Arta Romei Antice

Arta egipteană
Încă din cele mai vechi timpuri arta egipteană[1] a fost una dintre cele mai originale. Originile ei
le găsim în preistorie și protoistorie. Egiptul antic înconjurat de Marea Mediterană, deșert și
Marea Roșie, a fost foarte rar atacat de dușmani. Izolarea, dezvoltarea economică și socială lentă
precum și păstrarea tradițiilor locale fac ca civilizația și arta egipteană să reziste de-a lungul
timpului. Aceasta explică faptul că arta egipteană nu are influențe din afară.

Piramidele lui Keops, Kefren şi Mikerinos

Conservatoare, evoluând foarte puțin în

timp, arta egipteană și-a păstrat trăsăturile
specifice, fiind profund atașată puterii
faraonului. În Egipt, faraonul, reprezintă
puterea absolută în stat. Lui i se atribuie
calități supranaturale și origine divină. În
timpul vieții, faraonul este fiul zeului soare,
iar după moarte este conducător suprem al armatei, al cultului, conduce ritualurile sacre și este
judecător și legiuitor. În religia egiptenilor se găsesc sute de zei, deoarece este politeistă.
Egiptenii, considerau că zeii au creat lumea, iar viața lor pe pământ este coordonată de ei.
Cultul zeilor se oficia prin ritualuri secrete de către preoți în lăcașuri de cult numite temple.
Fiind cei mai credincioși oameni din antichitate, egiptenii credeau atât în zei, dar și în viața de
apoi. Egiptenii credeau că viața este veșnică, continuând și după moarte, pentru ei moartea era
o trecere într-o altă viață. În antichitate, egiptenii considerau că omul este alcătuit din trup ca
fiind partea materială, și suflet(Ka), partea spirituală. Astfel se considera că, sufletul se
eliberează de trup și continuă să trăiască liber, prin moarte întorcându-se, în fiecare dimineață
în trup, după o călătorie făcută noaptea în lumea morților. Pentru a trăi veșnic trupul era
îmbălsămat și adăpostit în "casele pentru enternitate" în care se aflau și statuile defuncților.
Arta egipteană are un profund caracter religios și funerar, acesta regăsindu-se în arhitectură,
sculptură și pictură. Arta egipteană este o „artă de curte”, prin care faraonul își arată puterea și
bogăția. Astfel, putem întâlni construcțiile uriașe ridicate și statuile faraonilor și ale zeilor
supradimensionate. Datorită conservatorismului artei egiptene, fiind respectate anumite reguli ce
limitează libertatea de creație a artiștilor, aceasta are o evoluție lentă.

Arhitectura
Arhitectura religioasă și funerară reprezintă cea mai importantă secție din arta Egiptului antic.
Aceasta cuprinde morminte, temple de cult și temple funerare.

Templele de cult există în fiecare oraș, fiind închinate unui singur zeu(sau faraon). În templu se
găsea statuia zeului, și tot aici era locul pentru oficierea ritualurilor de cult, făcute de preoți și
Marele Preot. Templele sunt construite în plan rectangular și sunt formate din mai multe camere.
La intrarea în templu, se găsesc doi piloni în formă de piramidă. Tot aici observăm o alee de
acces cu statui de sfincși iar lângă intrarea principală, un Obelisc pe care se observă hieroglife, ce
ne dezvăluie viața zeului.

Mikerinos şi regina sa.

Templul are o poartă îngustă și înaltă, pe care dacă o treci descoperi o curte interioară cu altare
de rugăciune aflate în coridoare acoperite și susținute de coloane. Pentru a aduce ofrande și a se
ruga zeilor, credincioșii au acces numai în această curte. După curtea interioară, ajungem în sala
hipostilă ce are multe coloane uriașe ce sunt decorate cu picturi, sau hieroglife. Sanctuarul este
format din mai multe camere și coridoare secrete. Statuia zeului poate fi găsită în cea mai
îndepărtată și întunecoasă cameră dintre acestea. Templul de cult este o construcție de mari
dimensiuni, fiind construit pe baza sistemului stâlp-grindă. Acest sistem era cel mai des folosit
de constructorii din antichitate. Costructorii egipteni nu foloseau arcul sau bolta. Coloana
egipteană este constituită din piatră, are o înălțime impunătoare și are rol de susținere dar și
decorativ prin forma specială a fusului sau capitelului. Fusul coloanei are formă cilindrică, iar
suprafața este netedă sau fasciculată imitând tulpini de flori. Culorile folosite pentru coloane
sunt: roșu, albastru, verde sau galben. Pe coloane se observă hieroglife iar capitelurile au
formă fie de plante ce se găsesc prin zonă(lotus, palmier), fie reprezintă capete de zeițe(Hator și
Isis).
Mormintele sunt cele mai importante deoarece acestea sunt considerate de egipteni "locuințe
pentru eternitate", folosite ca adăpost în viața veșnică. Ele sunt construite diferențiat în funcție de
poziția socială a defuncților. Astfel există mastabale și piramide. Mastabalele sunt construite în
plan simplu, rectangular, pentru oamenii bogați și clasele conducătoare. Ele sunt împărțite în
două zone: terestră, și subterană. În zona terestră se află camera ofrandelor unde se face oficierea
ritualurilor de cult, și serdapul unde se găsește statuia defunctului. Zona subterană este formată
din camere mortuare unde sunt așezate sarcofagele defuncțiilor și coridoare de acces.

Piramidele sunt construite pentru faraoni și familiile lor. Materialul folosit pentru construcția
acestor fiind piatra. Interiorul acestora este format din mai multe spații, astfel în acestea se
găsesc: camera ofrandelor, serdapul și camere mortuale, iar în partea subterană a piramidei
întâlnim nenumărate coridoare, sau camere mortuare separate la care se ajunge greu. Piramidele
erau construite încă din timpul vieții defuncților. Prima piramidă construită a fost în trepte și a
aparținut faraonului Djoser de la Sakkarah, urmând apoi forma romboidală, și apoi forma de
piramidă propriu-zisă.

Templul funerar este o construcție de mari dimensiuni și foarte complexă. Acesta are rol de
templu de cult(dar și de mormânt în subteran). Templele sunt construite pentru faraoni și
familiile lor, ele putând fi săpate fie parțial în stâncă și se numesc semihipogee, sau integral în
stâncă, numindu-se hipogee. Arhitectura egipteană, mai cuprinde pe lângă tipurile de construcții
descrise mai sus și altele cum ar fi: palate, case particulare, forturi de apărare etc. La construirea
acestora s-au folosit cărămizi uscate la soare ce rezistă puțin în timp. Aceste tipuri de construcții
sunt amintite în textele hieroglife.

Sculptura

Sculptura fiind o secție importantă a artei egiptene, este formată din basoreliefuri, altoreliefuri și
realizarea statuilor de mari și mici dimensiuni. Materialele folosite pentru sculptură sunt: piatra,
lemnul și metalul(aur;argint). Și sculptura respectă regulile stricte ale egiptenilor, fiind realizată
în așa fel încât să exprime trăsăturile specifice egiptene. Credința în zei și viața veșnică, au
determinat regulile stricte cum ar fi: hieratismul, frontalismul și supradimensionarea.

Scribul
Egiptenii considerau că în pragul morții, sufletul este judecat de zei după faptele bune sau rele
din timpul vieții de pe pământ și în funcție de acestea, acesta poate să ajungă în lumea veșnică.
Ceremonialul funerar are 3 momente importante: momentul de așteptare a judecății când corpul
este încremenit cu privirea fix înnainte; al doilea este momentul deschiderii gurii pentru ieșirea
sufletului și captarea energiei sacre folosită în vederea trecerii în viața veșnică; al treilea
moment fiind pășirea cu piciorul stâng în viața veșnică.

Hieratismul ne prezintă calmul și liniștea, lipsa de expresivitate a chipurilor exprimând astfel

delimitarea personajelor de viața pământeană și așteptarea dreptului la nemurire. Acest canon se
realizează prin încremenirea trupurilor și lipsa de expresivitate a chipurilor, acestea fiind
exectuate în așa fel încât bărbia să fie ușor ridicată, calota craniană lăsată pe spate, ochii măriți și
privirea ațintită spre orizont.

Frontalismul exprimă vederea frontală, din față a personajelor realizate. Astfel, o statuie
tridimensională te obligă să o privești frontal pentru a înțelege semnificația ei. Astfel de statui
înfățișază personaje(zei,faraoni) în picioare sau stând, fiind simetrice. Simetria se realizează prin
așezarea formelor anatomice identic de o parte și pe alta a unei axe de simetrie dusă ipotetic de la
baza nasului la sol. Cu toate acestea, simetria este relativă pentru că nu se poate realiza o
identitate absolută între cele două părți. Majoritatea statuilor egiptene realizate reprezentând
personaje cu brațele lipite de corp și cu pumnii strânși prezintă o asimetrie în cazul piciorului
stâng care face pasul spre înnainte în relația cu piciorul drept. O altă asimetrie poate fi observată
în cazul când unul din brațe poate fi adus în dreptul inimii nemaifiind simetric cu celălalt. În
pictură și relief, frontalismul este realizat diferit: capul și picioarele sunt reprezentate din profil,
iar umerii, pieptul și ochiul sunt văzute frontal.

