STRATEGII DE LUCRU

PENTRU COPII
CU PROBLEME
COMPORTAMENTALE ŞI
HIPERACTIVITATE
 COMPORTAMENTUL
este activitatea observabilă
ce apare în interacţiunea cu
mediul.
Organismul reacţionează la
stimuli organizând
un răspuns în funcţie de un
scop urmărit.
 CONDUITA
integrează factorii biologici şi
sociali. Ea este determinată
de reacţiile psihofiziologice la
unii stimuli, dar şi de factorii
socio-culturali.
 Coduitele sunt reacţii
complexe, integrate,
oragnizate ierarhic, în funcţie
de caracteristicile
ansamblului de stimuli.
 Ce este ADHD-ul ?
Deficit de Atenţie / Tulburare Hiperkinetică

Este una dintre cele mai frecvente afecţiuni

comportamentale întâlnite la copii şi
adolescenţi.

Studiile arată că un procent de 5% din

copiii de vârstă şcolară prezintă simptome
de ADHD (1-2 din copiii dintr-o clasă de
30).
Ce este ADHD-ul ?

afecţiune de tip neurobiologic

prin care este afectată capacitatea
individului de a opera
în limite medii în:
 Inhibarea comportamentului agresiv
(autocontrolul impulsivităţii)

Controlul nivelului activităţii

(hiperactivitatea)

Concentrarea asupra sarcinilor de

lucru (lipsa atenţiei)
DSM împarte în trei subtipuri
această tulburare:
tipul predominant neatent

tipul predominant hiperactiv/impulsiv

tipul combinat
 Tipul neatent

nu acordă atenţia cuvenită detaliilor

are dificultăţi în menţinerea atenţiei

mai mult timp

pare că nu ascultă când i se vorbeşte

direct
 Tipul neatent

este incapabil să-şi termine treburile

(activităţi şcolare, teme pentru acasă,
treburi casnice)
are dificultăţi de organizare
evită să se angajeze în sarcini care
necesită un efort mental susţinut (cum
ar fi efectuarea temelor în clasă sau
acasă)
 Tipul neatent
pierde lucruri necesare ( de exemplu,
creioane, caiete, foi cu exerciţii, teme)

este uşor de distras

este uituc
 Tipul neatent

Pentru diagnosticul de ADHD copilul

trebuie nu doar să manifeste şase din
cele nouă simptome, ci şi să
îndeplinească patru condiţii
suplimentare:
 Simptomele trebuie:

să fi persistat cel puţin şase luni

să cauzeze o incapacitate
semnificativă (în ceea ce priveşte
relaţiile, performanţa etc.)
să se manifeste în două sau mai
multe situaţii
să fie prezente înainte de vârsta de 7
ani
 Tipul neatent

Conform lui Barkley (1998) ADHD de

tip neatent se caracterizează printr-o
procesare “leneşă” a informaţiei
(procesare lentă) şi probleme în ceea
ce priveşte concentrarea atenţiei sau
atenţia selectivă.
 Tipul neatent

confruntaţi cu zgomotul şcolar,

aceşti copii nu reuşesc să distingă
esenţialul de neesenţial!
 Tipul neatent
Lipsa lor de atenţie pentru detalii
rezultă adesea din:
supraîncarcarea informaţionala
incapacitatea de limitare selectivă a
atenţiei
Acest deficit de procesare duce la
neglijenţe şi, implicit, la note mici.
 Tipul hiperactiv-impulsiv

Simptomele de hiperactivitate sunt:

agitaţie sau nelinişte

dificultăţi în a rămâne aşezat
motricitate excesiva
 Tipul hiperactiv-impulsiv

dificultăţi în a se angaja în activităţi

distractive în linişte
în continuă mişcare
logoree permanentă
 Tipul hiperactiv-impulsiv

Simptomele de impulsivitate sunt:

„trânteşte” răspunsurile, comentează
nerăbdător, are dificultăţi în a-şi
aştepta rândul
îi întrerupe sau îi deranjează pe alţii
 Tipul hiperactiv-impulsiv
Copii cu această formă de ADHD nu au
doar probleme sociale, ci şi şcolare, din
cauza impulsivităţii.
Ei au tendinţa de a-şi îndeplini sarcinile în
pripă şi, adesea, preferă să facă lucrurile
repede în loc să le facă bine.
De multe ori, abordează greşit exerciţiile
pentru că nu aşteaptă să primească toate
instrucţiunile.
Persoanele cu ADHD sunt
predispuse:

la repetenţie sau abandon şcolar: 32–

40%
să aibă o rată mai redusă de acces la
studiile universitare: 5–10%
să aibă numai câţiva prieteni / să aleagă
izolarea socială: 50–70%
să aibă rezultate slabe profesionale: 70–
80%
Persoanele cu ADHD sunt
predispuse:
să încalce regulile sociale
sa fumeze, consume alcool sau droguri
în exces
sa fie implicati in accidente rutiere
sa fie depresivi: 20–30% sau să aibă
diferite tulburari de personalitate: 18–
25%
Sursa: International Consensus Statement on ADHD Clinical Child
and Family Psychology Review, Vol. 5, No. 2, June 2002
 De când s-a acordat
importanţă problemei?
În anii ′30 şi ′40 “agitaţia şi neatenţia”,
comportamente asociate astăzi cu
ADHD, erau puse pe seama
disfuncţiei cerebrale minime cauzate
de un traumatism al lobului frontal,
însă această teorie a fost abandonată
deoarece nu existau dovezi ştiinţifice
care să o susţină.
 Percepţii greşite

Alimentaţia/dieta
Atitudinea parentală deficitară
Urmărirea excesivă emisiunilor TV
sau preocuparea excesivă faţă de
jocurile video
Hormonii
 Factori de risc

Factorii familiali:
lipsa de timp a părinţilor
(ne)atenţia cu care îşi tratează copii
lipsa unui confort material
mediu stresant
 Factori de risc

Factorii sociali includ relaţiile pe

care individul le dezvoltă la şcoală, la
locul de muncă sau în societate.
 Etiologie
Structurile cerebrale
Scanările cerebrale au arătat că, la copii cu
ADHD, activitatea din regiunile frontale ale
creierului este mai redusă, iar cea din
girusul cingulat mai intensă decât la copii
care nu suferă de această tulburare.
Sistemul frontal este responsabil cu funcţia
executivă, iar girusul cingulat e implicat în
concentrarea atenţiei şi procesul de
selectare a reacţiilor.
 Etiologie

Moştenirea genetică

Aproximativ 50% dintre copii cu ADHD

au un părinte care suferă la rândul
său de această tulburare.
 Etiologie
Neurotransmiţătorii
La copii cu ADHD, cercetările au identificat
niveluri scăzute de catecolamine
(dopamină, noradrenalină, adrenalină),
substanţe asociate cu atenţia şi activitatea
motoare. Medicamentele prescrise pentru
ADHD (de ex. dexedrină, ritalină) cresc
nivelul catecolaminelor din creier.
 Etiologie
Procesarea neurocognitivă
Procesele funcţionării executive presupun
flexibilitate şi capacitatea de schimbare a
obiectului atenţiei în caz de nevoie, precum
şi adaptarea strategiilor după necesităţi. Un
alt factor important în rezolvarea cu succes
a problemelor este capacitatea de
monitorizare, evaluare şi revizuire a
strategiilor. Pentru reţinerea informaţiilor în
timpul activităţilor de rezolvare a
problemelor se foloseşte memoria de lucru.
 Afecţiuni care pot apărea
în paralel cu ADHD
Dizabilităţile de învăţare includ:

dizabilităţi de citire
dizabilităţi de scriere
probleme la matematică
 Afecţiuni care pot apărea
în paralel cu ADHD
Tulburarea opoziţionismului
provocator (ODD - Oppositional
Defiant Disorder)
ODD se caracterizează printr-un
comportament nesupus, sfidător,
negativ şi ostil faţă de formele de
autoritate, care persistă timp de cel
puţin şase luni.
 Afecţiuni care pot apărea
în paralel cu ADHD
Tulburarea de conduită (CD -
Conduct Disorder)

CD se caracterizează printr-un
comportament persistent de violare a
normelor sociale şi a drepturilor
altora.
 Afecţiuni care pot apărea
în paralel cu ADHD

