ARTA EGIPTULUI ANTIC

I. Nasterea artei ( generala ) :

Pulberea oaselor , armele primitive , huila , padurile scufundate, stravechea energie umana si stravechea energie solara ne sosesc laolalta amestecate , intocmai ca radacinile in fermentatia umiditatii subterane. Pamantul este matca si tot el ucide , el este materia difuza care bea moartea pentru a hrani cu ea viata . In el lucrurile vii se dizolva, lucrurile moarte traiesc .El roade piatra si da paloarea aurie a fildesului si a osului. Fildesul si osul , inainte de a fi mistuite , devin in contact cu el , zgrunturoase ca piatra. Silexurile lucrate seamana cu niste mari dinti triunghiulari , dintii monstrilor inghititi sunt ca niste tubercule carnoase care dau sa incolteasca. Craniile ,vertebrele , carapacele au patima sumbra si gingasa a vechilor sculpturi absolute. Gravurile primitive seamana cu acele amprente fosile care ne-au dezvaluit natura scoicilor , plantelor ,insectelor disparate spirale , arborescente ,ferigi , elitre si frunze cu nervuri. Baza edificiului uman este alcatuita din descoperiri cotidiene , si cele mai inalte turnuri ale sale sunt generalizari rogresive ingramadite rabdator unele peste altele. Omul a copiat forma uneltelor sale de vanatoare si de lucru dupa ciocurile , dintii si ghearele animalelor , iar primele sale oase au forma fructelor. Daltile sale , acele dale au fost mai intai spini , oase de pesti .Muchiile imbucate ale oaselor ,articulatiile lor i-au dat idea scheletului constructiilor , a imbinarii bucatilor de lemn si a parghiilor. Aici se afla unicul punct de plecare al abstractiunii miraculoase , al formulelor celor mai purificate de orice urma de experienta , al celui mai inalt ideal . Si tot aici trebuie sa cautam masura umilintei si puterii noastre. Arta este mai inatai o unealta de utilitate imediata , ca primele cuvinte articulate: omul nu face decat sa numeasca obiectele din jurul sau , sa le imite sau sa le modifice in asa fel incat sa-i fie practice . Dar el isi faureste acest instrument ,desprizand inca de pe acum din mediul care-l inconjoara cateva legi rudimentare pe care le aplica in folosul sau . Barbatul are pentru inceput ca arma o creanga noduroasa smulsa din stejar sau din ulm sau o piatra gasita pe jos . Femeile vor ramane ascunse in locuinta impreuna cu batranii si copiii. Insa , femeia are rolul ei in societate : ea aduna pielile , le spala , le curate , face masa , are grija de copii si aduna dintii pe sireaguri , confectionand coliere. Astfel inca de la inceput cele doua mari forte omenesti realizeaza acel echilibru care nu va fi sfarmat niciodata : femeia centru al vietii imediate , creste copilul si mentine familia in traditia necesara continuitatii sociale , barbatul focar al vietii imaginare , se adanceste in misterul neexplorat pentru a feri societatea de moarte indreptand-o spre caile unei evolutii fara oprire. Arta s-a nascut . Unul din barbatii tribului se pricepe sa ciopleasca o forma in os sau sa picteze pe piept sau pe brat o pasare cu aripile desfacute , un mamut , un leu , o floare.Intorcandu-se de la vanatoare , el aduna de pe jos o bucata de lemn si-i da infatisarea unui animal , un bulgare de argila din care framanta o figurina , un os plat pe care graveaza o silueta. Se bucura vazand 20 de capete aspre si nave aplecate asupra lucrarii sale , se bucura el insusi de realizarea sa . Arta s-a nascut.

II.

