Você está na página 1de 12

Universitatea Transilvania Brasov

Facultatea de Alimentatie si Turism

Amenajarea turistica a litoralului


~Mangalia~

Prof. Coord.:
Prof. dr. ing. Florea M. Grupa: 16284 IMIT
2010
Cuprins:

I.Introducere
1.Amenajarea turistica a litoralului
2.Localizare Mangalia
3.Istoric

II.Potentialul turistic
1.Atractii turistice

III.Infrastructura
1.Infrastructura turistica
2.Infrastructura de agrement

IV.Programe si proiecte de amenajare


1.Centrul de dezvoltare a turismului transfrontalier Romania - Bulgaria
2.Mangalia - turism balnear si de agrement
3.Portul turistic – Mangalia
4.Reabilitare si ecologizare lacuri Neptun

V.Bibliografie

2
I. Introducere
1.Amenajarea turistica a litoralului
Amenajarea turistică a teritoriului este parte integrantă a amenajării teritoriului unei
ţări. Este un proces dinamic şi complex de amenajare ştiinţifică a spaţiului turistic cu
luarea în considerare a relaţiei mediu colectivităţi umane, precum şi factorii care
influenţează aceste relaţii.
Scopul amenajării teritoriului este punerea în valoare a resurselor regionale,
îmbunătăţirea cadrului de viaţă şi a condiţiilor de existenţă ale locuitorilor, având în
vedere atenuarea disparităţilor regionale ale dezvoltării economice şi sociale prin
organizarea mediului înconjurător şi orientarea optimă a echipamentelor şi activităţilor.
Litoralul este definit ca zona de contact dintre elementele terestre si hidrologice. Este
mediu fragil aflat in permanenta transformare si deci permanent supus proceselor care
duc la deteriorarea echilibrului.
2.Localizare Mangalia
Al doilea oras al litoralului, Mangalia este o asezare de aceeasi varsta cu Tomisul,
fiind in trecut o colonie antica intemeiata de greci care purta numele de Callatis (de la
raul Calles din Asia Mica). Numele de azi al statiunii, Mangalia, vine de la Pangalia, care
in greaca bizantina insemna “cea mai frumoasa”.
Oras - port maritim,cu o populatie de peste 40.000 de locuitori,edificat in zona
litoralului maritim apartinand Podisului Dobrogei de Sud,la nord de limanul fluvio -
maritim Mangalia.Altitudinal,orasul este cuprins intre 0,5 m in S-SE si 30 m in NV.
3.Istoric
Localitatea este menţionată sub numele de Pangalla sau Pancalia în portulanele
genoveze din secolul al XIII-lea. Forma „Mangalia” apare prima dată în anul 1593.
Asemănarea cu denumiri tătăreşti din Bugeac (Coştangalia, Şamangalia, Gioltaigalia) şi
prezenţa, de multe veacuri, a unei importante comunităţi de Tătari în oraş, atestă originea
tătărească a denumirii. Anterior secolului al al XIII-lea, localitatea apare sub numele antic
de Callatis (Callata în portulanele genoveze, uneori între paranteze sub Pangalla sau
Pancalia).
Callatis a fost o colonie a cetăţii greceşti Heraclea Pontica (azi Ereğli în Turcia) din
secolul al VI-lea înaintea erei noastre. Portul şi jumatate din oraşul din Antichitate sunt
acum submerse. În ciuda inevitabilelor războaie şi schimbări de stăpâni, oraşul a
prosperat timp de 1200 de ani, uneori liber, alte ori sub stăpânirile succesive ale Perşilor,
ale Macedonenilor, ale Dacilor, şi ale Romanilor, deveniţi Bizantini prin creştinare
(timpurie aici, cum o dovedesc cercetările arheologice, începute în 1915 de Vasile
Pârvan). Cetatea, însă, dispare ca atare odată cu năvălirea popoarelor migratoare din
secolele VIII şi IX, fiind înlocuită cu o simplă aşezare de pescari.
Este parţial reclădită în secolul XI odată cu reintrarea Dobrogei sub stăpânirea bizantină,
dar dispare din nou în 1225, arsă de data aceasta de Tătari, care stabilesc aici o tabără,
cresc cai şi oi, şi sunt stăpânii unui mic grup de pescari greci care pescuiesc pentru ei
(după cronicarul Geoffroy de Villehardouin, el însuşi relatând instrucţii navale genoveze,
limanul Mangaliei fiind pentru aceştia un adăpost). Se pare că nici regatul Valaho-Bulgar,
nici despotatul Dobrogei, nici domnia lui Mircea cel Bătrân, nici lunga stăpânire

