GEOGRAFIA CA ȘTIINȚĂ

Realizat: Guțul Olesea

Facultatea :Geografie
Specialitatea:Geografie și tehnologii
educaționale
Masterat-anul II
Coordonator: Puțuntica Anatolie
 Geografia ca știință

 Geografia s-a desprins din filozofia naturii, în sec. II

î.Hr., ca hartă și geografie matematică
 Ea este astăzi principala știință menită să ajute la
înțelegerea structurii și funcționării spațiului terestru
 Geografia contemporană are ca obiect de studiu mediul
dezvoltat la suprafața Terrei, analizat interdisciplinar
și din perspectiva interacțiunilor cu societatea umană

 La fel ca toate celelalte științe și geografia s-a născut

dintr-o necesitate, nevoia de a ne localiza în
spațiu.
 Cum a apărut geografia?

 Preistorie – observații empirice asupra unor

regularități ale lumii fizice
 Structuri megalitice – Stonehenge (Salisbury)
 Cum a apărut geografia?

 Nuclee de civilizație antică

 Chinez – constatări
 Mesopotamian - constatări
Chinezii presupuneau o ordine cosmică fundamentată
bazată pe echilibrarea forțelor extreme, opuse (yin -
yang) și armonia celor 5 elemente primordiale (apă,
lemn, metal, foc și pământ)
Cum și de ce se obținea armonia universală, nu era
însă analizat
 Cum a apărut geografia?

 Civilizația greacă – prima face saltul dincolo de

constatare, spre o explicare rațională a faptelor
naturale, care să nu implice voința arbitrară a zeilor
 Știința reprezintă aportul civilizației occidentale la
cultura omenirii, aflându-și rădăcinile în sistemul
filozofic al Antichității grecești
 Într-o cultură desacralizată,
geografia și-a făcut loc treptat

 Geografia – ansamblul cunoștințelor despre lume

 Oicumena – lumea cunoscută la greci, ”pământ
locuit”
 Geografie matematică/astronomică – calcularea
formei și dimensiunilor corpului planetar
 Geografia capătă un nume propriu, obiect de
studiu și o metodă cantitativă

 Opera ”Comentarii geografice” a matematicianului și

fizicianului grec Eratostene (cca 276-194 î. Hr.)
Antichitatea greacă – 2 direcții geografice

Direcția
Geografia
regională,
matematică
chorografică

Geometrie,
Observații
fizică și
și explorări
astronomie

Eratostene Polibiu
Ptolemeu Strabon
Perioada târzie a Evului Mediu, Sec. XV-XVI și cea de
tranziție (sec. XVII)

 Perioada Marilor Descoperiri Geografice

 Formarea imperiilor coloniale
 Renașterea științifică
Reprezentările cartografice devin din ce în ce mai
exacte
 Hărțile lui Mercator -
1594
Atlasul lui
Sebastian
Munster
Globul lui Martin Behaim
 ”Geographia generalis” Bernard Varenius - 1650

 Cea mai importantă operă a

Evului Mediu
 Prima lucrare cu caracter
științific, având o parte de
geografie generală (teoretică) și o
parte regională
 Varenius a folosit observația
directă și a aplicat metoda
măsurătorilor pentru a susține
idei geografice noi, precum
continuitatea învelișului geografic
sau existența unui nivel comun
pentru toate oceanele
 Lucrarea sa a reprezentat un
standard în cercetarea geografică
timp de cca 100 de ani
Sec. XVIII – XIX – bazele Geografiei moderne

Alexander von Humboldt

Karl Ritter
 Etapa contemporană

 odată cu primul Congres Internațional de Geografie,

ținut la Antwerpen (Belgia), în 1871 (tradiție
continuată din patru în patru ani, până în prezent),
putem spune că începe o nouă epocă în dezvoltarea
geografiei ca știință în epoca modernă
 Etapa contemporană

 Dezvoltarea geografiei urmează tendințele vechi

 Introducând însă tot mai multă precizie în
cercetare
 O mai mare diversificare metodologică
 Și o apropiere concretă de practica social-
economică
 Metodologia

 Pentru a se ajunge la o teorie geografică coerentă și

solidă, trebuie acumulat un material faptic cât mai
bogat asupra unui obiect de studiu
 Acest material faptic se adună prin intermediul unei
metodologii specifice
 Metodologia

 Metodologia unei științe – ansamblul metodelor,

principiilor, procedeelor și mijloacelor concrete,
materiale, prin care cercetătorul se apropie de o
anumită sferă a realității
 Definirea științei și a geografiei ca știință

 Știința – etimologic din latină – a scrie, a cunoaște

 Un mod de cunoaștere a realității senzoriale
 Știința se referă la o cunoaștere de tip uman,
relativă, trunchiată
 Știința – formă a cunoașterii umane

 Alte forme ale cunoașterii umane: arta, religia,

filozofia
 Imaginația, ca expresie a subiectivității individului,
este încorsetată în știință de reguli stricte
 Orice știință are la bază axiome.