Egiptul antic :

Egiptul este tara cea mai veche din lume , iar vechimea si maretia sa, precum si misterul care l-a invaluit timp indelungat au starnit intotdeauna un interes deosebit o tara recunoscuta astazi ca fiind izvorul viu al civilizatiilor clasice si de care suntem prin urmare , in parte , dependenti. Un popor de artisti , pentru care arta era , in toate genurile sale , un mijloc si un sprijin in dobandirea nemuririi, pentru ca niciodata viata , atat de indragita , sa nu inceteze niciodata pe pamant. Arta, mijlocitoare a eternitatii , devine in Egipt metafizica. Ca sa intelegem acest fapt , trebuie sa privim basoreliefurile si picturile : egipteanul nu se supune senzatiei percepute. El nu reprezinta imaginea unei finite sau a unui obiect asa cum ii este transmisa printr-o vizualitate directa, ci analizeaza aceasta viziune cu luciditate , o descompune in elementele ei esentiale , o sintetizeaza apoi in chip inteligent si construieste un ansamblu rational de linii si volume care dezvaluie in intregime fiinta sau obiectul reprezentat , in toate amanuntele si in esenta sa. 1

a) Conditiile naturale si sociale ale artei egiptene :

Totusi egiptenii nu au putut ajunge la acelasi nivel cu grecii antici , cauzele acestui fenomen pot fi cautate atat in conformatia oamenilor , in legile si practicile lor religioase , precum si in lipsa de scoatere in evidenta a artistilor. Prima cauza a aspectului particular al artei lor consta in insasi conformatia lor trupeasca , care nu avea calitatile necesare pentru a exalta pe artisti prin idea unei inalte frumuseti , caci natura nu a fost prea darnica cu ei . Folosindu-se de o remarca de-a lui Aristotel, se remarca ca egiptenii aveau gamba putin arcuita in afara , iar figurile feminine aveau sanii prea dezvoltati . Artistii erau tratati ca orice mestesugar si apartineau celei mai joase clase sociale . Ei nu aveau voie sa faureasca in ce domeniu vroiau , ci trebuiau sa respecte traditia impusa de tatal lor .Drept urmare , in arta egipteana nu exista vreo amprenta prin care sa se reliefeze vreun individ.

b) Artele plastice :
In Egipt , o statuie nu este doar un trup din piatra ; ea poseda o caldura magica , pe care formulele o pot insufleti, redand viata personajului reprezentat. Inca de la origine , sculptura este integrata unui monument ;colosii regali asezati in fata templelor , statuile osiriace din curti sau sali hipostile dovedesc din plin acest lucru. Arta statuara este o arta care necesita mijloace tehnice si ale sensibilitatii diferite de cele folosite in arhitectura. Egiptenii ne suprind prin dimensiunile colosale ale statuilor , punandu-ne intrebarea : Cum au reusit? Pe un bloc monolit se desenau cu rosu contururile generale , iar apoi, cu ajutorul unei pietre mai dure , se stabilea , prin percutie , o prima ebosa. Se cioplea indelung , cu multa grija si rabdare , pana cand silueta desenata se degaja treptat. Atunci se efectua o prima polisare cu o piatra mare si o pasta abraziva. Dupa aceasta , se decupa piatra cu un fierastrau , se inlatura partea din blocul de piatra care depasea silueta cu linii rosii , ce era in felul acesta izolata ; apoi portiunea decupata era polisata din nou. In sfarsit erau fixate detaliile :se degajau picioarele cu ajutorul unui tub din arama ce se rasucea cu mana , dupa care apareau urechile , ochii , narile , lucrate cu un sfredel din silex . Egiptenii au fost maestrii ai pietrei , poeti si magicieni ai formelor; ei sunt cei care au initiat in tainele sculpturii popoarele din Orientul Apropiat si Grecia . Reprezentarea suveranilor la dimeniuni aproape colosale , perfectiunea si rafinamentul sculpturii , bogatia materialelor caracterizau primul dintre aceste stiluri care va dura pana la sfarsitul domniei lui Ramses al II lea . Arta statuara ii reprezinta pe regi si zei asociati , uneori in diade : Ramses al II lea si Ptah . Acelasi suveran e reprezentat si insotit de Sobek . Uneori in triade , doua divinitati stau in stanga si in drepta lui Ramses al II lea .

