ANALIZA STRUCTURAL N DOMENIUL NELINIAR

Partea I-a
Ciclul II Master






Specializarea: Proiectarea construciilor civile i industriale n zone
seismice

Sem 2 anul universitar 2009-2010


Titular curs: prof. dr. ing. Dan CREU














1
1
CUPRINS

1 Generalitati..1
2 Rolul plasticitatii in ingineria structurala.3
2.1. Introducere..3
2.2 Modele de comportare pentru materiale in functie de legea
tensiune-deformatie. Curbe reale si curbe simplificate...4
3 Criterii de curgere si de
cedare.9
3.1 Spatiul tensiunilor haigh-westergaard.9
3.2 Criterii de curgere independente de presiunea hidrostatica..12
3.2.1 Generalitati.12
3.2.2 Criteriul de curgere Tresca.12
3.2.3 Criteriul de curgere von Mises...14
3.3 Criterii de cedare dependente de
presiune..................................................15
3.3.1 Caracteristicile suprafetei de cedare pentru un material izotrop15
3.3.2 Criteriul Mohr - Coulomb (1900)..18
3.3.3 Criteriul de cedare Drucker - Prager (1952)..22
3.3.4 Criteriul tensiunii maxime de intindere (Rankine).24
3.4 Materiale anizotrope. Criterii de curgere..26
3.4.1 Criterii de curgere pentru materiale ortotrope26
4 Relatiile tensiuni-deformatii pentru materiale perfect plastice..27
4.1 Introducere27
4.1.1 Limita elastica si functia de curgere..27
4.1.2. Criterii de incarcare si descarcare..28
4.2 Potentialul plastic si regula de curgere..28
4.3 Regula de curgere asociata cu functia de curgere von
Mises....30
4.4 Regula de curgere asociata criteriului de curgere Tresca..33
4.5 Regula de curgere asociata cu criteriul de curgere Mohr
Coulomb....................................................................................
36
4.6 Proprietatea de convexitate, normalitate si unicitate pentru


2
2
materialul ideal elasto-plastic...........................39
4.6.1 Proprietatea de convexitate a suprafetei de curgere si de
normalitate a regulii de
curgere..............39
4.6.2 Unicitatea solutiei si conditia de normalitate ....41
4.7 Relatii incrementale tensiuni - deformatii
specifice......42
4.7.1 Relatii constitutive in termeni de constante elastice E si
sau G si
K..............44
4.8 Modelul Prandtl - Reuss (Teoria J
2
)46
4.9 Modelul Drucker Prager.47
4.10 Cazul general al materialului izotrop....49
5 Formularea teoriei plasticitatii in metoda elementului finit54
5.1 Introducere55
5.2 Algoritmi pentru rezolvarea ecuatiilor neliniare...56
5.2.1 Metoda Newton Raphson....56
5.2.2 Metoda Newton - Raphson modificata..58
5.2.3 Metoda quasi Newman (QN)....60
















3
3




1 GENERALITATI

Proiectarea rationala, din punct de vedere economic, a structurilor in general alcatuite
din metal sau beton armat, presupune acceptarea, in cazul actiunilor seismice majore, a
incursiunilor in domeniul post-elastic de comportare a materialelor.
Metodele actuale de proiectare accepta determinarea eforturilor printr-un calcul static
elastic liniar in care fortele seismice se introduc conventional ca forte orizontale statice.
Acestea sunt determinate in ipoteza disiparii energiei induse de seism prin incursiuni in
domeniul plastic ale grinzilor in zonele de imbinare cu elementele verticale stalpii precum
si la baza stalpilor. Deplasarile in cazul comportarii post-elastice se obtin prin multiplicare cu
inversul coeficientului de disipare .
Controlul formarii mecanismelor de cedare se realizeaza prin exprimarea echilibrului
global intre fortele statice seismice conventionale majorate proportional si momentele capabile
ultime din sectiunile in care se formeaza articulatiile plastice.
In prezent sunt disponibile programe de calcul care evalueaza comportarea neliniara a
structurilor plane din bare la actiunea seismica variabila in timp descrisa printr-o
accelerograma. Atingerea capacitatii plastice se considera prin formarea unor articulatii
plastice controlate prin curbe de interactiune moment - forta axiala. Acest mod de abordare
este evident simplist, potrivit unei activitati curente de proiectare, dar limitat la structuri cu
forma regulata in plan si pe verticala. In cazul unei structuri cu o forma neregulata impusa de
considerente arhitectonice si functionale nu sunt disponibile in prezent programe de aclcul care
sa permita analiza spatiala cu considerarea comportarii neliniare la actiuni variabile in timp.
Avand in vedere aceste considerente, efortul de cerectare atat pe plan national cat si
international este concentrat in elaborarea unor programe de calcul care sa permita validarea
calculului simplificat prin analiza comportarii spatiale a structurilor. Din acest punct de
vedere, lucrarea isi propune in aceasta faza cunoasterea bazelor teoretice necesare atingerii
obiectivului propus. Se prezinta in lucrare:
- criterii de curgere si de cedare;
- bazele teoretice ale teoriei plasticitatii in cazul materialelor cu comportare ideal
elasto-plastica;


4
4
- expresiile matricii caracteristicilor fizice elasto-plastice de legatura intre tensiuni si
deformatii specifice pe baza criteriilor de curgere Tresca si von Mises;
- procedeele de rezolvare numerica a sistemelor de ecuatii neliniare (metoda Newton-
Raphson, metoda Newton-Raphson modificata, metoda quasi Newton);
Recentele cutremure din SUA Northridge (1994) si Japonia Kobe (1995) au repus in
actualitate necesitatea continuarii investigatiilor numerice si experimentale in cazul
cobstructiilor metalice in general. Structurile metalice considerate in general sigure, avand
invedere capacitatea mare de rezistenta si de ductilitate a materialului au prezentat o serie de
avarii care, chiar daca nu au condus la colaps, au necesitat interventii dificile si costisitoare din
punct de vedere tehnic. Principalele probleme au fost in zonele nodurilor stalpi-fundatie si
grinzi-stalpi. Aparitia si propagarea fisurilor in sudurile de imbinare continuate in stalpi
precum si voalarea talpilor si inimilor sunt de neacceptat, dar au fost frecvent observate la
constructiile metalice din zonele afectate de seism.
Ca urmare a analizelor numerice in care articulatiile plastice se considera concentrate in
sectiuni prestabilite prin atingerea starii de curgere controlata cu ajutorul curbelor de
interactiune M-N constituie procedee prea simpliste . Evident ca o analiza numerica, in care
atat fortele cat si domeniul de comportare se modifica in timpul actiunilor variabile in timp,
caracteristice actiunilor seismice, este mare consumatoare de timp, dar si susceptibila la erori
numerice. Cu toate acestea, investigarea comportarii nodurilor in care de regula se realizeaza
cele mai mari eforturi necesita modelarea acestora cu elemente finite plane si/sau
tridimensionale, in timp ce pentru restul elementelor care nu executa incursiuni semnificative
in domeniul post-elastic se pot folosi elemente de tip bara. De fapt ideea de baza este de a crea
o biblioteca de macroelemente care sa permita modelarea nodurilor grida-stalpi-contravantuiri.
Pentru aceasta, cunoasterea posibilitatilor oferite de tehnicile actuale incrementale de rezolvare
numerica, precum si modelarea realista a comportarii materialelor la actiuni seismice sunt
esentiale si constituie suportul de baza al lucrarii elaborate.










5
5



2 ROLUL PLASTICITATII IN INGINERIA STRUCTURALA


2.1 INTRODUCERE

Proiectantii de structuri urmaresc de regula doua etape:
I) Definirea campului de forte interne (calculul eforturilor)
II) Stabilirea raspunsului materialului la aceste forte.
Primul pas implica o analiza a campurilor de tensiuni. Al doilea necesita cunostinte
privind proprietatile materialelor.
Teoria Elasticitatii considera o relatie liniara intre tensiuni si deformatii specifice .
Pentru ca teoria sa fie valabila trebuie ca o o
o
=
p
c
c
k
.
Structurile sunt corpuri complexe cu o stare de tensiuni spatiala. Exista si tensiuni
secundare ce apar in timpul procesului de fabricatie si montaj. Combinarea tensiunilor initiale,
secundare si concentrarile de tensiuni pot conduce la depasirea limitei de elasticitate ceea ce
face necesara studierea comportarii dincolo de limita elastica.
Teoria plasticitatii reprezinta o extindere a teoriei elasticitatii. Aceasta furnizeaza
informatii mai realiste privind raspunsul elementelor de constructii. Intelegerea rolului
caracteristicilor relevante ale materialelor care definesc raspunsul acestora la fortele aplicate
este esentiala pentru un inginer.
Atat teoria elasticitatii cat si teoria plasticitatii sunt valabile si se regasesc in natura. In
cazul teoriei plasticitatii trebuie urmarite doua aspecte:
- stabilirea relatiilor intre tensiuni si deformatii specifice pentru un material elasto-
plastic cu consolidare sau cu degradare de rigiditate.
- cunoasterea unor procedee numerice de rezolvare a ecuatiilor.
Teoriei plasticitatii se bazeaza pe un set de relatii intre tensiuni si deformatii specifice
pentru o stare complexa de tensiuni care pot descrie comportarea post-elastica. Regulile de
deformatie observate pentru metale au fost confirmate de experimente.Recent, metodele TP au
fost extinse si la studiul comportarii materialelor geologice cum sunt rocile, pamantul si
betonul.


6
6
2.2 MODELE DE COMPORTARE PENTRU MATERIALE IN FUNCTIE DE
LEGEA TENSIUNE-DEFORMATIE. CURBE REALE SI CURBE
SIMPLIFICATE.

Legatura dintre vectorul tensiunilor o si vectorul deformatiilor specifice s reprezinta
legea constitutiva a materialului.
Pentru usurinta reprezentarii grafice a relatiei o - s se considera pentru inceput cazul
comportarii monoaxiale. Pentru intindere o
1
> 0 si o
2
= o
3
= 0 si pentru compresiune o
3
< 0
si o
2
= o
1
= 0. Cele mai cunoscute curbe caracteristice o
1
- s
1
sau o
3
- s
3
vor fi reprezentate
prin modele tipice de comportare. Acestea se pot asocia diferitelor materiale.
a) Modelul liniar elastic




a) b) c) modelul Hooke
Figura 2.1

Modelul de comportare liniar-elastic se caracterizeaza printr-o relatie liniara biunivoca
intre tensiuni si deformatii, independent de timp. starea de tensiune si de deformatii este
reversibila. Incarcarea si descarcarea se produc dupa aceeasi dreapta.

b) Modelul elastic neliniar
Acesta se caracterizeaza printr-o relatie neliniara de forma o = E(o)s. Incarcarea si
descarcarea se produc dupa acelasi drum. Un caz particular il reprezinta modelul biliniar.




a) b) c) d)
Figura 2.2
o o
s
s
o
o=E(o)s
E(o), s
s
E
1
1

E
1
1

E
2
1

E
2
1

o
o o
s
s
s , E
o= E s


7
7
Modelul (c) corespunde comportarii pamanturilor si umpluturilor. Modelul (c)
caracterizeaza comportarea rocilor cu fisurare orientata. Inainte de inchiderea fisurilor
comportarea este descrisa de constanta E
1
si dupa inchiderea fisurilor de constanta E
2
.

c) Modelul elasto-plastic
Relatia o - s nu mai este liniara in acest caz si descarcarea nu mai are loc dupa aceeasi
curba cu incarcarea. Se accepta o lege de comportare liniara la descarcare. Modelul pune in
evidenta doua zone distincte de comportare.
- o zona de comportare elastic liniara (A- B)
o < o
p
, comportare elastica s = s
e
o = Es
- o zona de comportare plastica B-C
o > o
p
, comportare plastica s = s
e
+ s
p







a) b) c)




d) e)
Figura 2.3

Conform figurii 2.3 a si b dupa depasirea limitei de proportionalitate o
p
apare
fenomenul de ecruisare. Aceasta indica o dependenta a tensiunilor din stadiul post-elastic de
deformatia plastica produsa. In figura 2.3 c) este prezentat modelul elastic perfect plastic
Pentru o > o
p
deformatiile specifice sunt nedefinite. In cazul rocilor, modelul elastic perfect
plastic introduce o reducere a rezistentei in zona plastica aceasta fiind o consecinta a pierderii
coeziunii.
Pentru modelul descris in figura 2.3. b):
o
o
p

o
p

o
s
C
C
C
B
B B
A
s
s
e
s
p
o
o
o
p
, s
p
E, s
e

E
1
E
1
E
1
E
t

1
C B
s
E
1
s
e
s
p


8
8

p
t
p
E E
o o
o
s + =
1
pentru o > o
p
(2.1)

d) Modelul rigid -plastic
Se caracterizeaza prin deformatii specifice plastice mult mai mari decat cele elastice s
p

>> s
e
. In consecinta deformatiile elastice pot fi neglijate.






Figura 2.4

Pentru materialele perfect plastice limita de elasticitate se considera o marime constanta
egala la intindere si la compresiune o o
p
i
p
c
= .Pentru materiale ecruisabile limita de plasticitate
depinde de istoria incarcarii.

e) Modelul vasco-elastic (Voight-Kelvin+resort elastic Hooke)
In cazul acestui model se ia in considerare comportarea elastica a materialului la care se
adauga si cresterea deformatiei in timp la efort constant.





Figura 2.5
s
o o

= +

'

+
'

0
0
0
1
E E
e
E
t
(2.2)
Cresterea deformatiilor in timp la tensiune constanta se numeste fluaj in cazul metalului
si curgere lenta in cazul betonului.
o
o
p

Rigid plastic cu ecruisare liniara
s
C
B
o
o
p

Rigid perfect plastic
s
C B
s
o
0
/E
s
0
= o
0
/E
0


o
1

o
0
= E
0
s
0

o
1
= Es
t
o
L
=

s
o
0
/E
1




9
9
Viteza de deformatie depinde atat de marime lui o cat si de istoria incarcarilor la care a
fost supus materialul. La descarcare deformatiile elastice se anuleaza iar cele vascoase se
recupereaza in timp.

f) Material elasto-exponential cu consolidare

Legea de comportare este:
o
s o o
s o o
=

>
|
,

E daca
k daca
p
n
p
(2.3)
Figura 2.6

g) Material cu lege de comportare de tip Ramberg - Osgood

Expresia legii este:
s
o o
= +

'

+
'

E
a
b
n
(2.4)
a, b si n fiind constante de material
Figura 2.7
h) Modulul tangent E
t
si modulul plastic E
p

Aceste module sunt utilizate pentru proceduri incrementale
d d d
e p
s s s = +
Legatura intre tensiuni incrementale si deformatii specifice incrementale:
d E d
t
o s =
p
p
d E d s = o







Figura 2.8
o
s
o = k s
n
o
p

s
o
b
a
s
1
E
o
p

o
o
B
s
e
s
p
E
1
ds
s
s
ds
do
do
A
A
B
E
1
1
E
t
1
E
p


10
10
1 1 1
E E E
t p
= + (2.5)
Se considera un parametru de consolidare care va caracteriza diferitele stadii de
consolidare. Prin ipoteza modulul plastic E
p
este o functie de acest parametru.
E
p
= E
p
()
Lucrul mecanic plastic: W d
p
p
=

o s
- deformatia plastica acumulata:

s s = s
2 / 1 p p
p
) d d (
- incrementul deformatiei plastice efective: d d d
p
p p
s s s = )

Reguli de consolidare la incarcare - descarcare







a) Consolidare izotropa b) Consolidare cinematica
Figura 2.9

Pentru consolidarea izotropa (figura 2.9 a):
B C BC ' =
o o = ( ) x
Pentru consolidarea cinematica (figura 2.9 b):
B B A A ' ' =
o o = c x
p
( )
Pentru consolidarea independenta:
BC > OA O ' A C ' B =
o o =
t t
( ) pentru o > 0
) (
c c
o = o pentru o < 0
3 CRITERII DE CURGERE SI DE CEDARE
o
s
s
C
O
B
A
A
B
o
s
B
A
O
C
A
B


11
11

3.1 SPATIUL TENSIUNILOR HAIGH-WESTERGAARD

Aceasta reprezentare este deosebit de utila in studiul teoriei plasticitatii si criteriilor de
rupere. Tensorul starii de tensiune o
ij
are sase componente distincte si independente. Deci am
putea utiliza aceste componente drept coordonate intr-un spatiu cu sase dimensiuni. Totusi
aceasta este dificil de reprezentat. Cea mai simpla alternativa este de a lua cele trei tensiuni
principale o
1
, o
2
, o
3
drept coordonate. Acest spatiu se numeste spatiul tensiunilor Haigh -
Wastergaard.









Figura 3.1

Fie o stare de tensiune exprimata prin o
1
, o
2
, o
3
reprezentata prin punctul P (o
1
,
o
2
, o
3
). Vectorul de tensiune OP poate fi descompus in doua componente OP ON NP = + .

ON OP n = =

'

+
'

o o o
1 2 3
1
3
1
3
1
3
, , , ,
dar

ON
I
p = + + = =
1
3 3
3
1 2 3
1
o o o unde p
I
=
1
3

NP OP ON = si conform relatiilor de mai sus:

ON OP n p p p = = , ,
NP OP ON = =
? A
o o o o o o
1 2 3 1 2 3 1 2 3
, , ( , , ) , , , , = = p p p p p p s s s
Se obtine:
p = = + + = NP s s s J
1
2
2
2
3
2
2
2
o
1


axa hidrostatica (o
1
= o
2
= o
3
)
(stare de tensiune sferica)
s
1
= 2o
1
- o
2
- o
3
= 0

p

N (p, p, p)
planul deviator
o
1
+ o
2
+ o
3
) = 3

n
o
3


o
2




e
1






12
12
Dar p t = = NP
oct
3
In reprezentarea vectoriala de mai sus, ON reprezinta deci componenta hidrostatica si
vectorul NP reprezinta componenta deviatorica s
ij
a starii de tensiune exprimate in tensiuni
principale
Sa consideram proiectiile vectorului NP pe axele de coordonate o
i
pe un plan
deviatoric.








