|
 |

 |

 u
  u  


 



‡
  a devenit o artă aplicativă, cu reguli proprii şi
maniere stilistice diferite, teoretizate de diferiţi creatori şi concretizate în
numeroasele grădini şi parcuri realizate pretutindeni în lume până în zilele
noastre.
‡ De ce îngemănarea celor doi termeni - arhitectură şi peisaj? - exprimă
obiectul şi mijloacele acestei ştiinţe: ð
   ð
   

   
  ð 
 ð    ð  
ð

     
  ð   

  
 

  ð
 ð 
  

  ð     
   
ð   
ð 
 
u


 


!  
‡ Având directă legătură cu asigurarea echilibrului ecologic al mediului,
arhitectura peisajului se preocupă de conservarea şi dezvoltarea peisajelor
şi a valorilor lor asociate, pentru beneficiul generaţiilor actuale şi a celor
viitoare.

‡ Peisajele contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii omului şi prin 

ð ð ele realizează cadrul şi mediul favorabil pentru recrearea
publică sau privată în aer liber, înfrumuseţează localităţile, locul de viaţă şi
de muncă, unele dintre ele având importanţă culturală (grădini - muzeu,
grădini expoziţionale, grădini istorice) sau ştiinţifică (grădini botanice,
rozarii, rezervaţii, parcuri naţionale ş. a.).
 u"
#

u$u
 
  

#


‡ La nivel european activează Federaţia Europeană pentru Arhitectura

Peisajului (E.F.L.A.) afiliată Federaţiei Internaţionale pentru Arhitectura
Peisajului (I.F.L.A. - organism de categoria A al U.N.E.S.C.O.);
‡ Ambele au ca scop stimularea dezvoltării profesiei şi promovarea studiilor şi
cercetării şi a schimburilor de informaţii tehnice, cunoaşterea problemelor
impor-tante şi a realizărilor, consultări privind directivele legate de mediul
natural şi cel creat de om, promovarea în ţările afiliate a unui învăţământ
adecvat standardului stabilit de aceste organizaţii.

 !  
u


‡ Convenţia pri-vind protejarea patrimoniului mondial cultural şi natural

(Paris, noiembrie 1972)

‡ Convenţia privind conservarea naturii sălbatice şi a mediului na-tural al

Europei (Berna, septembrie 1979)

‡ Convenţia - cadru europeană privind cooperarea transfrontalieră a

colectivităţilor sau autorităţilor teri-toriale (Madrid, mai 1980)

‡ Convenţia privind diversitatea biologică (Rio, iunie 1992)

‡ Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publi-cului la

procesul decizional şi accesul la justiţie în materie de mediu (Aarhus, iunie
1998).
 u    u%

$u
 


!
‡ Procesul de semnare a convenţiei s-a deschis la Florenţa, în octombrie 2000,
toate statele europene fiind invitate să adere la acest program
‡ promovarea protejării, gestionării şi amenajării peisajelor şi organizarea
ðð     ð  în acest domeniu
‡ diversitatea şi calitatea pei-sajelor europene constituie o sursă comună,
contribuind la prosperarea fiinţei umane şi consolidarea identităţii europene
‡ Prevederile Convenţiei se referă la strategiile şi măsurile de protejare,
gestionare şi amenajare a peisajelor din întregul teritoriu: spaţiile naturale,
ru-rale, urbane şi periurbane, spaţiile terestre, apele interne şi maritime,
in-cluzând atât peisajele obişnuite cât şi pe cele degradate.
‡ Măsuri speciale - aspecte importante, între care se înscriu: sensibilizarea
societăţii civile, a organizaţiilor private şi a autorităţilor publice în ceea ce
priveşte valoarea peisajului şi necesitatea protecţiei lui, formarea de
specialişti în domeniul protejării, gestionării şi amenajării peisajului care să
activeze atât în sectorul public cât şi în cel privat şi cel educaţional
 "
 

‡ Texte istorice, picturi murale, basoreliefuri, mozaicuri şi vestigii ale

străvechilor construcţii aduse la lumină de săpăturile arheologice, atestă
apariţia şi dezvoltarea grădinilor mai întâi pe continentul asiatic, apoi în
Egipt şi mai târziu în sudul Europei.

