AUSTRALIENII LA EI ACASA

Pentru a putea avea o viziune corecta a ceea ce inseamna poporul australian in “totalitatea” sa,
trebuie sa cunoastem, in primul rand, cateva date (generale) despre istoria acestui popor; pentru ca nu poti
vorbi de un popor la prezent fara a face referire la trecut (la origini). Totodata pentru a vedea ce inseamna
“acasa” pentru australieni trebuie sa vedem cum arata aceasta casa. Astfel vom aborda, in cadrul acestei
lucrari, Australia in totalitatea ei iar in cadrul acestui tablou vom concentra imaginea poporului
australian, “la el acasa”.

Poziţia geografică şi limitele:

 emisfera sudică; Marea Timor (NV), Marea Arafura (N), Marea Coralilor (NE), Marea Tasmaniei (SE), Oceanul Indian
(V, S);
 prezintă o suprafaţă de 7 682 300 km2;
 cuprinde 6 state (New South Wales, Victoria, Queensland, South Australia, Western Australia, Tasmania) şi două
teritorii (Teritoriul de Nord şi Teritoriul Capitalei);
 teritorii dependente: Ins. Christmas, Cocos, Heard, McDonald (în Oc. Indian), Ashmore şi Cartier (în Marea Timor),
Norfolk, Lord Howe, Ins. Mării Coralilor, Macquarie (în Oc. Pacific), Teritoriul Antarctic Australian;
 3850 km de la est la vest şi 3200 km de la nord la sud;

Descoperirea Australiei
 în secolul al-XVII-lea olandezii (căutători de perle, aur, mirodenii) explorează porţiuni din litoralul nordic, vestic şi
sudic, numind teritoriul descoperit Noua Olandă; în jurul anului 1640 olandezii cunoşteau, deşi nu prea exact, Ţara
Arnhem şi coasta vestică a Pen. Cap York, ţărmul apusean şi jumătatea de vest a litoralului sudic; ei credeau că Noua
Olandă este o uriaşă peninsulă a unui continent sudic (necunoscut);

1
 la 24 noiembrie 1642 Abel Tasman descoperă Insula Tasmania, numită de el Ţara lui Van Diemen (guvernatorul Indiilor
de Est Olandeze); timp de 150 ani aceasta a fost considerată peninsulă); această expediţie a dovedit că Noua Olandă nu
este parte a unui continent antarctic;
 în 1644 are loc a doua expediţie a lui Abel Tasman, când s-a dovedit că Noua Olandă este un continent unic; acum are
loc o explorare riguroasă a litoralului nordic şi vestic;
 în februarie 1700 britanicul William Dampier explorează coasta vestică; el descrie în culori sumbre Noua Olandă ceea ce
determină abandonarea cercetării ei mai multe decenii;
 la 19 aprilie 1770 James Cook atinge ţărmul răsăritean al continentului, venind din Noua Zeelandă; Cook a arborat pe
una din insule drapelul englez, proclamând posesiune engleză toată zona descoperită de el, numind-o Noua Galie de Sud
(New South Wales);
 1802-1803 –Mathew Flinders (ofiţer de marină) a înconjurat Noua Olandă, a cercetat Marea Barieră de Corali, iar în
1814 a publicat în M.Britanie cartea Călătorie spre Terra Australia, carte în care propune ca numele continentului sudic
să fie Australia;
 la 26 ianuarie 1788 (astăzi sărbătoarea naţională) se înfiinţează prima colonie (de ocnaşi) - Port Jackson (astăzi Sydney)
în Noua Galie de Sud; ofiţerii din corpul de pază încep explorarea regiunilor interioare;
 în 1823 se înfiinţează colonia New South Wales, cea mai veche şi mai puternică economic, iar în 1825 colonia Ţara Van
Diemen (Tasmania);
 în 1823 Hmilton Hume descoperă râul Murray (numit Hume) iar în 1828 ofiţerul Charles Sturt descoperă râul Darling
(numindu-l aşa în cinstea guvernatorului de atunci al Noii Galii de Sud); descoperirile au fost completate de topograful
Thomas Mitchell care a cercetat partea de sud-vest a Australiei (în special zona de coastă), numită de el „Australia Felix”
(păduri de eucalipţi uriaşi, numeroase râuri);
 în 1836, la vest de gura râului Murray, a fost întemeiat oraşul Adelaide, care a devenit bază pentru expediţii spre interior;
 în 1839 crescătorul de oi Edward John Eyre descoperă: M. Flinders, Pen. Eyre, lacul Torrens, lacul Eyre, C. Nullarbor
(în latină înseamnă nici un copac);
 1844-naturalistul şi geologul german Ludwig Leichhardt explorează nord-estul Australiei (ulterior Queensland);
 Australian Colonies Act, adoptat în 1850, acordă coloniilor o largă autonomie internă;
 în 1851 se întemeiază colonia Victoria şi capitale sa Melbourne; se înfiinţează o Societate de Geografie care organizează
o mare expediţie, în frunte cu irlandezul Robert O’Hara Burke, pentru traversarea Australiei de la sud spre nord; pentru
această expediţie au fost aduse cămile din Afganistan; în 18621 s-a ajuns la Golful Carpentaria;
 după 1860 se organizează şi alte expediţii spre interior: John MacDouall Stuart, Ernest Giles, Peter Warburton, John
Forrest etc.
 la 1 ianuarie 1901 cele 6 colonii autonome se unesc formând Commonwealth of Australia;

Ţărmurile australiene
 sunt, în general, puţin crestate; ţărmul estic (Capul York-Capul Wilson) este însoţit până aproape de Tropicul de Sud de
Marea Barieră de Corali (150 Km lăţime şi 2400 km lungime); spre nord (Pen. York) apar mangrove iar spre sud are
caracter stâncos, cu capuri, golfuri; pe alocuri apare ţărmul cu rias;
 ţărmul sudic este format din golfuri largi (Marele Golf Australian, G. Spencer, G. St. Vincenţiu) cu procese abrazive şi
carstice active;
 ţărmul vestic prezintă puţine articulaţii, faleze;
 ţărmul nordic prezintă sectoare cu faleză, cu mangrove, construcţii coraligene, rias, peninsule (Pen. Cap York, Pen.
Arnhem), golfuri (Golful Carpentaria);

Evoluţia paleogeografică
 parte a vechiului continent Gondwana, de care se desparte în jurasic, menţinând însă legătura cu Noua Zeelandă şi
Antarctica; actuala configuraţie se realizează în terţiar;
 platforma precambriană constituie nucleul de formare;
 nivelare accentuată – dovadă a vechimii teritoriului;
 preznţa rocilor precambriene la zi (vest, nord) ne sugerează faptul că această regiune este emersă de foarte mult timp;
 în Paleozoicul inferior, cutările caledonice au generat un lanţ muntos din care nu au mai rămas decăt unele înălţimi nu
prea mari (ex. M. MacDonnell);
 în Paleozoicul superior, cutările hercinice au dat naştere Cordilierei Est-Australiene;
 în Paleogen sunt exondate Câmpiile Centrale, care în Mezozoic au funcţionat ca bazin de sedimentare;
2
 în a doua parte a Terţiarului şi cuaternar partea estică a suferit mişcări pe verticală care au determinat compartimentări;
 în Cuaternar se produc mişcări ale scoarţei însoţite de vulcanism; în partea sud-estică a continentului (ex. reg.
Kosciusko) şi în Tasmania se instalează gheţari, lăsând urme indiscutabile;