Masca lui Tutankamon

Supradimensionarea se realizează prin reprezentarea zeilor și a faraonilor mai mari decât
celelalte personaje pentru a exprima sacralitatea lor. Atât statuile cât și relieful este realizat
pentru a decora pereții mormintelor, templelor, sau palatelor regale. Compozițiile sunt sub formă
de frize, iar tematica este diversificată, astfel încât alături de procesiuni religioase sau funerare,
ritualuri sacre și de înmormântare pot apărea, subiecte din viața de zi cu zi(scene de muncă,
vântoare etc.). În perioada Regatului Nou, sculptura egipteană exprimă rafinament și eleganță
prin stilizări și deformări anatomice, cum ar fi: prognatism accentuat, susținerea exagerată a
gâtului, proeminența abdomenului, fragilitatea și lungirea membrelor. Câteva exemple pot fi:
Statuia faraonului Kefren, prințul Rahotep și soția sa, Scribul, Portretul lui Nefertiti, masca de
aur a lui Tutankamon etc..

Pictura

La începutul artei egiptene, pictura se confunda cu relieful, dar pe parcurs pictura murală devine
o secție importantă, de mare amploare, luând locul acestuia în decorarea perețiilor de morminte,
temple sau coloane. Tehnica frescei este folosită des, iar scenele sunt așezate în frize pe tot
peretele, de la sol, la tavan. Tematica e bogată, variată cu scene din viața coditiană(banchete,
dansuri, petreceri sportive, etc.) sau ritualuri de cult și înmormântare. Și în pictură se folosește
legea frontalismului, și uneori a hieratismului. Personajele sunt statice sau în mișcare, încadrate
în peisaj, sau așezate pe etaje sugerând adâncimea. Formele din desen sunt delimitate cu o linie
neagră, accentuată, iar culorile sunt fără nuanțări, uniforme. Atât în relief cât și în pictură există o
diferență între simplitatea și schematismul reprezentărilor umane și corectitudinea și mulțimea
detaliilor în realizarea animalelor. În Regatul de Mijolc, apar elementele simbolice sau magice și
diversificarea paletei cromatice, astfel pictura realizându-se prin folosirea culorilor primare,
complementare, contraste închis-deschis și griuri colorate. O altă remarcă ar fi că în Regatul
Nou, când fresca era dominantă în decorarea templelor, mormintelor, sau palatelor observăm
modificarea culorilor, acestea devenind mai transparente, nuanțate determinând o picturalitatea
era deosebită în raport cu cele de până acum. Exemple de frește:Gâștele de la Meidum, Pisică
la pândă, Coțofana, Muzicienele, Dansatoare, Freștele de la Beni-Hassan etc.

Arta mesopotamiană
Pentru detalii, vezi: Arta mesopotamiană.

Cultura Mesopotamiei datează din acelaș timp cu cea a egiptului antic. Mespotamia se află între
fluviile Tigru și Eufrat, de aceea, ea se consideră a fi "Țara dintre fluvii". În comparație cu Egipt
aceasta nu este foarte dezvoltată. Mesopotamia fiind localizată pe trasee importante comerciale
dintre Iran și Marea Mediterană având un avantaj asupra comerțului, însă din cauza marilor averi
pe care le deținea, aceasta influența noi atacuri din partea dușmanilor. Orașe-stat precum: Ur,
Uruk, Lagash etc. s-au mărit datorită economiei favorabile. Aceste orașe putând crea pe o
perioadă limitată țări rezistente cum ar fi: Sumerul, Babilonul. Mesopotamienii credeau în mai
mulți zei, aceste culturi se oficiau în temple.

Perioada de dezvoltare este în:

- perioada sumero-akkadiană (din mileniul III î.Hr.)

- perioada asiriană (este ultima perioadă de dezvoltare aceasta fiind între secolele IX-VII î.Hr.)

- perioada Noului Babilon(între secolele VII-VI î.Hr.)

Arta sumero-akkadiană

Arta Sumero-akkadiană s-a extins din cauza unor centre de cultură aflate în orașele Uruk, Akkad
și Lagash. Arta s-a extins mai ales în domeniul religiei politeiste și puterii regale pentru a
exprima gloria sa.

Arhitectura era bazată în special în domeniul apărării, deoarece, sumero-akkadieni erau

războinici, cel mai des construit fiind tipul de palatul-fortăreață care este apărat de ziduri înalte,
groase, neavând deschideri, terase artificiale, și așezate foarte sus.

Regele Gudéa

Palatele erau construite pe plan dreptunghiular , acestea sunt clădiri complicate, cu camere,
recepții, bucătării, băi etc. . Camerele erau localizate pe lângă curtea interioară acestea nevaînd
ferestre ci find acoperite cu tavane și bolți. Palatul-fortăreață avea un templu și un zigurat.

Templul cuprindea vestibulul și sanctuarul în care se afla statuia de cult. Ziguratul este un turn
construit în 7 etaje, fiecare colorat diferit conform unor simbolouri mistice iar la ultimul etaj are
o capelă folosită pentru a oficia slujbele religioase sau pentru cercetările astrologice. Atât
palatelele, templele cât și ziguratul, se construiau din cărămidă și foarte puțin din piatră și lemn.
Acestea erau decorate cu cărămidă smălțuită și reliefuri.

Sculptura pune în evidență atât statuile ce înfățișau regi și personalități importante ale statului
cât și relieful având o tematică inspirată preponderent din lupte și războaie. Prin prezentarea
victoriilor obținute împotriva dușmanilor relieful prezenta defapt gloria statului. Exemple pot fi:
Statuile lui Gudéa, Stela regelui Naram Sim, Stindradul din Ur.

Arta asiriană
Arta asiriană se întâlnește și înflorește în orașe importante ca Assur și Ninive. Această artă are
influențe sumero-akkadiene și babiloniene datorită extinderii teritoritoriilor ocupate de asirieni.

Relief din Ninive

Arhitectura este reprezentată în mare parte de construcții impunătoare cum sunt palatele ridicate
pe terase artificiale înalte. Palatele aveau porți de intrare înalte, scări monumentale, turnuri și
creneluri. Turnurile erau decorate în relief având scene cu animale reale sau fantastice. Palatele
se întindeau pe suprafețe foarte mari, iar între zidurile acestora se găseau curți interioare precum
și camere de locuit și anexe așezate în grup. Nelipsitul și importantul zigurat era ridicat pe șapte
etaje se afla în mijlocul palatul.

În sculptură ca piese de rezistență se evidențiază statuile și relieful. Astfel întâlnim statui

importante, impunătoare de 3-4 metri înălțime înfățișănd regi sau figuri de animale fantastice cu
trupul de animal și capete de om, cu aripi și 5 picioare. Relieful contribuie la ornamentarea
perețiilor palatelor sub forma frizelor ce înfățișau de obicei regi pe tron, șiruri de prizonieri,
scene de lupte sau vânătoare și zeități înaripte ca exemple putem aminti: Statuia regelui
Assurnasyrpal II sau Assurbanipal la vânătoare, Leoaică rănită, Leu argonizând.

Arta babiloniană

Începând cu mileniul II î.Hr. Babilonul ajunge a fi cel mai important oraș comercial și militar
datorită victoriilor obținute de regii babilonieni asupra mesopotamiei.
Poarta zeiţei Iştar

Arta babiloniană cunoaște două etape de dezvoltare: arta Vechiului Babilon între secolele XVIII
și XV î.Hr. și arta Noului Babilon, seceolele VII și VI î.Hr..Datorită bogăției imense acumulată
prin obținerea victoriilor în războaiele lor, babilonienii au ajutat la dezvoltarea artei lor.

Arhitectura. Și în babilon se construiau foarte mult palatele de tip fortăreță ce erau decorate cu
cărămizi construite policrome sau reliefuri din aceleași materiale. Ca motive decorative
babilonienii foloseau animale, flori sau figuri geometrice. Cu toate că Babilonul a suferit
nenumărate distrugeri, acesta a fost reconstruit de către Nabucodonosor al II-lea care a refăcut
vechile fortificații și a pus în fața acestora, la intrare Poarta zeiței Ishtar. Tot în această perioadă
sunt realizate și minunatele grădinile suspendate ale semiramidei și Templul lui Marduk(sau
Turnul Babilonului).