FIGURA 3.2

Conform figurii 3.2:

e
1
1
6
2 1 1 = , ,
= = p =
3 2 1 1
s , s , s ' e NP cos ' NQ 1 , 1 , 2
6
1
=
1
6

s s s
1 2 3
, ,

3 2 1
s s s 2
6
1
cos = p
Considerand pentru s
2
+ s
3
= -s
1

p cos =
3
2
1
s
Inlocuindu-l pe p se obtine:
2
1
2
3
cos
J
s
=
Folosind identitatea:
cos cos cos 3 4 3
3
=
si inlocuind pe cos din relatia de mai sus rezulta:
Q

N

o
1


p



e
1


pcos

2x/3
2x/3

2x/3

o
3


o
2




13
13

cos
/
3
3 3
2
2
3 2
1
3
1 2
=
J
s s J (3.1)
Dar J
2
= - (s
1
s
2
+ s
2
s
3
+ s
1
s
3
)

cos
/
3
3 3
2
2
3 2
1
3
1
2
2 1
2
3 1 2 3
= + + +
J
s s s s s s s s
Dar s
1
= - (s
2
+ s
3
) si J
3
= s
1
s
2
s
3
si inlocuind in relatia de mai sus se obtine:
cos
/
3
3 3
2
3
2
3 2
=
J
J
(3.2)
Aceasta relatie arata ca valoarea lui cos 3 este un invariant in raport cu J
2
si J
3
. Se va
putea arata ca o stare de tensiune (o
1
, o
2
, o
3
) se poate exprima prin (, p, ). Acesti parametrii
se vor calcula in conditiile date de functiile de cedare, curgere sau rupere in spatiu.
s J
1 2
2
3
= cos (3.3)
Intr-o maniera similara se pot obtine ceilalti temeni ai tensorului deviatoric:
s J
2 2
2
3
2
3
=

'

+
'

cos
x
(3.4)
s J
3 2
2
3
2
3
= +

'

+
'

cos
x
(3.5)
Relatiile sunt valabile daca o1 > o
2
> o
3
si 0
3

x
.
Deci tensiunile principale sunt:

,
|

'
+

'

'
+

'

,
|
=

,
|

'
+

'

'
+

'

,
|
=

,
|

o
o
o
3
2
cos
3
2
cos
cos
3
2
3
1
3
2
cos
3
2
cos
cos
3
2
2
3
2
1
J
p
p
p
(3.6)





3.2 CRITERII DE CURGERE INDEPENDENTE DE PRESIUNEA HIDROSTATICA


14
14

3.2.1 Generalitati
Criterii de curgere independente de presiunea hidrostatica sunt criteriul de curgere
Tresca (1869) si criteriul de curgere von Mises (1913) si sunt utilizate foarte mult in cazul
metalelor.
Criteriile de curgere definesc limita de comportare elastic liniara a unui material sub o
stare compusa de tensiuni si se pot exprima cu relatii de forma:
f (o
ij
, k
1
, k
2
..............) = 0 (3.7)
in care k
i
sunt constante de material ( de exemplu o
0
sau t
0
care reprezinta limitele de curgere
pentru solicitarile de intindere simpla si de forfecare pura).
Pentru materiale izotrope relatia (3.7) se poate scrie:
f (o
1
, o
2
, o
3
, k
1
, k
2
..............) = 0
sau f (I
1
, J
2
, J
3
, k
1
, k
2
..............) = 0 (3.8)
sau f (, p, , k
1
, k
2
..............) = 0
Bridgman a efectuat in 1950 experimente pe metale si a demonstrat ca presiunea
hidrostatica nu influenteaza apreciabil curgerea. In consecinta relatia se poate scrie:
f (J
2
, J
3
, k
1
, k
2
..............) = 0

3.2.2 Criteriul de curgere Tresca
Acest criteriu, stabilit in 1964 este aplicat la metale. Conditia pentru determinarea
limitei de curgere se exprima sub forma: t
max
k .
Fie o
0
limita de curgere determinata experimental pentru solicitarea axiala simpla. In
acest caz se obtine t
o
max
=
0
2

Pentru o stare de tensiuni exprimata in functie de tensiunile principale se obtin
urmatoarele relatii explicite:
In spatiu

o o o o
0 2 3 0
2 2 2

o o o o
0 1 3 0
2 2 2

o o o o
0 1 2 0
2 2 2
(3.9)


15
15
In plan

o o
2 0
2 2
;
o o
1 0
2 2
;
o o o
1 2 0
2 2

(3.10)









Figura 3.3

Considerand o
1
> o
2
> o
3
criteriul de curgere se exprima:
max , , ,
1
2
1
2
1
2
1 2 1 3 3 2
o o o o o o

'

+
'

k (3.11)

1
2
1
3
2
3
1 3 2
o o
x
= +

'

+
'

= J k cos cos 0 60
O O
(3.12)
sau

f J J
2 2 0
2
3
0 , sin
x
o = +

'

+
'

= (3.12)
sau

f p p
x
o , sin = +

'

+
'

= 2
3
0
0
(3.12)
Presiunea hidrostatica nu influenteaza suprafata de curgere. Criteriul este independent
de I
1
sau de .






o
2

o
0

-o
0

o
0
o
1

-o
0

o
1

= 0

o
o
t
o
x
xy
0
2
0
2
3
1

'

+
'

+

'

+
'
=
/


t
o
xy
0


A(=0,
0
3 / 2 o = p )


16
16








Figura 3.4


f J J J J k J k J k
2 3 2
3
3
2 2
2
2 4
2
6
4 27 36 96 64 0 , = + = (3.13)

3.2.3 Criteriul de curgere von Mises
Acest criteriu, stabilit in 1913 este aplicat la metale. Conditia pentru determinarea
limitei de curgere se exprima in functie de tensiunile octaedrice.
t
oct
J k = =
2
3
2
3
2
.
Criteriul se exprima cu relatia:
f(J
2
) = J
2
- k
2
= 0 (3.14)
Fie o
0
limita de curgere determinata experimental pentru solicitarea axiala simpla. In
acest caz se obtine k =
o
0
3

Pentru o stare de tensiuni exprimata in functie de tensiunile principale se obtine
urmatoarea relatie:

o o o o o o
1 2
2
3 2
2
1 3
2
2
6 + + = k (3.15)
Ecuatia obtinuta este ecuatia unui cilindru a carui intersectie cu planul deviator este un
cerc de raza p = 2k.
Atat la criteriul Tresca cat si la criteriul von Mises k este limita de curgere la forfecare
pura o
2
= - o
1
. Valorile acestui parametru sunt insa diferite conform celor doua criterii.
Raportul intre ele este:
B( = 60)
o
o
t
o
x
xy
0
2
0
2
2
1

'

+
'

'

+
'
=
/


o
o
x
0




17
17
k
k
vM
T
= = =
o
o
0
0
3
2
2
3
125 .
In cazul criteriului von Mises, in planul o
x
t
xy
reprezentarea grafica este elipsa de
ecuatie
o
o
t
o
x
xy
0
2
0
2
3
1

'

+
'

+

'

+
'
=
/



3.3 CRITERII DE CEDARE DEPENDENTE DE PRESIUNE.

3.3.1 Caracteristicile suprafetei de cedare pentru un material izotrop
Cedarea pentru un material este definita uzual prin termeni dependenti de capacitatea de
incarcare. Totusi, pentru modelul perfect plastic curgerea implica o cedare deci limita de
curgere este deseori o limita de rezistenta.
Ca si in cazul criteriilor de curgere, o forma generala a criteriilor de cedare poate fi data
printr-o ecuatie avand pentru materialele anizotrope forma :
f(o
ij
, k
1
, k
2
,............ ) = 0 (3.16)
si pentru materiale izotrope:
f(o
1
, o
2
, o
3
, k
1
, k
2
,.........) = 0 (3.17)
f(I
1
, J
2
, J
3
, k
1
, k
2
,...........) = 0 (3.17)
f(, p, , k
1
, k
2
,..............) = 0 (3.17)
Pentru materiale ductile, cum este metalul, curgerea este independenta de presiunea
hidrostatica. Comportarea multor materiale nemetalice cum sunt terenul, rocile si betonul,
depinde de nivelul presiunii hidrostatice. Din acest motiv I
1
si trebuie sa fie prezenti in
criteriile de cedare.
Forma generala a suprafetei de cedare f (I
1
, J
2
, J
3
) = 0 sau f(, p, ) = 0 in spatiul
tridimensional poate fi descrisa printr-o sectiune cu planul deviatoric si meridianele sale din
planele meridiane. Sectiunea transversala a suprafetei de cedare este curba de intersectie a
acestei suprafete cu planul deviatoric care este perpendiculara pe axa hidrostatica cu =ct.
Meridianele suprafetei de cedare sunt curbele de intersectie intre aceasta suprafata si un
plan meridian ce contine axa hidrostatica = ct. Pentru un material izotrop, forma suprafetei


18
18
de cedare trebuie sa fie simetrica. De aceea este necesar ca in experiment sa se urmareasca
sectorul 0
O
- 60
O
celelalte stabilindu-se prin simetrie.






Figura 3.5

Considerand o
1
> o
2
> o
3
exista doua situatii extreme:
1) o
1
= o
2
> o
3

1
= 60
O

2) o
1
> o
2
= o
3

2
= 0
O

Valorile se obtin inlocuind in:
cos =
3
2
1
2
s
J

si tinand seama de :
s
1 1
1 2 3 1 2 3
3
2
3
=
+ +
=

o
o o o o o o

J s s s s s s
2 1 2 2 3 3 1
= + +
Rezulta astfel:
1)

cos
o o o o
o o
1
1 3
2
1 3
1 3
2
3
2 3
3
2
3
2
6
1
2
=

=

=
J
(3.18)
2)


1
3
1
3
2
2
3
J 3 2
3
cos
2
2 1
3 1
2
3 1
2
=
o o
o o
=
o o
= (3.19)
Meridianul asociat lui = 60 se numeste meridianul de compresiune deoarece situatia
corespunde unei stari de tensiune cu compresiune intr-o singura directie. p =
+ o o
1 3
2
3

o
1
= o
2
> o
3
o
3

p
c

p
c

p
o
1
p

o
2

intindere
= 0
= 60
compresiune


19
19

o
o o
o o
o
o o o o
o
o o
o o
1
1 3
1 3
2
1 3 1 3
3
1 3
1 3
2
3
3 3
2
3 3
2
3
2
3

+
=

+
=
+

+
=

(3.20)
Meridianul asociat lui = 0 se numeste meridianul de intindere deoarece situatia
corespunde unei stari de tensiune cu intindere intr-o singura directie.
p =
+ o o
1 2
2
3
o
1
> o
2
= o
3


o
o o
o o
o
o o o o
o
o o o o
1
3 2
1 2
2
1 2 2 1
2
1 2 2 1
2
3
2
3
2
3 3
2
3 3

=
+

=

(3.21)
= 30 este meridian de forfecare si caracterizeaza o situatie de forfecare pura

1
2
0
1 3 3 1
o o o o , ,
p =
+ +
+
=
+
o o
o o
o o
1 2
1 2
1 2 2
3 3

Cele trei situatii sunt descrise de:






Figura 3.6

3.3.2 Criteriul Mohr - Coulomb (1900)
Acest criteriu poate fi considerat o generalizare a criteriului Tresca. Ambele considera
valoare tensiunii tangentiale maxime t
max
ca masura a cedarii unui material. Totusi exista o
o
1
o
3

o
1
=o
2

o
3
=o
2



20
20
diferenta. Criteriul Tresca considera t
k
o valoare constanta in timp ce criteriul Mohr Coulomb
il considera ca o valoare dependenta de o.
t o = f( ) (3.22)
Functia f(o) se determina experimental.
Intr-o reprezentare grafica cu cercul lui Mohr, daca cercul de raza maxima
o o
1 3
2

este tangent la curba intrinseca f(o) inseamna ca s-a atins starea limita.








Figura 3.7

Cu alte cuvinte criteriul lui Mohr depinde de tensiunea medie. Cea mai simpla forma
pentru curba intrinseca este o dreapta. Ecuatia acestei drepte este cunoscuta ca ecuatia lui
Coulomb (1773)
t o = c tg (3.23)
unde c este factorul de coeziune iar este unghiul intern de frecare. Acesti doi parametrii se
determina experimental. Daca = 0 criteriul se reduce la criteriu Tresca cu t = c si coeziunea
devine egala cu t
k
de la forfecarea pura.









t
o o
1 3
2

c o
3
o
1
o
t = c- otg
t t

o
o tg


21
21



Figura 3.8

Fie o
1
> o
2
> o
3
. Criteriul Mohr Coulomb poate fi scris:

o o + o + o =
o o
tg sin
2
1
2
1
c cos
2
3 1 3 1
3 1
(3.24)
sau rearanjand relatia:
o

1 3
1
2
1
2
1
+

=
sin
cos
sin
cos c c
(3.25)
Cu urmatoarele notatii:
f
c
c
/
cos
sin
=

2
1

si f
c
t
/
cos
sin
=

+
2
1

relatia (3.19) se scrie:
o o
1 3
1
f f
t c
/ /
= (3.26)
Daca o
1
= 0 si o
3
= 0 atunci este vorba de o solicitare uniaxiala si se poate pune in
evidenta semnificatia numitorilor: f
c
/
reprezinta rezistenta la compresiune si f
t
/
rezistenta la
intindere.
De multe ori este convenabil sa se introduca un parametru m
m
f
f
c
t
= =
+

/
/
sin
sin
1
1

Cu aceasta noua notatie ecuatia poate fi scrisa:
m f
c
o o
1 3
=
/
pentru o
1
> o
2
> o
3
.
Considerand o
1
- o
3
= o
0
curbele de cedare in planul o
1
- o
2
pot fi trasate pentru diferite
valori ale lui m.
De exemplu:





o
2
/
f
c
/

1
-1
1
0.17
0.588
m = 1
m = 1.7
m = 5.83
o
1
/
f
c
/

2
3 1
o + o

= 0


22
22


Figura 3.9

Forma in spatiu a suprafetei de cedare necesita folosirea relatiilor:

,
|

'
+

'

+
x

'
+

'

p +

,
|

,
|

'
+

'

+
x

'
+

'

,
|
=

,
|
o
o
o
3
2
cos
3
2
cos
cos
3
2
3
1
3
2
cos
3
2
cos
cos
3
J 2
p
p
p
2
3
2
1

o

1 3
1
2
1
2
1
+

=
sin
cos
sin
cos c c

se obtine:
0 cos c sin
3
cos
3
J
3
sin J sin I
3
1
) , J , I ( f
2
2 1 2 1
=

'
+

'

x
+ +

'
+

'

x
+ + = (3.27)
sau:
0 cos 6 c sin
3
cos
3
sin 3 sin 2 ) , , ( f =

'
+

'

x
+ p +

'
+

'

x
+ p + = p (3.21)
cu 0 60.
Suprafata limita corespunde unei piramide hexagonale neregulate. Meridianele sunt linii
drepte si sectiunile printr-un plan x sunt hexagoane neregulate. Sunt necesare numai doua
caracteristici pentru a trasa acest hexagon p
t0
si p
c0
.











p
c0

p
t0
p
t0

o
1

p
o
3

= 0
-1
o
2

60

c

o
3
o
3



23
23



Figura 3.10

Inlocuind in relatia (3.21) = 0 si = 0 se obtin p
t0
si p
c0
. Se procedeaza analog si pentru =
0 si = 60.
3
3 2
6 0 + = p
x p
sin sin cos c

p

t
c
c
f
0
2 6
3
6 1
3
=

+
=

+
cos
sin
sin
sin
/
(3.28)
respectiv

p

c
c
c
f
0
2 6
3
6 1
3
=

cos
sin
sin
sin
/
(3.29)
p
p

t
c
0
0
3
3
=

+
sin
sin

O famile de curbe Mohr - Coulomb obtinute cu sectiuni transversale in planul x, pentru
diferite valori ale lui sunt date in figura 3.11 normalizate in raport cu f
c
/
. Hexagonul din
planul o
1
- o
2
este intersectia piramidei cu planul de coordonate o
3
= 0. Daca
f f m
c t
/ /
= = = 0 1, hxagonul va deveni hexagon regulat si este identic cu ceea ce se
obtine utilizand modelul Tresca. Pentru a obtine o mai buna aproximatie cand apar tensiuni de
intindere, de cele mai multe ori se combina criteriul Mohr - Coulomb cu rezistenta maxima la
intindere. Astfel se obtine un criteriu cu trei parametrii. Sunt necesare doua stari de tensiune
pentru a determina c si (doua solicitari) si numai una pentru a determina rezistenta maxima
de intindere.







p
c0

p
t0

o
1
/f
c

o
3
/f
c

o
2
/f
c

p
c0

ctg c 3
= 0
o
= 60
o
= 30
o


24
24


Figura 3.11 Curba de cedare in planul deviator

3.3.3 Criteriul de cedare Drucker - Prager (1952)
Acest criteriu este o modificare a criteriului von Mises. Influenta presiunii hidrostatice
privind cedarea este introdusa prin intermediul unui termen suplimentar in expresia lui von
Mises.
f I J I J k ( , )
1 2 1 2
0 = + = (3.30)
sau
f k ( , ) p p = + = 6 2 0 (3.30)
unde si k sunt constante de material.
Cand = 0 ecuatia se reduce la criteriul von Mises.
Ecuatia in spatiul tensiunilor principale este un con circular drept. Meridianul si
sectiunea cu planul deviator sunt prezentate in figura 3.12.







a) sectiunea din planul deviator b) planul meridian = 0
o
Figura 3.12

Suprafata de cedare hexagonala asociata curbelor Mohr - Coulomb este convenabila din
punct de vedere matematic numai in problema in care este evidenta suprafata folosita din cele
sase. Daca aceasta informatie nu este cunoscuta in avans, colturile hexagonului pot crea
dificultati matematice deosebite in obtinerea solutiei. Criteriul Drucker - Prager este o
aproximatie a criteriului Mohr - Coulomb si poate fi facuta prin potrivirea laturilor pe con.
De exemplu, daca cercul Drucker - Prager este circumscris hexagonului Mohr -
Coulomb sau daca suprafetele coincid in lungul meridianelor de compresiune p
c
unde = 60,
constantele si k se obtin functie de constantele c si .
3
k

p
0
p
0

o
1

p
o
3
o
2


p
0

k 2
0
= p
k 2
0
= p


25
25
3 sin 3
cos c 6
k


= (3.31)

2
3 3
sin
sin

Conul corespunzator constantelor de mai sus este circumscris piramidei hexagonale si
reprezinta o limita exterioara a suprafetei de cedare Mohr - Coulomb. Pe de alta parte conul
interior care trece prin meridianul de intindere p
t
unde = 0 va avea constantele:

k
c
=

+
6
3 3
cos
sin

(3.32)

=
+
2
3 3
sin
sin

Totusi aproximatia data prin conul interior sau exterior suprafetei de cedare Mohr -
Coulomb poate fi nepotrivita pentru cateva stari de tensiune. O alta aproximatie poate fi facuta
prin meridianul de forfecare si poate fi mai potrivita. Criteriul Drucker - Prager pentru o stare
de tensiune biaxiala este reprezentat prin intersectia conului circular cu planul de coordonate
o
3
= 0. Curba de cedare se determina inlocuind in suprafata de cedare o
3
= 0.

o o o o o o ( )
1 2 1
2
1 2 2
2
1
3
+ + + = k
sau:
( )( ) ( ) ( ) 1 3 1 6 6 3 0
2
1
2
2
2 2
1 2 1 2
2
+ + + + = o o o o o o k k
ceea ce reprezinta ecuatia unei elipse.









Figura 3.13


Drucker -Prager
o
1

o
3

Mohr - Coulomb
o
2

-o
2

-o
1

-o
3

60
o

p
t
p
c


26
26
3.3.4 Criteriul tensiunii maxime de intindere (Rankine)
Acest criteriu a fost prezentat in 1876 si este aplicabil in cazul materialelor fragile.
o
max
o
0
(3.33)
Ecuatia: o
1
= o
o
o
2
= o
o
o
3
= o
o
este ecuatia suprafetei de cedare, care este formata
din trei plane perpendiculare pe axele o
1
, o
2
si o
3
.