Relieful

Podişul Vest Australian

 se situează în jumătatea vestică a continentului, cu largă deschidere spre Oceanul Indian; pe latura estică contactul se
face cu întinsele câmpii centrale;
 peneplenă străveche, uşor ondulată cu altitudini medii reduse (cele mai mari abia depăşesc 1500 m-Vf. Zeil,1510m);
 alcătuirea litologică: gnaise, cuarţite, şisturi cristaline, intruziuni granitice, roci vulcanice vechi, formaţiuni sedimentare
Paleozoice;
 spre ţărm se termină printro îngustă câmpie litorală;
 prezintă părţi mai înalte pe laturile de vest şi est datorită unor cutări şi bombări mai recente;
 partea vestică este formată din munţi reziduali vechi (precambrieni), cu altitudini ce nu depăşesc 1300 m (ex. M.
Hamersley, 1251 m în Mount Meharry), podişuri marginale, în special structurale, cu interfluvii plate şi altitudini sub
500 m (ex. Pod. Murchison) şi câmpii litorale etajate; insule coraligene la ţărm; sectoare de chei; subsol bogat în
minereuri de fier (în M. Hamersley);
 partea estică este formată din munţi reziduali foarte vechi, alcătuiţi din roci dure (şisturi cristaline, granite) cu altitudini
ce depăşesc 1500 m (ex. M. MacDonnell, cu vf. Zeil de 1510 m, M. Musgrave cu 1515 m în vf. Woodroffe, M.
Tomkinson);
 Ayers Rock este un monolit (gresie) care se înalţă impunător deasupra podişului; are aspectul unui aisberg deoarece cea
mai mare parte din masa sa se află sub pământ; prezintă numeroase peşteri cu picturi rupestre;
 în partea centrală a podişului (între cele două părţi mai înalte) se situează o întinsă regiune de afundare tectonică,
corespunzătoare Marelui Deşert Victoria (Great Victoria Desert); la nordul Deşertului Victoria se situează Deşertul
Gibson (Gibson Desert) şi mai departe Marele Deşert de Nisip (Great Sandy Desert); în partea nordică a M.
MacDonnell se găseşte Deşertul Tanami (Tanami Desert);
 spre periferia acestor deşerturi există un număr apreciabil de văi seci (creek-uri), care în timpul averselor devin adevărate
râuri;
 apar cruste de sare rezultate în urma evaporării apei din lacuri;
 microrelieful deşerturilor este format din dune de nisip, deşerturi pietroase (numite aici gibber), văi seci;
 în sud, spre Marele Golf Australian, depozitele calcaroase (cretacice, terţiare) au dat naştere unei câmpii etajate-Câmpia
Nullarbor; se mărgineşte cu Marele Golf Australian prin faleze înalte; relief carstic; înălţimea medie de circa 200 m;
 în partea de est a câmpiei, separând-o de Câmpia Murray-Darling, se află Munţii Flinders, munţi vechi cu altitudini ce
ajung la 1166 m în St. Mary Peak; bogaţi în resurse minerale;
 reţeaua hidrografică de suprafaţă lipseşte, precipitaţile (250-350mm/an) infiltrându-se rapid în masa calcarelor, formând
rezervoare de apă şi cursuri subterane;
 spre nord apar o serie de podişuri cu altitudini moderate (în general sub 500 m), care evoluează într-un climat umed
(1500 mm la Daewin): Podişul Kimberley (937 m în Muntele Ord) este un platou cristalin, bazaltic şi grezos,
fragmentat radiar, cu câmpii marginale joase şi mlăştinoase; se termină spre ocean printr-un tărm de tip rias; este cuprins
între Oc. Indian (vest), râul Fitzroy (sud) şi râul Ord (est); zăcăminte de diamante;
 Podişul Arnhem, între râurile Roper şi Victoria, prezintă o structură cristalină străpunsă de erupţii paleozoice, cu
altitudini în jur de 500m; spre sud, pe depozite sedimentare apar abrupturi structutale; zăcăminte de bauxită şi uraniu;
 Podişul Barkly, format pe depozite calcaroase şi conglomeratice, slab fragmentat, martori erozivo-structurali cu înălţimi
ce nu depăşesc 500m;

Câmpiile Centrale
 Câmpia Murray-Darling este situată în partea central-sudică, corespunde în mare măsură cu bazinele hidrografice ale
celor două râuri;
 s-a format prin sedimentare peste un fundament grezos (nord) şi calcaros (sud); orizontalitatea este întreruptă de masive
de joasă altitudine (sub 600m); altitudinea medie este sub 100m;
 Câmpia Darling este axată pe cursul superior şi mijlociu al fluviului Darling, avănd o altitudine de circa 100m;
 fluviul Darling prezintă afluenţii numeroşi pe partea stângă şi lacuri sărate pe partea dreaptă;
3
 Câmpia Murray: după confluenţa cu Darling, Murray străbate o regiune de câmpie joasă, prezintă numeroase meandre,
iar spre vărsare străbate o regiune colinară;
 Câmpia Eyre se prezintă sub forma unei imense cuvete, în centrul Australiei;
 altitudinile variază între 200m (pe margini) şi –12 m (lacul Eyre);
 suprafeţe mari prezintă caracter deşertic: Deşertul Simpson (Simpson Desert), la nordul lacului Eyre, cu dune de nisip
de 20-35 m înălţime;
 în partea estică se întâlnesc munţi joşi; acumulări nisipoase (dune);
 lacuri care seacă în anotimpul uscat; lacul Eyre, principalul colector, prezintă două bazine care se unesc în timpul ploilor,
mare parte din an prezintă o crustă de sare;
 râuri temporare (creek): Diamantina, Cooper Creek; ape arteziene la 200-400 m adâncime în est şi peste 1000 m în vest
 Câmpia Carpentaria se întinde în jurul golfului cu acelaşi nume din nordul Australiei; lăţimea maximă este de 360 km,
în bazinul râurilor Flinders, Gilbert etc.; câmpie de acumulare cu altitudini sub 100m; relieful se modelează într-un
climat tropical musonic (peste1000mm/an);
 Cordiliera Australiană (Great Dividing Range)
 sistem de munţi, podişuri şi dealuri cu altitudini nu prea ridicate, ce însoţeşte pe circa 3700 km ţărmul Oc. Pacific;
 îngustă şi fragmentată câmpie litorală;
 structură litologică variată: şisturi cristaline, roci sedimentare diverse, formaţiuni eruptive (bazalte în special)
 datorită complexităţii se divide în două regiuni;
 Regiunea mantană şi colinară nordică: relieful a fost definitivat în Terţiar şi Cuaternar; flexuri majore l-a compartimentat
creând depresiuni şi horsturi; vulcanismul şi mişcările terţiare i-au dat asimetrie, abrupt spre Oceanul Pacific şi în trepte
spre interior;
 Regiunea montană şi de podişuri din jumătatea sudică: sistem de culmi şi podişuri separate de văi şi depresiuni tectono-
erozive; mişcările din Terţiarul mijlociu şi superior au reîntinerit şi fragmentat relieful, imprimându-i o evidentă
asimetrie; apar podişuri sub forma unor blocuri izolate separate de puternice linii de falie, podişuri vulcanice; relief
glaciar (reg. Kosciusko);
 Alpii Australiei (sud-estul Australiei), segment al cordilierei, conţine cel mai mare vârf al Australiei, vf. Kosciusko de
2228 m; facilităţi turistice şi pentru sporturile de iarnă;
 Munţii Albaştri străjuiesc oraşul Sydney, au 1500 m, cursuri de apă cu defilee, pereţi abrupţi, peşteri (Jenolan, cu picturi
rupestre), telescaun spre cascadele Katoomba, eucalipţi seculari;
 câmpia litorală care însoţeşte sistemul muntos este ingustă şi pătrunde tentacular sub formă de golfuri spre interior;
 râuri numeroase, cu ape repezi, cu potenţial hidroenergetic; porţiuni cu caracter de defileu, debite crescute vara;
 Tasmania este un horst vechi aplatizat cu urme glaciare;