‡ Primele civilizaţii superioare, formate în regiunile unde s-a practicat mai

întâi agricultura - văile fertile ale fluviilor Tigru, Eufrat, Nil, Indus şi
Fluviul Galben - au dat naştere şi primelor grădini.

‡ Grădinile din antichitate au avut la început scop utilitar, fiind con-stituite

din plante cu rol alimentar; ulterior, ele au dobândit caracter religios, de
slăvire a divinităţilor sau de mediaţie
 GRĂDINILE DIN MESOPOTAMIA
‡ Anticii vorbeau despre Mesopotamia ca despre o grădină veşnic
înflo-ritoare, ceea ce poate explica apariţia mitului V
 
(Ägrădina Edenului") tocmai în aceste ţinuturi  în sumeriană = stepă).
‡ Informaţii scrise amintesc de V
     pe lângă temple,
pe terasele unor turnuri cu etaje (zigurat) în oraşele (mileniul al IQ-lea)
şi !  (mileniul al II-lea î.e.n.). O frescă descoperită la "  existentă la
Luvru, înfăţişează o ceremonie rituală într-o astfel de "grădină sacră".
‡ In secolul al VDI-lea î.e.n., regele Sargon al II-lea fondează fastuoasa
ca-pitală a Imperiului asirian, #ð  cu grandiosul său palat şi
dispune, conform unei inscripţii, crearea unui   
 la poalele
muntelui Musri; aici el a dorit să reunească toate esenţele aromatice şi toate
speciile din ţara hitiţilor (Asia Mică).
‡ astfel de specii se pare că au fost cedri, chipa-roşi, diferiţi arbori fructiferi,
platani, sălcii, plopi, abanos, buxus, mirt ş.a
"  

  &
&u

‡ Faima
ð  
 
$ð (secolul al Vl-lea î.e.n.),
contând printre cele şapte minuni ale
lumii antice, s-a păstrat de-a lungul
veacurilor.
‡ Incluse în palatul lui Nabucodonosor al
II-lea, ele erau de fapt reali-zate pe o
construcţie masivă, în terase succesive,
descrescând ca dimensiuni şi atingând
înălţimea totală de 22 m.
 ‡ Confruntarea informaţiilor furnizate de
istoricii antici cu cele mai re-cente
dezvăluiri arheologice (1949) a permis
reconstituirea planurilor acestor grădini

-' ( ) (*

- a cărămizi nearse;
- b - bitum;
- c cărămidă sfărâmată;
- d - dale;

& %
 *
1 - prima terasă; 2-a doua terasă; 3-a treia terasă;
4-a patra terasă (a - puţuri; b - parapetul palatului;
c- intrările în sălile subterane; d - pasaj între curtea
tronului şi grădini)  - ' %)*
a - cărămizi nearse; b - puţ cu
cărămizi arse; c- pământ
vegetal; d - cărămidă sfărâmată;
e - culoar separator; f - parapet
 u 
"u
 


 &
&u  
‡ Sprijinite pe două laturi de zidurile de incintă, etajarea era vizibilă
dominant dinspre palat; întregul ansamblu era susţinut de coloane masive,
care alcătuiau la baza edificiului 14 săli boltite, răcoroase, de o parte şi de
alta ale unui culoar, de asemenea, boltit.
‡ Terasele, pavate cu lespezi din piatră de mari dimensiuni (material rar şi
costisitor), izolate cu un strat de bitum şi mai multe rânduri de cărămidă
near-să, pentru a împiedica infiltrarea apei în fundaţii, susţineau pământul
fertil aşe-zat în grosimi descrescande, de la 2 m pe prima terasă, până la 1
m pe ultima terasă, având la bază un strat de drenaj din cioburi de ceramică.

pa era ridicată la înălţime cu o instalaţie cu lanţuri continue, prin trei

puţuri încastrate în construcţie şi legate de un canal alimentat din Eufrat.
‡ Apa, dirijată printr-un sistem de rigole, jgheaburi, bazine, puţuri judicios
repartizate, a permis crearea unor plantaţii etajate, alcătuite din curmali, la
adăpostul cărora erau plantaţi plopi sau pini (pe terasa inferioară), arbuşti
diferiţi şi flori.
 " "
  

‡ ·
  
  reprezentate ca
o prelungire naturală a clădirii, erau de
formă regulată şi înconjurate de ziduri;
desenul geometric era do-minat de o piesă
de apă - un bazin rectangular alungit sau în
formă de T, populat cu peşti coloraţi şi
decorat cu lotuşi. Mărginit de un taluz,
bazinul apare încadrat de rânduri de arbori
‡ Mici pavilioane sau chioşcuri cu coloane
elegante erau amplasate cu vederea spre
bazin. Uneori, în grădinile mai mari sunt
reprezentate pergole cu viţă şi
compartimentări interioare cu ziduri scunde
sau cu treiaje.


