PARTICULARITATILE STUDIERII

MICROCOSMOSULUI
De-alungul sutelor de ani, omenirea a cunoscut un progress( din punct de
vedere tehnologic si intellectual) uimitor de rapid ajungand pana in punctual
de a fi capabili sa trimitem oameni si tehnologie in spatiu pentru o mai buna
analiza si intelegere a Universului, a naturii, a legilor care guverneaza
lumea si in ultima instanta o mai buna intelegere a noastra. Un prim pas pe
Luna…”un pas mic pentru om dar unul mare pentru omenire”. Totusi ne-am
gandit noi oare cati alti pasi au fost necesari pentru a ajunge la aceasta
treapta suprema in evolutia noastra? Daca ar trebui sa numaram urmele de
pasi lasate de omenire de-alungul vastei sale istorii am ajunge la un numar
inimaginabil de mare…o adevarata calatorie in cautarea cunoasterii, a
intelegerii lumii. Dar unde a inceput totul? Care a fost punctual de plecare
al uimitoarei calatorii facute de om de-alungul timpului? Ei bine, tot acest
haos contemporan, toata aceasta varietate de discipline si cunostinte isi
are originea intr-o singura materie de baza si anume filosofia. In antichitate
toate disciplinele ce vizau cunoasterea( in diferite domenii) se aflau sub
acest “acoperis” al filosofiei.

Putem sa ne imaginam, spre exemplu evolutia unui copac in timp. Totul

incepe cu o samanta bine sadita in pamant care pe parcurs incepe sa
dezvolte radacini puternice pentru o mai buna stabilitate si echilibru al
viitorului copac. Din samanta initiala creste tulpina falnica si puternica cu
inclinatia catre cer(aspiratia spre infinit) din care se va naste mai apoi o
frumoasa corola alcatuita din sute de ramuri diferite dar in esenta cu
aceeasi obarsie. Acum te-ai putea intreba ce legatura ar putea avea
filosofia cu fizica, spre exemplu. Ei bine, fizica s-a nascut in Renastere ca o
ramura a filosofiei. Rolul filosofului care studia stiinta era de a indruma
oamenii, era un fel de preot al ratiunii. Totul s-a schimbat odata cu
realizarile lui Galileo Galilei care a descoperit puterea metodei
matematice in stiintele naturale. Este momentul rupturii fizicii de
filosofie…din trunchiul matern o ramura se desprinde urmand propria cale.
Asadar legatura dintre filosofie si fizica este asemeni unei legaturi dintre
mama si fiu in sensul in care fizica a luat nastere din filosofie.
 In fond “Filosofia nu e nimic altceva decat margelele unor descoperiri
atomice din Univers, pe care veacuri le trecem pe firul infinit al timpului. Si
daca n-am ajuns inca sa dezlegam enigma care ne inconjoara e din cauza
ca in omenire au fost multi invatati dar prea putini filosofi.”

Vasile Conta

Majoritatea studiilor, cunostintelor si interpretarilor sunt dedicate analizei

macrocosmosului, a ceea ce se afla in raza vizuala a omului ce poate fi
simtit si perceput de organele noastre de simt. Doctrina cosmosului
considera sapte cosmosuri: primul este Protocosmosul( Absolutul in raza
creatiei sau lumea), al doilea este Ayocosmosul( lumea guvernata de trei
legi, “Toate lumile” in raza creatiei), al treilea este Macrocosmosul( lumea
stelara sau Calea Lactee guvernata de sase legi in raza creatiei), al
patrulea este Deuterocosmosul ( sau Soarele, sistemul solar, lumea
guvernata de doisprezece legi), al cincilea eate Mesocosmosul( ‘Toate
planetele”, lumea guvernata de douazeci si patru de legi), al saselea este
Tritocosmosul( omul, guvernat de patruzeci si opt de legi) iar altimul,
Microcosmosul, guvernat de nouazeci si sase de legi este atomul.