Clima Australiei
 Australia este un continent arid; peste 2/3 din teritoriu primeşte anual mai puţin de 500 mm precipitaţii şi peste 1/3 din
teritoriu mai puţin de 250 mm; numai aproximativ 10% din teritoriu primeşte mai mult de 1000 mm/an;
 Predomină climatul cald, tropical şi subtropical; doar Tasmania are un climat temperat oceanic (668 mm/an la Hobart),
iar Cordiliera Australiană impune anumite diferenţieri altitudinale;
 principalele caracteristici climatice sunt date de poziţia geografică, mărime şi formă; este localizată aprox. între 10˚ şi
43˚ latitudine sudică, în plină zonă tropicală (traversată de Tropicul de Sud); orientarea Cordilierei Australiene pe
direcţie nord-sud → rol de barieră climatică;
 temperatura medie în ianuarie (vara emisferei sudice) variază între 16ºC la Hobart (sud), 22ºC la Sydney (est), 23º la
Perth (sud-vest), 28ºC la Alice Springs (centru), 29ºC la Darwin (nord) şi 34ºC la Marble Bar (vest);
 temperatura medie în iulie (iarna emisferei sudice) este cuprinsă între 8ºC la Hobart, 12ºC la Sydney, 13º la Perth, 12ºC
la Alice Springs, 19ºC al Marble Bar şi 26ºC la Darwin;
 din datele termice prezentate rezultă că amplitudinea termică cea mai mică se înregistrează la Darwin (3ºC) iar cea mai
mare la Alice Springs (16ºC);
 datorită poziţiei Australia este sub influenţa vânturilor de sud-est şi vest, iar nordul şi nord-estul Australiei este afectat
de muson (precipitaţii bogate în timpul verii: 2623 mm la Innisfail, 1415 mm la Darwin); aceste ploi de vară sunt de
mare importanţă deoarece nordul Australiei este adăpostit de Cordiliera Australiană în calea maselor de aer dinspre sud-
est care, forţate să urce pantele estice ale munţilor, lasă multă umiditate pe coasta Pacifică (din Queensland şi New South
Wales); această regiune, care este afectată şi de cicloni tropicali, primeşte cantităţi importante de precipitaţii (ex.1207
mm/an la Sydney);

4
 cele mai multe precipitaţii cad în timpul verii, în jumătatea nordică: 2623 mm vara faţă de 911 mm iarna la Innisfail (în
nord-est) sau 1415 mm vara faţă de 75 mm iarna la Darwin;
 tot în timpul verii, precipitaţii mai bogate cad în partea centrală şi vestică: 184 mm faţă de 68 mm iarna la Alice Springs
sau 270 mm faţă de 70 mm la Marble Bar;
 în partea sudică precipitaţiile sunt mai bogate iarna: 758 mm iarna faţă de 131 mm vara la Perth sau 343 mm iarna faţă
de 180 mm vara la Adelaide (diferenţele nu sunt însă atât de evidente ca în nord);
 ciclonii tropicali au mare frecvenţă în nord şi nord-est (în 1971 oraşul Darwin a fost distrus de un ciclon);
 în Cordiliera Australiană clima devine subtropicală spre sud şi temperată în zonele înalte; în timpul iernii australe se
înregistrează zăpezi abundente în regiunea Kosciusko şi în Tasmania; în nopţile de iarnă gerurile sunt comune în interior
şi sud;
 ariditatea este accentuată în jumătatea vestică (244 mm/an la Kalgoorlie, 252 mm/an la Alice Springs), exceptând
regiunea de sud-vest, cu climat mediteranean (900 mm/an la Perth);
 în mare parte a interiorului precipitaţiile medii anuale sunt mai mici de 250 mm/an, în regiunea lacului Eyre media
anuală coboară sub 125 mm (regiunea cea mai aridă);
 un aspect climatic deosebit îl reprezintă evaporarea, foarte intensă în părţile centrale şi vestice; s-a constatat că rata mare
a evaporării se datorează nu numai aerului firbinte şi căldurii solului, ci şi vântului uscat, uneori destul de puternic; la
polul căldurii, Marble Bar (Australia de Vest), s-a înregistrat o evaporare de 2500 mm/an, la Alice Springs 2300 mm/an,
precipitaţiile medii din aceste puncte abia dacă ating a opta parte din evaporare (274 mm/an la Alice Springs);
 cercetările au relevat că pe mai mult de 70% din suprafaţa continentului pecipitaţiile sunt mai mici decât evaporarea; se
pare că fenomenul evaporării are rol în crearea mirajului (fenomen optic datorat şi aerului firbinte), care este cunoscut de
foartă multă vreme aborigenilor, care au creat în jurul lor câteva legende;

Apele Australiei
 trei elemente sunt reprezentative: reţeaua hidrografică, lacurile sărate şi apele arteziene;
 Murray: izvorăşte din Snowy Mountains (Alpii Australiei); la ieşirea din munţi s-a construit lacul de acumulare Hume,
care împreună cu alte lacuri (ex. Yarrawonga) alcătuiesc un sistem hidrotehnic de retenţie a apei din perioada de vară
pentru a fi folosită la irigaţii şi alte utilizări; afluenţi importanţi: Murrumbidgee şi Darling; adâncimea mică şi mareele
din laguna Alexandrina au constituit piedici în construirea unui port la vărsare; în sezonul de iarnă debitul este mic iar
numeroşi afluenţi seacă; apa este utilizată în irigaţii (prov. Riverina); navigabil cam 6 luni/an (ianuarie-iunie); debitul
mediu este de 1900 m³/an;
 Darling este cel mai important afluent al fluviului Murray, având însă lungime şi bazin hidrografic mai mari decât
acesta, dar nu şi debit de apă; principalii săi afluenţi au scurgere permanentă numai în sectorul superior, în rest au
scurgere temporară (creek); în perioadele uscate abia mai curge sub forma unui firicel de apă, însă în timpul musonului
de vară nivelul se ridică cu 6-8 m, inundând regiunea limitrofă; debitul mediu multianual este de aproximativ 57 m3/s;
 Murrumbidgee este al doilea afluent, după Darling, al fluviului Murray, dar primul după debitul de apă; are izvoare în
Munţii Snowy şi face parte din Snowy Mountains Sisteme (transfer de ape din râul Snowy); cel mai important afluent
este Lachlan; utilizare în irigaţii;
 Râul Snowy drenează versanţii sud-estici ai Alpilor Australiei şi se varsă în Marea Tasmaniei; pe cursul superior s-a
construit în 1958 lacul de baraj Eucumbene, din care apa este trecută printr-un tunel în bazinul superior al râurilor
Murray şi Murumbidgee (Snowy Mountains Sisteme);
 Râul Ord (Ord River) are izvoare în Albert Edward Range, străbate regiunea Platoului Kimberley pe circa 500 km şi se
varsă în Golful Cambridge; prezintă chei adânci în cursul superior şi este amenajat pentru irigaţii şi hidroenergie → Ord
River Project (proiect controversat);
 Gordon River - amenajat, Mitta Mitta River (Victoria) cu barajul Dartmouth (180 m înălţime)
 Deşi prezintă uriaşe suprafeţe aride şi semiaride, în Australia apar frecvente inundaţii catastrofale: creek-urile şi albile
râurilor permanente se transformă în torente şi fluvii cu debite mari;
 Creek-urile, cursuri temporare, fără izvoare, se prezintă de cele mai multe ori ca o albie largă, plină de nisip şi presărată
cu grohotiş: ex. Cooper Creek, Diamantina, Finke;
 Un aspect caracteristic îl constituie lacurile sărate fără scurgere; specific acestor lacuri este faptul că î-şi schimbă foarte
des dimensiunile şi contururile; ex. Amadeus, Mackay, Torrens, Everard, Carnegie;
 Bazinul lacului Eyre, cea mai uscată şi pustie regiune din Australia, a făcut parte în trecut dintr-o mare interioară care se
întândea în nord până la Golful Carpentaria; cu toate că Lacul Eyre (numit şi inima moartă a Australiei), aflat 12 m sub
nivelul mării, este punctul central al unui sistem imens de scurgere, însă deşerturile înconjurătoare absorb o cantitate
foarte mare de apă, încât prea puţină mai ajunge în lacul propri-zis; când lacul primeşte o cantitate mare de apă în jurul
lui apar suprafeţe verzi, cu numeroase flori multicolore;
5
 cu cei aproximativ 10 mii km², lacul Eyre este cel mai mare de pe continent, despre care, John Eyre scria în 1840: ″ am
găsit lacul înconjurat din toate părţile de coline nisipoase, care stăjuiesc ţărmul mării. Nicăieri nu se vedeau stânci sau
pietre, dar aproape peste tot se înălţau movile de sare…..am găsit fundul uscat al lacului complet acoperit de o crustă de
sare…″
 cercetările au arătat că în cele mai aride regiuni (ex. Lacul Eyre), apa se află uneori la numai câţiva metri adâncime→
Marele Bazin Artezian (The Great Artesian Basin), cu izvoare care ies la suprafaţă prin fisurile rocilor, mai ales la nord
şi nord-vest de Munţii Flinders; unele izvoare au debite considerabile (milioane litri apă/zi),
 Marele Bazin Artezian cuprinde o arie uriaşă, sub teritoriile statelor Queensland, New South Wales şi Australia de Sud,
pe aproximativ 1,7 mil.km²; el este singurul bazin artezian al continentului, dar nu este singurul: reg. Murray, baz. Eucla
(Nullarbor), coasta vestică; originea apelor subterane nu este pe deplin lămurită; se admite că o parte apreciabilă a
acestor ape constituie o moştenire a perioadelor pluviale, dar fără îndoială că ele sunt alimentate şi astăzi de infiltraţii;
 prima sondă a fost săpată în 1871 lângă Perth; valorificarea apelor subterane a impulsionat creşterea animalelor-apa
piţurilor arteziene este dirijată printr-un sistem de canalizare către staţiunile zootehnice; apa subterană valorificată din
Marele Bazin Artezian a schimbat aspectul peisajului în mod semnificativ;
 unele ape arteziene sunt foarte sărate, altele au temperaturi foarte ridicate (chiar peste 100ºC pentru sondele adânci);
adâncimea la care se găsesc variază, de la câţiva metri (4-5 m) la sute şi mii de metri (2300 m); debitul mare al izvoarelor
arteziene constituie explicaţia diferenţei mari dintre media precipitaţiilor şi a evaporaţiei;