c) Artele grafice :
Basorelieful si pictura , pentru care , in Egipt , se executa un desen prealabil , trasat pe peretele ce urma sa fie decorat , apartin artelor grafice.Nici o descriere nu ar putea reda cu fidelitate gratia figurilor si a gesturilor , finetea cizelurilor care impodobesc peretii casei eterne a lui Seti I si nici frumusetea si eleganta siluetelor sau scanteierea culorilor , ce ne incinta cand patrundem in monumentul lui Nefertiti .

d) Pictura :
Multimea si numai ea este cea care a raspandit pe lemnul sarcofagelor , pe textura compacta a hipogeelor , florile pure, florile vii , florile colorate ale sufletului sau. Ea si-a murmurat viata in tenebre pentru ca viata sa sa izbucneasca stralucitoare la lumina tortelor noastre cand vom deschide mormintele ascunse . Frumosul mormant era sapat , fara indoiala , pentru rege sau pentru bogat , si pe pereti trebuia infatisata existenta lor fastuoasa :convoaie funebre , ispravi de vanatoare sau razboi , munci ale campului.Trebuiau aratati printre sclavii lor , printre muncitorii lor agricoli , printre animalele lor. 2

Pictura lor era minunata , mai libera decat sculptura , menita aproape numai sa restituie imaginea zeului sau a mortului. In ciuda marelui sau stil abstract , ea este una familiara ,intima , cateodata caricaturala , intotdeauna malitioasa sau tandra , intocmai ca acest popor uman si bun din fire , zdrobit treptat sub forta teocratica si coborand in sine tot mai mult pentru a-si privi umila viata. Nici o stiinta a compozitiei , in sensul modern al cuvantului. Nici un simt al perspectivei. Desenul egiptean este o scriere pe care trebuie sa o inveti . Dar cand o cunosti bine , cat de caracteristice sunt toate aceste siluete , cu capetele si picioarele intotdeauna din profil , cu umerii si pieptul intotdeauna din fata , cat de pline de miscare sunt toate aceste rigide siluete , cu cata ingenuitate traiesc , de cata insufletire si de cate soapte freamata tacerea lor !

e) Arhitectura :
Poporul egiptean n-a incetat o clipa sa contemple moartea. El a dat spectacolul fara precedent , si fara viitor , al unei rase care s-a inversunat timp de 80 de secole sa opreasca miscarea universala. A crezut ca numai formele organizate mor , in mijlocul unei nature imuabile. N-a acceptat lumea sensibila decat in masura in care parea sa dureze. Omul care moare intra , pentru el , in adevarata viata. Dar ca si in cazul tuturor conceptiilor imortaliste care i-au urmat , dorinta de nemurire a egiptenilor nu scapa irezistibilei necesitati de a asigura un invelis material spiritual mereu viu.Trebuia sa i se construiasca o locuinta secreta in care trupul sau imbalsamat sa fie la adapost de elementele naturii , de animalele de prada si mai ales de oameni . Trebuia sa aibe cu el obiectele familiare, hrana ,apa trebuia mai ales ca imaginea sa , invelisul imuabil al duhului care nu-l va mai parasi , sa-l intovaraseasca in intunericul vesnic. Si de vreme ce nimic nu moare, trebuie adapostite pentru totdeauna divinitatile simbolice ce exprima legile neclintite si invierea aparentelor , Osiris , focul si astrele , Nilul , animalele sacre care isi potrivesc ritmul migratiilor dupa revarsarile si tacerile sale. Arta egipteana este religioasa si funerara. Ea isi are originea in cea mai stranie nebunie colectiva a istoriei. Dar , cum poemul sau inchinat mortii traieste , ea ajunge la intelepciunea cea mai inalta. Artistul l-a salvat pe filozof. Temple , munti ridicati de mana oamenilor , propriile sale faleze taiata in forma de sfincsi, de chipuri tacute , sapate in labirinturi. Templul , care rezuma Egiptul , are forta categoricala a sintezelor primitive ce nu cunosteau indoiala si care , prin chiar acest lucru , exprimau singurul adevar pe care il stim durabil , acela al vietii instinctive in irezistibila sa afirmare. Pn n perioada Regatului Nou arhitectura templelor egiptene nu poate fi reconstituit dect cu aproximaie.n timpul Regatului Vechi, odat cu afirmarea cultului soarelui s-au construit templele solare. Cum ceremonia cultului zeului Ra zeul soarelui se desfura sub cerul liber, aceste temple constau dintr-un zid de incint dreptungiular, o curte dominat de un obelisc nalt de 36 m, plasat pe un soclu de 20 m i avnd alturi un mic sanctuar cu statuia zeului, iar n faa un altar din alabastru alctuit din 4 mese pentru ofrande (templul din Abu-Gurob). Abia n perioada urmtoare a Regatului Mediu se va constitui o adevarat arhitectur a templului. Astfel, cele mai importante temple care dau masura artei arhitecturale egiptene n modalitai diferite sunt: templul reginei Hatepsut din Deirel-Bahri, cele 2 temple ale lui Ramses al II-lea spate n piatr, de la Abu-Simbel, dup care faimoasele temple Abydos, Karnak i Luxor.

