negative : teama, îndoiala, tristeţea, durerea, evitarea.
Sentimentele de teamă se asociază în mod frecvent şi cu unele elemente ale comunicării
non-verbale, prin apariţia indicilor faciali ( dilatarea ochilor, evitarea privirii directe
spre consilier, clientul rămâne cu gura deschisă ca într-o stare de şoc ).
Conştientizarea de către consilier a diverselor cuvinte afective şi elemente non-verbale care exprimă
sentimentele de afecţiune, supărare şi teamă ale clientului îl va ajuta să identifice cu acurateţe starea
generală şi componentele afective ale mesajului acestuia.
Consilierul trebuie să se asigure că deţine atitudine empatică, consideraţie pozitivă şi o serie
de tehnici de comunicare verbală care să faciliteze relaţia consilier-client. Consilierul poate utiliza
două modalităţi de răspuns verbal la mesajele afective comunicate de client : reflectarea
sentimentelor ( reprezintă o oglindire a sentimentelor sau a emoţiilor prezentate în mesajul
subiectului consiliat) şi rezumarea sentimentelor ( este o extensie a reflectării sentimentului exprimat
24
de către client ). Reflectarea sentimentului răspunde doar la una din părţile din care este compus
mesajul clientului, în timp ce rezumarea sentimentului este o integrare a mai multor componente
afective ale clientului.
25
CONSILIERE - Curs VI
Consilierul scolar trebuie sa posede o gama variata de strategii de lucru prin care sa il ajute pe
clientul sau pentru a-si atinge scopurile propuse.
Strategiile consilierii pot fi grupate in patru mari categorii:
De cele mai multe ori clientul nu este capabil sa-si identifice si sa-si exprime sentimentele si
atitudinile care ii provoaca starea de disconfort psihocomportamental. Astfel rolul consilierului este
de a gasi modalitati prin care sa il ajute pe client sa se examineze si sa se exprime pentru ca mai apoi
sa ajunga la o schimbare pozitiva.
1.1. Clarificarea si reflectarea sentimentelor clientului.
Examinarea si intelegerea propriilor sentimente apare in situatia in care consilierul clarifica si
reflecta atitudinile si sentimentele clientului asa cum acesta le expune in cadrul sedintei de
consiliere. Clarficarea si reflectarea sentimentelor este foarte utila atunci cand sentimentele foarte
puternice il impiedica pe client sa ia masuri in vederea atingerii scopului sau. In general daca
sentimentele de jignire sau suparare nu sunt clarificate,exprimate si reduse in intensitate indivizii ii
invinovatesc pe altii de problemele lor
1.2. Modelarea sentimentelor de catre consilier Aceasta este una dintre cele mai eficiente
modalitati de a-l ajuta pe client. Consilierul poate sa arate cum s-ar simti el daca ar fi fost in locul
clientului sau. Aceasta strategie este utila in cazul clientilor care sunt incapabili din motive diferite
sa aiba un raspuns emotional adecvat.
26
Aceasta strategie este utilizata pentru a provoca sentimente clientului si se foloseste
indeosebi in cazul clientilor care refuza sa-si dezvaluie sentimentele. Consilierul deseneaza cinci
cercuri concentrice pe care le noteaza cu litere din interior spre exterior, fiecare cerc reprezentand
nivelurile de profunzime ale sentimentelor clientului.
Pentru unele persoane exprimarea sentimentelor pozitive de afectiune este cea mai dificila
operatie, in timp ce pentru altele exprimarea sentimentelor negative, de iritare si suparare este un
lucru riscant. Atunci cand consilierul sesizeaza anumite comportamente sau sentimente despre care
clientul nu pare a fi constient el trebuie sa prezinte observatiile sale clientului sau. Treaba
consilierului este de a identifica sentimentele clientului si de a incuraja exprimarea lor sistematica pe
masura ce ele cresc in intensitate. Procesul de confruntare si cel de intalnire a sentimentelor
sugereaza faptul ca consilierul est capabil sa accepte sentimentele pozitive si cele negative ale
clientului. Astfel clientul afla ca exprimarea sentimentelor nu are ca rezultat automat consecinte
negative.
27
cealalta. Acest mod de dialogare serveste nu numai pentru ca clientul sa isi exprime sentimentele si
opiniile sale ci ofera si o baza realista pentru raspunsurile probabiliste ale celeilalte parti din conflict.
28
1. Strategii de identificare a comportamentelor indizerabile sau inadecvate
29
- să analizeze evoluţia ontogenetică şi socială a copilului
- să precizeze finalităţiile schimbării comportamentale
- să identifice strategia de corectare
Prin realizarea acestor acţiuni consilierul poate stabili structura şi dinamica “tulburării
comportamentale” şi cauzele interne şi externe ale comportamentului.
Consilierul poate asigura întărirea comportamentului pozitiv al clientului prin răspunsuri verbale de
aprobaresau prin recunoaşterea progresului clientului. Întărirea trebuie să urmeze imediat după ce s-
a derulat comportamentul dorit. Frecvenţa întăririlor este un alt factor care influenţează succesul
acţiunii. Aceasta are loc atunci când clientul învaţă un nou comportament şi trebuie să fie continuă.
30
răspunsul de anxietate va persista atâta vrem cât se va menţine evitarea situaţiei care provoacă
teama.
O strategie de modelare indirectă este biblioterapia, aceasta implică prezentarea unui material de
citit clientului astfel cleintul învaţă din experienţele altora şi din consecinţele lor. Succesul acestei
strategii depinde şi de respectarea următoarelor principii şi reguli de lucru:
A. Modelarea – are un impact mai mare atunci când ea e precedată de instrucţiuni detaliate.
Această strategie s-a dovedit a fi eficientă în formarea unor deprinderi corecte şi civilizate de
conduită.
32