Arta persană
După stăpânirea Asiei occidentale și Egiptului, și formarea în secolul al VI-elea î.Hr. a unui
imperiu important, arta persană cunoaște o dezvoltare deosebită în orașe ca Susa, Ekbatana și
Persepolis

Arhitectura este reprezentată de palatele așezate pe terasele artificiale de dimensiuni mari și

decorate din abundență.
Arcaşii din garda lui Darius I-Susa

Persanii au construit și morminte săpate în stâncă numite hipogee. Cultura persană fiind deosebit
de bogată, ne dă date privind primul alfabet, cunoștințe despre matematică, astronomie primele
legi juridice ș.a. În domeniul arhitecturii, persanii sunt creatorii arcurilor și bolților ce reprezintă
o alternativă la sistemul stâlp-grindă mult mai simplu. Tot aceștia realizează pentru prima dată
construcții folosind un liant pe bază de bitum care asigură solididatea construcților. Persanii au
fost primii care foloseau pentru decorarea perețiilor cărămida smălțuită și policromă.

Arta cretano-miceniană
Creta

Civilizația cretană se dezvoltă odată cu cele egiptene și mesopotamiene cunoscând apogeul între
secolele XVI și XV î.Hr. și de aceea are influențe atât din partea Egiptului cât și din cea a
Mesopotamiei. Creta este o insulă așezată la distanțe egale de Europa, Asia și Africa. Ea a avut o
importantă contribuție la formarea culturii și artei grecești. Civilizația Cretană fiind o civilizație
urbană, se dezvoltă prin înflorirea orașelor cum ar fi: Cnossos, Phaistos, Haggia-Triada și
Gurnia.
Palatul din Cnossos

Dezvoltarea acestor orașe este posibilă datorită înfloririi meșteșugurilor și comerțului, iar din
punct de vedere religios acestea au o religie politeistă. Datorită lipsi datelor, nu se știe și numărul
zeităților cretane dar cele mai importante par a fi zeitățile feminine reprezentând fertilitatea și
renașterea naturii, și taurul, ca animal sfânt. Ritualurile religioase ale cretanilor erau desfășurate
în aer liber, în mici capele sau în anumite săli din interiorul palatului regal.

Arhitectura

Arhitectura cretană are ca piesă de rezistență palatul cretan, ca fiind centrul administrativ și
religios al orașului, precum și reședința regală. Construcția este impunătoare, cu 1-2 etaje fiind
așezat pe o colină, planul său urmărind configurația terenului. La exterior, palatul cretan este
înconjurat de ziduri din cărămidă fără a avea aspect de fortăreață ca palatul mesopotamian.
Datorită poziției geografice favorabile și a reliefului acesteia, stâncos fiind prezintă o mai mare
siguranță nefiind nevoie de a se construi ziduri groase de apărare împotriva invaziilor exterioare.
Palatul este deschis spre peisaj prin nenumărate loggii și terase de unde se pot admira
frumusețiile naturii. Construcția palatului este gândită în așa fel încât să ofere locuitorilor săi
confort și delectare prin picturile, reliefurile și coloanele colorate ce îl împodobesc. Această
construcție este foarte complicată, chiar labirintică, de formă neregulată. Palatul cuprinde una
sau mai multe curți interioare din care una este curtea centrală, cu dimensiuni de 52x25 metri, iar
în jurul acesteia sunt construite camere în număr mare, coridoare întortochate ca niște labirinturi,
galerii și pe alocuri terase și loggi. Există camere pentru recepție, tron, sanctuar, camere de locuit
separat pentru femei și bărați, depozite ateliere etc.. Existau săli de baie dotate cu instalații de
canalizare. În construcția palatului este folosit sistemul simplu stâlp-grindă, iar coloanele sunt
diferite de cele egiptene sau grecești, fiind mai supțiri la bază și mai mari spre capitel. Baza
acestora este simplă, sub formă de tor iar colorația apare în roșu pentru fus și negru pentru bază
și capitel.
Prinţul cu flori de Crin, Palatul din Cnossos(frescă)

Decorarea perețiilor palatului este făcută cu nenumărate picturi murale, tehnica folosită fiind cea
a frescei combinată uneori cu relieful în stuc. Aceste picturi sunt realizate pe suprafețe mari de
perete sau sunt delimitate de benzi decorative. Tematica este diversificată întâlnind de cele mai
multe ori scene sportive, de dans și mai rar de ritualuri. Compozișiile cuprind persoane puține
bine executate corespunzător din punct de vedere anatomic și păstrând legea frontalismului.
Personajele sunt surprinse în mișcare, în diverse poziții și atitudini. Desenul personajelor este
schematic, fără detalii fiind simplificat. În comparație cu trupurile umane redate simplistic,
animalele domestice sau sălbatice sunt realizate cu mult mai corect și realist fiind surprinse mai
ales în mișcare. De nenumărate ori se întâmplă ca scenele să fie incluse în peisaje sugerate prin
detaliile de vegetație. Culorile folosite la realizarea desenelor sunt luminoase, vii iar raportul
închis-deschis, și uneori nuanțarea culorilor sunt folosite pentru delimitarea și chiar modelarea
formelor. În civilizația cretană, o secție importantă reprezintă ceramnica ce se dezvoltă cu o
mare rapiditate, aceasta fiind de cea mai bună calitate. ceramnica cretană este pictată sau
decortă în relief, motivele ornamentale fiind geometrice, florale și zoomorfe așezate pe toată
suprafața vasului. Printre cele mai frumoase obiecte de ceramnică întâlnim vasele Kamares
care au pereții supțiri cât coaja de ou, de exemplu Vasul cu caracatiță.

Micene
Poarta leilor-Micene

Între secolele XV-XII î.Hr. micenienii așezați în Pelopenez au o civilizație originală diferită de
cea cretană. Micenienii sunt un popor de războinici despre care se știe foarte puțin din punct de
vedere al religiei, obiceiurilor, sau a istoriei. După cucerirea Cretei, micenienii realizează o
dezvoltare rapidă atât economic cât și cultural artistică. Unul din cele mai importante orașe
Micene este cunoscut pentru bogăția și frumusețea sa.

Palatul și mormântul reprezintă singurele tipuri de construcții despre care putem afla mai multe
date. Palatul este diferit de cel cretan prin accentuarea funcției de protecție a locuitorilor. Astfel
acesta este construit ca o fortăreață înconjurat de ziduri înalte și groase din piatră brută,
nefasonate numite ziduri ciclopice și prevăzut cu turnuri de apărare. palatele au porți de
intrare(exmplu:Poarta leilor-Micene), coridoare boltite din piatră, o cameră centrală de formă
dreptunghiulară numită megaron și curți interioare. Megaronul este o sală de dimensiuni mari de
obicei 12-10 metri care are în mijloc vatra. Deasupra vatrei acoperișul sprijinit de coloane este
întrerupt de o porțiune pentru a lăsa să iasă fumul printr-o deschidere. Decorarea perețiilor
palatului este realizată prin picturi în frescă, iar tematica acestpra este bogată cuprinzând scene
de război de vânătoare, sportive și procesiuni de înmormântare sau religioase. Compozițiile sunt
realizate pe suprafețe mari de perete și sunt delimitate de ancadramente florale sau geometrice.
Personjele sunt bine redate anatomic au poziții, altitudini și mișcări variate, respectă legea
frontalismului. Culorile folosite sunt în deosebi:ocru, galbenul albastrul, albul și negrul,
exemple:Palatele de la Micene și Tirind;Fresce:Vânătoarea de mistreți, Doamna cu caseta,
Doamne în trăsure-Palatul din Tirind. Mormintele miceniene sunt de formă circulară(tholos), și
acoperite cu cupole. Diametrul bazei circulare este de 15 metri iar înălțimea deasemenea.
Cupolele sunt construite din blocuri de piatră fasonate așezate în cercul concentrice și în
retrageri succesive, fără mortar.

Masca mortuară de aur a lui Agamemnon

Aceste morminte ascund obiecte de podoabă, măști mortuare, scuturi și arme ceea ce duce la
concluzia că luptătorii erau înmormântați cu întregul echipament militar, exemple de morminte
regale sunt:Mormintele regale de la Micene(Mormântul lui Atreu).În comparație cu cretanii,
foarte buni ecramniști, micenienii se evidențiază prin faptul că sunt foarte buni meșteșugari în
prelucrarea metalelor(aur, argint, bronz) astfel ei executau diverse obiecte din aur și argint cum
ar fi:bijuterii, vase, arme, scuturi și măști mortuare de exemplu Vasele de aur de la Vafio,
Masca mortuară a lui Agamemnon.

