1.7.

Analiza ratelor de rentabilitate

Rata de rentabilitate reprezintă un raport între un indicator de rezultate (profit sau pierdere)
şi un indicator care reflectă un flux de activitate (cifra de afaceri netă, resurse consumate etc.)
sau un „stoc“ (capital propriu, active totale etc). Principalele rate de rentabilitate operaţionale în
analiza financiară a firmei sunt: rata rentabilităţii comerciale, rata rentabilităţii resurselor consu-
mate, rata rentabilităţii economice şi rata rentabilităţii financiare. Aceste rate de rentabilitate au
valenţe informaţionale diferite şi oglindesc multiplele laturi ale activităţii economico-financiare
ale firmei.

1.7.1. Analiza ratei rentabilităţii comerciale

Rata rentabilităţii comerciale exprimă eficienţa activităţii comerciale a întreprinderii,
asigurând legătura dintre profitul şi cifra de afaceri netă. În literatura de specialitate există mai
multe moduri de calcul al acestei rate de rentabilitate, dar cele mai utilizate sunt următoarele:

P
a) Rc = r ×100
CA

Mb
b) R = ×100
Mb CA

P
c) Rcn = n ×100
CA

unde:
R c = rata rentabilităţii comerciale;
R cn = rata rentabilităţii comerciale nete;
R M b = Rata marjei brute din vânzări;
CA = cifra de afaceri netă;
Pr = profit aferent cifrei de afaceri nete;
Mb = marja brută faţă de costul bunurilor vândute;
Pn = profit net.

În cazul întreprinderilor mari româneşti se recomandă, prin legislaţia actuală1 din domeniul
contabilităţii, prezentarea în cadrul notelor explicative ale situaţiilor financiare a anumitor
indicatori care reflectă performanţele economico-financiare ale acestora, printre care şi rata
marjei brute din vânzări.
Principala limită a acestor rate de rentabilitate în caracterizarea performanţei la nivel
microeconomic este generată de faptul că se calculează pe baza profitului contabil, deci va fi
influenţată semnificativ de politicile şi practicile contabile utilizate de întreprindere (metoda de
amortizare a activelor fixe, metoda de evaluare a stocurilor, politica de provizioane etc).
Analiza factorială a ratei rentabilităţii comerciale a) se poate efectua pe baza modelelor:

∑ qvi × pi − ∑ qvi × ci ⎛ ∑q ×c ⎞
I. Rc = ×100 = ⎜1 − vi i ⎟ ×100
∑ qvi × pi ⎜ ∑q × p ⎟
⎝ vi i ⎠

1
OMF 1752/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.

1
 ∑ gi × rc
II. Rc = i ; r = pi − ci × 100
ci
100 pi

unde:
gi = structura cifrei de afaceri nete pe produse sau activităţi;
rc = rata rentabilităţii comerciale pe tipuri de produse sau activităţi.
i
Conform modelului I, sistemul de factori este următorul:
gi = structura cifrei de afaceri nete pe produse sau activităţi
Rc pi = preţul de vânzare pe produs fără TVA
ci = costul complet unitar

În cazul modelului II, sistemul de factori se prezintă astfel:

gi = structura cifrei de afaceri nete pe produse sau activităţi

Rc
rc = rata rentabilităţii comerciale pe tipuri de produse sau
i
Pentru stabilirea influenţelor factorilor se aplică metoda substituirilor în lanţ.

Rata marjei brute din vânzări reflectă ponderea marjei brute faţă de costul bunurilor
vândute în cadrul cifrei de afaceri nete. Această rată de rentabilitate reflectă politica comercială a
întreprinderii şi capacitatea acesteia de a controla costurile de producţie. Nivelul marjei de profit
depinde de natura activităţii, dimensiunea, capacitatea tehnică şi performanţele acesteia, cota de
piaţă deţinută, mediul concurenţial naţional şi internaţional etc.
Statisticile2 privind firmele americane demonstrează că valoarea acestei rate financiare
variază extrem de mult, de la 2,9% în industria textilă la 10,5% în domeniul public al utilităţilor.
În plus, rata rentabilităţii comerciale şi viteza de rotaţie a activelor totale (în engl. Asset
turnover), care ambele reprezintă determinanţi ai ratei rentabilităţii financiare a capitalului
propriu (conform sistemului Du Pont), tind să varieze în sens invers. Astfel, companii (de
exemplu supermarket-uri) care au un nivel ridicat al vitezei de rotaţie a activelor au, de regulă, o
marjă redusă a profitului, iar întreprinderi (de exemplu cele productive) cu o marjă ridicată a
profitului tind să înregistreze o rotaţie scăzută a activelor.
Pentru analiza de tip factorial se pot utiliza următoarele două modele de analiză a ratei
marjei brute din vânzări:

