Escolar Documentos
Profissional Documentos
Cultura Documentos
Definitie: Toxicologia este stiinta al carui obiect il reprezinta cunoasterea toxicelor (sau a otravurilor),
modul lor de actiune asupra organismului, precum si mijloacele de prevenire si combatere a intoxicatiilor. gr. toxikon = otrava, logos = stiinta; toxon = arc (in slava; in corelatie cu sagetile otravitoare de odinioara. Toxicologia este stiinta care se ocupa de toxice si anume de origine, proprietati fizice, chimice, biologice, de modalitatile mecanismelor de actiune, de izolarea si identificarea lor, dozarea si masurile terapeutice si de combatere a actiunii lor nocive. Pentru a apara sanatatea animalelor fata de toxice, toxicologul trebuie sa cunoasca: originea lor, adica sa stabileasca daca sunt sintetice sau naturale, daca sunt elaborate de plante, animale mucegaiuri sau bacterii. Substante naturale elaborate de: -plante: alcaloizii, glicozizii; -animale: ptomaine, veninurile animale; -mucegaiuri: micotoxine; -bacterii: exotoxine si endotoxine, nitriti. De asemenea, toxicologul trebuie sa cunoasca proprietatile toxicelor pantru a intelege soarta acestora in organism si totodata pentru a stabili metodologia de analiza a toxicelor. Toxicologul trenuie sa cunosca mecanismul de actiune toxica pentru a pune in evidenta receptorii biochimici sau morfologici care duc sau conduc la instalarea leziunilor biochimice sau la alterari exprimate sau vizibile histologic. Tot toxicologul trebuie sa stie sa izoleze, identifice si dozeze toxicele, atat pentru supravegherea mediului (apa, aer, alimente), cat si pentru stabilirea circuitelor toxicelor in organism. Medicul veterinar trebuie sa stabileasca metodele de combatere a nocivitatii toxicelor prin tratarea lor si prin masuri profilactice, acesta reusind prin fixarea pragurilor de toxicitate si in consecinta prin fixarea pragurilor de toxicitate. Toxicul ca otrava a fost definit pentru prima oara de Paracelsius care spunea: Totul este otrava, numai doza face ca o substanta sa nu fie otrava. Cuvantul are origine slava otraviti = a amari. Toxicul este considerat ca fiind o substanta care odata patrunsa in organism in cantitate suficienta determina tulburari ale functiilor fiziologice si/sau leziuni ale tesuturilor care pot duce la imbolnaviri si moarte. Fabre in 1981 spunea ca toxic este (orice) substanta care patrunsa in organismul viu pe (orice) cale odata sau de mai multe ori la intervale foarte apropiate, in cantitati mari sau mici provoaca trecator sau durabil, printr-o actiune fizico-chimica, tulburari mai mult sau mai putin grave uneia sau mai multor functiuni putand provoca chiar moartea. Toxicele pot fi de natura: -exogena; -endogena, toxicologia ocupandu-se doar de cele de natura exogena. Toxina este o substanta organica de natura proteica, cu actiune toxica produsa de organisme animale sau vegetale. Toxicoza reprezinta expresia clinica a unei stari de intoxicatie. Cel mai mare toxicolog, Deriveaux spunea ca toxicologia poate fi considerata sub urmatoarele aspecte: 1. toxicologie fiziologico-medicala, daca se studiaza efectele substantelor toxice asupra fiintelor vii; 2. toxicologia chimica, daca se cerceteaza identitatea si calitatea toxicelor; 2
3.
toxicologia medico-legala.
Scurt istoric: Prima carte de toxicologie, aparuta in secolul I i. Ch. scrisa de Nicondru din Colefan (eseu). In secolul XII, Maimonide (evreu) a scris primul tratat pentru otravuri si antidoturile lor. In secolul XVIII, toxicologia devine obiect de studiu. In 1836, Marsh a elaborat o tehnica pentru decelarea arseniului din alimente si tot el a sesizat ca arsenul se regaseste in firul de par. Orfila este cel care a definit pentru prima oara toxicologia clinico-legala. Secolul XX se caracterizeaza prin patrunderea in domeniul molecular, iar in 1960 s-a stabilit pentru prima data ca nocivitatea se poate manifesta in unele cazuri si la descendenti, chiar daca nu se evidentiaza la organismul receptor. In Romania, primul toxicolog, Constantin Hepites a constituit primul laborator de analize toxico-legale in Braila (1830). Dupa 1890 toxicologia a fost reprezentata de Nina Minovici, farmacist si medic; fratele sau, Stefan, a elaborat in 1912, primul tratat de toxicologie, la Facultatea de Farmacie. Nina Minovici este intemeietorul Institutului de Medicina Legala. Primul profesor de toxicologie umana a fost Nicolae Iconid (autorul manualului Toxicologie 1965).
ETIOLOGIA INTOXICATIILOR
Intoxicatiile pot fi: -accidentale; -provocate. Intoxicatiile accidentale pot aparea in: -conditii naturale; -conditii create de om. Intoxicatiile naturale apar sub actiunea substantelor toxice care se gasesc in mod obisnuit in natura fara ca omul sa fi contribuit la raspandirea lor. Ex: -intoxicatii cu minerale din natura; -intoxicatii cu plante toxice sau potential toxice; -intoxicatii cu veninuri animale. Toxicele minerale pot fi ingerate direct, prin apa de baut (ex: floruri, nitrati, nitriti, saruri de fier) inducand intoxicatii cu evolutie acuta sau subacuta sau indirect prin plantele in care se acumuleaza (ex: seleniu, cupru, molibden) inducand intoxicatii cu evolutie cronica. Intoxicatiile cu plante toxice sau potential toxice sunt produse de plate ce contin mai multe categorii de principii toxice: saponine, alcalozi, glicozizi, toxalbumine, glucoalcaloizi (ex: cartoful), uleiuri eterice, principii fotosensibilizanti, etc. Intoxicatiile cu veninuri animale sunt produse prin intepaturi de insecte, muscaturi de serpi. Intoxicatiile ce apar in conditii create de om reprezinta forma majora de intoxicatii in ziua de azi. Conditiile create de om sunt reprezentate de: -poluarea industriala; -folosirea pesticidelor in exces; -folosirea fertilizantilor chimici in exces; -folosirea medicamentelor in exces; -folosirea aditivilor furajeri si a micotoxinelor. Intoxicatiile provocate sunt consecinta toxicomaniei sau sinuciderii la om, iar la animale sunt provocate de catre om. D.p.d.v. etiologic, intoxicatiile pot fi de 4 feluri: 1. intoxicatii propriu-zise; 2. intoxicatii medicamentoase; 3. intoxicatii profesionale; 4. intoxicatii alimentare. Intoxicatiile propriu-zise se datoreaza neatentiei, nestiintei sau imprudentei. Intoxicatiile medicamentoase se datoreaza erorilor medicului prin prescrierea unor cantitati de substanta activa crescute, a mai multor medicamente ce contin un principiu activ comun (efect cumulativ) sau prin asocierea necorespunzatoare a unor medicamente sau a unor medicamente cu alimente = iatropatii. Intoxicatiile profesionale se refera la proprietar, ingrijitor sau medicul veterinar; ex: pesticide, solventi organici, metale grele, poluarea. Intoxicatiile alimentare se produc in urma ingerarii produselor toxice, prin contaminare sau cu aditivi furajeri (ex: sarea, ureea, compusi organici ai arseniului, cuprului).
FACTORI DE TOXICITATE
Gradul de toxicitate al unei substante este dependent de numeroase conditii (factori de toxicitate). Sunt doua categorii de factori de toxicitate: -dependenti de substanta; -dependenti de animal.
