Escolar Documentos
Profissional Documentos
Cultura Documentos
FACULTATEA DE STIINTE
VASILE CIOCODEICA
DEMOGRAFIE
Petroşani, 2006
CUPRINS
Pag.
I. Obiectul şi istoricul ştiinţei
1.1. Stadiul actual al demografiei ca ştiinţă
1.2. Locul demografiei în contextul altor ştiinţe sociale şi
ştiinţe ale naturii
1.3. Raportul dintre demografie şi sociologie
II. Evoluţia situaţiei demografice a lumii
2.1. Antichitate şi evul mediu
2.2. Perioada modernă şi contemporană
2.3. Situaţia demografică în ţările în curs de dezvoltare
2.4. Teorii demoalimentare
III. Cadrul de referinţă al demografiei
3.1. Fenomen biologic şi fenomen social
3.2. Populaţia umană şi societatea
3.3. Reproducţia populaţiei
3.4. Variabile economice şi variabile demografice
IV. Structura populaţiei
4.1. Structura populaţiei
4.2. Numărul populaţiei
4.3. Densitatea populaţiei
4.4. Sexul şi vârsta
4.5. Starea civilă a populaţiei
4.6. Populaţia activă
4.7. Tranziţia demografică
V. Mobilitatea populaţiei
5.1. Fenomenul mobilităţii populaţiei
5.2. Mobilitatea populaţiei
5.3. Teorii despre migraţie
5.4. Migraţia populaţiei
5.5. Migraţia internaţională
5.6. Mobilitatea socială
VI. Mişcarea naturală a populaţiei
6.1. Natalitatea
6.2. Fertilitatea
6.3. Nupţialitatea. Tabela de nupţialitate
6.4. Divorţialitatea
6.5. Avorturile, sterilizarea şi teoria rolurilor în natalitate
VII. Mortalitatea
7.1. Fenomen natural
7.2. Tabela de mortalitate
7.3. Sporul natural al populaţiei
VIII. Prognoza demografică
8.1. Obiectul prognozei
8.2. Metode de prognoză
8.3. Prognoza demografică
8.4. Clasificarea metodelor de prognoză demografică
IX. Metodele demografiei
9.1. Caracterizare generală
9.2. Anchetele şi monografiile demografice
9.3. Numărătoarea populaţiei
9.4. Piramida populaţiei
9.5. Principii metodologice
X. Demografia şi dezvoltarea economico-socială
10.1. Corelaţii şi legităţi
10.2. Populaţia şi resursele naturale
10.3. Populaţia şi dezvoltarea economică
10.4. Costul unui bătrân şi preţul unui copil
XI. Relaţia populaţie – economie
11.1. Creşterea demografică în relaţia populaţie – economie
11.2. Factorii economici şi factorii demografici
XII. Politica demografică
12.1. Complexitatea problematicii
12.2. Studii de referinţă despre psihologia poporului român
12.3. Perioada postdecembristă - perioadă de declin
demografic
Intrebări de autoevaluare
Bibliografie
1
CURS NR.I
OBIECTUL SI ISTORICUL STIINTEI
Cuvântul ,,demografie” vine din limba greacă şi este format din cuvântul
,,demos” care înseamnă popor şi ,,graphe” care înseamnă descriere. Demografia, deci,
este ştiinţa care are ca obiect populaţiile umane pe care le studiază sub aspectul
numărului şi al repartizării geografice, structurii după diferite caracteristici demografice
şi socio-economice, evoluţiei lor, precum şi al factorilor ce determină schimbările
numărului şi structurii pentru a pune în lumină regularităţile după care se produc
fenomenele demografice. In acest scop demografia foloseşte cu precădere metode
cantitative-statistice, matematice, modele. Sub raport istoric demografia a apărut odată
cu statistica, desprinzându-se treptat de sub ,,tutela” ei, pentru a deveni o ştiinţă
autonomă. Datorită aspectului dual-biologic şi social- al fenomenelor sale demografia a
cunoscut un proces de ,,biologizare” şi, actual, mai recent, de ,,socializare”. In
consecinţă, se pot distinge două abordări ale demografiei:
-în sens îngust, corespunzând specificităţii obiectului ei, demografia
studiază cu metode statistice-matematice populaţiile umane, concentrându-şi atenţia
asupra fertilităţii, mortalităţii, nupţialităţii şi migraţiei;
-iar în sens larg, corespunzând caracterului interdisciplinar al obiectului ei,
studiază în plus mobilitatea socială, structura social-economică a populaţiei şi factorii
social-economici care influenţează fenomenele demografice precum şi raportul reciproc
dintre populaţie şi economie.
Termenul de demografie a fost folosit pentru prima dată în lucrarea
,,Elemente de statistică umană sau demografie comparată” (Paris, 1855) de către
demograful şi statisticianul francez Achille Guillard, în concepţia căruia demografia
descrie masele cu ajutorul numerelor şi după sfera pe care ele o ocupă. Termenul de
demografie a fost propus de către demograful francez Emile Levasseur în 1878, la cel
2
prezent, cele mai reprezentative şcoli demografice pe plan internaţional sunt cea
franceză şi cea americană. Caracteristic este faptul că în demografia americană s-au
conturat două tendinţe: una de orientare biologistă iar cealaltă, sociologică şi
economică, predominantă datorită marilor progrese pe care le-au făcut sociologia şi, mai
ales, cercetările sociologice concrete.
Progresele sunt notabile în toate ramurile demografiei şi în toate etapele
cercetării, începând cu sistemul informaţional, continuând cu analiza demografică şi
terminând cu teoriile despre populaţie. Au fost perfecţionate metodele de culegere a
datelor despre populaţie: recensămintele au cunoscut un proces energic de modernizare;
anchetele demografice s-au îmbogăţit cu noi variante elaborate de tehnica şi teoria
sondajului; s-au extins preocupările de introducere a registrelor permanente ale
populaţiei sub formă de ,,bănci de date”, pe bază electronică. Interpretarea sistemică şi
cibernetică a populaţiei devine tot mai mult un principiu fundamental în abordarea
problemelor demografice.
CURS NR.II
EVOLUTIA SITUATIEI DEMOGRAFICE A LUMII
divorţului. Indicele de divorţuri atinge curând cifre ridicate în oraşele mari - 6 divorţuri
la 100 de căsătorii - fiind de 10% la Marsilia, 13,5% la Rouen şi 24 % la Paris.
In secolul al XIX-lea şi până la primul război mondial populaţia Europei a
sporit de la 190 milioane la 400 milioane de locuitori. Dar tot în această perioadă o
masă imensă de oameni (40 milioane) a plecat spre America. In condiţiile menţinerii
unui spor ridicat de populaţie pe alte continente, partea Europei din populaţia lumii se
reduce de la 30% la 25%, proces care va continua până în zilele noastre deoarece odată
cu mortalitatea scade şi natalitatea. Aceasta a fost şi condiţia care a născut ideea
populaţiei staţionare la Quetelet. In această epocă începe să apară mai clar legătura între
creşterea populaţiei şi dezvoltarea social-economică, legătură care se reflectă în modul
discutării şi rezolvării problemelor politice ale vremii.
Ritmul creşterii populaţiei începe însă să se reducă de pe la mijlocul
secolului al XIX-lea deoarece natalitatea intră într-un declin care se prelungeşte mult
timp.
In situaţiile demografice ale ţărilor mai dezvoltate economic, pornite pe
calea industrializării, apar fenomene noi: mărirea proporţiei de populaţie urbană în
dauna celei rurale, primele simptoame ale îmbătrânirii în Europa.
In ansamblul tendinţelor de reducere a natalităţii, care a caracterizat ţările
dezvoltate între cele două războaie mondiale, un loc special îl ocupă situaţiile
Germaniei şi, într-o anumită măsură, a Italiei, unde s-a manifestat o politică de stimulare
a naşterilor legată de obiectivele fascismului şi nazismului. In Germania s-au aplicat şi
acţiuni eugenice, genocide şi a existat sistemul ,,soţiei de o zi”.
Un fenomen particular de reducere masivă a natalităţii îl prezintă Japonia
unde, în perioada 1950-1960, natalitatea se reduce cu aproape 40%. Reduceri
asemănătoare ale naşterilor le prezintă şi alte ţări dar într-un interval mai mare.