Figura 3.14

Cand se folosesc variabilele p, si sau I
1
, J
2
si suprafata de cedare poate fi descrisa
complet prin ecuatii in interiorul 0 60

f I J J I ( , , ) cos
1 2 2 1 0
2 3 3 0 o = + = (3.34)
f ( , , ) cos p p o = + = 2 3 0
0
(3.34)









Figura 3.15
o
1

o
3

o
0

o
2

o
0

o
0


= 60
0
2
3
0 t
o = p
o = 3
0

p
c0

p
t0

o
1

0 0 c
6o = p
p
o
3

p = 0 = 0
o
2

= 0


1
2
2
1


27
27

Betonul, rocile, terenul au o buna comportare la compresiune. Sub incarcari de
compresiune are loc o confinarea, si ca urmare, acest tip de material poate avea o comportare
ductila si cedare prin forfecare. Sub incarcari de intindere se observa o cedare fragila si o
foarte joasa rezistenta.
Deseori criteriul Rankine se combina cu criteriul Tresca sau von Mises pentru a
aproxima comportarea la rupere a unor astfel de materiale Reprezentarea grafica corespunde
la doua suprafete asociate la o cedare prin forfecare la compresiune si prin intindere la
intindere.









Figura 3.16




3.4 MATERIALE ANIZOTROPE. CRITERII DE CURGERE

Majoritatea materialelor sunt anizotrope. Criteriul general f (o
ij
, k
1
, k
2
..............)=0 depinde de
prea multi parametrii ce definesc materialul.

3.4.1 Criterii de curgere pentru materiale ortotrope.
In fiecare punct exista trei plane de simetrie elastica. Intersectiile acestor plane sunt
axele de anizotropie. Criteriul de curgere propus de Hill (1950) in raport cu aceste axe:
0 1 a a a a a a ) ( f
2
yx 6
2
xz 5
2
yz 4
2
y x 3
2
x z 2
2
z y 1 ij
= t + t + t + o o + o o + o o = o (3.35)
unde a
1
..a
6
reprezinta parametrii ce definesc materialul.
= 0
= 60
3
2
o
t
o = 3
t
6o
t
p

Tresca
von Mises
o 3
t
o
1

o
3
o
2

= 0


28
28
Ecuatia este o expresie quadratica in tensiuni reprezentand partea din energie care guverneaza
atingerea curgerii la materiale ortotrope. Din acest motiv criteriul Hill este considerat o
extindere a criteriului von Mises.
Lipsa termenilor liniari implica ipoteza ca materialul lucreaza identic la intindere si la
compresiune si ca presiunea hidrostatica nu influenteaza curgerea. Parametrii materialului pot
fi determinati din trei experimente de intindere simpla in directia axelor principale de
anizotropie si trei teste de forfecare in planele de simetrie. Notand cu X, Y, Z rezistentele la
intindere si S
21
, S
13
si S
23
rezistentele la forfecare se obtine:
2
1 1 1
1
2 2 2
a
Y Z X
= + a
S
4
23
2
1
=
2
1 1 1
2
2 2 2
a
X Z Y
= + a
S
5
13
2
1
=
2
1 1 1
3
2 2 2
a
Y X Z
= + a
S
6
21
2
1
=
Daca materialul este transversal izotrop (simetrie rotationala fata de axe z), criteriul
definit de aceasta ecuatie trebuie sa ramana invariant pentru axele x si y arbitrare. Rezulta :
a
1
= a
2
; a
4
= a
5
; a
6
= 2 ( a
1
+ 2a
3
)
Pentru material izotrop, particularizand in continuare rezulta 6a
1
= 6a
2
= 6a
3
= a
4
= a
5
=
a
6
si se obtine criteriul von Mises.
Observatie: La materiale anizotrope schimbarea axelor implica schimbarea formei suprafetei
de cedare.


4 RELATIILE TENSIUNI-DEFORMATII PENTRU
MATERIALE PERFECT PLASTICE.

4.1 INTRODUCERE

Situatia in care deformatiile plastice se dezvolta sub camp constant de tensiuni
caracterizeaza comportarea perfect sau ideal plastica.
In cazul solicitarii monoaxiale diagrama o-s este prezentata in figura 4.1:


F(o
ij
)= k
suprafata de curgere


29
29




a) b)
Figura 4.1

Ipoteza comportarii perfect plastice a materialului simplifica substantial analiza
problemelor structurale si permite elaborarea unor modele simple si directe necesare stabilirii
capacitatii portante a structurilor.
Comportarea unui material sub o stare complexa de tensiuni care implica sase
componente de tensiune si sase componente de deformatii specifice nu poate fi reprezentata
printr-o relatie liniara.

4.1.1 Limita elastica si functia de curgere
Limita domeniului elastic de comportare al unui material sub toate combinatiile de
tensiuni a fost definita ca o functie de curgere de forma
f(o
ij
, k) = F ( o
ij
) - k (4.1)
Pentru un material ideal plastic functia de curgere se considera invarianta si deci
parametrul k ramane constant. In consecinta suprafata de curgere este fixa in spatiu (figura
1.b).

4.1.2. Criterii de incarcare si descarcare
In situatia unei deformatii plastice continue, starea de tensiuni trebuie sa ramana pe
suprafata de curgere. Aceasta situatie se numeste incarcare. In situatia unei stari de tensiune
a carei reprezentare este in interiorul suprafetei de curgere, nu se dezvolta deformatii plastice
si toate deformatiile incrementale vor fi elastice. Aceasta situatie se numeste descarcare.
Se considera atingerea limitei plastice sub o stare de tensiuni o
ij
caracterizata printr-un
vector (figura 1.b). Daca la aceasta stare de tensiune se adauga o crestere incrementala a starii
de tensiune do
ij
, pentru un material ideal plastic la care dezvoltarea de deformatii plastice are
loc fara cresteri de tensiune, implica necesitatea ca incarcarea aditionala do
ij
sa fie in planul
tangent. Conditia se scrie sub forma.
o
s
do
ij
incarcare
incarcare
Elastic F(o
ij
)< k
o
ij

descarcare
o
ij

do
ij
descarcare


30
30
f k df
f
d
ij
ij
ij
( , ) o

o
o = = = 0 0 (4.2)
acesta fiind criteriul de incarcare.
Criteriul asociat unei descarcari (asociat unor deformatii elastice) este:
f k df
f
d
ij
ij
ij
( , ) o

o
o = = 0 0 (4.3)
Tensorul deformatiilor specifice totale incrementale se considera ca fiind o suma de
tensori ai deformatiilor specifice incrementale elastice si plastice.
d d d
ij ij
e
ij
p
s s s = + (4.4)

4.2 POTENTIALUL PLASTIC SI REGULA DE CURGERE

Regula de curgere este o apreciere cinematica necesara pentru deformatii plastice.
Componentele tensorului deformatiilor plastice incrementale d
ij
p
s pot fi reprezentate geometric
printr-un vector cu noua componente in spatiul deformatiilor (figura 2). Regula de curgere va
decide directiile vectorului deformatiilor plastice incrementaled
ij
p
s . In cazul comportarii
elastice, deformatiile elastice se pot obtine ca derivata energiei complementare de deformatie,
in raport cu tensorul oij.

s
O o
o
ij
ij
ij
=
In 1928 von Mises a propus un concept similar de functie de potential plastic, care este o
functie scalara cu variabile tensoriale g(o
ij
). Ecuatia curgerii plastice se poate scrie sub forma:
d d
g
ij
p
ij
s

o
= (4.5)
in care d - factor scalar pozitiv de proportionalitate care este nenul numai cand apar
deformatii plastice.
Ecuatia g(o
ij
) este o hipersuprafata de potential plastic in spatiul cu noua dimensiuni al
tensiunilor. Cosinusii directori ai normalei la aceasta hipersuprafata in punctul o
ij
vor fi
proportionali cu componentele

o
g
ij
.


31
31
Vectorul curgerii plastice d
ij
p
s este un vector liber in spatiul tensiunilor cu directia
normala la hipersuprafata potentialului plastic.









Figura 4.2

Daca functia de curgere si functia potentialului plastic coincid f = g.
Atunci
d d
f
ij
p
ij
s

o
= (4.6)
si curgerea plastica se dezvolta in directia normalei la suprafata de curgere. Ecuatia (4.6) se
numeste regula de curgere asociata deoarece curgerea plastica este asociata cu criteriul de
cedare. Daca f = g regula de curgere este neasociata. Von Mises foloseste regula de curgere
asociata pentru a obtine relatii intre tensiuni si deformatii plastice pentru metale.
Regula de curgere asociata este valabila pentru materiale plastice ireversibile la care
lucrul mecanic produs de deformatia plastica nu poate fi recuperat.
Legea tensiuni- deformatii specifice a materialelor la care se aplica regula de curgere
asociata va rezulta ca o solutie unica. Aceasta regula face posibila formularea ecuatiilor teoriei
plasticitatii si prin considerarea unor suprafete de curgere cu forme complexe.

4.3 REGULA DE CURGERE ASOCIATA CU FUNCTIA DE CURGERE VON MISES.

Functia de curgere conform criteriului von Mises este:
f(o
ij
) = J
2
- k
2
= 0 (4.7)
si se va considera si functie de potential.
Regula curgerii plastice este:
o
ij
a

o
ij
b

o
ij
c

o
ij
d

ds
ij
p


ds
ij
p


ds
ij
p


Potential plastic
g(o
ij
) = f(o
ij
)=ct
colt
plat
plan tangent

a
b
c c
d
ds
ij
p




32
32
d d
f
d s
ij
p
ij
ij
s

o
= = (4.8)
in care s
ij
este tensorul deviator al tensiunilor si d este un factor de proportionalitate.
d
daca J k sau J k dar dJ
daca J k si dJ
=
=
> = =
|
,

0 0
0 0
2
2
2
2
2
2
2
2

Ecuatia (4.8) poate fi exprimata in termeni de componente ale deformatiilor specifice
incrementale si ale tensiunilor.
d
s
d
s
d
s
d
d
d
d
x
p
x
y
p
y
z
p
z
xy
p
xy
xz
p
xz
zy
p
zy
s
s
s

t

t
= = = = = =
2 2 2
(4.9)
Relatia (4.9) este cunoscuta ca ecuatia Prandtl Reuss si a fost propusa in 1924 de
Prandtl. Acesta extinsese ecuatiile Levy - von Mises si a scris prima data relatiile tensiuni-
deformatii specifice in cazul starii plane de deformatie pentru un material elastic - perfect
plastic. Reuss, in 1930, a extins ecuatiile lui Prandtl la cazul tridimensional dand forma
generala a ecuatiilor (4.9). Relatia intre deformatia plastic incrementala d
ij
p
s si functia de
curgere von Mises f = J
2
sau regula de curgere asociata criteriului de curgere von Mises poate
fi reprezentata grafic in spatiul cu trei dimensiuni al tensiunilor normale principale. Este
comod ca aceasta reprezentare sa fie facuta in planul tensiunilor hidrostatice sau in planul
deviator (figura 4.3)









Planul hidrostatic Planul deviator
Figura 4.3

Normala la suprafata de curgere este paralela cu planul x ( = 0) si este in directie
radiala. Aceasta directie este paralela cu directia proiectiei vectorului de tensiune
ds
ij
p
t
oct
d
oct
p

s
ij

F ( o
ij
) = k

o
ij

o
oct
ds
oct
p

o
1 ,
ds
1
p

o
3 ,
ds
3
p
o
2 ,
ds
2
p



33
33
corespunzator o
ij
pe planul deviator, care este evident vectorul componentelor tensorului
deviator al tensiunilor s
ij
.
Ecuatiile (4.8) si (4.9) arata ca incrementul deformatiei plastice d
ij
p
s depinde numai de
starea curenta a tensiunilor deviatorice s
ij
nu si de incrementul tensiunilor do
ij
care este
implicat numai pentru a mentine curgerea plastica.
Deformatia volumica in stadiul plastic este nula :
d d s
ii
p
ii
s = = 0 (4.10)
respectiv d
oct
p
s = 0
In consecinta pentru incrementul deformatiei elastice se va aplica legea lui Hooke, iar
pentru incrementul deformatiei plastice se va aplica regula de curgere:
d
E
d
E
d d s
d
K
ds
G
d s
ij ij kk ij ij
kk
ij
ij
s

o

o o
o
=
+
+ = + +
1
9 2
(4.11)
Ecuatia (4.11) poate fi separata in doua expresii, una pentru incrementul deformatiei de
volum si una pentru incrementul deformatiei de forfecare (deviator).
d
d
K
ii
kk
s
o
=
3

d
ds
G
d s
ij
ij
ij
s = +
2
pentru i = j (4.12)
Sau in termeni expliciti:
? A ? A
z y x z y x x
d
3
2
d d d
E
1
d o + o o + o + o o = s (4.13)
d
G
d
yz yz yz
t t = +
1
2
K
E
=
3 1 2 ( )
, p K K
kk
oct kk V
= = = =
o
o s s
3
(4.14)
cu K = modulul volumic
In cazul deformatiilor plastice mari, deformatiile elastice pot fi neglijate si materialul se poate idealiza ca un
material perfect rigid plastic. In aceasta situatie
d d
ij ij
p
s s = .
Pentru un astfel de material relatia tensiuni-deformatii specifice se scrie sub forma:
ij ij
s d d = s
sau explicit:


34
34
d
s
d
s
d
s
d
d
d
d
x
x
y
y
z
z
xy
xy
xz
xz
zy
zy
s
s
s

t

t
= = = = = =
2 2 2
(4.15)
Aceasta ecuatie este cunoscuta ca ecuatia Levy - von Mises. In 1870 St Venant a
propus prima data ca axele principale ale deformatiei specifice sa concida cu axele principale
de tensiune. Relatia generala (4.15) a fost obtinuta in 1871 de Levy si independent de von
Mises in 1913. Relatia se poate scrie explicit obtinand trei termeni pentru deformatiile
specifice plastice liniare si trei pentru cele unghiulare sau de forfecare.

d d
x x y z
s o o o = +

2
3
1
2
si similar celelalte doua (4.16)
d d
yz yz
t = 2 si similar celelalte doua (4.17)

4.4 REGULA DE CURGERE ASOCIATA CRITERIULUI DE CURGERE TRESCA

Functia de curgere se poate scrie in ipoteza o
1
> o
2
> o
3
:
f(o
ij
, k) = F(o
ij
) - 2k = o
1
- o
3
- 2k = 0 (4.18)
Conform teoriei curgerii plastice adoptate se poate scrie
(ds
1
p
, ds
2
p
, ds
3
p
) = d(1, 0, -1) d > 0 (4.19)
sau:
d d
f
d
d
p
s

o

1
1
= =
d d
f
d
p
s

o
2
2
0 = = (4.20)
d d
f
d
d
p
s

o

3
3
= =
Expresii similare pot fi obtinute pentru cinci combinatii posibile privind valorile
algebrice ale tensiunilor principale. Deformatiile specifice incrementale pot fi reprezentate
geometric in planul deviator asociat conditiei o
1
> o
2
> o
3
.






o
1 ,
ds
1
p

o
1
- o
2
= 2k
o
3
- o
2
= 2k
o
1
- o
3
= 2k
ds
ij
p

o
1
- o
3
= 2k
o
1
- o
2
= 2k
A
A
B o
ij


35
35



a) b)
Figura 4.4

In cazul special in care o
1
> o
2
= o
3
situatia se simplifica deoarece tensiunile tangentiale
maxime sunt egale cu limita de curgere k nu numai in planul la 45
O
paralel cu axa x
2
dar si in
planul paralel cu axa x
3
. In aceasta situatie este posibil sa se considere ca limita de forfecare se
poate obtine in lungul a doua plane cu t
max
.
o
max
= o
1
; o
min =
o
3
; (ds
1
p
, ds
2
p
, ds
3
p
) = d(1, 0, -1) d > 0
sau:
o
max
= o
1
; o
min =
o
2
; (ds
1
p
, ds
2
p
, ds
3
p
) = d(1, -1, 0) d > 0
Se poate considera in acest fel ca vectorul incremnentului deformatiilor plastice este o
combinatie liniara a celor doi vectori de mai sus.
(ds
1
p
, ds
2
p
, ds
3
p
) = d(1, -1, 0) + d(1, 0, -1) pentru d > 0 si d > 0
Acest caz apare in situatia in care starea curenta de tensiune o
ij
corespunde punctelor asociate
muchiilor prismei hexagonale (punctul A), vectorul se va aseza pe directia normala la planele
adiacente. Acest punct angular al unei suprafete potentiale poate fi considerat ca un caz limita
al unei suprafete netede care contine acest punct. (figura 4.4b)
In general, intr-un punct angular in care se intersecteaza mai multe suprafete netede,
deformatiile specifice se pot exprima ca o combinbatie liniara a acelor vresteri incrementale
date prin normalele la suprafetele care se intersecteaza:

= o

= s
n
1 k
ij
k
k
p
ij
d
f
d d (4.21)
Desigur, daca suprafata de curgere constituie o suprafata plana, acolo nu se poate scrie
o relatie unica intre tensiuni si deformatiile specifice incrementale. In general corespondenta
intre vectorii deformatiilor specifice plastice incrementale d
ij
p
s si vectorul starii de tensiune o
ij

nu este posibila intotdeauna.
Se poate arata ca energia plastica incrementala dW
p
este intotdeauna unic determinata
prin magnitudinea deformatiei plastice
dW d d d k d
p
p p p
i
i
p
= + + = o s o s o s s
1 1 2 2 3 3
2
max
(4.22)
o
3 ,
ds
3
p

o
2 ,
ds
2
p

o
3
- o
2
= -2k
o
3
- o
1
= -2k o
3
- o
1
= -2k
o
2
- o
1
= -2k


36
36
d
p
s corespunde celei mai mari componente a vectorului deformatiilor specifice incrementale.
d
p
s =
i
i
p
d
max
s .