Tulburările afective şi anxioase

Indiferent de originea tulburărilor,

mulţi experţi consideră ca unele
consecinţe ale comportamentelor
cauzate de ADHD pot să producă prin
ele însele anxietate sau depresie şi
pot reduce stima de sine.
 Cauzalitatea abaterilor
comportamentale
Cauze interne-individuale:

particularităţile şi structura
neuropsihică;
particularităţi ale personalităţii în
formare;
particularităţi care s-au format sub
influenţa unor factori externi, mai ales
a celor familiali.
 Cauzalitatea abaterilor
comportamentale
Cauze externe-sociale:
cauze socio-culturale;
cauze economice;
cauze socio-afective;
cauze educaţionale, la nivelul
microgrupurilor în care trebuie să se
integreze treptat copilul, începând cu
familia.
 Cauzalitatea abaterilor
comportamentale

În etiologia acestor comportamente se

conturează un punct de vedere
intermediar: perspectiva cauzalităţii
multiple a factorilor.
 Tratamentul ADHD

Tratament educational

Tratament psihoterapeutic

Tratament psihofarmacologic
 Tratament educational

Tratamentul educational se axeaza

pe manifestarea prin arta, prin
productii grafice, pe descrieri,
povestioare individuale ale copiilor
care ajuta la intelegerea
comportamentului lor.
 Tratament psihoterapeutic

Tratamentul psihoterapeutic
presupune consilierea psihologica
efectuata de specialisti
Tratament psihofarmacologic

Cuprinde medicamente care

contribuie la cresterea nivelului
dopaminei.
Adminstrarea e recomandata pentru o
perioada de minim doi ani.
Exercitii individuale
I. Antrenamentul autoinstructiv

Se utilizeaza in special cu copii

hiperactivi si impulsivi.
Copilul invata tehnici de control al
comportamentului: cand se confrunta
cu o problema, copilul este invatat sa
urmeze anumiti pasi prestabiliti care
sa-i permita sa faca fata problemei
intr-un mod controlat.
Antrenamentul autoinstructiv:
1. Terapeutul ii explica copilului rezolvarea
sarcinii, servind drept model; vorbeste
tare in timp ce este observat de copil.
2. Copilul rezolva sarcina, dandu-si
instructiuni cu voce tare, cu dirijare
externa.
3. Copilul rezolva sarcina cu autoinstruire
cu voce tare.
4. Copilul rezolva sarcina cu autoinstruire in
gand.
 Antrenamentul autoinstructiv:

Vorbirea interiorizata ajuta copilul:

sa recunoasca existenta problemei
sa identifice datele ei
sa initieze o strategie ce duce la o
solutionare a problemei
sa ia in considerare toate optiunile
sa actioneze spre rezolvarea
problemei
 II.Metoda Scribble

Ajuta copii sa se autoexprime

Copilul trebuie sa-si imagineze ca in
fata lui este o coala mare de hartie. Isi
imagineaza ca tine cate un creion in
fiecare mana si ca deseneaza pe
aceasta foaie imaginara, astfel incat
fiecare colt si fiecare parte a acestei
foi sa fie atinsa.
Apoi i se cere copilului sa deseneze
pe o coala reala, uneori cu ochii
inchisi, alteori cu ochii deschisi.
Se examineaza desenul din toate
partile, cu scopul cautarii unei forme
care sa alcatuiasca o imagine.
Copilul identifica imagini si spune
povestiri in legatura cu desenul.
 III.Metoda squiggle

este un termen ce desemneaza

trasarea unor linii la intamplare pe o
foaie de hartie si provocarea copilului
sa continuie desenul.
copilul poate apoi sa spuna o poveste
despre desen, sa vorbeasca cu
desenul.
 Metoda squiggle

D.W. Winnicott descrie urmatoarea

metoda:
Terapeutul se aseaza la masa cu
copilul (au doua creioane si o foaie de
hartie).
Terapeutul inchide ochii si incepe un
desen (fara forma).
 Metoda squiggle

Ii cere copilului sa transforme acest

inceput in ceva.
Aceasta procedura poate continua.
Ei vorbesc unul cu celalat despre
desen si despre orice alt material care
apare.
 IV. Desenul cu degetele