13
aproape s-a triplat în Africa în timpul acelei perioade (de la 5% la 14%) dar, conform
tabelului următor:
Tabelul nr.1
Proiectul standard al populaţiei
proiectul standard al populaţiei al Băncii Mondiale pentru anul 2050 este de 8,8
miliarde, dar dacă declinul fertilităţii mondiale ar fi început cu 9, 8 ani mai târziu în
absenţa programelor de planificare familială, totalul populaţiei în 2050 ar fi putut să fie
de 11,9 miliarde locuitori.
Similar în proiect se prognozează pentru anul 2100 o populaţie de 10
miliarde, populaţia estimată în absenţa planificării familiale la 14,6 miliarde.
O serie de cercetători au arătat că un număr substanţial de femei în ţările în
curs de dezvoltare care nu mai vor copii sau care doresc perioade de timp între naşteri
nu folosesc contraceptivele. Deoarece naşterile rezultate din această neutilizare pot fi
clasificate ca nedorite sau neplanificate, impactul fertilităţii nedorite asupra mărimii
populaţiei pare important. Cercetările au estimat că 21% din naşteri în ţările în curs de
dezvoltare sunt nedorite.
Diferenţa dintre proiecţiile standard ale populaţiei, după Banca Mondială,
şi proiecţiile populaţiei în absenţa naşterilor nedorite indică că fără naşterile nedorite
15
populaţia lumii în ţările în curs de dezvoltare în 2050 ar fi cu 1,5 miliarde mai mică
decât este proiectată şi cu 2,2 miliarde mai mică în 2100.
Cercetările au concluzionat că programele de planificare familială au avut
un efect signifiant asupra creşterii populaţiei în ţările în curs de dezvoltare, în special în
cele din America de Sud şi Asia şi pot continua să fie la fel în viitor.
Cu toate că eliminarea tuturor naşterilor nedorite ar fi imposibilă, se crede
că programe îmbunătăţite şi tehnologii contraceptive pot produce declinuri importante
ale fertilităţii în viitor, şi aceasta poate să aibă efecte foarte substanţiale asupra mărimii
populaţiei în ţările în curs de dezvoltare pe termen lung.
Evoluţia populaţiei mondiale pe continente, în intervalul 1960-1990, după
estimaţiile diviziei de populaţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite, se prezintă astfel:
Tabelul nr.2
Evoluţia populaţiei mondiale
2.4.Teorii demoalimentare
Mai vechi sau mai noi, analizăm teoriile demoalimentare în noile condiţii
ale dezvoltării.
A. Celebră rămâne şi astăzi teza lui R. Malthus după care populaţia umană
tinde să crească în progresie geometrică, în timp ce resursele de hrană cresc lent, în
progresie aritmetică. Teza a fost elaborată sub forma unui model matematic simplu şi
foarte sugestiv după care:
a)Populaţia creşte în progresie geometrică: 1, 2, 4, 8, 16, 32…
b)Resursele de hrană cresc în progresie aritmetică: 1, 2, 3, 4, 5, 6…
R. Malthus (1766-1834) a experimentat această teorie a populaţiei şi într-un model
descriptiv, chiar literar, dar amar şi tulburător în conţinut. Iată ce scria Malthus : ,,Un
om care se naşte într-o lume deja ocupată, dacă familia sa nu poate să-l hrănească, sau
dacă societatea nu poate să-i folosească munca lui, nu are cel mai mic drept de a
reclama o porţiune de hrană; el este supranumerar pe acest pământ. La marele banchet
al naţiunii nu există tacâm pentru el; natura îl comandă şi-i ordonă să plece şi întârzie
să-şi pună ea însăşi acest ordin în execuţie”.
Teza lui Malthus şi cele care i-au urmat - cunoscute şi cu epitetul de
,,sperietoare malthusionistă” - merită a fi reevaluate deoarece:
a)consideră că resursele alimentare erau mai limitate decât cele care existau
ca potenţial în realitate, deci prima greşeală;
b)considera populaţia ca o variabilă independentă, izolată de celelalte
fenomene sociale şi care se încadra într-un model de creştere exponenţial, a doua eroare;
c)considera că reglarea populaţiei trebuie să se facă prin foamete, epidemii,
războaie, a treia eroare.
17
CURS NR.III
CADRUL DE REFERINTA AL DEMOGRAFIEI
3.3.Reproducţia populaţiei
CURS NR.IV
STRUCTURA POPULAŢIEI
4.1.Structura populaţiei
4.2.Numărul populaţiei
4.3.Densitatea populaţiei
23185084
dg = ⎯⎯⎯⎯⎯ = 97,3 locuitori/km2
238391 km2
238391 km2
a = ⎯⎯⎯⎯⎯ = 0,01 km2/locuitor sau 1 ha/locuitor
23185084
P
ar
d g = ⎯⎯ x 100 , în care:
Sar
4.4.Sexul şi vârsta
De regulă se nasc mai mulţi copii de sex masculin decât de sex feminin.
Ulterior, la grupa de vârstă între 5-9 ani, proporţiile de băieţi şi fete se egalează din
cauza mortalităţii mai ridicate la primii. Continuând să existe o mortalitate masculină
superioară celei feminine, îndeosebi între 40-50 de ani, numărul femeilor creşte
proporţional cu vârsta. In aceste condiţii, proporţia pe sexe a unei populaţii, fără a
prezenta deosebiri mari pe ansamblu, are 48-49% persoane de sexul masculin şi 51-52%
persoane de sexul feminin. Raţiunea cunoaşterii distribuţiei pe sexe constă în prevederea
posibilităţilor de formare a familiilor din grupele de vârstă apte de căsătorie.
Sexul şi vârsta reprezintă două elemente fundamentale ale structurii
populaţiei. Structura pe sexe şi vârste a unei populaţii este rezultatul evoluţiei naşterilor
şi deceselor (dacă excludem, pentru simplificare, fenomenul migraţiei) pe câteva
generaţii. Numărul persoanelor de un anumit sex şi o anumită vârstă este numărul celor
de acelaşi sex care s-au născut în acelaşi an (minus cei decedaţi între timp). Din punct
de vedere demografic, semnificaţiile fundamentale ale vârstei privesc capacitatea de
procreaţie şi capacitatea de muncă. Astfel, de exemplu, perioada fertilă a unei femei este
cuprinsă între 15 şi 49 de ani, iar perioada capacităţii ei de muncă între 16 şi 55 de ani ;
perioada fertilă şi capabilă de muncă a unui bărbat se întinde între 15 şi 60 de ani.
In prezent asistăm la un fenomen de apropiere a proporţiilor pe grupe de
vârstă între diferitele ţări, în condiţiile micşorării numerice relative a celor de vârstă
tânără cu creşterea numerică relativă a celor peste 50 de ani şi peste 60 de ani.
Nu există sector de activitate care să nu fie interesat în cunoaşterea
efectivului şi structurii populaţiei după vârstă şi sex.
Structura pe sexe se stabileşte determinând greutatea specifică a populaţiei
de sex feminin, respectiv masculin, în totalul populaţiei.
F
gF = ⎯ x 100
P
35
M
gM = ⎯ x 100, în care:
P
gF şi gM = ponderea populaţiei de sex feminin, respectiv masculin, în totalul populaţiei
(în procente);
F = numărul persoanelor de sex feminin;
M = numărul persoanelor de sex masculin;
= efectivul total al populaţiei.
Structura populaţiei pe sexe poate fi caracterizată şi prin intermediul unui
indicator indirect, cunoscut sub denumirea de raport de feminitate sau raport de
masculinitate:
F
rF = ⎯ x 100
M
M
rM = ⎯ x 100
F
Raportul de feminitate (masculinitate) indică numărul persoanelor de sex
feminin (masculin) corespunzător unui efectiv de 100 persoane de sex masculin
(feminin).
Nivelul indicatorilor, pentru caracterizarea structurii populaţiei pe sexe în
ţara noastră, conform datelor calculate pentru 1 iulie 1991, se prezintă astfel:
11749798
gF = ⎯⎯⎯⎯ x 100 = 50,71%
23185084
11435286
gM = ⎯⎯⎯⎯ x 100 = 49,3%
23185084
36
11749798 103F
rF = ⎯⎯⎯⎯⎯ x 100 = ⎯⎯
1142586 100M
11435286 97M
rM = ⎯⎯⎯⎯⎯ x 100 = ⎯⎯
11749798 100F
Tabelul nr.3
Populaţia vârstnică
Căsătoria ia sfârşit fie prin decesul unuia dintre soţi, fie prin divorţ. In
primul caz durata medie de convieţuire va depinde atât de vârsta medie la căsătorie, cât
şi de mortalitatea generală, mai exact de durata medie de viaţă.