O substanta total insolubila nu poate fi absorbita. Dizolvarea este conditionata de lipofilie deoarece membrana care trebuie traversata este lipoida, iar moleculele trebuie sa se dizolve in ea. O data depasita membrana, moleculele difuzeaza in apa protoplasmatica, apoi in cea extracelulara ceea ce impune ca substanta sa aibe si o hidrofilie. Rezulta ca moleculele cu coeficient mediu de repartitie lipide-apa sunt cele mai putin absorbite; acest coeficient poarta numele de coeficient Owerton-Meyer. In cazul patrunderii pe cale respiratorie, cand hidrosolubilitatea este mare, adica coeficientul lipide-apa este mic (coeficient de tip alcool), organismul are o capacitate de absorbtie mare, deci saturarea organismului si eliminarile pulmonare au loc lent producand intoxicatia in timp prin fenomenul de cumulare. In cazul patrunderii pe cale transcutanata, riscul intoxicatiei depinde deopotriva de liposolubilitate si de hidrosolubilitate (care regleaza patrunderea transcutanata si detrmina comportarea substantei in organism). Ca atare, substantele cu coeficient Owerton-Meyer mediu (de tip eter) prezinta risc cutanat crescut. In cazul patrunderii pe cale digestiva, membranele gastro-intestinale sunt strabatute si de substante liposolubile si de cele hidrosolubile, cu mentiunea ca la substantele disociabile exista o diferenta de absorbtie pentru aceeasi substanta in relatia directa cu pH-ul segmentului intestinal. 3. Concentratia substantei: toxicitatea creste o data cu concentratia mai ales in cazul gazelor; ex: in adaposturile de pasari, NH3 nu trebuie sa depaseasca 0.1 v.p.m. (volum per milion); la 50 v.p.m. provoaca leziuni pulmonare. Conteaza foarte mult si timpul de expunere (constanta lui Haber). 4. Ionizarea substantei: disociatia electronica sporeste toxicitatea. In cazul cand o substanta toxica este dizolvata intr-un solvent care ii impiedica disocierea electronica, actiunea toxica a ionilor poate fi puternic contrabalansata; ex: diclorura de Hg care este puternic antiseptica in solutie apoasa, isi pierde activitatea daca este dizolvata in eter sau cloroform; acizii slabi (acidul salicilic) neionizabili in mediu acid sunt absorbiti in stomac, pe cand bazele slabe (alcaloizii), puternic ionizante in mediul acid sunt absorbite in duoden care are mare alcalinitate. 5. Originea toxicului: este foarte importanta mai ales la toxicele vegetale. Radacinile si semintele contin o cantitate mai mare de principii toxici, iar imbatranirea plantei determina diminuarea toxicitatii plantei; ex: plantele ce contin alcaloizi, glicozizi, saponine. 6. Puritatea, degradarea, conditiile de recoltare si reconditionarea: impuritatile provenite din operatiunile de sinteza, extractie sau prelucrare, precum si contaminantii materiilor prime (pesticide, coloranti) pot influenta actiunea toxica. De asemenea, conservarea necorespunzatoare poate modifica toxicitatea unei substante; ex: substantele acide care sunt pastrate in recipienti cu continut de Pb (dizolva metalul) devin toxice; galetile galvanizate cu oxid de Zn in care se depoziteaza lapte (laptele dizolva ZnO). Perioada de recoltare, aria geografica si conditiile meteorologice influenteaza continutul in principii activi ai unor plante; ex: Glyceria aqvatika contine cantitati crescute de glicozizi cianogenetici producand prin ingestie intoxicatii grave la ierbivore. 7. Calea si viteza de administrare: influenteaza actiunea toxica d.p.d.v. al intensitatii si duratei. Tipul de actiune al substantei poate fi modificat de calea de administrare; ex: MgSO4 administrat oral, este purgativ, in timp ce administrat parenteral este deprimant al SNC. In raport cu calea de administrare, absorbtia se realizeaza cu viteze diferite; in cazul administrarii orale sau intraperitoneala, absorbtia se realizeaza prin intermediul sistemului port, cu trecerea imediat in ficat. In cazul administrarii cutanate sau i.m., absorbtia se realizeaza in circulatia generala. 8. Interactiuni: prezenta concomitenta sau succesiva la intevale scurte a doua sau mai multe substante, sau a unei substante in raport cu anumiti constituenti ai alimentelor, genereaza interactiuni. Efectul interactiunii poate fi: -efect indiferent; -efect sinergic; -efect antagonic. Efectul indiferent: atunci cand actiunile celor doua substante se desfasoara independent, fara a avea loc vreo influentare. 8
Efectul sinergic: cand actiunea substantelor au acelasi sens, si obtinem: -insumarea actiunilor (aditie): suma efectelor este egala sau mai mica decat efectele celor doua substante considerate separat; substantele actioneaza asupra aceluiasi receptor; ex: bromurile alcaline; -potentarea: suma efectelor este mai mare decat efectele celor doua substante considerate separat; substantele actioneaza asupra unor receptori diferiti, dar cu efecte de acelasi sens, desi uneori prin mecanisme diferite; ex: barbiturice cu etanol sau amfetamine cu morfina. Efectul anatgonic: cand actiunile celor doua substante are sens contrar, astfel incat efectul global este diminuat, nul sau inversat; ex: anticolinergice morfina. Efectul antagonic poate fi: -fiziologic: Cu cu Mo (molibden) sau colinergice cu atropina; -fizic (capacitatea adsorbanta a carbunelui); -chimic (taninul precipita alcaloizii). 9. Doza: reprezinta cantitatea de substanta care introdusa in organism produce un efect deterimant si poate face ca efectul substantei sa varieze in limite foarte largi. Exista doza: -terapeutica; -toxica; -letala. Ex: extractul de opium: 0.05 g (doza terapeutica), 0.3 g (doza toxica), 3 g (doza letala). Doza toxica reprezinta cantitatea de substanta care determina efecte toxice. Doza letala exprima toxicitatea acuta a toxicului care patrunsa pe cale orala sau parenterala, cu sfarsit letal. Se stabileste pe loturi de animale, experimental. Se noteaza cu DL1-100 (1-100 = exprima procentul de letalitate intrun timp dat) si se exprima in mg/kg. Principalele categorii: DL5 sau DLm (doza letala minima); DL50 (doza letala medie); DL75 (doza fatala); DL100 (doza letala maxima/ absoluta). In mod curent, pentru exprimarea toxicitatii acute a unei substante se foloseste DL50 mg/kg deoarece la aceasta doza diferentele de reactivitate individuala sunt mai reduse. Aprecierea toxicitatii acute pe baza lui DL50 mg/kg prezinta dezavantajul de a un se tine seama de masa moleculara. O apreciere corecta trebuie sa aiba in vedere numarul de molecule sau atomii implicati in procesele fiziopatologice. Ex: aprecierea toxicitatii unei substante cu masa moleculara variabila (300-1.000.000) nu este reala daca se face doar pe baza DL50 ; pentru a remedia acest neajuns s-a introdus notiunea de potential de toxicitate ( pT = log [T ] ). Valoarea T se calculeaza dupa valoarea lui DL50 intraperitoneal la soareci si reprezinta concentratia molara toxica a substantei exprimata in moli/kg. Notiunea de pT se impune ca un criteriu de apreciere mai exacta a toxicitatii. In cazul radiatiilor ionizante care provoaca moarte dupa o actiune mai prelungita, DL 50 este cea care omoara 50% dintre animalele de experienta in 30 zile ( numita DL50/30).
-pisica este mai sensibila fata de substantele mercuriale, fenol, benzol; -porcul si pasarile sunt sensibile fata de sare. In general, animalele sunt mai putin sensibile la toxicele nervoase in comparatie cu omul; raportand la 1 kg masa corporala, cainele si calul suporta de 10 ori mai multa morfina decat omul, iar daca morfina are efect depresant la cal si caine, ea are efect excitant la pisica si bovine, determinand crize rabiforme. Ex: -histamina se manifesta la: -cobai prin contractie bronsica; -caine, prin hipotensiune; -om, prin ambele efecte; -talidomina este teratogena la om si iepure, dar nu si la cobai, hamster si sobolan. Dupa cumsensibilitatea este diferita dupa specie, la fel si rezistenta este diferita dupa specie. Astfel, in cazul in care cuprul depaseste 10 ppm produce intoxicatie lenta sau cumulativa la ovine si bovine, dar adaugat zilnic in hrana la porc in doza de 250 ppm are efect stimulant asupra sporului de crestere. 2. Rasa. Rasa Merinos rezista mai mult la crizele hemolitice induse de Cu. 3. Individul. In ceea ce priveste doza se constata variabilitate privind rezistenta sau sensibilitatea individuala. Animalele mai bine dezvoltate, cu apetit mai mare sunt mai des victimele intoxicatiilor decat congenerele mai modeste. In cadrul acestui factor se delimiteaza urmatorii subfactori: 3.1. Varsta prea tanara sau prea inaintata reprezinta un factor predispozant; ex: pentru vitel, doza letala de paration este de 1.5 mg/kg corp, in timp ce la bovinele adulte, doza letala este de 60 mg/kg corp. Aceasta se datoreaza procesului de transformare pe care parationul il sufera in rumen, proces ce va conduce la formarea unor compusi mai putin toxici. Fetusul si nou-nascutul prezinta o sensibilitate deosebita la numeroase medicamente datorita unor mecanisme: -absorbtie scazuta datorita steatozei; -permeabilitate crescuta a tubului digestiv pentru unele antibiotice (in special, fata de neomicina); -eliminarea renala este de numai 25-30% din cea a adultului ceea ce conduce la realizarea unor concentratii toxice; -posibilitatea de stocare in tesutul adipos este scazuta la fetusi si nou-nascuti; -tesutul osos in dezvoltare acumuleaza substante toxice sau medicamente (in principal, plumb si tetracicline); -imaturitatea barierei hemato-encefalice, ceea ce explica sensibilitatea crescuta fata de anestezice; -imaturitatea glucuronil-transferazei ce conduce la cresterea concentratiei sangvine a unor medicamente (cloramfenicol); -caracteristicile eritrocitului (durata scazuta de viata, prezenta Hb fetale, imaturitatea methemoglobinreducatazei, deficitul de glutation-reductaza) conduc la aparitia hemolizie ca risc medicamentos. Factorii determinanti ai frecventei crescute a accidentelor toxice la animalele varstnice sunt: a. diminuarea absorbtiei digestive din cauza micsorarii secretiilor si a incetinirii transportului activ la nivelul mucoasei intestinale; b. scaderea sintezei enzimelor ce participa la biotransformare; c. scaderea capacitatii le legare a substantelor sau metabolitilor lor de proteinele plasmatice ceea ce conduce la cresterea concentratiei fractiunilor libere; d. scaderea eliminarii renale si biliare; e. deficiente privind echilibrul metabolic si reglarea neurohormonala. 3.2. Starea de gestatie. Placenta este permeabila pentru unele substante sau poate interveni activ in transformarea lor. Majoritatea substantelor cu masa moleculara sub 100 traverseaza placenta prin transfer activ sau pasiv si se regasesc in sangele fetusului. Factorii responsabili de sensibilitatea embrionilor fata de unele substante sunt reprezentati de: predominanta proceselor de multiplicare si diferentiere celulara; maturitatea enzimelor ce participa la biotransformare; 10
factorii genetici si fiziopatologici materni. 3.3. Masa corporala. Procesele metabolice sunt mai intense la animalele de talie mica decat la cele de talie mare astfel incat eliminarea metabolitilor este mai masiva. Un animal mic distruge mai mult toxic decat unul mare (1 kg iepure necesita mai mult toxic pantru a muri, dupa cum necesita mai mult O2 pentru a trai). 3.4. Sexul. S-a constatat o mai mare frecventa si intensitate a reactiilor adverse si toxicitatii la femele decat la masculi. Au fost incriminati factori metabolici (metabolizare mai lenta la femela) si factori hormonali 9diferente de toxicitate pe sexe dupa castrare). 3.5. Plenitudinea tubului digestiv ridica rezistenta fata de toxic. Animalele infometate sunt mai sensibile atat datorita favorizarii absorbtiei prin vacuitatea tubului digestiv cat si prin capacitatea insasi a alimentelor de a interveni uneori in procesele de neutralizare a substantelor toxice. 3.6. Regimul alimentar poate favoriza solubilizarea unor toxice, astfel regimul de clorurat favorizeaza solubilizarea, deci si absorbtia unor substante (ex: bromurile). Abundenta factorilor lipotropi (colina, lecitina, metionina) si a glucidelor sustine activitatea detoxifianta a ficatului. 3.7. Starile patologice. Afectiunile renale diminua eliminarea substantelor excretabile preponderent pe cale renala, astfel crescandu-le viata plasmatica si posibilitatea inducerii unor efecte toxice. Afectiunile hepatice determina incetinirea sau chiar insuficienta metabolizarii unor substante toxice rezultand acumularea lor ca de altfel si devierea caii de metabolizare. 3.8. Starea sistemului neuro-endocrin. Starea de oboseala, distoniile neurovegetative, insuficienta suprarenala reprezinta conditii favorizante pentru producerea unei intoxicatii. Tulburarile de comportament se pot suda cu alterari ale instinctului si pervertirea gustului conducand la consumarea de catre animal de substante ce nu intra de obicei in alimentatia lui, cu consecinte daunatoare. 3.9. Factori genetici. Indivizii raspund diferentiat la toxice in raport cu sensibilitatea receptorilor, variatia absorbtiei si transportului catre receptori, functie de diferentele in rata si caile de metabolizare. Astfel se cunosc mai multe enzimopatii evidentiate prin absorbtia exagerata a unor substante cu potential toxic; ex: excesul de monoxidaza transforma benzantracenul (substanta precancerigena) in epoxid (substanta cancerigena).