"u + 


u $

u
‡ În =
  
        creşteau alături de
tradiţionalii sicomori şi curmali, rodii, roş-covi, sălcii pletoase, tamarix,
acacii, maci, mentă etc.
‡ în timpul dinastiei a XIX-a (Ramses I, Ramses II - sec. XlV-Xm î.e.n.) se
dezvoltă =
  =       care aveau ca piesă
importantă un canal de apă terminat printr-un bazin cu dimensiuni permiţând
navigaţia cu ambarcaţiuni uşoare.
‡ în interiorul palatelor, sub influenţa orientală, în urma expansiunii războinice
până în Mesopotamia, apar luxoase =
   decorate cu bazine de apă,
pavilioane, voliere cu pelicani; pătratele de verdeaţă erau iri-gate prin
intermediul unor mici canale.
 "


‡ În aceste locuri, unde deşertul ocupă mari suprafeţe, grădinile erau numi-te
V    ceea ce evocă aceeaşi atitudine de preţuire a elementelor natu-rii, cu
precădere a apei şi a vegetaţiei, ca şi la popoarele mesopotamiene.
‡ Aceste grădini erau geometrice, adăpostind o vegetaţie bogată şi variată, cu
numeroase specii fructifere şi ornamentale, care beneficiau de prezenţa apei în
canale de irigaţii. Paradisul era întregit de un parc de vânătoare populat cu
animale şi păsări şi având numeroase pavilioane. Urmând tradiţia asiriană,
animalele sălbatice erau capturate şi repuse imediat în libertate - sport periculos
ce contribuia la prestigiul prinţului.
‡ Erau înconjurate de ziduri şi aveau o compoziţie geometrică simplă, bazată pe
intersecţia a două axe principale constituite din canale însoţite de alei, în centru
fiind situată o construcţie (pavilion, mausoleu sau fântână).
‡ Cele patru braţe ale canalului, figurând interpretarea asia-tică a universului cu
cele patru fluvii orientate către punctele cardinale, erau construite la nivel mai
înalt decât terenul, asigurând irigarea planta-ţiilor prin inundare. Platani, ulmi,
chiparoşi, arbuşti decorativi - laur, mirt, trandafiri - specii fructifere - portocali,
lămâi, rodii, piersici - diferite flori aranjate în mici partere, formau un decor
exuberant, animat de jeturi fili-forme de apă ridicându-se din canale.
 " "


‡ Apariţia grădinilor decorative este legată de cultul religios: pe lângă temple, ele au
devenit loc de desfăşurare a ceremoniilor de slăvire a zeilor.

‡ Au existat =
       
    în-chinate zeităţilor (Demeter,

Dionisos, Apolon)

‡ Speciile lemnoase rituale, ca smochinul, alunul se întâlneau alături de chiparoşi,

platani, laur, măslini, plopi, ulmi ş. a.

‡ Templele închinate diferitelor divinităţi erau situate în peisaje naturale de o

remarcabilă frumuseţe, subordonarea operei arhitectonice faţă de natură relevând
respectul creatorilor greci faţă de trăsăturile ambientului.