Stabilitatea familiei este măsurată prin indicele divorţurilor care se
calculează prin raportarea divorţurilor la 100 de căsătorii. Existenţa unui număr crescut
de divorţuri înseamnă reducerea anilor de convieţuire a cuplurilor şi, în consecinţă,
favorizarea unui număr mai redus de naşteri. Numărul mediu al copiilor rezultaţi din
cupluri divorţate este evident inferior celui al copiilor rezultaţi din căsătorii care se
40
termină prin decesul unuia dintre soţi. Acest fenomen este şi mai accentuat când durata
medie de convieţuire la cei divorţaţi scade, aşa cum acest lucru are loc în prezent.
4.6.Populaţia activă
4.7.Tranziţia demografică
CURS NR.V
MOBILITATEA POPULATIEI
5.2.Mobilitatea populaţiei
definitiv domiciliul, condiţia de muncă sau chiar profesia, viaţa. De aici provine şi
caracterul migraţiei care poate fi voluntară sau forţată. Este greu de făcut o delimitare
precisă între migraţiile determinate în cele două modalităţi. De regulă, deplasările
voluntare sunt determinate de condiţii economice (nesatisfăcătoare în locul de unde se
pleacă ori atrăgătoare unde se merge), pe când deplasările forţate au mai ales un motiv
social-politic (prigoană politică, religioasă, rasială). In general, mobilitatea spaţială,
indiferent de motiv şi caracter, cuprinde în proporţii variabile elemente de iniţiativă
personală combinate cu elemente de consens ale colectivităţii sau autorităţii teritoriului
de unde se pleacă. In studiul migraţiei este necesar a se avea în vedere ,,factorii de non-
migraţie”, adică acele elemente de inerţie, tradiţie, teamă, ignorare a posibilităţilor de
trai în alt loc, care împiedică migrarea anumitor grupe cu condiţii de migraţie.
Fenomenul de mobilitate spaţială realizează într-un anumit sens o selecţie
biologică, socială, economică, culturală. Adulţii migrează în timp ce copiii şi bătrânii se
deplasează mai puţin sau de loc. Bărbaţii migrează în proporţie mai mare decât femeile.
In unele cazuri, deplasări ale familiilor duc şi la migraţii echilibrate de copii, femei şi
bătrâni. Persoanele care migrează se recrutează din rândul celor mai capabile de muncă.
Dacă în trecut migraţiile priveau o imensitate de oameni fără nici o pregătire sau cel
mult cu unele cunoştinţe de agricultură, în timpurile moderne politica statelor primitoare
a pus accent pe calitatea profesională a imigranţilor.
S-a constatat că atât colectivitatea umană din care pleacă grupe de
emigranţi, cât şi populaţia în care vin imigranţi, suferă influenţe demografice importante
în ceea ce priveşte numărul, compoziţia şi mişcarea naturală. Aceste influenţe se
exercită în cazul migraţiei interne cât şi a celei internaţionale, între ambele forme de
mobilitate spaţială existând legături strânse. De exemplu, situaţia economică care
determină în condiţiile capitalismului deplasarea de la sat la oraş influenţează şi tendinţa
emigrării în alte ţări a populaţiei în căutarea unor situaţii materiale mai bune.
46
Una din primele încercări – oricum cea mai des invocată ca atare –
descriere teoretică a migraţiei se leagă de numele lui E.G.Ravenstein, care pe baza
datelor recensămintelor britanice din 1871 şi 1881 a calculat volumul migraţiei în Marea
Britanie, căutând să descopere legităţile acesteia. După părerea lui Ravenstein, migraţia
este legată de caracteristicile ariilor de origine şi destinaţie şi de distanţa dintre ele,
existând posibilitatea stabilirii unor regularităţi.
Aceste constatări pot fi rezumate astfel :
a) Majoritatea migraţilor parcurg o distanţă scurtă.
b) Migraţia se realizează pas cu pas.
c) Migraţii pe distanţe lungi se deplasează de preferinţă spre marile centre
comerciale sau industriale.
d) Fiecare curent de migraţiune se compensează cu un contra-flux.
e) Cei născuţi la oraşe sunt mai puţin mobili decât cei de la sate.
f) Femeile sunt mai mobile decât bărbaţii în locurile de baştină, dar bărbaţii
îndrăznesc să părăsească mai des aceste locuri.
g) Cei mai mobili sunt adulţii : familiile în întregime emigrează mai rar din ţara lor
baştină.
h) Marile oraşe cresc mai mult pe seama sporului migrator decât a celui natural.
i) Migraţia creşte în volum odată cu dezvoltarea industriei, a comerţului şi a
transportului.
j) Direcţia majoră a migraţiei este din agricultură spre centrele industriale şi
comerciale.
k) Cauzele majore ale migraţiei sunt economice.
În ceea ce priveşte migraţia rural-urbană, acest flux devine dominant, după
părerea lui Ravenstein, în momentul în care sunt îndeplinite următoarele trei condiţii: (i)
sporul natural este mai ridicat la sat decât la oraş ; (ii) standardul de viaţă este inferior în
rural şi (iii) nu există constrângeri administrative care să împiedice migraţia.
47
P1P 2
M 12 =
d n 12
kxX 0
N= '
( XxX c ) b
actele de migraţiune sunt privite ca rezultat al deciziilor actorilor sociali, actori care iau
în calcul costurile, beneficiile şi riscurile (pe plan economic, dar nu numai), putem
încadra acest gen de explicaţii în clasa mai largă a modelelor alegerii raţionale
(raţional choice), care încearcă să extindă paradigmele explicative folosite în câmpul
econometriei la fenomene sociale mai generale. După părerea noastră, migraţia e un
fenomen care se pretează foarte bine la o astfel de paradigmă explicativă, din moment
ce, în majoritatea cazurilor, decizia de a migra sau nu este luată pe baza unui calcul clar
al actorului social.
În concluzie, aşa – numitele teorii asupra migraţiei se constituie, în general,
ca modele explicative ale fenomenului, accentuând diferite tipuri de paradime. Ni se
pare clar că nu există o teorie a migraţiei şi că, din fiecare din modelele prezentate, se
pot reţine elemente explicative relevante. Dacă ar fi să încercăm o sinteză explicativă a
migraţiei libere (nonforţate) am spune că acest model trebuie să dea seamă de direcţia
fluxurilor de migraţie, de intensitatea şi de componenţa lor. Asta înseamnă
evidenţierea acelor factori care influenţează decizia actorilor sociali de a pleca şi de a
pleca spre o anumită zonă socio-geografică şi nu spre alta, precum şi explicarea reacţiei
diferenţiate a populaţiei la factorii macrosociali respectivi, funcţie de condiţiile
particulare ale fiecărui subiect decident, despre care se poate aprecia că reacţionează în
mod raţional.
5.4.Migraţia internă
se asigură celor veniţi, dar şi modului în care ştiu şi pot ei să se integreze în noua
colectivitate de muncă şi de viaţă.
Ca urmare, în colectivitatea de unde pleacă o masă de oameni tineri se
modifică natalitatea în sensul reducerii ei, se micşorează nupţialitatea, iar cu puţină
deplasare în timp sporeşte mortalitatea (decesele celor vârstnici ocupă o proporţie mare
în masa generală redusă a populaţiei ) şi în consecinţă sporul natural se reduce. In timp,
fenomenul demografic poate fi agravat de dificultăţile economice influenţate de lipsa
forţei de muncă tinere.
In colectivitatea unde se vine, fenomenele ar fi opuse şi ele chiar au în
general această tendinţă. Dar expresia concretă a creşterii natalităţii, scăderii
mortalităţii, măririi sporului natural apare mai târziu, din cauza dificultăţilor inerente de
adaptare a noilor veniţi, ca şi a adaptării celor existenţi la noii veniţi. In general,
perioadele de migraţii intense sunt şi epoci de natalitate mai redusă.