3
turcească nu au schimbat această situaţie, adăugându-se doar un grup de Lipoveni în
secolul al XVIII-lea.
Situaţia însă se schimbă odată cu alipirea Dobrogei la România în 1878. Mangalia
devine un port modern (al doilea port maritim după Constanţa) cu vre-o 3000 de locuitori
permanenţi în 1938, dar care devin peste 10.000 vara, oraşul crescând rapid mulţumită
plajei de la Tatlageac-Comorova, ce se întinde pe mai mulţi kilometri între capurile
Schitu şi Baglaru (azi Aurora). Mangalia a fost portul de ataş al primului submarin
românesc "Delfinul".
După Al Doilea Război Mondial, oraşul devine zonă militară de frontieră şi turismul
periclitează câţiva ani. În 1954 este din nou deschis tuturor, iar începând cu 1962 oraşul
intră în atenţia guvernului pentru a deveni un important centru turistic: între pădurea
Comorova şi mare sunt edificate staţiunile climaterice şi de destindere Jupiter, Olimp,
Neptun, Saturn, Venus şi Aurora, iar vechiul şi pitorescul oraş, tipic dobrogean, este în
mare parte distrus pentru a lăsa loc unor construcţii moderne, dar într-un stil funcţional ce
se poate găsi oriunde în lume.

II. Potentialul turistic


Statiunea balneoclimaterica este favorizata de conditiile climatice (media anuala a
temperaturii este de 11,2o C,a lunii iulie de 26-28o C,iar precipitatiile medii anuale au
valori de 377 mm) si de prezenta Lacului Mangalia ( separat initial de mare,acum un golf
al acesteia printr-o deschidere antropica efectuata in 1953; 261 ha suprafara,9,5 km
lungime, 0,8 km latime,13 m adancime maxima),in nordul caruia sunt bogate izvoare de
apa mezotermale (26 - 28oC),sulfuroase.
Mangalia are o plaja cu forma usor circulara intinzandu-se intre digul de nord al
Portului comercial Mangalia si plaja Saturn cu care comunica printr-o scurta portiune
neamenajata , in partea de nord a orasului. In partea centrala plaja are circa 120 m latime
si este marginita de o faleza inalta folosita ca loc de promenada in serile calde de vara de
turisti. Accesul pe plaja se face de regula pe scarile care coboara pe plaja chiar din zona
centrala a orasului.

Atractii turistice
Portul turistic:
Portul Turistic Mangalia este singurul port turistic la Marea Neagră amenajat cu
fonduri europene nerambursabile destinat ambarcațiunilor de agrement, la standarde
tehnice și de calitate europene care îi vor permite includerea în cele mai prestigioase
rețele de porturi turistice mediteraneene și la Marea Neagră.
Unul dintre proiectele de mare anvergură
implementate la Mangalia a fost realizarea
Portului turistic si de agrement. Accesul direct de
pe chei, legatura directă cu orașul, poziționarea
într-un spațiu ferit de vânturi puternice și furtuni,
zona întinsă potrivită pentru sporturile nautice,
toate aceste trăsături transformă Mangalia într-un
al doilea Monte Carlo și unul dintre cele mai mari
porturi turistice din zona Mării Negre.