Mb ∑ qvi × pi − ∑ qvi × c pi ∑ qvi × c pi

I) R = × 100 = × 100 = (1 − ) × 100
Mb CA ∑ qvi × pi ∑ qvi × pi

∑ g i × rc
Mb vi
II) R = × 100 =
Mb CA 100
unde:

2
R.C. Higgins, Analysis for Financial Management, Business One Irwin, 1992.

2
 gi = structura cifrei de afaceri nete pe produse;
rc = rata marjei brute pe produse.
vi

Potrivit modelului I, nivelul ratei rentabilităţii comerciale este influenţat de structura

producţiei vândute, preţul mediu de vânzare (exclusiv TVA) şi costul de producţie unitar..
Metodologia de cuantificare a variaţiei ratei marjei brute din vânzări şi a influenţelor
factorilor, pe baza datelor din tabelul 5.3, este următoarea:
ΔR =R −R = 32.02% − 27.25% = + 4.77 % ,
Mb Mb Mb
1 0
din care datorită:

a) Influenţei modificării structurii producţiei vândute:

⎛ ∑q ×c ⎞ ⎛ ∑ qv × c p ⎞
⎜ v p ⎟ ⎜ ⎟
⎟ ⋅ 100 = ⎛⎜1 −
1 0 ⎟ ⋅ 100 − ⎜1 − 0 0 623.542 ⎞ ⎛ 662.809 ⎞
Δg = ⎜1 − ⎟ ⋅ 100 − ⎜1 − ⎟ ⋅ 100 =
⎜⎜ ∑ q v × p ⎟⎟ ⎜⎜ ∑ qv × p ⎟⎟ ⎝ 894.510 ⎠ ⎝ 911.067 ⎠
⎝ 1 0 ⎠ ⎝ 0 0 ⎠
= 30.29% − 27.25% = +3.04 %

b) Influenţei modificării preţurilor de vânzare pe produse:

⎛ ∑q ×c ⎞ ⎛ ∑ qv × c p ⎞
⎜ v p ⎟ ⎜ 0 ⎟ ⎛ 623.542 ⎞ ⎛ 623.542 ⎞
Δp = ⎜1 − 1 0 ⎟ ⋅ 100 − ⎜1 − 1 ⎟ ⋅ 100 = ⎜1 − ⎟ ⋅ 100 − ⎜1 − ⎟ ⋅ 100 =
⎜⎜ ∑ q × p ⎟⎟ ⎜⎜ ∑q × p ⎟⎟ ⎝ 1.082.357 ⎠ ⎝ 894.510 ⎠
v v
⎝ 1 1 ⎠ ⎝ 1 0 ⎠
= 42.39% − 30.29% = +12.10 %

c) Influenţei modificării costurilor de producţie pe produse:

⎛ ∑q ×c ⎞ ⎛ ∑q ×c ⎞
⎜ v p ⎟ ⎜ v p ⎟
1 1 ⎟ ⋅ 100 − ⎜1 − 1 0 ⎛ 735.780 ⎞ ⎛ 623.542 ⎞
Δcp = ⎜1 − ⎟ ⋅ 100 = ⎜1 − ⎟ ⋅ 100 − ⎜1 − ⎟ ⋅ 100 =
⎜⎜ ∑ q × p ⎟⎟ ⎜⎜ ∑ q × p ⎟⎟ ⎝ 1.082.357 ⎠ ⎝ 1.082.357 ⎠
v v
⎝ 1 1 ⎠ ⎝ 1 1 ⎠
= 32.02% − 42.39% = −10.37 %