5.5.Migraţia internaţională
5.6.Mobilitatea socială
CURS NR.VI
MISCAREA NATURALA A POPULATIEI
6.1.Natalitatea
6.2.Fertilitatea
6.3.Nupţialitatea
observaţiile statistice privind limita superioară de vârstă după care numărul căsătoriilor
devine nesemnificativ, aceste prevederi legale permit delimitarea aşa-numitului
,,contingent nupţiabil”. In situaţia specifică ţării noastre, contingentul nupţiabil cuprinde
populaţia feminină în limitele de vârstă 16-39 ani şi populaţia de sex masculin, în
limitele de vârstă 18-44 ani.
Uniunea maritală influenţează complex şi în mai multe etape fertilitatea.
Autorii americani Davis şi Block, încă în 1956, împart factorii sau condiţiile prin care
căsătoriile influenţează fertilitatea în două grupe:
-,,variabile ale legăturii” (uniuni maritale) care cuprind vârsta la căsătorie,
frecvenţa căsătoriei, divorţurile, recăsătorirea divorţaţilor şi recăsătorirea văduvelor;
-,,variabile ale concepţiei” în care intră abstinenţa sexuală, avortul,
infanticidul, practica anticoncepţională, sterilizarea.
Totalitatea acestor variabile prezintă deosebiri de la o ţară la alta, în funcţie
de cultura şi condiţiile de existenţă ale societăţii.
Ne oprim, în acest sens, la două dintre aspectele ce fac obiectul nupţialităţii
populaţiei pentru anul 1992 în România: căsătoriile în funcţie de vârsta soţilor şi
sezonalitatea fenomenului pe medii (urban-rural).
Datele din tabelul următor sugerează o corelaţie semnificativă între vârstele
soţilor la căsătorie*:
60
Tabelul nr.6
Grupa Total Grupa de vârstă a soţiei -ani-
de
vârstă
a sub 20 20-24 25-29 30-34 35-39 40-44 45 ani
soţului ani şi
-ani- peste
Total 174593 54109 83774 15923 6948 4620 3176 6043
sub 20 5871 4314 1454 79 13 7 3 1
20-24 98805 39523 54700 4087 383 80 23 9
25-29 35915 8590 20265 5787 998 225 36 14
30-34 13960 1389 5439 3725 2262 814 225 52
35-39 7409 228 1407 1611 1984 1496 526 157
40-44 4093 39 326 459 900 1123 896 350
45 ani
şi 8540 26 129 175 408 875 1467 5460
peste
Tabela de nupţialitate
m(x,x+1)
nx = ⎯⎯⎯⎯
Cx
care aminteşte pe cea care defineşte probabilitatea de deces. In felul acesta vom avea:
m(15,16) 57
n15 = ⎯⎯⎯⎯ = ⎯⎯⎯ = 5,7 la1.000
C15 10000
m(16,17) 176
n16 = ⎯⎯⎯⎯ = ⎯⎯⎯ = 17,7 la 1.000
C16 9943
m(17,18) 396
n17 = ⎯⎯⎯⎯ = ⎯⎯⎯ = 40,5 la 1.000
C17 9767
primii ani după naşterea acestora. Această libertate de alegere a partenerului nu are însă
un caracter întâmplător. In primul rând, ca timp, ea coincide cu perioada trecerii la
exercitarea unei profesii şi este legată social de asigurarea căminului viitoarei familii. In
al doilea rând, relaţiile dintre viitorii soţi se stabilesc într-un anumit cadru social.
Există situaţii speciale în trecut (exterminări, calamităţi şi parţial în
perioadele războaielor moderne) în care numărul căsătoriilor poate scădea sensibil. S-a
observat că, după războaie, nupţialitatea sporeşte, fapt care contribuie la creşterea
natalităţii. Grupurile religioase de celibatari (preoţi, călugări, călugăriţe) influenţează cu
totul neînsemnat natalitatea unei populaţii. La multe populaţii căsătoria apare ca o
obligaţie: în vechiul Mexic bărbaţii erau căsătoriţi obligatoriu la 30 de ani dacă erau
celibatari.
6.4.Divorţialitatea
D
d = ⎯ x 1.000
Pc
CURS NR.VII
MORTALITATEA
7.1.Fenomen natural
condiţiile în care este organizată evidenţa deceselor capătă o mare importanţă îndeosebi
în cazul mortalităţii precoce şi a celei infantile.
Un alt aspect care trebuie avut în vedere în studiul mortalităţii este relaţia
acesteia cu longevitatea. In timp ce factorii ereditari ai longevităţii îşi exercită influenţa
prin şi odată cu naşterea, factorii de mediu ai longevităţii acţionează asupra condiţiilor
concrete de viaţă reflectându-se prin momentul şi cadrul intervenţiei decesului asupra
duratei medii de viaţă. Pe măsură ce oamenii se eliberează de tirania şi capriciile
factorilor de mediu fizic, graţie dezvoltării sociale, ei combat mai bine mortalitatea. Dar
tot pe aceeaşi măsură noi factori, de data aceasta sociali, au venit să acţioneze asupra
duratei de viaţă, fenomen care a fost reflectat în indicii, desigur tot mai reduşi, ai
mortalităţii şi chiar în cauzele de deces.
Creşterea uriaşă a populaţiei din ultimele trei secole se datorează în primul
rând scăderii mortalităţii prin controlul crescând al omului şi al societăţii asupra
cauzelor de boală şi moarte ; această scădere a fost determinată (după A. F. Dorn) de:
-descoperirea de noi continente care au dat noi surse de alimente, de
metale, etc.;
-dezvoltarea comerţului, care a permis transportul alimentelor şi bunurilor
importante la distanţe mari;
-schimbarea tehnicii în agricultură şi dezvoltarea industriei moderne;
-creşterea controlului asupra bolilor prin îmbunătăţirea locuinţei,
alimentaţiei în general şi a celei cu apă, măsuri sanitare, medicină preventivă, vaccinări,
asistenţă medicală, antibiotice, insecticide.
După Sauvy, factorii sociali ai longevităţii, asemănători dar nu identici cu
cei enumeraţi anterior, ar fi următorii:
-creşterea puterii economice a individului;
-creşterea educaţiei;
-voinţa în ierarhizarea dorinţelor individului;
-calitatea (şi cantitatea) aparatului medico-social.
71
dezvoltate economic le-a trebuit 30 de ani (de la 1930 la 1960) pentru a-şi reduce
mortalitatea de la 14,4 la mie la 10,3 la mie, unele ţări insuficient dezvoltate au obţinut
reduceri asemănătoare sau mai mari într-un deceniu, din 1950 în 1960.
Prin urmare, cu cât se intră mai târziu pe făgaşul scăderii mortalităţii
deţinându-se aceasta cu mijloacele tot mai perfecţionate ale vremurilor noi, cu atât
ritmul reducerii deceselor este mai accelerat.
Reducerea mortalităţii reflectă în bună măsură modificări importante în
ceea ce priveşte succesul combaterii grupelor de boli transmisibile şi de boli acute ale
aparatului respirator. In aceste condiţii pe primul plan trec bolile cu caracter
degenerativ: tumorile maligne şi benigne, bolile aparatului cardio-vascular, anemiile,
boli ale sistemului nervos legate de arteroscleroză.
Trecând către indici reduşi, mortalitatea generală începe să fie tot mai greu
de combătut deoarece prevenirea şi tratarea bolilor degenerative depind nu numai de
îmbunătăţirea condiţiilor generale social-economice, ci din ce în ce mai mult de
progresele ştiinţei medicale.
In scăderea mortalităţii generale prin reducerea bolilor transmisibile şi ale
aparatului respirator este influenţată îndeosebi mortalitatea infantilă.
7.2.Tabela de mortalitate
……………………………………………………
Să notăm cu Sx numărul supravieţuitorilor la o aniversare x; vom avea deci:
S0 = 100.000
S1 = 84.730
S2 = 79.477
S3 = 79.536
Să introducem acum o noţiune mai complexă : probabilitatea de deces . Se
notează qx şi este definită prin formula:
d(x,x+1)
qx = ⎯⎯⎯⎯ , aşadar:
Sx
d(0,1) 15270
qo = ⎯⎯⎯ = ⎯⎯⎯ = 152,7 la 1.000
S0 100000
d(1,2) 5253
q1 = ⎯⎯⎯ = ⎯⎯⎯ = 62,0 la 1.000
S1 84730
d(2,3) 2941
q2 = ⎯⎯⎯ = ⎯⎯⎯ = 37,0 la 1.000
S2 79477
Natalitatea înlocuieşte oamenii care pleacă prin cei care vin dar produce şi
un ,,excedent” sau ,,spor” de populaţie.