4. Sensibilitatea. Sensibilitatea poate fi: -hipersensibilitate; -hiposensibilitate. Hiposensibilitatea poate fi: -congenitala; -castigata. Hiposensibilitatea congenitala se refera la rezistenta naturala a unor indivizi, rase; ex: iepurii rezista la beladonina, caprele la nicotina, iar bovinele la sare. Ea poate fi consecinta unor mecanisme enzimatice toxicolitice. Hiposensibilitatea castigata este legata de urmatoarele mecanisme: a. obisnuinta reprezinta starea unui individ ce tolereaza o doza dintr-un toxic capabila sa produca la alti indivizi simptome grave sau moartea = midriatism; ex: animalele dopate; b. filaxia reprezinta protectia organismului fata de un toxic; ex: spateina este filadizanta fata de veninul de vipera; c. imunitatea se instituie fata de toxice cu proprietati antigenice; ex: ricinul, veninul de vipera. Hipersensibilitatea poate fi: -congenitala = idiosincrazie; -castigata = anafilaxie. Hipersensibilitatea congenitala: eruptiile cutanate ce apar la anumiti indivizi dupa administrarea de sulfamide si unele antibiotice. Hipersensibilitatea castigata : fata de unele proteine si substante cristaloide; ex: colorantii azoici, arsenobenzenici, antipirina, chinina.
11
I. Faza de expunere
Efectul toxic se manifesta functie de calea de patrundere a toxicului in organism. Cai de patrundere a toxicului in organism: -naturala; -artificiala. Calea naturala.: -digestiva (principala poarta de intrare); ex: consumul de plante cu pesticide sau principii toxice sau a apei de baut; -respiratorie: numeroase substante gazoase sau volatile; ex: inhalarea pesticidelor dupa stropirea sau pulverizarea plantelor; -tegumente si mucoase aparente: tratamente cu insecticide la animale, asternut poluat. Caile artificiale: in urma administrarii parenterale de medicamente, cea mai frecventa este calea intravenoasa, dar si cele intramusculara, intraperitoneala si subcutanata, in urma dozarii medicamentelor, chiar daca absorbtia este mai lenta. In conditiile actuale de chimizare excesiva in special in agricultura, sursele de contaminare sunt frecvente si diversificate. Poluarea apei reprezinta cea mai frecventa cauza a intoxicatiilor. Fertilizarea artificiala masiva a terenurilor, folosirea insecticidelor si pesticidelor sistemice, micotoxinele eliberate de micetii ce se dezvolta pe substrat vegetal sunt tot atatea cauze ale aparitiei intoxicatiilor. Toate acestea transforma substratul vegetal in sursa de intoxicatie clinica sau subclinica. Toate acestea demonstreaza ca majoritatea intoxicatiilor se produc in urma patrunderii compusilor toxici prin cai multiple: -odata cu furajul; -prin inhalare; -prin absorbtie prin piele si mucoase aparente. Calea de patrundere este strans conditionata de natura toxicului si imprejurarile in care se produce intoxicatia (contactul animalului cu substanta).
Mucoasa esofagiana un prezinta importanta pera mare pentru absorbtia toxicelor; totusi, diverticul esofagian la pasare, in anumite situatii poate constitui suprafata de absorbtie. Mucoasa rumenala si a celorlalte prestomace reprezinta suprafete importante de absorbtie pentru o serie de toxice; ex: NH3 care este rezultat al descompunerii proteinelor, ureei, de transformare a nitratilort se absoarbe exclusiv din rumen. Mucoasa gastrica permite absorbtia daca toxicul un este eliminat prin vomitare. In general, stomacul prezinta o absorbtie mai lenta; ex: la calul cu pilorul ligaturat caruia i s-a administrat stricnina s-a observat o absorbtie atat de lenta incat organismul a avut timp sa metabolizeze si sa elimine toxicul inainte de aparitia semnelor clinice toxice. Administrarea in solutie alcoolica a stricninei, grabeste absorbtia si declanseaza simptomele intoxicatiei. Absorbtia la nivelul stomacului depinde de 2 factori: 1. coeficientul de disociere a substantelor toxice; 2. pH-ul continutului gastric. La un pH puternic acid se absorb acizii slabi si nu se absorb bazele tari. In continutul gastric se produc o serie de modificari ale compusilor toxici, unii scazandu-si toxicitatea, altora crescandu-si toxicitatea; ex: sarurile de Hg sunt precipitate de HCl. Clorura mercusoasa este partial transformata in clorura mercurica, iar cianurile in acid cianhidric (mult mai toxice). Alimentele din stomac ajuta uneori la neutralizarea toxicelor. Continutul gastric in cazul stomacului plin poate dilua si chiar neutraliza pana al face toxicul nevatamator. Proteinele pot neutraliza (prin precipitare) metalele grele. Stomacul gol absorbe rapid toxicul, dar are avantajul ca in marea majoritate a cazurilor (suine, carnivore) declanseaza vomitarea; ex: ANTU nu produce intoxicatii la aceste specii cand este ingerat pe stomacul gol (provoaca voma), dar este intotdeauna toxic daca este ingerat pe stomacul plin. Mucoasa intestinala este principala suprafata de absorbtie a tubului digestiv, in special cea a intestinului subtire. Coprostaza favorizeaza absorbtia, iar diareea o diminua. Absorbtia in tubul digestiv are loc prin 2 procedee: 1. difuziune pasiva (simpla): valabila pentru majoritatea substantelor toxice; 2. transportul activ (saturabil) se face cu consum de energie (dintr-un compariment cu concentratie scazuta intr-un compartiment cu concentratie crescuta); acest transport (saturabil) este caracteristic ionilor metalici si este asigurat de substantele transportoare. Difuziunea simpla (pasiva) se produdce usor pe baza gradientului de concentratie, pentru compusii neionizabili; ex: NH3 ce rezulta din descompunerea ureei sub actiunea ureazei bacteriene se absoarbe conform gradientului de concentratie prin difuziune pasiva (ureea reprzinta sursa de N neproteic). Fractiunea neionizata este cea care se absoarbe in timp ce fractiunea ionizata este cea care traverseaza foarte greu epiteliul rumenal. La pH-ul normal al rumenului, cantitatea de NH3 sub forma neionizata este minima prin aparitia unei cantitati crescute de NH3 in rumen; astfel, are loc cresterea pH-ului ruminal iar ca urmare absorbtia prin peretele rumenal se va mari, pe de-o parte datorita gradientului de concentratie si pe de alta parte datorita aparitiei NH3 nedisociat in cantitati crescute. Pentru acest motiv, tratamentul in intoxicatia cu uree il reprezinta administrarea de acid acetic (otet). Absorbtia pe cale respiratorie Este caracteristica substantelor gazoase, volatile sau particulelor fine ce nu depasesc dimeniunile de 5 . Toice gazoase: CO, SO2, H2S, CO2, Cl, HCN, NH3, formaldehida. Absorbtia este favorizata de suprafata mare a alveolelor pulmonare si de structura lor care permit trecerea rapida in sange. Pe cale circulatorie toxicul ajunge in cordul stang ceea ce explica efectul fulgerator al intoxicatiilor gazoase. Toxicitatea gazelor este direct proportionala cu concentratia gazelor si cu timpul de expunere (constanta Haber). Substantele iritante declanseaza tuse, stranut, bronhospasm, dispnee, accese de sufocare, congestie, edem pulmonar. Toxice volatile: -narcotice: cloroform, eter, clorura de etil; -benzenul si derivatii acestuia; -compusi ce sublimeaza (Hg); 13
-particule solide sau lichide sub forma de aerosoli ce se absorb in timp foarte scurt (ex: pesticide). Absorbtia la nivelul mucoaselor aparente se intalneste de obicei la substantele medicamentoase prin supradozare; ex: colire cu ezerina sau pilocarpina. Absorbtia prin tegument. Tegumentul este penetrat usor de substantele liposolubile si putin de cele hidrosolubile. Aceasta absorbtie este dependenta de coeficientul de partaj Owerton-Mayer (cu cat acest coeficent este mai mare cu atat creste penetrabilitatea). Cand tegumentul este lezat, absorbtia substantelor hidrosolubile creste. Absorbtia se produce la nivelul bulbului pilos, glandelor sebacee, glandelor sudoripare. Parul si penele ingreuneaza absorbtia. ex: imbaierile cu organofosforice, aplicatiile de ungvente pe baza de Hg sau I, compusii arsenicali, sarurile minerale in suspensie de tip Hg si taliu. Absorbtia parenterala: in urma injectiilor accidentale sau intentionate cu substante toxice sau a unor medicamente supradozate. Absorbtia transplacentara este posibila pentru multe substante toxice, dar in principal pentru gaze si lichide volatile, metale grele, solventi organici cu implicatii grave supra starii de sanatate a fetusului.