Concluziile acestei analize a ratei marjei brute din vânzări sunt, asemănătoare celor de la
analiza marjei brute faţă de costul bunurilor vândute, singura deosebire fiind că valorile sunt
exprimate procentual, şi nu în mărime absolută. Astfel, se constată majorarea ratei marjei brute din
vânzări cu aproximativ 5% în anul N comparativ cu anul N-1. Creşterea ratei a fost determinată de
influenţele pozitive semnificative ale structurii producţiei vândute şi a preţurilor medii de vânzare pe
produse de +3.04 % şi +12.10 %. Contribuţia favorabilă a modificării structurii cifrei de afaceri nete
este efectul majorării ponderii produselor mai profitabile decât media pe întreprindere în anul
anterior (27.25%), fapt justificat în condiţiile modificării cererii şi ofertei pe piaţă.
În condiţii normale de inflaţie, majorarea preţurilor de vânzare constituie efectul
îmbunătăţirii calităţii produselor şi serviciilor, politicii comerciale a întreprinderii, situaţiei de
monopol sau poziţiei concurenţiale puternice a întreprinderii pe piaţă.
Luând în considerare dinamica similară a costurilor de producţie pe produse şi a preţurilor
de vânzare, apreciem că majorarea costurilor şi deci influenţa negativă de -10.37 % a acestui

3
factor asupra ratei marjei brute din vânzări nu a fost generată de îmbunătăţirea calităţii
produselor şi serviciilor sau alte cauze, ci mai ales de efectul inflaţiei, ceea ce a contribuit direct
la creşterea cheltuielilor cu materiile prime şi materialele consumate, cheltuielilor cu personalul,
cheltuielilor administrative şi a celor de desfacere etc.
Majorarea ratei marjei brute din vânzări semnifică îmbunătăţirea eficienţei activităţii
comerciale a întreprinderii şi întărirea controlului costurilor aferente vânzărilor, deci un semnal
pozitiv pentru investitori. Totuşi, această situaţie poate fi una conjuncturală, deci se impune
extinderea orizontului de analiză şi corelarea concluziilor acestei analize cu informaţii privind
dinamica altor rate de rentabilitate la nivelul întreprinderii.
Modelul II de analiză a ratei rentabilităţii comerciale reflectă acţiunea a doi factori
importanţi: structura producţiei vândute şi rata marjei brute pe produs. În condiţii normale,
structura cifrei de afaceri pe produse nu poate fi modificată decât ca efect al variaţiei raportului
cerere/ofertă de produse pe piaţă, dar întreprinderea poate lua măsuri pentru creşterea marjei de
profit la nivel de produs prin diminuarea rezonabilă a costurilor şi întărirea poziţiei sale
concurenţiale pe piaţă.
Literatura şi practica internaţională în domeniul analizei financiare recomandă un nivel
minim standard al marjei de profit de 3-7%. Dacă pentru companiile din ţările dezvoltate acest
standard al rentabilităţii comerciale este valabil, în cazul întreprinderilor româneşti (similar altor
economii cu inflaţie ridicată) se înregistrează valori mari ale acestui indicator şi ale altor rate de
rentabilitate.
Rata rentabilităţii comerciale nete (în engl. Return on Sales – ROS) reprezintă un
indicator întâlnit în majoritatea lucrărilor din literatura străină. Avantajul acestei rate este că
poate fi stabilită pe baza Contului de profit şi pierdere, fiind uşor de calculat de către cei care nu
au acces la date din contabilitatea de gestiune a întreprinderii. Totuşi, rata rentabilităţii
comerciale nete are o valoare informaţională limitată pentru că profitul net poate fi influenţat şi
de rezultatul din alte operaţiuni decât vânzările, respectiv rezultatul financiar, rezultatul
extraordinar, precum şi de fiscalitate.
În România, studiile3 practice realizate asupra întreprinderilor cotate pe piaţa de capital
demonstrează că rata rentabilităţii comerciale nete (calculată ca raport între profitul net al
exerciţiului şi cifra de afaceri) a înregistrat cele mai moderate niveluri mediane de 0,74%-4,84%
în perioada 1996-2000, ceea ce confirmă că această rată de rentabilitate este cel mai puţin
afectată de inflaţie, ca urmare a preluării simultane a efectului inflaţiei atât asupra profitului, cât
şi asupra cifrei de afaceri. Datorită variabilităţii sale mai scăzute comparativ cu alte rate de
rentabilitate, acest indicator al performanţei întreprinderii este preferat de investitorii de pe piaţa
de capital românească.
Analiştii financiari recunosc relevanţa informaţională a ratei rentabilităţii comerciale nete,
dar pentru obţinerea de informaţii pertinente şi relevante privind performanţa firmei, se impune
studierea trendului acestei rate financiare pe o perioadă de 3-5 ani comparativ cu rata medie la
nivelul sectorului de activitate şi a întreprinderilor similare. De asemenea, este necesară analiza
corelată a unui sistem complex de rate de rentabilitate: rata rentabilităţii activelor, rata
rentabilităţii economice, rata rentabilităţii financiare a capitalului propriu etc.