Vegetaţia Australiei
 Australia aparţine din punct de vedere biogeografic regiunii australo-papuaşe, subregiunii australiană;
 cu aproximativ 45 milioane de ani în urmă, în timpul erei terţiare timpurii, când au dispărut legăturile cu masa
continentală sudică (Gondwana), Australia-care cuprindea atunci Tasmania şi Noua Guinee-a rămas izolată, de aceea
flora şi fauna prezintă aspecte diferite de restul lumii;
 prezintă complexitate floristică şi faunistică, cu numeroase endemisme;
 două elemente sunt specifice: eucaliptul şi acacia, fiecare cu un număr foarte mare de specii (circa 400);
 eucaliptul, ca şi cangurul, este un simbol al Australiei; înălţimea eucalipţilor variază de la forme pitice (4-6 m) până la
cele gigantice (100-110 m) şi apar în cele mai diferite formaţiuni vegetale (păduri, savane, munţi şi chiar în
semideşerturi); eucaliptul creşte foarte repede, cam cu 5 m/an iar lemnul este foarte dur; la schimbarea anotimpurilor
eucaliptul nu-şi leapădă frunzele, ci coaja, de unde culoarea albă a trunchiurilor; eucaliptul se cultivă astăzi aproape
pretutindeni ca plantă ornamentală (ex. Italia, California) şi utilitară (ind. chimico-farmaceutică);
 acaciile au de asemenea largă răspândire dar nu au puterea de adaptare a eucaliptului; în condiţii de umiditate pot ajunge
la 25 m iar pe soluri uscate se pipernicesc formând mulga-scrubul (la care participă şi eucalipţii); există specii de acacii
care se ridică la doar câţiva cm de sol; în Australia apar cam 600 specii de acacia şi au valoare economică mult mai mică;
 scrubul este caracteristic pentru regiunile unde precipitaţile înregistrează 250-350 mm/an şi se prezintă, în genere, ca o
vegetaţie pitică cu mărăcini şi spinării, se vorbeşte chiar de un brâu de scrub, care mărgineşte zonele de savane şi acoperă
suprafeţe imense în Auastralia de vest şi interior; scrubul este alcătuit din peste 400 specii de plante;
 scrubul australian, după predominanţa unor elemente floristice, se deosebeşte în mai multe tipuri: mulga-scrub (frecventă
este Acacia aenura, mulga este şi numele autohton al acestei specii), malle-scrub (frecvent este Eucalyptus domosa,
numit şi blestemul Australiei) şi brigalow-scrub (vegetaţie adaptată unui sol nisipos şi halofit, unde creşte specia Acacia
harpophilla);
 vegataţia pădurilor tropicale umede este specifică coastelor nordice ale Australiei; aspect luxuriant, cu multe straturi,
bogată în palmieri (ex. palmioerul de cocos), liane, ferigi şi epifite (ex. Cîmpia Carpentaria, Pen. Arnhem, Pen. Cap
York); specii caracteristice: Cedrella, Elaeocarpus, Flindersia, Albizzia; este asemănătoare vegetaţiei din Noua Guinee şi
insulelor din sud-estul Asiei;
 mangrovele apar pe ţărmurile nordice şi nord-estice ale Australiei, expuse mareelor, cu arbori permanent verzi şi puţine
specii; datorită frecvenţei şi duratei de inundare, constituţiei solului şi compoziţiei chimice a apei mangrovele sunt
dispuse în fâşii paralele dinspre ocean spre continent: zona externă (dinspre ocean), cea mai inundată, este formată din
paletuvieri (ex.Rizophora), arbori ce pot depăşi 15 m înălţime, fiind prevăzuţi cu numeroase rădăcini-proptele; în zona
mediană şi superioară sunt frecvente: Avicennia, Sonneratia, Bruguiera;
 pe coasta nord-estică şi estică apar păduri, în care predomină pădurile de eucalipţi cu forme gigantice (Eucaliptus
regnans, E. giogantaea); spre interior aceste păduri trec în savană cu arbori;
 savanele sunt întâlnite în nordul şi estul Australiei, fiind formate din graminee, arbori şi arbuşti; aici apar specii de
eucalipţi mai scunzi, adaptaţi la condiţii de xerofilism (Eucalyptus pilularis, E. micratha); covorul ierbaceu este dominat
de câteva genuri de graminee (Andopogon, Pennisetum, Sporolobus);

6
 în partea de nord-est şi în bazinul fluviului Darling apar savane cu eucalipţi înalţi; mai este întâlnită savana cu iarba
copac (Xanthorrhaea);
 vegetaţia pustiurilor şi semipustiurilor calde este specifică celei mai mari părţi a Australiei Centrale; dispunearea
neregulată a precipitaţiilor are urmări directe asupra vegetaţiei, căci sunt plante care apar în perioada ploilor şi dispar
complet în cea secetoasă;
 compoziţia floristică este destul de diversificată, aici apar reprezentanţi ai genului Acacia (Acacia aneura), plante
arborescente ca: Eremophila, Cassia, formând asociaţiile de mulga-scrub; aceste formaţiuni, în anii cu precipitaţii bogate
(500 mm), se transformă în adevărate savane tropicale cu ierburi înalte;
 foarte frecvente în regiunea aridă, nisipoasă, sunt asociaţiile ierboase adaptate la condiţii de xerofilism excesiv: Spinifex
paradoxus (are frunze foarte răsucite care se termină cu un vârf ascuţit, ţepos şi ajunge până la 1 m înălţime), Triodia
pungene şi Triodia basedowii (au un sistem radicular foarte mare, 3-4 m);
 pe suprafeţele argiloase ori sărate apar tufişuri cu Kochia şi Atriplex (blue-bush, numit şi tufă de sare, care nu depăşeşte
înălţimea de 1 m şi dă o culoare albastră peisajului);
 în părţile sudice ale regiunilor deşertice şi semideşertice, datorită climatului cu caracter mai temperat, cu precipitaţii de
iarnă, se dezvoltă formaţiuni de malle-scrub, care sunt de fapt formaţiuni de trecere spre formaţiunile vegetale de tip
subtropical; aceste formaţiuni au în compoziţia lor floristică eucalipţi pitici (Eucalyptus dumosa), la care se adaugă
tufişuri de Casuarina ca şi iarba copac (Xanthorrhaea, arbore înalt de până la 6 m);
 vegetaţia subtropicală (mediteraneană) este specifică Australiei de sud-est şi sud-vest; aici pădurile conţin specii de
eucalipţi (Eucalyptus marginata, E. diversicolor);
 în sud-vest pădurile prezintă arbori zvelţi, ce ajung la o înălţime de 60-70 m; în afară de eucalipţi, caracteristice pentru
aceste păduri mai sunt şi Acacia şi Casuarina;
 Casuarina cuprinde 25 specii, toate reprezentate în Australia, pot atinge 20 m înălţime, iar în ţinuturile aride din
interiorul continentului au aspect de tufă; ramurile poartă smocuri de frunze lungi, ca nişte ace); este puţin pretenţios la
sol, prezintă un lemn greu şi dur care rezistă la umezeală şi sare;
 acolo unde precipitaţiile sunt mai bogate (650-1250 mm/an) formaţia vegetală specifică o formează pădurea jarrah,
alcătuită din Eucalyptus marginata (15-20 m) şi pădurea karri, alcătuită din Eucalyptus diversicolor (60-80 m, în partea
mai umedă); acolo unde precipitaţiile sunt mai reduse, iar pădurile mai luminate, poartă numele de wandoo (alcătuite
predominant din Eucalyptus redunca);
 în sud-estul Australiei, datorită ploilor din toate anotimpurile, pădurea de eucalipt este magnifică, arborii depăşesc uneori
100 m înălţime (Eucalyptus regnans, E. gigantaea); stratul inferior al pădurii este format din mimozacee; pe unele văi
apar ferigi arborescente şi exemplare singuratice de Nothofagus;
 prin degradarea acestor păduri au apărut tufişuri de malle-scrub (asemănătoare maquis-ului), arbuştii nu depăşesc 4 m
înălţime şi au aspect de tufe;
 pe versantul oriental al Cordilierei Austaliene se întâlnesc pădurile australe, datorită condiţiilor bio-pedo-climatice
puternic influenţate de vecinătatea oceanului; cu aspect continuu altădată, aceste păduri se prezintă în prezent sub forma
unor insule, compuse din foioase (Nothofagus) şi conifere (Araucaria, Agathis);
 Araucaria nu este un arbore specific australian, numele său având origine sudamericană;
 munţii Tasmaniei occidenatle sunt acoperiţi până la 1000 m înălţime de păduri de fag austral (Nothofagus); peste această
limită apare Eucalyptus coccifera şi coniferul Arthotaxis;
 vegetaţie subalpină (cu eucalipţi de zăpadă) → M. Snowy, Tasmania;
 Australia se remarcă şi prin multitudinea plantelor cu flori: waratah (Telopea speciosissima), flori roşii, în ciorchine,
care a devenit emblema statului New South Wales; laba-cangurului (Anigozanthus manglesii), din Australia de Vest, cu
flori lungi de 70-80 cm în formă de labă de cangur;

