ADEVAR I EROARE Rene Descartes: Eroarea este o lips Descartes nelegea eroare ca opus complet adevrului, ca o lips.

Aceast nelegere a erorii provine din teza lui Descartes despre caracterul infailibil al raiuni (intelectului) ca facultate cognitiv dat de Dumnezeu. Dumnezeu ne-a nzestrat cu facultatea de a cunoate adevrul, nu cu facultatea de a grei. Atunci de unde greeala? Din felul defectuos n care folosim facultatea de cunoatere. Greeala nu este ceva real, care s depind de Dumnezeu, ci un cusut. Acest cusur este fcut posibil de ctre caracterul mrginit al facultii de cunoatere. Nu Dumnezeu, ci noi suntem rspunztori pentru producerea falsului. Facultatea de cunoatere, n sine, este bun, dat de Dumnezeu. Aceast facultatea nu neal pentru c orice nelege, omul nelege n chip drept. Facultatea de a vrea( liberul arbitru, voina),n sine, este bun, dat de Dumnezeu. Felul n care cele dou faculti colaboreaz reprezint sursa cunoaterii: voina se ntinde mai mult dect intelectul, iar voinei adevrul i falsul i sunt indiferente. Dei raiunea nu genereaz erori, fiind infailibil, ea permite apariia erorilor pentru c este facultate mrginit. Voina conduce la erori prin faptul c se poate ntinde dincolo de limitele raiuni i determin pe om s se pronune asupra unor lucru pe care nu le cunoate.

Karl Popper: Rolul erorii n cunoatere Popper considera c ntrebarea curentelor epistemologica clasice - Care este sursa ultim a cunoaterii: intelectul sau simurile?- este una ptruns de un spirit autoritar. El contest legitimitatea acestei ntrebri, afirmnd c n realitate, nu exist surse ideale ale cunoateri, care s nu conduc la eroare. Filosoful britanic propune nlocuirea ntrebrii clasice cu urmtoarea: Cum putem spera s detectm i elimina eroarea? Popper consider c omul de tiin trebuie s fie deopotriv preocupat de eroare, nu numai de adevr, ba chiar s acorde erorii un statut privilegiat, ntruct este singura creia ise poate atribui certitudine. Adevrul nu este dect provizoriu, de el nu putem fi niciodat siguri, dar o eroare, odat identificat, devine sigur de necontestat.

Astfel, Popper propune criterii nu pentru a identifica adevrul, ci criterii pentru identificarea i eliminarea erorii. Testul de falsifiere este un asemenea criteriu i const n ncercarea de a demonstra, prin experimente, c o teorie este fals. Succesul falsifierii echivaleaz cu identificarea i eliminarea unei erori, determinnd, astfel, netezirea drumului cunoateri.