Oamenii s-au focusat mai putin pe studierea microcosmosului, lucru

datorat in primul rand descoperirii destul de recente a conceptului si in al
doilea rand complexitatii domeniului si difilcultatii studierii sale. Cu toate
acestea conceptual de atom si particula elementara era oarecum conturat
inca din antichitate, domeniul microcosmosului starnind interesul inca de pe
atunci.

“Unii filosofi greci din antichitate sunt creditati de a fi primii care au introdus
conceptual de atom in teoria materiei. Cu siguranta, putem insa afirma ca
<<atomii>> anticilor nu sunt tot una cu atomii de azi. Intr-adevar, nu este
un lucru simplu de a realize exact ce anume intelegeau cu adevarat filosofii
greci prin acest termen, dar problema central de care erau interesati era
problema daca material este sau nu infinit divizibila. Daca material nu este
divizibila, atunci trebuie sa descoperim, la o scara suficient de mica,
constituentii elementari ai materiei sau <<atomii>>. Luam o portiune de
materie si o dividem in bucati din ce in ce mai mici. In cele din urma
aceasta descompunere ajunge la un sfarsit: gasim ceva care nu mai poate
fi descompuns in continuare, acesta este atomul( intr-adevar cuvantul
inseamna indivizibil)

Atomistii greci credeau ca intreaga materie este constituita din <<atomi>>

si probabil ei au sesizat ca extrema diversitate a aspectelor materiei sunt
explicabile intr-un fel prin configuratiile ( si miscarile?) diferite ale
<<atomilor>>. Astazi noi avem o parere asemanatoare dar cu siguranta ca
este o enorma diferenta intre teoriile noastre cantitative si speculatiile
confuze ale anticilor. <<Atomii>> filosofilor greci nu corespund atomilor din
zilele noastre deoarece atomii nostri nu sunt indivizibili: ei sunt alcatuiti din
protoni, neutroni si electroni. Mai degraba protonii, neutronii, electronii si o
multime de alte particule elementare joaca rolul <<atomilor>> din
antichitate. Ce se intelege printr-o particula elementara? Definitia precisa a
acestui termen este oarecm controversata in momentul de fata, dar pentru
necesitatile noastre putem da un raspuns simplu si practic la intrebarea: o
particular poate fi considerate elementara daca nu poate fi descrisa ca un
sistem compus din alte entitati elementare? O particular elementara nu are
<<parti>>, nu este <<construita>> din ceva mai simplu. Tentativele noastre
mentale de descompunere au ajuns la un sfarsit. Cu aceasta definitie,
protonul, neutronul si electronul sunt toate elementare, pe cand atomul de
hidrogen sau nucleul de uraniu, nu sunt.(…) Daca luam o bucata de cupru
si o dividem in bucati din ce in ce mai mici nu vom gasi niciodata altcva
decat mici bucati de cupru. Ce inseamna asta? Inseamna ca legile fizice
care guverneaza comportarea unei mici bucati de cupru sunt aceleasi care
guverneaza comportarea si marilor bucati de cupru. Sistemul fizic poate fi
redus la nesfarsit. Trebuie sa se admita ca teoria noastra nu are neaparat
acest aspect dar ca el ar fi o caracteristica foarte naturala a unei teorii care
descrie material ca fiind infinit divizibila. Remarcam ca in multe privinte
teoriile clasice ale fizicii au aceasta proprietate. Legile fizicii care sunt
folosite pentru a descrie o masina cantarind o tona nu se deosebesc
calitativ de legile folosite pentru descrierea unui ceas de mana. Sistemele
fizice macroscopic sunt cuprinse intr-un interval considerabil. Aceasta
<<mentinere a formei legilor fizicii>> care ar putea aparea ca naturala daca
materia ar fi infinit divizibila, este cu siguranta neplauzibila daca materia
este alcatuita din particule elementare. Un atom de cupru nu se aseamana
in niciun fel cu o bucata macroscopica de cupru, el este ceva cu totul
diferit. Nu avem aprioric absolut niciun motiv de a ne inchipui ca legile fizicii
care descriu suficient de precis sistemele macroscopice ar putea fi
adecvate si pentru a descrie structura atomilor si a partculelor elementare”