Cel ce deseneaza nu traieste

sentimentul esecului si nu are nevoie
de prea mult talent.
Poate spune o povestire despre
desenul realizat sau poate vorbi
despre ceea ce-i aminteste desenul
respectiv.
Exercitii pentru grup
 I.Desenul cu piciorul

Copiilor li se spune sa-si scoata

pantofii si sosetele si sunt intrebati
cum se simt acum picioarele lor
libere.
Li se cere apoi sa spuna ce-si
imagineaza ca pot desena cu
picioarele lor libere.
 Desenul cu piciorul

Apoi se pun pe parchet coli de hartie

si vase mici cu vopsea.
Li se cere copiilor sa picteze cu
picioarele.
La sfarsitul sedintei grupul se aduna
in cerc si discuta despre experienta
traita.
 II.Desenul grupului

Materiale necesare: cola de hartie A1

si creioane colorate
Instructiuni: Aveti aici o cola de hartie
si culori. Va trebui sa desenati toti pe
aceasta coala. Fiecare poate desena
ce isi doreste. Singura regula este sa
desenati pe rand. Vom trage la sorti
ordinea in care veti desena.
 Desenul grupului

In timp ce un coleg deseneaza, ceilalti

trebuie sa stea in jurul foii si sa
priveasca, incercand sa ghicesca ce
deseneaza colegul.
Copii sunt rugati sa-si descrie - pe
rand - desenele.
La sfarsit trebuie sa dea o denumire
desenului in ansamblu.
 III. Rotatia desenelor
Materiale necesare: coli A4, culori
Copiii, organizati in grupe de 3 – 4,
stau pe scaune in jurul unei mese
mari
Fiecare poate sa deseneze ce
doreste pe foaia lui. Atunci cand spun
“Stop! Schimba”, schimbati desenele
intre voi, in sensul acelor de
ceasornic.
 Rotatia desenelor

Scopul acestui exercitiu este:

de a creste capacitatea de a coopera
cu altii in cadrul unor activitati de grup
de a-si astepta randul intr-o activitate
cresterea tolerantei copiilor in situatii
frustrante
implicit cresterea autocontrolului
IV Exercitiu de autocunoastere
Copii primesc o foaie A4
O impart in doua jumatati
In partea stanga a foii trebuie sa
desenati un personaj de desene
animate care va enerveaza foarte
tare.
In partea dreapta, notati trei motive
pentru care nu va place personajul
respectiv.
IV Exercitiu de autocunoastere

Se repeta exercitiul, de data asta se

desenaza personajul favorit.
 V.“La cumparaturi”

Fiecare copil trebuie sa desenze un

magazin, cu diverse produse expuse.
Dupa ce termina de desenat, merg si
cumpara din magazinele colegilor (joc
de rol).
 VI. Pantomima

1. Exercitiul “ca si cum”:

mergi ca un om grabit!
mergi ca un copil care a intarziat la
scoala!
mergi ca un cowboy!
mergi ca un pitic!
mergi ca un copil cuminte!
 VI. Pantomima

2. Pantomima la comanda:
Un copil este lider si le spune celorlati
ce sa imite.
Scopul exercitiului:
dezvoltarea capacitatii de a urma
instructiuni
dezvoltarea capacitatii de a-si astepta
randul la activitatile de grup.
SUGESTII:
 Concentraţi-vă asupra
aspectelor pozitive!

Concentrati-vă asupra lucrurilor pe

care le face bine copilul şi nu doar
asupra greşelilor lui. Astfel veţi ajuta
copilul să-şi construiască respectul de
sine şi îi veţi oferi motivaţia necesară
pentru o bună dezvoltare şi un
comportament adecvat.
Concentraţi-vă asupra aspectelor
pozitive!