Fauna Australiei
 se deosebeşte de celelalte continente prin vechimea ei şi prin formele sale endemice; aproape jumătate dintre cele
aproximativ 230 specii de mamifere sunt marsupiale, ordin care împreună cu monotremele alcătuiesc formele cele mai
simple ale mamiferelor;

7
 monotremele: echidna (Echidna aculeata) şi ornitorincul (Ornithorhynchus anatinus) se înmulţesc prin ouă iar puii îi
hrănesc cu lapte; echidna are corpul acoperit cu ţepi, are o coadă scurtă şi un cioc lung, în timp ce ornitorincul are corpul
turtit, cioc lat şi duce o viaţă acvatică; ornitorincul se întâlneşte în partea sud-estică a Australiei;
 marsupialele: cangurul (nume aborigen) este animal simbol, cu 45 spacii răspândite în aproape toate zonele climatice; pe
măsură ce agricultura s-a extins, cangurii au fost alungaţi spre regiunile inospitaliere, unde trăiesc şi astăzi în număr
destul de mare; în trecut sursă de hrană pentru aborigeni, el a fost vânat şi de albi care-i preţuiau carnea;
 specii caracteristice: cangurul uriaş (Macropus giganteus), întâlnit în stepă, cangurul uriaş roşu (Megaleia rufus),
Wallaby, cangurul antilopă (M. robustus antilopius), cangurul de copac (Dendrolagus ursinus), cangurul şobolan (este
cel mai mic, abia atinge 30 cm);
 alte marsupialei: lupul marsupial (Thylacinus), răspândit în Tasmania, jderul marsupial (Dasyurus), diavolul marsupial
(Sarcophilus), wombatul (Phascolomys), din pădurile Austaliei de est, cărtiţa marsupială (Notoryctes), veveriţa
marsupială, ursul marsupial (Koala, se hrăneşte cu frunze de eucalipt);
 păsările sunt variate şi bogat reprezentate (700 specii, din care circa 500 endemice): emu (Dromiceius, are peste 1 m
înălţime şi ajunge la 80 kg; în partea centrală şi vestică), casuarul (Casuarius, a doua pasăre ca mărime, asemănătoare
struţului; în nord est), papagali (50 specii, cacaduul cu barbă, cacaduul cu moţ galben), lebăda neagră (Chenopsis,
singura specie de lebădă din Australia şi singura specie de lebădă neagră din lume; pe coasta apuseană), pasărea liră
(Menura superba; în sud-est), Kookaburra (considerată sacră de către aborigeni);
 fauna oceanica;

 reptile: şerpi (peste 140 specii de şerpi, mulţi extrem de veninoşi: taipanul, vipera neagră, şarpele tigru, şarpele cu
clopoţei), crocodili (2 specii din care una de apă sărată; în nord), şopârle (360 specii; Varanus varius, 2 m lungime),
broaşte ţestoase (15 specii de apă dulce şi 6 marine);
 câinele dingo (Canis familiaris dingo)→ a însoţit aborigenii de pe continent; aborigenii de pe insula Moa din str. Torres
l-au zeificat; a reprezentat singurul animal domestic cunoscut de aborigeni până la venirea albilor;
 mai pot fi remarcate termitele;
 animale de import: cămilele, achiziţionate din Afganistan şi India, ulterior din Africa, apoi: oaia, cornutele, calul, porcul,
păsările de casă, iepurii şi albinele;

Arii protejate
 Ayers Rock şi Mount Olga: situat în partea estică a Deş. Gibson, Ayers Rock este un monolit enorm de 867 m
înălţime, care conţine caverne cu picturi rupestre; venerat de aborigeni care îl numesc Uluru; Mount Olga este situat
la 32 km vest şi cuprinde un mare număr de monoliţi (30); acacii, eucalipţi, Spinifex, canguri, dingo;
 Bellender-Ker: (Queensland) floră şi faună tropicală tipică, în care se remarcă orhideele şi ferigile, iar ca faună
marsupialele şi păsările;
 Bunya Mountains: (Queensland) conservă splendida pădure de Araucaria bidwilli, păduri de foioase şi tropicale
umede, savana cu arborele butelie-Stercularia şi chiparoşi; câinele dingo;

8
  Kakadu: (Pen. Arnhem) 1,2 mil.ha, este o rezervaţie arheologică, etnologică şi peisagistică; prezintă peşteri pictate,
păduri tropicale-palmieri, bambuşi, ferigi uriaşe, ficuşi, liane, orhidei, koala, veveriţa marsupială, wombatul,
papagalii kakadu, pasărea paradisului, pasărea liră, ornitorincul, crocodili de apă sărată etc.;
 Kalbarri: (Australia de Vest) protejează faimosul canion al râului Murchison;
 Katherine Gorge: (Northern Territory) protejează canionul râului Katherine, 24 km lungime, crocodili, artă
aborigenă;
 Kosciusko: (New South Wales) protejează regiunea alpină, cu forme glaciare, faună bogată: ornitorinc, echidnă,
wombat, canguri;
 Marea Barieră de Corali: parcul include extremitatea sudică, recife de corali, faună acvatică;
 Mount Buffalo: (Victoria) platou granitic cu alt. până la 1721 m, pădure umedă cu eucalipţi, canguri, wombatul,
echidna, pasărea liră;

