Anna karenina

 
 
               Romanul lui Lev Tolstoi, “Anna Karenina”, este unanim recunoscut ca fiind
unul din piscurile cele mai inalte ale artei literare. Totodata este si romanul cel mai
« clasic » nu numai in literatura rusa ci si in litertura universala intrucat, cum observa la
timpul sau si Ibraileanu, « nici un roman din literatura universala nu intruneste atat de
multe si variate insusiri ». Urmeaza o veritabila explozie de superlative, care ne da o idee
despre ceea ce considera criticul roman ca trebuind sa fie un roman perfect :
       « Observatia profunda si amanuntita, delicatetea analizei, colosala putere de
evocare a vietii, adancimea conceptiei asupra lumii, atitudinea inalta omeneasca fata cu
subiectul, interesul captivant datorit complicatiilor sufletesti si nu ‘ intrigii ‘ – iata atatea
calitati care fac din romanul lui Tolstoi capodopera geniului ».
             Totusi, e ciudat poate, dar marturiile contemporanilor atesta ca Tolstoi lucra la
‘Anna Karenina’ cam in sila, indoindu-se mereu de reusita. Se pare ca scriitorului nu-i
reusea mai ales reconstituirea atmosferei. Tolstoi persevera totusi, rezistand ispitei de a se
lasa capturat de alte inspiratii.
              Eroina principala, initial « Tatiana Stavrovici »,viitoarea Anna Karenina, a
pornit de la un personaj prin excelenta negativ, nici prea frumoasa, ci doar atragatoare,
dar vulgara, superficiala, cocheta ; ea devenea adultera fara prea multe framantari
sufletesti, mai degraba din perversitate decat din pasiune. In ce masura chipul definitiv
difera de aceasta prima « aparitie » ne-o arata chiar paginile romanului, incepand cu
portretul fizic. Literalmente ramai cu impresia ca Tolstoi a mobilizat parca intreaga
maiestrie pentru a sugera inca de la « intrare » cat de frumoasa e eroina lui in sensul cel
mai deplin al cuvantului. Frumusetea Annei devina un veritabil leit-motiv al intregii
actiuni. Totodata Anna e si un om superior, e purtatoare a unei sume de calitati, care o
singularizeaza parca in raport cu grupul personajelor inconjuratoare. Dupa cum observa
un exeget, chiar din primele capitole, inca in partea pe care am putea-o considera cxa fiind
expozitiunea romanului, « este data inaltimea de unde anna va cobori apoi ».
                 Anticipand, vom semnala inca un amanunt. Este indeobste cunoscut ca
romanul « Anna Karenina », asa cum il cunoastem astazi, are o compozitie, am spune,
bipolara, materialul epic organizandu-se in jurul a doua personaje principale : Anna
Karenina si Konstantin Levin.
                  Acesta din urma e de asemenea un personaj superior, in mod evident
simpatizat de autor. Mai mult, exegetii sunt de acord ca destinul lui Levin contine si laturi
autobiografice. Potrivit din anumite unghiuri, personajul apare ca un alter-ego al
autorului. E posibil ca tocmai de aceea Levin sa nu faca parte din anturajul Annei e inca
un tur de forta al maestrului, insa cele doua personaje se intalnesc abia spre sfarsitul
actiunii- cap. X  al celei de-a VII-a parti- cu cateva zile inainte de sinuciderea Annei. E o
situatie la care s-a putut ajunge de asemenea doar in urma unei serii de modificari
structurale in compozitia epica, desfasurarea actiunii, sistemul de personaje.
                    In primele redactari, vinovatia Annei( sau a Tatianei) se evidentiaza si prin
confruntarea cu caracterele superioare ale celorlalti protagonisti implicati in drama. Sotul
femeii necredincioase, desi om in varsta, aparea totusi ca un barbat aproape ideal.
                    Om dintr-o bucata, nobil si sincer era si viitorul Vronski.
 Spune undeva Ibraileanu ca « romanul lui Tolstoi merge amplu, maret, purtand cu el
sute de fiinte- ca o mica planeta- cu viata lor diversa, cu trecutul si viitorul lor. »
caracterizarea e, dupa parerea noastra, extrem de subtila, susceptibila de a ne familiariza
cu specificul realismului tolstoian.