Copiii cu ADHD pot fi criticaţi mai

frecvent decât ceilalţi colegi ai lor şi
abordează o atitudine extrem
defensivă, alimentându-le
sentimentele de jignire şi supărare.
Dificultăţile de comunicare

Acordarea elevului a unui timp

suplimentar pentru a răspunde la
întrebări, cum ar fi întreruperi pentru a
scrie pe tablă.
Vorbirea fără grabă şi furnizarea
informaţiilor în volume mici sunt utile
oricând, dar mai ales în clasă.
Dificultăţile de comunicare

Dublarea instrucţiunilor şi predării

verbale cu materiale scrise sau prin
scrierea pe tablă.
Utilizarea unei comunicari adecvata
situatiilor: asertiva, agresiva sau
pasiva.
 Metode de diminuare a
comportamentului hiperactiv şi
opoziţional de către învăţător
Sunt atent la lecţie şi lucrez împreună
cu ceilalţi
Termin sarcinile primite în clasă în
mod constant
Rămân tot timpul concentrat asupra
sarcinilor primite. Nu vorbesc şi nu
mă ridic de pe scaun in timpul
executării lor.
 Metode de diminuare a
comportamentului hiperactiv şi
opoziţional de către învăţător

Cooperez cu ceilalţi copii şi nu mă

cert cu ei.

Ţin cont de regulile şi cerinţele

învăţătoarei şi nu mă enervez.
TEHNICI DE MANAGEMENT
AL COMPORTAMENTULUI
1. Listarea comportamentelor
dezirabile/indezirabile ajută la
stabilirea unui cadru de referinţă
pentru definirea şi abordarea
acestor comportamente.
 Listarea comportamentelor
Comportamente dezirabile Evalu-
are 1-5
Se implică cooperant în activităţile
de grup
Îşi aşteaptă rândul

Utilizează un limbaj politicos

Îşi organizează materialele de

care are nevoie pentru sarcină pe
bancă
Vine cu tema făcută
 Listarea comportamentelor
Comportamente indezirabile Evaluare
1-5
Îi agasează pe ceilalţi
Discută despre altceva
Întrerupe conversaţia

Înjură
Face gesturi urâte
Rupe pagini din cărţi
Nu are materialele necesare pentru
realizarea sarcinii (creion, caiet,
radieră etc.)
Uită cărţi, caiete, instrumente acasă
2. Selectarea comportamentului
asupra căruia se va concentra
intervenţia

Nu se recomandă să abordăm mai

mult de un comportament o dată
pentru reuşita intervenţiei!

Monitorizarea comportamentului
 3.Modificarea efectivă a
comportamentului
Modelul ABC
A B C

A = antecedente (reguli, asteptari, contextul

fizic)
B = comportament (observabil, masurabil,
poate fi schimbat)
C = consecinte (ex. atentia celorlalti, lauda)
 Modelul ABC

Modificarea comportamentului apare:

I. schimband situatia care il favorizeaza

(antecedentele);
II.schimband consecintele/efectele pe
care le are si care il mentin.
I. Modificarea antecedentelor
redactaţi un regulament al clasei împreună
cu elevii;
formulaţi regulile şi aşteptările dvs. clar,
concis şi menţionaţi ce se întâmplă în cazul
nerespectării lor;
exersaţi un mod de a comunica cu elevii
caracterizat de claritate, precizie;
asiguraţi-vă că aveţi toată atenţia copiilor
atunci când solicitaţi ceva.
I. Modificarea antecedentelor

Întrebări care pot fi adresate

adulţilor:
În ce contexte observaţi apariţia
comportamentului?
Există contexte sau situaţii în care
comportamentul nu apare?
Cine este prezent atunci când
apare comportamentul?
I. Modificarea antecedentelor

Ce interacţiuni sau activităţi au loc

chiar înainte să apară
comportamentul?
Ce se întâmplă imediat după ce apare
comportamentul?
Puteţi numi un comportament adecvat
care îl poate înlocui pe cel
problematic în acest context specific?
I. Modificarea antecedentelor

Întrebări care pot fi adresate

elevului:
Ce s-a întâmplat
(interacţiuni/activităţi) chiar înainte de
comportamentul ţintă?
La ce anume te gândeai chiar
înainte să faci comportamentul ţintă?
I. Modificarea antecedentelor

Cum te simţi în timp ce faci

comportamentul ţintă?
Cum te simţi imediat ce faci
comportamentul ţintă?
Ce observi că se întâmplă imediat
după ce faci comportamentul ţintă?
În ce fel te ajută să faci acest
comportament?
II. Metodele de intervenţie asupra
consecinţelor comportamentului

întărirea
extincţia
penalizarea
modelarea
pedeapsa
consecinţele logice şi cele naturale
costul răspunsului
time-out