Populaţia Australiei
 societatea australiană este privită ca esenţialmente britanică; populaţia britanică şi irlandeză a fost puţin modificată de
imigraţia din alte surse pînă la jumătatea secolului XX; existau concentrări locale de germani, chinezi şi alte grupuri
etnice (stabilite în secolul XIX); până către 1850 peste 160 000 de deţinuţi britanici sunt colonizaţi în Australia; primii
1000 (2/3 deţinuţi) au venit pe 26 ianuarie 1788, înfiinţând prima colonie –Port Jackson;
 după 1820, când este introdusă creşterea oilor, începe şi colonizare civilă;
 un factor important în colonizarea continentului l-a avut descoperirea aurului, ce a determinat în secolul 19 goana după
aur, una după 1851, când s-a descoperit aur la Ballarat şi Bendigo, a doua după 1891 în reg. Kalgoorlie-Coolgardie;
descoperirea aurului în Australia, la numai trei ani de la senzaţionalul goldrush californian, a dus la publicarea în presa
europeană şi americană de numeroase informaţii despre acest stat, precum şi la valuri masive de imigranţi; în 1851, anul
descoperirii aurului, continentul avea o populaţie albă de circa 437 000, şapte ani mai târziu erau peste un milion;
 unul din primele obiective ale noului guvern federal, stabilit în 1901, a fost modelul unei Australii albe (interdicţia
imigrării populaţiei de culoare);
 în perioada interbelică geograful australian Griffith Taylor remarca limitele impuse de potenţialul natural al Australiei
estimând o capacitate de susţinere de aprox. 19-20 mil. de loc.;
 în timpul celui de-al doilea război mondial a fost lansată o campanie viguroasă de încurajare a imigraţiei din toată
Europa; în următoarele patru decade diversificarea etnică intensificându-se gradual;
 în 1950 populaţia Australiei era de 8,8 mil. loc.;
 crizele majore pe plan mondial, în a doua jumătate a secolului XX au determinat noi valuri de imigranţi: din Ungaria şi
Cehoslovacia (după revoltele din 1950 şi 1968), Liban, Chile şi alte state din America Latină, Indochina (Cambodgia,
Laos, Vietnam), China (în Darwin sunt peste 4000 chinezi) etc.; în perioada 1940-1980 cam 500 000 persoane (mulţi
refugiaţi) vin în Australia (foarte mulţi în marile oraşe);
 substanţial relaxată după 1966, politica Australia albă a fost oficial abandonată în 1973 (numărul imigranţilor asiatici
ajunge astăzi la circa 60 % din totalul noilor veniţi);
 analizând statistic imigraţia în perioada 1947-1974 se constată că 45,4% erau britanici, 13,2% est-europeni, 20,9% sud-
europeni, 11,2% nord-europeni, 6,4% asiatici, 2% americani şi 0,9% africani;
 în 1978 populaţia ajunge la 14,2 mil.loc., iar în iulie 2000 la 19 169 000 loc.;
 natalitatea este de 13,08 ‰, mortalitatea de 7,12 ‰ şi sporul natural de 5,96 ‰;
 densitatea populaţiei este redusă (2 loc/ km²), cu o repartiţie inegală în teritoriu; în interiorul arid mari suprafeţe sunt
aproape nelociute (sub 1 loc/10 km²); cea mai mare parte a populaţiei este stabilită în regiunile litorale (în special în est);
în fâşia de litoral cuprinsă între oraşele Newcastle şi Adelaide se concentrează aproape 90% din populaţie; 130 loc/ km 2
– zona Canberra;
 la nivelul unităţilor administrative: 0,1 loc/ km2 în Northern Territory, 0,7 loc/km2 în Australia de Vest, 7,6 loc/km2 în
New South Wales sau 19 loc/ km2 în Victoria;
 din totalul poulaţiei 95,2 % o formează albii, din care aproape 90 % sunt urmaşii emigranţilor britanici şi irlandezi; restul
populaţiei este alcătiut din aborigeni (2%), asiatici (1,3 %, în principal chinezi şi vietnamezi);
 nu există religie oficială; creştinii reprezintă 74% (romano-catolici 27,3%, anglicani 23,8 %, metodişti şi unitarieni 8,2%,
presbiterieni 4,3 %, ortodocşi 2,8 %), musulmani 0,9%, budişti 0,8%;
 speranţa de viaţă la naştere este de 75,4 ani pentru bărbaţi şi 81,1 ani pentru femei; rata fertilităţii este 1,79 copii /femeie;

9
Populaţia aborigenă
 la venirea primilor colonişti europeni (sf. sec. XVIII) Australia era populată de circa 200 000 - 350 000 aborigeni
(valoarea este estimată), care trăiau în circa 500 de triburi, la nivelul preistoriei, ca vânători şi culegători nomazi (nu
cunoşteau agricultura, olăritul, arcul şi săgeata), unii erau canibali;
 antropologic: pielea de culoare închisă, fruntea relativ îngustă, nasul foarte turtit, membrele lungi, părul şi barba
stufoase; cercetătorul A. P. Elkin (The Australian Aborigines, London, 1938) spunea că < omul primitiv australian nu
este nici negroid, nici mongoloid şi nici europoid. El este clasificat într-un grup special numit australoid >;
 originea este şi astăzi controversată: unii antropologi au remarcat asemănări cu populaţiile din sudul Indiei, Sri Lanka şi
unele insule din Indonezia, de aici concluzia că aborigenii au sosit în Australia în cursul migraţiilor din perioada
preistorică, într-o perioadă foarte îndepărtată, dinspre nord şi nord-est, cu ambarcaţiuni primitive;
 ipoteza autohtoniei a fost abandonată după studierea riguroasă a faunei continentului: în Australia nu se găsesc mamifere
superioare din care să sepoată dezvolta primatele şi apoi omul; englezul William Ellis considera chiar că migraţia s-ar fi
produs de pe ţărmurile sud-americane;
 aborigenii, în cadrul migraţiilor, au sosit pe continent în mai multe valuri; cel mai vechi dintre aceste valuri se situează
cu aproximativ 38 000 ani în urmă (descoperirile din regiunea lacului Mungo, statul New South Wales);
 limbile vorbite de aborigeni au fost grupate în familia limbilor negro-australoide, care nu prezintă nici un fel de înrudire
cu cele trei mari grupuri de limbi vorbite în regiunile înconjurătoare: malaiezo-polineziene, papuaşe şi melaneziene;
 tasmanienii aparţineau altei populaţii şi vorbeau altă limbă decât populaţia australoidă de pe continent; tasmanienii
prezintă caracteristici foarte asemănătoare cu ale populaţiilor din insulele situate la nord şi est de Australia, populaţii
aparţinând de grupul negroid al papuaşilor şi melanezienilor, de unde concluzia unei migraţii dinspre nord-est a unei
populaţii de navigatori pricepuţi; în 1869 a dispărut ultimul tasmanian;
 între 1778-1920 colonizarea albilor a avut ca urmare exterminarea a cel puţin 250 000 de aborigeni; în prezent numărul
aborigenilor este de aproximativ 228 000, din care doar o mică parte (30-40 mii) mai au oarecare lăgătură cu modul de
viaţă tradiţional, în cadrul rezervaţiilor şi a unor aşezări din nordul şi centrul ţării; majoritatea şi-au pierdut legăturile
tribale integrându-se comunităţii;
 se remarcă printr-o mare rezistenţă la condiţiile de deşert: dacă pentru albi deşertul a fost fatal (Burke, Wills, Stuart,
Leichhardt), nu s-a pomenit niciodată ca vreun aborigen să moară în timpul traversării deşerturilor;
 în 1973 existau 350 rezervaţii ale aborigenilor, ce ocupau 541,3 Km², din care aproximativ ½ erau teritorii deşertice din
Teritoriul de Nord;
 triburile aborigene posedau locuri sacre şi totemuri specifice (animale, plante, păsări, ploaia, vântul, arborii); aborigenii
nu au biserici, preoţi, nu cred în zei, însă au un bogat ceremonial totemic şi practică cultul strămoşilor (cred că strămoşii
lor au avut origine subpământeană, unde se reântoarce spiritul);
 urme valoroase sunt picturile rupestre, răspândite pe tot continentul, unele fiind considerate sacre; mare bogăţie în picturi
rupestre este zona Kimberley;
 în 1937 se decide încetarea discriminării aborigenilor, cu excepţia teritoriilor centrale şi nordice (unde trăiau dealtfel
majoritatea acestora);
 în 1951 se hotărăşte întegrarea lor în viaţa culturală;
 în 1972 se înfiinţează Departamentul pentru afacerile aborigenilor;
 din 1967 li se acordă dreptul de vot şi sunt incluşi în totalul populaţiei australiene;
 numărul aborigenilor din mediul urban este mic şi se confruntă cu numeroase probleme: alcoolismul, dispreţul,
mortalitatea infantilă ridicată;