Arta greacă
Vechea Grecie-Ellada așezetă în bazinul oriental al Mării Mediterane cunoaște o dezvoltare
economică deosebită. Datorită acestui fapt, arta greacă atinge un nivel superior de dezvoltare
nemaipomenit la celelalte popoare din antichitate. Civilizația greacă este o civilizație deschisă,
diferită de celelalte civilizații(egipteană, mesopotaminaă ș.a.) deoarece prin fenomenul de
colorizare se realizează schimburi comerciale și cultural artistice. Prin colonizare, civilizația
greacă suferă influențe din alte zone geografice, dar la rândul ei este cunoscută în lume. Grecia
este un stat organizat în orașe-state, sau polis-uri. Între aceste orașe existau conflicte majore
pentru realizarea celor mai frumoase construcții sau sculpturi.

Templul Erectheion, Arcropole, Atena

Între secolele V-IV î.Hr. polis-urile cunosc o formă superioară de conducere, democrația sau
conducerea conlectivă, prin care cetățenii liberi ai cetății erau consultați în probleme importante
ale acesteia. Arta greacă precum și artistul grec devine astfel un artist-cetățean care este legat de
viața cetății și exprimă îndoiala și morala acesteia. În civilizația greacă, denumirea artistului
este confundată cu cea a artizanului pentru că în greaca veche ignoră această diferență. elenii
consideră că artistul(artizanul) este cel mai bun, cel mai iscusit, cel mai credincios. Primele
sculpturi semnate dartează de la sfârșitul perioadei arhaice dar, abia în sec. V î.Hr. operele de
artă apar semnate în mod curent de personalități artistice cum ar fi: Policlet, Fidias, Scopas și
alții. Religia joacă un rol important în arta greacă. Grecii având o religie politeistă, credeau că
toți zeii lor trăiesc în Olimp. Zeii sunt umanizați, aceștia având calitățile și defectele oamenilor,
dar pentru greci divinitatea întruchipa perfecțiunea, astfel acest lucru va fi reprezentat prin
statuile de zei ce înfățișau trupuri armonioase, tinere și frumoase. Față de religia egipteană
politeistă, religia greacă are un politeism antropromorf. Idealul perfecțiunii umane a fost ridicat
la rang înalt în cultura și arta greacă, astfel grecii aveau un ideal uman "omul frumos și bun".
Grecii puneau un deosebit accent pe sănptatea fizică și morală a omului și prin aceasta
considerau omul, centrul universului. Arta greacă este prima artă ce pune bazele unei concepții
antropocentriste. Tot omul, devine sursă de inspirație pentru sculptură, arhitectură sau pictură.
Cunoașterea exactă a anatomiei umane și a trăsăturilor de caracter ale omului le regăsim în
operele de artă pentru că, grecii își doreau să creeze în același timp frumosul și perfecțiunea
redând realitatea. În arta greacă, sunt eliminate toate realitățile urâte, cum ar fi: bătrânețea, boala,
defectele etc. și sunt păstrate realitățile frumoase ale omului cum ar fi: frumusețea, perfecțiunea,
binele etc.. Artistul grec în realizarea operei sale, urmărește atât redarea obiectelor și ființelor așa
cum sunt, realist, cu toate trăsăturile particulare dar, în același timp se concentrează pe calitățile
esențiale ale obiectelor și ființelor. Realismul artei, ne îndeamnă la cunoașterea și redarea omului
așa cum este, iar idealizarea ne arată așa cum ar trebui să fie, tinzând spre perfecțiune.

Perfecțiunea în arta greacă ajunge la apogeu în perioada clasicismului, fiind o perioadă în care
idealismul este la el acasă. Astfel templul este considerat un lăcaș idealizat, demn pentru o ființă
perfectă cum este zeul. În sculptură, statuile de zei sau atleți sunt idealizate prin realizarea
perfectă a trupului într-o armonie a părților. Statuia trebuia să exprime legătura dintre sănătatea
fizică, trupească și cea spirituală. În sculptura greacă, aspectele generale tipice ale personajelor
sunt puse în valoare, iar cele particulare sunt eleiminate. De aceea sculptura va fi reprezentată de
personaje în floarea vârstei, cu trupuri armonioase, sănătoase și nu de copii sau bătrâni penru că
aceștia erau imperfecți și nu erau compatibili cu idealul.

Arta greacă cuprinde 4 perioade de dezvoltare:

- perioada homerică(sec. XII-VIII î.Hr.)

- perioada arhaică (sec. VII-VI î.Hr.)

- perioada clasică (sec. V-IV î.Hr.) care cuprinde 2 perioade:

- clasicismul dezvoltat (sec. V î. Hr.)

- clasicismul târziu (sec. IV î.Hr.)

- perioada elenistică (sec. III-I î.Hr.)

Arhitectura

Arhitectura greacă urmărește realizarea unor construcții funcționale ce participă la organizarea

orașelor- cetate.

Ordinele de arhitectură. Pentru greci arhitectura exprimă spiritul raționalist al artei și se

adresează unor ființe raționale convingând prin ordine, echilibru și armonie. Grecii au realizat
construcții simple cu linii clare, simplitate ce se impune pentru că grecii au un simț accentuat al
ordinii. Construcțiile dau impresia de durabil, calm, stabiltate și de echilibru. Pentru realizarea
acestor edificii, grecii au folosit matematica, calculând precis raporturi dintre verticale și
orizontale, plin și gol, structură și decorație. Ca și în sculptură, și în arhitectură există o armonie
matematică între întreg și părțile lui componente. Ordinele de arhitectură au fost inventate de
greci pentru pentru a stabili numrul, mărimea și modul cum sunt dispuse coloanele în ansamblul
clădirii(mai ales în construcția templelor). Ordinul exprimă așezarea într-un raport armonios a
platformei, coloanei, antablamentului și frontonului, raportându-se în permanență la dimensiunile
omului. Sunt trei ordine: doricul,ionicul, și corinticul. Aceste ordine au apărut în perioade
diferite, în locuri diferite și au trăsături diferite.

Ordinul doric a apărut în perioada arhaică și s-a dezvoltat în Peloponez și în sudul

Italiei(Sicilia). Acesta exprimă robustețete, prin forme puternice, profile și decorații sobre.

Ordinul ionic este al doilea ordin, în ordine cronologică apărut în perioada arhaică dezvoltându-
se în coloniile din Asia Mică și în insulele din Marea Egee. Față de doric, ionicul este mai bogat
decorat și are proporții mai elegante.

Ordinul corintian apare la sfârșitul perioadei clasice, în Asia Mică, și este caracterizat ca fiind o
expresie a bogăției decorative și a eleganței. El se aseamănă în mare parte cu ionicul, doar
capitelul este mai înalt și mai decorat.

Doricul-platforma pe care este așezat templul are mai multe trepte înalte, iar coloana este așezată
direct pe stilobat(ultima treaptă a platformei), fără bază, are fusul tronconic, cu sau fără caneluri
(șențulețe verticale), și capitel simplu format din echină și abacă. Antablamentul este format din
arhitrava continuă, friza-cumetope(decorate cu bazoreliefuri sau colorate) și triglife-și cornișa.
Frontonul reprezintă triunghiul format de cele două pante ale acoperișuri și este decorat cu
basoreliefuri sau statui adosate timpanului.

Ionicul este caracteristic platformei formată din mai multe trepte dar mai puțin înalte fațp de
doric, coloana sprijinindu-se de stilobat cu ajutorul unei baze. Fusul coloanei este cilindric și
mult mai zvelt și elegant având obligatoriu caneluri care sporesc senzația de verticalitate.
Capitelul este format din frunze de acand(1-2 șiruri) și volute răsucite(inspirate după coarnele de
berbec. Antablamentul este format din arhitravă(cu profile așezate în retrageri succesive), friză
continuă(simplă sau decorată cu basoreliefuri) și cornișă. Frontonul nu se deosebește
fundamental de cel doric.

Corinticul are un singur element diferit față de ionicul cu care se aseamănă, capitelul ce este
format din trei șiruri suprapuse de frunze de acant și volute(obținute prin răsucirea frunzelor de
la colțuri sub forma volutelor).

Ordinul ionic
 

Ordinul doric

Ordinul corintic

Programul constructiv

În antichitate, grecii au realizat construcții tipice ce au fost adevărate exemple pentru civilizația
romană.

Agora

Agora din Thessaloniki

Agora sau piața publică este cel mai vechi complex civic din antichitate. Aceasta era numită și
"zona urbană centrală", fiind centrul spiritual, juridic, politic și comercial al comunității. Agora
îndeplinea mai multe funcții, astfel era considerată loc public pentru adunările cetățenilor, loc
sacru pentru desfășurarea ritualulilor de cult, loc de depozitare și schimb de mărfuri, dar și loc de
recreere și plimbare. Această piață, avea diverse forme în funcție de configurația terenului, dar
obligatoriu avea temple portice(suită de coloane unite între ele prin antablamente sau arcade),
casa sfatului, teatre, altare etc..