Templul lui Amon Ra din Karnak

Cea mai mare cladire cu destinatie religioasa construita vreodata, templul din Karnak, era destinat preamaririi lui Amon "regele zeilor" si trebuia sa-i faca pe muritori sa se simta insignifianti in prezenta sa. Karnak este numele egiptean modern dat complexului de temple aflat in inima Tebei, fosta capitala a Egiptului antic, numita de egipteni in vechime Ipetisut "cel mai ales dintre locuri". Orasul a devenit un centru important in timpul Regatului Mijlociu (1938-1600 i.Hr.), iar cultul zeului local Amon, initial zeu al vantului, a inceput sa ia amploare. In timpul Regatului Nou, cand nobilii thebani ajung la putere, orasul devine o mare capitala imperiala. Amon, cunoscut si sub numele de Amon-Ra, dupa ce a fost identificat cu zeul soare, a devenit cel mai puternic zeu egiptean, iar templul sau era cel mai maret din tara. Templul era folosit si ca principala trezorerie, caci faraonul ii dedica prada din campaniile victorioase purtate in afara tarii. Tributul platit de provinciile straine si taxele ajungeau tot aici, astfel incat templul a devenit cea mai importanta institutie din Egipt. In acest fel, templul avea un rol important in viata sociala, economica si administrativa a tarii. Detinea domenii importante, avea un mare numar de angajati - administratori, scribi, mestesugari, fermieri si gradinari, precum si clerici, muzicieni si cantareti. In timpul domniei lui Ramses al III-lea (1187-1156 i. Hr.) templul controla cel putin 7 procente din populatie, avea 81 de mii de sclavi, 421 de mii de vite, 433 de gradini, 46 de terenuri de constructie si 83 de ambarcatiuni. Incepand cu perioada Regatului Nou fiecare faraon a construit, daramat, modificat si adaugat la structura originala a templului. Acesta este acum o uimitoare aglomerare de intrari, piloni, curti interioare, sali, coloane, obeliscuri si statui. In general, faraonii au extins ulterior templul spre vest, in directia Nilului. Astfel, prima intrare de care trece vizitatorul este ultima construita. Trecerea pe sub intrari si prin curtile interioare inspre sanctuar inseamna o intoarcere in timp prin epoci ale istoriei egiptene. Desi adesea Karnak este asociat doar cu templul lui Amon, exista inca doua constructii distincte, care fac si ele parte din complex. Acestea sunt dedicate sotiei lui Amon, zeita Mut si zeului Montu, initial zeul local al orasului. Insa templul lui Amon este cel mai bine pastrat si cel mai mare, avand o suprafata care ar putea cuprinde 10 catedrale. La primul pilon se ajunge pe o alee strajuita de sfincsi, creaturi hibride cu trup de leu si cap de berbec. Pilonul de culoarea nisipului, cu doua turnuri austere se iveste inainte, semanand cu intrarea intr-un castel feudal. Cu siguranta la acest lucru s-au gandit egiptenii din epoca moderna cand au numit ruinele de la Karnak "fortareata". Primul pilon, unul din cei sase care conduc la sanctuar - simbolizand sacrul suprem -arunca temporar o umbra atunci cand lumina soarelui inunda curtea interioara. De aici, al doilea pilon precedat de statui uriase reprezentandu-l pe Ramses al II-lea (1279-1213 i.Hr.) anunta intrarea in marea sala a coloanelor. Sala coloanelor este denumita oficial Sala Hipostil si a fost construita de faraonul Seti I si de Ramses al IIlea, succesorul sau. Ea acopera o suprafata de 20 metri patrati si pe vremuri avea un acoperis sustinut de 124 de coloane dispuse pe 16 randuri. Coloanele care compun cele doua siruri centrale, sunt mai inalte decat cele din partile laterale, iar aceasta a permis construirea unui sir de ferestre in partea de sus, in zidurile ce se inalta deasupra culoarelor laterale. Astfel, razele soarelui patrund in interior ca niste sulite, iar lumina lor filtrata razbate pana in partile mai indepartate ale salii, iluminand difuz coloanele sculptate si pictate in culori vii cu scene de rugaciune sau cu 4