1.7.2. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate

Rata rentabilităţii resurselor consumate, denumită şi rata rentabilităţii costurilor, reflectă
corelaţia dintre profitul aferent cifrei de afaceri şi costurile totale aferente vânzărilor.
În literatura de specialitate există opinii potrivit cărora nivelul optim al ratei rentabilităţii
costurilor se situează în intervalul 9%-15%4.

3
C. Vasilescu, Analiza corelaţiilor dintre activitatea financiară a firmei şi piaţa de capital, teză de doctorat, ASE
Bucureşti, 2003.
4
V. Robu, N. Georgescu, Analiză economico-financiară, Editura Omnia Uni, Braşov, 2000, pag. 221.

4
 Având în vedere raportarea la activitatea de exploatare, rata rentabilităţii resurselor
consumate (Rrc) se poate calcula astfel:
RE
R rc = × 100 ,
Che
unde
RE = rezultatul exploatării;
Che = cheltuieli de exploatare.
În acest caz, este pusă în discuţie, în special, încorporarea veniturilor din cedarea de active
(ct.758) în veniturile din exploatare, conform reglementărilor contabile în vigoare, respectiv a
cheltuielilor aferente cedării de active (ct.658) în cheltuielile de exploatare. Aceste elemente nu
sunt, pe de-o parte, aferente vânzărilor de bunuri curente şi, pe de altă parte, nu participă la
formarea costurilor de producţie. Înregistrarea stocurilor de produse finite şi imobilizate la cost
de producţie nu deformează rezultatul exploatării.
Prin urmare, varianta agreată de calcul al ratei rentabilităţii resurselor consumate este:
Pr
R rc = × 100 ,
Ch
unde:
Pr = profit aferent cifrei de afaceri;
Ch = cheltuieli aferente cifrei de afaceri.
Modelul de analiză factorială a ratei rentabilităţii resurselor consumate va fi:

R rc =
∑ qv × p − ∑ qv × c
i i i i
⎛ ∑ qvi × pi ⎞
× 100 = ⎜ − 1⎟ × 100
∑ qv × c
i i
⎜ ∑ qv × c
⎝ i i
⎟
⎠
Conform modelului, factorii ce influenţează rata rentabilităţii costurilor sunt:
ƒ structura cifrei de afaceri pe produse (g);
ƒ costurile complete unitare (c);
ƒ preturile de vânzare (p), exclusiv TVA.
Analiza factorială a ratei presupune aplicarea metodei substituţiei în lanţ, ca metodă de
analiză cantitativă. Baza de date necesară analizei factoriale a ratei este redată în tabelul 1.5.
Tabelul 1.5
Nr.
Indicatori Perioada precedentă Perioada curentă
crt.
1 Cifra de afaceri (mii lei) 911.067 1.082.357
2 Cheltuieli aferente cifrei de afaceri 796.487 862.239
3 Cifra de afaceri recalculată (Σqv1.po) x 894.510
Cheltuieli aferente cifrei de afaceri
4 recalculate (Σqv1.c0) x 730.711
5 Profitul aferent cifrei de afaceri 114.580 220.118
6 Rata rentabilităţii resurselor consumate 14.38% 25.53%

Modificarea ratei faţă de perioada precedentă a fost de:

Δ Rrc = Rrc 1 - Rrc0 = 25,53% - 14,38% = + 11,15%
Metodologia de analiză factorială şi cuantificarea influenţelor se prezintă astfel:
1. Influenţa modificării structurii producţiei vândute:

5
 ⎛ ∑ qv i1 × p i 0 ⎞ ⎛ ∑ qv i 0 × p i 0 ⎞
Δg = ⎜ − 1⎟ × 100 − ⎜ − 1⎟ × 100 = 22,42% - 14,38% = + 8,04%
⎜ ∑ qv × c ⎟ ⎜ ∑ qv × c ⎟
⎝ i1 i0 ⎠ ⎝ i0 i0 ⎠
2. Influenţa modificării costurilor complete unitare:

Δc = ⎜⎜ ∑
⎛ ⎞
qvi1 × pi 0 ⎛ ∑ qvi1 × pi 0 ⎞
− 1⎟ ×100 − ⎜ − 1⎟ × 100 = 3,74% - 22,42% = -18,68%
⎝ ∑ i 1 i1 ⎝ ∑ i1 i 0
qv × c ⎟ ⎜ qv × c ⎟
⎠ ⎠
3. Influenţa modificării preţurilor de vânzare:

Δc = ⎜⎜ ∑
⎛ qvi1 × pi1 ⎞ ⎛ ∑ qvi1 × pi 0 ⎞
− 1⎟ × 100 − ⎜ − 1⎟ ×100 = 25,53% - 3,74% = +21,79%
⎝ ∑ qvi 1
× ci 1
⎟
⎠
⎜ ∑ qv × c
⎝ i 1 i 1
⎟
⎠
Rata rentabilităţii resurselor consumate a înregistrat o creştere semnificativă faţă de
perioada precedentă, creştere bazată pe influenţa favorabilă a structurii producţiei vândute şi pe
creşterea preţurilor de vânzare.
Modificările din structura vânzărilor au determinat o creştere a ratei cu 8,04%, datorită
majorării ponderii produselor vândute cu o rentabilitate faţă de costuri mai mare decât
rentabilitatea medie faţă de costuri înregistrată la nivelul întregii producţii vândute, în perioada
de referinţă. Situaţia poate fi datorată unor mutaţii favorabile pe piaţa de desfacere, dar şi
eforturilor firmei în scopul obţinerii şi vânzării acestor produse.
Creşterea costurilor complete unitare a determinat o reducere a ratei rentabilităţii resurselor
consumate cu 18,68%. Aceasta poate fi efectul creşterii costurilor de achiziţie a resurselor
materiale, a cheltuielilor cu salariile sau a costurilor de distribuţie.
O influenţă importantă o are evoluţia preţurilor de vânzare, care a dus la creşterea ratei
rentabilităţii resurselor consumate cu 21,79%. Creşterea preţurilor de vânzare poate fi
determinată de îmbunătăţirea calităţii producţiei vândute, de inflaţie sau de influenţa unor factori
conjuncturali (scăderea puterii concurenţilor, creşterea puterii de cumpărare etc.).

1.7.3. Analiza ratei rentabilităţii economice

Una dintre cele mai importante rate de rentabilitate, rata rentabilităţii economice, pune în
evidenţă performanţele utilizării activului total al unei întreprinderi, respectiv a capitalului
investit pentru obţinerea acestor performanţe.
Literatura de specialitate oferă mai multe modalităţi de calcul pentru rata rentabilităţii
economice (Re):
Rezultatul exploatării ( RE )
Re = ×100
Active din exploatare( Ae)
sau
Excedent brut al exploatării ( EBE )
Re = × 100
Active totale ( At )
sau
Profit brut
Re = × 100
At
Construirea ratei pe baza unui anumit rezultat determină o viziune specifică semnificaţiei
rezultatului:

6
 ƒ utilizarea rezultatului exploatării va determina o rată independentă atât de politica
fiscală şi de structura capitalurilor (politica de finanţare), cât şi de fluxurile
extraordinare;
ƒ dacă rata rentabilităţii economice va fi construită pe baza excedentului brut al
exploatării (EBE), va fi independentă şi de politica privind amortizarea capitalului
tehnic, pe lângă elementele menţionate anterior;
ƒ folosirea profitului brut este utilă managerilor întreprinderii şi va determina un nivel
mai ridicat al ratei, în măsura în care celelalte două activităţi (financiară şi
extraordinară) aduc profit; această variantă este mai puţin utilizată.
În teoria şi practica internaţională, această rată este cunoscută sub forma:
EBIT
ROA =
At
unde:
ROA = rata rentabilităţii economice (return on assets);
EBIT = rezultatul înainte de impozitare şi dobânzi (earnings before interests and taxes).
Utilizatorii informaţiilor oferite de această rată sunt furnizorii de capital. Creditorii
financiari, de exemplu, sunt interesaţi de rentabilitatea întreprinderii înainte de scăderea
dobânzii.
Deci, pentru o corectă informare a tuturor celor interesaţi de performanţele obţinute prin
utilizarea capitalului angajat de o firmă, se pot folosi ratele:
Rezultat ina int e de impozit si dobanda
I. R e = × 100
At
sau

Rezultat ina int e de impozit si dobanda

II. R e = × 100
K investit
unde:
K investit = Capital propriu + Datorii financiare
A doua formă a Re este utilă analizei rentabilităţii financiare pe baza pârghiei financiare.
Analiza factorială a ratei rentabilităţii economice evidenţiază acţiunea unor factori
complecşi.
Vom considera rata rentabilităţii economice:

Pr
Re = × 100 ,
At
unde
Pr = profit brut aferent cifrei de afaceri.