Odată cu scăderea deceselor şi prelungirea duratei medii de viaţă, s-a ivit
un fenomen aparent paradoxal. S-a observat că o creştere a populaţiei nu se realizează
numai pe baza natalităţii (factorul fundamental) ci şi prin reducerea mortalităţii. Pentru
aceasta însă a trebuit pusă în evidenţă importanţa noţiunii de generaţie şi analizată
situaţia coexistenţei diferitelor generaţii. Când mortalitatea scade reproducţia efectivelor
iniţiale apare un excedent la generaţiile fiice şi este posibil ca generaţiile fiice să fie mai
puţin numeroase la naştere decât generaţiile mame şi să aibă totuşi efectivul mai mare
începând de la 20 de ani. Acest declin la contingentele născute (în prezent) şi
expansiunea la contingentele adulte (născute în trecut) explică de ce o populaţie poate
creşte în ciuda unei descreşteri continue a efectivelor iniţiale ale generaţiilor. De aici
necesitatea (după demograful francez Depaid şi apoi după Henry) de a ţine seama la
calculul indicelui de reproducţie nu numai de generaţiile iniţiale nou-născute, ci şi de
mortalitate, precum şi de evoluţia tuturor generaţiilor, idee care conduce la practica
luării în consideraţie ,,a numărului de ani trăiţi de generaţiile succesive ale unei
populaţii” (Henry), în care caz este necesară cunoaşterea tabelelor de mortalitate a
generaţiilor. Practic, acest fenomen s-ar putea exemplifica astfel: mult timp s-a obişnuit
să se considere că reproducţia cere ca fiecare cuplu să aibă doi copii care să înlocuiască
pe cei doi membri adulţi ai familiei. Întrucât există celibat, divorţ, sterilitate, mortalitate
infantilă, este de dorit ca numărul mediu de copii pentru o familie să fie de 3-4. In caz
contrar se instalează fenomenul depopulării. Iată însă că aprofundarea ideii ,,anilor trăiţi
de generaţiile succesive ale unei populaţii” în condiţiile scăderii mortalităţii schimbă
întrucâtva datele problemei. Dacă la fiecare vârstă (deci corespunzător unei anumite
generaţii) numărul persoanelor care rămân în viaţă prin reducerea mortalităţii creşte,
atunci pe o perioadă lungă de timp este asigurată o creştere a populaţiei şi încă prin toate
vârstele ei. Aceasta nu exclude desigur fenomenul îmbătrânirii populaţiei.
76
CURS NR.VIII
PROGNOZA DEMOGRAFICA
8.1.Obiectul prognozei
Secole de-a rândul ideea că viitorul ar putea fi diferit de trecut nu şi-a găsit
adepţi în rândul oamenilor de ştiinţă, viitorul fiind considerat ca o simplă repetare a
trecutului şi de aceea atitudinea oamenilor în faţa lui era total pasivă.
Concepţia dialectică despre viitor este probabilistică şi permite formularea
unor prognoze condiţionate de structura sistemului social, de structura interacţiunii sale
cu ambianţa, de structura ambianţei. Este mai indicat să vorbim despre viitori alternativi
şi nu despre un viitor singular. La singular termenul indică o posibilitate unică,
presupunere infirmată de întreaga experienţă a umanităţii.
Calitatea unei prognoze nu poate fi apreciată cu ajutorul unui singur
indicator ci trebuie să se aibă în vedere un sistem de indicatori ai calităţii prognozelor.
In general o prognoză reflectă, cu o anumită probabilitate, etape de
schimbare, de diversificare, de extindere, de dezvoltare, etc. a unui anumit fenomen
real. Aceste etape pot fi continue sau discontinue şi se bazează pe cunoaşterea
condiţiilor de dezvoltare din trecut şi prezent. Deşi aceste etape au loc în timp, nu se
poate considera că sunt determinate de factorul timp ci de un complex de fapte şi
evenimente care se produc concomitent în decursul timpului.
Orice prognoză trebuie să ţină seama şi de dezvoltarea fenomenelor
înrudite cu cel care face obiectul prognozei şi să prezinte şi modul cum acestea vor
evolua în viitor fără a le considera statice. Prognoza oricărui fenomen nu poate fi ruptă
de prognoza ambianţei deoarece nici un fenomen real nu există într-un vid natural,
social sau politic.
79
8.2.Metode de prognoză
Pe lângă metodele preluate din alte ştiinţe, prognoza utilizează pe scară din
ce în ce mai mare şi unele metode proprii, cum ar fi:
1.Metoda Delphi
In urmă cu trei decenii un grup de oameni de ştiinţă din S.U.A. au elaborat
o metodă de prognoză care se bazează pe folosirea sistematică a părerilor experţilor
80
8.3.Prognoza demografică
care acestea le vor satisface în cursul întregii lor existenţe şi nu numai pe baza
necesităţilor primului ocupant.
Necesităţile de şcoli şi de profesori depind aproape în exclusivitate de
numărul copiilor în vârstă aptă de şcolaritate, iar acesta, la rândul său, depinde de
numărul, structura şi fertilitatea populaţiei prezente şi viitoare, ca şi de sistemul de
educaţie.
In mod similar se pun problemele şi în cazul asistenţei sociale şi a
spitalelor. Asigurările sociale au nevoie, de asemenea, de calcule privind numărul
populaţiei viitoare pentru orizonturi cuprinse între 1 an şi 30 de ani, uneori chiar mai
mari.
Prognoza populaţiei are şi o importanţă pur demografică ; ea trebuie să
arate în mod clar consecinţele viitoare ale politicii demografice din trecut şi din prezent.
In analiza şi cercetarea demografică pe diferite perioade este necesar să se
compare situaţia reală (existentă) cu cea ,,aşteptată”, adică cu situaţia care ar fi fost dacă
o anumită tendinţă observată în trecut s-ar fi menţinut neschimbată. Situaţia aşteptărilor
este aceea care se obţine pe baza unui calcul de prognoză.
-metode globale;
-metode analitice.
Una din cele mai simple metode de proiectare globală a populaţiei este
cea a sporului mediu anual. Metoda sporului mediu anual de creştere a populaţiei
poate fi folosită în condiţiile în care, ca urmare a analizei evoluţiei populaţiei în
perioada precedentă şi a studierii evoluţiei probabile a mişcării naturale a populaţiei în
perspectivă, se ajunge la concluzia că populaţia va creşte în progresie aritmetică, sporul
natural al acesteia fiind constant pentru întreaga perioadă. Pe baza informaţiilor privind
evoluţia populaţiei într-o perioadă precedentă de 5-10 ani se stabileşte sporul mediu
anual al populaţiei:
P1 - P0
S = ⎯⎯⎯ , unde:
n-1
P1 = numărul populaţiei la data de 1 ianuarie sau la 1 iulie în anul efectuării prognozei;
P0 = numărul populaţiei la data de 1 ianuarie sau la 1 iulie dintr-un an anterior efectuării
calculului;
n-1= numărul de ani întregi ce separă P1 şi P0.
Efectivul populaţiei pentru fiecare an al perioadei de prognoză se
determină adăugând la efectivul populaţiei din momentul calculului de atâtea ori sporul
mediu anual câţi ani separă momentul de perspectivă de momentul de calcul.
Metodele globale de prognoză demografică beneficiază de cea mai vastă
experienţă şi se bazează pe estimarea populaţiei viitoare cu ajutorul unui procedeu de
extrapolare. Ele pornesc, de regulă, de la analiza unei serii de date cu privire la evoluţia
populaţiei, pentru o perioadă suficient de lungă din trecut, pe baza căreia se determină
tendinţa centrală-liniară sau curbilinie - de dezvoltare a populaţiei şi apoi această
tendinţă este prelungită în viitor pentru diferite orizonturi de prognoză. Prognoza
obţinută se referă la numărul total al populaţiei fără a face vreo diferenţiere structurală
după sex, vârstă, stare civilă.
Metoda extrapolării poate fi folosită nu numai pentru determinarea
dezvoltării viitoare a numărului populaţiei sau a numărului familiilor ci şi în prognoza
86
caz se iau în consideraţie şi alţi factori economici, demografici şi sociali deci, în afara
influenţei factorului timp, şi influenţa mediului economic, social şi demografic în care
are loc dezvoltarea populaţiei cercetate.