faptele eroice ale faraonului. Ideea a fost aceea de a crea inauntru un efect de penumbra mistica, dupa lumina orbitoare de afara si inaintea intunericului din interiorul sanctuarului. Capitelurile sculptate stilizat in chip de boboci de lotus si inflorescente de papirus stilizate, creeaza impresia de vegetatie luxurianta, plina de simbolism pentru egiptenii din antichitate. Ea le amintea de insula primordiala, punctul de pornire din mitul egiptean al creatiei. Conform unei versiuni a acestuia pamantul era cufundat in intuneric si acoperit de ape, din care s-a ivit o insula. Pe ea a crescut o trestie pe care s-a asezat zeul cu cap de erete, Horus. Sacralizata de prezenta zeului, insula necesita protectie divina, astfel incat in jurul plantei a fost ridicat din trestie un lacas de cult care a fost imprejmuit de un zid. Mai tarziu aceasta structura a devenit un templu din trestie, caci i s-au adaugat diverse incaperi asezate toate mai jos decat locul sacru din centru. Dincolo de numeroasele variante, mitul a furnizat modelul arhetipal pentru toate templele egiptene construite ulterior, care erau imaginea insulei primordiale a creatiei. Sanctuarul, de exemplu, care adapostea statuia zeului, amintea intotdeauna de primul loc sacru. Pardoseala era inaltata in zona sanctuarului, imitandu-se cele doua nivele ale insulei, iar coloanele cu capiteluri in forma de palmier, papirus sau lotus, intruchipau vegetatia luxurianta a insulei mitice. Criticii contemporani care compara coloanele uriase de la Karnak cu cele zvelte de marmura din Grecia antica in defavoarea celor dintai, pierd din vedere esentialul: arhitectul egiptean era preocupat in primul rand de intruchiparea unui adevar mitic si nu de estetica vizuala. Dincolo de Sala Hipostil se inalta cel de-al treilea pilon care, spune o inscriptie, avea odata o usa din aur incrustata cu lapislazuli si alte pietre pretioase, cu un prag imbracat in argint si suporturi de steaguri poleite, care "straluceau mai tare ca cerurile". Aleea principala se continua printre pilonii al patrulea si al cincilea, spre locul unde se afla initial sanctuarul, construit de Tutmes I (1493-1482 i.Hr.). Cel care se vede astazi a fost construit de Filip Arrhidaeus, frate vitreg cu Alexandru cel Mare care a cucerit Egiptul in anul 332 i. Hr. Sanctuarul era cel mai venerat loc si constituia punctul central al serviciului divin zilnic. Era alcatuit dintr-o incapere dreptunghiulara in care se afla o racla incrustata cu aur si pietre pretioase ce continea statuia zeului. Faraonul, de obicei reprezentat de marii preoti, trebuia sa aduca ofrande zeului de trei ori pe zi. Preotii se radeau pe cap si pe corp, erau imbracati in vesminte albe de in si se spalau de trei ori pe zi pentru a se purifica. Preotul sosea la templu purtand o cadelnita aprinsa, din care se ridica fumul de tamaie, se indrepta catre sanctuar, trecand printre piloni prin curtile interioare si prin Sala Hipostil. Ajungand la racla din interiorul sanctuarului, el spargea sigiliul de lut, tragea zavoarele si deschidea cele doua usi. Recitand rugaciunile rituale, el il saluta pe zeul Amon, care, se credea, salasluia in statuie, si se prosterna. Apoi rostea incantatii, oferea o ofranda de miere si inconjura racla de patru ori. In continuare preotul scotea statuia din racla, o dezbraca si o purifica folosind tamaie, apa si natro (soda cristalizata). Imbracand-o din nou, el zugravea sprancenele zeului cu fard verde si negru. Apoi aseza pe statuie insemnele regale, apoi oferea zeului mancare si bautura inainte de a-l pune din nou in racla, pe care o sigila cu lut. In final preotul parasea incaperea mergand cu fata spre zeu si asigurandu-se ca si-a sters urmele pasilor, pentru a nu lasa nici un semn al prezentei unui muritor in sanctuar. Egiptenii de rand nu aveau acces in sanctuar si nici chiar in cea mai mare parte a templului. El il vedeau pe zeu doar in timpul unui festival, cand acesta era scos la lumina si purtat intr-o procesiune, adesea spre a vizita un alt zeu din zona. La Teba, de exemplu, in timpul festivalului Opet, pe data de 19 a celei de-a doua luni a anului, zeii Amon, Mut si fiului lui Amon, Khonsu - cunoscuti drept "Triada de la Teba" - erau purtati din Karnak pana la un templu aflat la cateva mile spre sud, unde se afla astazi Luxor. Preotii purtau zeul pe platforme ceremoniale din coaja de copac sustinute pe umeri cu niste stinghii, catre barcile care asteptau pe Nil. In timp ce ambarcatiunile erau trase in susul raului si fumul de tamaie se ridica in 5