                      Valoarea estetica, sociala si ideologica a romanului “Anna Karenina”
poate fi relevata din mai multe puncte de vedere. Explicabil, de la inceput chiar, atentia
multor cercetatori a fost atrasa de problematica operei. Schematizand, am putea grupa
punctele de vedere in jurul a trei aspecte : fresca sociala, destinul annei si destinul lui
Levin.
                     La aparitia romanului, critica democratica rusa i-a dat in ansamblu o
apreciere nefavorabila.
                     O alta apreciere a dat romanului “Anna Karenina” Dostoevski in “jurnalul
unui scriitor”. Chiar inainte de a-si publica articolul, el sustinea intr-o scrisoare ca lectura
romanului l-a intarit in convingerea ca un scriitor artist, in afara poeziei, trebuie sa
cunoasca amanuntit realitatea pe care o zugraveste :
“ Dupa parerea mea, la noi exceleaza in acest sens contele Lev Tolstoi…”
                     Dostoevski a vazut in roman in special imbinarea elementului national cu
cel universal, considerandu-l “un cuvant rus” adresat intregii umanitati si neavand egal in
literatura timpului . Punctul de vedere al unui artist rus « asupra vinovatiei si crimei »
fiind afirmat in acelasi timp printr-o « uriasa explorare psihologica a sufletului omenesc, cu
o teribila adancime si forta, cu un realism inca necunoscut al reprezentarii artistice » .
Paradoxal, Dostoevski extragea din aceasta caracterizare noi argumente de folosit in
polemicalui cu socialistii . Peste reliefarea valorii artistice, insa, nu se poate trece.
                   Ca romanul contine si elemente de satira, ca se constituie si ca o violenta
critica a inaltelor cercuri aristocratice, precum si a varfurilor birocratice ale statului, de
asemenea a fost observat aproape de la cele dintai comentarii.
                    Scoala critica sociologica in special a excelat in reliefarea acestor
aspecte.unora li s-a parut chiar ca astfel, Tolstoi, o absolva pe Anna de raspundere pentru
destramarea familiei. Iar in deceniile ulterioare, cercetarea arhivelor, indiscutabil a
contribuit la consolidarea acestei interpretari.
S-a vazut cum, de la o redactare la alta, Tolstoi ingrosa antiteza dintre puritatea
sufleteasca a eroinei principale si fatarnicia celor care o condamna. Dar persista
intrebarea : de ce atunci n-a renuntat Tolstoi la motto-ul biblic : ‘a mea este razbunarea,
eu voi rasplati ?’
                       Mult timp in literatura de specialitate s-a considerat ca fiind valabil
raspunsul dat de criticul  ‘M.S.Gromeka’ intr-un articol citit si aprobat inainte de a fi
publicat de Tolstoi insusi.
In rezumat, criticul sustinea ca vinovatia societatii nu anuleaza vinovatia Annei,
intrucat casatoria « e o institutie sacra si ca atare orice gest care atenteaza la temeinicia ei
trebuie sa fie condamnat ».
                       Mai tarziu a capatat o oarecare raspandire punctul de vedere potrivit
caruia motto-ul l-ar prezenta doar pe ganditorul tolstoi, dar ca in roman artistul il biruie
pe filosoful moralist.
                       O solutie originala a fost propusa de  B.Meichenbaum, care extrage sensul
condamnarii din antiteza dintre cele doua cupluri : Anna-Vronski ; Levin-Kitty. In timp ce
acesta din urma tinde catre o viata deplina, si Anna si Vronski actioneaza ca manati de o
pasiune oarba, incompatibila cu moralitatea umana asa cum o intelegea Tolstoi. […]
                      In substanta ei, credinta lui Tolstoi nu prea avea nimic in comun cu
dogmele bisericii crestine. Nu intamplator prea-sfantul sinod preavoslavnic rusesc l-a
excomunicat. Dar sa nu uitam totusi ca enumerand “flagrantele contradictii” din opera lui
Tolstoi ,Lenin conchidea: « pe de o parte realismul cel mai lucid, smulgerea tuturor
mastilor;pe de alta parte, propovaduirea unuia din cele mai marsave lucruri din cate exista
pe pamant si anume : religia, tendinta de a pune in locul popilor din oficiu popi din
convingere, adica cultivarea clericarismului celui mai rafinat si de aceea deosebit de
odios ».[…]
                       In partea intai, cu exceptia a patru scurte digresiuni, materialul actiunii se
alcatuieste din intamplarile prin care trec personajele in decurs de cinci zile.