Substantele toxice difuzeaza in diverse tesuturi din organism, difuziunea realizandu-se sub forma libera, partea cuplata fiind reprezentata de moleculele prea mari pentru a iesi din patul vascular. Toxicele pot difuza in: -mod uniform in toate tesuturile (ex: alcoolul); -mod electiv, tinand cont de vascularizatia tesutului sau organului tinta (ex: cloroformul celula nervoasa, CO hematii, I tiroida, sarurile de Hg rinichi, As si Se piele si fanere, Ba, F, Pb, Se oase, compusii organoclorurati tesutul adipos, Ag piele). Toxicele se pot cupla cu proteinele celulare, odata ajunse in celule, realizand depozite in diverse tesuturi. Aceste depozite pot fi de lunga durata, eliberarea toxicului desfasurandu-se sub forma unui proces lent; ex: toxicele liposolubile se acumuleaza in tesutul adipos pot fi eliberate si reintroduse in circulatia generala prin slabirea rapida a animalului (ex: insecticidele organoclorurate). Toxicele liposolubile pot trece bariera hematoencefalica (sange creier, sange LCR) fiind strabatuta atat de fractiunea neionizata cat si de fractiunea ionizata a substantelor, astfel explicandu-se aparitia in numeroase intoxicatii a formelor nervoase. Bariera placentara este strabatuta de majoritatea toxicelor, actiunile lor fiind resimtite cu intensitate de produsul de conceptie. Compusii toxici difuzeaza in glanda mamara si apar in lapte determinand semne clinice de intoxicatie la sugari a caror sensibilitate este mai crescuta in comparatie cu adultele. Laptele care se comercializeaza pentru uz uman nu este permis sa contina substante toxice peste anumite limite cantitative. Acumularea in tesuturi se realizeaza prin patrunderea repetata sau continua in organism de doze subtoxice, toxice de substante cu o rata diminuata de metabolizare sau cu grad scazut de eliminare. Astfel, cand prin acumulare se ating doze toxice se constata aparitia actiunilor toxice.
Enzimele parametabolice catalizeaza transformarile substantelor exogene, precum si a substantelor care prezinta asemanari structurale cu substantele endogene. Enzimele xenobiotice catalizeaza biotransformarea xenobioticelor (substante industriale: poluanti, substante chimice, medicamente) care nu prezinta ca atare sau ca metaboliti asemanari structurale normale. Aceste enzime au sediul in microzom si realizeaza in special reactiile de oxidare. In microzom se gasesc oxidazele cu functii mixte microzomale notate cu OFMM. Tot aici, in microzom, se gasesc oxidaze, reductaze, catalaze si hidrolaze. Intre OFMM si enzimele biochimice oxidoreducatoare exista in afara de natura substratului si alte diferente: a. localizarea: enzimele oxidoreducatoare biochimice au sediul in mitocondrii, in timp ce enzimele hidrolitice au sediul in lizozom, citoplasma, plasma sangvina, iar OFMM in microzomi aproape exclusiv; b. numarul: enzimele biochimice sunt diversificate si in cantitate suficienta pentru a satisface metabolizarea substantelor endogene si exogene, pe cand numarul OFMM este mic sau redus la un singur sistem (sistem unic si universal de oxidaze); c. specificitatea: enzimele biochimice sunt specifice, pe cand OFMM sunt lipsite de specificitate pentru ca metabolizeaza numeroase substraturi cu structuri diferite; d. activitatea: enzimele biochimice se gasesc in stare activa pe cand OFMM se activeaza, se induc sub efectul direct al xenobioticelor putand metaboliza compusul care le-a activat, precum si alti compusi metabolizati pe aceeasi cale, proprietate numita inductie enzimatica. Metabolizarea microzomiala include oxidari, reduceri si hidroliza. Oxidarea este reactia dominanta din faza I si este realizata de catre OFMM (sistem enzimatic component al membranelor reticulului endoplasmic neted). Acest sistem este alcatuit din 2 hemoproteine (citocrom P450, citocrom B5), 2 flavoproteine si o fosfolipida. Reducerea se realizeaza de catre reductaze. Hidroliza are loc sub actiunea esterazelor si amidazelor microzomale. Consecintele metabolizarii din faza I 1. metabolitii sunt mai polari, dar si obligatoriu mai toxici, de aceea termenul de biotransformare nu este sinonim cu termenul de detoxifiere; 2. aparitia unor metaboliti mai toxici in unele cazuri se explica prin faptul ca unele xenobiotice sunt inactivate in vitro, dar active in vivo; ex: parationul si ratanul (pesticide organofosforice), compusii cianogenetici, cloralhidratul; 3. aparitia uneori a unor metaboliti cu activitate diferita de a compusului initial; ex: pirimidan (medicament) in faza I trecand partial in fenobarbital capata proprietati sedative pe langa cele anticonvulsivante. Reactiile din faza a II-a constau din combinarea gruparii reactive preexsitente sau formate in faza I cu un compus endogen numit agent de conjugare realizand in acest fel o conjugare sau o reactie de sinteza. Conjugarea are loc cu consum de energie, de aceea este necesara o activare prealabila a agentului de conjugare sau a toxicului. Tipuri de reactii din faza a II-a: glucoronoconjugarea; sulfoconjugarea; acetilarea; glicocolconjugarea; glutaminoconjugarea; metilarea; mercaptarea; sulfurizarea. Glucoronoconjugarea este cea mai importanta pentru ca acidul glucuronic, respectiv, glucuroniltransferaza se gaseste in majoritatea tesuturilor si organelor, indeosebi in ficat, rinichi, intestin si este important datorita varietatii de grupari: amino, -OH (hidroxil), -SH (sulfhidril), pe care acidul glucuronic poate fi transferat. Glucuroniltransferaza este localizata in microzomi. Sulfoconjugarea se realizeaza asupra acelorasi grupari ca in cazul glucuronoconjugarii, prin transferul sulfatului provenit din aminoacizi sulfurati. Sulftransferaza se gaseste in citoplasma celulelor hepatice si celulelor mucoasei intestinale. 16
Acetilarea are loc in ficat si celulele sistemului reticuloendotelial. Glicocolconjugarea se petrece numai in ficat. Metilarea spoliaza organismul de grupari -CH3 procurate de metionina si de bazele xantinice. Mercaptarea are sediul in rinichi, iar metabolitii rezultati sunt uneori mai toxici, insa sunt mai rapid eliminati. Sulfurizarea reprezinta o adevarata detoxifiere avand in vedere diminuarea toxicitatii sulfocianurii fata de cianura care este foarte toxica. Conjugarea are loc cu consum de energie de aceea este necesara o activare prealabila a agentului de conjugare sau a toxicului. In urma reactiei de conjugare rezulta de obicei compusi hidrosolubili si totdeauna mai putin toxici decat metabolitii din faza I; ex: benzenul prin metabolizare in faza I conduce la fenol (mai toxic), iar acesta (fenolul) in faza a II-a duce la formarea acidului fenilglucuronic, mai putin toxic si hidrosolubil. Biotransformarea reprezinta calea majora de debarasare a organismului de toxice.