4
Turismul nautic capătă un caracter intern, dar și internațional, incluzând Portul Turistic
Mangalia într-un circuit al Mării Negre. Se are în vedere, de exemplu, traseul Istanbul-
Varna-Mangalia-Odessa-Yalta, ce poate fi realizat printr-o navigație costieră. Acest gen
de circuit se poate extinde, incluzând și alte localități – porturi turistice- de pe țărmul
Mării Negre
Creșterea capacității de acostare a portului va permite, cu siguranță, includerea
Municipiului Mangalia în circuitul turismului nautic al Mării Negre prin organizarea unei
game mai largi de activități sportive și de o mai mare amploare, precum regatele.
În același timp, Portul Turistic Mangalia poate fi o bază pentru navele turistice
costiere care vor naviga în lungul litoralului românesc, cu escale la Neptun, Costineşti,
Eforie, Constanţa, Mamaia sau Midia.
Datorită amplasării sale, Portul Turistic Mangalia oferă condiţiile ideale pentru
staţionarea şi întreţinerea ambarcaţiunilor pe timp de iarnă şi chiar utilizarea acestora pe
Lacul Mangalia în perioadele în care Marea Neagră este impracticabilă datorită
condiţiilor meteorologice.

Muzeul de arheologie Callatis


Primele cercetări de arheologie la Mangalia au fost întreprinse de către C. Butculescu,
urmat de inginerul topometru Pamfil Polonic, care a lucrat sub îndrumarea lui Grigore
Tocilescu.
La toate lucrările pentru fundaţii de construcţii la Mangalia se descopereau urme ale
trecutului foarte îndepărtat al oraşului. Cel care a sesizat pentru prima oară distrugerile
aduse patrimoniului istoric al localităţii a fost însuşi „părintele arheologiei româneşti”,
Vasile Pârvan. Marele istoric român a demarat primele cercetări arheologice în Dobrogea
(Histria, Ulmetum, Tomis şi Callatis) în
anii 1915-1920 şi a aplicat primele măsuri
practice de ordin muzeologic la Mangalia.
Intrarea în clădirea muzeului este
realizată în stilul de construcţie al anticilor
greci, imitând clădirile specifice
civilizaţiei elene. Expoziţia permanentă
constă în obiecte de epocă greacă, romană,
romano-bizantină, dar şi produse ale
civilizaţiei geto-dacilor din localitatea
vecină Mangaliei, Albeşti.

Muzeul Marinei
În august 2004, într-o clădire a cazarmei dezafectate au început lucrările de reparaţii şi
de organizare a instituţiei muzeale. Conceput ca un muzeu al tehnicii navale, el
evidenţiază aspecte din activitatea portului militar Mangalia în perioada 1952-2000.
Muzeul Marinei Mangalia pune la dispoziţia vizitatorului o impresionantă colecţie de
tehnică de navigaţie şi obiecte de patrimoniu, care redau fidel istoria recentă a Marinei
militare, pe parcursul a două moderne spaţii expoziţionale şi a unei biblioteci tematice.
În cadrul expoziţiei se găsesc obiecte aparţinând colecţiilor de arme sub apă, prezentate în
detaliu, secţiuni ale unor torpile ce au fost în dotarea trupelor marinei Garnizoanei
Mangalia. În curtea din faţa clădirii muzeale sunt expuse piese dintr-o impresionantă

5
colecţie de artilerie navală şi antiaeriană, dominată de masivul tun de 130 mm, care a
aparţinut artileriei de coastă.

Complexul funerar de la “Movila Documaci”

În vara anului 1993 a fost iniţiată de către Muzeul de Arheologie „Callatis” Mangalia o
săpătură arheologică de salvare la unul din cei mai importanţi tumuli din zonă, cunoscut
sub numele de Movila Documaci. A fost descoperit un complex funerar de mari
dimensiuni, alcătuit dintr-un mormânt de mari dimensiuni orientat E-V şi o construcţie de
formă rectangulară probabil un soclu al altui monument funerar, construit ulterior
mormântului, ambele realizate din blocuri masive de calcar.
Pe pereţii mormântului au fost realizate sgrafitto-uri cu reprezentări antropomorfe,
zoomorfe, precum şi pentagrame şi reprezentări de nave. Aceste sgrafitto-uri îşi găsesc
analogii la monumentele rupestre de la Basarabi, cariera de la Aliman, complexul dintre
Dumbrăveni şi Olteni şi la monumentele medievale timpurii din Bulgaria. Concluzia este
că aceste desene au fost realizate de populaţia care a folosit acest mormânt pentru locuire
în secolele X-XII.