‡ Marile temple posedau bogate şi vestite grădini cu arbori şi arbuşti sacri (stejarul era
asociat cultului lui Zeus, laurul - lui Apolon, măslinul - Atenei, mirtul - Afroditei),
dar şi cu livezi şi vii.
 " "

‡ În epoca clasică (sec. V - IV î.e.n.) s-au creat şi
 
%
 

  De dimensiuni relativ
restrânse, aceste grădini aveau, se pare, un traseu mai puţin
riguros faţă de cel al grădinilor din Persia şi Egipt. Ele
cuprindeau elemente de o mare valoare artistică - pergole,
porticuri, fântâni, statui - alcătuind un cadru estetic întregit de
vegetaţie.
‡ Regimul democratic al acestei epoci a adus societăţii umane
primele
 

  în afara Atenei, se aflau
locurile de plimbare şi recreaţie, parcurile şi piscinele
gimnaziilor şi palestrelor (ansam-bluri de clădiri destinate
exerciţiilor fizice şi sporturilor). Spre sfârşitul sec. al -V-lea
î.e.n. în aceste grădini şi-au întemeiat şcolile Platon şi
Aristotel.
‡ Vechi scrieri arată că Academia platonică îşi desfăşura
activitatea în grădinile lui Academos, plantate cu sălcioară,
tisă, plopi cu frunze argintii, ulmi şi platani.
 " "

‡ În oraşe, vegetaţia era puţină şi de aceea foarte preţioasă; piaţa publică a
oraşului, numită Agora - loc de desfăşurare a adunărilor populare şi
întrunirilor politice - era un loc privilegiat, unde erau cultivaţi arbori. în
se-colul al V-lea, Agora Atenei a fost plantată cu platani; pentru asigurarea
apei de udare s-au construit canale, iar locuitorii care posedau fântâni
tre-buiau să dea spaţiului public prisosul de apă, după cum reiese din
ÄLegile" lui Platon.
‡ În epoca elenistică au apărut mici
  ðð  incluse în
construcţie (amintind grădinile patio) şi decorate cu fântâni arteziene, mici
canale şi statui de nimfe, aspecte relevate de săpăturile arheologice de la
Pompei.
‡ Pe lângă esenţele sempervirescente (chiparoşi, mirt, laur, buxus ş.a.), se
cultivau trandafiri şi numeroase specii de flori, utilizate şi pentru decorarea
interioarelor.
‡ Din epoca alexandrină se cunoaşte împletirea în ghirlande a ramurilor
arbuştilor (Äghirlandomania alexandrină"); tot de atunci datează introducerea
în grădină a unor inovaţii hidraulice, care vor fi redescoperite abia în sec.
XVI - XVIII e.n., de exemplu, orga hidraulică.
 " u

‡ Grădinile s-au creat pe lângă palatele imperiale, pe lângă vilele luxoa-se ale
patricienilor, pe lângă temple şi locurile de adunare.
‡ Romanii au acordat multă atenţie grădinilor locuinţelor. R ð este un
termen ce definea întreaga amenajare a unei proprietăţi: locuinţa, grădinile,
anexele.
‡ Decorul vegetal era subordonat aranjamentului geometric al construcţiilor
ornamentale: canale şi bazin ornamental sau fântână cu joc de apă, pergole şi
coloane, vase, statui. Borduri tunse din buxus, roz-marin sau mirt alcătuiau
desene în jurul peristilului sau bazinului, tranda-firi, flori, busuioc, lotus
aduceau culoare şi farmec acestor compoziţii.
‡ în Roma antică erau renumite  
   & ð ' 
(
  " şi ale altor nobili.
‡ Marile vile, mai ales cele suburbane, au amplificat grădinile care, din Ähortus
conclusus" (grădină închisă), au devenit uneori adevărate parcuri, cuprinzând
diferite construcţii şi amenajări: piscine, terenuri de jocuri, pa-vilion de
odihnă etc.
 " u

‡ Caracterizate prin trasee geometrice, însă nu
riguros simetrice, făcând legătura între mai multe
pavilioane, grădinile erau decorate, de asemenea,
cu porticuri, pergole, treiaje de lemn, statui, vase
ornamentale, bazine, canale, fântâni.
‡ Amplasarea vilelor pe pantele colinelor, în locuri
unde beneficiau de vederi panoramice, a
determinat amenajarea terenului în terase şi
adop-tarea de compoziţii mai libere, în armonie
cu peisajul natural, în parte şi sub influenţa
picturii greceşti de peisaje.
‡ Astfel de exemple sunt:   )ð   
*  )% (descrisă de el însuşi) (fig. 4),
V&   !     
 + ð (Roma), dar
mai ales    
 , , lângă Roma
 " u


‡ Din timpul lui Augustus s-a dezvoltat arta tăierii arbuştilor în diferite forme
V
ð    artă care va domina mai târziu grădinile medievale şi apoi va
cunoaşte o tradiţie aproape neîntreruptă.