Metoda componentelor este o metodă analitică de prognoză demografică
utilizată pe scară largă de către toate ţările care dispun de informaţii statistice adecvate.
Demograful polonez E. Rosset distinge trei categorii metodologice de
prognoze demografice:
-prognoze realiste;
-prognoze de avertizare;
-prognoze analitice.
Prognozele demografice realiste au ca scop principal redarea cât mai
fidelă a dezvoltării viitoare a unei populaţii. Aprecierea dezvoltării viitoare a populaţiei
este o problemă dificilă chiar în cazul unei populaţii stabile. De aceea prognozele
realiste nu se determină ca valori unice pentru diferite momente ale perioadei viitoare ci
sub forma unui interval în care se va încadra dezvoltarea viitoare a populaţiei cu o
anumită probabilitate în funcţie de informaţiile statistice pe care se bazează prognoza.
Prognozele demografice de avertizare urmăresc determinarea
consecinţelor nefavorabile care ar putea avea efecte de durată asupra numărului şi
structurii unei anumite populaţii. Prognozele de avertizare nu-şi propun să arate ceea ce
va fi dar ele urmăresc să determine ceea ce ar putea să fie dacă condiţiile demografice
prezente sau dacă politica demografică actuală a unui stat ar acţiona o perioadă de timp
mai îndelungată. Aceste prognoze au ca scop principal prezentarea unei imagini cât mai
exacte a dezvoltării viitoare a unei populaţii care să servească organelor de decizie ca o
bază ştiinţifică de fundamentare a politicii economico-sociale în general, şi a celei
demografice în special.
Prognozele demografice analitice sunt cele cunoscute sub denumirea de
prognoze prin metoda componentelor.
In general se poate considera că prognozele de avertizare pot să constituie
una din variantele ansamblului de prognoze analitice.
89
CURS NR.IX
METODELE DEMOGRAFIEI
9.1.Caracterizare generală
9.3.Numărătoarea populaţiei
Recensământul este cea mai veche operaţiune statistică din lume şi,
implicit, din România. Documentele istorice atestă că împăratul Traian, imediat după
cucerirea Daciei, a ordonat efectuarea unei înregistrări a populaţiei din noua provincie.
Sunt, de asemenea, atestate înregistrări ale populaţiei pe teritoriul României în secolele
XVI-XVIII, care urmăreau, în principal, scopuri fiscale.
Primul recensământ modern, bazat pe înregistrarea nominală, directă şi
universală, pe baza unei formular unic şi într-o perioadă relativ scurtă de timp a fost
efectuat în anul 1838. De atunci şi până în zilele noastre s-au mai efectuat pe teritoriul
de astăzi al României încă 11 recensăminte moderne, cel din anul 2002 ocupând locul al
12-lea.
Estimarea numărului de locuitori dintre două recensăminte se poate face
prin diferite metode. Obişnuită este cea a interpolării pe baza calculului raţiei anuale de
creştere a populaţiei în intervalul dintre două recensăminte.
Recensământul populaţiei constă în observarea statistică, de obicei exhaustivă, având
drept obiectiv înregistrarea populaţiei la un moment dat împreună cu o serie de
caracteristici demografice şi socio-economice : domiciliul, vârsta, sexul, starea civilă,
cetăţenia, nivelul de instruire, locul de muncă, categoria socială, ocupaţia, etc.,
organizată în vederea determinării numărului, structurii şi repartizării teritoriale a
populaţiei.
Practica recensămintelor recomandă ca înregistrarea populaţiei să se
efectueze în clădirile în care locuieşte permanent sau temporar.
Pentru a asigura caracterul unitar şi complet al înregistrării este nevoie să
se definească cu precizie diversele categorii de populaţie în funcţie de situaţia concretă
la momentul critic. Momentul critic precede perioada de înregistrare. Deşi nu este
obligatoriu, perioada de înregistrare este delimitată de ziua al cărei început este marcat
de momentul critic şi durează până la terminarea înregistrărilor pe întreg teritoriul ţării.
Având drept criteriu situaţia populaţiei dintr-o anumită localitate în
momentul critic al recensământului, se definesc două categorii principale:
-populaţia stabilă a localităţii;
98
Pst = Pp - Pt + At
Pp = Pst + Pt - At , în care:
Pst = efectivul populaţiei stabile
Pp = efectivul populaţiei prezente
Pt = efectivul populaţiei prezente temporar
At = efectivul populaţiei absente temporar
Pentru o anumită localitate este imperios necesar să se cunoască atât
populaţia stabilă cât şi populaţia prezentă, fiecare categorie având un rol distinct în
organizarea activităţilor economico-sociale. Astfel, efectivul populaţiei stabile se are în
vedere în cazul elaborării programelor de sistematizare, a construcţiilor de locuinţe, etc.
Populaţia prezentă intervine în fundamentarea activităţilor de
aprovizionare, a transportului în comun, etc.
Cunoaşterea concomitentă, pentru fiecare localitate atât a populaţiei stabile
cât şi a populaţiei prezente poate servi şi ca mijloc de verificare a gradului de cuprindere
a populaţiei prin recensământ. La nivelul întregii ţări efectivul populaţiei prezente
stabile trebuie să fie aproximativ egal cu efectivul populaţiei deoarece o persoană
absentă temporar într-o localitate se regăseşte într-o altă localitate (cu excepţia
persoanelor aflate în străinătate în momentul critic).
Recensămintele moderne se caracterizează prin următoarele trăsături:
1.Sunt efectuate în scopuri statistice, spre deosebire de recensămintele
fiscale, înregistrările administrative;
2.Sunt iniţiate pe baza unui act normativ de stat (lege, decret);
3.Se referă la un teritoriu bine determinat, acela asupra căruia se exercită
suveranitatea statului respectiv;
4.Au un caracter de universalitate în sensul că ele cuprind întreaga
populaţie;
5.Inregistrarea este obligatorie pentru toate persoanele care constituie
obiectul recensământului;
100
9.4.Piramida populaţiei
Vârsta
90
59
14
a b c d
9.5.Principii metodologice
CURS NR.X
DEMOGRAFIA SI DEZVOLTAREA ECONOMICO-SOCIALA
10.1.Corelaţii şi legităţi
ameliorării condiţiilor de viaţă chiar dacă numărul va continua să crească depăşind cele
mai exagerate previziuni.
In perioada actuală economia mondială se află într-o profundă criză de
sistem, o criză politică, economică, socială, ecologică, morală, care a cuprins toate
ţările: cele industrializate, ţările în curs de dezvoltare, fostele ţări socialiste.
Nu există un sistem economico-social ideal, însă actualul model de
dezvoltare, model sălbatic, devastator, trebuie înlocuit cu un model nou, de economie
durabilă.
In ceea ce priveşte securitatea alimentară a populaţiei la nivelul planetei şi
a fiecărei ţări se pot enunţa următoarele probleme în strânsă conexiune unele cu altele:
-Necesitatea modelării cererii potenţiale de consum a populaţiei, în special
în ţările în curs de dezvoltare, prin reglarea creşterii demografice, pornind de la
principiul că planeta nu este o crescătorie şi cu atât mai mult o îngrăşătorie de oameni;
-Lichidarea structurilor agrare anacronice, modernizarea relaţiilor agrare,
protecţia economică (subvenţii, preţuri), protecţie socială (raport de venituri),
managementul agricol;
-Accesul populaţiei la achiziţionarea de bunuri agroalimentare pe baza
creşterii veniturilor şi a cererii solvabile. Supravegherea de către societate a controlului
asupra indicilor de preţuri la bunurile de consum şi servicii pentru populaţie, menţinerea
sub control a inflaţiei şi creşterea puterii de cumpărare a populaţiei se înscriu ca tendinţe
generale în aproape toate ţările lumii;
-Problema asigurării securităţii alimentare nu este numai o chestiune de
producţie ci şi una de distribuţie. Aceasta înseamnă reglarea pe baze echitabile a
comerţului internaţional de produse agroalimentare între ţările industrializate şi cele în
curs de dezvoltare;
-Valorificarea superioară a materiilor prime agroalimentare prin:
a)convertirea eficientă a caloriilor vegetale în calorii animale prin
mecanismul biologic al animalelor;
108
Naştere Deces
Bătrâneţea
proporţia bătrânilor în condiţiile naşterii unui număr relativ mic de copii, ca în ţările
dezvoltate. Apare ca şi cum populaţia basculează în jurul unui ax central care ar fi o
anumită vârstă mijlocie, copiii şi tinerii fiind ,,înlocuiţi” de bătrâni în cadrul unui proces
de îmbătrânire a populaţiei.