Geamia “Esmahan Sultan”


Moscheea a fost construită în anul 1525 de fiica sultanului Selim al II-lea(1566-1575).
La construcţia moscheii s-a folosit piatră luată din zidurile cetăţi Callatis. Fantâna rituală,
aflată în curtea geamiei, a fost construită cu piatră provenită dintr-un vechi mormânt
roman.
În prezent geamia poate fi vizitată de turişti şi locuitorii oraşului, iar hogea Halil Ismet
de la Esmahan Sultan le prezintă acestora istoria lăcaşului de cult.
În anul 2008 au avut loc lucrări de refacere din temelii a moscheii. Acoperişul a fost
decopertat spre a fi înlocuit cu unul nou. În interior s-a refăcut tencuiala iar minaretul,
care era foarte înclinat, a fost adus la starea iniţială. S-a refăcut şi fântâna din curte, ce
fusese astupată în 1959, iar apa va fi folosită din nou pentru ritualul spălării morţilor.

Mormantul crestin cu psalmi


Acest mormânt a fost descoperit în marea necropolă a cetăţii Callatis databilă în epoca
romano-bizantină şi aparţine categoriei de morminte de tip hypogeu răspândite în întregul
Imperiu Roman. Mormântul se află la – 1,20 m faţă de actualul nivel de călcare, accesul
în camera funerară făcându-se prin dromos , ce are tavanul boltit, acoperit cu plăci de
calcar şi cinci trepte din blocuri de calcar fasonate.
Pe tencuiala camerei funerare au fost pictate două inscripţii cu caracter creştin, citate
din Psalmi: „Doamne, Ajutorul meu şi Izbăvitorul (Mântuitorul) meu” şi „Nu mă voi
teme de rele, pentru că Tu cu mine eşti, Doamne!”. Ambele inscripţii descoperite în
mormântul creştin de la Callatis, sunt citate din Psalmi, cee ce, în mod sigur, constituie o
raritate pentru monumentele din perioada creştinismului timpuriu.

Mormantul cu papirus
Cu ocazia nivelării a doi tumuli pentru construirea stadionului din Mangalia, s-a
descoperit un ring de piatră ecarisată, cu un diametru de 13 m, iar în mijlocul acestuia un
sarcofag datând din secolele IV-III î.Ch. Pe unul dintre capacele sarcofagului au fost

6
găsite două coroane de frunze de lauri din bronz aurit, dovedind că cel care fusese depus
în sarcofag era cetăţean de vază al Callatisului. Printre resturile scheletului mâinilor a
apărut un papirus, apreciat ca o piesă deosebit de rară, unică în Europa de Sud-Est la acel
moment. Papirusul era scris cu caractere epigrafice, cu o cerneală de culoare maron şi
putea fi un talisman pentru viaţa de apoi sau o lucrare artistică aparţinând defunctului.
Papirusul a fost preluat de cercetători din fosta U.R.S.S. şi dus la Moscova pentru a fi
descifrat, dar nu a mai fost înapoiat României, pe motivul deteriorării lui.
Mormântul poate fi vizitat în incinta Muzeului de Arheologie „Callatis” Mangalia, sub
forma sa tumulară. S-a păstrat şi ringul din piatră pentru a reda cât mai fidel construcţia.