Exemplu
Fie un punct pe latura AB de ecuatie o
1
- o
3
= 2k
Componentele vectorului deformatiilor plastice incrementale sunt:
d
p
s
2
0 =
d d
p p
s s
1 3
=
dW d d d d k d k d
p
p p p p
i
i
p p
= + + = = = o s o s o s o o s s s
1 1 2 2 3 3 1 3 1 1
2 2 ( )
max

Daca punctul asociat starii de tensiune coincide cu A, o
2
= o
3
si o
1
= o
3
+ 2k

dW k d d d
p
p p p
= + + + o s o s o s
3 1 2 2 3 3
2
dar in starea plastica s
V
= 0 (conditia de incompresibilitate)
+ + = d d d
p p p
s s s
1 2 3
0
Se obtine in acest caz:
dW k d
p
p
= 2
1
s
Deci ecuatia (4.22) este valabila pentru orice punct pe hexagon.
Consideram o
0
limita de curgere pentru o solicitare monoaxiala si cazul starii plane de
tensiune
o
o
1
0
3
= , o
o
2
0
3
= si d c
p
s
1
=
t
o o o o
max
max min
=

= +

'

+
'

=
2
1
2 3 3
0 0
k
o
0
3
= k (forfecare pura)
Deformatiile specifice plastice incrementale in directiile o
1
si o
2
sunt:
(ds
1
p
, ds
2
p
) = d(1, -1) = (c, -c)
dW k d k c
c
p
i
i
p
= = = 2 2
2
3
0
max
s
o




37
37
4.5 REGULA DE CURGERE ASOCIATA CU CRITERIUL DE CURGERE
MOHR - COULOMB

Unele materiale fragile cum ar fi betonul sau terenul se idealizeaza uneori in analizele
numerice ca materiale ideal elasto-plastice si in acest caz criteriul Mohr - Coulomb poate fi
acceptat ca un criteriu de curgere. Suprafata de curgere Mohr - Coulomb este o piramida
hexagonala neregulata. Functia de curgere se scrie sub forma:
o

1 3
1
2
1
2
1
+

=
sin
cos
sin
cos c c
(4.26)
sau in forma compacta: m o
1
- o
3
= f
c
o
1
>o
2
>o
3
(4.27)














Figura 4.5

In cazul utilizarii acestui criteriu de plasticitate pentru a obtine expresiile pentru
deformatia specifica plastica incrementala d d si d
p p p
s s s
1 2 3
, trebuie considerate trei cazuri
privind pozitia punctului asociat curgerii:
cazul 1 - pe una din fetele laterale ale suprafetei piramidale
cazul 2 - pe o muchie a piramidei
cazul 3 - la apex (in varful piramidei)
Cazul 1:
o
2 ,
ds
2
p

d
1
(m, 0, -1)
d
2
(m, -1,0)
d
1
(0, m, -1)
d
3
(0, -1, m)
d
4
(-1, 0,m)
d
5
(-1, m,0)
o
1

o
3

o
2

A
B


38
38
Se considera ca punctul asociat starii de tensiune ce produce atingerea starii limita de
curgere se afla pe suprafata plana AB unde o
1
>o
2
>o
3
. Conform regulii de curgere vom avea
urmatoarele valori ale cresterii incrementale a deformatiilor specifice plastice:
ds
1
p
= dm ; ds
2
p
= 0 ; ds
1
p
= -d d > 0
(ds
1
p
, ds
2
p
, ds
3
p
) = d(m, 0, -1)
In figura 4.5 sunt prezentate seturile de valori ce se obtin pentru alte 5 combinatii
algebrice posibile ale tensiunilor principale.
In toate cazurile avem:
d d d d d m
p p p
v
p
s s s s
1 2 3
1 + + = = ( )
cu 1
f
f
m
/
t
/
c
> =
Pentru m > 1 regula de curgere indica o crestere de volum cu exceptia situatiei m = 1
cand se ajunge la modelul Tresca de material. Se poate pune in evidenta partea asociata
compresiunii volumului:
d d
c
p
s

= respectiv intinderii: d m d
t
p
s

= .
Astfel de separari se pot face si pe celelalte cinci fete ale piramidei:
d
d
m
t
p
c
p
s
s

=
astfel incat:
d d d
V
P
t
p
c
p
s s s =


Incrementul energiei plastice:
dW d d d m
p
p p p
= + + = o s o s o s o o
1 1 2 2 3 3 1 3
( )d
sau

s =
p
c
/
c
p
d f dW
sau

s =
p
t
/
c p
d
m
f
dW
Cazul 2:

Punctul care descrie starea de tensiune se afla pe o muchie a piramidei hexagonale care
contine punctul A. o
1
> o
2
= o
3
si cele doua plane (care se intersecteaza) au ecuatiile:
mo
1
- o
3
= f
C



39
39
mo
1
- o
2
= f
C

Se poate aplica descompunerea liniara asociata punctelor singulare:
(ds
1
p
, ds
2
p
, ds
3
p
) = d
1
(m, 0, -1) + d
2
(m, -1, 0) = [ (d
1
+ d
2
)m, - d
2
, - d
1
]
In acest mod vectorul deformatiilor specifice incrementale plastice se afla intre
normalele la cele doua suprafete adiacente. Pentru celelalte cinci muchii se obtin relatii
similare.
Modificarea volumului in stadiul plastic este
d
V
P
s =[ (d
1
+ d
2
)m - (d
1
+ d
2
)
in care se evidentiaza cele doua parti:
d
c
P
s

= (d
1
+ d
2
)
d
t
P
s

=(d
1
+ d
2
)m
astfel incat:
d d d
V
P
t
p
c
p
s s s =


Se poate observa ca pentru m > 1 se obtine d
V
P
s > 0
Incrementul energiei plastice
dW d d d m m f d d
p
p p p
C
= + + = + = + o s o s o s o o o o
1 1 2 2 3 3 1 3 1 1 2 2 1 2
( )d ( )d ( )
/


Cazul 3:
Punctul asociat atingerii curgerii se afla in varful piramidei. Toate marimile se
calculeaza intr-o maniera similara.

4.6 PROPRIETATEA DE CONVEXITATE, NORMALITATE SI UNICITATE
PENTRU MATERIALUL IDEAL ELASTO-PLASTIC
Conditia de ireversabilitate a deformatiei plastice implica disiparea de energie pozitiva
intr-un ciclu. Ca o consecinta, suprafata de curgere trebuie sa fie convexa iar deformatiile
specifice plastice sunt normale la suprafata. Conditia de normalitate garanteaza unicitatea
solutiei. Aceste proprietati generale se vor putea extinde si in cazul materialelor cu
consolidare.

4.6.1 Proprietatea de convexitate a suprafetei de curgere
si de normalitate a regulii de curgere.


40
40
Deoarece deformatiile plastice sunt ireversibile lucrul mecanic asociat acestora nu poate
fi recuperat la descarcare. Aceasta inseamna ca lucrul mecanic efectuat pentru o modificare a
deformatiei plastice este intotdeauna pozitiv.
Conditia de ireversibilitate va impune restrictii relatiilor intre tensiuni si deformatii.




a)








b) c)
Figura 4.6

Fie o stare de tensiune o
ij
*
in interiorul suprafetei de curgere. La o crestere a
incarcarilor exterioare starea de tensiune va urma drumul ABC (figura 4.6) pana la atingerea
starii de curgere. Pana in acest moment lucrul mecanic produs corespunde unor deformatii
elastice. Sa presupunem ca incarcarile exterioare mentin pentru un timp scurt starea de
tensiune o
ij
pe suprafata de curgere si se dezvolta deformatii plastice astfel incat lucrul
mecanic ce se produce este asociat numai acestora. Daca incarcarile exterioare suplimentare
dispar, starea de tensiune revine din situatia o
ij
la situatia o
ij
*
. Drumul de descarcare CDE este
elastic. Pentru orice modificare a starii de tensiune in domeniul elastic, comportarea este
elastica si complet reversibila, indiferent de drumul parcurs de la o
ij
*
la o
ij
si invers, iar energia
consumata este recuperata. Lucrul mecanic plastic produs de incarcarile exterioare pe ciclul
incarcare - descarcare este un scalar si corespunde produsului dintre o
ij
- o
i
*
j
si incrementul
vectorului deformatiilor specifice plastice d
ij
p
s . Cerinta ca acesta sa fie pozitiv implica:
ds
ij
p
o
ij

f (o
ij
) = 0
o
ij
, ds
ij
p

ds
ij
p

o
ij
- o
ij
*
ds
ij
p

ds
ij
p

o
ij
- o
ij
*
C

B

D

A

o
ij
*
ds
ij
p



41
41
(o
ij
- o
ij
*
) d
ij
p
s > 0
Conditia exprimata prin produsul scalar de mai sus conduce la necesiatea ca unghiul
intre cei doi vectori sa fie 90
O
.
- Suprafata de curgere sa fie convexa. Daca nu este indeplinita aceasta conditie este
contrazisa restrictia de mai sus, unghiurile rezultand > 90
O
(figura 4.6 b).
- Vectorul deformatiilor specifice incrementale, d
ij
p
s trebuie sa fie normal la suprafata
de curgere intr-un punct curent sau intre normalele la suprafetele adiacente daca punctul este
pe muchie (figura 4.6 c).
Caracterul ireversibil al deformatiei plastice impune ca incrementul lucrului mecanic
plastic sa fie pozitiv.
dW d d
f
d
P ij ij
P
ij
ij
= = > o s o

o
0
Produsul scalar intre o
ij
si vectorul normal la hipersuprafata de curgere este pozitiv.
Multiplicatorul d trebuie sa fie pozitiv pentru ca dW sa fie pozitiv, astfel incat conditia de
ireversibilitate a deformatiei plastice sa fie satisfacuta.
Suprafata de curgere are expresia:
f = F - k = 0 deci

o
f F
ij ij
=
ceea ce permite scrierea:
nF d
d
F
d dW
ij
ij P
=
o

o =
F este o functie omogena de gradul n in tensiuni la majoritatea teoriilor de curgere
aplicate pentru metale.

4.6.2 Unicitatea solutiei si conditia de normalitate
Se considera ca problema care se analizeaza admite doua solutii, ambele corespunzand
unei stari de incarcare data dT
i
pe A
T
. Se considera o variatie de deplasare du
i
pe A
u
si o
modificare a fortelor masice dF
i
pe V (figura 4.7).
Lucrul mecanic virtual considerand campul de deplasari u
i
si integrand pe V:

= + +
V
ij ij
V
i i
A
i i
A
i i
dV d d dV du dF dA du dT dA du dT
u T
s o
*
*
*
*




42
42




Figura 4.7

Considerand apoi o alta stare astfel incat dT
i
(c)
= dT
i
(b)
pe A
T
, si conditii de
continuitate exprimate in deplasari pe A
u
satisfacute: du
i
(c)
= du
i
(b)
si dF
i

( c )
= dF
i
(b)
prin
scaderea ecuatiilor de echilibru corespunzand celor doua situatii se poate scrie:
( )( )
( ) ( ) ( ) ( )
d d d d dV
ij
b
V
ij
b
ij
b
ij
c
o o s s =

0 ceea ce impune ca integrantul sa fie nul.

dI = Ado
ij
Ads
ij
= Ado
ij
(Ads
ij
e

+Ads
ij
p
)
Integrantul poate fi scris ca o forma patratica in tensiuni sau deformatii specifice si este
o forma patratica pozitiv definita. Pentru ca relatia sa fie adevarata trebuie ca Ado
ij
= 0 sau
Ads
ij
= 0 ceea ce arata unicitatea solutiei. Pentru deformatiile specifice elastice, conform legii
lui Hooke generalizate, Ado
ij
Ads
ij
e
este pozitiv definit. Pentru produsul scalar Ado
ij
Ads
ij
p
sunt
posibile trei situatii:
Cazul 1: Ambele solutii sunt valabile in domeniul plastic. Cum ipoteza de baza a considerat
materialul ideal elasto-plastic,
) a (
ij
do ,
) b (
ij
do si respectiv A do
ij
trebuie sa fie in planul tangent la
suprafata de curgere. Cum Ad
ij
P
s este normal la suprafata de curgere inseamna ca produsul
scalar Ado
ij
Ads
ij
nu este negativ si este nul.
Cazul 2: Solutiile corespund unei descarcari si
P
ij
ds A =0 Rezulta ca dI este pozitiv definit (dI =
Ado
ij
Ads
ij
)
Cazul 3: O solutie este asociata incarcarii d si d
ij
a
ij
P a
o s
( ) ( )
si alta corespunde unei descarcari
d si d
ij
b
ij
P b
o s
( ) ( )
. Atunci:


) b ( P
ij
a
ij
) b ( P
ij
) b (
ij
) b ( P
ij
a
ij
b
ij
P
ij ij
d d d d d d d d d s o s o = s o o = s o A
Cum vectorul d
ij
b
o
( )
asociat unei descarcari va fi in interiorul suprafetei de curgere, acesta va
face un unghi obtuz cu d
ij
P b
s
( )
normal la suprafata de curgere f, produsul scalar va fi deci:
d d
ij
b
ij
P b
o s
( ) ( )
0 de unde rezulta:

0 d d d d
) b ( P
ij
a
ij
) b ( P
ij ij
> s o = s o A ceea ce conduce la
egalitatea celor doua solutii deoarece ordinea in care se impun cele doua solutii nu trebuie sa
A
U
A
T dT
i
F
i
V
o
ij
, s
ij
, u
i



43
43
afecteze semnul produselor A A d d
ij ij
P
o s . In caz contrar daca valorile celor doua solutii s-ar
inversa ar aparea o schimbare de semn ceea ce nu corespunde situatiei in care ambele solutii
conduc la atingerea domeniului plastic de comportare.


4.7 RELATII INCREMENTALE TENSIUNI - DEFORMATII SPECIFICE

In analizele numerice ingineresti cea mai uzuala este metoda incrementala folosind
rigiditatea tangenta. Relatiile constitutive obtinute nu pot fi aplicate direct.
Incrementul deformatiei specifice totale se poate considera sub forma:
p
ij
e
ij ij
d d d s + s = s
in care:
d D d
ij
e
ijkl kl
s o =
dar
o
kl
= p o
ij
+ s
ij
= I
1
/3 + s
ij
iar s
ij
= 2Ge
ij

s o
ij ij ij
K
I
G
s = +
1
9
1
2
1

In final rezulta: d
dI
K
ds
G
ij
e
ij
ij
s o = +
1
9 2

iar d d
f
ij
p
ij
s

o
=
Prin adunarea celor doua componente se obtine:
p
ij
e
ij ij
d d d s + s = s = D d
ijkl kl
o +d
f
ij

o
= +
dI
K
ds
G
ij
ij
1
9 2
o +d
f
ij

o

In aceasta relatie d este un factor nedeterminat cu valoarea:
d = 0 daca (f < 0) sau daca (f = 0 si df < 0)
d > 0 daca f = 0 si df = 0
Conditia ca starea de tensiuni o
ij
asociata atingerii curgerii, modificata cu incrementul
do
ij
, sa se afle pe suprafata de curgere se scrie:
f(o
ij
+ do
ij
) = f(o
ij
) + df = f(o
ij
)
Aceasta relatie implica:


44
44
df = 0 =

o
o
f
d
ij
ij
0
Dar
kl
ijkl kl ijkl
p
kl kl ijkl ij
f
C d d C ) d d ( C d
o

s = s s = o (4.30)

Rezulta :
d
f
C d
f
C
f
ij
ijkl kl
rs
rstu
tu

o
s

s
= (4.31)
respectiv:
d C
C
f f
C
f
C
f
d
ij ijkl
ijmn
mn pq
pqkl
rs
rstu
tu
kl
o

s
s =

Termenul din paranteza reprezinta tensorul elasto - plastic sau modulul tangent pentru
un material ideal elasto - plastic.
C C
C
f f
C
f
C
f
ijkl
ep
ijkl
ijmn
mn pq
pqkl
rs
rstu
tu
=

s
(4.32)
Relatiile obtinute constituie cea mai generala formulare a ecuatiei constitutive pentru un
material ideal elasto - plastic. Se poate vedea ca incrementul tensiunilor poate fi determinat
unic prin functia de curgere f (o
ij
) si prin incrementul deformatiei ds
ij
. Se poate observa de
asemenea ca, daca starea de tensiune este cunoscuta si incrementul deformatiei specifice este
prescris, incrementul tensiunilor poate fi determinat. Daca insa se cunoaste starea de tensiune
si se prescrie incrementul tensiunilor atunci incrementul deformatiei specifice asociat nu este
unic determinat deoarece d depinde de ds
ij
si deci este nedeterminat.

4.7.1 Relatii constitutive in termeni de constante elastice E si sau G si K


45
45
Componentele tensorului constantelor elastice C
ijkl
, tensor care face legatura intre
tensorul tensiunilor o
ij
si tensorul deformatiilor s
ij
(o
ij
= C
ijkl
s
ij
) , pentru un material elastic
liniar si izotrop, se pot scrie sub forma:


|

o o + o o + o o

+
=
jk il jl ik kl ij ijkl
2 1
2
1 2
E
C (4.33)
iar modulul volumic:
p = o
oct
= Ks
kk


K
E
G
E
=

=
+ 3 1 2 2 1

Prin substitutie in relatia (4.31) a relatiei (4.33) se obtine:
d
f
d
f
d
f f f
ij
ij
ij
kk ij
rs rs rs
rs

o
s

o
s o

o
o
=
+

'

+
'

1 2
1 2
2
(4.34)
Dar =

+
1
2
3 2
3
K G
K G
expresia (4.34) devine:
d
f
d
K G
G
f
d
f f K G
G
f
ij
ij
ij
kk ij
rs rs rs
rs

o
s

o
s o

o
o
=
+

+

'

+
'

3 2
6
3 2
6
2
(4.35)
Daca se substituie ecuatia (4.33) in relatia (4.30) se obtine:


|

o o
o

+
o

+
o s
+

+ s
+
= o
ij mn
nm ij
ij kk ij ij
f
2 1 1
E f
1
E
d d
2 1 1
E
d
1
E
d
(4.36)
sau in termeni de G si K :

o o
o

'
+

'

+
o

o s + = o
ij mn
nm ij
ij kk ij ij
f
G
3
2
K
f
G 2 d Kd Gde 2 d (4.37)
in care de
ij
= ds
ij
- ds
kk
o
ij
incrementul tensorului deviator al deformatiilor specifice.
Pentru o serie de materiale functia de curgere este exprimata ca functie de invaraintii I
1

si J
2
avand forma generala:
f(o
ij
) = F( I
1
, J
2
) - k = 0
Se poate scrie:


46
46

o
f f
I
I f
J
J
ij ij ij
= +
1
1
2
2
sau:

f f
I J
f
J
s
ij
ij ij
= +
1 2 2
1
2
(4.38)
in care J s s
ij ji 2
1
2
= iar o
o
ij ij
kk
s = +
3

Expresia (4.37) devine:

+ o

o s + = o
ij
2 2
ij
1
ij kk ij ij
s
J
f
J
G
I
f
K 3 d Kd Gde 2 d
In care d are forma:
d
Kd
f
I
G
J
f
J
s de
K
f
I
G
f
J
kk mn mn

'

+
'

'

+
'

+

'

+
'

3
9
1 2 2
1
2
2
2
(4.39)

4.8 MODELUL PRANDTL - REUSS (TEORIA J
2
)

Aceasta teorie deriva din criteriul de curgere von Mises:
f = J
2
- k = 0 (4.40)
si este cel mai simplu model pentru materialul ideal elasto-plastic.
Substituind functia de curgere f in relatia (4.39) se obtine d:
d
G
J
s de
G
s de
J
mn mn
mn mn
= =
2
2

2
ij mn mn
ij kk ij ij
2
ij kk ij ij
J
s s Gde
Kd Gde 2 s
J
G
d Kd Gde 2 d o s + = o s + = o
d
dI
K
ds
G
d
f
ij ij
ij
ij
s o

o
= + + =
1
9 2
dI
K
ds
G
s de
J J
s
ij
ij
mn mn
ij
1
2 2
9 2
1
2
o + + =
= + +
dI
K
ds
G
s de
k
s
ij
ij
mn mn
ij
1
2
9 2 2
o (4.41)
d Gde Kd
s Gde
k
s
ij ij kk ij
mn mn
ij
o s o = + 2
2
2
(4.42)


47
47
Satisfacerea regulii de curgere presupune:
J
2
= k
2
si df
f
d s ds
ij
ij ij ij
= = =

o
o 0
Termenul s
mn
de
mn
reprezinta cresterea de energie

s de s de de
mn mn mn mn
e
mn
p
= + (4.43)
si de
ds
G
mn
e
mn
=
2
dJ
2
= s
mn
ds
mn
= 0
Ecuatia (4.93) se reduce la
s de s de
mn mn mn mn
p
=
indicand ca in domeniul elastic cresterea lucrului mecanic se datoreaza numai deformatiei
plastice.
d d d
kk
p
kk kk
e
s s s = = 0
ceea ce implica o modificare de volum nula in domeniul plastic
d d
dI
K
kk kk
e
s s = =
1
3

Cresterea deformatiei specifice plastice are numai componente date de deviatorul
deformatiilor specifice:
ij
ij
2
ij
p
ij
s d
J
d
f
d d =
o

=
o

= s
iar cresterea de energie acumulata prin deformatii plastice este:
dW d d s d J d k
p ij ij
p
ij ij
= = = = o s o 2 2
2
2

Rezulta: d
dW
k
s de
k
s de
k
p
mn mn
p
mn mn
= = =
2 2 2
2 2 2

Pentru d = 0 ecuatia constitutiva se reduce la legea lui Hooke in forma diferentiala.
In concluzie, materialul Prandtl - Reuss se caracterizeaza prin:
- deformatiile plastice incrementale depind de valorile efective ale tensorului deviator al
tensiunilor si de valorile incrementale do
ij
care au condus la aceasta stare;
- directiile principale ale tensorului deformatiilor specifice incrementale si ale tensorului
tensiunilor coincid;
- deformatiile specifice de volum in domeniul plastic sunt nule;
- magnitudinea deformatiilor specifice plastice incrementale este determinata de scalarul d
care este raportat la incrementul energiei plastice acumulate dW
p
.