In acest sens, domeniul fizicii microcosmosului exista in mintea umana

inca de timpuriu iar intrebarile legate de aceasta lume “nevazuta” si legile
care o guverneaza au ramas intiparite in memoria omenirii pe parcursul
istoriei sale iar odata cu dezvoltarea tehnologica si cu aparitia marilor
descoperiri atat in fizica si astronomie cat si in alte ramuri ale cunoasterii,
viziunea globala asupra acestui domeniu s-a schimbat, s-a imbunatatit,
informatiile legate de legile care guverneaza acest cosmos s-au inmultit
putand vorbi de o adevarata stiinta cu obiect de studiu si strategii de
analiza. Este de la sine inteles ca orice obiect macroscopic, fie el o bucata
de lemn sau o bucata de fier, prin fragmentare si reducere la nivel atomic si
subatomic vom descoperi tot lemn sau fier, mai exact se va observa
compozitia chimica a celor doua materiale, elementele chimice din care
sunt alcatuite, relatiile dintre ele si modul in care toate aceste elemente
converg pentru a forma produsul finit si anume fierul sau lemnul
macroscopic care se deosebeste de omologul sau din microcosmos. In
fond, cele doua au aceeasi esenta intrucat lemnul si fierul macroscopic
sunt rezultatul reactiilor de la nivel microscopic.

In continuare vom vorbi despre o lege fundamentala a

microcosmosului si anume principiul incertitudinii:” In fizica clasica
presupunem ca oricare variabila dinamica a unui system poate fi
specificata si masurata cu o precizie oricat de buna. Aceasta nu inseamna
ca in realitate o putem face in practica, mai curand inseamna ca noi nu
admitem ca exista in <<principiu>>vreo limita asupra preciziei. Multimea
variabilelor dinamice din fizica clasica includea asemenea variabile cum ar
fi coordonatele de pozitie, componenetele impulsului, ale momentului
cineticetc. Pentru un system de particule sau pentru o singura particular, ca
si pentru variabile cum a r fi componentele vectorilor intensitatilor campului
electric si magnetic intr-un punct dat al spatiului, la un moment dat de timp.
O analiza atenta a comportarii reale a sistemelor microscopic arata insa ca
exista o limita fundamental a preciziei cu care variabilele de acest tip pot fi
specificate si masurate. Analiza deosebit de profunda si frumoasa cu
ajutorul careia s-a stabilit aceasta limita a fost efectuata de W.Heisenberg
in 1927. Ne referim la existent unei asemenea limite cand vorbim de
principiul incertitudinii. O expresie cantitativa concreta a acestui principiu in
orice caz particular este cunoscuta ca o relatie de incertitudene.(…)
Principiul de incertitudene este deseori explicat dupa cum urmeaza.
Variabilele dinamice precum pozitia, impulsul momentul kinetic etc trebuie
definite operational adica prin procedurile experimentale prin care ele sunt
masurate. Daca noi analizam acum procedurile concrete de masurare in
fizica microscopic rezulta ca o masuratoare va perturba intotdeauna
sistemul. Exista o anumita interactive inevitabila intre system si aparatele
de masura. Daca incercam sa masuram foarte précis pozitia unei particule,
o vom perturba intr-un asemenea mod incat dupa masuratoare impulsul
sau este mult modificat. Daca incercam sa masuram simultan atat pozitia
cat si impulsul particulei atunci aceste doua masuratori inevitabil vor
interfera intre ele astfel incat precizia rezultatului va fi conforma principiului
incertitudinii. (…) Trebuie bine inteles ca nici o analiza a procesului de
masurare facuta in termini pur clasici nu poate conduce vreodata la o
relatie de incertitudine. Relatiile de incertitudine reflecta noile cunostinte
experimentale despre natura. Particulele care apar in natura nu se
comporta nici ca particulelepunctiforme clasice si nici ca bilele de billiard( in
mecanica cuantica bilele de billiard au ajuns sa joace rolul particulei
clasice), ele se comporta cu totu diferit si din aceasta cauza anumite tipuri
de masuratori nu pot fi facute si nici macar imaginate.”