Pestera Movile
Lângă Mangalia se află cea mai vestită peşteră din lume: Peştera Movile. Abia
descoperită în 1986, într-un puţ minier, peştera nu părea să prezinte caracteristici
deosebite. Avea doar o galerie, lungă de 200 m, scundă şi nespectaculoasă.
Primii exploratori au găsit în capătul peşterii un mic lac cu apă termală sulfuroasă. Prin
explorarea lacului cu scafandru autonom, membrii echipei GESS au mai găsit câteva
încăperi mici, parţial inundate, cu numeroase
vieţuitoare nevertebrate: viermi, melci, gândaci,
scorpioni, izopode, lipitori, miriapode.
Realizând importanţa ştiinţifică deosebită, pe baza
referatelor de specialitate întocmite de speologi,
Primăria Municipiului Mangalia a declarat Peştera
Movile rezervaţie speologică. Intrarea a fost închisă
cu o poartă masivă de beton armat pentru a izola
mediul interior de influenţele climatice şi biologice de
la suprafaţă.
Peştera nu poate fi vizitată decât de specialişti, în
echipe de 2-3 persoane, iar durata unei vizite nu
trebuie să depăşească două ore. (p.24) Cea mai
comodă şi instructivă formă de „vizitare” este
vizionarea filmelor documentare existente la sediul
GESS Mangalia.

Pestera Limanu
Aflată nu departe de bătrânul Callatis, într-un loc unde s-au întâlnit de mii de ani
drumurile pescarilor cu ale corăbierilor, contrabandiştilor şi neguţătorilor, Peştera
Limanu a căpătat un nimb de legendă. A fost refugiu în timpul unor atacuri, ascunzătoare
pentru hoţi, casă pentru pribegi, loc secret de practicare a unor ritualuri religioase, încă
din neolitic, trecând prin antichitatea dacică, grecească, daco-romană, epoca medievală.
Faima de „peşteră cu comori” s-a răspândit cu uşurinţă.
În afară de valoarea istorică, Peştera Limanu prezintă şi o deosebită importanţă
speologică. Ea este o peşteră freatică dezvoltată în calcare stratificate orizontal.
Peştera Limanu este complet lipsită de podoaba stalactitelor şi stalagmitelor, care dau
farmec altor peşteri. Acest fapt se explică prin absenţa infiltraţiilor de apă de la suprafaţă.

Peştera este interesantă din punct de vedere biospeologic. Există o faună de nevertebrate

7
bogată a cărei principală sursă de hrană o constituie acumulările de guano de la coloniile
de lilieci care se adăpostesc în peşteră mai ales iarna.

Padurea Comorova
La sfârşitul secolului al XIX-lea în zona Pădurii Comorova de astăzi era un cătun cu
acelaşi nume. Populaţia lui era formată din 4 familii, numărând 14 suflete, tuci şi bulgari
pescari. Lacul Comorova avea o suprafaţă de 60 ha şi era acoperit de stuf.
Între anii 1903-1906 au fost însămânţate la Comorova peste 5 ha de teren cu mai mult de
un milion de puieţi de salcâmi, glădiţă, frasin, dud, caişi, castani, pruni, oţetari şi stejari.
În prezent, Pădurea Comorova ascunde o faună de invidiat şi este locul preferat de
campare pentru localnici şi turişti. În mijlocul vegetaţiei luxuriante, s-au ridicat în ultimii
ani vile de lux, înconjurate de brazi. Răcoarea lor, mirosul specific pădurilor de răşinoase
te duce cu gândul la munte, dar la doar 4 km ai o plajă fierbinte, Plaja Neptun.

Rezervatia Hagieni
Localizată pe partea stângă a şoselei Mangalia-Albeşti, Pădurea Hagieni reprezintă
una dintre cele mai valoroase piese ale patrimoniului natural dobrogean. Rezervaţia
uimeşte prin diversitatea peisajului, atât de diferit de cel litoral aflat la numai câţiva
kilometri distanţă şi prin rarităţile faunistice care şi-au găsit refugiul în această insulă de
vegetaţie înconjurată acum de culturi agricole. Puteţi găsi aici bălţi cu vegetaţie acvatică
şi palustră, stepe pietroase aflate în plin soare, coaste şi râpe de calcar, pâlcuri de arbuşti
spinoşi, luminişuri cu vegetaţie de stepă şi păduri umbroase de diferite esenţe,
predominantă fiind o pădure naturală de tip submediteranean.