Calea digestiva: este caracteristica pentru toxicele cu masa moleculara de 400-500. Rolul ficatului este foarte important pentru eliminarea toxicelor din organism, dar efectul sau este modificat de reabsorbtia toxicului din intestin prin circuitul entero-hepatic de aceea se elimina pe la nivelul tubului digestiv, prin fecale, acei toxici care sunt concentrati in bila, dar nu sunt reabsorbiti din intestin. Prin saliva pot fi eliminati alcaloizii, iodurile, Hg si cloratii. La suine si carnivore prin voma pot fi eliminate substante toxice. Calea pulmonara: este caracteristica pentru gaze si substantele volatile (CO, H2S, HCN, alcool, NH3, acetona, cloroform, care, de regula, imprima halenei un miros particular; ex: mirosul aliaceu in cazul intoxicatiilor cu P sau As. Glanda mamara: la acest nivel se elimina o multime de toxice in special, medicamente. Prezinta importanta datorita vehicularii laptelui de la mama la sugar si de la animal la consumator. Prin lapte se limina alcaloizi, Hg, Pb, As, I, organoclorurate, organofosforice, micotoxine (indeosebi, micotoxina M1, produsa de micetul Aspergillus flavus). Calea cutanata: se elimina metalele grele, As, halogenii, unele substante volatile.
18
19
a. morfologice, indeosebi in cazul intoxicatiei cu varza, observandu-se anizocitoza, pikilocitoza, aparitia de granulatii bazofile (in intoxicatia cu Pb), granulatii Heinz (in intoxicatia cu anilina sau albastru de metilen); b. numerice: -poliglobulie reala in intoxicatia cu Co si As; -poliglobulie prin numeratie in intoxicatia cu clorhidrina; -hipoglobulie prin hemoliza in intoxicatia cu Cu la bovine si unele veninuri hemolitice; -hipoglobulie prin blocarea eritropoezei in intoxicatia cu P, Th, Pb; -hipoglobulie prin hemaglutinare (ex: ricinul). Hemoglobina poate fi blocata de: -CO formandu-se carboxihemoglobina; -nitriti si clorati formndu-se methemoglobina; -benzen si Pb formandu-se hematoporfirina, cu pierderea Fe din hemoglobina. Actiunea substantelor toxice asupra elementelor figurate albe a. leucopenie in intoxicatia cu benzen, uretan, albastru de toluidina, sulfamide; b. agranulocitoza, in intoxicatiile cu dinitrofenol, benzol, acid arsenios, amidopiril (principiu activ al unor medicamente); c. plachetopenie (trombocitopenie) si furbura, in intoxicatiile cu benzen, in pteridism (intoxicatia cu Pteridium aqulum = feriga imperiala), in stahybotryotoxicoza (produsa de micotoxine elaborate de Stahybothrys alternans). Actiunea substantelor toxice asupra unor constante sangvine (K, Na, Mg) determina aparitia tulburarilor echilibrului ionic: a. hipocalcemie, in intoxicatia cu oxalati; b. hipofosfatemie, in multe intoxicatii in special cele care produc nefropatii cronice toxice. Actiunea substantelor toxice asupra vaselor sangvine: vasoconstrictie indusa de secara cornuta (Sclaviceps purpurea); vasoconstrictie indusa de nitriti si atropina.
Actiunea substantelor toxice asupra cordului: - tulburari de contractibilitate care survin prin actiunea directa asupra miocardului sau printr-un regim circulator coronarian inadecvat sau ca urmare a hipoxiei; - tulburari de ritm: prin actiunea asupra sistemului nervos periferic si prin actiunea fasciculelor excitoconducatoare ale miocardului; - modificarea functiilor: ionotropa, tonotropa, dromotropa, cronotropa, fie prin stimulare, fie prin deprimare; - oprirea cordului in: -sistola (ex: glicozizii); -diastola (ex: nicotina, muscarinele); - insuficienta circulatorie acuta periferica (soc toxic, colaps toxic) si stopul cardiac sunt modalitatile cele mai frecvente de inducere a letalitatii.
c. excitarea sau deprimarea centrului respirator; ex: inhibarea centrului nervos bulbar de catre nicotina, morfina, HCN. d. blocarea hemoglobinei circulatorii (carboxihemoglobina sau methemoglobina) ce conduce la asfixie prin incapacitatea de fixare a O2 pe hemoglobina pe deoparte, cat si prin anoxie tisulara, pe de alta parte; ex: intoxicatia cu cianuri (HCN si sarurile lui). e. impiedicarea miscarilor respiratorii prin contractia muschilor (ex: stricnina) sau paralizie acestora (ex: curarizante).
23
Unele substante toxice sunt capabile de a oxida sau reduce NADP. Pe baza acestor actiuni, ele orienteaza metabolismul celular pe una dintre cele doua cai mentionate anterior. Ex: -eterul etilic, cloroformul, trofampina, digitalicele orienteaza metabolismul glucidic pe calea EntenKrebs; -fenotiazinele, barbituricele, chinidina orienteaza metabolismul glucidic pe calea pentozelor. Tot la nivelul citoplasmei, respectiv, la nivelul hialoplasmei hematiilor trebuie situate si actiunea methemoglobinizanta a unor toxice. Astfel Fe2+ de la nivelul hemoglobinei, capabil de a fixa O2 este oxidat in Fe3+, incapabil de a fixa O2 luand nastere methemoglobina si in consecinta apare anoxia. Acidul azotic, nitritii, derivatii nitrati si aminati ai fenolului, difenolii, rezorcina, hidrochinona, anilina, sulfamidele, H 2S, anhidrida sulfuroasa, cloratii de amoniu si K actioneaza tot in acest fel (efect methemoglobinizant). Hemoglobina mai poate fi blocata si de CO rezultand carboxihemoglobina care este un compus stabil incapabil de fixare a O2. In hialoplasma celulelor musculare, energia chimica este transformata in energie mecanica, miofibrilele utilizand energia rezultata din descompunerea (hidroliza) ATP-ului. Unele toxice (halotanul) reprima activitatea ATP-azica la nivelul miofibrilelor muschiului scheletic si cardiac inducand actiune ionotropa negativa a halotanului.
Mitocondriile sunt sediul lantului respirator si, respectiv, sediul cuplarii acestui proces cu fosforilarea
oxidativa avand ca rezultat sinteza de ATP. Transportul de electroni este cuplat cu ciclul Krebs. Toxicele mitocondriale interfereaza procesele metabolice de la nivelul ciclului Krebs al lantului respirator, formarea ATP-ului si schimburile de membrana. 1. La nivelul ciclului Krebs actioneaza toxice ce au proprietatea de a impiedica formarea acetil-coenzimei A din piruvat si deci se formeaza citratul. 2. La nivelul lantului respirator, toxicele actioneaza la nivelul multor enzime care participa la oxigenarea celulara, adica: -flavoproteinele care sunt inhibate de oxibarbiturice, tiobarbiturice si de unii derivatii fenotiazinici; -citocromul a3 care este inhibat de cianuri; -citocromul a care este inhibat de H2S; -citocromul c care este inhibat de actinomicina. 3. La nivelul lantului chinonic: lantul chinonic este interferat de antivitaminele K (dicumarina). 4. Formarea ATP este antagonizata de catre: tetraclorura de carbon (inhiba sinteza ATP), glucozizii digitalici (inhiba pompa Na-K), tetraciclina (produce scaderea ATP-ului, in special la nivelul celulelor hepatice determinand tulburari in sinteza proteinelor si enzimelor, modificari de permeabilitate cu blocajul transportului de trigliceride rezultand steatoza si apoi citoliza hepatica). 5. Fosforilarea oxidativa este interferata de toxice cu actiune mixta (asupra lantului respirator si a formarii de ATP); ex: cloroformul, halotanul si, in general, halogenii interfereaza transportul electronic si controlul respiratiei intramitocondriale. 6. Membrana mitocondriala are de suferit in urma actiunii toxice ce produce tulburari disfunctionale la nivelul mitocondriilor. Diminuarea formarii ATP-ului duce la tulburari de sinteza si la modificarea permeabilitatii membranare. Acestea au ca rezultat umflarea mitocondriala; ex: Cu, chinina, diuretice mercuriale, barbiturice, analgezice, cloroform (in doze toxice).
Reticulul endoplasmic este constituit din membrane aranjate intr-un sistem de canalicule ce ating
nucleul si inconjoara mitocondriile. Unele portiuni ale reticului endoplasmic sunt netede (REN, RE neted), altele poarta granule de ribozomi (RER, RE rugos). Rolul RE este de a concentra si transporta proteinele sintetizate de ribozomi. Principalele mecanisme de actiune a toxicelor asupra RE: 1. modificarea structurii RE prin diminuarea sintezei lipoproteinelor, consecinta a scaderii sintezei ATP-ului in mitocondrii; ex: -tetraciclinele determina steatoza hepatica cu vacuolizare a RE si scaderea cantitatii de RER si cresterea cantitatii de REN; -tetraclorura de carbon determina dilatarea RER cu desprinderea ribozomilor si diminuarea sintezei proteice. 25
2. hipertrofia RE datorita stimularii activitatii OFMM (oxidaze cu functii mixte microzomale) ca o consecinta a inductiei enzimatice; 3. inhibarea directa a unor enzime; ex: novobiocina inhiba glucuroniltransferaza hepatica cu eliberarea de bilirubina si aparitia hepatitei toxice.
Ribozomii sunt granule dispuse la nivelul RE si reprezinta locul de sinteza a proteinelor dupa modelul dat de catre ARNm. Cursul normal al sintezei proteinelor este afectat de unele substante toxice; ex: uromicina (substanta antitumorala). Lizozomii au rol in activitatea digestiva a celulelor.
Toxicele pot interveni la acest nivel prin urmataorele mecanisme: 1. afectarea permeabilitatii membranare ce poate produce dereglari in trecerea apei si electrolitilor. Daca alterarea este profunda sau membrana este rupta, enzimele hidrolitice sunt eliberate si ataca constituientii de baza ai celulei (nucleotide, proteine), ducand, in final, la dereglarea organitelor (mitocondrii, RE), apoi la citoliza. Pri acest tip de mecanism actioneaza streptomicina, digitalicele, DNOC (dinitro-orto-crezolii), tetraclorura de carbon. 2. pot interveni in fagocitoza cu formarea de vacuole; 3. modificarea reactiilor ce se produc in interiorul lizozomilor; ex: detergentii neionici.