48
48

4.9 MODELUL DRUCKER - PRAGER
Suprafata de curgere conform criteriului Drucker - Prager este:
f = J
2
+ I
1
- k
unde si k sunt constante pozitive ce depind de material.
Relatia intre tensiuni si deformatii corespunzand acestei functii de curgere este
d
dI
K
ds
G
d
f
ij ij
ij
ij
s o

o
= + +
1
9 2

o
f f
I J
f
J
s
s
J
ij
ij ij ij
ij
= + = +
1 2 2 2
1
2 2

In aceste conditii rezulta:
d
dI
K
ds
G
d
s
J
ij ij
ij ij
ij
s o o = + + +

'

+
'

1
2
9 2 2

iar : d
K d
G
J
s de
K G
kk mn mn

=
+
+
3
9
2
2

Deformatia plastica de volum este: d d
kk
p
s = 3
Aceasta arata ca deformatia plastica trebuie sa fie insotita de cresteri de volum daca =
0, aceasta fiind o proprietate de dilatare si in acelasi timp o consecinta a dependentei functiei
de curgere de presiunea hidrostatica prin intermediul lui I
1
.
Rezulta ca orice suprafata de curgere deschisa la un capat indica o crestere de volum in
cazul deformarii plastice. Geometric, aceasta se poate descrie:








Figura 4.8

d
ij
pa
s
d
ij
p
s
d
ij
pb
s
p
P



49
49
Unde: d
ij
pb
s reprezinta cresterea de volum, =
1
3
1
I iar p = 2
2
J
Daca suprafata de curgere este deschisa in zona tensiunilor negative, componenta
orizontala d
ij
pb
s este intotdeauna pozitiva indicand o crestere de volum.
Incrementul deformatiei specifice totale a volumului :
d d d
kk kk
e
kk
p
s s s = +
rezulta:
2
kk
kk
1 mn mn
2
1
kk
K 9 G
d K 3
3
d
I d
J
G
3
K 9
dI
d
+

s +

'
+

'

s
s o

'
+

'

+ = s
S-a tinut seama ca s
mn
= o
mn
- o
kk
de
mn
= ds
mn
- ds
kk
; o
kk
= I
1
/3 si
o
mn
ds
kk
= o
kk
ds
mn
= 0 pentru m = n
= 0 pentru m = n
Se poate obtine prin grupare de tensori si k = J
2
+ I
1
conform regulii de curgere

mn mn
2 1
kk
d
k
3
K 9 G
KGk 3
dI 2
d s o

+ + = s
respectiv:

'
+

'

o + o s + = o
ij ij
2
ij kk ij ij
K 3 s
J
G
d Kd Gde 2 d
sau d C d
ij ijmn
ep
mn
o s =
in care:

'
+

'

o +
+
o +
o o

'
+

'

+ o =
mn mn
2
2
ij ij
2
mn ij in
ep
ijmn
K 3 s
J
G
K 9 G
K 3 s
J
G
G
3
2
K G 2 C

4.10 CAZUL GENERAL AL MATERIALULUI IZOTROP

Pentru un material izotrop general, suprafata de curgere poate fi scrisa sub forma:
f ( I
1
, J
2
, J
3
) = 0

o
f f
I
I f
J
J f
J
J
ij ij ij ij
= + +
1
1
2
2
3
3



50
50
sau:

o
o
f
B B s B t
ij
ij ij ij
= + +
0 1 2

in care B
0
, B
1
si B
2
sunt:
B
f
I
0
1
=

; B
f
J
1
2
=

; B
f
J
2
3
=

s
ij
sunt componentele tensorului deviator al tensiunilor: s
J
ij
ij
=

o
2

t
ij
sunt patratele componentelor tensorului deviator al tensiunilor
ij 2 kj ik
ij
3
ij
J
3
2
s s
J
t o =
o

=
Pentru cele trei criterii enuntate anterior se pot obtine coeficientii B:
- criteriul von Mises: f = J
2
- k
2

B
0
= 0, B
1
= 1, B
2
= 0
- criteriul Drucker - Prager : f = J
2
+ I
1
- k
B
0
= , B
1
= 1/(2 J
2
) , B
2
= 0
- criteriul Mohr - Coulomb :
f I J
J
c
ij
( ) sin sin cos sin cos o
x

x
= + +

'

+
'

+ +

'

+
'

1
3 3 3 3
1 2
2


Avand in vedere ca:
cos =
3
2
1
2
s
J
rezulta:

cos 3
3 3
2
3
2
3
=
J
J

De asemenea:

J
J
J
ctg
J
2
3
2
5
2
2
3 3
4 3
3
2
= =
sin

J
J
ctg
J
3
2
3
2
3
3
2 3
1 3
3
= =
sin

Expresiile coeficientilor B se pot calcula din functia f si se obtine:
3
sin
I
f
B
1
0

= ;


51
51
)
`

|
,
|

'
+

'

x
+

'
+

'

x
+ +

'
+

'

x
+
=

= 3 ctg
3
ctg
3
sin
3 ctg
3
ctg 1
J 2
3
sin
J
f
B
2 2
1
;

'
+

'

x
+

'
+

'

x
+
=

=
3 sin J 2
3
cos 3 sin
3
sin
J
f
B
2 3
2


- Criteriul Tresca: 0
3
sin J 2 ) , J ( f
0 2 2
= o

'
+

'

x
+ =
B
f
I
0
1
0 = =

;
B
f
J J
ctg ctg
1
2 2
3
1
3
3 = =
+

'

+
'

+ +

'

+
'

sin
;
B
f
J J
2
3 2
3
3
2 3
= =
+

'

+
'

cos
sin

Pentru alte criterii de curgere se vor obtine in mod relatii similare.
In aplicatiile de element finit relatiile constitutive ale materialelor sunt reflectate prin
matricea de rigiditate a materialelor elasto - plastice: C
ijmn
ep

d C d
ij ijkl
ep
kl
o s =
C C C
ijkl
ep
ijkl ijkl
p
= +
C
ijkl
reprezinta tensorul constantelor elastice pentru domeniul elastic de comportare.


|

o o + o o + o o

+
=
jk il jl ik kl ij ijkl
2 1
2
1 2
E
C
iar C
ijkl
p
este tensorul constantelor asociat deformatiilor plastice considerand modulul tangent
de elasticitate.
tu
rstu
rs
pqkl
pq mn
ijmn
p
ijkl
f
C
f
C
f f
C
C
o

=


52
52
Notand cu H C
f
ij ijmn
mn
=

o
si
tu
rstu
rs
f
C
f
h
o

=
Se obtine:
C
H H
h
ijkl
p ij kl
=
Dar

o
o
f
B B s B t
ij
ij ij ij
= + +
0 1 2

Avand in vedere ca: t s s J
ij ik kj ij
=
2
3
2
o ; t s s J
ii ik ki
=
2
3
2
; J s s
ij ji 2
1
2
=
t s s s J s s s s J
ij ij ik kj ij ij ij jk ki
=

'

+
'

= =
2
3
3
2 3
o
t t s s J s s J J
ij ij ik kj ij ik kj ij
=

'

+
'

'

+
'

=
2
3
2
3
2
3
2 2 2
2
o o
H C
f
ij ijmn
mn
=

o

|

o o + o o + o o

+
jm in jn im mn ij
2 1
2
1 2
E

B B s B t
mn mn mn 0 1 2
o + +

o o + o o + o o

=
mj in jn im mn ij
2 1
G 2
B B s B t
mn mn mn 0 1 2
o + + =
=

+ + +

'

+
'

=
+

+ +

'

+
'

2
3
1 2
2
1
1 2
0 0 1 2 0 1 2
G B B B s B t G B B s B t
ij ij ij ij ij ij ij

o o

o
ij mn
ijmn
ij
f
G 2
f
C
f
h
o

=
o

=
1
1 2
0 1 2
+

+ +

'

+
'

o B B s B t
ij ij ij

=
+

+ +

'

+
'

2
1
1 2
0 1 2
G B B s B t
ij ij ij

o

B B s B t
ij ij ij 0 1 2
o + + =
=
+

+ + +

'

+
'

2 3
1
1 2
2
2
3
6
0
3
1
2
2 2
2
2
2
1 2 3
G B B J B J B B J

Relatiile s-au obtinul tinandu-se seama de proprietatile simbolului lui Kronecker o
ij
si
de proprietatile inmultirii tensorilor.
Vectorii tensiunilor si deformatiilor specifice incrementale sunt:
{do} = { do
x
, do
y
, do
z
, dt
yz
, dt
xz
, dt
xy
}
{do} = { ds
x
, ds
y
, ds
z
, d
yz
, d
xz
, d
xy
} in care d
yz
= 2 ds
yz

respectiv vectorul asociat tensorului H este H
ij
= { H
x
, H
y
, H
z
, H
yz
, H
xz
, H
xy
} in care:


53
53
H G B B s B t G B B s B s s s J
x x x x x xy xz
=
+

+ +

'

+
'

=
+

+ + + +

'

+
'

2
1
1 2
2
1
1 2
2
3
0 1 2 0 1 2
2 2 2
2

? A
H G B s B t G B s B s s s s s s
yz xz yz xz xz xy yz y yz z
= + = + + + 2 2
1 2 1 2

Tensorul C
ijkl
ep
in forma matriceala devine:
? A
? A
? A
C C C
ep p
= +
in care conform legii lui Hooke pentru materiale elastice liniare si izotrope:
? A
C
K G K G K G
K G K G K G
K G K G K G
G
G
G
=
+
+
+

4
3
2
3
2
3
0 0 0
2
3
4
3
2
3
0 0 0
2
3
2
3
4
3
0 0 0
0 0 0 0 0
0 0 0 0 0
0 0 0 0 0

? A

=
2
xy
xy zx
2
zx
xy yz zx yz
2
yz
xy z zx z yz z
2
z
y xy y xz y yz y z
2
y
xy x xz x yz x z x y x
2
x
p
H
H H H sim
H H H H H
H H H H H H H
H H H H H H H H H
H H H H H H H H H H H
h
1
C
Tinand cont de expresiile

K
E
G
E
=

=
+ 3 1 2 2 1

se obtine:

K G E + =

+
4
3
1
1 2 1

si

K G E =
+
2
3 1 2 1

54
54
5. APLICAREA METODEI ELEMENTULUI FINIT LA OBINEREA
RSPUNSULUI STRUCTURILOR SUPUSE LA ACIUNI STATICE I
DINAMICE

5.1 INTRODUCERE

Stadiul de comportare al unei structuri depinde att de valoarea ncrcrilor exterioare,
ct i de caracteristicile fizico-mecanice ale materialelor care intr n alctuirea elementelor de
rezisten. Pentru a controla stadiile parcurse de structur se poate folosi metoda elementului
finit cu formulare n deplasri (MEF). Punctul de plecare al metodei l constituie un cmp de
deplasri aproximative care, n general, nu satisfac condiiile de continuitate pe frontierele
elementelor finite. Identificarea stadiului de comportare se poate face la nivel de "punct
material" (controlnd nivelul tensiunilor) sau la nivel "global" (controlnd eforturile
secionale).
Primul mod de abordare este general i utilizeaz procedeele Teoriei Plasticitii.
Momentul atingerii limitei de curgere se stabilete pe baza unui criteriu de plasticitate asociat
modului de comportare a materialului. Deoarece aceast procedur necesit un timp
considerabil de calcul i de prelucrare a rezultatelor, n analizele inginereti este folosit numai
la studiul comportrii unor zone de interes deosebit sau atunci cnd nu poate fi aplicat teoria
barelor.
Al doilea mod de abordare este destinat structurilor din bare sau alctuite din elemente
care pot fi reduse la axa lor. n acest caz, stadiul de comportare este furnizat de relaia dintre
eforturile secionale i curba limit de interaciune stabilit pentru materiale cu comportare
ideal elasto-plastic, specifice structurilor din oel. Acest mod de analiz este mult mai simplu
i mai apropiat de calculul ingineresc al construciilor metalice. Spre deosebire de prima
manier de abordare, prin aceast procedur nu poate fi evideniat zona pe care se extind
incursiunile n domeniul elasto-plastic, acestea reducndu-se la nivelul unei seciuni. Astfel,
zona de articulaie plastic se reduce la o seciune care, n teoria barelor, devine o articulaie
punctual.
n ambele moduri de abordare, rspunsul n domeniul elasto-plastic se obine prin calcul
incremental "pas-cu-pas", stadiul de comportare fiind controlat la finalul fiecrui pas. n
funcie de stadiul atins, se menine constant sau se corecteaz matricea de rigiditate. De
asemenea, se verific realizarea echilibrului i, dac este necesar, se efectueaz corecii
specifice procedului numeric de rezovare.

5.2 UTILIZAREA TEORIEI PLASTICITII N MEF, N CAZUL MEDIILOR
CONTINUE DEFORMABILE

Condiia de echilibru poate fi exprimat la orice moment de solicitare corespunztoare
ncrcrii sau descrcrii folosind principiul lucrului mecanic virtual [C1]:

+ =
V
i i
A
i i
V
ij ij
dV u q dA u T dV o o os o (5.1)

n care
i
u o sunt deplasrile virtuale incrementale,
ij
os sunt deformaiile specifice virtuale
incrmentale,
i
T sunt fore distribuite pe suprafaa corpului, iar
i
q sunt forele masice. n form
matriceal, ecuaia lucrului mecanic virtual se scrie:



+ =
V
T
A
T
V
T
dV dA dV q u T u (5.2)


55
55
n care
? A
3 2 1
u u u
T
= u , ? A
3 2 1
u u u
T
o o o = u
? A
xy zx yz z y x
T
s s s = , ? A
xy zx yz z y x
T
o o o os os os =
? A
xy zx yz z y x
T
t t t o o o =

n cazul analizei geometrice liniare sau n analize bazate pe ipoteza micilor deformaii,
BU = i U B = (5.3)

n care U este vectorul deplasrilor nodale. Acesta se poate exprima ca o funcie de cmpul de
deplasri acceptat u , cu relaia
U N u = (5.4)

n care N este matricea funciei de interpolare a deplasrilor, denumit i funcie de form.
Matricea B de legtur ntre deformaiile specifice i deplasrile nodale U are
expresia:
N L B =

n care L este matricea operatorului diferenial,

=
0
0
0
0 0
0 0
0 0
x y
x z
y z
z
y
x
L
astfel nct
Lu =

nlocuind relaiile (5.3) i (5.4) n relaia (5.2) se obine ecuaia de echilibru care guverneaz
mecanica mediilor deformabile n ipoteza micilor deformaii:


+ =
V
T
A
T
V
T
dV dA dV q N T N B (5.5)
sau
R B =

V
T
dV
n care

+ =
V
T
A
T
dV dA q N T N R



56
56
este vectorul forelor nodale echivalente.
Dac se consider c relaia ntre tensiuni i deformaii specifice este liniar, C = , C
fiind matricea constantelor elastice, se obine ecuaia de echilibru pentru analize liniare,
R KU =
n care

=
V
T
dV B C B K
este matricea de rigiditate a structurii.
ntr-o analiz elasto-plastic, relaiile dintre tensiunile i deformaiile specifice
sunt neliniare i relaia (5.5) este o ecuaie neliniar n funcie de deformaiile specifice,
respectiv de deplasrile nodale U. Pentru rezolvarea ecuaiei (5.5) se aplic metode iterative.
ntruct relaiile constitutive elasto-plastice depind de istoria deformaiilor, este necesar o
analiz incremental care, pentru o variaie a ncrcrii exterioare s conduc la variaiile
corespunztoare ale deplasrilor, deformaiilor specifice i tensiunilor. ntr-o astfel de analiz,
ncrcarea total R este aplicat incremental, pas cu pas [C1]. La un pas de ncrcare m+1,
ncrcarea se exprim prin:


R R R
1 1 + +
+ =
m m m

Se presupun cunoscute soluiile

U
m
,

m
,

m
la un pas anterior, iar la pasul m+1
asociat creterii ncrcrii R se poate scrie


U U U + =
+ m m 1


+ =
+ m m 1

Ecuaia (5.5) devine

R F
1 1 + +
=
m m
(5.6)
n care

dV
m
V
T m
B F
1 1 + +

=

reprezint forele interne la pasul m+1. Rezult


=
+
V
m T m
V
T
dV dV B R B
1


Pentru rezolvarea ecuaiei de echilibru (5.6) dintre forele exterioare

R
1 + m
i forele
interne

F
1 + m
sunt necesare dou tipuri de algoritme pentru determinarea incrementului
deplasrilor AU i a tensiunilor incrementale . Primul algoritm va rezolva ecuaiile de
echilibru neliniar. Se pot folosi metode din familia Newton, cum ar fi metoda Newton-
Raphson i metoda Newton-Raphson modificat prezentate n capitolul 3. Al doilea algoritm
este necesar pentru determinarea tensiunilor incrementale corespunztoare deformaiilor
specifice incrementale , pentru o stare de tensiuni i o istorie a deformaiilor date [C1].


5.3 ALGORITMI PENTRU REZOLVAREA ECUATIILOR NELINIARE
Considerand ca starea de tensiuni {o} este o functie de deplasarile {U} ecuatia (5.3) se
poate scrie: +(
(m+1)
{U}) =
(m+1)
{F(
(m+1)
{U})} -
(m+1)
{R}.


57
57
Metodele iterative de tip Newton care se vor prezenta, constituie in formularea in
deplasari metode de iterare a echilibrului.
5.3.1 Metoda Newton Raphson

Sa consideram ca la iteratia (i-1) s-a obtinut aproximatia deplasarilor reale
(m+1)
{U},
(m+1)
{U}
i-1
.
Se dezvolta in serie Taylor functia reziduala +(
(m+1)
{U}) = 0 si neglijand termenii de
ordin superior:

+
( ) ( )
{ }
( ) ( ) ( )
{ } { } { } ( ) ( )
m i
U
m m i
U
U
U U m i
+ + +
+ = +
1 1 1 1 1
1 1 0
+

sau:

F
U
U F R m i
U
i m i m
( ) ( )
{ }
( ) ( ) ( ) ( )
{ } { } { } + + =
+ +
1 1
1 1 1
0 A
in care s-au facut notatiile:
{ }
( )
AU
i
=
( ) ( ) ( )
{ } { }
m m i
U U
+ +

1 1 1

si
_ a
{ } { }
( ) ( ) ( ) ( )
F F U
i m m i + +
=
1 1 1 1

Se poate observa ca:

? A

m
i
U
T ep
U
V
K
F
U
B C B dV m i m i

= = + +

1
1
1 1 1 1

( ) ( ) ( ) ( )
{ } { }
[ ] [ ] [ ]
in care:
[ ] ( ) ( )
{ }
C
ep
U
m i + 1 1 = matricea elasto - plastica asociata deplasarilor
( ) ( )
{ }
m i
U
+ 1 1

? A
( )
( )
m
i
K
+

1
1
= matricea de rigiditate tangenta a structurii.
Algoritmul de integrare Newton- Raphson este:
? A _ a _ a _ a
( )
( ) ( )
( ) ( )
( )
m
i i
m m
i
K U R F
+

+ +

=
1
1
1 1
1
A
_ a _ a
( )
( )
( )
( )
( )
{ }
m
i
m
i
i
U U U
+ +

= +
1 1
1
A
_ a _ a
( )
( )
( ) m m
U U
+
=
1
0
i = 1, 2, ... n, ... pana la atingerea convergentei
( ) ( ) ( )
[ ] [ ]
m m
K K
+
=
1 0

_ a _ a
( )
( )
( ) m m
F F
+
=
1
0

Metoda Newton - Raphson are o rata mare de convergenta si este quadratic
convergenta. Totusi trebuie sa retinem ca matricea de rigiditate tangenta
( ) ( )
[ ]
m i
K
+ 1 1
este
factorizata si evaluata la fiecare pas al iteratiei, ceea ce poate fi prohibit.