Lacul Mangalia
Între mlaştina Mangalia şi Saturn se află o porţiune de plajă lată şi primitoare. La vest,
în imediata sa vecinătate se întinde o vastă oglindă de apă, cu numeroase cordoane şi
insule de stuf. Este Mlaştina Mangalia care, după amenajarea şi dragarea sa, a devenit
Lacul Mangalia. Lacul este foarte accesibil, fiind flancat spre vest de şoseaua Mangalia-
Constanţa, iar spre est de drumul asfaltat ce face legătura dintre Mangalia şi Saturn, iar
suprafaţa ei de 99 ha face din ea un obiectiv important şi vizibil din orice direcţie.
O plimbare cu barca vara pe mlaştină prilejuieşte întâlniri cu chire, egrete, lebede şi
alte câteva specii de păsări, cu broaşte ţestoase de apă (Emys orbicularis) dar şi cu
banalele broaşte orăcăitoare şi numeroţi şerpi de apă.
Pe timpul anotimpului rece mlaştina constituie adăpost pentru multe specii de păsări
care preferă mediul deltaic: lişiţe, pelicani, raţe, gâşte sălbatice, cormorani, lebede.
Pe fundul mlaştinii sunt mai multe puţuri adânci (cel mai adânc are 18 m, în timp ce
apa de lângă el măsoară doar 1-2 m adâncime) ale izvoarelor de apă termală şi sulfuroasă.
S-au semnalat aproximativ 25 de astfel de puţuri, cu un debit estimat de 250 litri/secundă,
care conţin bule de metan, hidrogen sulfurat şi au o temperatură de circa 25 grade
Celsius.

Alte atractii turistice: herghelia din Mangalia, edificiul bizantin, monumentul eroilor,
biserica Sf. Mina.

8
III. Infrastructura
1.Infrastructura turistica
• Spatii de cazare:
In orasul Mangalia exista cateva hoteluri care dateaza de multi ani si exista numeroase
posibilitati de cazare la cetatenii particulari in apartamente inchiriate in regim hotelier , in
cele cateva vile si in casele din diferitele cartiere ale orasului.Ca si in alte statiuni ale
litoralului nu sunt Hoteluri noi , dar sunt renovate cateva din cele existente cum ar fi
Hotel President clasificat la 4 stele si Hotel Corsa pe faleza
Hoteluri 4 stele: Hotel President ****
Hoteluri 3 stele: Hotel Corsa*** (fostul Orion ) , Hotel Mangalia ***, Pensiunea Casa
Blu***
Hoteluri 2 stele:Hotel Astra**,Hotel Zenit **, Pensiunea Fonzi,
Imobiliare in regim hotelier: In cartierele orasului Mangalia exista o multime de
propietari de case care inchiriaza camere pe timpul sezonului estival ,avand o traditie de
multi ani de zile in aceasta activitate , si unde se poate asigura cazarea turistilor in
conditii foarte bune la un pret acceptabil Exista o mare varietate de case si camerele au
conforturi diferite de la caz la caz , deasemenea, in functie de pozitia fata de plaja
tarifele difera la serviciile de cazare. Cea mai avantajoasa alternativa pentru familiile
numeroase sau pentru doua cupluri de prieteni este cazarea intr-un apartament cu doua
sau trei camere, dotate cu tot confortul, inclusiv bucataria.In acest mod cheltuielile cu
cazarea sunt cele mai scazute si deasemeni costurile meselor zilnice. Exista o oferta de
apartamente de inchiriat in Mangalia, tarifele de inchiriere variind in primul rand in
functie de zona si apoi de confortul oferit. Cartierele cele mai apropiate de statiunea
Saturn sunt: Rozelor, si Gara. Zona centrala a orasului este foarte aproape de plaja din
Mangalia.