Oraşele
 prima aşezare din Australia a apărut în 1788, când se înfiinţează prima colonie penitenciară în Noua Galie de Sud, numită Port Jackson,
astăzi Sydney;

 un moment important în evoluţia oraşelor australiene a fost descoperirea aurului; aşezările erau alcătuite fără nici un
plan, răsăreau din pământ ca ciupercile după ploaie şi după o înflorire de obicei de scurtă durată, erau aproape complet
abandonate, transformându-se în oraşe fantomă (ghost town), ca ex. oraşul Walhalla (statul Victoria); alte oraşe, după
epuizarea zăcămintelor de aur, şi-au schimbat funcţionalitatea - ex. oraşele Ballarat şi Bendigo au trecut la exploatări
agricole;
 unele oraşe au apărut în marile exploatări agricole: ex. oraşul Tully (Queensland), aşezare întemeiată în 1920, care după
construirea unei rafinării de zahăr moderne a avut o dezvoltare rapidă;

10
 în 1995 populaţia urbană era de 85 %, principalele oraşe fiind:

Sydney
 este situat între Munţii Albaştri (vest), coastă (est), Hawkesbury River (nord) şi Botany Bay (sud);
 climat subtropical: 120 C în iulie şi 220 C în februarie; 1200 mm/an precipitaţii (în special vara);
 oraş ultramodern, capitală a statului New South Wales, cu peste 3 mil. loc. (3,8 mil. aria metrop.- cel mai mare oraş al
Australiei); între 1850-1890 populaţia oraşului creşte de la 60 mii la 400 mii (puternică emigraţie);

 Opera din Sydney; Podul portului Sydney (Harbour Bridge);

 funcţie portuară majoră (Port Jackson, Botany Bay-10 mile spre sud); aeroport interneţional-Smith Kingsford; major
centru financiar – bancar (rivalizează cu Melbourne);
 funcţie industrială: 1/3 din forţa de muncă-rafinarea petrolului (cea mai importantă); bursă mondială a lânii;
 atracţii: sporturi nautice şi facilităţi recreative şi culturale; catedrala Garrison, Marele Turn, podul Harbour (suspendat
peste golf), parcuri (Hyde, cu statuia lui J. Cook), Opera (formă de corabie), podul peste golful Port Jackson-unul dintre
cele mai mari din lume, obeliscul din locul debarcării;

Melbourne
 situat pe râul Yarra pe coasta sud-estică a Australiei, este capitala statului Victoria; capitală federală între 1901-1927;
 numele vine de la William Lamb Melbourne- prim ministru britanic;
 în 1835 John Batman împreună cu John Pascoe Fawkner (veniţi din Tasmania) achiziţionează de la aborigeni teren în
lungul râului Yarra şi pun bazele aşezării; goana după aur (descoperit la Ballarat) din 1851 a dus la prima creştere a
aşezării; puternică creştere după al doilea război mondial, datorită unei migraţii masive; este un oraş cosmopolit;
 facilităţi portuare → Port Phillip Bay, pe unde se exportă: lână, produse petroliere, carne, fructe, grâu, produse lactate şi
se importă: motoare, maşini, textile, prod. siderurgice, prod. chimice;

 1856-1873 se construiesc căi ferate care îl leagă de Geeelong, Ballarat, Bendigo, Echuca sau Wodonga, iar în 1877 se
construieşte Canalul Coode, pe Yarra River pentru facilitarea transportului;
 130C media lunii iulie, 260C a lunii ianuarie şi 657 mm/an precipitaţii anuale;
 domină viaţa economică a statului Victoria: centru financiar-bancar, industrial (prelucrarea metalelor, inginerie, textile şi
îmbrăcăminte, alimentară, hârtie, produse chimice); în suburbii → automobile, cauciuc, rafinarea petrolului, produse
chimice;
 inima oraşului se află pe malul nordic al râului Yarra, unde se găsesc importante instituţii financiar-bancare, de asigurări
şi centre de afacerii; în jurul centrului se găseşte un ring de suburbii industriale, unde primele fabrici au fost construite în
sec. XIX; după al doilea război mondial au apărut şi alte unităţi industriale, în suburbiile externe;
 University of Melbourne a fost înfiinţată în 1853; National Gallery, Victoria Arts Centre-trei teatre, o sală de concerte;
 aeroport interneţional în suburbia Tulla Marine;
 populaţia ariei metropolitane (Melbourn Metropolitan Area) este de peste 3,2 mil. loc. (1996), al doilea din Australia;

11
Cambera
 este situat în sud-estul ţării, la poalele Alpilor Australieni, la circa 300 km de Sydney;
 are 331 000 loc (1995), populaţia fiind în creştere (146 mii în 1971);
 a apărut ca aşezare a crescătorilor de vite în 1824, la confluenţa râurilor Molonglo şi Murrumbidgee, sub numele de
Canbury, pe care-l poartă până în 1836;
 este aleasă în 1909 ca loc pentru noua capitală a Uniunii Australiene, înlăturându-se rivalităţile ivite între cele două mari
metropole, Sydney şi Melbourne;
 construcţia noii capitale începe în 1913, în 1927 se transferă Parlamentul federal de la Melbourne, iar transferul tuturor
organismelor guvernamentale se definitiveatză în anii 60;
 conceput ca centru politico-administrativ şi oraş-grădină; are şi funcţii financiar-bancare, comerciale, ştiinţifice şi de
învăţământ;
 industrie slab dezvoltată: mai puţin de 5 % din populaţia activă, ind. hârtiei şi poligrafică, alimentară, lemnului; turism în
expansiune;
 Academia Australiană de Ştiinţe (1954), două universităţi, Biblioteca Naţională, Muzeul Naţional (1980), Galeria
Naţională (1975), Parlament House (1927), Australian War Memorial (1941);

Adelaide
 capitala Australiei de Sud, situată la baza lui Lofty Range, pe coaste estică a Golfului St. Vincent;
 are un climat subtropical, cu veri fierbinţi (230C în februarie), ierni blânde (120C în iulie) şi precipitaţii medii de 530
mm/an;
 oraşul este separat de suburbii prin numeroase parcuri;
 numele îl are de la regina Adelaide, soţia regelui britanic William IV;
 fertilitatea câmpiilor din împrejurimi, accesul uşor la Murray şi prezenţa resurselor minerale în apropiere a contribuit la

creşterea oraşului;

 este o piaţă agricolă: grâu, lână, fructe, vin; centru industrial: componente pentru automobile, maşini, textile, produse
chimice;
 în 1962 a fost construită rafinăria de la Hallet Cove (sud de Adelaide), lângă Port Noarlunga;
 este conectat printr-o conductă de petrol cu Gidgealpa, din Cooper Basin;
 Universitate din 1874; 1081 000 loc (1996, aria metropolitană);

Perth
 se întinde în lungul estuarului râului Swan (19 km de gura râului);
 este al 4-lea oraş al Australiei; conţine 3/4 din populaţia Australiei de Vest;
 în 1829 apare prima colonie, luând numele de la localitatea de baştină a lui George Murray (secretar de stat al coloniei),
din Scoţia; devine oraş în 1856;
 puternic impuls odată cu descoperirea aurului la Coolgardie-Kalgoorlie;
 este un centru industrial major: industrie grea, vopseluri, cauciuc, tractoare, oţel, aluminiu, nichel, rafinarea petrolului;
 facilităţi de transport: portul Fremantle, cale ferată transcontinentală, aeroport internaţional;
 1,38 mil. loc (în 2000);

Brisbane
 capitală a statului Queensland; al treilea oraş al Australiei cu 750 mii loc (1,49 mil. loc.-aria metripolitană);
 locul este explorat pentru prima dată de John Oxley în 1823, iar în 1824 se înfiinţează aici o colonie penitenciară, care
funcţionează până în 1839, când funcţia penală este abandonată;
12
 primul nume a fost Edenglassie, schimbat în onoarea lui Sir Thomas Brisbane, guvernator al statului New South Weles;
 municipalitate din 1859, când devine şi capitală a statului Queensland;
 străzi largi şi numeroase parcuri, clădiri moderne;
 important nod de comunicaţii; canal pe care pătrund vase oceanice; are un vast hinterland, ce se întinde şi la vest de
munţi (în Darling Downs);
 funcţie portuară-se exportă: lână, piei, zahăr, produse lactate, cărbune;
 funcţie industrială - aria metropolitană cuprinde peste 1/2 din capacitatea industrială a statului: şantiere navale, rafinarea
petrolului, cauciuc, automobile, îngrăşăminte, textile, prod. alimentare;
 Universitate din 1909 (la St. Lucia);