26
DIAGNOSTICUL INTOXICATIILOR
Pentru a stabili diagnosticul este nevoie sa se cunoasca: 1. cauzele declansatoare (toxicul); 2. tulburarile ce se produc in organism in urma interactiunii dintre toxic si metabolitii sai si umorile, tesuturile si organele organismului respectiv (simptome si tabloul anatomopatologic); 3. analize de laborator (confirma diagnosticul pus pe baza anamnezei, tabloul clinic si anatomopatologic).
observatii cifrice asupra intoxicatiei (morbiditate si mortalitate); factorii predispozanti (intrinseci) legati de animal; conditiile favorizante (factorii extrinseci) in raport cu toxicul; alte evenimente sau observatii exterioare.
Examenul clinic se face dupa metodele semiologice generale si speciale. Datele clinice ofera numai
rareori elemente de certitudine. Din cadrul simptomelor, medicul trebuie sa retina acea cota parte a elementelor si indiciilor ce concura la a aprecia ca este posibil sa fi intervenit un anumit toxic; ex: sindromul de parasimpaticotonie ne conduce automat la faptul ca a intervenit un organofosforic.
In unele situatii, diagnosticul de laborator trebuie sa cuprinda si examene suplimentare precum: o examene hematologice (eritrocite, leucocite, trombocite, Hb, compusi toxici: metHb, carboxiHb); o examenul LCR; o examenul urinii; o bioproba; o examene enzimatice.
27
EVOLUTIA INTOXICATIILOR
Dupa durata evolutiei, intoxicatiile se impart in intoxicatii: -supraacute si acute; -subacute; -cronice. Intoxicatiile supraacute si acute sunt fulgeratoare si letale. Toxicul actioneaza o singura data, dar intens producand manifestari dramatice, rar fiind timp pentru a interveni. In intoxicatiile cronice, contactul cu toxicul se face un timp mai lung si in mod treptat, iar evolutia procesului patologic dureaza luni sau chiar ani. In intoxicatiile subacute, contactul toxicului cu organsimul se face o singura data, dar din cauza absorbtiei lente sau a eliminarii greoaie se indudce o evolutie mai indelungata a procesului patologic.
28
Modul de actiune:
Toxicul actioneaza ca excitant al sistemului nervos blocand in acelasi timp receptorii parasimpatici ceea ce determina paralizia pneumogastricului, ceea ce se numeste proprietate anticolinergica, acest fapt explicand midriaza (semn caracteristic clinic pentru plantele ce contin alcaloizi).
Simptome:
La cal, primul semn apare la 3 ore, maxim 5 ore de la ingerarea plantei si este reprezentat de anorexie (refuzul hranei), apoi uscarea mucoaselor (in special, cea conjunctivala). Se instaleaza midriaza la maxim (disparitia completa a irisului) cu lipsa acomodarii ochiului. Se constata convulsii, colici, cresterea pulsului si respiratiei, absenta peristaltismului intestinal, constipatie cu eliminarea de mici crotine uscate, exoftalmie si dureri intraglobulare ale ochiului. Aceste semne clinice cu timpul pot disparea sau se instaleaza depresia generala cu pareze, paralizii, sindrom de imobilitate din care cu greu animalul isi mai poate reveni. Moartea se instituie datorita paraliziei centrului bulbar respirator. Bovine: se intalnesc aceleasi simptome ca la cal, dar evolutia este mai rapida. In plus, se constata aparitia timpanismului pronuntat si a acceselor rabiforme (diagnostic diferential fata de rabie). Ovine si caprine: se constata doar midriaza. Pasari: intoxicatia se produce ca urmare a ingestiei de fructe (bace) si predomina semnele nervoase d.p.d..v. clinic. 29
Prognosticul: rezervat (pentru ca se poate produce si vindecarea spontana) sau grav (se poate solda cu
moartea animalului).
30
Simptome:
Cabaline: -midriaza (greutate in acomodare vizuala) ceea dce determina mersul fricos; -agitatie, tresarind la orice zgomot sau la atingerea vreunui obiect; -stare de somnolenta; -tremuraturi musculare; -coprostaza; -uscarea mucoasei bucale; -puls accelerat (200/min.) insotit de aritmie cardiaca. Rumegatoare: -se constata aceleasi semne ca la cabaline; -in plus, timpanism, convulsii, paralizie.
Diagnosticul: -planta poate fi recunoscuta usor in masa de nutret verde sau uscat;
-in cazul prezentei semintelor in gazuri se recomanda si determinarea chimica a alcaloizilor.
31
Principii toxice:
hiosciamina (produsa de planta adulta); hioscina (produsa de planta tanara) este cea mai toxica; scopolamina; atropina.
Modul de actiune: actioneaza asupra sistemului nervos central, la om doza toxica fiind de 2 mg/individ. Prezinta un gust amar si miros neplacut, fapt pentru care animalele o ocolesc pe pasune. Intoxicatia apare cand planta se administreaza sub forma de iarba verde cosita sau tocata, fan, furaj insilozat, seminte in gazuri de cereale si apare mai frecvent la tineretul animalelor cand instinctul de aparare este in formare, la animalele carentate, cu apetit pervertit. Simptome:
Cabaline: -midriaza rapida (in cateva minute de la consum); -contractia muschilor masticatori si cervicali, datorita actiunii hioscinei asupra centrilor nervosi motori; -sialoree (surpriza neexplicata stiintific); -dispnee cu raluri; -hipersecretie bronsica; -disfagie; -convulsii puternice, urmate de paralizie generala. Toate aceste semne pot disparea in cateva ore, cu exceptia midriazei sau survine moartea in 2-6 ore de la ingerare. Rumegatoare: -balonarea prestomacelor (timpanism); -sialoree; -diaree; -respiratie convulsiva cu raluri; -paralizie generala. Porc, caine si pisica: -vomitare; -halucinatii (cauta obiecte imaginare); -midriaza.
Tratamentul: -simptomatic;
-asemanator cu cel instituit in cazul intoxicatiei cu laur; -combaterea diareei si sialoreei.
32
Simptome:
Cal: -la inceput, stare de neliniste; -excitatie nervoasa; -midriaza; -hiperestezie; -tremuraturi localizate, apoi generalizate; -in cazurile mai grave, sialoree; -colici; -diaree; -poliurie; -miscari dezordonate atat in mers cat si in stationare; -mucoase anemiate; -transpiratii abundente. Moartea survine datorita incetarii functionarii centrilor nervosi bulbari respiratori la circa 24 ore de la consum. 33
Rumegatoare: -tulburari digestive; -sialoree; -agitatie; -diaree (sangvinolenta); -eructatii; -gemete si scrasniri din dinti; -colica. Porci, carnivore: -in general, aceleasi simptome ca si la celelalte specii; -in plus se constata vomitari.
34
Principii toxice:
coniina este un alcaloid uleios, cu miros particular; ea mai poarta denumirea de cicutoxina, denumire folosita pentru principiul toxic continut de Cicuta virosa (cucuta de apa). Coniina se gaseste in proportie de 0.05% in radacina si tulpina, 0.2% in frunze, 0.3% in flori si de 3.5% in seminte. conicina; conhidrina; coniceina; N-metil-coniina.
Simptome:
Cal: -simptomele apar dupa circa 20-30 minute de la consumul plantei; -evolueaza 5-6 ore, dupa care se constata fie vindecarea spontana, fie moartea animalului; -hipersalivatie; -midriaza; -cascaturi frecvente ce denota o insuficienta irigare si oxigenare a sistemului nervos; -tremuraturi generalizate; -contractii ale muschilor fetei si gatului; -incoordonari in mers; -transpiratii abundente; -bradipnee cu tentinta spre apnee; -convulsii tonico-clonice; -moartea se datoreaza asfixiei. Rumegatoare: -se constata aceleasi simptome ca si la cal; -timpanism; -contractii musculare generalizate (animalul are aspect intepenit); -moartea se produce fulgerator. Pasari: -miscarile sunt mult reduse, ele parand moarte.
36
Principii toxice:
colchicina are gust foarte amar si se gaseste in special in bulbi si seminte; extractul cu continut de colchicina s-a folosit inca din secolul V pentru tratarea crizelor de guta, cu rol antiinflamator, dar fara a avea rol in metabolismul acidului uric; acid malic; colchiceina, ia nastere in timpul uscarii plantelor.
Modul de actiune:
Colchicina: -are actiune excitanta asupra musculaturii digestive si produce insuficienta circulatorie periferica, cardiogena sau prin coagulare intravasculara diseminata (CID); -tulbura metabolismul apei; -produce aplazie medulara; -provoaca neuropatie periferica; -produce alopecie temporara sau constanta si pigmentarea pielii; -prezinta actiune iritativa asupra pielii; -determina paralizia terminatiilor neuro-senzitive; -este un puternic toxic capilar provocand tulburari functionale si leziuni in toate organele; -este factor de dezechilibru in procesul de mitoza oprind diviziunea celulara in timpul formarii fusului mitotic; -produce degenerescenta picnotica a nucleilor. Doza letala de colchicina este de 1 mg/kg la o doza de 0.25 mg/kg avand efect purgativ. Cele mai sensibile sunt bovinele, ovinele si caprinele si apoi porcinele si cabalinele.