• Transportul:
Facilitatile de transport: portul comercial, drumul national DN39 , gara Mangalia -
punct terminus al retelei de cai ferate din partea de sud-est a Romaniei, aeroportul Mihail
Kogalniceanu la mai putin de 70 km - fac zona deosebit de atractiva, asigurand legaturi
rapide cu toate punctele principale de pe glob.

2.Infrastructura de agrement
Herghelia Mangalia este situată la 3 km nord de Municipiul Mangalia şi la numai 500
m de malul vestic al Mării Negre; nu a fost aşezată aici întâmplător, ci s-a ţinut cont de
condiţiile geoclimaterice de formare a rasei arabe. Condiţiile de climă deosebite au
permis formarea unui cal arab de Mangalia cu calităţi deosebite.
În afara profilului zootehnic, Herghelia constituie şi un excelent centru de agrement şi
atracţie turistică. Complexul dispune de un hipodrom de trap şi galop bine amenajat, iar
în incinta unităţii se practică echitaţia, se pot efectua plimbări de agrement - călare sau cu
trăsura - de-a lungul Mării Negre.
Herghelia de la Mangalia este cea mai mare din sud-estul Europei si este populată

9
numai de cai de rasă: pursânge arab, semigrei si câțiva ponei. Herghelia este un loc cu
tradiție, fiind înființată încă din 1926.

IV. Programe si proiecte de amenajare


1.”Centrul de Dezvoltare a Turismului Transfrontalier Romania-Bulgaria”
Proiectul “Centru de Dezvoltare a Turismului Transfrontalier Romania-Bulgaria” are,
ca scop principal, imbunatatirea infrastructurii transfrontaliere regionale de afaceri si a
nivelului de accesibilitate la un sistem informational destinat in egala masura prestatorilor
si beneficiarilor de servicii turistice din cele doua tari, prin crearea si functionarea
Centrului de Dezvoltare a Turismului Transfrontalier Romania-Bulgaria in municipiul
Mangalia, judetul Constanta. Totodata, scopul proiectului este sa imbunatateasca, sa
formalizeze si sa permanentizeze cooperarea transfrontaliera intre institutiile publice si
private din judetul Constanta, Romania si districtul Dobrich, Bulgaria.
Activitatile pe care le desfasoara Centrul au 2 obiective principale:
- dezvoltarea cooperarii in afaceri si a infrastructurii de afaceri, inclusiv actiuni de
informare in afaceri si activitati de turism, obiectiv complementar masurilor inscrise in
Strategia Nationala de Dezvoltare a Turismului, ce are drept axa prioritara dezvoltarea
unei oferte turistice competitive pe piaţa de turism, precum si dezvoltarea activităţii
implicitede marketing şi promovare;
- valorificarea potenţialului turistic cu impact transfrontalier din Romania si
Bulgaria, prin corelarea masurilor de promovare a activitatilor turistice ce se desfasoara
pe litoralul Marii Negre, in zona de granita Romania-Bulgaria.

2.”Mangalia – turism balnear si de agrement”


Proiectul “MANGALIA – TURISM BALNEAR ŞI DE AGREMENT” va contribui,
alături de alte iniţiative de acest gen, la îndeplinirea obiectivului general al
PROGRAMULUI PHARE 2004-2006, COEZIUNE ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ –
Proiecte mari de Infrastructură Regională, şi anume îmbunătăţirea infrastructurii
regionale în vederea sprijinirii creşterii economice.
Obiectivul specific al proiectului este reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii de
turism prin amenajarea şi ecologizarea zonei cordon Saturn-Venus-Balta Mangaliei în
scopul creşterii atractivităţii zonelor vizate (turism clasic de litoral şi turism balnear) şi va
fi urmărit prin atingerea unor obiective parţiale:
• amenajarea şi ecologizarea zonei aferente drumului de legătură dintre Staţiunea
Saturn şi Venus (trotuare, parcări, spaţii verzi, iluminat ambiental, alei perimetrale) pe
toată lungimea cordonului de 1,7 km;
• amenajarea zonei parcului de distracţii (prin amenajarea de alei, parcări, spaţii
verzi, iluminat ambiental, dotări cu mobilier) pe o suprafaţă de 2,5 ha;
• asigurare reţele hidroedilitare în toată zona vizată, in vederea asigurarii conditiilor
necesare desfasurarii unor activitati economice;
• exploatarea izvorului de apă F9 Venus prin amplasarea a 5 bazine în apropierea
plajei Saturn, cu acces liber pentru turişti.
Consiliul Municipiului Mangalia consideră amenajarea acestor bazine ca fiind un
prim pas în dezvoltarea unor reţele de ape mezotermale, in scopul crearii conditiilor de
valorificare a potenţialului balnear al zonei , dar si in scopul imbunatatirii calitatii solului