Pentru analiza factorială pot fi folosite modele precum sunt:

Pr CA Pr
I. R e = × 100 = × × 100
At At CA

7
 Pr
× 100
Pr CA
II. R =
e
× 100 =
At 1 1
+
CA CA
Ai Ac
În cazul utilizării modelului I, rata rentabilităţii economice combină efectul vitezei de
⎛ CA ⎞
rotaţie a activului total, exprimată ca număr de rotaţii ⎜ ⎟ , cu efectul ratei rentabilităţii
⎝ At ⎠
⎛ Pr ⎞
comerciale ⎜ ×100 ⎟ :
⎝ CA ⎠

CA
At
Re g (structura vânzărilor)
Pr
⋅ 100 p (preţul unitar de vânzare)
CA

c (costurile complete unitare)

Cele două rate componente acţionează diferit asupra ratei rentabilităţii economice, în
funcţie de natura activităţii întreprinderii şi de strategia urmată. Astfel, în industrie, firmele
realizează rate de rentabilitate economică ridicate pe seama unor cote de profit mai mari şi nu
printr-o rotaţie mai rapidă a activelor. Întreprinderile din sfera comerţului operează cu marje de
profit mai reduse, dar beneficiază de o rotaţie mai accelerată a activelor.
O strategie de menţinere a poziţiei concurenţiale pe piaţă determină uneori un rabat de la
marje ridicate de profit, iar alteori, utilizarea unor tehnologii avansate, fapt care conduce la o
încetinire a rotaţiei activelor.
Rata rentabilităţii economice se analizează factorial, la nivelul factorilor direcţi astfel:
1. Influenţa vitezei de rotaţie a activului total:

CA ⎛ CA1 CA0 ⎞ Pr0

Δ =⎜ − ⎟⎟ × × 100
At ⎜⎝ At1 At 0 ⎠ CA0

2. Influenţa ratei rentabilităţii comerciale:

P CA1 ⎛ Pr Pr ⎞
Δ = × ⎜⎜ 1 − 0 ⎟⎟ × 100
CA At1 ⎝ CA1 CA0 ⎠

Analiza rentabilităţii economice poate fi aprofundată prin descompunerea activului în

elementele componente (At = Ai + Ac).
În acest, caz se foloseşte modelul II:
Pr
× 100
R e = CA ,
1 1
+
CA CA
Ai Ac

8
unde
Pr
×100 = R c
CA
Sistemul de factori este:

CA
Ai

Re CA
Ac
g
Rc p
c

Metodologia de analiză factorială conform acestui model presupune influenţa:

1. Randamentului activelor imobilizate:

Rc0
− Re0
1 1
+
CA1 CA0
Ai1 Ac0

2. Rotaţiei activelor circulante:

Rc0 Rc0
−
1 1 1 1
+ +
CA1 CA1 CA1 CA0
Ai1 Ac1 Ai1 Ac0

3. Ratei rentabilităţii comerciale:

R c1 − R c 0 1 1 At
, unde + = 1 = VR1 (viteza de rotaţie a activului total, exprimată
1 1 CA1 CA1 CA1
+
CA1 CA1 Ai1 Ac1
Ai1 Ac1
ca durată) din care:
3.1. datorită modificării structurii vânzărilor:
Rc ' − Rc0 ⎛ Σqv1c0 ⎞
, unde R c ' = ⎜⎜1 − ⎟⎟ × 100
VR1 ⎝ Σqv1 p0 ⎠
3.2. datorită preţurilor de vânzare:
Rc" − Rc ' ⎛ Σqv1c0 ⎞
, unde R c " = ⎜⎜1 − ⎟⎟ ×100
VR1 ⎝ Σqv1 p1 ⎠
3.3. datorită costurilor de producţie:

9
 R c1 − R c "
VR1

Acest model evidenţiază căile de creştere a rentabilităţii economice, şi anume:

ƒ accelerarea rotaţiei activelor circulante;
ƒ îmbunătăţirea randamentului activelor imobilizate, prin utilizarea intensivă a acestora,
dar şi ţinând seama de performanţele acestora;
ƒ adaptarea politicilor comerciale, în vederea creşterii eficienţei vânzărilor.
Importanţa ratei rentabilităţii economice este determinată şi de poziţia ei în sistemul de
factori ce influenţează nivelul ratei rentabilităţii financiare.
Astfel :
Pn Vt At Pn
Rf = × 100 = × × × 100
Kp At Kp Vt
Vt Pn Pn
unde: × × 100 = × 100
At Vt At
Pn
× 100 = rata rentabilităţii economice, construită pe baza profitului net
At
Prin urmare, creşterea interesului investitorilor depinde de doi factori:
ƒ rata rentabilităţii economice;
⎛ At ⎞
ƒ structura financiară ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎝ Kp ⎠
Nivelul rentabilităţii economice trebuie să permită remunerarea acţionarilor şi creditorilor,
în concordanţă cu riscul asumat investind în întreprindere sau acordându-i împrumuturi.

1.7.4. Analiza ratei rentabilităţii financiare

Rata rentabilităţii financiare (ROE = return on equity) reprezintă unul dintre indicatorii
majori urmăriţi de investitori şi de management. Cu ajutorul acestei rate, investitorii pot aprecia
în ce măsură investiţia lor este rentabilă sau nu. În cazul în care rata rentabilităţii financiare este
mai mare decât costul capitalului propriu, atunci, prin activitatea desfăşurată, firma creează o
valoare suplimentară pentru acţionari.
Rata rentabilităţii financiare se determină astfel:
Profit net (Pn )
Rata rentabilităţii financiare = ×100
Capital propriu (Kp )
Se recomandă folosirea la numitor a capitalului propriu mediu calculat după cum
urmează:

10
 K p = C p iniţial + Nr. acţiuni emise în cursul anului ×

Nr. de luni de la data emiterii până la sf. anului

× Val. de emisie × −
12

− Nr. acţiuni răscumpărate în cursul anului × Val. de răscumpărare ×

Nr. de luni de la data răscumpărării până la sf. anului

×
12

Analiza acestei rate se poate face pe baza sistemului DU PONT, şi anume:

Pn Vt At Pn
Rf = × 100 = × × × 100
Kp At Kp Vt
Vt / At = viteza de rotaţie a activelor totale
At / Kp = factorul de multiplicare a capitalului propriu mediu sau braţul pârghiei
financiare.
Pn / Vt = profitul net la 1 leu venituri.

Vt
Δ
At
Pn At
Δ Δ
Kp Kp
Pn
Δ
Vt

Managerii au posibilitatea să acţioneze asupra ratei rentabilităţii financiare prin urmărirea

şi influenţarea:
1) vânzărilor generate de utilizarea activelor;
2) modului de finanţare a activelor din capitalul propriu şi datorii;
3) rentabilităţii nete a veniturilor.
Atunci când analizăm viteza de rotaţie a activelor, trebuie să ţinem cont şi de sectorul în
care îşi desfăşoară activitatea societatea. Cu cât acest indicator are o valoare mai mare, cu atât
eficienţa utilizării activelor totale este mai bună.
Aparent, cu cât factorul de multiplicare a capitalului propriu este mai mare, cu atât rata
rentabilităţii financiare este mai ridicată, dar trebuie să ţinem cont, totodată, că acest indicator
arată şi gradul de îndatorare. Şi este cunoscut că orice societate cu grad de îndatorare mare este
riscantă. Stabilirea unei valori optime a factorului de multiplicare reprezintă de fapt o „luptă“ (un
arbitraj) permanentă între profiturile şi costurile pe care le implică datoriile financiare.
Totodată, trebuie subliniat că acest indicator este influenţat şi de sectorul unde îşi
desfăşoară societatea activitatea şi de activele pe care le deţine aceasta. În general, societăţile
care au un flux de numerar din activitatea de exploatare constant şi cu un grad mare de
previzionare pot opera cu un factor de multiplicare a capitalului propriu mai mare decât
societăţile care îşi desfăşoară activitatea într-un sector cu un grad de risc mai mare. Putem spune
că şi băncile comerciale care dispun de un portofoliu de active diversificat pot opera cu un factor
de multiplicare a capitalului propriu mai mare. O dată cu analiza acestui indicator, trebui urmăriţi