58
58
Pe de alta parte pentru un material perfect plastic sau cu degradare, matricea de
rigiditate tangenta poate deveni singulara sau neconditionata.












Figura 5.1 Metoda Newton - Raphson

5.3.2 Metoda Newton - Raphson modificata
Aceasta metoda consista in folosirea unei rigiditati tangente constante pentru toate
iteratiile dintr-un pas de incarcare. Cu alte cuvinte, matricea de rigiditate tangenta
( ) ( )
[ ]
m i
K
+ 1 1
din pasul de incarcare (m+1) in iteratia (i - 1) din interiorul acestui pas coincide
cu matricea de rigiditate tangenta
( )
[ ]
n
K evaluata in pasul de incarcare anterior, n < m+1 si
care se pastreaza aceeasi pentru toate iteratiile din pasul respectiv. Daca
( ) ( )
[ ] [ ]
n
K K =
0
in
care
( )
[ ]
0
K este matrice de rigiditate initiala elastica corespunzatoare primului pas de
incarcare si se pastreaza aceeasi pentru toti pasii se obtine metoda tensiunilor initiale.
In metoda Newton - Raphson modificata matricea de rigiditate este deci evaluata la
inceputul fiecarui pas de incarcare si in timpul iteratiilor se pastreaza constanta. De exemplu
pentru pasul (m+1) se obtine:
) 0 ( ) m ( ) 0 ( ) n ( ) 0 ( ) 1 m (
] K [ ] K [ ] K [ = =
+

Schema de iteratie a metodei Newton - Raphson modificata se exprima astfel:

? A_ a _ a _ a
( )
( )
( ) ( )
( )
m
i
m m
i
K U R F A =
+ +

1 1
1
apoi:
_ a _ a _ a
( )
( )
( )
( ) ( )
m
i
m
i i
U U U
+ +

= +
1 1
1
A
2
F
(1)

1
F
2
U
2
U
(2)

2
U
(1)

1
U =
2
U
(0)

1
R
F (U)
2
R
2
K
0
=
1
K
AU
(2)
AU
(3)
2
F
2
K
(1)

2
K
(2)



59
59
si:
_ a _ a
( )
( )
( ) m m
U U
+
=
1
0
;
_ a _ a
( )
( )
( ) m m
F F
+
=
1
0
( i = 1,2,......)











Figura 5.2 Metoda Newton - Raphson modificata
Iteratiile i au loc pana cand criteriul de convergenta impus este satisfacut. Pentru un sistem
neliniar cu un grad de libertate, se reprezinta grafic in figura de sus principiul acestei metode.
Metoda de integrare Newton - Raphson modificata implica putini pasi pentru evaluarea
si factorizarea matricii de rigiditate si prin urmare efortul de calcul este mult redus. Fata de
metoda Newton - Raphson metoda Newton - Raphson modificata converge insa mai incet,
fiind necesare mai multe iteratii. In situatia unui material cu deformatii degradabile metoda
este foarte inceata. Rata de convergenta nu depinde de numarul de pasi la care se actualizeaza
matricea de rigiditate. Daca se produce o modificare a incarcarilor exterioare cum ar fi
descarcarea, metoda nu conduce la convergenta iteratiilor, cu exceptia cazului in care se
actualizeaza matricea pentru aceasta situatie.

5.3.3 Metoda quasi Newman (QN)
Aceasta este un compromis intre metoda Newton - Raphson si metoda Newton -
Raphson modificata. Metoda Newton - Raphson implica evaluarea si factorizarea matricii de
rigiditate a structurii la fiecare iteratie, si ca urmare un timp de calcul mai lung.
Metoda Newton - Raphson modificata pastreaza aceeasi matrice de rigiditate pentru
toate iteratiile dintr-un pas de incarcare si rata de convergenta este slaba. Spre deosebire de
aceste doua metode, metoda quasi -Newton angajeaza o matrice de ordin inferior la
2
F
(1)

F
2
U
2
U
(2)

2
U
(1)

1
U =
2
U
(0)

1
R
F (U)
2
R
...............
AU
(1)



60
60
actualizarea ulterioara a matricii de rigiditate,
( ) ( )
[ ]
m i
K
+ 1 1 1
ceea ce reprezinta o aproximare
secanta a matricii
( ) ( )
[ ]
m i
K
+ 1 1
.
Metoda apartine clasei de metode cunoscuta sub numele de metode cu actualizarea
matricilor.
In cele ce urmeaza se prezinta o metoda de ordin 2, Broyden - Fletcher - Goldfarb -
Shanno (BFGS) folosita uzual cu algoritmul quasi - Newton (Bathe 1982).
Se definesc:
incrementul deplasarii {o} ca:
_ a
o
i
m i m i
U U =
+ + ( ) ( ) ( ) ( )
{ } { }
1 1 1

vectorul fortelor neechilibrate {R}si incrementul sau {}:
_ a
R R F
i
m m i
=
+ + ( ) ( ) ( )
{ } { }
1 1

_ a

i
i i
R R =

{ } { }
( ) ( ) 1

astfel incat matricea actualizata
( ) ( )
[ ]
m i
K
+1
satisface ecuatia quasi - Newton:
_ a _ a
( ) ( )
( ) ( )
[ ]
m i
i i
K
+
=
1
o
Pentru o matrice de rigiditate simetrica si pozitiv definita formula de recurenta a
inversei matricii este:
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
[ ] [ ] [ ] [ ]
m i i T m i i
K A K A
+ +
=
1 1 1 1 1 1

in care [A] este matricea de modificare cu expresia:
[A]
(i-1)
= [I] + {V}
(i-1)
{W}
(i-1)T

unde [I] este matricea unitate de aceeasi dimensiune cu [K] , {V}
(i-1)
si {W}
(i-1)
sunt vectori
exprimati in termeni de {o}, {R} si {}.
Procedura de iteratie pentru un pas de iteratie i (i = 1,2,.) este compusa din doi pasi:
Pasul 1:
Se evalueaza incrementul deplasarii:
_ a ? A _ a
) 1 i ( ) 1 i ( ) 1 m (
R K U
+
= A =
T 1 T ) 1 i (
] A [ .... .......... ] A [
) 1 i ( ) 1 i ( 1 1
} R { ] A [ ........ ] A ][ K [


si _a _ a U
) i (
A = o se obtine:
_ a U } U { } U {
) 1 i ( ) 1 m ( ) i ( ) m (
A + =
+

Calculul in acest pas implica produse vectoriale interne, produse scalare de vectori si
rezolvarea unui set de ecuatii liniare cu o matrice a coeficientilor ? A K
) m (
factorizata anterior.
Pasul 2:


61
61
Calculul vectorilor de corectie {V}
(i)
si {W}
(i)
care se vor utiliza in pasul urmator de
iterare.
_ a ? A _a _a _ a _ a
) 1 i ( ) i ( ) i ( ) i ( ) i ( ) 1 i ( ) 1 m ( ) i ( ) i (
R c 1 R K c V
+
+ = o =
_ a
_a
_a _a
_a
) 1 ( G ) 0 ( G
W
) i (
) i ( T ) i (
) i (
) i (

o
=
o
o
=
in care c
(i)
este un factor pentru modificare matricii [A]:
_a _a
_a ? A _a ) 0 ( G
) 1 ( G ) 0 ( G
K
c
2 / 1
) i ( ) 1 i ( ) 1 m ( T ) i (
) i ( T ) i (
) i (

=

'
+

'

o
o
=
+

Pentru a se evita actualizari numerice nepotrivite, actualizarea va fi facuta numai daca c
(i)
este
mai mic decat o toleranta prestabilita (de exemplu 10
5
).
G(x) este un produs de vectori:
_ a _ a _ a _ a _ a ? A U x } U { F R U ) U x } U { ( G ) x ( G
) 1 i ( ) 1 m ( ) 1 m ( T ) 1 i ( ) 1 m (
A + A = A + =
+ + +

In pasul al doilea este necesar calculul fortelor echivalente pentru starea de tensiune ce
corespunde deplasarilor
) i ( ) 1 m (
} U {
+
. Aceasta iterare continua pana cand se ajunge la o
convergenta ceruta.
Pentru cazul unui sistem neliniar cu un grad de libertate procedura este prezentata in
figura 5.3











Figura 5.3

Efortul de calcul in procedura quasi-Newton pentru un pas de iterare este mult mai
mare decat in metoda Newton-Raphson modificata dar mai mic decat in metoda Newton
Raphson. Aceasta metoda are o convergenta mai buna decat ce a metodei Newton-Raphson
modificata, rata de convergenta situandu-se intre o rata de convergenta liniara si una
quadratica. Matricea de rigiditate in aceasta metoda este mai putin importanta decat in celelalte
doua metode in care se folosesc matrici de rigiditate actualizate. De fapt matricea de rigiditate
elastica initiala a structurii poate chiar sa fie folosita pentru toti pasii incrementali fara a pierde
F
(1)

2
U
(i)

2
U
(i-1)

2
U
(1)

1
U
1
R
F (U)
2
R
R
AU
(2)
AU
(i)

2
U
o
(2)
o
(i)

(1)

(i)
o
(n)

(n)
AU
(n)

F
(2)

2
K
(2)


62
62
din eficienta. Ca o consecinta, aceasta metoda este potrivita pentru analiza solidelor elasto-
plastice care prezinta consolidare si degradarea deformatiilor sau pentru analiza solidelor
perfect plastice. Nu apar dificultati in caz de descarcare si este poate cel mai bun algoritm
disponibil.


5.4 DETERMINAREA RSPUNSULUI STRUCTURILOR ALCTUITE DIN BARE,
SOLICITATE N DOMENIUL ELASTO-PLASTIC

Prin scderea ecuaiilor de echilibru dinamic scrise la momentele de timp t i dt t + se
obine
dP du K u d C u d M = + +
T T
(5.21)

n care dP este incrementul ncrcrii aplicate la nodurile structurii, M este matricea maselor,
iar
T
C i
T
K sunt matricele tangente de amortizare, respectiv de rigiditate. Vectorii valorilor
incrementale ale acceleraiei, vitezei i deplasrii respectiv u d , u d i du depind de timp, dar
i de stadiul de comportare. Pentru un pas de timp finit t A , ecuaia (5.21) se scrie
P u K u C u M A = + +
t t
(5.22)

n acest caz echilibrul fiind satisfcut aproximativ [P5]. u , u , u i P sunt vectorii
valorilor incrementale finite ale acceleraiei, vitezei, deplasrii i, respectiv, ncrcrii, iar
t
C
i
t
K sunt matricele tangente de amortizare, respectiv de rigiditate, corespunztoare strii
structurii la nceputul pasului de timp. Dac n interiorul pasului de timp se produce o
modificare n starea structurii, este posibil ca echilibrul s nu fie satisfcut exact la sfritul
pasului de timp, n noua stare ce se obine prin rezolvarea ecuaiei (5.22).
n cazul aciunii seismice, deplasarea tuturor reazemelor se consider sincron cu cea a
terenului [P5]. Ecuaia (5.22) se scrie n acest caz

0 = + +
r t r t a
u K u C u M (5.23)

a
u reprezint vectorul valorilor incrementale finite ale acceleraiei absolute, iar
r
u i
r
u
sunt vectorii valorilor incrementale finite ale vitezei, respectiv deplasrii relative. n modelul
Housner, deplasarea absolut se compune din deplasarea de corp rigid
g
u impus structurii de
micarea terenului i deplasarea relativ
r
u asociat structurii deformate n prezena forelor
de inerie care se dezvolt la nivelul maselor nodale,
r g a
u u u + = . Astfel, ecuaia
incremental de echilibru (5.23) devine


g r t r t r
u A = + + 1 M u K u C u M (5.24)

n care
r
u este vectorul valorilor incrementale finite ale acceleraiei relative, iar
g
u A este
valoarea incremental finit a acceleraiei terenului. Relaia (5.24) este similar relaiei (5.22),
n care vectorul valorilor incrementale finite ale forelor perturbatoare se nlocuiete cu
vectorul forelor de inerie
g
u A 1 M asociate creterii acceleraiei terenului.
n capitolul 3 s-au prezentat cteva metode numerice de rezolvare a ecuaiei (5.22),
bazate pe considerarea unei legi de variaie a acceleraiei n pasul de timp, pentru care s-au


63
63
artat condiiile n care acestea sunt stabile. De exemplu, metoda diferenelor finite centrale
este stabil pentru perioade ale modurilor de vibraie mai mari dect t A x , iar metoda
acceleraiei liniare n pasul de timp este stabil pentru perioade cel puin egale cu t A 8 , 1 .
Metoda acceleraiei medii constante este necondiionat stabil, dar are dezavantajul c nu
introduce amortizare numeric. Acest dezavantaj este eliminat n metoda Wilson - , pentru
modurile de vibraie la care perioadele sunt mai mici dect pasul de timp considerat. n [W2]
se arat c metoda HHT produce disipare numeric de energie n modurile superioare de
vibraie. Performanele acestei metode sunt similare cu utilizarea amortizrii proporionale cu
rigiditatea, motiv pentru care este inclus n multe programe de calcul.
n cazul sistemelor cu mai multe GLD, cu rspuns neliniar, se pot produce evenimente
plastice la momente de timp foarte apropiate. La fiecare moment de timp la care se produce un
eveniment ar trebui aplicat o procedur de oprire a calculului i de reluare a sa cu o nou
ecuaie de echilibru, cu alt vector de stare i alt pas de timp, n prezena altor condiii iniiale.
n aceast situaie, apare mai rezonabil sacrificarea acurateii calculului, prin determinarea
rspunsului dinamic la pai de timp constani. Se recomand folosirea metodei acceleraiei
constante n pasul de timp, care este stabil indiferent de mrimea pasului de timp [R2].
Aceast metod este adoptat n [P5], unde se arat c n cazul structurilor cu comportare
liniar elastic, pentru modurile de vibraie cu t T
n
A se pierde din acuratee, dar amplitudinile
rspunsului sunt corecte ca ordin de mrime. Pentru modurile de vibraie cu t T
n
A >
acurateea rspunsului este suficient din punct de vedere practic, dar mai mic prin
comparaie cu metoda acceleraiei liniare. Dac se produc incursiuni n domeniul postelastic,
pasul de timp trebuie ales suficient de mic. Se poate controla eroarea rspunsului comparnd
rezultatele a dou analize cu pai de timp diferii. Totui, convergena ctre soluia exact este
o problem ce trebuie urmrit n orice tip de analiz numeric.

5.4.1 Matricea de rigiditate tangent

Structurile pot fi modelate cu elemente de tip bar, cu elemente finite de suprafa
i/sau cu elemente finite tridimensionale. Dac structurile prezint regularitate n plan i pe
vertical, cu cel puin un plan de simetrie, se pot realiza modele plane ale acestora. n cazul
modelelor plane cu elemente finite de tip bar, solicitrile la care pot fi supuse barele pot fi de
ntindere sau compresiune i de ncovoiere cu sau fr for axial i for tietoare. Pentru
valori mari ale forelor de compresiune exist posibilitatea pierderii de stabilitate prin flambaj.
Dac flambajul se produce n domeniul elastic, nu mai exist posibilitatea formrii de
articulaii plastice. De aceea, elementele structurale trebuie astfel alctuite nct s fie evitate
pierderea de stabilitate n domeniul elastic i voalarea tlpilor sau a poriunii din inim
comprimate (seciuni de clasa 1).
n momentul n care elementele finite de tip bar cu rigiditate axial i/sau la ncovoiere
se plastific la capete, matricea de rigiditate se modific. Corecia matricei de rigiditate
structural se face numai la sfritul pasului de timp n care unul sau mai multe elemente i
modific stadiul de comportare, prin introducerea schimbrilor de rigiditate asociate
elementelor finite respective n matricea de rigiditate structural curent. n acest mod se evit
reasamblarea matricei de rigiditate structurale.

5.4.1.1 Elementul finit de bar dublu articulat

Elementul finit de bar dublu articulat poate fi orientat arbitrar n planul structurii i
transmite numai for axial.




64
64









a b
Fig. 5.1 Modele de comportare a elementului de bar dublu articulat: a plastificare la
ntindere i compresiune; b plastificare la ntindere i flambaj la compresiune


Fig. 5.2 Descompunerea relaiei biliniare l N A n dou componente


4
u A

j
o A
4
P A

j
N A
2
u A
3
u A

2
P A
3
P A

1
u A

i
o A
2
P A

i
N A
a b

Fig. 5.3 Deformaiile, deplasrile nodale i forele nodale
pentru elementul de bar dublu articulat

Se pot considera dou moduri de comportare inelastic, i anume plastificare att la
ntindere ct i la compresiune (fig. 5.1, a) i plastificare la ntindere dar flambaj elastic la
compresiune (fig. 5.1, b). Dup depirea limitei de curgere se poate ine seama de efectul de
consolidare, considernd dou componente de comportare n paralel, una elastic i una
inelastic (fig. 5.2) [P5].
Elementul de bar dublu articulat va avea numai deformaii axiale, corespunztoare
modificrii de lungime
i j
l o o A A = A (5.25)


65
65

n care
i
o i
j
o sunt deplasrile capetelor barei n lungul axei sale (fig. 5.3, a). ntre creterile
finite ale deplasrilor nodale din sistemul local i cele corespunztoare din sistemul global de
axe (fig. 5.3, b) se poate scrie relaia de transformare


o
o
sin cos
sin cos
4 3
2 1
u u
u u
j
i
A + A = A
A + A = A
(5.26)
unde
l
x
= cos i
l
y
= sin . nlocuind relaiile (5.26) n (5.25) se obine
_ a

,
|
A
A
A
A
= A
4
3
2
1
sin cos sin cos
u
u
u
u
l (5.27)
sau u RA = Al . Din stadiul elastic de comportare se cunoate relaia N
A E
l
l
t
A = A , de unde
rezult l
l
A E
N
t
A = A sau l k N
t
A = A , n care
t
k este rigiditatea axial a barei i
t
E este
modul de elasticitate tangent n starea curent (n cazul materialelor ideal elasto-plastice,
E E
t
= pentru
pl pl
N N N i 0 =
t
E pentru
pl
N N s = ). Raportnd rigiditatea tangent
la deplasrile nodale i innd seama de relaia P R N A = A (fig. 5.3, b), se poate scrie
R k R K
t
T
t
= (5.28)

Se pot considera fore axiale iniiale n lungul elementului sau efectul variaiei uniforme
de temperatur, prin fore de ncastrare perfect a cror valoare trebuie s fie mai mic dect
capacitatea limit asociat plastificrii elementului.