Templul

Templul lui Apolo

Templul(sau casa zeului) reprezintă cea mai importantă construcție din arhitectura greacă.Până în
perioada arhaică, ritualurile se desfășurau în jurul unui copac considerat sfânt, sau la intrarea
unei grote, apoi a apărut ideea construirii unui loc special închinat unui zeu. Față de templul
egiptean care era plin de mister și în care statuia zeului nu putea fi văzută de credincioși, templul
grec este deschis acestora având statuia zeului la vedere, pentru a-i aduce ofrande. Templul grec
nu are secrete, sanctuarul unde se păstrează statuia zeului este o cameră luminoasă și ușor de
găsit. Fiind un loc public important pentru orașul-cetate, oamenii se adunau în fața sau în jurul
acestuia pentru a participa la diverse ritualuri religioase sau adunări, din cetate cu diverse
prilejuri. Pentru fiecare oraș-cetate, exista cel puțin un templu dedicat unui zeu. Templul putea fi
în două planuri: dreptunghiular(perioada arhaică), dar cel mai adesea fiind construit în plan
circular sau tholos(clasicismul târziu).

Templul în plan dreptunghiular este alcătuit dintr-o singură cameră sau 3 camere,
pronausul(sau vestibulul), naosul(cella), și opistodomul(sau camera tezaurului). Camera statuii
zeului numită cella se desprinde dintre vechiul megaron micenian(sala centrală a palatului). În
funcție de numărul și așezarea coloanelor, templele se deosebesc putând fi: aptere(fără coloane
pe laturile lungi, prostil(cu coloane în fața templului, amfiprostil(coloane în față și în spatele
templului) și periptere(înconjurate de jur împrejur de coloane.). Ca unitate de măsură pentru
dimensiunea generală a templului, grecii au folosit dimensiunea omului necompându-se cu
templele egiptene impunătoare și misterioase. exemple de temple dorice: Templul zeiței Demeter
și zeul Poseidon-Paestum(Italia), Templul lui Zeus-Olimpia, Panthenonul-Arcropole Atena;
exemmple de temple ionice: Templul zeiței Arthemis-Efes, Erechteion și Templul zeiței Nike
Aptheros-Arcropole Atena.
Tholosul din Delphi

Temple circular:Tholosul din Delphi, Tholosul din Epidaur.

Parthenonul este un monument important aflat în Arcropole, Atena. Acesta este un templu doric
închinat zeiței Athena, protectoarea cetății, devenind reprezentativ prin arhitectura greacă și fiind
un simbol al încrederii în zei și virtuți morale. Acest templu este celebru datorită proporțiilor lui
perfecte dar și sculpturilor realizate de Fidias la metopele și frontoanele de la exterior și de la
friza ionică la interior.

Parthenonul-Arcropole, Atena

Teatrul

Teatrul din Epidaur

Teatrul, construit pentru prezentarea spectacolelor sau a serbărilor în cinstea diverșilor zei. Este
un loc public, în aer liber. Acesta este construit pe panta naturală a unui deal, urmărind
configurația terenului și este format din: locul pentru spectatori(tribune sau gradene din piatră) și
scări de circulație, avanscena și scena(având altare de rugăciune și spații funcționale pentru
desfășurarea spectacolelor. Vizibilitatea și acustica erau foarte bune datorită pantei dar, pentru a
se auzi mai bine se folosea un sistem de amplificare a sunetului cu ajutorul unor vase de arame,
de formă specială, amplasate la baza gradenelor.

Odeonul este o construcție de dimensiuni mici, în plan circular, folosită pentru desfășurarea
spectacolelor de teatru și a audiților muzicale. Alte exemple pot fi:Teatrul lui Dionyso, Atena și
Teatrul din Epidaur, Teatrul din Efes, Teatrul din Pergam și Teatrul din Milet.

Stadioanele

Stadioanele sunt locuri publice ce folosesc la diverse activități sportive, concursuri, olimpiade.
Ele sunt amplasate în pantă, având la început dormă dreptunghiulară, iar apoi cu colțurile
rotunjite, ca în zilele noastre. Exemple pot fi: Stadionul de la Delphi sau Olimpia.

Sculptura

În arta greacă, și sculptura este reprezentativă având origini legate de obiceiul reprezentării
chipului uman, acesta înfățișând fie defuncți pe stelele funerare, fie învingători în concursurile
sau întrecerile sportive ori, reprezentând zeități divinizate decorând templele.

Statuara

Această categorie a sculpturii ne demonstrează experiența acumulată de artiști de-a lungul

vremii. Astfel, de remarcat este statuara de mari dimensiuni reprezentând oameni sau zeități cu o
anatomie perfectă. Începând cu secolul al VI-lea î. Hr. pentru realizarea statuilor se folosește
piatra. O influență a artei egiptene în sculptura greacă este prezența frontalismului, adică statuile
sunt parcă încremenite și le lipsește expresivitatea chipurilor.

Kouroi și Kore

Aceaste statui sunt realizate în perioada arhaică și reprezintă băieți și fete înfățișați nud cu o
arhitectură a corpului bine proporționată și dezvoltată, dar cu o atitudine încă încremenită în
majoritatea cazurilor. Fața este ușor expresivă prin schițarea unui surâs, "surâsul arhaic". Băieții
sunt numiți Kouroi iar fetele Korele. Fetele tinere sunt înfățișate cu siluete zvelte, dar de data
aceasta toate sunt îmbrăcate în veșminte bogate. Față de băieți, reprezentarea fetelor se face în
poziții și atitudini mult mai variate, punând în evidență ideea de mișcare. Mâinile sunt
reprezentate depărtate de corp, mimând mișcarea brațelor. Există o grijă pentru detalii, podoabe,
bijuterii sau aranjarea părului. Pentru accentuarea detaliilor este folosită policromia(buze, ochi,
păr, bijuterii). Și statuile reprezentând fete ca și cele ce reprezintă băieții au același surâs arhaic,
dar expresiile chipurilor sunt mai variate, sugerând veselia, ironia etc.. Evoluția sculpturii atinge
apogeul, în perioada clasică, stabilindu-se canoanele de frumusețe și perfecțiune. Astfel în
această perioadă, artistul are libertate necondiționată în fața regulilor rigide. Image:Kore55.jpg|
tDe aceea apar mari personalități artistice și mari școli de arte. Artistul pune în evidență
diversificarea mișcăriilor și ai expresiei feței. Trupurile tinere sunt atletice și viguroase,
reprezentând idealuri morale ale societății conștientie de puterea ei.
 

Kore, Muzeul Acropole-Atena

Kouroi, Muzeul Britanic-Londra

Kore, Muzeul Acropole-Atena

Arta grecă, în general și sculptura în particular exprimă emoția colectivă, civilă și religioasă a
cetățiilor grecești preamarind omul. Punctul culminant al interesului pentru om este atins de
Sofocle ce spune că omul este "cea mai mare minune". Nu numai în sculptură ci și în pictură, în
dramaturgie, se aduc omagii omului.

Apoxiomenos, Lisip
Apoxiomenos de Lisip

Lisip din Siciona este contemporan cu Praxiteles, Alexandru cel Mare și Scopas și Policlet. El
are un stil mai sever și auster, preferând personaje reprezentând atleți. Lisip aduce noul în
sculptură prin alungirea proporțiilor și realizarea canonului de 8 capete și jumatate. Ca urmare,
trupurile devin foarte zvelte, cu capete mici și picioare subțiri, musculatură bine dezvoltată. Tot
Lisip renunță la vederea frontală, obligând privitorul să admire sculptura din mai multe unghiuri.

Una dintre operele sale este și Apoxiomenos. Acesta reprezentând un atlet surprins într-
un moment de relaxare după alergare curățându-se de nisip. Lisippune în evidență
oboseala atletului acumulată în timpul alergării lor, prin ploapele întredeschise, părul în
dezordine și poziția relaxată a trupului.

Sculptura monumentală și reliefurile decorative

Sculptura monumentală și reliefurile decorative, fac parte din decorațiunile arhitecturale astfel,
sculptura monumentală se întâlnește pe frontoanele templelor iar reliefurile decorative le găsim
pe frize, metope, socruri de statui, stele funerare și altare. Pentru realizarea acestora este necesară
respectarea anumitor reguli. Prima regulă importantă se numește legea cadrului și constă în
adaptarea compoziției la forma și dimensiunile cadrului. A doua regulă importantă pentru a
realiza monumentul arhitectural trebuie să țină seamă de realizarea unității compoziționale, în
așa fel încât în ansamblu compoziția să fie echilibrată. Temele alese reprezintă aspecte din
legendele mitologice, în cazul templelor sau a altarelor, și din viața defunctului în cazul stelelor
funerare.