          Prima zi- « tulburarea din casa Oblonski », sosirea lui Levin si serata din casa
Scerbatki, a doua zi- sosirea Annei, apoi balul, plecarea, noaptea in tren si reintoarcerea la
Petersburg. Partea a doua e ceva mai numeroasa, cuprinde digresiuni mai numeroase, dar
si aici actiunea ar putea fi impartita in opt zile. Si asa mai departe. Ziua petrecuta de
Karenina la Moscova, in compania lui Stiva Oblonski se intinde pe sapte capitole, casatoria
lui Levin(partea a cincea) pe cinci ; o zi a Annei la Petersburg, incluzand revederea cu
copilul, iar apoi ”scandalul” de la teatru (tot partea a cincea) pe sase. In partea a sasea,
evenimentele a trei zile, inclusiv vanatoarea si izgonirea lui Veslovski, se intind pe un spatiu
de 1 capitole, iar in partea a saptea, “ziua” lui Levin din ajunul nasterii copilului – pe zece.
Toata partea a saptea, ca si partea intai, se consuma in cinci zile, iar toata partea a opta, cu
exceptia a trei capitole in care sunt reconstituite retrospectiv framantarile sufletesti ale lui
Levin, e de fapt, povestirea evenimentelor unei singure zile.
                In volumul sau monografic, V. Sklovski, intituleaza unul din capitole “de ce
romanul Anna Karenina nu este un roman de familie” si-si sprijina argumentarea pe
constatarea ca activitatea gospodareasca a lui Lenin nu este un detaliu ci “dezvaluie
temelia romanului”. Sklovski descopera in aceasta imprejurare chiar un fel de consonanta
cu o observatie a lui Engels, care, vorbind despre Fourier, mentiona intr-o nota ca “tot la el
gasim si conceptia profunda ca in toate societatile defectuase, sfasiate de antagonisme,
familiile izolate constituie unitati economice.”
                 Un alt exeget rus considera ca “Anna Karenina” este o “grandioasa epopee
psihologica”.in acelasi timp, nimeni nu va contesta ca “Anna Karenina” reprezinta si o
fresca sociala de o uimitoare plasticitate.[...]
                   Anna e comparata cu emma Bovary a lui Flaubert, intrucat “sufera de
idealism, sau mai exact este romantioasa, vrea imposibilul, barbatul ideal, ba inca si mai
mult, un barbat dedicat cu totul dragostei precum ea”.[...]
                   De buna seama, cand descoperim azi prin text si dincolo de text doctrina
tolstoiana, ne incearca o anumita nedumerire. Pentru noi, marxistii, originile sociale ale
relatiilor dintre oameni sunt si vor fi esentiale. Viata e un dat, care trebuie sa fie acceptat
asa cum este. Nu viata trebuie sa fie adaptata la nevoile omului, ci omul e dator sa se
adapteze cerintelor ei.
                    Lui Tolstoi i s-a parut ca prin destinul lui Levin a dat intemeierea necesara
acestei convingeri, a gasit calea restabilirii echilibrului intre ideal si realitate –
conformarea la principiul binelui.
                      Caracterul utopic al unei asemenea “iesiri” este pentru noi azi, evident. Dar
dincolo de aceasta neracordare doctrinala, tabloul maret al strafundurilor existentiale
impune. Tolstoi e parintele recunoscu al literaturii secolului  XX, al unei literaturi profund
ostile oricarei conventionalizari constrangatoare. Principiul binelui nu poate fi extras din
speculatii asupra divinitatii. El este al vietii. El nu poate fi descoperit decat prin viata.
Framantarea pentru sensul vietii are rost numai pentru omul care crede ca acest sens
exista. Sensul nu poate fi inventat, ci trebuie descoperit.
                   
 
                       “Fara indoiala ca nici un roman din literatura universala nu intruneste
atat de multe si variate insusiri ca ‘Anna Karenina’. Observatia profunda si amanuntita,
delicatetea analizei, colosala putere de evocare a vietii,  atitudinea inalt omeneasca fata cu
subiectul, interesul captivant datorit complicatiilor sufletesti si nu “intrigei”, naturalul si
spontaneitatea expunerii, maretia constructiei – iata atatea calitati care fac din romanul lui
Tolstoi capodopera geniului.”
                                                                                              Garabet Ibraileanu