Simptome:
Se intalnesc 4 categorii de simptome: o digestive; o urinare; o respiratorii; o nervoase. Simptomele digestive: -hipersalivatie datorita paraliziei faringelui (nu mai este deglutita saliva); -disfagie; -colici; -diaree rebela cu fecale negre-verzui sau sangvinolente; -timpanism la rumegatoare. Simptome urinare: -poliurie; -hematurie. Simptome respiratorii: -initial, tahipnee, apoi bradipnee; -miscari respiratorii sacadate. Simptome nervoase: -abatere, prostratie; -hipoestezie; 37
-diminuarea reflexelor; -vaccilari pe trenul posterior, simptome ce atesta starea depresiva. Moartea se produce prin paralizia centrului nervos respirator bulbar. In cazul in care animalul rezista se poate spune ca merge spre vindecare abia la 2 saptamani dupa consumul plantei deoarece alcaloidul are proprietatea de a se absorbi si elimina lent si de a se acumula in cazul ingerarii zilnice de cantitati mici, timp indelungat.
Leziuni: -gastroenterita hemoragica sau ulcerativa, mai ales in partea terminala a intestinului gros;
-leziuni renale datorita iritatiei.
Diagnosticul: -pe baza examenului botanic al furajului sau pasunii si a semnelor clinice;
-evidentierea colchicinei in continutul digestiv, sange, lapte.
Tratamentul: -este asemanator cu cel instituit in cazul altor intoxicatii cu plante ce contin alcaloizi;
-indepartarea furajului; -evacuarea continutului digestiv; -administrarea de adsorbante si tanin; -rehidratare; -NU se recomanda administrarea purgativelor.
38
Principii toxice:
aconitina; acoina; benzoilaconina; napelina; neopelina; acidul aconitic; aconitaza (enzima). Planta prezinta cea mai mare toxicitate in timpul infloririi.
Simptome:
Cabaline: -semnele apar la 2-3 ore de la consumul plantei; -salivatie si scrasniri din dinti; -contractii pe grupe musculare; -convulsii; -paliditatea mucoaselor aparente; -poliurie; -in final, depresie nervoasa si paralizie. Taurine: -semnele apar brusc; -gemete; -imposibilitatea parasirii decubitului; -midriaza; -poliurie. Ovine: -privire infricosata si fixa; -behait continuu si jalnic; -mers greoi si teapan. Moartea se produce dupa cateva ore de evolutie.
Tratamentul: -simptomatic;
-indepartarea furajului; -evacuarea continutului digestiv; 39
40
Denumiri populare: coada manzului, barba ursului, bradisor, bodara, iarba de cositor, etc.
Aceste plante cresc in locuri umede, langa mlastini, pe terenuri nisipoase, in paduri umbroase, la ses, deal si munte. Poate fi toxica atat in stare verde, cat si uscata.
Principii toxice:
equisetina (palustrina); acidul aconitic; acidul salicilic; tiaminaza (antivitamina B). Cea mai mare sensibilitate o prezinta cabalinele, taurinele si porcinele. Mai rezistente sunt ovinele si caprinele.
Simptome:
Cabaline: -simptomele apar dupa cateva zile sau chiar luni in cazul in care in fan a existat un procent scazut de Equisetum; -primele semne sunt reprezentate de dezechilibrul senzorial, animalul tresarind la cele mai mici zgomote sau atingere si devin retive; -in cazul in care animalul este in statiune, NU se poate observa nici un semn de boala, dar in timpul mersului se observa pasi mici si nesiguri, mers intepenit, marirea bazei de sustinere prin indepartarea membrelor; -animalul prefera statiune si evita decubitul deoarece prezinta dureri mari in momentul realizarii flexiei; -uneori, se observa manifestari rabiforme; -in cazul in care animalul este intors brusc, cade pe trenul posterior ramanand in pozitia cainelui sezand; -dupa cateva zile de evolutie apare paralizia trenului posterior, diaree, icter, hemoglobinurie (cu urina de culoare cafenie) si midriaza; -in final, se instaleaza o stare de depresie intrerupta de 1-2 crize convulsive, dupa care survine imediat moartea. Rumegatoare: -semnele intalnite la cabaline; -diaree de culoare negricioasa; -hematurie; -vaccilari pe trenul posterior cu durata lunga de timp; -ingreunarea prehensiunii, masticatiei, deglutitiei.
Tratamentul: -simptomatic;
-evacuarea tubului digestiv; -alcalinizarea prin administrarea de solutii bicarbonatate; -administrarea de calmante sau excitante in functie de faza de evolutie; -la cal se recomanda administrarea de drojdie de bere (supliment de complex B). 41
LUTHEUS LUPINUL GALBEN ALBUS LUPINUL ALB ANGUSTIPHOLIUS LUPINUL ALBASTRU POLYPHYLUS LUPINUL NEGRU VARIUS LUPINUL FURAJER PERENIS LUPINUL FURAJER
Principii toxice:
lupina (lupinotoxina); sparteina (lupinidina); lupanina; hidroxilupanina. Aceste principii toxice se gasesc in toate partile plantei, inainte de inflorire in concentratii mai crescute si apoi in pastai si in seminte. Toxicitatea plantei este crescuta atunci este infestata cu paraziti vegetali, in special, miceti (Phomopsys leptostromiformis produce o micotoxina lupinoza micotoxica) care se dezvolta pe plantele verde sau uscata.
Modul de actiune: -iritante ale mucoaselor tubului digestiv avand drept consecinta aparitia
tulburarilor de tip gastroenterita; -sunt toxice hepatice producand leziuni degenerative si necrotice la nivelul hepatocitelor si la nivelul epiteliului canalelor biliare inducand icterul toxic de staza (icter franc) ce este considerat ca simptom principal si se exteriorizeaza prin semnele clinice ale fotodermatozei. De la ficat, toxinele sunt duse spre cord pe care il accelereaza la inceput, pentru ca apoi sa se instaleze semnle insuficientei cardiace. -tot prin intermediul circulatiei sangvine, principiile toxiceactioneaza asupra sistemului nervos, initial ca excitanti corticali si apoi ca deprimanti ai centrilor nervosi medulari. La eliminare irita epiteliul renal, iar daca se elimina prin lapte ii imprima acestuia un gust amarui.
Simptome:
Cabaline: -tulburari generale; -tulburari muco-cutanate; -tulburari nervoase; -sindrom hepatoencefalic tradus prin: conjunctiva rosie-portocalie, dermatita exsudativa sau gangrenoasa a pielii depigmentate, jetaj seros si de culoare portocalie, edeme subcutanate la nivelul botului si membrelor, excitatie nervoasa urmata de depresie cu mers intepenit, dezordonat. Ovine: -lupinoza acuta; -lupinoza cronica; -cel mai frecvent se intlaneste forma acuta cu semne nervoase, digestive, respiratorii, etc; -semne nervoase (excitatie corticala): depresiune nervoasa, lateropulsii si retropulsii, oile raman in urma tumei, oboseala la efort; -semne digestive: fecale dure, coafate, cu mucus portocaliu, diaree sangvinolenta (in final); -semne respiratorii: jetaj sero-sangvinolent; -pleoapele, buzele si urechile sunt tumefiate si edematiate; 42
-gestantele avorteaza; -moartea survine prin asfixie in urma paraliziei centrilor nervosi medulari si bulbari. In fazele mai avansate ale bolii se constata adevarate manii. -oile sunt astenice si prezinta cascaturi frecvente; Bovine: -pot deveni agresive, cu un comportament asemanator cu cel din rabie, dar fara faza paralitica; -efectul puternic iritant asupra mucoasei tubului digestiv este sugerat de diareea cu tenesme si prolapsul rectal. Toate aceste semne corespund sindromului hepatoencefalic si insuficientei cardiace.
43
Principii toxice:
nicotina (este de 16 ori mai toxica decat coniina si egala in toxicitate cu HCN); neonicotina (anabazina); acid oxalic; nicotiamina (asemanatoare cu camforul).
Modul de actiune: -actioneaza asupra sistemului nervos ca inhibitor ganglionar si excitant al SNC;
-secundar are efect vasoconstrictor; -reduce oxihemoglobina; -actiune iritanta asupra mucoasei digestive si a cailor urinare. Doza toxica este de 300 g 1.2 kg/animal la bovine, iar la capre si ovine de 100-300 g/animal. Doza letala la om o reprezinta ingerarea continutului a 8 tigari.
Tratamentul: -indepartarea toxicului prin provocarea vomei, administrarea de purgative sau prin efectuarea de spalaturi gastrice sau ale suprafetei corporale; 44
-tratarea convulsiilor prin administrarea de fenobarbital sodic, i.v.; -antidoturi: tanin si cafeina.
45
Sunt plante care cresc peste tot ce fac parte din GENUL: SENECIO. Ele determina entitati ce poarta denumiri diferite: -boala de Zdar; -boala de Winton; -boala de Monteno; -boala de Pictan.
46
Principii toxice:
taxina (alcaloid asemanator morfinei, anestezic si narcotic); taxicatina (glicozid, ce actioneaza asupra cordului). Ambele fac ca actiunea toxica a plantei sa fie fulgeraroare producand blocarea centrilor nervosi respiratori, circulatori bulbari. Intoxicatia apare ca urmare a consumului de frunze indeosebi in sezonul rece, fiind consumata fara ezitare de catre cabaline. Doza toxica: -cal 2 g/animal; -bovine 10 g/animal; -magar 1.6 g/animal; -capra 12 g/animal; -caine 8 g/animal. Rumegatoarele sunt mai rezistente datorita volumului mare al prestomacelor (are loc diluarea toxicului).