‡ Pe lângă numeroasele grădini cu caracter privat, au apărut şi
 

Primul parc public i s-a datorat lui Pompeius, apoi Caesar, Au-gustus au
amenajat şi ei grădini pentru folosinţa largă a poporului. în cu-prinsul
acestora erau incluse teatre, mai târziu şi terme (băi publice).

‡ Elementele şi concepţiile noi în compoziţia grădinilor, introduse de greci şi

dezvoltate apoi de romani, au influenţat profund, peste veacuri, arta
grădi-nilor în epoca Renaşterii europene.
 " &#

‡ În Constantinopol, noua capitală, s-a păstrat interesul pentru grădini,
acestea însoţind fastuoasele palate imperiale, dar şi locuinţele aristocraţiei.
‡ De formă pătrată, înconjurate de un zid de marmură, cuprindeau o vegetaţie
exuberantă, bazine înconjurate de statui, puţuri rotunde cu coloane de piatră
colorată şi marmură, sculpturi decorative animate de amenajări hidraulice.
‡ Grădinile imperiale etalau un fast deosebit, manifestare a puterii
suveranului. Decorul lor s-a artificializat, prin folosirea oglinzilor, a
arborilor auriţi, a automatelor hidraulice, sub influenţa luxului etalat de
grădinile califilor.
‡ Exemplificăm grădina din Constantinopol a împăratului Theophil,
concepută pentru a încânta deopotrivă vederea, auzul şi mirosul, pentru a
stârni surpriza şi admiraţia vizitatorului - caracteristici împrumutate de la
grădinile orientale.
" 

  u

u

‡ ·  ð cuprindeau, în compartimente geometrice dis-tincte,
legume şi pomi fructiferi, plante medicinale şi aromatice şi câteva specii de
flori.
‡ Deşi, începând din secolul al X-lea, horticultura a făcut progrese ra-pide, ca
urmare a cruciadelor, care au contribuit la îmbogăţirea sortimentu-lui
ornamental cu noi specii aduse din Orientul Mijlociu (lalele, zambile, crini,
mimoze), organizarea grădinilor a rămas tributară schemelor utilitare.
‡ Preocupările unor călugări dominicani de a elabora lucrări scrise des-pre
agricultură, au contribuit la răspândirea cunoştinţelor tehnice şi a celor
referitoare la modul de aranjare a grădinilor, stimulând şi interesul pentru
crearea acestora
" 

  u

u

‡ Pietro de Crescenzi, în preajma anului
1300, a prezentat ð ð

 

  care a fost urmat timp
de peste două secole în occidentul creştin.
Schema generală se baza pe
compartimentarea în sectoare separate de
cultură: grădina cu pomi fructiferi, ar-buşti
şi plante ornamentale, grădina de legume
şi plante medicinale şi gră-dina de flori cu
funcţie exclusiv ornamentală.
" 

  u

u

‡ Din punct de vedere al concepţiei peisagistice, cele mai multe grădini
medievale ale Europei Occidentale se puteau caracteriza ca lipsite de
uni-tatea compoziţională şi viziunea estetică la care ajunseseră grădinile
antichităţii greco-romane.
‡ Printre  
    ð ð   se poate men-ţiona în
Franţa       ,  (940 ha), înfiinţat la sfârşitul se-colului al
XlII-lea de către Robert II d'Artois, inspirat de grădinile isla-mice; fastuos
şi spectacular, cu numeroase automate hidraulice de gră-dină, parcul a
dăinuit peste 250 de ani, ajungând în secolul al XV-lea un loc de mare
prestigiu şi centru politic de întâlnire a diferiţilor diplomaţi din ţările
Europei.
 " 

‡ Civilizaţia arabă şi-a pus amprenta asupra tuturor ţărilor care au intrat sub
incidenţa sa. în perioada secolelor VIII - XI, când Europa încă suferea de
pe urma invaziilor barbare
‡ Asimilând elemente din civilizaţia popoarelor supuse, arabii au pre-luat în
arta grădinilor concepţia amenajării şi tehnica ceramicii din Persia, tehnica
irigării şi folosirii apei în scopuri ornamentale din Egipt, cunoştin-ţele
agricole de la romani.
‡ Grădinile arabe, la început de influenţă orientală, predominant per-sană, au
căpătat apoi un specific propriu.
‡ Tendinţa islamicilor către viaţa intimă a imprimat grădinilor lor un caracter
închis, familial. Locuinţele mici aveau o singură grădină, iar cele mai mari
o suită de grădini, formând   
 ð   
ð de formă regulată şi
amenajate fiecare cu fizionomia sa proprie (întretăierea a două canale cu
apă).
‡ Apa era nelipsită din compoziţie, fie închi-să în bazine, fie susurând în
vasce sau fântâni arteziene, toate legate între ele prin mici canale de
teracotă sau pavate cu marmură.
 " 

‡ Desenele geometrice sau în Äarabescuri" ale mozaicurilor murale se
regăseau uneori şi în decoraţia vegetală a grădinii, alcătuită din mirt şi alte
plante odorante.
‡ Irigarea, atât de necesară în zonele toride, era asigurată după modelul
grădinilor antice orientale, prin adâncirea terenului faţă de nivelul aleilor şi
canalelor, permiţând o inundare periodică a acestuia; diferenţele de nivel
erau disimulate cu borduri de buxus sau de mirt, tunse la o înălţime
convenabilă.
‡ Vegetaţia cuprindea chiparoşi, citrice, buxus, mirt, magnolii, adesea în
aranjament liber, independent de forma geometrică a compartimentelor.
Mici plante decorau vasele aşezate pe parapete şi pe bordurile bazinelor;
utilizarea florilor era limitată.
‡ Enumerăm vestitele grădini !-
 de lângă & ð şi cea de la V*

! ð  la $
.
 "

&  



‡ Palatele !  şi ·  din · 

şi ! din ( construite în secolele
XIII-XIV e.n., în timpul dominaţiei arabe
‡ Aceste grădini formează compoziţii de sine
stătătoare, pe care vizita-torul le descoperă pe
rând. Unele sunt tipice 
ð (curţi interioare
clădirilor); altele, situate în afara palatelor,
sunt înconjurate de ziduri şi etalează
aranjamente geometrice regulate însă nu
riguros simetrice, ci adaptate formei şi mărimii
terenului disponibil sau reliefului modelat în
terase plane
‡ Îmbinarea măiestrită a vegetaţiei (chiparoşi,
eucalipt, palmieri, pini, magnolii, leandri, laur,
agave, cu compartimente geometrice conturate
cu garduri vii din buxus tuns) cu folosirea
plină de fantezie a apei, animată de jeturi
ţâşnind din fântâni, vasce, canale sau alcătuind
oglinzi calme
 " #

‡ Cultul naturii, s-a dezvoltat din vechime, în strânsă legătură cu religia.

‡ In timpul dinastiei Han (sec. II -1 î.e.n.), pe domeniile împăraţilor s-au

amenajat =
  
  imaginate ca paradisuri ale nemuritorilor, în
care se regăseau toate creaţiile naturii - munţi, ape, plante şi animale

‡ ·
  s-au dezvoltat paralel cu cele laice încă din ve-chime.
Arta grădinilor a cunoscut o mare dezvoltare pe lângă mănăstiri mai ales în
sec. IV, V e.n., impulsionată fiind de noua religie, budismul.
‡ un motiv al acestor amenajări era Äcoliba ermitu-lui", un pavilion rezervat
meditaţiei, situat pe un mic munte, fie în pădure, fie pe malul unui lac - o
expresie a comuniunii filozofului cu natura.
 " #
‡ în secolele  - IX, perioada de apogeu a
civilizaţiei chineze (dinas-tia Tang),   

      au
ajuns la o mare strălucire. Munţi, lacuri, râuri,
ca elemente primordiale ale naturii, făceau
parte din peisajul grădinii, realizat cu multă
inventivitate.
‡ Crearea munţilor şi a maselor stâncoase era
legată de concepţia filozofică că aces-tea
reprezintă scheletul pământului, după cum
apele erau considerate a fi arterele pământului
‡ Vegetaţia ocupa un rol secundar în compoziţie
şi era supusă ideii de simbol al relaţiilor
interumane sau ale omului cu natura