 AXIÓMĂ, axiome, s. f. 1. Adevăr fundamental admis

fără demonstrație, fiind evident prin el însuși.
 Axiomele în geografie

1. Axioma planetară
Toate realitățile geografice sunt subordonate planetei
Pământ
Nu putem vorbi de geografia altei planete
 Locul geografiei umane
în cadrul sistemului global al ştiinţelor

 Cu ocazia primei lecţii ţinute la Universitatea din

Bucureşti, în anul 1900, Simion Mehedinți
caracteriza geografia ca „ştiinţă a Pământului
considerat în relaţia reciprocă a maselor celor
patru învelişuri, atât din punctul de vedere
static (al distribuţiei în spaţiu) cât şi din punctul
de vedere dinamic (al transformării în timp)”
 Accepțiunea prezentă a obiectului de studiu al
Geografiei

 Subiectul de studiu al geografiei este sistemul teritorial

conceput ca „ansamblu funcţional, constituit din
elemente şi relaţii, care au ca finalitate atingerea unor
ţeluri comune” (Ianoş, 2000, p. 21). Teritoriul este privit
din perspectivă geografică atât ca „suport necesar
existenţei umane”, caz în care este vorba despre funcţiile
sale complexe, cât şi „ca un cadru teoretic, în care se
desfăşoară procese biofizice şi antropice deosebite”
născut din interpretarea diferenţierilor teritoriale prin
prisma calităţii locuirii (Ianoş, 2000, p. 21).
 Care este obiectul GEOGRAFIEI UMANE?

 S-a încercat în mai multe rânduri o definire a geografiei

umane, dar, în mod sintetic, putem spune că geografia
umană reprezintă al doilea mare grup de discipline al
ştiinţelor geografice, care se ocupă cu analiza
particularităţilor spaţiale ale componentei umane din
sistemul om-natură, luând în consideraţie totalitatea
activităţilor umane precum şi modul în care acestea se
reflectă în peisajul umanizat.
 Într-o primă fază, s-a vorbit foarte mult despre
ecodezvoltare, considerată o dezvoltare care pe termen
mediu şi lung să ţină cont de caracterul limitat al
resurselor exploatate.
 Mai târziu, în deceniul IX începe să se utilizeze din ce în
ce mai frecvent conceptul dezvoltare durabilă, „o
dezvoltare care satisface nevoile prezentului fără a
compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi
satisface propriile lor nevoi” (Raportul Comisiei Mondiale
pentru Mediu şi Dezvoltare, 1987).
 Din punctul de vedere al multor specialişti, drumul pe
care geografia păşeşte în prezent o conduce spre o formă
de exprimare mult mai complexă şi care se materializează
din ce în ce mai vizibil în aşa numita Geografie globală
 Problematica de bază a acesteia constă în interesul
crescând faţă de procesele de globalizare şi fragmentare în
plan spaţial şi temporal, faţă de corelaţia indestructibilă,
de caracterul integrator atât pe verticală cât şi pe
orizontală al componentelor naturale şi antropice (Ianoş,
2000).
 ”Prima pagină de geografie a fost harta”
(S. Mehedinți)

 În lumea contemporană, Geografia nu mai

înseamn hartă, harta rămâne doar un instrument
de analiz și expresie a cunoașterii tot mai
profunde a unui spațiu terestru.
 Spațiul terestru are o structură bazat pe principii
sistemice, în care toate elementele sale comunică și
se relaționează în atingerea unui obiectiv comun:
meninerea coeziunii și a unității spațiale a sistemului
terestru.
 Geografia, prin natura obiectului ei de studiu, este o
știință spațială, ca mod de abordare este o știință
sistemică, urmărind elementele și relaiițle dintre ele
pe principiul interacțiunii universale, iar prin
conținutul natural și cultural al spațiului terestru -
este o știință duală.
Ramurile Geografiei Umane și relațiile acestora cu alte
domenii științifice
Interferența geografiei
populației cu alte ramuri Sociologia
ale științei ce studiază
populația
Istoria Politologia
Geografia