Diagnosticul: -pe baza evolutiei si mortii fulgeratoare si a prezentei frunzelor in stomac. Tratamentul: -se instituie daca este timp, cum este cazul intoxicatiilor subacute;
-analeptice cardiace si respiratorii.
47
Principii toxice:
Toate partile plantei contin solanina, dar in special fructele. Cantitatea de solanina din diversele parti ale plantei variaza in functie de sol, stadiul de vegetatie al plantei, de factorii pedoclimatici, de conditiile de recoltare si conservare. Tuberculii tinuti la soare, cei incoltiti si cei tinuti in conditii improprii isi cresc cantitatea in solanina. Toxicitatea vrejilor de cartof uscati se diminua dar nu dispare. Se vor exclude din hrana animalelor tuberculii incoltiti, mucegaiti si vrejii verzi. Solanina se compune dintr-un aglicon termostabil si un zahar termofil = solanoza. Cartoful contine 0.005% solanina, iar la nivelul de 0.04% provoaca intoxicatie, dar prin hidroliza, solanina se descompune in glucide si un alcaloid foarte toxic numit solanidina care este antrenata in apa prin fierberea plantei (motiv pentru care prima apa de firbere are un grad mare de toxicitate, fiind interzisa in consum).
Modul de actiune:
Solanidina: -irita mucoasa gastrica si intestinala; -produce hemoliza accentuata si fenomene hemoragipare; -inhiba colinesteraza (inhiba transmiterea fluxului nervos). Tineretul este mai sensibil.
Ovine si caprine: -simptomatologie asemanatoare cu cea descrisa la bovine la care se adauga anemie accentuata si inflamatia furoului la mascul. Suine: -diaree, melena; -congestia conjunctivei; -vomitari frecvente; -semne nervoase: animale agitate, amauroza, dromomanie, indiferenta fata de animalele din jur; -cifoza; -dispnee; -tahicardie; -retentie urinara; -decubit lateral si pedalari; -evolutia este de circa 2-3 zile terminandu-se fie cu moartea animalului, fie cu remitere; -la purceii sugari ai scroafelor hranite cu cartofi se constata lipsa cresterii, inapetenta, diminuarea rezistentei la boli, dermatite grave.
Leziuni: -dermatita;
-stomatita; -gastroenterita.
Profilaxia: -tuberculii si cojile de cartof de la cantine, fabrici ale industriei alimentare, bucatarii se vor da in consum numai sub forma fiarta cu indepartarea primei si a 2-a ape de fierbere; -introducerea treptata in ratie si asociat cu alte furaje; -evitarea administrarii ca prim tain (de dimineata); -nu se administreaza cartofii incoltiti si mucegaiti; -nu se vor introduce imediat la pasunare animalele, pe terenurile pe care s-au recoltat recent cartofi. In Anglia s-a observat ca apar malformatii la fetusii umani cu mame care au consumat cartofi mucegaiti, vechi, expusi la soare. Cartofii pot fi atacati de fungi (Synctytsium endobioticum, Phytophora infestans). Acesti miceti determina cresterea concentratiei de solanina in cartofi si elaborarea unor micotoxine (Reshitin, Phytoetin). La infectarea cu Phytophora infestans se elaboreaza un metabolit care provoaca la gaini apariti spinei bifide.
Alte plante cu continut in solanina SOLANUM NIGRUM ZARNA, UMBRA NOPTII (creste pe langa grajduri si drumuri; este
planta toxica in intregime, dar foarte toxice sunt fructele neajunse la maturitate, iar cele coapte sunt comestibile) SOLANUM DULCAMARA LASNICIORUL (este in intregime toxic, dar in special varfurile fragede ale plantei in vegetatie; fructul este si el toxic, coaja este amara, iar partea lemnoasa a tulpinii este dulce) SOLANUM LYCOPERSICUM PATLAGELE ROSII toxice sunt fructele si frunzele verzi 49
PAPAVER SPP.
PAPAVER SOMNIFERUM PAPAVER DUBIUM PAPAVER RNOEAS PAPAVER ARGEMONE PAPAVER HYBRIDUM PAPAVER PIRENAICUM
Sunt plante ierbacee, bianuale sau perene ce au un latex, cu miros si gust neplacut, care este raspandit in toate partile plantei.
Simptome:
Cal: -somnolenta; -dureri in zona abdominala; -mioza; -slabirea auzului si vazului; -activitatea cardiaca si respiratorie NU sunt modificate. Rumegatoare: -tulburari nervoase grave (animalul pare sa aiba encefalita acuta asemanatoare celei din turbare); -neliniste; -animalul prezinta frica si este retras; -ulterior, devine furios, loveste cu capul si picioarele; -musca, scrasneste din dinti, roade lantul; -crize epileptiforme de circa 5-10 minute; -respiratie rara, horcaitoare; -semne digestive: salivatie, meteorism, constipatie sau diaree sangvinolenta; -scaderea temperaturii corporale; -mucoase aparente congestionate; -exoftalmie; -animalele mor dupa cateva ore, in timpul acceselor convulsive. Om: -surescitare; -somn profund, cu vise; 50
Diagnosticul: -pe baza anamnezei, tabloului clinic si a examenului botanic al furajului sau pasunii. Prognosticul: -rezervat;
-mortalitate mica, dar cazurile de sacrificare de necesitate sunt numeroase datorita starii grave a animalelor.
51
Principii toxice:
protoanemonina, ulei eteric solid, volatil care este pus in libertate prin zdrobirea plantei sub actiunea unui precursor glicozidic numit ranunculina. Prin uscare, protoanemonina se polimerizeaza formand anemonina, netoxica, fapt pentru care fanul nu este toxic.
Modul de actiune: -protoanemonina produce eritem si veziculatia pielii si a altor tesuturi cu care are
contact.
Simptome: -cand animalul consuma cantitati mari (foarte rar) se instituie moartea instantaneu;
-stomatite; -ptialism; -colica; -coprostaza urmata de diaree negricioasa, fetida; -hematurie (mai rar).
ANEMONE NEMOROSA FLOAREA PASTILOR CALTHA PALUSTRIS CALCEA CALULUI ARTEMISIA SPP.
ARTEMISIA TAURICA PELIN
52
53
Principii toxice:
Modul de actiune: -coniina este un toxic convulsivant, care actioneaza asupra nucelului motor al
vagului.
Simptome: -salivatie;
-colica; -midriaza; -convulsii coreiforme care incep cu extremitatea cefalica; -puls filiform; -moartea survine in 1-6 ore sau se poate produce remiterea spontana dupa 5-6 ore.
Tratamentul: -simptomatic;
-administrarea de tanin 0.2%, mucilagii, lapte sau apa albuminata; -profesorul Adamestenu recomanda administrarea de HCl 5, oral in doza de 1 litru la animalele mari, 0.5 litri la tineretul animalelor mari, 0.25 litri la ovine si 0.1 litri la miei sau a tiosulfatului de Na 10%, i.v., in ziua 1 200 ml, in ziua 2 250 ml, in ziua 3 300 ml, in ziua 4 400 ml.
54
Tratamentul: -simptomatic.
55
Principii toxice:
thujaol, ulei eteric continut in frunzele si ramurile tinere, avand o actiune iritativ-inflamatorie producand o intensa hiperemie a organelor interne. Intoxicatia se intalneste mai frecvent la ovine.
Simptome: -gastroenterita;
-avorturi.
Tratamentul: -simptomatic.
56
TRIFOLIUM PRATENSE TRIFOIUL MEDICAGO SATIVA LUCERNA SECALLE CEREALLE SECARA PISUM SATIVUM MAZARE ZEA MAYS PORUMBUL verde si insilozat BETTA VULGARIS SFECLA (frunze si colete) MORCOVUL TARATE DE GRAU OVAZ, OREZ, ORZ (boabe si fulgi) MERE, CIRESE, PRUNE, ARAHIDE, ULEI DE BUMBAC
Activitatea estrogenica a plantelor se exprima fie prin unitati soarece/kg, fie raportat la activitatea unui estrogen cunoscut administrat pe cale orala (ex: dietilstilbestrol). O unitate soarece (U.S.) reprezinta cantitatea de estrogen care administrata soricioaicelor impubere poate determina o crestere semnificativa a uterului in 48 ore. Insilozarea creste activitatea estrogenica. Ex: proba de planta verde are o activitate estrogenica de 4030 U.S./kg, in timp ce proba siloz are o activitate estrogenica de 10.200 U.S./kg. Consumul excesiv al plantelor cu continut de fitoestrogeni poate declansa: o marirea vaginului, uterului si glandei mamare; o dezvolta caractere femele la mascul; o prolapsuri vaginale si uterine; o avorturi; o calduri false si prelungite; o tumefiere si inrosirea vulvei; o edem mamar; o degenerescenta chistica ovariana; o nimfomanie. La ovine, inca din 1940, in Australia, in urma consumului de Trifolium subteraneum, s-au constatat: sterilitate; avorturi; prolapsuri uterine; endometrita chistica; mioare negestante, dar lactante. La suine, in urma consumului de secara verde (continand mai mult de 2500 U.S./kg) s-au constatat: congestie si edem vulvar la scroafa; prolaps vaginal; sunt afectate si scrofitele impubere si cele castrate; raman neafectate scroafele gestante (prin efectul antagonist al corpului galben gestativ); 57
58