10
in zona respectiva si a inlaturarii disconfortului creat. Această măsură, printr-o
promovare adecvată, va accentua statutul de staţiune balneară reprezentativă, de interes
naţional şi internaţional.

3.”Portul turistic - Mangalia”


Lucrarile prevazute prin proiectul “Port Turistic Mangalia” au fost finalizate in luna
septembrie 2008, cu respectarea etapelor stabilite prin proiect si a termenului preconizat.
Infrastructura de baza realizata permite planificarea unor etape ulterioare de dezvoltare.
Proiectul a avut ca obiective:
- îmbunătăţirea infrastructurii necesare unui amplasament portuar modern şi alinierea
noului “produs” - Port Turistic Mangalia în rândul celorlalte oferte deja consacrate
(porturi turistice din Turcia, Spania, Italia, Grecia, Portugalia);
- creşterea activităţii şi accesibilităţii pentru ambarcaţiuni de agrement către această parte
a litoralului românesc al Mării Negre;
- îmbunătăţirea calităţii ofertei locale de turism, prin dezvoltarea segmentului de turism
nautic, prin crearea unui cadru adecvat activităţilor portuare de agrement care să conducă,
implicit, la creşterea numărului de turişti români şi străini;
- crearea unor precondiţii care să determine atragerea în zonă a unor investiţii ulterioare;
- creşterea veniturilor în zonă şi, implicit, îmbunătăţirea economiei locale;
- creşterea gradului de ocupare şi îmbunătăţirea oportunităţilor de identificare de noi
locuri de muncă, prin dezvoltarea activităţilor de turism nautic, dar şi a serviciilor conexe
acestora.

4.”Realibilitare si ecologizare lacuri Neptun”


Proiectul “Reabilitare si ecologizare lacuri Neptun” are ca obiectiv general
promovarea turismului sub forma unui produs integrat cu accent pe varietatea
componentelor ce deriva din potentialul zonei.
Proiectul vizeaza amenajarea Lacurilor Neptun 1 si 2 din statiunea Neptun, municipiul
Mangalia, acestea constituind obiective cu potential turistic deosebit si, in acelasi timp,
fiind amplasate in zone de mare atractie turistica de pe litoralul romanesc.
Obiectivele proiectului:
- lucrari de ecologizare lacuri (curatarea prin greblare mecanica);
- reabilitarea şi ecologizarea lacurilor Neptun (reabilitare infrastructura maluri, amenajare
alei pietonale perimetrale din pavele colorate prefabricate, amenajare spatii de odihna
pentru turisti, amenajare spatii verzi in zona perimetrala a lacurilor, plantari copaci,
arbusti, peluze, garduri vii, jardiniere);
- amenajare pasarela pietonala si platforma de agrement intre cele doua lacuri;
- amenajare spatiu pentru zona de agrement nautic;
- lucrari de instalatii electrice pentru iluminatul public ambiental in zona lacurilor;
- amenajări în zona dintre lacuri – realizare canal de legatura intre cele două lacuri
Neptun 1 si Neptun 2, amenajare platforma de agrement (pasarela) pentru traversarea de
pe un mal pe celălalt.

11
V.Bibliografie

www.mangalia.ro
www.plaja.ro
www.infotravelromania.ro
ro.wikipedia.org
www.tourismguide.ro
www.turistinfo.ro
www.litoralulromanesc.ro

12

Você também pode gostar