4.

COMUNICAREA ORALĂ
4.1. Comunicarea umană de tip oral - caracterizare generală.
Această formă de comunicare este puternic dezvoltată la om, vorbirea fiind actul
prin care informaţia este emisă prin intermediul codurilor lingvistice.
Formele comunicării orale sunt: monologul, expunerea, relatarea, dialogul,
seminarul, interviul, colocviul, toastul, discursul, povestirea, pledoaria, dezbaterea,
conferinţa, prelegerea etc.
Comunicarea verbală este sensibil marcată de cadrul situaţional în care se
realizează, deoarece oferă informaţii despre stările şi trăirile intime ale subiectului.
Întotdeauna, în împrejurări diferite, vorbim „limbi” diferite cunoscute tuturor membrilor
grupului social, dar alternate după necesităţi.
Constatăm că în comunicarea orală se operează atât cu vorbirea cât şi cu
ascultarea, deoarece acestea domină şi în predare dar şi în învăţare inclusiv în învăţarea
limbii. Spre exemplu, se consideră că în vorbirea curentă emitem ~125 cuvinte/minut, deşi
50% dintre adulţi nu înţeleg mai mult de 13 cuvinte/minut. În predare, pentru frazele mai
lungi de 18 cuvinte, inteligibilitatea scade cu 15%, deci sub ceea ce se vrea înţeles. S-a
stabilit că pentru a fi inteligibil mesajul viteza comunicării nu trebuie să fie mai mare de 2-3
cuvinte/secundă (să ofere posibilitatea decodării, respectiv a înţelegerii şi conştientizării
rolului avut în comunicare).
Pentru o comunicare verbală adecvată şi eficientă trebuie adoptate atitudini
pozitive şi însuşite comportamente verbale funcţionale, ce ţin de calităţile vorbirii şi din
care evidenţiem îndeosebi:
1. Plăcerea de a vorbi presupune şi efortul de a avea un ton prietenos, politicos,
cuplat cu priviri agreabile.
2. Naturaleţea de exprimare firească, fără afectare, fără căutarea forţată a
cuvintelor sau expresiilor rare (pentru a epata, a uimi, a şoca)
3. Claritatea presupune expunerea sistematizată, concisă şi uşor de înţeles, fără
efort, apelând la respiraţia controlată, mişcarea lejera a buzelor; ajută la receptarea şi
înţelegerea fără efort .
4. Corectitudinea implică respectarea regulilor gramaticale şi logice ale
discursului. Centrarea pe aspectele esenţiale întro ordine logică a conţinuturilor
comunicate
5. Precizia reclamă utilizarea acelor cuvinte şi expresii necesare pentru
înţelegerea şi facilitarea comunicării
6. Armonia cere recurgerea la cuvinte/expresii care să provoace auditoriului
reprezentări conforme cu intenţia vorbitorului, astfel încât să încânte auditoriul (şcolari) şi
să susţină motivaţia învăţării
7. Fineţea se realizează prin folosirea unor cuvinte/expresii prin care se pot
exprima indirect gânduri, sentimente, idei.
8. Concizia reclamă exprimarea concentrată pe subiectul de comunicat, fără
divagaţii inutile şi neavenite. Evitarea redundanţei ca deficit al sincronizării formei cu
conţinutul.
Concluzie: Analiză complexă a aspectelor comunicării orale implică un element
semantic, al semnificaţiilor termenilor utilizaţi. Sunt supuse analizei structura vocabularului,
cantitatea de informaţie şi nivelul de abstractizare a termenilor, adecvarea lor la conţinutul
sau obiectul comunicării, coerenţă în judecăţi şi raţionamente, plasticitatea şi expresivitatea
termenilor. Un vocabular bogat, variat, precis,fineţea şi concizia dă
capacitatea şi posibilitatea de a înţelege uşor mesajul transmis.