Darwin
 capitală şi port pentru Teritoriul de Nord;
 este situat pe o peninsulă joasă, la nord-est de intrarea în port;
 portul său a fost fondat în 1839 de John Stokes şi a fost numit după naturalistul britanic Charles Darwin; locul unde se
află acum oraşul nu a fost folosit până în 1869 şi era cunoscut sub numele Palmelston până în 1901, când a fost rebotezat
după numele portului său; oraş din 1959;

 bază militară în al doilea război mondial, când a fost puternic bombardat de japonezi (1911);
 în 1974 este aproape distrus de un ciclon tropical (2/3 din rezidenţi sunt mutaţi), reconstruit apoi cu sprijin
guvernamental; acum este un oraş modern;
 centru industrial şi de transport (şosea spre Alice Springs, cale ferată spre Birdum, 509 km spre sud-est);
 peste 70 000 loc.;

Hobart
 oraş port, capitala statului Tasmania; localizat în sud-estul insulei, pe malul vestic al estuarului râului Derwent;
 este cel mai mare oraş sudic la Australiei (circa 180 000 loc);
 navigatorul britanic George Bass explorează estuarul în 1798 iar 5 ani mai târziu Philip Gidley King, guvernatorul Noii
Galii de Sud, pentru a preveni incursiunile franceze, stabileşte o aşezare aici (Risdon Cove); în 1804 aşezarea a fost
mutată pe actualul amplasament, modificându-se şi numele, în cinstea politicianului Robert Hobart;
 activitate de transport (port favorabil); activitate industrială: metalurgie neferoasă (Zn, Cu), textile, confecţii, maşini-
unelte, alimentară (fructe);
 Universitatea Tasmania (1890);
 Wrest Point Casino-primul casino din Australia; plaje (Bellerive);

Resursele minerale
 cele mai importante rezerve sunt localizate în Australia de Vest (fier, nichel, bauxită, diamante, aur, gaze naturale),
Queensland (bauxită, cărbune, plumb, zinc, argint, cupru), New Sout Wales (cărbune, plumb, zinc, argint) şi Victoria
(cărbune, hidrocarburi);
 rezerve de uraniu, minereu de fier, mangan, nichel, plumb şi zin, bauxită, rutil, ilmenit, zircon, monazit, metale
preţioase, argint, argilă, mică, sare, dolomită, fosfaţi, opal alb, opal negru, safire, topaz, diamante.
 cu excepţia aurului, care a generat în secolul 19 goana după aur, celelalte resurse de subsol au fost puse în valoare abia în
ultimele decenii;

13
ECONOMIA AUSTRALIEI
 Australia se înscrie în rândul statelor dezvoltate ale lumii: 416 mld.$ (cu o rată de creştere de 4,3 %), cu 22 mii $/loc;
 pe sectoare PIB-ul se prezintă astfel: servicii 71 %, industrie 26 % şi agricultură 3 %;
 forţa de muncă ocupată (8,9 mil. în dec. 1999) este repartizată astfel: servicii (73 %), industrie (22 %) şi agricultură (5
%);
 economia este marcată de valorificarea unor importante resurse de subsol, fiind una din principalele producătoare şi
exportatoare de minereuri de pe glob;
 industria s-a dezvoltat mai ales după 1950, într-un ritm rapid până în anii 70, după care a înregistrat o stagnare;
 dezvoltarea economică a Australiei în anii de după război a fost însoţită de o restructurare a întregii economii; dacă până
la al doilea război mondial Australia era o furnizoare de materii prime şi produse agricole, brusca ei izolare, precum şi
intrarea în război alături de puterile aliate, au constituit un puternic stimulent pentru dezvoltarea unei baze industrile mai
largi;
Industria energetică → cărbunele, → petrolul şi gazele naturale,→ hidroenergia. Industria metalurgică → minereul
de fier, siderurgia, bauxita, plumbul, zincul, cuprul, ind. textile, industria zahărului, etc.

Agricultura
 agricultura antrenează circa 5 % din populaţia activă, în scădere faţă de anul 1977 (6,6 %) şi reprezintă 3 % din PIB;
 valoarea producţiei agricole a crescut de patru ori în ultimii 30 ani, depăşind 25 md.$, dar veniturile din exporturi sunt în
raport cu evoluţia preţurilor pe piaţa mondială;
 prezintă mecanizare şi chimizare avansată; 21 070 km2 de terenuri irigate (1993) - în 1972 erau irigate doar 10 mii km2;
se irigă suprafeţe ocupate cu: păşuni, grâu, plante furajere, viţă-de-vie, livezi, trestie de zahăr, orez, bumbac etc.; există
importante resurse de ape arteziene, însă nu pot fi valorificate în întregime datorită mineralizării, fiind însă importante
pentru aprovizionarea cu apă a animalelor;
 este însă utilizată pentru irigaţii apa râurilor: Provincia Riverina, situată între râurile Murray şi Murrumbidgee, constituie
cea mai vastă şi mai reprezentativă regiune irigată a Australiei, aici practicându-se o agricultură intensivă complexă
(cereale, pomicultură, viticultură, cr. animalelor);
 strânsă dependenţă faţă de exporturi (în 1970 2/3 din producţia agricolă a fost exportată);
 modul de utilizare al terenurilor (1998): păşuni şi fâneţe (54 %), arabil, vii şi livezi (6 %), păduri (19 %), alte terenuri (21
%);
 o bună parte din terenurile cultivate sunt utilizate în scopul creşterii ovinelor şi bovinelor (plante furajere);
 balanţa agricolă este puternic excedentară, Australia fiind una din principalele ţări exportatoare de produse agricole din
lume;
 zootehnia, cultura plantelor, culturile industriale, pomicultura, viticultura,

Transporturle
 căile ferate → 33 819 km, din care 2540 km electrificate; nu există altă ţară cu o reţea feroviară mai diversificată, care
nu are nici o logică şi care creează dificultăţi transportului; ea are ecartament larg (3719 km), îngust (14 506 km) şi
normal (15 422 km); construcţia căilor ferate a început în a doua jumătate a secolului XIX, când statele australiene erau
încă independente drept urmare fiecare stat şi-a ales un ecartament propriu pentru calea sa ferată (transporturile feroviare
necesitând transbordări); în New South Wales ecartamentul are distanţă normală (1435 mm), în Victoria ecartamentul
este printre cele mai mari din lume (1600 mm), în Queensland se foloseşte ecartamentul de 1066 mm, iar în Australia de
Sud s-a construit cea mai îngustă cale ferată (762 mm); primul tren tras de o locomotivă cu aburi a parcurs ruta
Melbourne-Sandridge în 1854, la aproape trei decenii după inauguraea primei căi ferate în Anglia; linia ferată normală
Sydney-Melbourne datează abia din 1962; tot ecartament normal are şi calea ferată transaustraliană Perth-Kalgoorlie-
Port Pirie-Adelaide, prelungită în 1969 până la Sydney; nici o cale ferată nu străbate continentul de la sud la nord,
remarcându-se totuşi calea ferată Adelaide-Alice Springs; rolul principal al căilor ferate constă în transportul materiilor
prime spre centrele de prelucrare sau spre porturi;
 căile rutiere → 913 000 km, din care 353 331 pavate; este cel mai bine dezvoltat sector; ex. Darwin - Alice Springs,
Perth-Adelaide (paralelă cu linia ferată), Melbourne-Sydney-Brisbane;
 transportul prin conducte → conducte de petrol (2500 km), de produse petroliere (500 km), de gaze naturale (5600
km);
 transporturile aeriene → 408 aeroporturi: Kingsford Smith (Sydney), Melbourne, Brisbane, Fairbairn (Canberra),
Perth; aviaţia s-a dezvoltat de timpuriu şi asigură rapid legătura cu aşezările îndepărtate;

14
 transporturile maritime → au jucat dintotdeauna un rol important în istoria Australiei; primul vas cu aburi a intrat într-
un port australian în 1852, iar în 1976 Australian National Line a pus în funcţie primul mineralier de 120 000 t, pentru
transportul minereului de fier în Japonia; porturi: Sydney, Melbourne, Brisbane, Fremantle, Newcastle, Port Kembla;
porturi specializate: Port Hedland, Dampier, Whyalla (minereuri), Gladstone (cărbune, bauxită, alumină);

15