11
şi alţi indicatori cum ar fi: rata lichidităţii curente, rata lichidităţii imediate, rata de acoperire a
dobânzilor.
Profitul net la un leu venituri arată capacitatea firmei de a practica o politică de preţuri
eficientă şi, totodată, abilitatea firmei de a controla costurile.
Acest indicator trebuie şi el interpretat în funcţie de sectorul de activitate, de natura
produselor comercializate şi de strategia aplicată de firmă.
S-a constatat că societăţile care au un profit net la un leu vânzări mare au o rată a
rentabilităţii economice (Pnet/At) mică şi invers. Acest fapt se datorează faptului că societăţile
care practică un adaos comercial mare pot avea un profit mare la un leu vânzări. Pentru că
practicarea unui adaos comercial mare necesită şi active numeroase şi aceste societăţi tind să
aibă o viteză de rotaţie a activelor scăzută.
Rata rentabilităţii financiare este un indicator important care trebuie interpretat cu anumite
limite care sunt impuse de: perioada de analiză, riscurile pe care şi le asumă societatea, valoarea
contabilă a capitalului propriu.
Exemplu:
Societatea analizată în cursul anului N-1 a emis şi răscumpărat acţiuni şi are o valoare a
capitalului propriu mediu egală cu 744.425.124 lei.
În cursul anul N societatea nu a emis şi nici nu răscumpărat acţiuni astfel încât valoarea
capitalului propriu mediu este egală cu valoarea contabilă a capitalul propriu după cum rezultă
din bilanţ, şi anume 868.201.603 lei.
Tabelul 1.6
- lei -
Nr.
Indicatori N-1 N
crt.
1 Active totale 1.114.173.606 1.149.218.756
2 Capitalul propriu 744.350.124 868.201.603
3 Venituri totale 821.007.146 1.178.202.836
4 Profitul net 59.748.872 113.278.080

K p 0 = 744 .425 .124 lei

Kp1 = 868.201.603 lei

Pn 0
Rf 0 = ×100 = 8,026%
Kp 0

Pn 1
Rf 1 = × 100 = 13,047%
Kp1

ΔRf = 5,021 %

1. Influenţa vitezei de rotaţie a activelor totale:

Vt Vt 1 At 0 Pn 0 Vt At Pn
Δ = × × × 100 − 0 × 0 × 0 × 100 = − 0,837%
At At1 Cp 0 Vt 0 At 0 Cp 0 Vt 0

12
 2. Influenţa factorului de multiplicare a capitalului propriu:
At Vt 1 At1 Pn 0 Vt At Pn
Δ = × × × 100 − 1 × 0 × 0 × 100 = 1,022%
Kp At1 Kp1 Vt 0 At1 Kp 0 Vt 0
3. Influenţa profitului net la 1 leu venituri totale:
Pn Vt 1 At 1 Pn 1 Vt At Pn
Δ = × × × 100 − 1 × 1 × 0 × 100 = 3,163%
Vt At1 Kp1 Vt 1 At 1 Kp1 Vt 0
Analizând comparativ cele două perioade, se observă că rata rentabilităţii financiare a
crescut de la o perioadă la alta cu 5,021%, ceea ce reprezintă o situaţie favorabilă.
Toţi cei trei factori au influenţat pozitiv, dar în proporţii diferite.
Viteza de rotaţie a activelor totale a dus la creşterea ratei rentabilităţii financiare cu 0,84 %,
ceea ce arată eficienţa în utilizarea activelor. Pentru o mai bună interpretare se recomandă
analiza vitezelor de rotaţie pe principalele categorii de active, şi anume activele imobilizate şi
activele circulante.
Factorul de multiplicare a dus şi el la creşterea ratei rentabilităţii financiare cu 1,022%. La
prima vedere, acest aspect pare favorabil, dar trebuie remarcat că gradul de îndatorare a societăţii
creşte de la aprox. 34%, la aprox. 40%. Momentan, societatea nu are probleme, dar dacă va
continua să aibă acelaşi trend, este posibil ca în viitor societatea să aibă probleme în ceea ce
priveşte obţinerea de finanţare. Este posibil ca să obţină finanţare la un cost mai mare sau/şi să
nu se găsească investitori dornici să achiziţioneze acţiuni la această societate.
Profitul net la 1 leu venituri totale a dus la majorarea ratei rentabilităţii cu 3,163 %, aspect
ce evidenţiază eficienţa exploatării activităţii.
Se recomandă o atenţie sporită cu privire la gradul de îndatorare în vederea stabilirii unei
structuri financiare care să permită desfăşurarea în bune condiţii a activităţii.

13