5.4.1.2 Elementul finit de bar cu rigiditate axial i la ncovoiere

Elementele de acest tip pot fi orientate arbitrar n planul n care se descrie structura.
Rigiditatea la ncovoiere se specific prin coeficienii matricei de rigiditate n sistemul local de
axe. Se pot descrie condiii de margine diferite la capete (ncastrare sau articulaie) i se poate
considera cazul n care seciunea transversal este variabil n lungul elementului, specificnd
coeficienii potrivii de rigiditate la ncovoiere. Deasemenea, se poate considera efectul forei
tietoare asupra deformaiilor din ncovoiere i se poate ine seama de prezena unor legturi
excentrice la capete datorate prinderilor, prin intermediul zonelor rigide. Plastificarea se poate
produce doar n articulaiile plastice punctuale de la capetele elementului (fig. 5.4).
Consolidarea materialului este aproximat prin dou componente n paralel, una elastic
i una elasto-plastic (fig. 5.5). Componenta ideal elasto-plastic corespunde articulaiilor
plastice de la capetele elementului n care momentul ncovoietor este constant, iar componenta
elastic corespunde zonei de consolidare a materialului, n care se permite momentului
ncovoietor s creasc. Datorit acestui model, dac momentul ncovoietor i seciunea
elementului sunt constante, atunci curbura i rotirea sunt direct proporionale, iar relaiile
moment-rotire M i moment-curbur M ( p 1 = ) au aceeai form (fig. 5.6, a).
Dac momentul ncovoietor sau seciunea variaz n lungul elementului, atunci curbura i
rotirea nu mai sunt proporionale, iar relaiile moment-rotire i moment-curbur pot s difere
(fig. 5.6, b) [P5].


66
66
Un element finit cu rigiditate axial i la ncovoiere poate avea deformaie axial i
deformaii din ncovoiere creia i corespund rotirile de la capetele i i j din figura 5.7.













element cu comportare
elastic



Fig. 5.4 Element finit de bar cu rigiditate axial i la ncovoiere














Fig. 5.5 Descompunerea relaiei biliniare M n dou componente










a b

Fig. 5.6 Relaiile moment-rotire i moment-curbur


67
67
l A
5
u A
6
u A
N A
2
u A
5
F A
6
F A

2
F A

j
A
4
u A

j
M A
3
u A
1
u A
4
F A
i
A

3
F A
1
F A

i
M A
a b

Fig. 5.7 Deformaii, deplasri nodale i fore nodale creteri incrementale


j

j
u
i


j
v

i

j
v
j

i
v
ij


i
u
i
v

a b
Fig. 5.8 Deplasri nodale n sistemul local de axe (a)
i deformaiile produse de acestea (b)

5 RELAIA DE TRANSFORMARE DINTRE CRETERILE
INCREMENTALE ALE DEFORMAIILOR I DEPLASRILOR ESTE

,
|
A
A
A
A
A
A

,
|
A
A
A
6
5
4
3
2
1
1
cos sin
0
cos sin
0
cos sin
1
cos sin
0 sin cos 0 sin cos
u
u
u
u
u
u
l l l l
l l l l
j
l
i



o
o (5.29a)
sau
u R A = A (5.29b)
n relaia (5.29a),
l
x
= cos ,
l
y
= sin ,
i j
u u l = A i

ij i i
o A + A = A ;
ij j j
o A + A = A ;
l
v v
i j
ij

= (5.30)
i
u ,
j
u ,
i
,
j
,
i
v i
j
v sunt deplasrile la capetele elementului, n sistemul local de axe, iar
ij
reprezint rotirea axei barei datorat deplasrilor
i
v i
j
v ale capetelor (fig. 5.8).
Relaiile (5.29) se pot demonstra pe baza corespondenei dintre deplasrile nodale din
sistemul local de axe i cele din sistemul general de axe. De exemplu, pentru nodul i se poate
scrie
3
u
i
= i sin cos
1 2
u u v
i
=
nlocuind n relaiile (5.30) rezult



68
68

l
u u u u
u
i

o
sin cos sin cos
4 5 1 2
3
A A A A
+ A = A , etc. (5.31)
Atunci cnd se atinge valoarea momentului plastic n componenta elasto-plastic de
comportare, se formeaz o articulaie plastic. n componenta elastic, momentul ncovoietor
continu s creasc. Rotirea articulaiei plastice constituie o msur a deformaiei plastice din
ncovoiere. Creterile rotirilor din ncovoiere
i
o A i
j
o A produc creteri ale rotirilor
articulaiilor plastice
pl i,
o A i
pl j,
o A , care se datoreaz numai momentului ncovoietor. Se
poate scrie urmtoarea relaie matriceal:
)
`

|
,
|
A
A

=
)
`

|
,
|
A
A
j
i
pl j
pl i
D C
B A
o
o
o
o
,
,
(5.32)
n care coeficienii A, B, C i D depind de poziia nodului de capt la care se formeaz
articulaia plastic i au valori nule dac elementul lucreaz n domeniul elastic sau dac
eforturile n seciunea asociat nodului corespund stadiului elastic de comportare:

Stadii de comportare ale seciunilor de capt A B C D
Stadiu elastic la ambele capete 0 0 0 0
Articulaie plastic numai la captul i 1
ii
ij
k
k
0 0
Articulaie plastic numai la captul j 0 0
jj
ij
k
k

1
Articulaii plastice la ambele capete 1 0 0 1

Prin aceast formulare nu se ine seama de interaciunea dintre deformaiile axiale
inelastice i deformaiile din ncovoiere dup formarea articulaiei plastice. Ca urmare,
curgerea plastic are loc doar pe direcia momentului ncovoietor, nu i pe direcia normal la
suprafaa de curgere specific regulilor de curgere asociate materialelor cu comportare elasto-
plastic. Aceasta constituie o alt aproximaie a modelului de bar considerat. Efectul forei
axiale asupra capacitii plastice la ncovoiere este luat n considerare prin curba de
interaciune M N [P5].
n figura 5.9 sunt figurate eforturile secionale n nodurile elementului, n sistemele de
axe local i general.

a b
Fig. 5.9 Eforturile secionale la noduri n sistemul local
de axe (a) i n sistemul de axe general (b)

n stadiul elastic, se pot scrie urmtoarele relaii ntre variaiile eforturilor secionale i
creterile deformaiilor axiale i de ncovoiere:



69
69
l
l
EA
N A = A (5.33)
respectiv
)
`

|
,
|
A
A

=
)
`

|
,
|
A
A
j
i
jj ji
ij ii
j
i
k k
k k
l
EI
M
M

(5.34)

n care A este aria, iar I este momentul de inerie al seciunii transversale. Pentru ct EI = ,
matricea de rigiditate va fi

=
4 2
2 4
l
EI
K
e
n cazul barei dublu ncastrate (fig. 5.10),
respectiv

=
0 0
0 3
l
EI
K
e
n cazul barei articulate n captul din dreapta (fig. 5.11).

Fig. 5.10 Momente de ncastrare perfect ca efect al
rotirii capetelor, la bara dublu ncastrat ( ct EI = )





Fig. 5.11 Momente de ncastrare perfect la bara
ncastrat la un capt i articulat la cellalt
( ct EI = )

Dup formarea articulaiei plastice la cel puin unul din capetele barei, termenii matricei
de rigiditate asociate comportrii ideal elasto-plastice devin



B k D k k
B k D k k
C k A k k
ij jj jj
ii ij ij
ij ii ii
=
=
=
1
1
1
*
*
*
(5.35)

Relaiile (5.35) indic transformarea n domeniul inelastic a elementului finit de bar
dublu ncastrat ntr-un element finit cu una sau dou articulaii la capete.
n sistemul local de axe, condiia de echilibru pentru un increment de deformaie o A se
exprim cu relaia
F K A = A
ep
(5.36a)
n care
? A
j j j i i i
T
M T N M T N = F (5.36b)



70
70
i
ep
K este matricea de rigiditate obinut prin sumarea contribuiilor celor dou componente,
elastic i inelastic. innd seama de relaia (5.29b), relaia (5.36a) se mai poate scrie
F u R K A = A
ep
(5.37)

n sistemul general de axe, forele nodale alctuiesc vectorul ? A
6 5 4 3 2 1
P P P P P P
T
= P . ntre
vectorii forelor nodale din cele dou sisteme de axe, local i general, exist relaia de
transformare F R P
T
= , ca urmare este valabil relaia

F R P A = A
T
(5.38)

Dac se premultiplic relaia (5.37) cu
T
R i se ine seama de relaia (5.38), rezult

P u K A = A
t
(5.39)
n care
R K R K
ep
T
t
= (5.40)

reprezint matricea de rigiditate tangent raportat la deplasrile nodale exprimate n sistemul
general de axe.
n cazul structurilor n cadre, articulaiile plastice se formeaz, n grinzi, la faa
stlpilor, iar n stlpi la faa grinzilor, deoarece zona de prindere grind-stlp se consider
indeformabil. Aceast comportare se modeleaz prin legturile rigide dintre nodurile definite
de interseciile axelor elementelor i capetele elementului flexibil (fig. 5.4 i 5.5).
ntre deplasrile nodului teoretic i ce formeaz vectorul
? A
i n i n i n
T
i n
u u u
, 3 , 2 , 1 ,
A A A = Au (5.41)
i deplasrile captului i al elementului deformabil care alctuiesc vectorul

? A
i i i
T
i
u u u
, 3 , 2 , 1
A A A = Au (5.42)
se pot scrie relaiile (fig. 5.4):

i n i i n i
u y u u
, 3 , 1 , 1
A A = A ;
i n i i n i
u x u u
, 3 , 2 , 2
A + A = A ;
i n i
u u
, 3 , 3
A = A (5.43)

Cu relaii similare pentru nodul j se obine relaia matriceal dintre deplasri,

)
`

|
,
|
A
A

=
)
`

|
,
|
A
A
j n
i n
j
j
i
i
j
i
x
y
x
y
,
,
1 0 0 0 0 0
1 0 0 0 0
0 1 0 0 0
0 0 0 1 0 0
0 0 0 1 0
0 0 0 0 1
u
u
u
u
(5.44)
sau
n
u T u A = A (5.45)



71
71
Relaia de reducere a forelor de ncastrare perfect de la capetele elementelor n
nodurile teroretice se scriu ntr-o manier similar. De exemplu, pentru nodul i,


i i n
P P
, 1 , 1
A = A

i i n
P P
, 2 , 2
A = A (5.46)

i i i i i i n
P x P y P P
, 2 , 1 , 3 , 3
A + A A = A
Relaia matriceal se va scrie sub forma
)
`

|
,
|
A
A

=
)
`

|
,
|
A
A
j
i
j j
i i
j n
i n
x y
x y
P
P
P
P
1 0 0 0
0 1 0 0 0 0
0 0 1 0 0 0
0 0 0 1
0 0 0 0 1 0
0 0 0 0 0 1
,
,
(5.47)
sau
P T P A = A
T
n
(5.48)
Prin reducerea forelor nodale n nodurile teoretice, relaia de echilibru (5.39) devine

n n t
T
P u T K T A = A (5.49)










a b
Fig. 5.12 Curbe de interaciune

Elementul finit de bar solicitat la ncovoiere i for axial admite pentru fiecare capt
dou tipuri de curbe de interaciune. Acestea definesc starea limit de eforturi n momentul
formrii articulaiei plastice: plastificare prin ncovoiere specific grinzilor ncovoiate fr
for axial sau cu for axial neglijabil (fig. 5.12, a); plastificare prin ncovoiere cu for
axial (fig. 5.12, b). Punctele de balans a, b, c, d i eforturile limit
+
pl
N ,

pl
N ,
+
pl
M i

pl
M
se stabilesc n funcie de forma seciunii i de tensiunile asociate limitelor de curgere la
ntindere i la compresiune [P5].

5.3.2 Determinarea stadiului de lucru

Rspunsurile static sau dinamic n cazul existenei incursiunilor n domeniul postelastic
se stabilesc printr-un calcul incremental. ntr-un pas finit de timp t A , pentru un spor de
ncrcare P A , se calculeaz incremenii deplasrilor nodale
n
u A i ai deformaiilor
elementului, A . Pe baza valorilor acestora din urm se calculeaz apoi valorile incrementale


72
72
ale eforturilor n elemente,
i
F A , respectiv eforturile de la sfritul pasului de timp,
i i i
F F F A + =
+1
. Acestea se stabilesc pe baza proprietilor de la nceputul pasului de timp i a
creterilor obinute n pasul de timp. n procesul de rezolvare pas cu pas a ecuaiilor de
echilibru pot avea loc incursiuni n domeniul postelastic prin ncrcare sau descrcare, precum
i reveniri n domeniul elastic, de exemplu prin descrcare dup o incursiune n domeniul
inelastic. De aceea, relaia for-deplasare va fi neliniar, ca n figura 5.13.



Fig. 5.13 Exemplu de comportare neliniar

Fig. 5.14 Rspuns liniar i neliniar n pasul de timp

Momentul formrii unei articulaii plastice sau al descrcrii dup o incursiune n
domeniul plastic constituie un eveniment i este marcat n relaia u P printr-o schimbare de
pant. ntre dou evenimente, relaia u P se consider liniar.
ntr-un pas de timp finit t A , pot aprea unul sau mai multe evenimente. Apariia unui
eveniment n rspunsul structural se apreciaz pe baza strii de comportare a elementelor finite
ce alctuiesc structura. Liniarizarea rspunsului n cadrul pasului de timp are la baz starea
elementelor de la nceputul pasului. Aceast procedur este corect numai dac nu apar
evenimente n pasul de timp, rspunsul liniar fiind reprezentat de linia ntrerupt din figura
5.14. Incrementul liniar al efortului se noteaz
L
F A . Linia continu din figura 5.14 marcheaz
rspunsul neliniar, datorat producerii evenimentelor din pasul de timp. Se observ c
acceptarea unei comportri liniare conduce la valori incorecte ale incremenilor deformaiilor.
Se poate accepta totui c se obin aceleai deformaii dac se consider sau nu neliniaritatea
n pasul de timp, ntruct pasul de timp este scurt, iar rspunsul structurii este afectat
substanial de efectele de inerie i de amortizare. Ca urmare, incrementul neliniar al efortului
n element,
NL
F A , se poate calcula prin urmtorul procedeu:
(1) se noteaz cu
t
A incrementul deformaiei unui element n pasul de timp i cu F A
incrementul efortului neliniar care trebuie calculat. Acesta se obine prin sumarea de


73
73
subincremeni
i i
F A , aa cum se arat n figura 5.15. Se iniializeaz la zero un factor de
scar

i se seteaz un contor i al ciclului, la valoarea 1.

Fig. 5.15 Calculul incrementului efortului n element
(2) se seteaz

t i
A = A

1 (5.50)

Pentru starea curent a elementului, calculat la momentul de timp t, se determin incrementul
efortului n element,
i
F A , corespunztor incrementului deformaiilor
i
A .
(3) se determin coeficientul
i
corespunztor creterii incrementale a eforturilor n
element care va produce un nou eveniment, cum ar fi formarea unei articulaii plastice sau
descarcrea. Dac are loc descrcare, valoarea lui va fi zero. Dac nu se produce
descrcare, valoarea lui care produce o articulaie plastic la unul din capetele elementului
se calculeaz cu relaii de tipul
i
i c
i
F
F F
A

= (5.51)

n care
c
F este efortul n element asociat atingerii strii limit de plastificare conform curbei
de interaciune considerate,
i
F este efortul n element la nceputul ciclului i, iar
i
F A este
incrementul efortului calculat pentru acest ciclu. Trebuie gsit cea mai mic valoare a lui
i
,
considernd toate componentele eforturilor n element. Dac 1
i
, atunci s-a produs un
eveniment n acest ciclu. Dac 1 >
i
, nu s-au produs evenimente n acest pas de timp i se
folosete valoarea 1 =
i
.
(4) Se adun
i i
F A la F A i se fac modificrile de rigoare a datelor referitoare la starea
elementului.
(5) Dac 1
i
, A se reduce la A
i
1 i contorul ciclului se incrementeaz cu 1.
Se repet etapele de calcul ncepnd cu pasul 2, pentru a controla dac s-au produs evenimente
n alte elemente finite. Dac 1 =
i
, calculul incrementului forelor care produc neliniaritate
este complet.
n calculul structurilor cu incursiuni n domeniul postelastic, este deosebit de important
calculul corect al deformaiilor elementelor, deoarece acestea determin mrimea eforturilor i,
totodat, indic cerina de ductilitate a structurii. Procedeul de calcul al eforturilor
incrementale descris mai sus stabilete i valorile incrementale acumulate ale deformaiilor
inelastice asociate, n fiecare ciclu de iteraie n cadrul pasului de timp t A . Valorile
deformaiilor de la sfritul fiecrui pas de timp servesc la calculul eforturilor corespunztoare
tipului de element finit utilizat [P5].


74
74


5.3.3 Compensarea echilibrului

Dac nu apar evenimente n pasul de timp, rspunsul este liniar i la sfritul pasului de
timp vor fi satisfcute ecuaiile de echilibru. n caz contrar, echilibrul va fi satisfcut pentru
incremenii liniari
L
F A ai eforturilor din elemente, dar nu i pentru incremenii neliniari
NL
F A . La nivel de element finit, echilibrul necompensat corespunde eforturilor neechilibrate
din figura 5.14,

NL L U
F F F A A = A (5.52)
Dup transformarea eforturilor neechilibrate n fore nodale i sumarea acestora pentru
toate elementele, se obine vectorul forelor nodale neechilibrate
U
P A . Pentru a evita erorile ce
pot aprea din acumularea eforturilor neechilibrate n mai muli pai de timp, se aplic o
ncrcare de corecie: valorile incrementale ale forelor nodale neechilibrate
U
P A se introduc
cu semn schimbat, ca fore nodale, la nceputul pasului de timp urmtor. La sfritul pasului
de timp, echilibrul este satisfcut dac se verific relaia
P P P P = + +
KL A M
(5.53)

n care
M
P ,
A
P i P reprezint vectorii forelor nodale provenite din forele de inerie, forele
de amortizare i, respectiv, ncrcrile exterioare variabile n timp.
KL
P este vectorul forelor
la noduri provenite din eforturile n elemente de la sfritul pasului de timp,
L KL
P P P A + = (5.54)

presupunnd o comportare liniar n pasul de timp. Atingerea unui stadiu limit n cadrul
pasului de timp va produce o actualizare a forelor neliniare de forma

U KL
P P A (5.55)
Ca urmare, ecuaia de echilibru va fi

U U KL A M
P P P P P P A = A + + (5.56)

n care
U
P A este ncrcarea exterioar fictiv care trebuie aplicat n urmtorul pas de timp.
Necesitatea coreciilor pentru asigurarea echilibrului ar putea fi evitat prin
subdivizarea pailor de timp oricnd apare un eveniment i iterarea echilibrului pn ce acesta
este atins n cadrul pasului de timp curent. Un astfel de procedeu este metoda Newton -
Raphson, care este destul de complicat, mrete timpul de calcul i nu asigur o acuratee mai
bun dect procedeele bazate pe pai de timp constani i corecii ale echilibrului.
Dac starea de eforturi ntr-o seciune de capt a unui element finit este n interiorul
curbei limit considerate, seciunea respectiv se afl n domeniul elastic. n figura 5.16, a se
arat situaia n care, la sfritul pasului de timp, starea de eforturi n cazul unui element cu
rigiditate axial i la ncovoiere se gsete n afara curbei de interaciune. n acest caz se vor
aplica fore de corecie n pasul de timp urmtor celui n care s-a produs evenimentul. Acest
procedeu nu este strict corect ntruct presupune c, dup atingerea limitei de curgere,
rigiditatea axial rmne neschimbat i se modific doar rigiditatea la ncovoiere. n realitate,
datorit interaciunii dintre deformaiile din for axial i moment incovoietor, ambele matrici
de rigiditate ar trebui modificate. Totui, procedeul este acceptabil pentru analizele practice.