Are cele mai vechi

preocupări legate de
populaţie
Geografia
Economia Demografia
Singura ştiinţă care populației
poate efectua atât studii
complete şi complexe
asupra populaţiei, cât şi
studii privind unele
aspecte particulare ce
Medicina Etnografia
caracterizează populaţia

Biologia
 -Geografia alimentaţiei

 este destinată studierii regimurilor alimentare ale diverselor

societăţi;
 cercetările sale iniţiale, de factură deterministă (mediile
fizico-geografice ar avea o influenţă covîrşitoare asupra
distribuţiei regimurilor alimentare) au fost nuanţate ulterior,
fiind luate în considerare cercetările geografiei istorice
(difuzia spaţială a unor specii de plante ş ianimale), cele ale
geografiei schimburilor comerciale, ale geografiei politice,
ale geografiei economice, etc. Geografia gastronomică este
o tendinţă de cercetare din ce în ce mai afirmată în prezent.
 -Geografia medicală

 este din ce în ce mai constrînsă să abandoneze calea clasică

a complexelor patogene (combinaţii locale de factori
antropici şi naturali care favorizează epidemiile sau
endemiile), concentrîndu-se asupra diferenţierilor spaţiale a
stării de sănătate a indivizilor (distribuţia spaţială a
mortalităţii şi morbidităţii în funcţie de diferite variaţii
locale ale factorilor generali) și mai ales asupra distribuţiei
spaţiale a structurilor de ocrotire a sănătăţii.
 Orientările cele mai moderne încearcă să modelizeze difuzia
spaţială a epidemiilor, diferenţierile spaţiale ale riscurilor
medicale şi deasemenea localizarea optimală a unităţilor de
asistenţă sanitară.
 -Geografia sportului

 studiază organizările spaţiale (centre, fluxuri, urmări

economice, sociale, politice şi culturale) prilejuite de
manifestările periodice la nivel mondial, continental
sau naţional (olimpiade, campionate), dar şi
organizările sportive la scară locală (localizarea
serviciilor sportive de proximitate, optimizarea
traseelor sportive urbane precum cele de ciclism sau de
jogging, etc.).
 -Necrogeografia

 are drept obiect de studiu necropolele (diferitele tipuri de

cimitire), fiind interesată de elemente morfometrice şi
morfografice (poziţie, mărime, formă, număr, sit, situare,
organizare internă) dar şi de informaţii care pot oderi sprijin
altor discipline geografice (analiza datelor de pe pietrele de
mormînt, materialele de construcţie ale stelelor şi
monumentelor funerare, etc.).
 Teren propice demersurilor umaniste/comportamentale,
necropola poate ajuta cercetările geografiei istorice, ale
geografiei habitatului, ale geografiei culturale.
 -Geografia religiilor

 studiază implicaţiile fenomenului religios asupra

organizării spaţiului (trame urbane, centre de pelerinaj,
fluxuri, organizări economice), precum şi difuzia
spaţială a diferitelor religii, cu întreg cortegiul de
transformări pe care acestea le-au indus (le induc) în
noile spaţii « cucerite ».
 -Cronogeografia (sau geografia spaţio-temporală)

 este domeniul preferenţial al cercetărilor comportamentale,

deşi modelizarea comportamentelor spaţiale în cadrul
continuum-ului spaţiu-timp este efectuată cu ajutorul
tehnicilor neopozitiviste.
 Interesul principal al cercetărilor se referă la construirea
spaţiului prin intermediul comportamentelor individuale
sau colective, în special la scară locală. Foarte legată de
această geografie este geografia bunăstării (welfare
geography sau géographie du bien-être), precum şi
cercetările moderne relative la dezvoltarea durabilă.
 -Geografia riscurilor

 este o ramură a geografiei socio-culturale deoarece

analiza riscurilor nu priveşte doar fenomenele în sine
(riscuri naturale, tehnologice, etc.), ci şi (mai ales)
reprezentările pe care şi le fac oamenii despre aceste
riscuri, precum şi practicile spaţiale care rezultă din
aceste reprezentări.
VĂ MULȚUMESC DE
ATENȚIE!!!