Mult timp s-a crezut că îmbătrânirea populaţiei se datorează scăderii
mortalităţii şi prelungirii vieţii, confundându-se îmbătrânirea ansamblului cu creşterea
longevităţii membrilor acestuia. S-a demonstrat însă că îmbătrânirea populaţiei, până în
prezent, a rezultat în principal din scăderea fertilităţii, procesul social al îmbătrânirii
unei colectivităţi fiind o problemă de raport numeric între generaţii.
Unele cercetări efectuate sub egida O.N.U. au arătat anumite corelaţii între
indicele de reproducţie brută (numărul născuţilor vii la 1 sau 1.000 de femei în vârstă de
15-49 ani, fără a include în calcul mortalitatea feminină) şi speranţa de viaţă la naştere
pe de o parte şi structura pe grupe de vârstă a populaţiei, pe de altă parte. Aceste
corelaţii subliniază importanţa reducerii fertilităţii în sporirea proporţiei de îmbătrânire a
populaţiei. Reducerea reproducţiei se manifestă mai net în acest proces decât scăderea
mortalităţii care se reflectă în creşterea speranţei de viaţă.
Schimbările care intervin în structura pe vârste a populaţiei sub influenţa
diferitelor regimuri demografice - şi aici avem în vedere în primul rând scăderea
fertilităţii iar în al doilea rând creşterea speranţei de viaţă ca urmare a reducerii
mortalităţii - ridică probleme sociale şi economice complexe, legate de raportul dintre
copii, adulţi şi bătrâni.
Ideea că scăderea fertilităţii - cazul ţărilor dezvoltate cu o creştere lentă a populaţiei -
modificând structura pe vârste aduce prejudicii economice merită să fie discutată. In
primul rând nu numai bătrânii ci şi copiii sunt inactivi astfel că, în timp, creşterea
proporţiei bătrânilor este compensată de scăderea imediată a proporţiei copiilor. Dovadă
că proporţional povara nu creşte pe seama adulţilor este sporirea grupelor de 15-59 ani
în condiţiile reducerii fertilităţii.
Nu se poate ignora faptul că dacă imediat îmbătrânirea nu are un efect
defavorabil asupra economiei, contrar chiar, crescând proporţia populaţiei active,
112
aceasta are de suportat poveri mai reduse, într-un interval mai lung economia se va
resimţi de pe urma bătrânilor, consecinţele acestei situaţii putând deveni serioase în
condiţiile unei epoci de sporire rapidă a progresului tehnic.
Disputa asupra perspectivelor economice ale unei populaţii care creşte lent
datorită nivelului moderat al fertilităţii are însă şi unele implicaţii de ,,cost” ale
întreţinerii diferitelor grupe de vârstă. Unii autori, recunoscând cele expuse mai sus,
afirmă că astăzi copilul costă mai mult decât ieri, iar, în plus, tinerii încep să înapoieze
ce au primit din partea societăţii mai târziu ca în trecut. Pe de altă parte, alţi autori
consideră că sarcina economică pentru un bătrân este mai mare decât cea pentru un
tânăr.
In privinţa avantajelor creşterii populaţiei adulte apte de muncă problema
nu poate fi rezolvată strict aritmetic, cantitativ. Calitatea acestei populaţii productive
capătă o importanţă tot mai mare. In acest sens trebuie avut în vedere faptul că, în
perspectivă, reducerea fertilităţii îmbătrâneşte şi structura pe vârste a populaţiei adulte
determinând o seamă de consecinţe legate de scăderea randamentului la unele vârste
înaintate. Pe de altă parte apar inerente dificultăţi de adaptare ale muncitorilor vârstnici
la tehnica nouă în permanent progres.
De asemenea, elemente legate de şcolarizare, sistem de pensionare, etc. pot
influenţa atât cantitatea cât şi calitatea populaţiei active.
113
CURS NR.XI
RELATIA POPULATIE - ECONOMIE
explică (cel puţin în principal) prin sporirea venitului individual deasupra nivelului de
subzistenţă.
Al doilea caz de creştere demografică are la bază ameliorarea venitului
individual prin punerea în valoare a noi teritorii şi progresul tehnic. Dacă punerea în
valoare a noilor teritorii lărgeşte economia şi asigură nevoile unui număr mai mare de
oameni, fără a afecta sensibil venitul individual, cum a fost cazul unor ţări occidentale la
începutul perioadei de dezvoltare capitalistă, progresul tehnic sporeşte în principal
venitul individual influenţând favorabil sănătatea şi reducând mortalitatea populaţiei,
situaţie care poate fi întâlnită în S.U.A., Canada, Australia, Noua Zeelandă. In ambele
cazuri sporul natural creşte, numai că în primul prin plusul de naşteri iar în al doilea prin
minusul de decese.
Al treilea caz prezintă situaţia particulară a ţărilor capitaliste care, deşi
între cele două războaie mondiale au atins nivelul cel mai scăzut de naşteri, după al
doilea război mondial, ulterior perioadei de ,,recuperare a naşterilor”, caracteristică
epocilor postbelice, natalitatea a început să crească (,,baby-boom”). Această situaţie
demonstrează încă o dată că, în contrazicere cu ideile malthusiene, creşterea populaţiei
suscitată de creşterea produsului naţional şi ameliorarea venitului individual nu a
influenţat negativ situaţia materială. Socotind indicele produsului naţional brut în preţuri
constante egal cu 100 în 1950, evoluţia lui între 1938 şi 1961 a fost pentru S.U.A. de la
55 la 155 iar pentru Canada de la 51 la 168, în timp ce indicele reproducţiei nete a
populaţiei (număr născuţi vii de sex feminin la 1000 de femei de 15-49 de ani, ţinând
cont şi de mortalitatea feminină) a sporit între 1935 şi 1960 de la 975 la 1716 pentru
S.U.A. şi de la 1173 la 1810 pentru Canada.
115
Fd = fertilitatea diferenţială
Md = mortalitatea diferenţială
m = migraţie internă
md = migraţie diferenţială
P = populaţia
S = standardul de viaţă
R = totalul resurselor
Q = calitatea resurselor
T = tehnologia
A = administrarea factorului tehnologic
St = stabilirea resurselor
W = intensitatea uzurii resurselor
F = instituţia societăţii
Es = mărimea elementelor economiei
Tr = resurse adăugate prin comerţ
Există în această formulă două grupuri de factori care pot imprima un ritm
deosebit de dezvoltare societăţii şi populaţiei. Dacă primul este reprezentat de
standardul de viaţă, cel de-al doilea apare constituit de larga noţiune a culturii
(tehnologie, instituţiile societăţii).
121
CURS NR.XII
POLITICA DEMOGRAFICA
12.1.Complexitatea problematicii
naturale pot influenţa nivelul de viaţă şi prin aceasta mişcarea naturală şi mecanică a
populaţiei. In acest sens problema utilizării resurselor naturale în sprijinul dirijării
fenomenelor demografice este strâns legată de o anumită concepţie şi de acţiunea
respectivă în politica economică a statului.
2.Dezvoltarea economică include o multitudine de factori din care
principalii sunt: producţia şi modul de dezvoltare a factorilor de producţie, investiţiile,
diviziunea muncii şi forţa de muncă, comerţul, consumul, venitul naţional, venitul pe
cap de locuitor, utilizarea forţei de muncă, compoziţia profesională a populaţiei.
Numeroase studii s-au ocupat de relaţiile dintre venit şi utilizarea forţei de
muncă pe de o parte, şi fertilitatea, pe de altă parte. S-a constatat că proporţionalitatea
inversă, specifică unei perioade de dezvoltare a societăţii până la atingerea unui anumit
nivel de bunăstare, se transformă într-o relaţie directă din momentul sporirii substanţiale
a venitului pe cap de locuitor. Se cunoaşte faptul că în prezent investiţiile pot avea
eficienţă şi în regiunile şi centrele mai puţin populate. Odată începută construcţia unor
obiective noi populaţia muncitoare nu întârzie să apară. Problema care rămâne este
fixarea ei pe locul unde a venit să muncească. Pentru aceasta este nevoie de un efort
important în ceea ce priveşte ,,echipamentul terţiar” : instalaţiile de apă şi canalizare,
telecomunicaţii, magazine, şcoli, asistenţă medicală, instituţii culturale, etc. Volumul
acestui ,, echipament terţiar” trebuie să fie corespunzător numărului populaţiei. Trebuie
avut în vedere faptul că, în general, populaţia urbană se dublează la 25 de ani.