75
75
Deoarece rigiditatea axial rmne constant ntr-o articulaie plastic, n paii urmtori starea
de eforturi va fi n afara curbei de interaciune, aa cum se arat n figura 5.16, b.

a b
Fig. 5.16 Corecia echilibrului n cazul depirii curbei de interaciune

De aceea, chiar dac atingerea strii limit se produce la sfritul pasului de timp (starea de
eforturi definit de combinaia M - N se afl pe curba de interaciune), este necesar corecia
echilibrului n pasul de timp succesiv.
Datorit acestui procedeu de calcul, pot rezulta fore axiale mai mari dect
pl
N
efortul axial limit corespunztor momentului ncovoietor nul. Dac se ajunge la astfel de
situaii, momentele ncovoietoare se consider nule, iar rezultatele obinute trebuie examinate
cu atenie, pentru a evita posibilitatea degradrii elementelor.
Un eveniment de tip descrcare dup o incursiune n domeniul plastic se identific prin
semnele diferite ale incremenilor deformaiilor i eforturilor n articulaia plastic.

5.3.4 Matricea de amortizare tangent

Considerarea amortizrii ntr-o analiz dinamic complic rezolvarea ecuaiilor de
micare, datorit termenului reprezentat de forele de amortizare. Pentru a fi posibil
decuplarea ecuaiilor de micare ntr-un calcul elastic liniar, sunt necesare anumite restricii
asupra expresiilor coeficienilor de amortizare.
Matricea de amortizare se poate alege de forma

=
j
j
j
a K M M C
1
unde g g j (5.57)

Coeficienii
j
a sunt nedeterminai. Pentru 0 = j i 1 = j se regsete modelul Rayleigh,

K M C
1 0
a a + = (5.58)

Acest mod de exprimare a matricei de amortizare permite decuplarea rspunsurilor modale i
reducerea rspunsului unui sistem cu n GLD cu comportare elastic liniar la rspunsul a n
sisteme cu 1 GLD decuplate.
n modul de vibraie i, amortizarea modal are forma

i i i i
T
i i
M C [ 2 = 1 1 = C (5.59)



76
76
n care
i
este fraciunea din amortizarea critic n modul i, iar
i
1 este vectorul propriu al
modului i n vibraie liber neamortizat cu pulsaia
i
[ . Dac matricea de amortizare este de
forma (5.57), rezult

i
j
j
j
T
i i
a C 1 1 =


K M M
1
(5.60)
innd seama de relaia
i i i
1 = 1 M K
2
[ , se obine coeficientul amortizrii pentru modul de
vibraie i [C5],

=
j
i
j
i j i
M a C
2
[ (5.61)

Din relaiile (5.59) i (5.61) rezult fraciunea din amortizarea critic a modului i,

=
j
j
i j
i
i
a
2
2
1
[
[
(5.62)

Dac se cunosc fraciunile din amortizarea critic
i
, coeficienii
i
a se obin cu relaia

,
|

,
|

n
n
n n n
n
n
n
a
a
a
/
-
- - - -
-
-
/
2
1
1 2 3
1 2
2
3
2 2
1 2
1
3
1 1
1
2
1
2
[ [ [
[ [ [
[ [ [

(5.63)

Relaia (5.63) se poate scrie simbolic
a Q
2
1
= (5.64)
de unde rezult vectorul coeficienilor
i
a ,

Q a
1
2

= (5.65)

Prin introducerea vectorului a n relaia (5.57) se obine matricea de amortizare C.
Relaia (5.62) arat urmtoarele aspecte:
dac matricea de amortizare este proporional cu masa ( M C
0
a = , 0 = j ), rezult
i i
a [ 2
0
= , adic fraciunea din amortizarea critic este invers proporional cu frecvena.
Ca urmare, modurile superioare de vibraie vor avea amortizri mici (fig. 5.17);
dac matricea de amortizare este proporional cu matricea de rigiditate ( K C
1
a = ,
1 = j ), atunci 2
1 i i
a [ = , deci fraciunea din amortizarea critic este direct proporional cu
frecvena. n acest caz, modurile inferioare de vibraie au amortizri mici.


77
77

Fig. 5.17 Efectul masei i rigiditii asupra amortizrii

Modelul Rayleigh permite scrierea urmtoarei relaii de proporionalitate ntre
amortizarea, masa i rigiditatea modal care definesc rspunsul decuplat al modului i de
vibraie:

i i i
K a M a C
1 0
+ = (5.66)
Dar, aa cum s-a artat n capitolul 3,
i i i i
M C [ 2 = i
i i i
M K
2
[ = (5.67)

nlocuind relaiile (5.67) n (5.66) se obine fraciunea din amortizarea critic a modului i,

2 2
1 0 i
i
i
a a [
[
+ = sau
i
i
i
T
a T a x
x

1 0
4
+ = (5.68)

n funcie de pulsaia modal, respectiv de perioada de vibraie. Dac se cunosc coeficienii
0
a
i
1
a pentru dou moduri de vibraie de perioade
k
T i
l
T , fraciunile din amortizarea critic
aferente celor dou moduri sunt:

k
k
k
T
a T a x
x

1 0
4
+ = i
l
l
l
T
a T a x
x

1 0
4
+ = (5.68a)

Considernd c relaiile (5.68a) formeaz un sistem de ecuaii n necunoscutele
0
a i
1
a , prin
rezolvarea acestuia rezult cei doi coeficieni:


2 2
0
4
k l
k k l l
T T
T T
a

=
x
,


2 2
1
k l
l k k l l k
T T
T T T T
a

=
x

(5.69)

Acest procedeu de determinare a coeficienilor
0
a i
1
a necesit cunoaterea perioadelor
proprii de vibraie i a fraciunilor din amortizarea critic modal. Acestea din urm se pot
obine experimental. Pentru structurile de cldiri, n general 2 , 0 , iar valorile cele mai
ntlnite sunt n domeniul % 10 2 . n mod simplificat, se pot considera fraciunile din
amortizarea critic ca fiind egale pentru toate modurile de vibraie.
Se poate dezvolta i o alt metod de evaluare a matricei de amortizare C pentru un set
de fraciuni din amortizarea critic specificate. Se face notaia



78
78

= =
n n n
T
M
M
M
[
[
[
2
0
0 2
2
2 2 2
1 1 1
1
C A (5.70)

n care masele modale
i
M ( n i , 1 = ) sunt egale cu 1 dac matricea modal este normalizat.
Rezult
1
= A C
T
(5.71)

De regul, inversarea matricei modale necesit un efort mare de calcul.
n baza proprietilor de ortogonalitate a formelor proprii de vibraie se poate scrie

M M C

'
+

'

1 1 =

=
n
i
T
i i
i
i i
M
1
2 [
(5.72)

Avnd n vedere c ortogonalitatea formelor proprii este valabil i n raport cu matricea de
amortizare, ecuaiile difereniale de micare se decupleaz n n ecuaii liniare independente.
Pentru evaluarea energiei disipate prin amortizare, se consider c forele de amortizare
se opun micrii i sunt proporionale cu viteza de deformare relativ (amortizare vscoas).
Datorit schimbrilor de stare prin plastificarea elementelor structurale, matricea de rigiditate
tangent se poate schimba de la un pas de timp la altul. Ca urmare, dac se consider
amortizarea dependent de rigiditate, matricea de amortizare se va schimba, contribuind la
nerealizarea echilibrului la nceputul unui nou pas de timp, dup apariia unui eveniment.
Echilibrul la sfritul unui pas de timp este dat de relaia

P P P P = + +
K A M
(5.73)

n care
M
P ,
A
P i
K
P reprezint vectorii forelor nodale provenite din forele de inerie,
forele de amortizare i din eforturile n elemente, iar P reprezint ncrcrile exterioare
variabile n timp. Fora de amorizare este dat de relaia

? Au K M P
t A
a a
1 0
+ = (5.74)

La nceputul pasului de timp urmtor, forele de amortizare vor fi de forma

? Au K K M P P A + + = A +
1 1 0
a a a
t A A
(5.75)
n care K A reprezint modificarea matricei de rigiditate tangente, iar
A
P A este modificarea
corespunztoare a forelor de amortizare. Pentru a restabili echilibrul este necesar aplicarea
unei fore exterioare de corecie,

u K P A = A
1
a
A
(5.76)
Rezult
A K A A M
P P P P P P A + = + A + + (5.77)

5.4 METODA BIOGRAFIC (PUSHOVER)


79
79

Determinarea rspunsului n timp al unei structuri supuse la aciunea seismic implic,
pe de o parte, utilizarea unui aparat de calcul mai pretenios i, pe de alt parte, analiza
dinamic a structurii pentru un set reprezentativ de accelerograme. Atunci cnd lipsesc
nregistrri ale micrii seismice n amplasamentul considerat, se pot folosi accelerograme
artificiale sau se pot nlocui analizele dinamice cu un calcul static al structurii bazat pe
creterea monoton pn la colaps a forelor statice convenionale de cod. n acest mod se
urmresc locaiile n care se produc articulaiile plastice, n vederea validrii conformrii
structurii, a sporului de rezisten i a ductilitii structurale efective.
Calculul biografic poate fi considerat ca un caz particular al aciunii dinamice. Din
punct de vedere formal, ecuaiile difereniale de micare

P u K u C u M = + +
t t
(5.78)

se pot reduce la ecuaiile de echilibru static
P u K =
t
(5.79)

prin anularea forelor de inerie i de amortizare i prin reconsiderarea semnificaiei vectorului
forelor de excitaie ntr-un vector de fore ce se aplic static monoton cresctor, de forma
c
P P L = (5.80)

n care
c
P sunt forele de cod, iar L este un factor de proporionalitate cu valori de la 0 la o
valoare final asociat formrii mecanismului de cedare. Forele de inerie u M P =
I
i forele
de amortizare u C P
t A
= devin nule n cazul aplicrii unor aciuni statice, pentru care
acceleraiile u i vitezele u de deformare sunt nule, la orice nivel al forelor exterioare. Se
poate deci pstra, i n cazul aciunilor statice monoton cresctoare, algoritmul de rezolvare
prin MEF a structurilor din bare supuse la aciuni seismice definite prin deplasarea aleatoare n
timp a bazei de rezemare.
Pentru un sistem cu n GLD, ecuaia incremental de micare este

i i t i i
P u K u C u M A = A + A + A

n care
g i
u A = A M1 P n cazul aciunii seismice.
Pentru fiecare pas de timp t A , anularea forelor de inere i de amortizare presupune
0 = A
i
u M i 0 = A
i
u C

Aceste condiii pot fi ndeplinite formal considernd matricea de amortizare nul ( 0 = C ) i
0
1
= = A
+ i i i
u u u . Rezult 0
1
= A + =
+ i i i
u u u cu 0 =
i
u la 0 = t . Se obine astfel ecuaia
incremental de echilibru static


c i i i
u P P u K L A = A = A (5.81)

n care M1 P =
c
reprezint acum vectorul forelor aplicate static ale cror valori se modific
incremental cu factorul
g i i
u
,
A = AL . Astfel, ntr-un calcul biografic, acceleraia terenului se
va interpreta ca un factor de amplificare a crui valoare crete liniar de la 0 pentru 0 = t la
max
L pentru 1 = t , n care
max
L este valoarea factorului de proporionalitate asociat
formrii mecanismului de cedare sau unei deplasri maxime impuse.


80
80
La rezolvarea sistemului de ecuaii (5.81) se ine seama de modificarea matricei de
rigiditate n momentul apariiei unor articulaii plastice. Incremenii deplasrilor vor fi


i i
u P K u A = A
1


Vectorul deplasrilor la timpul t t t
i i
A + =
+1
va fi
i i i
u u u A + =
+1
.

5.5 EXEMPLU DE CALCUL

Pentru validarea i exemplificarea utilizrii celor dou moduri de abordare bazate pe
MEF, respectiv aplicarea Teoriei Plasticitii la mediile continue deformabile i utilizarea
elementelor finite de bar, se determin fora limit i deplasarea ultim pentru o grind simplu
rezemat din OL37 [T1], avnd urmtoarele caracteristici geometrice i de material (fig. 5.18):
deschiderea grinzii este de 6 m;
seciunea grinzii este dreptunghiular, cu dimensiunile 10 x 60 cm;
constantele de material sunt
6
10 1 , 2 = E daN/cm
2
i 3 , 0 = ; pentru zona de
consolidare se adopt
4
10

= E E
t
;
limita de curgere a oelului este 2400 =
c
o daN/cm
2
.


Fig. 5.18
n prima abordare, grinda se discretizeaz cu elemente finite patrulatere de stare plan
de tensiune, cu dimensiunile laturilor 10 x 10 cm i grosimea de 10 cm. Reeaua astfel obinut
are 6 x 60 elemente finite (fig. 5.19, a).
Valoarea limit a forei P se determin n baza ipotezelor Rezistenei Materialelor, cu
relaia
l
W
l
M
P
c pl pl
pl
o
4 4 = = , unde 9000
4
60 10
2
=

=
pl
W cm
3
. Rezult 2160 =
pl
M kNm
i 1440 =
pl
P kN.
n figura 5.19, b se prezint nivelul tensiunilor
x
o pentru
pl
P P = . Pentru aceeai
valoare a forei sunt prezentate diagramele
x
o n seciunea de la mijlocul grinzii (fig. 5.19, c),
respectiv n seciunile situate la o distan egal cu o treime din deschidere fa de reazemele
grinzii (fig. 5.19, d). Aceast ultim diagram confirm faptul c zona elasto-plastic a grinzii
se dezvolt n treimea sa de mijloc.


P





a


81
81

b

c d
Fig. 5.19 a reeaua de elemente finite; b tensiunile
x
o ; c diagrama
x
o n seciunea de
la mijlocul grinzii; d - diagrama
x
o n seciunile de capt ale zonei elasto-plastice












a




b



c





82
82

Fig. 5.20 a zona de articulie plastic; b diagrama de
moment n stadiul limit; c deformata n stadiul limit

n figura 5.20, a se arat zona elasto-plastic, delimitat de dou curbe parabolice de
ecuaie
l
x
h c
6
= , cu

'
+

'

6
, 0
l
x [M3].
n Rezistena Materialelor, deplasarea maxim a grinzii sub aciunea forei
pl
P ,
respectiv rotirea la capete se determin cu relaiile
EI
l P
v
pl
pl
3
max,
162
5
= ;
EI
l P
pl
pl
12
2
max,
= .
Rezult 5397 , 2
max,
=
pl
v cm i 01143 , 0
max,
=
pl
rad. n modelul cu elemente de stare plan
de tensiune, pentru
pl
P P = se obine 23 , 2
max
= v cm.
n a doua abordare, grinda se discretizeaz n 6 elemente finite de bar (fig. 5.21).













a b
Fig. 5.21 Modelarea cu elemente finite de bar
Pentru acest model s-a efectuat calculul biografic bazat pe algoritmul prezentat la
punctul 5.4. S-au obinut urmtoarele valori ale deplasrii la mijlocul grinzii:
pentru
l
M
P P
el
el
lim ,
lim ,
4 = = 960 = kN, n care
c c el
bh
W M o o
6
2
lim ,
= = ,
18 , 1
max
= v cm;
pentru 1440 = =
pl
P P kN, 7143 , 1
max,
=
pl
v cm.
Se pot face urmtoarele observaii privind rezultatele obinute prin cele dou metode de
abordare i cele cunoscute de la Rezistena Materialelor:
pentru determinarea strii de tensiune n elementele finite de stare plan de tensiune
se folosesc relaiile Teoriei Plasticitii. Atingerea strii limit este controlat printr-un criteriu
de plasticitate care ine seama de toate componentele tensorului de tensiune. n acest model, pe
lng tensiunile normale
x
o i tangeniale
xy
t acceptate n Rezistena Materialelor, n noduri
se dezvolt i tensiuni normale pe axa barei,
y
o . Aceasta explic nesimetria n raport cu axa
barei a domeniului elasto-plastic (fig. 5.19, b i c). Pe de alt parte, n general n Rezistena
Materialelor nu se ia n consideraie efectul forei tietoare la formarea articulaiei plastice;
elementele finite de bar sunt construite n ipoteza comportrii elastice pn n
momentul formrii articulaiei plastice. Din acest motiv, acest model nu pune n eviden


83
83
comportarea neliniar din punct de vedere al relaiei for deplasare pn n momentul
formrii articulaiei plastice.
n figura 5.22 se prezint relaia P v pentru cele dou moduri de abordare.

0
0.2
0.4
0.6
0.8
1
1.2
0 0.005 0.01 0.015 0.02 0.025 0.03
deplasarea pe direcia axei Y [m]
I
n
c
r
e
m
e
n
t

f
o
r

element finit de grind element finit plan n stare plan de tensiune

Fig. 5.22 Diagrama for deplasare

Raportul dintre deplasarea maxim plastic obinut cu modelul bazat pe Teoria
Plasticitii, cu elemente finite n stare plan de tensiune (MEFSP) i aceeai deplasare
calculat cu mijloacele Rezistenei Materialelor (RM) este

878 , 0
54 , 2
23 , 2
max
max
= =

RM
SP MEF
v
v
, cu % 2 , 12 = s

iar raportul dintre deplasarea maxim plastic obinut pe modelul cu elemente finite de bar
(MEFB) i deplasarea calculat cu mijloacele Rezistenei Materialelor este

675 , 0
54 , 2
71 , 1
max
max
= =

RM
B MEF
v
v
, cu % 5 , 32 = s
Se observ c ambele modele conduc la rezultate diferite de cele furnizate de Rezistena
Materialelor. Diferenele fa de soluia exact provin din alegerea cmpului de deplasri i a
criteriului de plasticitate, precum i din modul de considerare a formrii articulaiei plastice
(ntr-o zon de comportare elasto-plastic sau punctual).
Modelarea cu elemente finite de bar, prin care articulaia plastic este punctual, deci
care nu ine seama de existena unei zone plastice, este mai potrivit pentru grinzi la care
factorul de form al seciunii transversale este apropiat de valoarea 1 i
lim , el pl
P P $ .
Seciunile I, de exemplu, au factorul de form mai mic dect cel al seciunilor dreptunghiulare
( 1 p k fa de 5 , 1 = k ). Lungimea zonei de articulaie plastic este i ea mai mic n acest caz.
Ca urmare, se poate considera c pentru bare cu seciuni I, efectul zonei plastificate este redus


84
84
i modelul simplificat de bar cu articulaie plastic punctual este satisfctor. Astfel,
informaia privind deformaiile n momentul formrii unei articulaii plastice, necesar i
aprecierii cerinei de ductilitate, este n general satisfctoare pentru construciile metalice.
Aceast informaie poate fi alterat n cazul seciunilor pline.