Frontonul templului zeiței Arthemis

Frontonul templului zeiței Arthemis din Corfu este realizat în perioada arhaică. În această
perioadă, se punea o mare importanță pe detaliu sacrificând ansamblul, iar unitatea
compozițională era greu de obținut. În altă ordine de idei, sculptorul acordă o importanță mai
mare problemelor de mișcare personajele, fiind surprinse în poziții și atitudini mult mai diverse.
Decorațiile Parthenonului

Reprezentând apogeul sculpturii clasice, decorațiunile Parthenonului se numără printre cele mai
importante realizări ale sculptorului Fidias. Acesta decorează cele două frontoane, metopele
frizei dorice exterioare și friza interioară din naos-ul templului. Frontoanele ne povestesc despre
două episoade importante din viața zeiței Athena cum ar fi nașterea zeiței din capul lui Zeus
realizată pe frontonul de est, și cearta dintre Athena și Poseidon pentru stăpânirea Atticii,
întâlnită pe fontronul de vest. Statuile ce decorează timpanul templului sunt încadrate foarte bine
în triunghiurile frontoanelor, astfel în centru se găsesc statuile cele mai înalte, realizând un as de
simetrie, iar spre margini se întâlnesc personaje singulare sau în grup, care de luptă trase de cai,
orientate în așa fel încât să se integreze perfect în unghiurile laterale. Acțiunea personajelor
legate între ele prin gesturi, poziții, atitudini și mișcări realizează unitatea ansamblului.
Sculpturile lui Fidas sunt realizate astfel încât se observă trăsături dominante cum ar fi: firescul
atitudinilor, corectitudinea mișcărilor și pozițiilior, starea faldurilor veșmintelor care nu
împiedică mișcarea personajelor, calmul, solemnitatea și gravitatea figurilor. Metopele
arhitecturale sunt decorate în relief înalt(altorelief), și reprezintă aspecte din luptele centaurilor
cu lapiții, ale zeilor cu giganții sau ale grecilor cu amazoanelor. Metopele înfățișând luptele
dintre centauri și lapiți au fost cele mai bine păstrate până în zilele noastre. Fiecare metopă
prezintă câte două personaje, Fidas înfățișându-le realizând o varietate de mișcări și atitudini
având o bună corelare între acțiunile personajelor și expresivitatea chipurilor lor. În interiorul
cellei găsim o friză realizată în bazorelief reprezentând „Procesiunea Panntheneelor” cu ocazia
festivitățiilor de sărbătorire a întemeierii cetății Atena. Astfel putem admira cum zeiței
protectoare i se aduce în dar un văl imensnumit Peplos, țesut special pentru ea de fecioarele
ateniene numite ergastine. Înconjurând templul la partea superioară și fiind înaltă de un metru,
friza prezintă peste 400 de figuri de oameni și 200 de animale. Procesiunea este cuprinsă în mai
multe etape: cortegiul ergastinelor, purtătorii de ofrande, cortegiul animalelor de sacrificiu,
cabalcada cavalerilor atenieni și participarea tuturor zeilor din Olimp la sărbătoare. Fidas,
realizează un ritm al desfășurării acțiunilor prin succesiunea scenelor, la început mai alert prin
pregătirile pentru serbare și apoi mai lent și solemn(șirul fecioarelor), pentru a urma un nou ritm
alert prin agitația dată de participarea zeilor la serbare. Trupurile de oameni și animale de pe
friză sunt realizate în dimensiuni corecte cu o expresivitate a chipurilor în corelație cu acțiunea
realizată, având o paletă largă de gesturi, atitudini și mișcări naturale bine diferențiate.

Parthenon-Metopă de sud Lupta lapiţilor cu centaurii


 Parthenon Procesiunea Panatheneelor-fragment din purtătorii de Ofrande.

Reliefurile decorative de Mausoleul din Halicarnas

Un alt sculptor grec pe nume Scopas, realizează în secolul al IV-lea î.Hr. reliefurile decorative de
la Mausoleul din Halicarnas. Acestea înfățișează aspecte din lupta grecilor cu amazoanele.
Sculptorul realizează sculpturile având o viziune schimbată față de până acum punând accent pe
dinamismul și expresivitatea chipurilor. El așează personajele în mai multe grupuri unitare, pe
axe oblice și diagonale, pentru a sugera încleștarea luptelor și violența mișcărilor. Pe fețele
personajelor se citește tensiunea înfruntărilor și stărilor emoționale, deasemenea atitudinile,
gesturile acestora transmit pasiunea luptelor.

Templul lui Zeus

Templul lui Zeus, un simbol al cetăților elene, a fost construit în Olimpia, în perioada clasică,
după un plan în acord perfect cu peisajul din jur. Cele două frontoane ale acestuia, sunt decorate
în ronde-bosse iar metopele frizei dorice sunt decorate cu bazoreliefuri. Din punct de vedere
compozițional și stilistic, sculpturile frontoanelor și metopelor formează un tot unitar. Realizarea
acestora constituie un moment important pentru a defini trăsături ca: încadrarea compozițiilor în
triunghiul frontoanelor sau dreptunghiul metopelor cu respectarea legii cadrului, tratarea
sculpturilor în planuri mari eliminând detaliile și reliefând volumele cu ajutorului jocului de
umbră și lumină, exprimarea mișcării prin gesturi și poziții variate sau jocul faldurilor, realizarea
de chipuri sobre fără expresivitate. Frontoanele prezintă aspecte din legendele mitologice,
„Cucerirea Peloponezului”(Frontonul de est), „Luptele centaurilor cu lapiții”(Frontonul de vest)
și „Muncile lui Hercule”

Ceramica și pictura

Un alt domeniu important al artei grecești, este și secțiunea „ceramnică și pictură”. Ceramnica
fiind specifică atei grecești, ea se regăsește în viața de zi cu zi. Grecii fiind foarte buni
meșteșugari realizau obiecte de ceramnică în număr foarte mare, de bună calitate dar și ieftine
determinând înflorirea negoțului. Ceramnica era folosită în gospodărie dar, oricare ar fi fost
destinația ei aceasta era întotdeauna pictată. Datorită faptului că picturile monumentale realizate
de greci nu s-au păstrat până în prezent, ceramnica pictată constituie singura dovadă a picturii
grecești prezentând asemănări de tehnică și tematică cu pictura. Atelierele de pictură și
ceramnică erau foarte numeroase iar vasele erau decorate de pictori renumiți. Întâlnim diverse
forme de vase cu destinații multiple fiind folositoare în gospodărie(Phitos, Hidra, Crater, Riton,
Cupe etc.). Compozițile pictate pe vase sunt realizate într-o unitate organică făcând legătura între
forma vaselor și decor. În perioadele de început ale ceramnicii, decorul pictat era realizat în
registre suprapuse pe anumite zone sau întreaga suprafață a vasului și reprezentau motive
geometrice, florale, zoomorfe și antropomorfe, cu personaje inspirate din mitologie. Mai târziu,
decorul pictat devine exclusiv figurativ, realizându-se pe toată suprafața vasului iar subiectele
vor fi luate din legende sau din viața de zi cu zi uneori fiind însoțite de texte explicative. În
funcție de perioada în care sunt realizate vasele au anumite caracteristici astfel, în perioada
arhaică acestea sunt pictate cu figuri negre pe fond roșu sau invers, în perioada clasică întâlnim
cele două stiluri, sever și liber iar în perioada elenistică se practică stilul înflorat. Exemple pot fi:
„Vasele Dypilon”, „Vasul François”, „Amfora lui Exekias”, „Craterul de la Luvru”, „Craterul
din Orvieto” etc. .

Pictura monumentală nefiind cunoscută decât din descrieri și copiile romane mai ales
cele de la Pompei și Herculanum sau prin intermediul ceramnicii pictate, era folosită
pentru decorarea caselor și mai târziu a palatelor elenistice. Tehnica de lucru folosită este
similară cu cea a frescei sau a encausticii aceasta însemnând realizarea picturilor cu
pigmenți de culoare ce sunt amestecați cu ceară, aceasta conferind culorilor calități
speciale cum ar fi transluciditatea și luminiozitatea. Exemple pot fi: „Lupta lui Alexandru
cel Mare cu Darius”(mozaic, copie romană). Pe lângă pictură întâlnim și mozaicul fiind
preferat pentru strălucirea culorilor. Subiectele sunt inspirate din legende mitologice sau
din viața coditiană iar compozițile sunt ample cu multe personaje, încadrate în peisaje sau
interioare cu detalii realiste sugerând profunzimea prin plasarea personajelor în planuri
diferite. Pictori renumiți se pot considera: Polignot, Exekias, și Apelles

Vas Dypilon

Vas Hidra

Arta greacă în Dacia

Între secolele al VII-lea și al VI-lea î. Hr. pe țărmul Mării Negre se întâlneau coloni grecești cum
ar fi Histria, Tomis, Callatis. Prin prezența acestor colonii se determină realizarea unui schimb
comercial între autohtoni și greci ce are o dezvoltare rapidă, dar și a unui important schimb de
cultură și artă elenă. Prin descoperirile arheologice făcute la Histria, au fost scoase la iveală
vechi cetăți cu ziduri de incintă și de temple de cult, fragmente de coloane, frize și basoreliefuri
decorative. Prin aceste descoperiri se demonstrează existența unei vieți economice, sociale și
religioase, active pe teritoriul românesc. Atât la Callatis cât și la Tomis au fost descoperite
fragmente de vase ceramnice din perioada arhaică, cu figuri negre sau roșii, urne funerare,
statuiete din ceramnică arsă, bijuterii, stele funerare etc. .
Arta Romei antice
Pentru detalii, vezi: Arta romană.

Pe teritoriul Imperiului Roman, între secolele III-I î Hr. apare și se dezvoltă arta romană, fiind un
produs al societății romane și o expresie a puterii statului. Această artă, este una unitară, ce se
bazează pe talentul organizatoric, spiritul utilitar și simțul practic al romanilor. Arta romană, se
naște la Roma în cadrul vieții culturale și artistice cu influențe etrusce și grecești și treptat
cuprinde întreg teritoriul imperiului.

Arhitectura

În cadrul arhitecturii romane se întâlnesc influențe ale artei etrusce și grecești.

Influența etruscă și greacă

Influența etruscă în arhitectura romană se poate observa în preluarea unor principii urbanistice
ce stau la baza înființării și organizării orașelor prin folosirea unor planuri regulate, cu străzi
drepte și trotuare, porți monumentale de acces sau prin sisteme de canalizare. Pentru planurile
caselor particulare, influența etruscă se observă prin apariția camerei centrale numită Atrium iar
pentru templele de cult apariția podiumului din piatră foarte înalt și amplasarea coloanelor, dar și
preluarea arcului și a unor sisteme de boltire.

Influența greacă se regăsește în arta romană prin ideea de piață publică în centrul orașului,
ordinele de arhitectură doric, ionic și corintic unele tipuri de plan pentru templele de cult,
structura și componența teatrelor, ideea trofeelor ca monumente comemorative, folosirea
picturilor și mozaicurilor pentru decorarea caselor și palatelor.

Materiale

În arhitectura romană materialele și tehnicile utilizate în realizarea diverselor edificii este foarte
importantă. Astfel ei foloseau diferite categorii de meșteșugari cum ar fi: ingineri, specialiști în
betoane, fundații, construcții hidraulice, sisteme de încălzire, dulgheri pentru realizarea schelelor
și părțile lemnoase ale construcților, pietrari, tăietori în piatră sau marmură, zidari pentru
ridicarea zidurilor din cărămidă, țiglari pentru acoperișuri, bolți, stucatori pentru realizarea
decoraților în stuc aplicate pe pereți, tavane, bolți, instalatori pentru canalizări și conducte de
apă, decoratori specialiști în mozaicuri, fresce, etc. Ca materiale pentru construcția diverselor
edificii romanii foloseau: lemnul, piatra și marmura. O dată cu descoperirea betonului ca
material de construcție(sec II-lea î. Hr.), arhitectura antică parcurge o etapă importantă în
dezvoltarea ei. Betonul permite ridicarea construcților mai rapid, asigurând soliditatea și
monumentalitatea acestora. Cu ajutorul betonului, se pot construi nu numai ziduri ci și coloane
sau stâlpi ce apoi pot fi placate cu marmură în diverse culori decorate cu stucaturi, mozaicuri și
picturi.

Urbanismul
Roma este un exemplu pentru întreg imperiul roman și în ceea ce privește preocuparea
permanentă pentru amenajearea spațiilor publice. Urbanismul a determinat în Imperiul Roman
emiterea de legi imperiale având ca subiect așezarea caselor particulare, a eidficilor publice, legi
pentru evitarea incendiilor sau pentru păstrarea curățeniei. Conform planului de urbanism al
Romei și celelalte orașe se dezvoltă în jurul unor spații publice(forumuri) puse în valoare în
construcții monumentale, imounătoare iar străzile fiind construite și dispuse în funcție de aceste
nuclee. În orașele romane, se asigurau o serie de servicii aduse cetățenilor lor, cum ar fi:
aprovizionarea cu apă, prin apeducte, asigurarea protecției prin ziduri și a accesului prin porți de
intrare, asigurarea liberei circulații prin străzi și trotuare, dotarea cu edificii politico-
administrative, juridice, culturale și religioase, depozitarea alimentelor și distribuirea lor,
asigurarea spațiilor de locuit dar și a celor pentru recreere și distracție.

Forumul

Forumum romanum(Forumul) este cel mai important loc al orașului roman, loc unde se întâlnesc
sacrul și profanul. Acesta se întâlnește în centrul orașului și este locul unde se adună cetățenii
orașului și unde sunt așezate principalele temple de cult și palate imperiale. Tot în centru sunt
întâlnite bazilici, columne, biblioteci, arcul de triumf, piețe comerciale. Exemple de forumuri pot
fi: Forumurile ridicate de împărații: Caesar, Augustus, Traian, Nerva și Vespasian.

Bazilica

Una din cele mai importante construcții ale orașului este bazilica. Aceasta este o construcție
impunătoare prin dimensiunile sale construită în plan rectangular în care aveau loc ședințele
Senatului, desfășurarea proceselor sau adunările publice. Bazilica putea fi compusă din 3-5
„Nave” de dimensiuni inegale astfel cea centrală fiind mai lată și mai înaltă iar cele laterale mai
înguste și mai joase. Pe una din laturi există o nișă semicirculară numită „Absidă” în care este
amplasată Masa judecătorului. Despărțirea navelor între ele se face prin arcade sprijinite pe
coloane. Acest tip de construcție va fi împrumutat de creștini pentru construirea primelor
biserici. Exemple pot fi: Bazilica Aemilia, Ulpia, Giulia din Roma și altele.

Templele

Templele, construcții importante pentru romani erau închinate unui singur zeu sau mai multor.
Planul de construire a templelor era dreptunghiular sau circular fiind înconjurate de coloane
libere sau angajate. Dimensiunile templelor, depășeau adesea dimensiunea umană ele neavând
eleganța celor grecești. Stilul coloanelor preluate de la greci sunt mai înalte și mult mai bogat
decorate prin adăugarea la capitele pe lângă frunzele de acant și alte motive vegetale, florale,
zoomorfe, acvile sau figurine. Câteva exemple sunt: Templul Vestei, Pantheonul, Templul lui
Jupiter etc..

Locuințele și palatele imperiale

Romanii construiau locuințe cu pentru două feluri de utilizări: case particulare și case pentru
închiriat. Casele particulare sunt construite în funcție de clasele sociale din care făceau parte
propietariil. Acestea sunt de două tipuri, cele construite la oraș se numeau Villa urbana iar cele
construite în mediul rural se numeau Villa rustica putând avea 1-2 etaje. Planul caselor era
simplu cu influențe etrusce prin preluarea atrium-ului tradițional, aceasta fiind o încăpere
centrală cu o deschidere parțială spre cer numită compluvium. În atrium se afla și un bazin numit
Impluvium centrat pe deschiderea din acoperiș pentru a strânge apa de ploaie. În jurul atrium-
ului sunt distribuite mici camere cu diverse destinații, iar acesta dă într-o cameră mai mare ce
seamănă cu un salon unde se aduna întreaga familie. Influențe elenistice în arhitectura romană
observăm și la acest tip de case prin adăugarea unui peristil(o curte interioară în conjurată de
portic), grădini, saloane și săli de ospețe. Romanii cu un statut social mai ridicat aveau casele
decorate cu mozaicuri, fresce, stucaturi, statui și mobilier de lux. Exemple pot fi: Casa Faunului,
Casa Pausanias, Casa Vetti, Vila lui Hadrian de la Tivoli etc. . Casele de închiriat(Insulae) erau
construite pentru oamenii liberi fiind adevărate blocuri de locuințe având 3 până la 8 etaje cu
ateliere și magazine la parter. Locuințele erau compuse din una sau două camere și o bucătărie,
iar unele dintre acestea aveau apeducte la nivelul curții și instalații sanitare.

Palatele imperiale erau în număr mare deoarece fiecare împărat construia altele noi și le refăcea
pe cele vechi. Acestea respectatu același plan de construcție cu cel al caselor particulare la care
se adăuga sala tronului, săli de oaspeți, terme, biblioteci etc.. Termeleerau ansambluri
arhitectonice mari ce cuprindeau piscine, băi calde sau fierbinți, garderobe, palestre(săli
acoperite pentru exerciții fizice), biblioteci, grădini, locuri de plimbare sau discuții.

Construcții de relaxare și recreere

Principalele construcții destinate distracției erau teatrul, amfiteatrul, odeonul, stadionul și circul,
unde romanii puteau viziona spectacole de teatru, lupte de gladiatori, parade militare sau
întreceri sportive. Romanii, erau iubitori de spectacole publice indiferent de clasa socială din
care proveneau. Unele construcții cum ar fi teatrul, odeonul și stadionul sunt preluate de la greci
și adaptate necesităților romanilor, altele precum amfiteatrul și circul sunt construcții specific
romane.

Monumentele comemorative

Succesul în lupte pentru romani este foarte important, iar pentru creșterea faimei și renumelui
conducătorului de oști sau a împăratului romanii organizau sărbători ale triumfului însoțite de
parade militare. Sunt construite ăn cinstea unor eroi sau a unor victorii în lupte arcuri de triumf,
columne, trofee, altare sau statui ecvestre ale comandanților.

Sculptura

În domeniul sculpturii romane, se găsesc influențe puternice etrusce și grecești. În sculptura

romană cele mai dezvoltate secții sunt portretul și relieful istoric.

Portretul, este considerat cel mai valoros gen al sculpturii romane. Romanii aveau un interes
deosebit pentru realitate realizând portrete la care trăsăturile fizice și morale ale celui portretizat
ar exprima-o adevărul. Se practica sculptura capului, a bustului sau sculptura unei figuri întregi.
Sculptorii romani realizează adevărate tipuri de oameni: filozofi, negustori, femei, generali,
mame respectabile sau patricieni bogați. Pe lângă aceste tipuri de personaje, sculptorii își
îndreaptă atenția și spre personajele mitologice, bărbați și femei, împărați patricieni, zei și zeițe.
Sculptura romană realizează un echilibru între realism și idealizare. Statuile de împărați sunt
amplasate în forumuri și sunt foarte numeroase reprezentând relația putere-politică-virtuți-
victorii militare. Se întâlnesc două tipuri de statui: statuile în marmură și cele ecvestre. Unele
exemple sunt: „Statuia lui Agustus”, „De la Prima Porta, Roma”, „Statuile ecvestre ale lui Marc
Aureliu li Domițian, Roma” . Relieful istoric este un gen important al sculpturii deoarece, prin
precizia detalilor și amănuntelor, ne aduce informații concrete despre locuri, evenimente pentru
ca ele să fie identificabile. Relieful istoric era folosit pentru decorarea altarelor, columnelor,
arcurilor de triumf reprezentând scene de luptă, fapte de vitejie, obiceiuri, și scene din viața
reală. Exemple pot fi: „Columna lui Traian”, „Columna lui Aurelian”, „Arcul de triumf al lui
Titus din Roma”.

Mozaicul și pictura

Un rol important în arta romană, îl au mozaicul și pictura. Romanii le foloseau pentru decorarea
în principal al caselor și palatelor, și în mai mică măsură pentru decorarea templelor. Decorarea
interioarelor se făcea pe plafoane, bolți, pereți și podele. În funcție de locul decorat, romanii
foloseau diverse tehnici și teme, astfel pentru plafoane și bolți erau folosite specifice cerului,
pereții îi decorau cu peisaje, diverse subiecte mitologice sau din viața de zi cu zi, iar podelele
erau decorate sub formă de mozaicuri pavimentare cu motive ornamentare geometrice, florale
sau figurative. Atât mozaicul, fresca dar și stucatura colorată erau realizate în așa fel încât să
creeze iluzia realității imediate deoarece tehnica folosită, numită „trompe l'oeil” consta în
reprezentarea obiectelor și personajelor într-un detaliu foarte avansat. Cele mai păstrate exemple
sunt cele din orașele Herculanum și Pompei descoperite în secolul al XVIII-lea. În timpul
Republicii, pictura este folosită pentru a decora interioarele caselor și palatelor. Apare decorul
parietal ce imita marmura sau lemnul. În arhitectură, coloanele, arcadele, antablamentele,
ferestrele, și arcurile clădirilor, erau realizate în trompe l'oeil având la bază desenul. Temele
picturilor sunt mai complicate având influențe grecești și elenistice dând aspect de adâncime,
prin poziționarea personajelor în planuri diferite. Culoarea cea mai folosită în pictură era roșu, iar
compozițiile erau stilizate prin folosirea unui grafism accentuat. Exemple de decorațiuni
interioare sunt:„Casa Misterelor” din Pompei, „Villa împărătesei Livia”, „Prima-Porta” de la
Roma și „Villa lui Hadrian” din Tivoli.

Pentru decorarea pereților, tavanelor, și podelelor din case, palate, bazilici, terme, piscine
și fântâni se foloseau mozaicurile. În timpul Republicii, mozaicul este folosit numai
pentru pavimente, acestea fiind durabile ne permițând pătrunderea umezelii erau
considerate foarte practice. Ca materiale de construcție pentru podele erau folosite
cărămizile, teracota, piatra, marmura sau pietricele de râu. Se foloseau motivele
geometrice sau florale, animale și figuri umane. În perioada Imperiului, un accent
deosebit se pune pe mozaic ca element de decor parietal și pavimental. O noutate în
domeniu este folosirea cubulețelor de sticlă colorată sau translucidă, cu foaie de aur
încorporată, și cele de ceramnică smălțuită și policrome. Scenele folosite pentru decorare
erau figurative, desfășurate sub formă de panouri de diferite forme sau sub formă de
medalioane ocupând suprafețe mari și având o tematică diversuficată cuprinzând scene
istorice, mitologice, din viața coditiană, animale sălbatice, gladiatori. Ca exemple se pot
 da: „Mozaiczul pavimentar” din Ostia-Roma, „Casa de aur al lui Nero” de lângă
Colosseum-Roma, „Casa Faunului”, „Casa venerei” din Pompei.

Arta romană de pe teritoriul României

Arta daco-geților

Arhitectura

În arhitectura daco-geților sunt cuprinse mai multe tipuri de construcții, cum ar fi cele militare,
fiind reprezentate de cetăți, turnuri de pază, fortificații sau cele civile cum ar fi locuințele sau
depozitele. Ca materiale de construcție ale acestora, erau folosite piatra fasonată, bolovanii sau
lemnul. Cetățile erau construite pe plan neregulat, având ziduri din piatră, cu turnuri pătrate și cu
una sau mai multe porți. Exemple pot fi: fortificațiile de la Costești, Blidaru, Piatra Roșie,
Sarmizegetusa.

Ceramnica

Ceramica daco-geților avea ca motive de decor, figuri geometrice, simboluri solare, schematic
stilizate. Daco-geții nu au folosit reprezentarea figurativă pe vasele de ceramnică motivul fiind
conflictul acestora cu Roma. Exemple pot fi vasele descoperite în Munții orăștie.

Arta romană în Dacia

O dată cu cucerirea Daciei de către romani, s-a înregistrat o evoluție de tip superior al societății
iar cultura și arta romană a devenit de tip provinci.

Arhitectura

În arhitectură, se întâlnesc influențe elenistice dar și tradiții daco-getice, astfel construcțile din
Dacia nu erau impunătoare sau fastoase, neavând decorații bogate, iar un caracter accentuat
militar. Orașele erau construite conform urbanisticii romane, în centrul acestora înâlnind edificile
publice, sanctuarul, iar de jur împrejur se întâlneau cartierele de locuințe toate înconjurate de
ziduri de apărare. Exemple de orașe pot fi: Ulpia Traiana Sarmisegetuza, Adamclisi. În jurul
orașelor se puteau întâlni gospodării izolate fiecare având o zonă de protecție, turn de apărare sau
două zone: zona locuințelor stăpânilor și cea sclavilor. Locuințele stăpânilor conținau camere de
locuit și baie. Separat întâlnim adăposturile sclavilor, animalelor, ateliere și magazii. Castrul este
un spțiu cu caracter special împărțit în trei zone importante, zona cazărmii soldaților, zona
locuințelor ofițerilor și zona magazinelor și depozitelor de alimente. Bazilica, o construcție
formată dintr-o sală rectangulară ce era împărțită în trei nave inegale despărțite prin șiruri de
arcuri pe coloane.

Note
1. ^ Unii specialiști susțin că termenul artă egipteană era desemnat prin Al Kemi și se
presupune că acesta ar fi strămoșul cuvântului alchimie
Bibliografie
 Bonnard, A. - Civilizația Greciei antice, Editura Meridiane, 1970
 Botez - Crainic, A. Istoria artelor plastice, vol. I, E.D.P., 2004
 Botez - Crainic, A. Istoria artelor plastice, vol. II, E.D.P., 1997
 Ginouves, R. Arta greacă, Editura Meridiane, 1992
 Gonbrich, E. H. - Artă și Iluzie Editura Meridiane, 1973
 Gonbrich, E. H. - O istorie a artei Editura Meridiane, 1975
 Brilliant, R. - Arta romană de la Republică la Împăratul Constantin, Editura
Meridiane, 1979

Referat realizat de :Huian Crina-Sorina

Clasa 11 C.