3.Analiza factorilor care sunt luaţi în considerare în studiul dezvoltării
economice nu poate ignora domeniul agriculturii.
Astfel, corespunzător gradului de introducere a progresului tehnic în
agricultură şi dependent de orânduirea socială respectivă şi de regimul de proprietate,
pot lua naştere o seamă de fenomene social-economice şi demografice cum sunt:
suprapopulaţia agricolă, migraţia spontană în masă ori dirijată a populaţiei de la sat la
oraş, îmbătrânirea populaţiei prin migrarea tinerilor, reducerea natalităţii şi fertilităţii, o
anumită ascensiune a mortalităţii.
123
spiritualităţii noastre, într-un studiu comparativ cu tot ceea ce a creat mai valoros
spiritualitatea europeană şi universală.
Defectele atribuite poporului român, susţine filosoful, vin din lipsa de educaţie
a însuşirilor lui naturale. «Brav, fără să fie războinic, răbdător la muncă, fără să fie un
profesionist al muncii, inteligent, fără reuşită în viaţa practică, gata la sacrificii în
politică, dar fără să contribuie prin aceasta la consolidarea statutului său politic, acestea
sunt în puţine cuvinte consecinţele care decurg din lipsa de educaţie a însuşirilor
românului». În aceste condiţii, concluzia se degajă de la sine : «Românismul este şcoala
energiei româneşti. Prin aceasta înţelegem că este spiritualitatea chemată să ne dea
încredere în viitorul neamului. Am avut începuturi de organizare politică şi culturală
care pe orice popor l-ar cinsti şi avem încă destulă vitalitate pentru a înfrunta cu succes
o perioadă de renaştere».
SCHIMBAREA LA FAŢĂ A ROMÂNIEI
În 1939, Emil Cioran postula în Schimbarea la faţă a României : «Deficienţele
actuale ale poporului român nu sunt produsul Istoriei sale, ci Istoria aceasta este
produsul unor deficienţe psihologice structurale. Particularitatea condiţiilor istorice şi
gravitatea lor au adâncit numai dispoziţiile iniţiale şi au scos la lumină istoria noastră.
Timpurile „vitrege” prin care am trecut au fost astfel, fiindcă n-am fost destul de tari şi
de capabili să le înfrângem. Dacă în noi ar fi fost o pornire de a individualiza şi de a ne
afirma categoric în lume, am fi învins vitregia vremurilor demult, aşa cum au făcut toate
popoarele mari ca destin, iar nu ca număr. Un popor contează prin număr, dar mult mai
mult prin forţa lui agresivă. [...] Singurul altar în faţa căruia s-a închinat omenirea este
forţa şi noi ne-am închinat în faţa acestui altar, dar numai pentru a ne umili şi a preamări
forţa altora . [...] Românii au fost întotdeauna prea călduţi. Urând extremele şi soluţiile
tari, ei n-au prezentat în faţa cursului lucrurilor reacţiunea caracterizată a unei
individualităţi, ci au dat ocol evenimentelor, încât toate s-au făcut peste ei. Echilibrul
nostru n-a fost expresia unei armonii, ci a unei deficienţe. [...] Suntem un popor prea
129
bun, prea cumsecade şi prea aşezat. Salvarea României sunt virtualităţile şi posibilităţile
ei ascunse…»
Tabelul nr.8
mortalităţii, şi reducerea ei ar putea să fie mult mai dificilă atunci când criza economică
va fi depăşită.
Si în cazul natalităţii rămân multe necunoscute în raportul dintre un context
socio-economic diferit în bine de cel actual şi decizia cuplurilor în materie de număr de
copii în familie.
Schimbările pe care le-a cunoscut societatea românească după decembrie
1989 nu au influenţat până acum evoluţia divorţialităţii, cel puţin la nivelul indicatorilor
uzuali fenomenul manifestând stabilitate la un nivel ce poate fi apreciat drept moderat,
30-35 mii divorţuri anual, ceea ce reprezintă 20 de divorţuri la 100 de căsătorii,
respectiv 1,5 divorţuri la 1000 de locuitori.
La 18 martie 2002, potrivit rezultatelor preliminare ale recensământului,
populaţia stabilă a României a fost de 21.698.181 locuitori.
Scăderea numărului populaţiei României în ultimul deceniu (cu peste
1.100.000 locuitori faţă de 1992) se datorează atât sporului natural negativ (diferenţa
dintre născuţii vii şi decedaţi) cât şi soldului negativ al migraţiei externe (diferenţa
dintre persoanele plecate cu documente oficiale de renunţare la domiciliu sau cu
reşedinţa pe termen lung în străinătate şi persoanele venite în România).
In ceea ce priveşte structura pe sexe a populaţiei în 2002, se constată
aceeaşi predominare a populaţiei de sex feminin ca şi la recensămintele anterioare.
Astfel, ponderea populaţiei feminine a fost în 2002 de 51,2% în totalul populaţiei, în
uşoară creştere comparativ cu 1992 când a fost de 50,8%.
Pe medii, se constată creşterea ponderii populaţiei rurale cu aproape două
procente faţă de cea existentă în 1992.
Datele recensământului din 2002 au mai scos în evidenţă faptul că, în afară
de judeţele Ilfov şi Iaşi, toate celelalte au cunoscut o scădere semnificativă a populaţiei,
un loc fruntaş ocupând şi judeţul Hunedoara cu 11% în minus. In schimb, judeţul
Hunedoara rămâne cu cel mai ridicat nivel de urbanizare, şi anume, cu 76%.
Rezultatele obţinute la recensămintele anterioare au arătat că, din anul 1948
şi până la recensământul din 1992, populaţia României a fost într-o creştere permanentă,
133
INTREBARI DE AUTOEVALUARE
CURS NR.I
1.Obiectul şi istoricul ştiinţei
2.Stadiul actual al demografiei ca ştiinţă
3.Locul demografiei în contextul altor ştiinţe. Raportul dintre demografie şi sociologie
CURS NR.II
1.Antichitate şi evul mediu
2.Perioada modernă şi contemporană
3.Situaţia demografică în ţările în curs de dezvoltare
4.Teorii demoalimentare
CURS NR.III
1.Fenomen biologic şi fenomen social
2.Populaţia umană şi societatea
3.Statica şi dinamica componentelor populaţiei. Reproducţia populaţiei
4.Variabile economice şi variabile demografice
CURS NR.IV
1.Structura populaţiei
2.Numărul populaţiei
3.Densitatea populaţiei
4.Sexul şi vârsta
5.Starea civilă a populaţiei
6.Populaţia activă
7.Tranziţia demografică
135
CURS NR.V
1.Fenomenul mobilităţii şi mobilitatea populaţiei
2.Migraţia internă
3.Migraţia internaţională
4.Moblitatea socială
CURS NR.VI
1.Mişcarea naturală a populaţiei. Natalitatea
2.Fertilitatea
3.Nupţialitatea
4.Tabela de nupţialitate
5.Divorţialitatea
6.Avorturile, sterilizarea şi teoria rolurilor în natalitate
CURS NR.VII
1.Mortalitatea. Fenomen natural
2.Tabela de mortalitate
3.Sporul natural al populaţiei
CURS NR.VIII
1.Obiectul prognozei
2.Metode de prognoză
3.Prognoza demografică
4.Clasificarea metodelor de prognoză demografică
CURS NR.IX
1.Metodele demografiei. Caracterizare generală
2.Anchetele şi monografiile demografice
3.Numărătoarea populaţiei
136
4.Piramida populaţiei
5.Principii metodologice
CURS NR.X
1.Populaţia şi resursele naturale
2.Populaţia şi dezvoltarea economică
3.Costul unui bătrân şi preţul unui copil
CURS NR.XI
1.Creşterea demografică în relaţia populaţie-economie
2.Factorii economici şi factorii demografici
3.Variabile independente şi dependente
CURS NR.XII
1.Complexitatea problematicii
2.Perioada postdecembristă, perioadă de declin demografic
3.consideraţii în urma recensământului din 2002
137
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA