Você está na página 1de 17

APA ÎN RELIGIE

Realizatori :
Elevele Debici Denisa și Pintea Melinda
Prof. îndrumător : Ignat Cornelia Liliana
APA ÎN VECHIUL TESTAMENT
În concepţia multor popoare, dar şi în Biblie , se susţine
că omul a fost făurit din lut, adică din apă şi pământ,
elemente ce formează lumea însăşi.
Întâlnim apa chiar de la început în cartea Facerii Lumii, unde ea
„reprezintă creaţia însăşi”.
Ploaia este un semn al îndurării şi bunătăţii lui Dumnezeu.
APA ÎN NOUL TESTAMENT
În Noul Testament, Mântuitorul a sfinţit firea apelor
prin botezul Său la Iordan,
În fiecare an, de Bobotează, în râul în care s-a botezat Iisus
Hristos, după aruncarea crucilor în apă, are loc un miracol. De
2000 de ani, în această zi, râul Iordan îşi întoarce cursul.
Iisus transformă apa în vin la nunta din Cana Galileii, cu
scopul de a-i ajuta pe cei doi tineri în nunta lor .
La botez se face afundarea în apă pentru spălarea în întregime a
trupului, ca semn al curăţirii spirituale prin spălarea păcatelor în
apa sfinţită din cristelniţă.
Apa se mai
întrebuinţează,
sfinţită, amestecată cu
apă de trandafiri la
spălarea Sfintei Mese,
în cadrul slujbei de
sfinţire a bisericii.
În biserică, aghiasma
mică se sfinţeşte la
începutul fiecărei luni
calendaristice, iar pe la
casele credincioşilor,
oricând este nevoie.
Aghiasma mică se
sfinţeşte
şi în ziua de prăznuire a
Izvorului Tămăduirii.
Cu aghiasma se stropesc:
casa şi lucrurile din ea,
curtea şi grădina, maşinile,
vitele, ogoarele, viile şi
livezile, pentru a le feri
Dumnezeu de rele.
Aghiasma mare este apa sfinţită în ziua de Bobotează. Această
aghiasmă se poate bea doar în perioada dintre Bobotează şi
Odovania Praznicului Bobotezei. În alte zile se poate lua doar după
spovedanie şi cu binecuvântarea preotului duhovnic. Aghiasma
mare are putere de a vindeca bolile celor care o iau cu credinţă,
tămăduieşte răni, apără de rele, de necazuri şi de primejdii.
 În lumea satului românesc exista multe povestiri despre
oameni suferinzi care s-au rugat la Maica Domnului până
ce, dintr-o icoană, ea a vărsat o lacrimă, aceasta fiind cea
mai de preţ agheasmă, cu puteri tămăduitoare nemăsurate.
Aceasta este “reţeta” tuturor miracolelor în tratamentul cu
agheasmă: apă, credinţă şi dragoste nesfârşită de
Dumnezeu.
 Agheazma este leacul tamaduitor nu numai pentru boli ,
dar mai ales pentru suflet
 contra frigurilor (in judeţul Gorj) - li se dă
copiilor sa bea agheasmă. Aceeaşi
prescripţie este valabilă şi pentru guturai şi
gripă.
- contra bolilor de ochi şi a oboselii ochilor
- suferindul se spală pe faţă cu agheasma
 paralizia (poceala) se tratează tot prin
stropire sau ungere cu agheasmă, de doua
ori pe zi - la răsăritul şi la asfinţitul
soarelui. Pentru ca tratamentul “să prindă”,
trebuie făcut şapte sau nouă săptămâni la
rând, iar bolnavul trebuie să postească şi să
se roage.
- cu apă sfinţită picurată pe creştetul
capului, este prevenită şi se trateaza
insolaţia (leac utilizat de cei care aveau
mult de lucru la câmp), precum şi durerile
de cap.
Postul din Săptămâna Mare, după Duminica Floriilor, se mai
numeşte post negru şi se consumă doar apă şi fructe uscate
după asfinţitul Soarelui.
BIBLIOGRAFIE:

* http://g1b2i3.wordpress.com/2008/01/31/povesti-despre-ghiocei/

http://www.crestinortodox.ro/botez/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_ortodox%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_D%C3%A2mbovi%C8%9Ba

Você também pode gostar