vazduh, o multime entuziasta de preoti, soldati, dansatori, cantareti si localnici le urma mergand pe maluri si in barci. Cand zeii aflati in vizita ajungeau in templul de la Luxor - unde mai exista basoreliefuri care infatiseaza acest festival - li se ofereau ofrande de hrana si bautura. Apoi, la un moment dat zeii erau dusi inapoi la Karnak, in acelasi fel in care fusesera adusi. Spre deosebire de alte temple egiptene, in cel al lui Amon ultima incinta nu este sanctuarul. In spatele acestuia, dincolo de o curte interioara, se afla Sala de Festivitati a lui Tutmes al III-lea (1479-1426 i.Hr.) construita pentru a celebra victoriile militare ale faraonului obtinute dincolo de granitele tarii. Intr-una din incaperile cladirii, cunoscuta drept Gradina Botanica, se afla basorelieful reprezentand plante si animale exotice aduse de Tutmes din expeditiile sale in strainatate - probabil prima colectie de acest fel din lume. Langa Sala de Festivitati se afla un lac sacru, un bazin dreptunghiular la care preotii veneau zilnic pentru spalarile rituale. Se spune de asemenea, ca lacurile templelor erau folosite pentru anumite ceremonii in cadrul festivalurilor. In timpul acestora o barca traversa lacul, purtand statuia zeului intr-un voiaj simbolic. Pe malurile lacului se insirau copaci, iar pe apele sale pluteau flori de lotus albe si albastre. La Karnak egiptenii au creat inainte de toate o constructie pe masura "regelui zeilor". In ciuda supradimensionarii, a ingramadelii de ruine si a invaziei turistilor, Karnak isi pastreaza inca atmosfera sacra, in special in momentele de liniste, cand imaginatia reinvie ritualurile sacre ce se desfasurau in sanctuar sau in lumea crepusculara a Salii Hipostil.

ARTA EGIPTULUI ANTIC

Onica Catarina
Anul I , design ambiental

Bibliografie :
Civilizatia Egiptului Antic Claire Laloutte , vol. I, II ; Istoria Artei Antice Johann Joachim Winckelmann , vol I, II ; Inceputurile omului si culturile timpurii Cronica Ilustrata a omenirii ; Arta- Istoria vizuala a artelor plastice Ed. Litera International ;